Ședințe de judecată: Februarie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 84/2014

Ședința publică din 13 ianuarie 2014

Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:.

Prin Decizia penală nr. 69/Ap din 18 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva Sentinței penale nr. 96/S din 01 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul penal nr. 8556/62/2012.

A fost desființată în parte sentința mai sus menționată, numai cu privire la greșita reținere a dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen. relativ la infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., pentru inculpatul I.D.Ș.

Rejudecând în aceste limite, cu privire la infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., s-au reținut pentru inculpatul I.D.Ș. dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Instanța de apel a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații C.D.Ș. și I.D.Ș.

Au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de inculpații R.M.M., C.D.Ș. și I.D.Ș. împotriva aceleiași sentințe penale.

S-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților R.M.M. și C.D.Ș. și s-a dedus în continuare prevenția de la 01 aprilie 2013 la zi.

Au fost obligați cei trei apelanți inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 96/S din 01 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 8566/62/2012 s-a dispus:

I. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de instigare la tentativă la omor deosebit de grav pentru inculpatul R.M.M. prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C, pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

S-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, cereri formulate de inculpații I.D.Ș. și C.D.Ș.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tentativă de omor deosebit de grav, la pedeapsa principală de 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.

S-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei închisorii de 16 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 303 din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Brașov rămasă definitivă prin Decizia nr. 3508 din 04 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție și a fost contopit restul rămas neexecutat de 1625 de zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni, rezultând pedeapsa cea mai grea, de 9 ani și 6 luni.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la distrugere, la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei închisorii de 16 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 303 din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Brașov rămasă definitivă prin Decizia nr. 3508 din 04 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție și a fost contopit restul rămas neexecutat de 1625 de zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare la care a fost adăugat un spor de 6 luni, rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În baza art. 39 C. pen., rap. la art. 33 lit. a) C. pen. art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 9 ani și 6 luni închisoare la care a fost adăugat un spor de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa principală de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 23 mai 2012 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută măsura arestului preventiv luată față de acest inculpat.

II. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. și art.  176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.D.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav, la pedeapsa principală de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 217 alin. (1) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata a 5 ani.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 22 mai 2012 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestului preventiv luată față de acest inculpat.

III. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. și art.  176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului I.D.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav, la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata a 2 ani.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76. alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata a 2 ani.

Au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la 22 mai 2012 la zi.

S-a constatat că inculpatul se află sub puterea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu respectiv orașul Z., decât cu încuviințarea instanței de judecată, măsură care dăinuie până la rămânerea definitivă a prezentei sau până la noi dispoziții.

Au fost obligați inculpații în solidar să plătească părții civile C.E. suma de 20.000 RON, cu titlu de daune materiale.

S-a luat act că părțile vătămate M.V. și C.C. jr. nu s-au constituit părți civile.

S-a constatat că sunt mijloace materiale de probă și rămân atașate dosarului cauzei bunurile ambalate în colete aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Brașov, identificate după cum urmează:

Coletul nr. 1 plic de plastic ce conține cioburi de sticlă arse

Coletul nr. 2 plic de plastic ce conține o cârpă ridicată din jurul gâtului de sticlă

Coletul nr. 3 plic de plastic ce conține o bucată de mochetă

Coletul nr. 4 plic de plastic ce conține o cârpă ridicată din zona 1

Coletul nr. 5 plic de plastic ce conține o bucată de mochetă

Coletul nr. 6 plic de plastic ce conține gât de sticlă

Coletul nr. 7 plic de plastic ce conține un pet de 2,5 litri de "A."

Coletul nr. 8 plic de plastic ce conține 2 peturi de 0,5 litri "D." ce conțin o substanță de culoare gălbuie

Coletul nr. 9 plic de hârtie ce conține o brichetă "K." de culoare albă

Coletul nr. 10 sac ce conține o pungă de plastic de culoare alb, roșu, albastru

Plic cu urmele ridicate de pe un pet și o pungă de plastic ridicate cu ocazia cercetării la fața locului.

S-a dispus restituirea către inculpatul C.D.Ș. a telefonului mobil marca S. model X, cu seria X1 cu acumulator marca S. și cartelă SIM O. seria X2.

S-a dispus restituirea către inculpatul I.D.Ș. a telefonului mobil marca N., cu seria X3 cu acumulator și cartelă O. seria X4, cartelă C. cu seria X5, cartelă W. cu seria X6 număr Y.

S-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpați.

Au fost obligați inculpații la plata sumei de 700 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din data de 10 august 2012, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații:

1. I.D.Ș. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen, raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și. distrugere prev. de art. 217 alin. (1), (4) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.;

2. C.D.Ș. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1), (4) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. și

3. R.M.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 20 alin. (1) C. pen., raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și instigare la distrugere prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1), (4) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

În actul de sesizare s-a reținut că în noaptea de 01/02 aprilie 2012, în municipiul Săcele, pe b-dul. G.M. nr. 374 unde locuiește familia C., a izbucnit un incendiu. Organele de poliție s-au deplasat la fața locului unde au constatat că imobilul respectiv este format din demisol, parter și pod, incendiul fiind localizat la nivelul demisolului locuit de către M.V. M.V. a suferit multiple arsuri, fiind transportat pentru acordarea de prim-ajutor medical de specialitate la Spitalul Județean.

Din primele cercetări s-a stabilit că incendiul a fost provocat în mod intenționat de către două persoane, acestea aruncând pe geamul de la demisol sticle incendiare. Aceste constatări s-au întemeiat pe găsirea la fața locului a unei brichete și a unei pungi de plastic în care se afla o sticlă de doi litri din plastic având în interior benzină (o treime din capacitate). De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a comunicat că folosirea intenționată a sursei de aprindere a determinat producerea incendiului.

În cauză au fost efectuate rapoarte de constatare tehnico-științifică din care reiese că impresiunile papilare ridicate de pe punga identificată la fața locului au fost create de către I.D.Ș., C.D.Ș. și M.M.

Procurorul a apreciat că față de materialul, probator administrat în cauză rezultă că I.D.Ș. împreună cu C.D.Ș. au aruncat două sticle incendiare în imobilul situat în municipiul Săcele, pe b-dul. G.M. nr. 374, M.V. suferind arsuri ca urmare a acțiunii descrise mai sus (arsuri gr. I-II la nivelul extremității cefalice și căilor aeriene superioare prin flacără și arsuri gr. II-III mâini bilateral).

Spre locul respectiv, cei doi au fost transportați de către M.M. și, după comitere, cei doi au fost luați de către aceeași persoană menționată cu taximetrul pe care-și desfășoară activitatea.

Procurorul apreciază de asemenea că, sub aspect subiectiv, din declarațiile inculpaților I. și C. se desprinde ideea că se cunoștea aspectul că locuința respectivă era locuită în mod curent. De asemenea, se desprinde și aspectul referitor la lipsa unor verificări prealabile a celor doi autori în direcția aflării sau nu a vreunei persoane la momentul comiterii în camera incendiată și se concluzionează că cei doi inculpați au acceptat posibilitatea pierderii vieții unei persoane, astfel încât intenția indirectă se poate reține în mod justificat.

În determinarea participației inculpatului R. s-a pornit de la un eveniment întâmplat în cursul anului 2011, când fratele inculpatului mai sus menționat, și anume R.P. a violat-o pe minora C.K. (fiica soților C.). Acest viol a făcut obiectul Dosarului penal nr. 232/1372/2011 se arată și se subliniază că la dosar au fost depuse documentele apreciate relevante sub aspectul analizat.

Ca urmare a comiterii faptei de viol, R.P. a fost condamnat în primă instanță la 16 ani închisoare, prin Sentința penală nr. 80/S din data de 25 noiembrie 2011 a Tribunalului pentru minori și familie Brașov. Sentința respectivă a fost apelata de către R.P., astfel încât, la începutul anului 2012, se judeca apelul în cauză.

Între timp, familia R. a desfășurat o intensă activitate de convingere a familiei C. în sensul ca minora C.K. să-și schimbe declarațiile în favoarea lui R.P. - cu alte cuvinte și mai simplu exprimat, minora ar fi urmat să declare că a întreținut raporturi sexuale benevole cu R.P., astfel încât persoana amintită ar fi beneficiat eventual de o schimbare a încadrării juridice din viol în act sexual cu un minor, reducerea pedepsei fiind în acest caz substanțială.

Procurorul arată că în această activitate a fost implicat și R.M.M., iar întrucât demersurile nu au dat roadele scontate R.M.M., a luat hotărârea contactării lui C.D.Ș. în vederea incendierii casei familiei C. chiar cu o zi înainte de termenul fixat în dosarul unde R.P. avea calitatea de apelant.

Între R.M.M. și C.D.Ș. a preexistat o relație de amiciție din perioada când amândoi au fost închiși în Penitenciarul Codlea.

Datorită faptului că familia C. nu a dorit ca minora C.K. să-și modifice declarațiile pentru ca R.P. (fratele lui R.M.M.) să beneficieze de clemența instanței de judecată, R.M.M. a decis că va proceda prin intermediari la incendierea casei unde familia respectivă locuiește.

