Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată.
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată urmare deciziei civile nr. 1663 din 23 noiembrie 2011, a Curții de Apel Timișoara prin care a fost stabilită competența în primă instanță în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Comuna S., prin Primar a chemat în judecată pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică S., solicitând instanței să anuleze decizia nr. 2351 din 9 august 2010, emisă de pârâta comisie mai înainte menționată și ca o consecință, respingerea cererii de retrocedare formulată de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică L. pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică S., în privința imobilului Școala cu Clasele I- IV și a terenului aferent acestuia.
În motivarea cererii, reclamanta a criticat restituirea în natură a imobilului în discuție.
Prin întâmpinare pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a invocat în principal excepția necompetenței materiale a instanței sesizate, iar privitor la fondul pricinii a solicitat respingerea acțiunii arătând în esență că decizia atacată de către reclamantă a fost adoptată cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie și nu se relevă niciun element de nulitate a acesteia, care să poată conduce la admiterea acțiunii reclamantei.
La rândul său, pârâta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică S., a solicitat în principal respingerea acțiunii ca tardiv introdusă, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât decizia emisă privind retrocedarea a fost dată cu respectarea legii.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 473 din 18 septembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei Comuna S.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 2351 din 9 august 2010 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a fost retrocedată Parohiei Română Unită cu Roma Greco-Catolică S. partea din imobilul situat în comuna S., județul Arad, înscris în cartea funciară a localității S., compusă din construcție și teren aferent în suprafață de 1750 mp, anexată deciziei menționate și care face parte integrantă din aceasta, stabilindu-se totodată în sarcina solicitantei, titular al dreptului de proprietate, ca pentru o perioadă de 5 ani de la data emiterii deciziei să mențină afectațiunea de interes public de școală, potrivit art. 3 din decizie, respectiv obligația de a plăti fostului deținător contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive, potrivit art. 5 din aceeași decizie.
Curtea de apel a mai reținut că dreptul de proprietate asupra imobilului a fost unul litigios și tranșat irevocabil prin sentința civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă în Dosarul nr. 618/108/2007, hotărâre rămasă irevocabilă și devenită titlu executor, prin investire cu formulă executorie. Prin această hotărâre s-a admis acțiunea reclamantei Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de L., în reprezentarea Protopopiatului Român Unit cu Roma, Greco-Catolic Arad și a Parohiei Română Unită cu Roma Greco-Catolică S., formulată împotriva pârâtei Parohia Ortodoxă Română S., dispunându-se rectificarea cărții funciare, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei parohie ortodoxă mai sus menționată, notării suprafeței de 15.922 mp, a construcțiilor „biserica greco-catolică S.” și „casă parohială” și revenirii la situația anterioară de carte funciară, fiind obligată pârâta Parohia Ortodoxă să lase imobilul de mai sus în deplină proprietate și posesie Parohiei Română Unită cu Roma Greco-Catolică S., dispunându-se și Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară Arad efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară menționată, iar prin încheierea din 18 decembrie 2008, a acestui oficiu, s-a admis cererea privitoare la efectuarea mențiunilor dispuse prin hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă.
În ceea ce privește afirmația reclamantei legată de valoarea învestiților efectuate la imobil, Curtea a constatat că nu există nici un dubiu privitor la faptul că atunci când a fost solicitată de către comisie să își exprime punctul de vedere, reclamanta nu a susținut niciodată că lucrările efectuate ar depăși 50% din aria desfășurată actuală ci, prin adresa din 18 iunie 2009, emisă de Primăria Comunei S., a arătat numai că în anii 2003-2004 s-au efectuat lucrări la imobil în valoare de 21.937,33 euro. Pentru această sumă nu a existat nicicând opunere la a-i fi achitată reclamantei cu titlu de contravaloare îmbunătățiri efectuate la imobil, în măsura în care aceasta este dovedită, obligație de altfel reglementată în chiar cuprinsul deciziei atacate la art. 5. Cu alte cuvinte, chiar reclamanta, comunicând datele privind situația juridică și locativă a imobilului, a stabilit suprafața construită existentă la momentul preluării, respectiv suprafața ulterior construită, și raportat la informațiile solicitate de către comisie în vederea tranșării cererilor de restituire a făcut referire la o suprafață de 420,5 mp reprezentând suprafața construită inițial, anterior momentului preluării abuzive, iar la rubrica construcții edificate ulterior momentului preluării abuzive a imobilului din anexa la adresa înaintată comisiei și la care s-a făcut referire deja, aceasta a menționat o suprafață de 72,42 mp.
