Ședințe de judecată: Decembrie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 997/2014

Ședința publică de la 27 februarie 2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea precizată, înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 1993/115/2010, reclamantul P.A. în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Dognecea, Primarul Comunei Dognecea și Secretarul Comunei Dognecea, a solicitat anularea următoarelor acte administrative: raportul de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, înregistrat la 29 ianuarie 2010; dispoziția de eliberare din funcția publică de execuție de referent grad profesional asistent, din data de 17 februarie 2010 emisă de Primarul Comunei Dognecea.

Prin Sentința civilă nr. 406 din 1 septembrie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a respins excepția de nelegalitate a dispoziției din 17 februarie 2010 și a raportului de evaluare din 29 ianuarie 2010, a admis excepția de inadmisibilitate a cererii de ordonanță președințială, a admis excepția lipsei procedurii prealabile, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de către reclamantul P.A. în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Dognecea, Primarul Comunei Dognecea și Secretarul Comunei Dognecea.

Prin Decizia civilă nr. 498 din 31 martie 2011 pronunțată în Dosar nr. 1993/115/2010 Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de recurentul P.A. împotriva Sentinței civile nr. 406 din 1 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosar nr. 1993/115/2010 în contradictoriu cu intimații Primăria comunei Dognecea, Primarul Comunei Dognecea și Secretarul Comunei Dognecea și a obligat recurentul la plata către intimatul Primarul Comunei Dognecea a cheltuielilor de judecată în recurs în sumă de 1.000 RON.

În motivare s-a reținut că prin acțiunea introductivă, reclamantul P.A. a solicitat anularea raportului de evaluare a performanțelor profesionale individuale înregistrat la 29 ianuarie 2010, precum și a dispoziției de eliberare din funcția publică de execuție din 17 februarie 2010 emisă de Primarul Comunei Dognecea.

În fața primei instanțe, reclamantul a invocat și excepția de nelegalitate a raportului de evaluare și a dispoziției de încetare a raportului de serviciu, iar instanța de fond a respins excepția astfel invocată, Curtea reținând așa cum a constatat și instanța de fond, că obiectul excepției de nelegalitate îl constituie actele administrative ce fac și obiectul acțiunii în anulare, iar din interpretarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că excepția de nelegalitate reprezintă un mijloc de apărare prin care o parte dintr-un proces poate invoca nelegalitatea actului administrativ pe care partea adversă și-a întemeiat pretențiile.

Referitor la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile reținută de instanța de fond, Curtea a constatat că prin dispoziția din 17 februarie 2010 emisă de Primarul Comunei Dognecea, s-a dispus încetarea raportului de serviciu prin eliberarea reclamantului din funcția publică deținută, reținându-se obținerea de către acesta a calificativului "nesatisfăcător" la evaluarea performanțelor profesionale, în baza art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, în varianta în vigoare la data emiterii dispoziției.

În speță, recurentul susține că și-a îndeplinit această obligație prin memoriul adresat Instituției Prefectului Județului Caraș-Severin și înregistrat la 9 martie 2010, dar din studiul acestui memoriu, Curtea a reținut că memoriul formulat nu vizează intenția reclamantului de a ataca dispoziția de încetare a raportului de serviciu ci se solicită Instituției Prefectului exercitarea controlului de tutelă administrativă reglementat de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora prefectul poate ataca direct în fața instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale dacă le consideră nelegale, iar din această perspectivă, memoriul reclamantului are caracterul unei petiții, astfel cum este ea definită de art. 2 din O.G. nr. 27/2002, la care instituția Prefectului a răspuns prin adresa nr. 9/16692/2011.

Memoriul astfel formulat nu are caracterul unei plângeri prealabile întrucât de esența plângerii prealabile este cererea persoanei ce se consideră vătămată printr-un act administrativ de a se adresa organului emitent sau organului ierarhic superior pentru a solicita revocarea actului astfel emis, ori în speță, revocarea dispoziției de încetare a raportului de serviciu nu putea fi solicitată Instituției Prefectului Județului Caraș-Severin care nu se află în raporturi ierarhice cu autoritatea publică locală reprezentată de Primarul Comunei Dognecea, fiind necesar a se realiza o distincție între noțiunile de "revocare" respectiv "anulare" a unui act administrativ.

În ceea ce privește motivul de recurs legat de anularea raportului de evaluare a performanțelor profesionale înregistrat la 29 ianuarie 2010, Curtea a observat că acesta a vizat perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2009, iar în urma evaluării, reclamantul a obținut calificativul "nesatisfăcător", iar împotriva rezultatului evaluării, reclamantul a formulat contestația reglementată de art. 120 alin. (1) din H.G. nr. 618/2004, contestație soluționată prin adresa nr. 188 din 15 februarie 2010, prin care s-a menținut calificativul acordat.