Astfel, pe data de 01 aprilie 2012 R.M.M. i-a solicitat lui M.M. să-i transporte pe inculpații C.D.Ș. și I.D.Ș. pe ruta Gara Brașov - Săcele, b-dul. G.M. nr. 374 unde acești doi inculpați au incendiat casa familiei C.

Prima instanță a făcut o amplă analiză a mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv: declarațiile martorului cu identitate protejată "I.G.", raport de expertiză medico-legală, proces-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor C.C., B.V., C.K., M.M., I.S., R.F., C.I., O.I., T.M., C.D.Ș. Sr., C.V., T.O., ale inculpaților și declarațiile părților vătămate M.V.,. C.C. și C.E., cele 3 rapoarte de constatare tehnico-științifică datate 26 aprilie 2012, adresa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, înscrisuri, procese-verbale de cercetare la fața locului plus planșele foto aferente, adresă din partea ISU Brașov și procesele-verbale din care reiese traficul telefonic și localizarea terminalelor telefonice, acte ce au reieșit din cercetarea documentelor puse la dispoziție de către Unitatea Teritorială de Analiza Informațiilor Brașov.

În timpul cercetării judecătorești, instanța a administrat nemijlocit mijloace de probă, respectiv declarațiile inculpatului I.D.Ș., ale părții vătămate M.V., ale martorilor C.C., M.M., I.G.,  B.V., J.I., J.M., C.D.Ș., T.O., O.I., T.M.O., I.S. și T.I.D.

Au fost audiați în fața instanței doi martori cu identitate protejată având ca teză probatorie presiunile făcute de inculpatul R.M.M. asupra martorului M.M. și asupra coinculpatului I. pentru a-și schimba declarațiile și a fost efectuată o cercetare la fața locului.

În urma analizării mijloacelor de probă arătate mai sus, prima instanță a stabilit că situația de fapt reținută în rechizitoriu este corectă.

În fapt, s-a reținut că după ce unul dintre frații R., respectiv P. a fost arestat pentru că lipsise de libertate și violase pe minora C.K., ceilalți frați au încercat în mod repetat a determina familia acesteia a primi o sumă de bani și în schimbul acestei sume minora să își schimbe declarația în instanță pentru ca R.P. să primească o pedeapsă mai ușoară. Au apelat la persoane apropiate familiei care au transmis mesajul fraților R. însă încercările lor au rămas fără rezultat.

Lovindu-se de refuzul părinților minorei, R.M.M. a luat legătura cu inculpatul C., pe care îl cunoscuse în penitenciar (deși a negat acest lucru) și i-a cerut să incendieze casa familiei C. Nu s-a putut stabili care a fost discuția purtată între aceștia, dar rezultă evident că inculpatul știa că acel imobil este locuit chiar din modul în care a înțeles să își facă apărarea, în sensul că, deși nu amintește de familia C., declară că știa că M.V. locuiește la parter.

C.D.Ș. îl contactează pe I.D.Ș. și îi cere să îl însoțească în Săcele (pentru a da foc la o casă).

R.M.M. îi solicită lui M.M., un taximetrist din Săcele cunoscut al fratelui său R.C., să efectueze o cursă din Brașov în Săcele, spunându-i că îl va suna o persoană. C.D.Ș. îl apelează în data de 01 aprilie 2012 la ora 20:50:24 pe R.M.M., înainte de faptă fiind preluat de celula situată în oraș Z.

Ulterior, inculpații I. și C. s-au deplasat din Z. către Brașov în zona Gării Centrale. Din Gară, cei doi inculpați au fost luați de către martorul M.M. (taximetrist) cu autoturismul marca D.L. de culoare albă cu numărul de înmatriculare X.

Pe drum, cei doi inculpați au umplut o sticlă de plastic de doi litri cu motorină și au cumpărat două sticle cu vin, recipientele fiind introduse într-o pungă din plastic identificată ulterior la fața locului. Cu ajutorul sticlelor de vin și cu combustibilul achiziționat, cei doi inculpați au confecționat două proiectile tip "Molotov". Martorul M.M. i-a dus pe cei doi inculpați până în apropierea casei unde locuiește familia C., pe b-dul. G.M. la numărul 374. Din locul unde martorul M.M. a oprit autoturismul, acesta nu avea vedere directă asupra imobilului în discuție astfel încât nu și-a dat seama care este planul inculpaților I. și C. Martorul M.M. a negat inițial implicarea sa, dar s-a stabilit că s-a aflat în intervalul critic din 01 aprilie 2012 orele 23:01:51 - 23:24:12 pe raza municipiului Săcele, telefonul său fiind preluat de către releul - strada P. nr. 18 SC E.S. în timpul a două convorbiri, aceste aspecte coroborate cu declarația sa ulterioară confirmă faptul că acesta i-a transportat pe I.D.Ș. și C.D.Ș. și i-a așteptat în zona comiterii faptei, care este acoperită de celula mai sus menționată.

Ajungând în dreptul casei familiei C., cei doi inculpați au aprins recipientele și le-au aruncat prin geamul de la parter unde locuia M.V., care era deschis, așa cum a afirmat inițial I.D.Ș., declarație asupra căreia i s-a cerut să revină.

Datorită acestei fapte, camera respectivă a fost incendiată, M.V. suferind arsuri gr. I-II la nivelul extremității cefalice și căilor aeriene superioare prin flacără și arsuri gr. II-III mâini bilateral. Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 820E din 04 aprilie 2012, partea vătămată M.V. prezenta la data examinării leziuni traumatice sub formă de arsuri corporale gr. II-III prin flacără, ce au cuprins 15% din suprafața corporală, ce pot data din 01 aprilie 2012. Partea vătămată a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Secția Chirurgie plastică și reconstructivă, în data de 02 aprilie 2012 orele 00,58, cu diagnosticul arsură gr. II-III extremitatea cefalică și ambele membre superioare bilateral, arsură palpebrală ochi drept, edem conjunctival, arsură gr. II-III la nivelul feței cu edemațierea țesuturilor moi, la nivelul regiunii fronto-parietale, la nivelul pavilioanelor ambelor urechi. Leziunile au necesitat 40 - 45 de zile de îngrijiri medicale și nu au pus în pericol viața părții vătămate.

După comiterea faptei, cei doi inculpați au fugit spre autoturismul condus de către M.M. și i-au spus acestuia să demareze. În autoturism, inculpatul C. l-a sunat pe R.M.M. la ora 23:34:25, imediat după faptă, fiind preluat de celula situată în municipiul Brașov, strada P. nr. 10 - zona situată la limita cu municipiului Săcele, durata apelului fiind de 16 secunde.

Potrivit primei declarații dată de martorul M.M., după ce s-a urcat în taximetru, inculpatul a sunat și a comunicat că "A rezolvat" unei persoane pe care nu a putut să o identifice.

Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații C.D.Ș. și I.D.Ș. din tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., considerându-se că cei doi inculpați au acționat sub aspectul laturii subiective cu vinovăție sub forma intenției indirecte față de faptul că ambii inculpați au declarat că aveau cunoștință despre faptul că imobilul respectiv era locuit, că nu s-au asigurat în prealabil pentru a vedea în concret dacă vreo persoană este în interiorul camerei sau nu (lucru facil de făcut având în vedere lumina televizorului care era aprinsă și faptul că nu existau perdele care ar fi obturat vederea), aspect care conduce la ideea că cei doi inculpați au acceptat ideea că în imobil sau chiar în acea cameră se poate afla o persoană. Tot astfel, mijlocul folosit a fost apt a produce moartea, fiind vorba de 2 proiectile tip Molotov, care au și provocat de altfel consecințe grave, împrejurarea că nu a decedat nicio persoană fiind rezultatul faptului că partea vătămată nu dormea, se afla într-o poziție care i-a permis să iasă în cel mai scurt timp pe ușa camerei în curte, cel mai probabil cu spatele către geamurile de la stradă prin care au fost aruncate proiectilele inflamabile.

În drept, prima instanță a stabilit că fapta inculpatului C.D.Ș. care în noaptea zilei de 01 aprilie 2012 a aruncat cu un proiectil inflamabil prin geamul imobilului situat în Săcele b-dul G.M. nr. 374 aparținând familiei C.C. și E. și în care locuia și M.V., imobilul fiind deteriorat, iar M.V. suferind arsuri pe 15% din suprafața corpului cu precădere în zona feței și a căilor respiratorii întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1), (4) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului I.D.Ș. care în noaptea zilei de 01 aprilie 2012 a aruncat cu un proiectil inflamabil prin geamul imobilului situat în Săcele b-dul. G.M. nr. 374 aparținând familiei C.C. și E. și în care locuia și M.V., imobilul fiind deteriorat, iar M.V. suferind arsuri pe 15% din suprafața corpului cu precădere în zona feței și a căilor respiratorii întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prevăzut de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și distrugere prevăzut de art. 217 alin. (1), (4) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului R.M.M. de a determina pe C.D.Ș. și pe I.D.Ș. să incendieze imobilul situat în municipiul Săcele, B-dul. G.M. nr. 374, fapt dus la îndeplinire în noaptea de 01/02 aprilie 2012, în interiorul imobilului aflându-se partea vătămată M.V., întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și instigare la distrugere prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1), (4) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. Având în vedere antecedentele penale ale inculpatului R.M.M., în cauză se va reține în raport cu fiecare faptă descrisă incidența art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, prima instanță a ținut seama de modalitatea în care au fost săvârșite faptele, de mijloacele folosite și urmarea produsă, așa cum aceasta rezultă din probele administrate în cauză și mai sus descrise, dar și de profilul socio-moral al inculpaților conturat în referatele de evaluare întocmite de serviciul de probațiune și antecedentele lor penale.

