Titlu de proprietate reprezentat de un act de adjudecare. Desfiinţarea încheierii de executare silită. Acțiune în revendicare.
Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.
Index alfabetic : acțiune în revendicare
- act de adjudecare
C.civ. din 1864, art. 480
C.proc.civ. din 1865, art. 311
Actul de adjudecare, ce constituie titlu de proprietate al reclamantului asupra imobilului revendicat, nu se consideră desființat de drept, potrivit art. 311 alin. (2) C.proc.civ., în situația în care încheierea de încuviințare a executării sile a fost desființată în căile de atac. În acest caz, nulitatea actului de adjudecare trebuie cerută de partea interesată prin acțiune în justiție.
Câtă vreme actul de adjudecare ce constituie titlu de proprietate asupra imobilului nu a fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească, iar partea potrivnică deţine bunul fără nici un drept, acţiunea în revendicare a fost admisă, în condiţiile art.480 C.civ.
Secția I civilă, decizia nr. 767 din 6 martie 2014
Prin cererea formulată de reclamanta SC E.T. SRL, înregistrată pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale la data de 03.06.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul C.Ş., solicitând să fie obligat pârâtul să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul denumit „Ferma de Lapte”, compus din teren şi construcţii, situat în judeţul Giurgiu.
Prin sentinţa civilă nr.3.180 din 16.12.2010, Judecătoria Bolintin Vale a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe ridicată de către reclamanta SC E.T. SRL şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, reţinând că litigiul are ca obiect revendicarea unui bun imobil a cărui valoare depăşeşte 500.000 lei, ceea ce atrage competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Giurgiu.
Prin sentinţa civilă nr.52 din 25.05.2012, Tribunalul Giurgiu a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în revendicare formulată de reclamantă, reţinând că reclamanta a cumpărat imobilul în litigiu la licitaţie în cadrul procedurii executării silite privind pe debitorul SC U.I.E. SRL şi creditoarea E.T.
Executarea silită a făcut obiectul dosarului de executare nr. xx1/E/2004 şi a fost încuviinţată prin încheierea din 19.09.2004 a Judecătoriei Bolintin Vale, iar această încheiere a fost desfiinţată prin decizia nr.3 din 16.11.2005, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Bolintin Vale, această decizie rămânând definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 2.601 din 19.10.2006 a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin desfiinţarea încheierii de executare silită, toate actele de executare efectuate în baza acesteia, în dosarul de executare nr. xx3/2004, sunt anulabile în condiţiile art. 404 C.proc.civ.
În cauză există şi o contestaţie la executare cu privire la actele de executare efectuate în dosarul nr. xx1/E/2004 ce face obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti, prin strămutare de la Judecătoria Bolintin Vale, dosarul fiind suspendat în prezent.
Atâta vreme cât încuviinţarea executării silite care s-a finalizat prin actul de adjudecare a fost desfiinţată prin hotărâre judecătorească, tribunalul nu a putut lua în considerare acest act de adjudecare ca temei legal pentru acţiunea în revendicare a reclamantei.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă, prin decizia nr. 112 A din 17.04.2013, în majoritate, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei imobilul în litigiu, ce formează obiectul actului de adjudecare nr. xx3 din 17.08.2008 identificat potrivit rapoartelor topo şi construcţii din dosarul de fond, reţinând următoarele :
Prin sentinţa civilă nr.5.072 din 09.04.2001 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, având ca obiect somaţie de plată, SC E. A.T.E.E. SA a obţinut somarea debitorului SC U.I.E. SRL la plata sumei de 100.000 USD, reprezentând contravaloarea unui împrumut nerestituit.
Prin încheierea din 10.09.2004, Judecătoria Bolintin Vale a încuviinţat executarea silită a sentinţei civile nr.5.072/2002, formându-se dosarul de executare nr.xx3/2004.
În cadrul acestui dosar de executare a avut loc vânzarea la licitaţie publică a imobilului „Fabrica de Lapte”, proprietatea debitoarei SC U.I.E. SRL, prin actul de adjudecare nr. xx3 din 17.08.2005, în favoarea cumpărătoarei reclamante SC E.T. SRL, care deşi a plătit integral preţul nu a intrat în posesia imobilului.
Împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite a sentinţei civile nr.5.072 din 10.04.2002 a Tribunalului Bucureşti, a declarat apel debitoarea SC U.I.E. SRL, iar, prin decizia nr.3 din 16.11.2005, Tribunalul Giurgiu a admis apelul debitoarei SC U.I.E. SRL împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite din data de 10.09.2004 a Judecătoriei Bolintin Vale, a desfiinţat încheierea şi a trimis dosarul spre rejudecare la aceeaşi instanţă, decizie ce a intrat în puterea lucrului judecat, rămânând definitivă şi irevocabilă prin decizia nr.2.601din 19.10.2006 a Curţii de Apel Bucureşti.
