Ședințe de judecată: Februarie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 309/A/2014

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2014.

Asupra apelurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 121/D/P/2007 din 23 noiembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- T.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 33 lit. c) din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu aplicarea articolului 75 lit. a) C. pen.;

- O.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 33 lit. c) din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu aplicarea articolului 75 lit. a) C. pen.;

- M.O., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 33 lit. c) din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu aplicarea articolului 75 lit. a) C. pen.

În esenţă, prin rechizitoriu s-a reţinut că inculpaţii T.M., O.M. şi M.O., în perioada 23-30 iunie 2006, au planificat şi înlesnit, împreună cu M.O. şi O.M., ieşirea frauduloasă din România a lui O.H. cunoscând faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor acte de terorism prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire a celor trei jurnalişti români din Iraq.

De asemenea, s-a reţinut că, faptele descrise mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înlesnire a ieşirii din ţară a unei persoane despre care se cunoştea că este cercetată pentru fapte de terorism, prevăzută de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 124/PI/2012 din data de 08 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a hotărât următoarele:

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004 în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.

I. În baza art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, a condamnat pe inculpatul H.K.O. la:

- 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) şi b) C. pen.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 122/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/R/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, cu pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de:

- 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din C. pen., după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71-64 lit. a) şi b) din C. pen.

A dispus anularea mandatului de executare nr. X/2007 emis de Curtea de Apel Bucureşti, urmând să fie emis un nou mandat de executare a pedepsei, după lit. c) rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 438 alin. (1) C. proc. pen. a dispus măsura de siguranţă a expulzării inculpatului H.K.O., după executarea prezentei pedepse.

II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaţilor T.M., O.M. şi M.O., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. a dispus restituirea paşaportului turistic sirian numărul x, aparţinând inculpatului O.M., două terminale telefonice mobile marca N., ridicat de la martorul F.G. şi N., ridicat de la martorul O.L.C.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul H.K.O. la 5.000 lei, cheltuieli judiciare în folosul statului.

Cheltuielile judiciare privind pe inculpaţii T.M., O.M. şi M.O. au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

I. Schimbarea încadrării juridice:

Cu prilejul dezbaterii de fond a cauzei, inculpaţii T.M., O.M. şi M.O. au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 33 lit. c) din Legea nr. 5 3 5/2004, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.

În motivarea cererii lor, inculpaţii au invocat faptul că, la data săvârşirii faptei reţinute în sarcina lor, nu exista o hotărâre definitivă de condamnare pentru fapte de terorism în sarcina inculpatului H.K.O. şi pe cale de consecinţă nu le sunt aplicabile dispoziţiile în baza cărora a fost sesizată instanţa.

Cererea inculpaţilor este nefondată.

Din economia dispoziţiilor art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004 rezultă în mod clar că sunt incriminate înlesnirea intrării/ieşirii în/din ţară, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a persoanei despre care se cunoaşte că a sprijinit/ săvârşit sau urmează să sprijine/ săvârşească un act terorist.

Se poate lesne observa lipsa unei astfel de condiţii impusă de legiuitor şi pe cale de consecinţă cererea de schimbare a încadrării juridice este nefondată.

II Analiza probelor:

A.) La soluţionarea cauzei, parchetul a solicitat a fi avute în vedere un volum cuprinzând 110 file, documente ce constituie informaţii clasificate strict secrete şi secrete ce pot fi consultate în condiţiile prevăzute de legislaţia informaţiilor clasificate.

În motivele sale, Parchetul arată că „prin aceasta nu se încalcă principiul egalităţii armelor, deoarece inculparea nu se bazează exclusiv pe documente clasificate, în speţă chiar în mică măsură, iar în plus principiile de securitate juridică pe tărâmul convenţiei (egalitatea armelor) şi protecţia statului împotriva terorismului justifică şi sunt suficiente pentru menţinerea probelor secrete.

În cursul judecăţii, instanţa a solicitat declasificarea acestor documente, dar cererea a fost respinsă.

Revine instanţelor de judecată ca printr-o operaţiune de logică practică şi juridică să facă cunoscute şi probate toate datele privitoare la existenţa faptei imputate, a circumstanţelor în care a fost săvârşită, a persoanei şi a vinovăţiei inculpatului.

În plus, se impune că toate aceste date tehnice privite fiecare în parte şi dialectic toate laolaltă, să fie material, uman şi social, bine cântărite şi exact evaluate.

Or, clasificarea documentelor încalcă principiul contradictorialităţii, garanţie a aflării adevărului.

Acest principiu este incident, atât pe parcursul urmăririi penale (art. 250 C. proc. pen., cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală), cât şi în timpul judecăţii.

După prezentarea materialului de urmărire penală este momentul în care la acţiunea publică se răspunde printr-o contra acţiune, inculpatul are dreptul, iar organul de urmărire penală are obligaţia să îi prezinte garanţiile impuse de dreptul la apărare (vezi articolele 171, 172 C. proc. pen.).