Astfel, inculpatul R.M.M. nu se află la primul contact cu legea penală, datele existente la dosar relevând preocupări infracționale ale acestuia încă din etapa de tânăr adult, pentru care a ajuns să fie sancționat penal, dar și a preocupărilor antisociale pentru care a fost în atenția poliției din localitatea de domiciliu. Aceeași atitudine antisocială și problemele de comportament deficitar sunt regăsite și în perioada executării pedepsei anterioare, aspect care indică o receptivitate și influență scăzută a intervenției de reeducare asupra componentei sociale a conduitei inculpatului, cu menționarea influenței pozitive a traseului școlar prin completarea nivelului de studii, prin însușirea achizițiilor școlare ca scrisul și cititul. Specificitatea familiei de proveniență a inculpatului, respectiv organizarea de clanuri și exercitarea de influențe în rândul comunității din care provine, promovarea acestui stil de viață și în prezent, la care a aderat și inculpatul atât în perioada anterioară anului 2000 când a fost prima dată încarcerat, cât și în perioada ulterioară liberării sale condiționate la începutul anului 2012, indică menținerea unei componente antisociale cu caracter constant în conduita generală a inculpatului. Deși relaționarea sa intrafamilială, în propria sa familie se bazează pe afectivitate regăsită mai ales în relaționarea cu copiii săi, nu a dus la evitarea de către inculpat a situațiilor de risc infracțional.

Inculpatul a săvârșit prezenta faptă în stare de recidivă postcondamnatorie respectiv după liberarea sa condiționată din executarea unei pedepse aplicată prin Sentința penală nr. 303 din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Brașov rămasă definitivă prin Decizia nr. 3508 din 04 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție și cu un rest rămas neexecutat de 1625 de zile, fiind aplicabile dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen.

Inculpatul C.D.Ș. a crescut și s-a dezvoltat într-un mediu favorabil caracterizat de armonie. Cu toate acestea, ignorând eforturile părinților inculpatul s-a implicat în săvârșirea de fapte penale - falsificare de monedă, înșelăciune, furt calificat, infracțiuni la legea circulației pe drumurile publice - fapte pentru care a executat o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni fiind liberat la data de 27 mai 2011. Atitudinea manifestată relativ la infracțiunile săvârșite este aceea de minimalizare, de neasumare a responsabilității. Cu privire la prezenta faptă, deși la nivel declarativ își exprima regretul pentru suferința adusă, nu manifestă empatie față de partea vătămată, minimalizând efectele negative ale faptei sale și plasând responsabilitatea în sarcina altuia.

Inculpatul a săvârșit prezenta faptă în stare de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința de contopire nr. 782 din 05 august 2010 a Judecătoriei Moreni din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 27 mai 2011 cu un rest de pedeapsă de 240 de zile, pedeapsa fiind considerată executată anterior prezentei fapte.

Inculpatul I.D.Ș. nu a fost condamnat anterior la o pedeapsă penală. Provine dintr-o familie monoparentală ca rezultat al divorțului, părinților și poate fi caracterizat ca o persoană imatură, influențabilă și cu o toleranță crescută la frustrare, cu manifestări dezadaptive din punct de vedere comportamental. Împrejurarea că a avut o atitudine sinceră de la începutul procedurii, faptul că ulterior și-a schimbat poziția datorându-se presiunilor exercitate asupra sa în mediul penitenciar, grefate pe structura sa dependentă, dornic de contacte sociale, dar în același timp incapabil să se autoprotejeze, a fost reținută ca și circumstanță atenuantă în beneficiul acestuia.

Sub aspectul laturii civile, prima instanță a admis acțiunea civilă exercitată de C.E. și a dispus obligarea inculpaților să plătească suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale, considerând că sunt justificate de probele administrate în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpații.

În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul a arătat în esență că sunt nesatisfăcătoare pedepsele aplicate inculpaților, întrucât circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului justifică o pedeapsă într-un cuantum mult mai ridicat. Astfel gradul de pericol social concret al faptei comise este deosebit de ridicat iar inculpații R.M.M. și C.D.Ș. au dat dovadă de perseverență infracțională, săvârșind fapta în stare de recidivă.

În fața instanței, Parchetul a suplimentat motivele de apel cu unul vizând nelegalitatea sentinței, respectiv greșita reținere pentru inculpatul I.D.Ș. a dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen. pentru infracțiunea de distrugere.

Inculpatul I.D.Ș. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de tentativă de omor deosebit de grav în vătămare corporală din culpă, arătând în esență că nu a urmărit sau acceptat producerea decesului vreunei persoane prin fapta săvârșită, ci doar a urmărit producerea de distrugeri la acel imobil. Nu a știut inculpatul că se afla partea vătămată M.V. în cameră, astfel că nu se impune reținerea intenției de a vătăma această persoană. Consideră inculpatul că nu a făcut altceva decât să-l urmeze pe C.D.Ș. pentru a incendia o casă, despre care nu cunoștea că ar fi locuită în acea noapte și că nu trebuie să răspundă penal decât pentru infracțiunea de distrugere. Trebuie să se aibă în vedere atitudinea inculpatului și starea sa psihică ce l-a determinat să accepte propunerea de a participa la această faptă, fără a conștientiza pe deplin ceea ce face. Solicită în consecință admiterea apelului, schimbarea încadrării juridice a faptei și aplicarea unei pedepse mai mici.

Inculpatul C.D.Ș. a formulat, în cadrul, apelului, cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei de tentativă de omor deosebit de grav în vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., arătând în esență că a intenționat să-l sperie pe M.V. pentru a-l determina să-i restituie banii dați pe motorină nelivrată.

Inculpatul a invocat mai multe motive de apel după cum urmează:

- a solicitat restituirea cauzei la parchet întrucât modul în care au fost întocmite actele de înregistrare a cauzei la parchete și neelucidarea cauzei sub toate aspectele în ceea ce privește producerea incendiului și participarea lui M.M. la săvârșirea faptei impun refacerea urmăririi penale;

- nu se poate reține infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav prin cruzimi, pe de o parte pentru că victimei nu i s-a pus viața în primejdie, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală, iar pe de altă parte nu a existat o manifestare de ferocitate în comiterea infracțiunii de natură să provoace suferințe prelungite, inculpatul neurmărind provocarea de suferințe fizice și moartea victimei;

- a fost contestat raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în faza de urmărire penală, iar în lipsa unui asemenea raport întocmit legal nu a avut loc o individualizare corectă a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului acesta neîncadrându-se în profilul socio-psihologic al unui criminal crud care se caracterizează prin existența unor fapte asemănătoare în cazierul acestuia.

Solicită inculpatul achitarea pentru infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav și condamnarea cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. pentru infracțiunea de distrugere.

Inculpatul R.M.M. a solicitat să se dispună achitarea sa pentru infracțiunile de care este acuzat, arătând că nu are nicio implicare în aceste fapte, că nu a luat legătura cu C.D.Ș. pentru a-l instiga sau cu martorul M.M. pentru a-l prelua pe acest inculpat de la gara Brașov. Nu a exercitat presiuni asupra membrilor familiei C. pentru a-și modifica declarațiile din proces, fiind confundat de martori cu frații săi. Arată că există o serie de contradicții între declarațiile martorului M.M. date pe parcursul procesului, contradicții care denotă că nu l-a contactat pe acesta în acea zi, că a fost trimis în judecată și condamnat din cauza antecedentelor sale penale. Mai arată că nu poate fi legat pozițional sau în timp de faptă.

În fața instanței de apel a fost administrată proba testimonială, fiind audiată ca martor mama inculpatului R.M.M., numita R.C.Z. A fost încuviințată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse la dosar mai multe memorii.

Verificând hotărârea atacată sub toate aspectele, în aplicarea art. 378 C. proc. pen., Curtea de apel a constatat următoarele:

Prima instanță a stabilit pe baza materialului probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale o stare de fapt corectă constând în esență în aceea că, după ce unul dintre frații R., respectiv P. a fost arestat pentru că lipsise de libertate și violase pe minora C.K., ceilalți frați au încercat în mod repetat a determina familia acesteia a primi o sumă de bani și în schimbul acestei sume minora să își schimbe declarația în instanța pentru ca R.P. să primească o pedeapsă mai ușoară.

Au apelat la persoane apropiate familiei care au transmis mesajul fraților R. însă încercările lor au rămas fără rezultat. Presiunile pentru schimbarea declarațiilor au fost intensificate de familia R. în apropierea termenului de judecată la Curtea de Apel Brașov al respectivei cauze, respectiv 03 aprilie 2012.

Aceste presiuni rezultă fără dubiu din declarațiile martorilor B.V., C.C., C.K. și ale părților vătămate C.C. jr. și C.E., declarații ce se coroborează.