Prin urmare, afirmația reclamantei cum că construcția s-a dat în folosință ca școală în anul 1960, fiind practic reconstruită aproape în totalitate, a fost apreciată de prima instanță ca fără corespondent în documentația întocmită și existentă la dosarul de restituire și nici în lucrările dosarului instanței de judecată, arătându-se că niciodată până la momentul emiterii deciziei de restituire reclamanta nu a vizat efectuarea unei expertize în construcții în raport cu relațiile furnizate.
3. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă
Împotriva sentinței civile nr. 473 din 18 septembrie 2012, în termen legal a formulat recurs reclamanta Comuna S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Invocând ca temei de drept al cererii de recurs formulate prevederile art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, prin motivele de recurs dezvoltate, a susținut și înfățișat, în esență, următoarele critici:
- nu poate fi reținută argumentația instanței de fond, din sentința atacată, în sensul că recurenta-reclamantă a acceptat nepunerea în discuție a aspectelor privind dreptul de proprietate asupra construcției Școala Generală S., câtă vreme în precizarea de acțiune s-a susținut că Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică din S. nu a dovedit calitatea de fost proprietar asupra construcției școală;
- construcția cu destinația școală nu este înscrisă în cartea funciară, S., cu suprafața de 1750 m2 și nu a făcut obiectul litigiului soluționat prin sentința civilă nr. 1358/2007 dintre Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de L. și Parohia Ortodoxă Română S.;
- la baza deciziei nr. 2351 din 9 august 2010 dovada dreptului de proprietate a fost efectuată numai prin declarații de martori ceea ce nu este suficient față de prevederile O.U.G. nr. 94/2000;
- se impunea efectuarea în cauză a unei expertize tehnice a construcției școală, pentru stabilirea perioadei de edificare a acesteia dar și pentru determinarea valorii adăugirilor și investițiilor realizate, deși instanța de fond nu a apreciat ca pertinentă o atare probă.
4. Apărările intimatei Parohia Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) S.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale recurentei-reclamante, solicitând în esență respingerea căii de atac exercitată cu consecința menținerii, ca legală și temeinică, a hotărârii primei instanțe.
În esență, intimata-pârâtă a susținut că este reală și adevărată mențiunea cuprinsă în hotărârea atacată în sensul că Comuna S. a declarat oral în fața instanței că nu pune în discuție legalitatea și realitatea dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilelor înscrise în cartea funciară.
În fine, s-a arătat că nici expertiza tehnică nu s-a impus a fi efectuată în cauză întrucât nici recurenta-reclamantă nu a susținut că lucrările efectuate ar depăși 50% din aria desfășurată actuală, acestea fiind îmbunătățiri funcționale și nu adăugiri.
5. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor înfățișate de recurenta-reclamantă, față de apărările intimatei dar și raportat la cadrul normativ aplicabil ca și sub toate aspectele, astfel cum permit prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este fondat recursul de față, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate.
Înalta Curte constată că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. potrivit cu care, în cazurile în care modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, se va dispune casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Incidența acestui motiv de casare este apreciată de instanța de recurs, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat și la probatoriile administrate, dar mai ales la cele solicitate a fi administrate dar neîncuviințate.