Modificarea Codului de procedură civilă prin Legea nr.459/2006, ulterior pronunţării deciziei nr.2.601/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, nu produce efecte juridice în cauză cu privire la actele de executare săvârşite până în momentul modificării Codului de procedură civilă, întrucât legea civilă nu retroactivează, aceasta producând efecte doar pentru viitor.
Ca atare, Curtea a analizat care este soarta ordonanţei de adjudecare nr. xx3/2005 emisă în perioada anterioară modificării Codului de procedură civilă în situaţia în care acest act de executare nu a fost desfiinţat prin decizia nr.3 din 16.11.2005, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, şi nici nu există vreun text de lege care să prevadă sancţiunea nulităţii actelor de executare efectuate între momentul încuviinţării executării prin încheierea instanţei şi momentul desfiinţării acesteia în calea de atac.
În lipsa unei reglementări legale în acest sens, Curtea a apreciat, ca şi instanţa de fond, că, atâta timp cât încheierea de încuviinţare a executării silite a fost desfiinţată, pe cale de consecinţă, executarea ce a avut lor în baza acestei încheieri este supusă anulării.
Această sancţiune, nefiind prevăzută expres de vreun text de lege, nu poate opera de drept, ci ea trebuie cerută de părţile interesate (respectiv debitoarea SC U.I.E. SRL) prin acţiune în instanţă.
Doar instanţa de judecată poate dispune anularea actului de adjudecare nr. xx3/2005, iar în lipsa unei hotărâri judecătoreşti în acest sens, actul de adjudecare este un act juridic valabil care produce efecte juridice, respectiv care consfinţeşte existenţa în patrimoniul reclamantei adjudecatare a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Din sentinţele judecătoreşti depuse la dosarul cauzei, rezultă că pârâtul C.Ş. a formulat, în cadrul dosarului nr. x3/192/2006 al Judecătoriei Bolintin Vale, o cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare şi a procesului – verbal de licitaţie din 28.07.2005. Această cerere reconvenţională a fost respinsă (pentru lipsa calităţii procesuale active şi a interesului) prin sentinţa civilă nr.2.613din 23.11.2007 a Judecătoriei Bolintin Vale, rămasă irevocabilă prin decizia nr.175 din 02.04.2008 a Tribunalului Giurgiu, ca urmare a respingerii recursului.
Curtea a reţinut şi faptul că debitoarea SC U.I.E. SRL, în prezent persoană juridică dizolvată prin hotărârea judecătorească pronunţată la data de 16.10.2009 de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII-a comercială, rămasă irevocabilă, a solicitat, la data de 12.08.2005, pe calea contestaţiei la executare, anularea actului de adjudecare nr. xx3/2005 cu motivarea că încheierea de încuviinţare a executării silite a fost desfiinţată prin decizia nr.3/2005 a Tribunalului Giurgiu, şi că adjudecarea s-a făcut după ce prin sentinţa civilă nr.765/2005 a Judecătoriei Bolintin Vale se dispusese suspendarea executării silite pornite în baza titlului executoriu - sentinţa civilă nr.5.072/2002 a Tribunalului Bucureşti.
Această cauză, care, prin strămutare, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti, a fost soluţionată prin admiterea excepţiei de perimare, contestaţia la executare fiind constatată perimată, iar hotărârea pronunţată a rămas irevocabilă prin nerecurare.
S-a concluzionat, că, în acest moment, nu există nici o hotărâre judecătorească prin care să se fi constatat nulitatea actului de adjudecare, astfel că acesta este un act juridic valabil prin care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat.
Dispoziţiile art.404 C.proc.civ., reţinute de instanţa de fond, nu sunt aplicabile în cauză, atâta vreme cât contestaţia la executare a fost respinsă prin admiterea excepţiei perimării.
Constatând că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, pe care nu-l are în posesie, şi că pârâtul C.Ş., în posesia căruia se află imobilul, nu are nici un drept asupra acestui imobil, care înainte de adjudecare a aparţinut în proprietate debitoarei SC U.I.E. SRL, instanţa de apel, în baza art.480 C.civ., a admis acţiunea în revendicare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C.Ş. care, indicând art.304 pct.7, 8 şi 9 C.proc.civ., în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că nici o executare nu poate începe fără încuviinţarea instanţei competente; în cauză, a fost anulată încuviinţarea de executare, iar actele efectuate au devenit nule, întrucât nici o instanţă nu poate să pună în aplicare un act ”căzut” în nulitate absolută.