Martorul C.C. și partea vătămată C.C. jr. au precizat că aproximativ la jumătatea lunii martie 2012, inculpatul R.M.M. a venit la locuința familiei C. propunând suma de 3000 euro pentru ca victima violului, C.K., să-și schimbe declarația în dosarul penal în care era cercetat fratele inculpatului.

Martorul B.V. a precizat că în data de 29 martie 2012, patru persoane din familia R., printre care și inculpatul, i-au solicitat să intermedieze o înțelegere cu familia C., pentru schimbarea declarației, în schimbul sumei de 3000 euro, iar a doua zi, martorul a purtat o discuție cu bunicul minorei, martorul C.C. și cu mama acesteia, partea vătămată C.E., discuția fiind auzită și de minora, care nu a mai suportat presiunea la care era supusă și a încercat să se sinucidă în ziua următoare.

Pe data de 30 martie 2012, cei patru membri ai familiei R. s-au întors la locuința martorului B.V. pentru a se interesa de rezultatul discuției, ocazie cu care unul dintre aceștia a purtat o discuție telefonică scurtă cu partea vătămată C.E.

Din declarațiile analizate mai sus rezultă existența unor încercări ale familiei R. de a o determina pe minora C.K., victimă a violului, să-și schimbe declarațiile în favoarea fratelui lor, pentru a se ajunge, în opinia acestora, la o schimbare de încadrare juridică în act sexual cu un minor.

De asemenea, din procesul-verbal aflat la dosar de urmărire penală rezultă că numărul de telefon folosit de inculpatul R. a apelat numărul de telefon al martorului B.V. în perioada 30 - 31 martie 2012 de 5 ori.

Instanța de apel consideră că sunt dovedite, prin aceste mijloace de probă, eforturile membrilor acestei familii, eforturi în care a fost implicat și inculpatul, de a obține o schimbare a declarațiilor mai înainte de termenul fixat pentru judecarea apelului, respectiv 03 aprilie 2012, astfel încât să se reducă substanțial pedeapsa aplicată.

În acest context, lovindu-se de refuzul părinților minorei, mobilul săvârșirii faptei de către inculpatul R.M.M. apare ca fiind bine conturat, acesta dorind prin orice mijloace să o determine pe C.K. să-și schimbe declarațiile.

Inculpații C. și R. se cunosc din perioada detenției în penitenciarul Codlea, fiind dovedit cel puțin un moment în care cei doi se aflau la curtea de plimbare împreună, astfel cum rezultă din ordonanța parchetului aflată la dosar de urmărire penală. Având în vedere procedurile penitenciare de scoatere la curtea de plimbare, pe serii și grupe ce nu se schimbă prea des, se poate trage concluzia că în mod frecvent cei doi se întâlneau la curtea de plimbare, fiind scoși împreună în același timp. De altfel, cei doi se puteau întâlni și în camerele de deținere sau pe holul secției, din moment ce la regim semideschis de executare ușile camerelor nu sunt închise iar deținuții cazați pe aceeași secție se pot întâlni oriunde pe acea secție.

Prin urmare, apărarea inculpatului R., în sensul că nu-l cunoaște suficient de bine pe inculpatul C. astfel încât să-l instige la săvârșirea faptei, nu poate fi reținută.

Cu privire la numărul de telefon mobil folosit în acea perioadă de inculpatul R., din declarația martorei T.O. rezultă fără dubiu că numărul deținut de acesta era X, număr prin intermediul căruia a ținut o bună perioadă de timp legătura cu inculpatul.

Din declarațiile martorilor T.M.O., O.I. C.I., C.D.Ș. Sr. și C.V., coroborate cu procesul-verbal aflat la d.u.p., rezultă că numărul de telefon mobil folosit de inculpatul C. la data faptelor este Y.

Din analiza apelurilor telefonice efectuate între aceste două numere de telefon, realizată prin procesul-verbal aflat la dosar de urmărire penală, rezultă existența unui apel efectuat de pe numărul de telefon aparținând inculpatului C. către numărul aparținând inculpatului R., la data de 01 aprilie 2012, ora 20,50, apelul fiind preluat de celula situată în Z.

În declarațiile inițiale date de martorul M.M. se menționează că în data de 01 aprilie 2012 a primit un apel telefonic de la inculpatul R. în care i s-a comunicat că o să primească un telefon de la un prieten de-al lui care-i va solicita o cursă cu taximetrul în acea seară. În jurul orei 22, martorul a fost sunat de inculpatul C., pe care l-a transportat împreună cu inculpatul I. în municipiul Săcele.

Ulterior, martorul M.M. și-a schimbat declarația în sensul că nu ar fi vorbit cu inculpatul R.M.M. în acea zi, dar aceste schimbări sunt cauzate de presiunile la care a fost supus pentru a-și schimba declarația, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor sub acoperire audiați de prima instanță.

Primul dintre martorii audiați în fața instanței, ale cărui declarații se află la filele 173 din volumul II, a precizat că a fost de față când martorul M.M. s-a întâlnit cu membrii familiei R., aceștia determinându-l să-și schimbe declarația. Martorul mai precizează că au avut loc mai multe întâlniri, iar martorul era speriat.

Martorul cu identitate protejată din penitenciar a declarat că a luat cunoștință, ca urmare a socializării din penitenciar, că inculpatul R., prin intermediul familiei, i-a cerut lui M.M. să schimbe declarațiile cu privire la traseul avut în acea noapte și la convorbirea telefonică.

Relevantă este declarația dată în calitate de martor, în care specifică cât se poate de clar că a purtat o discuție telefonică cu inculpatul R., iar nu cu altcineva din familia sa.

Cu privire la persoana care a inițiat apelul, martorul declară că a fost sunat de inculpat, după care revine și arată că este posibil să fi primit un beep și să fi sunat înapoi. Nu are relevanță cine a inițiat acel apel, ci important este pentru cauză existența acelei convorbiri telefonice între inculpat și martor, discuție în cadrul căreia s-a stabilit de comun acord luarea celorlalți doi inculpați din zona gării Brașov în acea seară.

Din analiza apelurilor telefonice efectuate de pe cele două numere de telefon ce aparțin inculpatului R. și martorului, rezultă existența unei convorbiri telefonice în data de 01 aprilie 2012, ora 14:46:04 între cei doi, aspect ce confirmă susținerea martorului în sensul că a discutat telefonic cu inculpatul în acea zi.

Cu ocazia confruntării dintre cei doi, martorul M.M. răspunde clar afirmativ la prima întrebare a procurorului legată de solicitarea venită din partea inculpatului de a efectua cursa de taxi în seara de 01 aprilie 2012, iar pe parcursul confruntării, precizează printre altele că a fost sunat de persoana despre care a afirmat în timpul audierilor că este inculpatul R., care i-a spus "M., vezi că o să te sune cineva să-l duci în Săcele." Instanța consideră că ezitarea ulterioară a martorului în confruntarea avută cu inculpatul nu poate duce la o altă concluzie, atâta vreme cât martorul nu a precizat că ar fi fost sunat de o altă persoană, iar dovada apelului telefonic dintre numerele de telefon dovedite ca aparținând celor două persoane a fost făcută.

Nu are relevanță nici modalitatea în care cei doi au ajuns, să se cunoască (în școala generală sau ulterior), acest aspect neprezentând importanță. Martora audiată de instanța de apel, mama inculpatului, precizează că îl cunoaște pe M.M. de mai mulți ani și recurgea, la serviciile sale în mod constant, martorul precizând că a mai fost solicitat de inculpat pentru drumuri la București și cu alte ocazii.

După incendiere, în autoturismul martorului M.M., inculpatul C. l-a sunat pe R.M.M. la ora 23:34:25, imediat după faptă, fiind preluat de celula situată în municipiul Brașov, strada P. nr. 10 - zona situată la limita cu municipiului Săcele, durata apelului fiind de 16 secunde, aspect ce se coroborează cu declarația inițială a martorului în care a precizat că inculpatul C. a efectuat un apel în care a precizat că "a rezolvat".

Față de aceste aspecte dovedite prin mijloacele de probă analizate mai sus, instanța de apel consideră că în mod corect tribunalul a reținut participarea inculpatului R. la faptele săvârșite, în modalitatea expusă mai sus.

Inculpatul C. a recunoscut că a mers în Săcele și a incendiat respectiva casă, formulând însă o apărare care are ca unic scop excluderea inculpatului R. din această activitate infracțională. Este evident că, indiferent care a fost mobilul săvârșirii faptei, răspunderea penală a inculpatului C. este aceeași, pentru încadrarea juridică a faptei săvârșite neinteresând mobilul.

Apărarea inculpatului C. care nu poate avea niciun efect exonerator de răspundere față de acesta, ci față de inculpatul R., denotă încă o dată relațiile dintre cei doi, cel de-al doilea având evident un ascendent asupra primului. Inculpatul C. nu face altceva decât să încerce prin toate eforturile să nu-l implice pe inculpatul R. în această faptă.

Această apărare, referitoare la o cumpărare de motorină de la partea vătămată M.V., ce nu a fost susținută inițial nici de inculpatul I. (acesta în urma presiunilor efectuate asupra lui a revenit și a susținut apărarea) a fost înlăturată de tribunal, în mod temeinic, în urma analizării probelor, astfel că nu se va mai reveni asupra acestei chestiuni.