Actele dosarului, ca și expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, atestă că reclamanta-recurentă Comuna S., prin Primar, a solicitat instanței de contencios administrativ anularea deciziei nr. 2351 din 9 august 2010 de retrocedare emisă de Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care a fost retrocedat Parohiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, partea din imobilul situat în Comuna S., compusă din construcție și teren aferent de 1750 m2, în cuprinsul căreia, la art. 5 se prevede expres că titularului prezentei decizii îi revine obligația de a plăti fostului deținător contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive.
La data de 18 septembrie 2012, în rejudecarea fondului, după casarea dispusă prin decizia nr. 1663/2011 a Curții de Apel Timișoara, recurenta-reclamantă și-a precizat acțiunea introductivă, arătând că, raportat și la împrejurarea că dovada dreptului de proprietate a fost efectuată prin declarații de martori, nu este suficientă depunerea deciziei nr. 2351 din 9 august 2010 în întemeierea prezumției dreptului de proprietate al Parohiei asupra construcției Școală Generală, legea stabilind necesitatea depunerii unor dovezi coroborate.
Mai mult, din documentele depuse de instituția reclamantă reiese că acest imobil face parte din domeniul public al comunei S., conform H.G. nr. 976/2002.
Față de conținutul înscrisurilor depuse la dosar dar și raportat la precizarea de acțiune formulată de reclamanta-recurentă, Înalta Curte constată că prima instanță, prin soluția adoptată, s-a limitat la examinarea dreptului de proprietate asupra imobilului teren, făcând, în mod întemeiat de altfel, referire la o sentință judecătorească rămasă irevocabilă (nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Arad) prin care o atare problemă a fost tranșată.
Nu a fost însă întreprinsă o analiză și o cercetare aprofundată, convingătoare, cu privire la dreptul de proprietate asupra construcției cu destinație de școală, care nu este înscrisă în cartea și care nu a făcut obiectul litigiului soluționat prin sentința nr. 1358/2007, astfel cum a și solicitat recurenta-reclamantă.
Înalta Curte apreciază astfel că sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante. Chestiuni de fapt relevante au rămas neelucidate, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) și art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu dispozițiile pct. 1 și pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1094/2005, în condițiile în care prin hotărârea atacată nu s-a răspuns direct și explicit tuturor susținerilor și argumentelor înfățișate de recurenta-reclamantă, prin cererile de chemare în judecată și cea precizatoare.
Din această perspectivă, Înalta Curte reține că cererea completatoare nu a fost practic examinată, conținutul său fiind în mod eronat apreciat ca echivalând cu exprimarea unei opinii contrare soluției definitive și irevocabile derivând din sentința civilă nr. 1358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Arad.
Concluzionând așadar în sensul încălcării de către prima instanță a prevederilor art. 129 alin. (4) și alin. (5) C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., vizând insuficienta analiză și motivare a aspectelor sus-enunțate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., va admite recursul și va casa hotărârea cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe apreciind că numai în acest mod se poate asigura, efectiv, dreptul părților la dublul grad de jurisdicție.
Totodată, reținând și temeinicia argumentelor recurentei-reclamante și în ceea ce privește necesitatea efectuării unei expertize tehnice în construcții prin care să fie evaluat imobilul construcție în litigiu, probă respinsă la data de 18 septembrie 2012, ca neconcludentă, Înalta Curte apreciază în sensul utilității și pertinenței unei astfel de probe, care neputând fi administrată în recurs, urmează a fi dispusă și pusă în discuția părților, cu ocazia rejudecării cauzei.
Instanța de rejudecare urmează a analiza și toate celelalte argumente și apărări ale părților, înfățișate în etapa recursului, dispunând desigur, după caz, orice alte probe suplimentare apreciate ca fiind utile și necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, acționând în cadrul impus de prevederile art. 129 alin. (4) și alin. (5) C. proc. civ. și în vederea asigurării exigențelor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Comuna S. împotriva sentinței civile nr. 473 din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 martie 2014.