Nu au putut fi reținute ca având relevanță juridică, nici susținerile recurentului privind data înscrisă în raportul de evaluare, 29 ianuarie 2010, față de data de 19 ianuarie 2010, la care a fost întocmită nota scrisă, întrucât procedura evaluării, așa cum este ea reglementată de art. 114 și urm. din H.G. nr. 611/2008, presupune completarea raportului de evaluare de către evaluator, urmat de etapa interviului ca și etapă în care i se aduce la cunoștință funcționarului public evaluat consemnările făcute de evaluator în raportul de evaluare, iar dacă nu există niciun fel de comentariu sau observații asupra celor consemnate, se va proceda la semnarea raportului de evaluare și ulterior la contrasemnarea acestuia de către persoana îndreptățită astfel încât, rezultă că în fapt, etapa interviului a avut loc la data de 29 ianuarie 2010, aceasta fiind data la care s-a semnat și s-a datat raportul de evaluare de către evaluator și de către funcționarul public evaluat, operațiuni care se efectuează în cadrul etapei interviului, consemnarea datei de 19 ianuarie în loc de 29 ianuarie, fiind rezultatul unei erori materiale.

În ceea ce privește susținerea recurentului potrivit căruia dispoziția de încetare a raportului de serviciu a fost emisă la 2 zile după soluționarea contestației împotriva raportului de evaluare prin adresa nr. 188 din 15 februarie 2010, aspect ce i-a îngrădit aspectul liber la justiție, Curtea a reținut că este fără relevanță juridică întrucât art. 120 alin. (4) din H.G. nr. 611/2008, permite funcționarului public nemulțumit de modul de soluționare al contestației să se adreseze instanței de contencios administrativ în condițiile legii, ori în fapt, prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul a contestat atât procedura de evaluare, conform art. 120 alin. (4) din H.G. nr. 611/2008, cât și dispoziția de încetare a raportului de serviciu, conform art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, astfel încât accesul liber la justiție al reclamantului, a fost pe deplin asigurat.

Referitor la legalitatea desfășurării procedurii de evaluare, Curtea a reținut că în speță au fost respectate prevederile art. 106 - 120 din H.G. nr. 611/2008, iar calificativul final obținut de reclamant a fost acela de "nesatisfăcător", instanța neavând abilitatea de a verifica decât aspecte legate de legalitatea procedurilor de evaluare, iar nu pe cele privind calificativul acordat care este atributul exclusiv al evaluatorului.

Împotriva acestei decizii, contestatorul P.A. a formulat contestație în anulare.

În cuprinsul contestației în anulare, contestatorul precizează că nu critică modul în care au fost soluționate în drept chestiunile deduse judecății, declarându-se nemulțumit doar de modul în care instanța de recurs a soluționat solicitarea acestuia de suspendare a cauzei până la terminarea cercetării penale în cadrul Dosarului nr. 239/P/2011. Contestatorul a apreciat că neluarea în seamă de către instanța de recurs a dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. reprezintă o greșeală materială, justificând astfel admiterea contestației în anulare.

Prin Decizia nr. 2658 din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Timișoara a respins contestația în anulare formulată de contestatorul P.A.

Curtea a reținut că prin Decizia civilă nr. 498 din 31 martie 2011 instanța de recurs s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a cauzei formulată de către contestator, reținând în motivare că suspendarea este facultativă și, pe de altă parte, aceasta presupune începerea urmăririi penale pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se pronunța, or, în speță, rezultă că au fost efectuate doar cercetări penale și nu a fost dispusă începerea urmăririi penale.

În opinia Curții, modul în care instanța de recurs a apreciat temeinicia sau netemeinicia unei cereri nu poate fi considerată drept "greșeală materială" în sensul prevăzut de legiuitor în art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Împotriva Deciziei pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs P.A.

Recursul este inadmisibil.

Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului de față și procedând la verificarea acestuia a constatat faptul că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 320 alin. (3) din C. proc. civ., hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecată propriu-zisă, în fond sau în recurs.

În cazul de față, contestația în anulare a fost introdusă împotriva unei decizii a curții de apel prin care s-a judecat recursul formulat pe fondul litigiului, decizia fiind irevocabilă, potrivit art. 377 C. proc. civ., astfel că hotărârea pronunțată în contestație este de asemenea, irevocabilă, având în vedere prevederile art. 320 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum contestația în anulare a fost formulată împotriva unei decizii date în recurs, ce are caracter irevocabil, recursul declarat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă această contestație este inadmisibil.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.A. împotriva Deciziei nr. 2658 din 9 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2014.

Procesat de GGC - AS