Ce nu reușește să explice convingător inculpatul C. este tocmai legătura cu taximetristul M.M., respectiv cum a ajuns să-l sune pe acesta în acea seară, în condițiile în care martorul a precizat că nu-l cunoaște.

Este greu de explicat cum inculpatul C. avea cartea de vizită a acestui taximetrist, inculpatul locuind în Z. iar martorul în Săcele, iar inculpatul deținea un autoturism cu care, astfel cum susține, s-a mai deplasat în Săcele și-l putea folosi și de această dată.

Referitor la incendierea propriu-zisă a locuinței părților vătămate, tribunalul a reținut în mod corect situația de fapt, necontestată de inculpații I. și C., astfel cum rezultă din probele administrate.

Implicarea martorului M.M. în săvârșirea acestor fapte, astfel cum susține apărătorul inculpatului C. și inculpatul R. nu a fost analizată de Parchet ca și participație penală, dându-i-se acestuia calitatea de martor. Nu există dovezi că martorul a fost amenințat de organele de anchetă cu arestarea preventivă și atribuirea calității de inculpat pentru a da respectivele declarații.

Tribunalul își întemeiază hotărârea de condamnare pe analiza coroborată a tuturor mijloacelor de probă, iar nu numai pe declarația acestui martor.

Cu privire la cunoașterea de către cei trei inculpați a faptului că acea casă este locuită, tribunalul a făcut de asemenea o analiză temeinică bazată pe mijloacele de probă analizate.

Cu privire la existența controversată a acelui televizor la partea vătămată M.V., instanța reține că nu a fost enumerat printre bunurile distruse de incendiu de către pompieri în raportul întocmit, dar existența sa este dovedită prin declarațiile martorilor și ale părților vătămate, precum și prin aspectul relatat de partea vătămată C.C. în care a precizat că a auzit inițial o bubuitură determinată cel mai probabil de explozia televizorului.

Dincolo de existența sau inexistența televizorului deschis în camera lui M.V., se reține că inculpatul R., ce a fost la acea locuință, știa că în acea casă locuiește familia C. în mod permanent, acceptând fără a face nicio verificare ca membrii familiei să fie acasă în acea noapte.

Faptul că în acea casă nu era lumină vizibilă la ora târzie de 23.30 (astfel cum susțin inculpații), nu-i poate exonera de răspundere pe aceștia, în condițiile în care știau că este locuită acea casă și nu există probe că la acel moment era exclus să fie vreo persoană acasă.

Inculpații nu au urmărit să provoace decesul vreunei persoane, dar au acceptat cu ușurință și fără a face nicio verificare prealabilă cu privire la existența vreunei persoane în locuință.

Concluzionând, indiferent dacă ar fi fost lumină vizibilă sau nu la acea oră, aruncarea a două proiectile de tip Molotov într-o casă despre care inculpații știau că este locuită permanent reprezintă o acceptare indiferentă din partea acestora a producerii rezultatului socialmente periculos, incriminat de disp. art. 176 C. pen.

Instanța de apel consideră, deci, că situația de fapt a fost corect reținută de tribunal, pe baza probelor administrate și analizate temeinic.

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, tribunalul în mod temeinic a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații C. și I., analizând acceptarea de către aceștia a posibilității producerii rezultatului socialmente periculos privind decesul celor ce se aflau în acel imobil, aptitudinea instrumentelor folosite de inculpați, respectiv 2 proiectile cu benzină tip Molotov.

Inculpații, ce au cunoscut faptul că imobilul era locuit permanent, au acceptat posibilitatea de a suprima viața persoanelor ce se aflau în imobil, față de rezultatul pe care l-au prevăzut, au avut o atitudine indiferentă de acceptare a acestuia, nu au făcut nimic pentru preîntâmpinarea rezultatului, rămânând în pasivitate.

Aspectul că victimei nu i-a fost pusă în primejdie viața (reținut în concluziile raportului medico-legal) nu poate conduce la concluzia că fapta nu poate fi încadrată juridic în tentativă de omor, întrucât aceste concluzii medico-legale nu au relevanță, cu privire la încadrarea juridică a faptei care se stabilește în raport cu criteriile menționate mai sus, iar nu raportat la concluziile din actele medicale referitoare la punerea vieții victimei în stare de primejdie.

Fapta inculpaților întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiune de omor deosebit de grav, chiar dacă actul medical opinează că leziunile nu au pus în primejdie viața victimei, întrucât cele două noțiuni de "punere în primejdie a vieții" și de "tentativă la omor" sunt total diferite, prima depinzând de aspectele medicale, cea de-a doua de contextul juridic al producerii faptei sub aspectul tentativei.

Instanța de apel a respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulate de inculpații C. și I., considerând că - în drept - fapta inculpaților C.D.Ș. și I.D.Ș., care în noaptea zilei de 01 aprilie 2012 au aruncat cu un proiectil inflamabil prin geamul imobilului situat în Săcele b-dul G.M. nr. 374 aparținând familiei C.C. și E. și în care locuia și M.V., imobilul fiind deteriorat, iar M.V. suferind arsuri pe 15% din suprafața corpului cu precădere în zona feței și a căilor respiratorii întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1), (4) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului R.M.M. de a determina pe C.D.Ș. și pe I.D.Ș. să incendieze imobilul situat în municipiul Săcele, fadul. G.M. nr. 374, fapt dus la îndeplinire în noaptea de 01/02 aprilie 2012, în interiorul imobilului aflându-se partea vătămată M.V., întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. a), e) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și instigare la distrugere prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1), (4) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. Având în vedere antecedentele penale ale inculpatului R.M.M., în cauză se va reține în raport cu fiecare faptă descrisă incidența art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

Referitor la individualizarea pedepselor aplicate celor trei inculpați, tribunalul a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., împrejurările săvârșirii faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților, dar și concluziile rapoartelor obligatorii de expertiză medico-legală, întocmite cu respectarea legii și a dreptului la viață privată a inculpatului C., ce a refuzat examinarea psihologică. Atâta vreme cât medicii specialiști au tras respectivele concluzii, pe baza actelor de la dosar, privind starea psihică a inculpatului, raportul de expertiză a fost în mod corect luat în considerare de tribunal.

Cu privire la motivul de apel formulat de parchet privind netemeinicia sentinței atacate, instanța de apel consideră că în procedeul de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaților prima instanță a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. precum și scopul pedepsei, astfel cum acesta este reglementat de art. 52 C. pen., situație în raport de care nu se impune nici majorarea pedepsei aplicate inculpaților - astfel cum s-a solicitat de către Parchet - și nici reducerea acesteia, astfel cum s-a solicitat de către inculpați.

Toate împrejurările au fost avute în vedere de către prima instanță care, în raport cu gradul de pericol concret al faptei și persoana făptuitorilor, a stabilit pedepse principale corect dozate sub aspectul cuantumului, în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de lege, astfel cum acesta este reglementat de art. 52 C. pen.

Deși mobilul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav este unul ce denotă o periculozitate sporită a inculpaților, ce au acționat cu nesocotirea flagrantă a valorilor sociale supreme, respectiv viața persoanelor, în scopul influențării deciziei ce urma să se pronunțe într-un alt dosar penal, instanța de apel reține că inculpații nu au urmărit producerea rezultatului periculos ci au acționat cu intenție indirectă, acceptând producerea rezultatului, fiind indiferenți față de eventualitatea producerii acestui rezultat.

Raportat la această formă de vinovăție, instanța de apel a apreciat ca îndestulătoare pedepsele aplicate inculpaților, care au urmărit cu intenție directă constrângerea părților vătămate să-și schimbe declarațiile prin distrugerea imobilului în care locuiau, acceptând posibilitatea producerii rezultatului mai grav, respectiv decesul acestora.

În măsura în care se dovedea că inculpații au urmărit producerea decesului părților vătămate, s-ar fi impus majorarea pedepselor aplicate.

Pentru aceste motive, instanța de apel a apreciat că nu se impune nici aplicarea unui spor de pedeapsă în urma procedeului contopirii pentru inculpatul C., considerând pedeapsa aplicată îndestulătoare pentru a asigura atingerea scopului prevăzut de lege.

Cu privire la motivele invocate de apărătorul inculpatului C.D.Ș. privind neregularitățile privind înregistrarea cauzei la parchetele competente, instanța de apel nu a identificat nicio normă de drept procesual care să fie încălcată la desfășurarea urmăririi penale, astfel că va fi respins și acest motiv, considerând că nu se impune restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale. Instanța de apel consideră că urmărirea penală este și completă, cauza fiind lămurită sub toate aspectele în ceea ce-i privește pe inculpați.

Pentru argumentele analizate mai sus, au fost respinse și motivele de apel prin care inculpații au solicitat achitarea lor pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav, considerând că din probele administrate, prima instanță în mod corect a reținut că faptele au fost săvârșite de inculpații care răspund penal cu vinovăție.

Nu se poate face aplicarea art. 3201 C. proc. pen. cu privire la infracțiunea de distrugere relativ la C.D.Ș., întrucât nu sunt îndeplinite cerințele textului de lege, inculpatul nu a recunoscut faptele reținute în rechizitoriu și nici nu s-a dispus achitarea pentru infracțiunea nerecunoscută.