Prin decizia nr.3 din 16.11.2005, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, s-a admis apelul, s-a desfiinţat încheierea de încuviinţare a executării silite şi cauza a fost trimisă spre rejudecare Judecătoriei Bolintin Vale, hotărâre ce a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de creditoarea E. A.T.E.E., prin decizia nr.2.601 din 19.10.2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
A mai susținut că ”motivele de apel” sunt nelegale, deoarece Legea nr.459/2006 este aplicabilă din 13.12.2006, iar anularea încuviinţării de executare s-a definitivat la 19.10.2006, ”partea” fiind obligată de la această dată să repună pe rolul instanţei competente noua sa cerere, însă nu a făcut-o, căci i s-a cerut să depună contractul de creditare şi sentinţa nr.5.072/2001 a Tribunalului Bucureşti, şi că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, fără acoperire şi inventate, în total dezacord cu probele dosarului.
În susţinerea acestei din urmă critici, s-a arătat că din sentinţele judecătoreşti depuse la dosarul cauzei, rezultă că pârâtul C.Ş. a formulat în cadrul dosarului nr. x3/192/2006 al Judecătoriei Bolintin Vale o cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare şi a procesului – verbal de licitaţie din 28.07.2005, cerere ce a fost respinsă (pentru lipsa calităţii procesuale active şi a interesului) prin sentinţa civilă nr.2.613/2007 a Judecătoriei Bolintin Vale, rămasă irevocabilă prin decizia nr.175/2008 a Tribunalului Giurgiu, însă acţiunea s-a născut la cererea societăţii SC E.T. SRL, care a cerut să se dispună obligarea executorului judecătoresc la continuarea executării silite ce face obiectul dosarului nr. xx3/2004, pârâtul nefiind parte în acest dosar.
Instanţa de apel a reţinut faptul că debitoarea SC U.I.E. SRL (în prezent persoană juridică dizolvată prin hotărârea judecătorească pronunţată la data de 16.10.2009 de Tribunalul Bucureşti), a solicitat, la data de 12.08.2005, pe calea contestaţiei la executare, anularea actului de adjudecare nr. xx3/2005 invocând desfiinţarea încheierii de încuviinţare a executării silite, prin decizia nr.3/2005 a Tribunalului Giurgiu, şi că această cauză, care prin strămutare s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti, a fost soluţionată prin admiterea excepţiei de perimare, hotărârea pronunţată rămânând irevocabilă prin nerecurare, ceea ce este fals şi neadevărat, întrucât cauza este în recurs la Tribunalul Piteşti şi a avut termen la 10.09.2013, când s-a amânat pentru 01.10.2013.
De asemenea, s-a arătat că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, faţă de opinia separată şi motivele invocate şi probate de reclamant, şi că, faţă de toate textele legale cuprinse în Cod procedură civilă, practicile organelor execuţionale
naţionale şi internaţionale, decizia pronunţată este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea legii.
Examinând decizia în limita criticilor formulate de recurentul pârât ce permit încadrarea în art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente;
Indicând art.304 pct.7 C.proc.civ., pârâtul a susţinut că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, fără acoperire şi inventate, în total în dezacord cu probele dosarului.
În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art.304 pct.7 C.proc.civ., se constată că pârâtul a invocat ambele ipoteze reglementate de aceste dispoziţii legale, respectiv, atât lipsa motivelor pe care se sprijină decizia recurată, cât şi faptul că aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Aceste critici sunt nefondate, deoarece decizia recurată cuprinde considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora instanţa de apel şi-a format convingerea, cu respectarea dispoziţiilor art.261 alin. (1) pct.5 C.proc.civ., ceea ce permite efectuarea controlului judiciar asupra acesteia pe calea prezentului recurs.
În ceea ce priveşte cea de doua ipoteză reglementată de art.304 pct.7 C.proc.civ., potrivit căreia decizia este nelegală când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, se constată că, deşi a invocat şi această ipoteză, pârâtul nu a arătat în ce constă contradictorialitatea motivelor pe care s-a întemeiat soluţia dată prin decizia recurată şi care sunt considerentele străine de natura pricinii, ci a făcut trimiterea la modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză de către instanţa de apel, susţinând că motivele ”sunt fără acoperire și inventate”, în total dezacord cu probele dosarului, ceea ce tinde la devoluarea fondului de către instanţă în calea extraordinară de atac a recursului, însă aceste critici nu vor fi analizate, faţă de prevederile art.304 pct.1-9 C.proc.civ., întrucât controlul judiciar în recurs vizează numai nelegalitatea deciziei recurate.
De precizat, că, deşi pârâtul a indicat ca temei legal al motivelor de recurs şi art.304 pct.8 C.proc.civ., în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, faţă de „opinia separată şi motivele invocate şi probate de reclamant.”
Prin urmare, se constată că pârâtul, deși nu a arătat care este actul juridic interpretat greşit şi în ce constă schimbarea naturii şi înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, a susţinut implicit nelegalitatea soluţiei pronunţate în majoritate, ca fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art.311 alin. (2) C.proc.civ., în temeiul cărora s-a pronunţat opinia separată, critică ce se circumscrie art.304 pct.9 C.proc.civ., astfel că aceasta va fi analizată în cadrul acestui motiv de recurs.
