Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei.
Prin încheierea de ședință din data de 14 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 46802/3/2010, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a sesizat Curtea de Apel București, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 447/2002 privind atestarea bunurilor aparținând domeniului public al județului Argeș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Argeș, Anexa 6, în ceea ce privește pozițiile 343-348, excepție invocată de pârâta SC D.S.R. SRL, în litigiul promovat de reclamantul Orașul Topoloveni - Consiliul Local, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 492.271,95 RON, reprezentând redevență pentru folosirea rețelei de distribuție gaze naturale proprietate publică a orașului Topoloveni, aferentă perioadei 01 noiembrie 2006 - 31 decembrie 2009, și 284.429,55 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente perioadei 01 ianuarie 2007 - 23 iunie 2010, și în continuare, până la data plății.
În motivarea excepției de nelegalitate, autoarea acesteia a arătat că prin menținerea în cuprinsul H.G. nr. 447/2002 a înscrierii de la pozițiile 343-348 din Anexa 6 cu privire la apartenența la domeniul public de interes local al rețelelor de distribuție a gazelor naturale a Orașului Topoloveni este contrară dispozițiilor Legii nr. 213/1998, motiv pentru care trebuie să fie înlăturată, ca urmare a admiterii excepției de nelegalitate.
A menționat totodată că, urmare a modificării legislative intervenite, rețelele de gaze în discuție au trecut în domeniul public al statului, în principal ca urmare a faptului că aceste bunuri încorporează valori destinate a fi folosite în interes public prin intermediul serviciului public de distribuție a gazelor naturale, însă și în cazul în care s-ar aprecia că au trecut în domeniul privat al orașului Topoloveni, consecința ar fi aceeași, respectiv, inexistența vreunui drept de concesiune al Consiliului Local al Orașului Topoloveni asupra acestora.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25 februarie 2013, sub nr. 1513/2/2013, autoarea excepției de nelegalitate dobândind calitatea de reclamantă, iar Orașul Topoloveni, adversar în litigiul de fond, și Guvernul României, emitentul actului contestat, calitatea de pârâți.
Hotărârea instanței de fond.
Prin Sentința nr. 1184 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare și a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de reclamanta SC D.S.R. SRL, în contradictoriu cu pârâții Orașul Topoloveni - Consiliul Local prin Primar și Guvernul României, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut in vedere că excepția de nelegalitate invocată în cauză vizează H.G. nr. 447/2002 privind atestarea bunurilor aparținând domeniului public la județului Argeș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Argeș, Anexa 6, poz. 343-348, prin care rețeaua de distribuție a gazelor naturale de pe raza orașului Topoloveni a fost atestată ca făcând parte din domeniul public al acestei unități administrativ-teritoriale, act normativ cu character individual emis la data de 16 mai 2002 și publicat în M. Of. al României, Partea 1, nr. 609 din 16 august 2002, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Avându-se in vedere jurisprudența constantă a Inaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, jurisprudență consacrată și prin soluția de principiu a Plenului Secției adoptată la data de 26 mai 2008, s-a reținut că dispozițiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ, în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și în practica C.E.D.O., precum și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care este implicit în totalitatea articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept”.
S-a arătat in considerentele sentinței atacate, că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care permit repunerea în discuție, în mod repetat și fără limită în timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale arătate, contravenind practicii C.E.D.O. și a Curții de Justiție de la Luxemburg, adoptată în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului respectiv.
Astfel, făcând aplicarea acestei jurisprudențe constante a instanței supreme la speța de față, Curtea de Apel a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la H.G. nr. 447/2002, Anexa nr. 6, poziția 343-348, act administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui nelegalitate a fost invocată în cauză, pe cale de excepție.
Recursul
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC D.S.R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a fost criticată sentința atacată față de greșita respingere a excepției ca inadmisibilă.
S-a arătat că principiul stabilității raporturilor juridice nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalități, obținerea sau apărarea unui drept sau protejarea unui interes legitim neputând fi fundamentată pe un act a cărui legalitate este îndoielnică și care nu poate fi dovedită decât pe calea excepției de nelegalitate.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, formele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Excepția de nelegalitate invocată în cauză vizează H.G. nr. 447/2002 privind atestarea bunurilor aparținând domeniului public la județului Argeș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Argeș, Anexa 6, poziția 343-348, prin care rețeaua de distribuție a gazelor naturale de pe raza orașului Topoloveni a fost atestată ca făcând parte din domeniul public al acestei unități administrativ-teritoriale.
Acest act administrativ cu caracter individual, întrucât se adresează unei persoane determinate, dispozițiile cuprinse în aceasta neavând caracter general și impersonal, fiind emis la data de 16 mai 2002 și publicat în M. Of. al României, Partea 1, nr. 609 din 16 august 2002, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Curtea Constituțională prin decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008 a reținut că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală.
Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.
Raportându-se la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica C.E.D.O., precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte conform practicii sale constante a reținut că instanța de fond în mod corect a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
De asemenea, Înalta Curte reține că jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg este constantă și unitară, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.
Temeiul legal al soluției adoptate in recurs.
Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC D.S.R. SRL împotriva sentinței nr. 1184 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2014.