Cu privire la motivul de apel de nelegalitate suplimentat de parchet în fața instanței de apel, referitor la inculpatul I., instanța îl consideră întemeiat, deoarece prevederile art. 76 alin. (2) C. pen. nu pot fi reținute cu privire la infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen., în acest caz, în situația reținerii de circumstanțe atenuante fiind incidente dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații C.D.Ș., R.M.M. și I.D.Ș.

Inculpatul R. a făcut referire în cuprinsul declarației de recurs la incompatibilitatea unuia dintre judecătorii ce au soluționat cauza în apel, cu privire la care a formulat o cerere de recuzare ce a fost respinsă.

Ulterior, în data de 4 noiembrie 2013, apărătorul din oficiu a depus motive scrise de recurs, solicitând în principal, achitarea inculpatului, conform art. 10 lit. a) din C. proc. pen. și în subsidiar, redozarea pedepsei, susținând că s-a făcut o greșită aplicare a disp. art. 72 C. pen. A invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

În data de 8 noiembrie 2013, apărătorul ales al inculpatului a transmis prin fax motive scrise de recurs, criticând hotărârea în temeiul art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., pe motiv că s-a dispus în mod greșit condamnarea inculpatului R., deși nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de norma de incriminare pentru infracțiunea de instigare la tentativă la omor calificat. Se susține că nu s-a demonstrat că inculpatul i-a determinat pe numiții C. și I. să săvârșească fapta penală și că instanțele au reținut în mod greșit anumite aspecte ce au condus la condamnarea inculpatului R. Astfel, se face referire la inexistența unei legături directe între faptele comise de C. și I. și inculpatul R. ca instigator, că niciunul din cei doi inculpați nu l-a indicat pe R. ca fiind persoana care i-a determinat să comită fapta penală, că s-a dat o importanță deosebită pretinsului apel telefonic din jurul orei 23,34, prin care C. l-ar fi sunat pe R., aspect cu privire la care există mai multe contradicții și, în final, faptul că din probele administrate nu reiese modul în care inculpatul R. i-ar fi determinat pe C. și I. să comită infracțiunea. Drept urmare, se solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) din C. proc. pen.

În subsidiar, se invocă disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. și se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare pe motiv că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare și nu a beneficiat de un proces echitabil.

Inculpatul C., prin memoriile depuse în data de 30 septembrie 2013 și 24 octombrie 2013, critică hotărârile pe motiv că a fost condamnat pe nedrept, pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, deoarece nu a avut intenția de a suprima viața vreunei persoane, susține că a existat un martor cu identitate protejată a cărei declarație nu a fost depusă la dosar și despre care nu se face mențiune în rechizitoriu. Inculpatul solicită casarea hotărârilor, schimbarea încadrării juridice în infracțiunile de distrugere și vătămare corporală, prin luarea în considerare a declarațiilor martorului I.G., din care rezultă că nu era lumină în imobil, așa încât nu a avut niciun motiv să presupună că în casă se află vreo persoană; referitor la cantitatea de benzină utilizată, solicită să se aibă în vedere că era insuficientă să producă moartea unei persoane și că la locul faptei nu s-au găsit componente ale unui televizor, așa încât trebuie înlăturate declarațiile martorilor care au declarat că victima se uita la televizor și că acest obiect a explodat. De asemenea, inculpatul a susținut că nu a beneficiat de un proces echitabil.

În data de 30 decembrie 2013, apărătorul ales al inculpatului C. a depus motive scrise de recurs și a invocat disp. art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., susținând că hotărârile atacate sunt greșite deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav, mai precis, nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la comiterea faptei prin cruzimi, deoarece inculpatul C. nu a provocat victimei niciun fel de suferințe inutile, cu atât mai puțin suferințe de mare intensitate și prelungite în timp, iar inculpatul nu a urmărit nicio clipă provocarea de suferințe fizice și moartea victimei. Se susține că faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de distrugere și vătămare corporală, ținând cont că mijlocul utilizat, așa-zisul "cocktail Molotov" se folosește în scopul de proiectil de distrugere, de demoralizare și de înspăimântare, fiind dovedit științific că nu poate produce moartea victimelor.

De asemenea, apărătorul ales al inculpatului C. invocă o serie de aspecte cu privire la care susține că trebuie avute în vedere la soluționarea cauzei: deși imobilul era locuit, în seara respectivă nu se știa că familia C. se află la domiciliu, întrucât fiica era internată în spital, împrejurare cunoscută de inculpat care știa, de asemenea, că numitul M.V. locuia singur în camerele de la etaj și nu de la subsol; cu ocazia cercetărilor nu s-au identificat urme ale unui televizor ars sau topit așa încât versiunea susținută în acuzare în sensul că inculpații au putut observa lumină în imobil deoarece victima se uita la televizor, nu este susținută de materialul probator.

În plus, apărătorul ales arată că infracțiunea de omor deosebit de grav corespunde unui anumit profil socio-psihologic al autorului, care nu este compatibil cu personalitatea inculpatului, împrejurare ce putea fi demonstrată prin efectuarea unei expertize psihologice complexe.

În concluzie, se solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) din C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav în infracțiunea de vătămare corporală.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului C. a precizat cazurile de casare în sensul că se invocă atât disp. art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., cât și disp. art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

Inculpatul I., prin apărătorul ales, a depus motivele scrise de recurs la data de 9 ianuarie 2014 și a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 și pct. 172 C. proc. pen., solicitând în principal schimbarea încadrării juridice în infracțiunile prev. de art. 184 alin. (2) C. pen., rap. la art. 182 C. pen. și art. 217 alin. (4) C. pen., în secundar, în infracțiunile prev. de art. 182 C. pen. și art. 217 alin. (4) C. pen., iar în terțiar, în infracțiunile prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. a), e) și alin. (2) C. pen. și art. 217 alin. (4) C. pen.

Susține că hotărârile sunt nelegale raportat la reținerea infracțiunii de omor deosebit de grav în sarcina inculpatului, având în vedere că prin probele administrate nu s-a demonstrat că inculpatul a acționat cu intenția de ucide, cu atât mai puțin, că ar fi intenționat să suprime viața victimei prin cruzimi.

În final, se solicită instanței de recurs ca, rejudecând cauza, să dispună schimbarea încadrării juridice, individualizarea pedepsei ținând cont de circumstanțele atenuante și suspendarea executării sancțiunii.

Cu ocazia soluționării recursurilor, la solicitarea apărătorului ales al recurentului R., Înalta Curte a încuviințat copierea CD-urilor ce conțin înregistrări utilizate de Parchet în acuzare, depuse la dosarul de urmărire penală, copiile fiind preluate de către avocatul ales.

În aplicarea disp. art. 38514 alin. (11) din C. proc. pen., constatând că în cursul judecării cauzei la prima instanță și la instanța de apel, inculpații R. și C. s-au prevalat de dreptul la tăcere, instanța de recurs a adus la cunoștința acestora posibilitatea de a fi audiați, recurenții menținându-și poziția de a nu da declarații.

La termenul din 13 ianuarie 2014, apărătorul ales al recurentului I.D.Ș., avocat C.V.M., a solicitat amânarea cauzei față de imposibilitatea de prezentare dovedită cu acte medicale. Înalta Curte a respins cererea având în vedere că, potrivit documentelor medicale, avocatul a fost internat în spital în perioada 7 - 10 ianuarie 2014 și, deși invocă imposibilitatea de prezentare, deși cunoștea că nu se va putea prezenta în fața instanței de recurs și nu și-a asigurat substituirea, a încheiat contractul de asistență juridică în data de 12 ianuarie 2014, cu o zi înaintea termenului stabilit pentru soluționarea recursurilor.

În plus, trebuie avut în vedere că recurentul inculpat I. a fost citat încă din data de 18 iulie 2013, fiind înștiințat despre primul termen de judecată în recurs stabilit la data de 11 noiembrie 2013, că inculpatul a mai beneficiat de o cerere de amânare pentru lipsă de apărare și i s-a pus în vedere că nu va mai putea solicita amânarea din același motiv și, nu în ultimul rând, că recurentul inculpat I. nu s-a prezentat la niciunul din termenele de judecată.

Se constată, astfel, că inculpatul a fost pe deplin informat cu privire la judecarea recursului, cu mult înaintea primului termen, beneficiind de timp suficient pentru a-și angaja un apărător. Cu toate acestea, astfel cum rezultă din împuternicirea avocațială înaintată prin fax, contractul de asistență juridică a fost încheiat numai cu o zi înaintea celui de-al doilea termen de judecată, fără să se fi invocat sau să se fi dovedit în fața instanței de recurs existența unor motive temeinice pentru care nu și-a angajat un apărător într-un termen suficient pentru ca acesta să aibă posibilitatea să pregătească apărarea, cu atât mai mult cu cât, așa cum reiese din dosarul primei instanțe și al instanței de apel, același avocat l-a asistat pe inculpatul I. la judecata pe fond și a participat la o parte a judecății în apel.

