Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 octombrie 2010, reclamanții D.E.M. și D.A.M. au chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru a se dispune anularea Deciziilor nr. c din 11 iunie 2010 și nr. d din 11 iunie 2010, precum și a Deciziilor de impunere nr. x/2010 și nr. y/2010, cu obligarea emiterii unor noi decizii prin care să le soluționeze fondul contestației, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, au arătat că, inspectorii fiscali au realizat un control în cursul lunii octombrie 2009 pentru verificarea unor tranzacții imobiliare, realizate în perioada 2006 - 2009, fiind întocmite raport de inspecție fiscală și Decizia de impunere din 26 noiembrie 2009. Au contestat această decizie, contestația s-a admis prin Decizia nr. 55 din 19 martie 2010 și s-au emis două decizii de impunere, în numele fiecărei părți, respectiv nr. z/2010 și nr. a/2010.
Au apreciat că cele două decizii de impunere sunt nelegale, deoarece dispozițiile legale, nu prevăd o revocare a actelor, decât dacă s-a modificat baza de impunere și doar în cazul impozitului pe venit și nu al TVA, cum este în speță.
S-a susținut astfel, că pârâta a emis Deciziile nr. c și nr. d din data de 11 iunie 2010, ce fac obiectul acțiunii, decizii contestate întrucât organul fiscal, putea să emită o nouă decizie, doar dacă putea să desființeze actul parțial.
De asemenea, au mai susținut că actele fiscale sunt nelegale, deoarece li se pretinde achitarea sumei de 296.295 RON, pe care o achitaseră la data de 5 ianuarie 2010, aspect asupra căruia s-a pronunțat și instanța de judecată cu ocazia soluționării contestației la executare, stabilindu-se că, suma ce poate fi executată este de 108.214 RON, pentru fiecare dintre soți și nu suma de 512.723 RON, inclusă în actele supuse anulării.
Prin Sentința nr. 324 din 1 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, reținându-se că, în raport de valoarea din obiectul acțiunii (512.723 RON), dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, stabilesc competența acestei instanțe.
Prin Sentința nr. 305/F-CONT din 1 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost admisă acțiunea și s-a dispus obligarea pârâtei să soluționeze fondul cauzei.
S-a apreciat că prin modalitatea în care s-a derulat această procedură, a rezultat că pârâta nu a soluționat contestația formulată de reclamanți, limitându-se doar să-și corecteze propriile greșeli, vătămându-i pe reclamanți prin nesoluționarea contestației, prin aceea că a emis mai multe decizii de impunere, încercând să facă o executare silită, fără a ține cont de apărările părților și de achitarea parțială a sumei.
S-a constatat încălcarea dispozițiilor art. 213 din C. proc. fisc., care o obligă să soluționeze contestația depusă de părți în limitele sesizării, fără a le crea o situație mai grea în calea de atac.
Având în vedere dispozițiile art. 86 alin. (1) C. proc. fisc., s-a reținut că pârâta nu putea să emită decât prima decizie de impunere, din moment ce nu s-a modificat baza de impunere și deși actele intraseră în circuitul civil, pârâta le-a revocat, însă fără a stabili dacă sunt legale și din punctul de vedere al reclamanților.
Împotriva acestei soluții, pârâta a formulat recurs, acesta fiind admis prin Decizia nr. 3084 din 19 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, soluția fiind casată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se soluționa fondul cauzei.
Prin Sentința nr. 333/F-CONT din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții D.E.M. și D.A.M., împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice, s-a dispus anularea parțială a Deciziilor nr. c și nr. d din data de 11 iunie 2010, Deciziilor de impunere nr. x și nr. y din data de 29 iunie 2010; constatându-se că pârâții datorează bugetului de stat câte 108.214 RON, cu titlu de majorări de întârziere TVA.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții nu au fost vătămați pentru că au fost emise două decizii, fără a fi modificată baza de impunere și pentru aceleași obligații fiscale, ci pentru că s-a dublat în mod nejustificat suma datorată, realizându-se contradicție între actele fiscale emise de pârâtă, pentru aceeași perioadă și aceleași fapte.
S-a constatat că Decizia nr. 55 din 19 martie 2010 a anulat Decizia de impunere din 26 noiembrie 2009 emisă pe numele reclamantului pentru suma de 512.723 RON, din care 296.295 RON TVA suplimentar și 216.428 RON, majorări de întârziere, urmând ca pentru aceste obligații fiscale să se emită noi decizii de impunere pentru fiecare persoană fizică în parte, decizie care nu a fost respectată.
S-a mai reținut că prin somațiile din data de 28 mai 2010, cei doi reclamanți (în urma plății debitului principal) au fost somați să plătească câte o sumă de 108.214 RON, titlurile executorii fiind emise de asemenea pentru aceeași sumă, iar din Sentința civilă nr. 6168 din 23 iulie 2010, pronunțată de Judecătoria Pitești, a rezultat că reclamanții au achitat suma de 296.295 RON, urmând să mai achite diferența de 216.428 RON, cu titlu de penalități de întârziere, aferente TVA.
În condițiile în care pârâta a recunoscut prin intermediul somațiilor cuantumul sumei datorate, s-a constatat că nu se justifică suma reținută prin actele supuse anulării.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. invocându-se faptul că soluția de admitere a acțiunii este justificată prin motivele contradictorii și este dată cu aplicarea greșită a legii.
În raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta-pârâtă arată că în mod nelegal prima instanță își justifică soluția prin motive străine de natura cauzei, atunci când se invocă o hotărâre a Judecătoriei Pitești pronunțată în cadrul unei contestații la executare, contestație care a avut ca obiect actele de executare întocmite de Administrația Finanțelor Publice Pitești și nu titlul executoriu, respectiv Decizia nr. b și Decizia nr. y din data de 29 iunie 2010, titluri executorii necontestate potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta arată că soluția instanței de fond prin care a fost obligată să soluționeze fondul contestației este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 205 din O.G. nr. 92/2003 și a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește lipsa procedurii prealabile administrative.
Se arată că reclamanții nu au formulat contestație administrativă împotriva ultimelor Decizii de impunere nr. x și nr. y din 29 iunie 2010 ci au formulat contestație împotriva Deciziilor anterioare nr. c din 11 iunie 2010 și nr. d din 11 iunie 2010, decizii în baza cărora au fost emise deciziile de impunere contestate direct, prin formularea prezentei acțiunii pe rolul Curții de Apel Pitești.
Recurenta arată că pe fond, deciziile contestate sunt legal emise în contextul în care reclamanții-intimați au recunoscut debitul principal și au efectuat o plată parțială, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 ca normă generală, ci dispozițiile Legii nr. 571/2003 și O.G. nr. 92/2003 ca normă cu caracter special.
Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii de nefondat.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea va aprecia pentru următoarele considerente că recursul este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținut în cauză invocarea Sentinței civile nr. 6188 din 23 iulie 2010 pronunțată în cadrul unei contestații la executare reprezintă un argument al primei instanțe de admitere a acțiunii iar contestația la executare formulată privește același debit stabilit în sarcina reclamanților prin decizii de impunere succesive.
Astfel contestația la executare a avut ca obiect titlurile executorii emise în baza Deciziilor de impunere nr. a/2010 și a Deciziei de impunere nr. z/2010, decizii de impunere anulate prin Deciziile nr. c din 11 iunie 2010 și d din 11 iunie 2010, în baza cărora au fost emise deciziile contestate în prezenta cauză nr. x/2010 și nr. y/2010.
Toate cele patru decizii de impunere au avut la bază verificările menționate în procesul-verbal din 21 octombrie 2009, dispoziția de măsuri din 21 octombrie 2009 și raportul de inspecție fiscală din 26 noiembrie 2009 prin care au fost verificate legalitatea unor tranzacții imobiliare și s-au constatat în sarcina reclamanților obligații la bugetul de stat cu titlu de TVA plus majorări de întârziere.
Reclamanții-intimați au contestat cuantumul stabilit în sarcina lor, în raport și de unele plăți efectuate astfel încât nu se poate reține susținerea în sensul că sentința Judecătoriei Pitești pronunțată în cadrul contestației la executare nu are legătură cu soluționarea prezentei cauze.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat în cauză neputându-se reține lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 205 din O.G. nr. 92/2003.
Fapt de necontestat reclamanții nu au contestat ultimele decizii de impunere nr. x și nr. y/2010 prin care s-a menținut în sarcina lor obligația principală de plata TVA plus majorări de întârziere.
Dar această procedură prealabilă nu era aplicabilă în prezenta cauză în raport de obiectul acțiunii, reclamanții contestând și solicitând anularea Deciziilor nr. c și d din 11 iunie 2010, decizii prin care nu le-au fost soluționate contestațiile formulate împotriva Deciziilor de impunere nr. z și nr. a din 15 aprilie 2010 și în baza cărora au fost emise ultimele decizii de impunere contestate prin prezenta acțiune.
În mod corect prima instanță a apreciat că recurenta nu a respectat la emiterea Deciziilor de soluționare a contestațiilor nr. c și d din 11 iunie 2010 dispozițiile art. 213 și 216 din O.G. nr. 92/2003, în sensul că nu a soluționat pe fond contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere din 15 aprilie 2010.
Recurenta a făcut aplicarea art. 216 alin. (3) din O.G. nr. 92/2013 și a desființat total deciziile de impunere din 15 aprilie 2010 emițând noi decizii de impunere, dar fără a analiza pe fond contestațiile formulate în condițiile în care acestea erau contestate nu atât pentru lipsa elementelor de formă cât în principal pentru stabilirea greșită a cuantumului obligațiilor de plată în condițiile în care reclamanta prin contestațiile formulate au invocat plăți parțiale din debitul principal, argumente care nu au fost înlăturate motivat prin Deciziile de soluționare a contestațiilor nr. c și d din 11 iunie 2010.
În mod corect prima instanță a constatat că în mod greșit și nelegal prin Deciziile nr. c și d din 11 iunie 2010 nu au fost soluționate contestațiile formulate și au fost emise nelegal noi decizii de impunere din 29 iunie 2010 contestate prin prezenta acțiune, pentru același debit menționat în raportul de inspecție fiscală din 26 noiembrie 2009 în baza căruia s-a emis prima decizie de impunere pentru întreg debitul pe numele reclamantului D.E.M.
Soluția de fond dispusă de anulare a actelor contestate și de obligare a recurentei-pârâte la soluționarea contestațiilor pe fond este corectă deoarece contestația reclamanților-intimați nu a fost soluționată prin Deciziile nr. c și d din 11 iunie 2010, fiind emise nelegal deciziile de impunere din 29 iunie 2010, fără a fi respinse motivat susținerile pe fond formulate de reclamanți și fără a fi înrăutățită situația reclamanților contestatori în propria cale de atac.
Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș) împotriva Sentinței nr. 333/F-CONT din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2014
Procesat de GGC - AS