Ședințe de judecată: Aprilie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1016/2014

Ședința publică de la 28 februarie 2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 771 din 20 februarie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul B.M.A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B.M.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte constată că deși recurentul-reclamant a fost citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 RON și timbru judiciar 0,15 RON, conform dovezii anexate la dosar, acesta nu și-a îndeplinit această obligație legală.

Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și prin depunerea timbrului judiciar.

Aceste taxe se depun la dosarul cauzei în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

În aceste sens sunt și dispozițiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: "La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".

Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va dispune anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul B.M.A. împotriva Sentinței civile nr. 771 din 20 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2014.

Procesat de GGC - AS