Față de cele reținute, instanța de recurs consideră ca respingerea cererii de amânare a cauzei la solicitarea apărătorului ales nu afectează dreptul la apărare al recurentului și că acesta a beneficiat de o apărare efectivă, asigurată de apărătorul din oficiu desemnat în cauză încă din data de 23 octombrie 2013, apărător care s-a prezentat la toate termenele de judecată și a susținut recursul astfel cum a fost motivat în scris de apărătorul ales.

Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, respectiv 18 iunie 2013, se constată aplicabile dispozițiile C. proc. pen. modificate prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit.art. 38510 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Conform art. 38510 alin. (21) din C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condițiile de. mai sus, instanța de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu.

În speță, recurenții R. și C. au formulat, cu mai mult de 5 zile înaintea primului termen de judecată, memorii în care au evidențiat criticile cu privire la soluțiile contestate, acestea fiind ulterior dezvoltate în motivele de recurs formulate de apărătorii aleși. Drept urmare, deși aceste din urmă motive nu au fost depuse în termenul prev. de art. 38510 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte le va examina din perspectiva cazurilor de casare invocate, dar și din oficiu, potrivit cazurilor de casare prev. de art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen.

Situația este diferită în ceea ce-l privește pe recurentul I. Deși citația a fost comunicată încă din data de 18 iulie 2013, cu mențiunea expresă a depunerii motivelor de recurs în condițiile legale și sub sancțiunea prevăzută de lege, motivele de recurs au fost formulate și depuse la dosar abia în data de 9 ianuarie 2014, mult după primul termen de judecată (din 11 noiembrie 2013). În aceste condiții, Înalta Curte nu poate examina criticile încadrate în cazurile de casare prev. de art. 385 pct 12 și 172 C. proc. pen., cazuri care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu pot fi avute în vedere din oficiu.

Analizând criticile formulate de inculpatul I. din perspectiva cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, se constată că nu se circumscriu disp. art. 3859 pct. 1 - care vizează nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei; pct. 3 - care se referă la situația în care instanța nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) sau a existat un caz de incompatibilitate; pct. 4 - când ședința de judecată nu a fost publică; pct. 5 - când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului când aceasta a fost obligatorie; pct. 6 - când judecata a avut loc în lipsa apărătorului, dacă prezența acestuia era obligatorie; pct. 13 - când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; pct. 14 - când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; pct. 15 - dacă nu s-a constatat grațierea.

Cu toate acestea, având în vedere efectul extensiv al recursurilor declarate de inculpații C. și R., constatând că motivele de recurs ale acestora sunt aproape identice cu cele formulate de inculpatul I., implicit, prin analiza celorlalte două recursuri, Înalta Curte va examina cauza și cu privire la inculpatul I., constatările instanței de recurs fiind aplicabile și acestui inculpat.

Inculpații R. și C. au invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 și 172 C. proc. pen., formulând critici similare, motiv pentru care instanța de recurs va proceda la examinarea cumulată a acestora, cu nuanțările corespunzătoare fiecărui inculpat.

Se constată că, potrivit art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, iar cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. vizează situația în care hotărârea este contrară legii, sau prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

În esență, cei doi inculpați au criticat hotărârile pentru nelegalitate: inculpatul C. a invocat lipsa de valabilitate a unor mijloace de probă; ambii inculpați au invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil precum și greșita condamnare datorită lipsei elementelor constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, cu consecința achitării în temeiul art. 10 lit. a), respectiv art. 10 lit. d) din C. proc. pen., iar în subsidiar, au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav în infracțiunea de vătămare corporală.

Formal, aceste critici se circumscriu cazurilor de casare prev. de 3859 pct. 12 și 172 C. proc. pen., care nu dau însă posibilitatea instanței de recurs să examineze cauza în fapt, ci numai în drept.

În concret, așa cum rezultă din motivarea recursurilor și din dezbateri, inculpații au invocat și aspecte ce exced cazurilor de casare mai sus menționate, deoarece au contestat chiar situația de fapt stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apel, respectiv modul în care aceste două instanțe au apreciat probele, inculpații tinzând să obțină în recurs o reapreciere a materialului probator cu consecința stabilirii unei situații de fapt diferite, care să evidențieze elemente favorabile din perspectiva încadrării juridice.

Având în vedere specificul recursului ca o a doua cale ordinară de atac, circumscrisă prin dispozițiile legale la examinarea chestiunilor de drept, Înalta Curte nu poate proceda la un asemenea examen, caracterul devolutiv al recursului fiind limitat prin disp. art. 3856, art. 3859 și art. 38510 din C. proc. pen.

În consecință, instanța de recurs nu poate analiza conținutul mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului probator și nu poate stabili o altă situație de fapt, acestea fiind atributul exclusiv al instanței de fond și al instanței de apel.

Drept urmare, Înalta Curte nu poate examina criticile referitoare la greșita reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente faptice, ci poate doar verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apel, corectitudinea încadrării juridice a faptelor.

Motivele de recurs ce vizează nelegalitatea probelor, încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, pot fi analizate în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 din C. proc. pen., dar sunt nefondate, neavând corespondent în actele și lucrările dosarului.

Nici acuzația penală formulată de parchet și nici condamnarea dispusă de către instanțe nu se întemeiază pe probe care să nu fi fost menționate în actul de sesizare, care să nu fi fost administrate sau analizate de către instanțe.

Audierea martorului cu identitate protejată "I.G." s-a desfășurat, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței, cu respectarea disp. art. 861 C. proc. pen., fără să se poată constata nelegalitatea declarațiilor date de acest martor.

În plus, tot cu respectarea art. 861 C. proc. pen., pentru lămurirea contradicțiilor existente între declarațiile date de martorul M.M., dar și a contradicțiilor din declarațiile inculpatului I., instanța de fond a procedat la audierea a încă doi martori cu identitate protejată.

Cât privește traficul telefonic și localizarea terminalelor telefonice, se constată că au fost avute în vedere datele puse la dispoziție de Unitatea Teritorială de Analiza Informațiilor Brașov, iar pentru a fundamenta acuzația formulată împotriva inculpatului R., dar și legătura dintre acesta și inculpatul C., au fost valorificate procesele verbale de redare a convorbirilor celor doi inculpați, interceptate în mediul ambiental.

Referitor la declarațiile date de martorul M.M., se constată că acesta a fost audiat atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței, că declarațiile sale au fost analizate în mod temeinic de către instanța de fond și de către instanța de apel și că pentru lămurirea contradicțiilor existente între declarațiile acestui martor, dar și cu privire la schimbarea poziției inculpatului I., au fost administrate probe suplimentare.

Rezultă, astfel, că aspectele invocate de către inculpatul C. nu vizează nelegalitatea probelor, ci modul de apreciere al acestora. Din acest punct de vedere, instanța de recurs constată că ambele instanțe au procedat în concordanță cu disp. art. 63 C. pen., evaluarea tuturor declarațiilor și a celorlalte probe realizându-se prin raportare la întregul material probator.

Este nefondată și critica referitoare la nerespectarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil.

Inculpații au beneficiat de asistență juridică în tot cursul procesului penal, instanțele de fond și de apel au administrat probele invocate în acuzare, precum și probe noi, procedând la audierea martorilor cu identitate protejată, așa încât inculpaților li s-a dat posibilitatea de a interoga martorii în mod direct. De asemenea, se constată că ambele instanțe au respectat dispozițiile referitoare la aprecierea probelor și au motivat corespunzător hotărârile, care evidențiază o temeinică și completă analiză a materialului probator și a apărărilor formulate de inculpați, atât cu privire la situația de fapt cât și cu privire la încadrarea juridică.

Referitor la criticile privind corecta încadrare juridică a faptelor, având în vedere situația de fapt stabilită prin hotărârile recurate, Înalta Curte constată că soluția de condamnare este legală, faptele inculpaților întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestora.

Trebuie precizat că, în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., se examinează doar corectitudinea încadrării juridice cu consecința pronunțării unei soluții de achitare, pe când soluția de schimbare a încadrării juridice într-o altă infracțiune corespunde cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

Fapta inculpatului C.D.Ș., care, împreună cu inculpatul I.D.Ș. și la instigarea inculpatului R.M.M., în noaptea de 1/2 aprilie 2012, a aruncat cu un proiectil inflamabil prin geamul imobilului situat în orașul Săcele, aparținând familiei C. și în care locuia și numitul M.V., faptă în urma căreia numitul M.V. a suferit arsuri pe 15% din suprafața corpului, cu precădere în zona feței și a căilor respiratorii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) și e), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și distrugere prev. de art. 217 alin. (1) și (4) C. pen.

Fapta inculpatului R.M.M., de a-i determina pe inculpații C.D.Ș. și I.D.Ș. să incendieze imobilul situat în orașul Săcele, aparținând familiei C., în interiorul căruia se afla partea vătămată M.V., faptă dusă la îndeplinire în noaptea de 1/2 aprilie 2012, având drept consecință vătămarea numitului M.V., care a suferit arsuri pe 15% din suprafața corpului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 25 rap. la art. 20 rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) și e), art. 176 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și de instigare la distrugere prev. de art. 25 rap. la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Aspectele stabilite de instanța de fond și de apel prin evaluarea materialului probator, pun în evidență existența tuturor condițiilor referitoare la latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii de omor deosebit de grav.

