Ședințe de judecată: Septembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 4982/2010

Ședința publică din 5 octombrie 2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

1. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia nr. 195/ A din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauza privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta U.C.M.R. – A.D.A. împotriva sentinței civile nr. 1637 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că apelanta nu a contestat susținerea primei instanțe în sensul că singurele opere muzicale comunicate public de intimata pârâta cu ocazia desfășurării întrecerilor sportive organizate sunt acele opere cuprinse în două compilații muzicale „R.D.M.” înregistrate pe suport magnetic la solicitarea pârâtei și care cuprind melodii dedicate Clubului D., în privința cărora autorii și interpreții acestora au transmis clubului toate drepturile patrimoniale corespunzătoare realizării respectivelor melodii ori prestațiilor lor.

De aceea, numai în privința acestor opere muzicale se pune problema aplicării prevederilor invocate de reclamantă referitoare la caracterul obligatoriu al gestiunii colective a drepturilor de autor.

Nu poate fi primită interpretarea făcută de reclamantă dispozițiilor art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, în sensul că reclamanta, în calitate de organism ce exercită gestiunea colectivă obligatorie a drepturilor ținând de comunicarea publică a operelor muzicale poate solicita pârâtei să respecte obligațiile prevăzute în Titlul II, pct. 3 din Metodologia privind utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică și remunerațiile reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere muzicale, publicată în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 365/2006, chiar dacă pârâta a devenit titularul exclusiv al drepturilor de autor cu privire la acele opere. O astfel de interpretare are ca efect limitarea drepturilor titularilor de drepturi de autor de a-și exercita ei înșiși, individual, drepturile recunoscute prin lege, drept care rezultă din art. 123 alin. (1) al Legii nr. 8/1996.

Exercitarea drepturilor de autor prin intermediul organismelor de gestiune colectivă a fost instituită în scopul asigurării unei mai bune protecții a înșiși titularilor drepturilor de autor și nu în scopul de a restrânge posibilitățile acestora de a-și exercita aceste drepturi.

2. Recursul

2.1. Motive

Reclamanta U.C.M.R. – A.D.A. a declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:

Instanța de apel, ca de altfel și instanța de fond, au aplicat greșit dispozițiile art. 123 alin. (1), art. 1231 alin. (1) lit. e) și alin. (2), art. 1234 și art. 1311 alin. (4) din Legea nr. 8/1996.

Instanța a ignorat faptul că dispozițiile art. 123 alin. (1) reprezintă o normă generală iar cele ale art. 123' alin. (1) reprezintă norma specială, derogatorie.

Caracterul de normă specială și derogatorie a art. 123! alin. (1) este întărit și de dispozițiile art. 1311 alin. (4).

Interpretarea dată de instanța de apel acestor texte de lege înlătură orice distincție între gestiunea colectivă obligatorie și gestiunea facultativă.

Instanța de apel a ignorat cu desăvârșire drepturile și interesele U.C.M.R. – A.D.A. pentru că toate cheltuielile de colectare, repartizare a remunerațiilor și de funcționare a organismului de gestiune colectivă se suportă de către titularii de drepturi patrimoniale de autor. Interpretarea dată de instanța de apel aduce grave prejudicii tuturor celorlalți autori, dar și U.C.M.R. – A.D.A. care este privată de o parte importantă a surselor de finanțare.

Dacă instanța de apel ar fin analizat condițiile legii privind gestiunea drepturilor de autor ar fi constatat că pentru comunicarea publică a operelor muzicale condiția impusă de lege este cea a unei gestiuni colective obligatorii.

Instanța de apel a interpretat greșit contractele depuse de către intimată și a schimbat natura acestora. In mare parte, aceste contracte sunt contracte de comandă care se încheie cu autorul operei muzicale create la comandă, și care este numai o persoană fizică. In speță, contractele sunt încheiate cu diverse persoane juridice.

2.2. Analiza făcută de instanța de recurs

Recursul nu este întemeiat, și va fi respins în consecință, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, norma înscrisă în art. 123' lit. e) din Legea nr. 8/1996, privitoare la gestiunea colectivă obligatorie pentru exercitarea dreptului de comunicare publică a operelor muzicale este derogatorie de la norma din art. 123 alin. (1) din aceeași lege, care recunoaște titularilor drepturilor de autor opțiunea între a-și exercita drepturile în mod individual ori, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă.

Instanțele de fond nu au spus altceva.

Existența unei norme speciale nu duce automat la aplicarea ei, cu prioritate față de norma generală, ci numai dacă situația de fapt sau de drept pentru sancționarea căreia a fost creată, există.

Or, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele pentru a se susține incidența art. 123 lit. e) din Legea nr. 8/1996.

Conform pct. 1 din Titlul II al Deciziei O.R.D.A. nr. 365/2006, prin utilizare, în sensul acestui titlu, se înțelege comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al unei familii și al cunoștințelor acesteia, prin interpretarea directa de către artiști sau prin orice alt mijloc tehnic, prin fir ori fără fir, prin care muzica este prezentată în sine sau însoțește alte acțiuni, cum ar fi dansul, spectacolul de circ, sportul etc., în spații închise sau deschise, în care publicul plătește bilete de acces și/sau consumații ori în care au loc acțiuni promoționale, publicitare, demonstrative și altele asemenea.

La pct. 2 se arată că este utilizator, în sensul metodologiei, oricare persoană juridică sau fizică autorizată care organizează activități de natura celor enumerate la pct. 1.

Instanța de recurs consideră că textele enunțate au în vedere ipoteza în care utilizatorul comunică public în scop lucrativ opere muzicale asupra cărora nu are niciun drept.

Numai în aceste condiții s-ar justifica intervenția organismului de gestiune colectivă, al cărui rol este tocmai de a urmări protejarea intereselor membrilor lor, în speță prin colectarea sumelor datorate de utilizatori și repartizarea între titularii de drepturi.

Dacă utilizatorul este chiar titularul drepturilor patrimoniale de autor, indiferent de faptul că a dobândit această calitate prin cesiune de la autor, organismul de gestiune colectivă nu are nici un rol.

Așadar, atâta timp cât autorii melodiilor care au fost difuzate pe stadionul D. au transmis Clubului D. drepturile patrimoniale de autor, și nu s-a făcut dovada că obiectul comunicării publice l-ar fi constituit și alte melodii, pârâta nu trebuia să obțină din partea organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor de opere muzicale autorizația prin licență neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale și să plătească remunerațiile stabilite prin decizia O.R.D.A.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care nu sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct. 9 C proc. civ.

Împrejurarea că organismul de gestiune colectivă ar încasa mai puțini bani, nemaibeneficiind de comisionul de 15 % aplicat pentru acoperirea costurilor legate de colectarea și repartizarea remunerațiilor, nu justifică admiterea acțiunii promovate. Acest „interes” al U.CM.R. - A.D.A., pretins încălcat de instanțele de fond, este numai unul subsidiar, subsecvent interesului prioritar al autorilor pentru ocrotirea drepturilor și intereselor cărora a fost creată. Câtă vreme nu este nesocotit interesul titularilor de drepturi patrimoniale, nu se poate vorbi de încălcarea vreunui interes legitim al organismului de gestiune colectivă.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la interpretarea greșită a contractelor depuse de pârâtă și schimbarea naturii acestora.

În realitate, recurenta a vizat modul de apreciere a probelor, câtă vreme nu a arătat în ce a constat, practic, schimbarea de natură juridică pe care a invocat-o.

În consecință, nu este întemeiat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta U.C.M.R. – A.D.A. împotriva deciziei civile nr. 195/ A din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 5 octombrie 2010.