În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate formulate de recurentul pârât întemeiate pe dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ., se constată că sunt nefondate pentru cele ce succed;
Critica de nelegalitate formulată de recurentul pârât potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.311 C.proc.civ., în sensul că anularea încheierii de încuviințare a executării silite sancționează cu nulitatea absolută și actele de executare realizate în baza acestei încheieri, se constată că este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art.311 alin.(1) C.proc.civ. „Hotărârea casată nu are nici o putere” şi (2) „Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desfiinţate de drept, dacă instanţa de recurs nu dispune altfel”.
Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă că sancţiunea desființării de drept a actelor de executare sau de asigurare operează în cazul în care titlul executoriu, ce constă într-o hotărâre judecătorească definitivă, este casat, respectiv, desfiinţat, nu și în situaţia în care actele de executare sunt desfiinţate.
De aceea, desfiinţarea actelor de executare, respectiv, a actului de adjudecare nr. xx3 din 17.08.2005 ce constituie titlu reclamantei asupra imobilului în litigiu, în situația în care încheierea de încuviințare a executării silite, în baza căreia s-a realizat acest act, a fost desființată, nu operează de drept, potrivit art.311 alin.(2) C.proc.civ., ci trebuie cerută de părțile interesate prin acțiune în justiție.
În speţă, actul de adjudecare ce constituie titlu reclamantei nu a fost desfiinţat, deoarece cererea reconvențională formulată de executorul judecătoresc în dosarul nr. x3/192/2006 al Judecătoriei Bolintin Vale, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare şi a procesului verbal de licitaţie din 28.07.2005, a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active şi a interesului, prin sentinţa civilă nr.2.613/2007 a acestei instanţe, irevocabilă, prin respingerea recursului, iar contestaţia la executare formulată de debitoarea SC U.I.E. SRL şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale, în prezent dizolvată prin hotărâre judecătorească, prin care a solicitat anularea actelor abuzive prin care pârâta SC E. A.T.E.E. SA împiedică contestatoarea să îşi exercite dreptul de proprietate asupra imobilului „Fabrica de lapte”, compus din teren în suprafaţă de 431,15 m.p., şi construcţie în suprafaţă de 314,45 m.p., cauza fiind strămutată la Judecătoria Piteşti, a fost soluţionată pe excepţia perimării prin sentinţa civilă nr.2.258 din 07.03.2013, pronunţată de Judecătoria Piteşti, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.2.098 din 01.10.2013, pronunţată de Tribunalul Argeş.
În ceea ce îl privește pe recurentul pârât, se constată că acesta nu a fost parte în litigiul finalizat cu pronunțarea titlului executoriu, astfel că acestuia hotărârea judecătorească ce constituie titlul executoriu îi este opozabilă ca înscris constatator al unei situații juridice statuate cu putere de lucru judecat.
Titlul executoriu opunându-i-se pârâtului recurent ca simplu înscris probator, în procedura contestației la executare, acesta l-ar fi putut combate prin contraprobă, caz în care contestația la executare formulată de pârât ar fi declanșat o acțiune reală imobiliară petitorie, ce impunea compararea titlurilor de proprietate, însă pârâtul nu a uzat de această procedură și nu a făcut dovada că deține imobilul în litigiu în baza unui titlul valabil.
Or, câtă vreme titlul reclamantei, ce conferă acesteia dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, nu a fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească, iar pârâtul deţine bunul fără nici un drept, se constată că instanţa de apel legal a admis acţiunea în revendicare promovată de reclamantă împotriva pârâtului, în condiţiile art.480 C.civ.
Critica formulată de pârât potrivit căreia, nelegal, a reţinut instanţa de apel că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.459/2006, de modificare şi completare a Codului de procedură civilă, este, de asemenea, nefondată, deoarece acest act normativ a intrat în vigoare ulterior pronunţării deciziei civile nr.2.601/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, în recurs, situaţie în care dispoziţiile sale nu produc efecte juridice asupra actelor de executare săvârşite până la acel moment, întrucât legea civilă produce efecte numai pe viitor, aşa cum legal a reţinut şi instanţa de apel.
Celelalte critici formulate de pârât, expuse mai sus, nu vor fi primite şi analizate, pentru că este inadmisibil ca în cadrul prezentului litigiu să se formuleze critici şi, respectiv, ca acestea să fie analizate, împotriva unei hotărâri pronunţate într-un alt proces şi care nu face obiectul controlului judiciar pe calea prezentului recurs, cu referire la litigiul soluționat irevocabil prin decizia civilă nr.2.601/2006 a Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art.312 alin.(1) C.proc.civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C.Ş.