Astfel, s-a stabilit că, la instigarea inculpatului R., inculpații C. și I. s-au deplasat din orașul Z. către Brașov în zona Gării Centrale de unde au fost preluați de un taxi condus de martorul M.M. și împreună au umplut o sticlă de plastic de 2 litri cu motorină, au cumpărat 2 sticle cu vin și au confecționat 2 proiectile tip "Molotov" după care s-au deplasat în orașul Săcele, în apropierea casei familiei C. Inculpații au aprins recipientele și le-au aruncat prin geamul de la parter unde locuia numitul M.V., geamul fiind deschis. Camera a fost incendiată, iar victima M.V. a suferit arsuri de gradul I - II la nivelul extremității cefalice și căilor aeriene superioare (prin flacără) și arsuri de gradul II - III, pe mâini bilateral. După comiterea faptei, cei doi inculpați au fugit spre autoturismul cu care se deplasaseră la locul faptei, condus de martorul M.M.

Ambele instanțe au stabilit că inculpații cunoșteau că respectiva casă era locuită, că nu există probe în sensul că inculpații ar fi știut că la acel moment era exclus ca în casă să fie vreo persoană sau că inculpații ar fi efectuat vreo verificare în acest sens.

Pe baza unei temeinice analize a tuturor probelor, instanțele au stabilit că fapta a fost comisă la instigarea inculpatului R., în scop de răzbunare pentru refuzul familiei C. de a primi o sumă de bani în schimbul modificării declarațiilor părții vătămate C.K. într-un alt dosar penal, că inculpatul R. a ținut legătura telefonic cu inculpatul C. și a fost cel care a stabilit ca inculpații I. și C. să fie duși la locul faptei de taximetristul M.M., că R. și C. s-au cunoscut în penitenciar și au ținut legătura telefonic atât înainte, cât și după comiterea faptei (imediat după incendiere, C. comunicându-i că "a rezolvat").

Față de aceste elemente de fapt, Înalta Curte constată că instanța de fond și cea de apel au reținut în mod corect că inculpații au comis infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav cu intenție indirectă, deoarece modalitatea în care au acționat evidențiază că, deși nu au urmărit, au acceptat suprimarea vieții unei persoane. Lipsa verificării prealabile a imobilului, mai mult, existența unor semne referitoare la prezența în respectiva casă a unei persoane și, nu în ultimul rând, modul în care au conceput și au pus în aplicare hotărârea infracțională (în timpul nopții, prin utilizarea unor sticle incendiare aruncate în locuință), demonstrează că inculpații au acceptat cu ușurință producerea unei urmări mai grave decât incendierea imobilului, respectiv suprimarea vieții unei persoane.

Contrar susținerilor recurenților inculpați, se apreciază că mijlocul utilizat, așa-zisul cocktail "Molotov", astfel cum a fost pregătit și folosit de inculpați, era apt să producă moartea unei persoane, aspect pus în evidență chiar prin consecințele cauzate.

În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că incendiul s-a manifestat violent la demisol, cu propagare la parter și au fost arse sau deteriorate obiectele de mobilier, aparatura electrocasnică și ferestrele (aspecte evidențiate de procesul-verbal de intervenție, adresa emisă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, procesul-verbal de cercetare la fața locului, și planșele foto).

De asemenea, consecințele produse asupra victimei M.V. (atestate de raportul de expertiză medico-legală) au fost grave: la data examinării, M.V. prezenta leziuni traumatice sub formă de arsuri corporale gradul II - III, ce au cuprins 15% din suprafața corporală, iar leziunile au necesitat 40 - 45 de zile de îngrijiri medicale.

Așa cum a reținut și instanța de apel, din perspectiva stabilirii încadrării juridice a faptei, este nerelevantă concluzia actelor medico-legale în sensul că viața victimei nu a fost pusă în primejdie, din moment ce aceste constatări se raportează la consecințele concrete, și nu la cele ce se puteau produce în absența intervenției Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și acordării de îngrijiri medicale victimei.

Producerea unor efecte de gravitate deosebită a fost stopată în primul rând, datorită faptului că deși ora era înaintată, victima nu dormea; în al doilea rând, datorită intervenției rapide și stingerii incendiului de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență; nu în ultimul rând, datorită faptului că victima a beneficiat de îngrijiri medicale (intervenția Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a avut loc în data de 1 aprilie 2012 la ora 23.30, iar victima a fost internată la Spitalul Clinic Județean în data de 2 aprilie 2012, ora 00.58).

Este incident și elementul circumstanțial agravant prev. de art. 176 lit. a) din C. proc. pen.

Omorul se consideră săvârșit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mari, prelungite în timp, care depășesc cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere.

În condițiile concrete stabilite în cauza de față, inculpații au acceptat producerea unor asemenea consecințe, căci utilizarea unei substanțe inflamabile era de natură a crea suferințe suplimentare victimei deoarece, în caz de incendiere, decesul nu survine instantaneu sau la scurt timp, ci după o suferință prelungită, inutilă din perspectiva suprimării vieții și de intensitate deosebită, determinată de arsurile corporale, ceea ce se încadrează în noțiunea de "cruzimi".

Drept urmare, în acord cu instanța de fond și instanța de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav și nu se impune schimbarea încadrării juridice.

În ce-l privește pe inculpatul R.M.M., reținerea infracțiunii de instigare la tentativă la omor deosebit de grav este determinată și de incidența disp. art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. în mod corect, instanța de fond a schimbat încadrarea juridică prin reținerea dispozițiilor mai sus menționate deoarece, anterior, inculpatul R. "a mai săvârșit un omor", fiind condamnat definitiv la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 174, 176 lit. d) C. pen., prin Sentința penală nr. 303 din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3508 din 04 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție (fișa de cazier judiciar).

În consecință, față de toate argumentele expuse, se constată că nu sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 teza I și pct. 172 C. proc. pen.

Deși nu a fost susținut de apărătorul ales al inculpatului R., constatând însă că se încadrează într-unul din cazurile de casare ce trebuie avute în vedere, din oficiu, respectiv cel prev. de art. 3859 pct. 3 teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte va examina și motivul de recurs invocat de către inculpat referitor la incompatibilitatea unuia dintre judecătorii ce au participat la soluționarea apelului.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, cu ocazia soluționării apelului, inculpatul R. a formulat o cerere de recuzare a domnului judecător M.L. și a depus la dosar copia Rezoluției din 13 octombrie 2011 dată în Dosar nr. 701/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de domnul judecător cu privire la infracțiunile prev. de art. 246 C. pen. și art. 250 C. pen.

Cererea de recuzare a fost respinsă ca nefondată prin încheierea din 14 iunie 2013.

În primul rând, Înalta Curte apreciază că formularea unei plângeri penale împotriva unui magistrat nu este suficientă pentru a contura o suspiciune rezonabilă cu privire la lipsa de imparțialitate a acestuia.

În al doilea rând, inculpatul a susținut în motivele de recurs că a formulat o plângere penală împotriva magistratului pentru că a fost amenințat de judecător în anul 2011.

Așa cum reiese însă din conținutul rezoluției dată în Dosar nr. 701/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, inculpatul a formulat plângere penală cu privire la activitatea magistratului ca judecător delegat la Penitenciarul Codlea, invocând faptul că i-a respins o cerere privind dreptul la plimbare și că magistratul nu poate fi imparțial deoarece a funcționat vreme îndelungată în respectivul penitenciar.

În atare condiții, instanța de recurs apreciază că nu s-a dovedit incidența vreunui caz de incompatibilitate a judecătorului investit cu soluționarea căii de atac a apelului, așa încât critica este nefondată, neexistând temei de admitere a recursului și de trimitere a cauzei spre rejudecare.

Cât privește criticile referitoare la individualizarea pedepsei, trebuie amintit că prin Legea nr. 2/2013 a fost modificat conținutul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. - care anterior dădea posibilitatea instanței de recurs să cenzureze modul de apreciere a sancțiunii, fără ca în prezent un asemenea examen să mai fie permis.

Analizând cauza din oficiu din perspectiva acestui caz de casare - potrivit căruia hotărârile sunt supuse cenzurii instanței de recurs în situația în care au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că hotărârile recurate sunt legale, pedepsele fiind aplicate în limitele corespunzătoare sancțiunii prevăzute de norma de incriminare și, după caz, corespunzătoare tratamentului sancționator prev. de art. 61 C. pen., în ce-l privește pe inculpatul R., dar și prev. de art. 33 - 34 C. pen., în ce-i privește pe inculpații R. și C.

Față de cele reținute, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate și conform art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., va deduce prevenția pentru inculpații R. și C.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați C.D.Ș. și R.M.M. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Potrivit acelorași dispoziții, îl va obliga pe recurentul inculpat I.D.Ș. la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.D.Ș., R.M.M. și I.D.Ș. împotriva Deciziei penale nr. 69/AP din 18 iunie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat C.D.Ș. prevenția de la 22 mai 2012 la 13 ianuarie 2014 și pentru recurentul inculpat R.M.M. prevenția de la 23 mai 2012 la 13 ianuarie 2014.

Obligă recurenții inculpați C.D.Ș. și R.M.M. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat I.D.Ș. la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - GV