Nu putem admite existenţa unui dosar secret, altul decât cel discutat în apărare în întregul său şi ca atare considerăm că există o inegalitate a armelor dacă pe parcursul procesului penal o parte poate consulta dosarul, iar cealaltă parte nu.

Consecinţa: nu vom analiza conţinutul acelui dosar, iar la soluţionarea cauzei nu vom avea în vedere niciun element de fapt (care să devină probator, proba = termen juridic), câtă vreme nu a fost analizat în contradictoriu (inculpat/organ de urmărire penală) în vederea obţinerii în instanţă a unui adevăr judiciar, formal.

B.) O altă categorie de material probator supus analizei instanţei îl reprezintă:

- listingurile telefonice (filele 1-102 vol. IV din dosarul de urmărire penală);

- adresele de la filele 103-173 acelaşi volum;

- rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică privind analiza comunicaţiilor (filele 180-194, 244-274 acelaşi volum);

- proces - verbal privind semnificaţia codului: IMEI (fila 195, acelaşi volum);

- adrese şi corespondenţe cu firmele O. şi V. (filele 196 - 240, acelaşi dosar);

- procese - verbale privind identificarea unor numere de telefon din Siria (fila 275);

- date existente la O.N.R.C. privind SC C.C. SRL şi SC R.B. SRL (fila 276).

Întreg materialul probator administrat de parchet se bazează pe aceste elemente, iar în capitolul „definitivarea planului de plecare din România” (filele 13 -19 din rechizitoriu) sunt localizaţi cei patru inculpaţi doar pe baza acestor elemente tehnice (cartele telefonice, terminale telefonice, cod IMEI, etc. în condiţiile în care doar la sediul firmei C.C. au fost identificate un număr de 50 telefoane mobile (filele 103 - 105, vol. IV).

Afirmaţia că M.O. a fost utilizatorul terminalului telefonic marca N., ce a fost folosit între 29 iunie şi 1 iulie 2006 în asociere cu cartela nr. x (fila 15 din rechizitoriu) rămân o simplă afirmaţie.

Inculpatul a negat constant că ar fi folosit acel telefon şi în lipsa convorbirilor înregistrate pe suport electronic, susţinerile parchetului rămân fără niciun temei.

Acelaşi raţionament îl are instanţa şi în ceea ce priveşte legătura stabilită de către parchet dintre inculpatul O.M. şi alte telefoane mobile cu alte terminaţii din acelaşi lot de 50 telefoane mobile aflat la sediul SC C.C. SRL.

La fila 17 din rechizitoriu parchetul face o legătură ce se doreşte cu valoare probantă indubitabilă între un terminal telefonic cod IMEI şi o cartelă, dând drept sigur că în perioada 24 iunie - 30 iunie 2006 T.M. a folosit acel telefon.

Se mai precizează că acel telefon şi acea cartelă ar aparţine firmei SC A.S. SRL” administrată de T.M.

Atât O.M., cât şi T.M. au negat existenţa vreunei legături între persoana lor şi terminalele menţionate de parchet.

Evidenţierea modului de deplasare a numitului O.H. a fost stabilită de către parchet doar pe baza acestor poziţii de terminale telefonice.

Potrivit art. 345 alin. (1) C. proc. pen. asupra învinuirii aduse inculpatului, instanţa hotărăşte prin sentinţă, pronunţând condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că soluţia de condamnare a inculpatului se pronunţă numai dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Din economia acestor texte de lege, rezultă cu claritate, că instanţa de judecată pronunţă condamnarea inculpatului numai în situaţia în care probele strânse în cursul urmăririi penale şi verificate în cursul cercetării judecătoreşti, dovedesc în mod cert, că fapta a fost săvârşită de inculpat.

Dacă probele strânse în cursul urmăririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată (art. 200 C. proc. pen. ), pentru a servi drept temei de condamnare, aceste probe trebuie verificate în activitatea de judecată de către instanţă, în şedinţă publică, în mod nemijlocit, oral şi contradictoriu (art. 289 C. proc. pen.).

Numai după verificarea în aceste condiţii, instanţa poate reţine motivat, că exprimă adevărul, fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecăţii.

Coroborând dispoziţiile art. 62, 63 din C. pen. cu referire le art. 200, art. 289 C. proc. pen., hotărârea prin care se soluţionează cauza penală dedusă judecăţii trebuie să apară ca o concluzie, susţinută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanţ deductiv, fără discontinuitate.

Or, în cauză, probele strânse în cursul urmăririi penale şi care au servit drept temei de trimitere în judecată, verificate pe parcursul cercetării judecătoreşti, nu dovedesc, în mod cert şi indubitabil că cei de la capătul terminalelor invocate au fost inculpaţii.

Rapoartele de expertiză tehnică dispuse în cauză conchid că nu se poate stabili cu certitudine utilizatorul, persoana fizică a terminalelor menţionate în baza datelor de trafic de locaţie (fila 180, vol. IV - dosar de urmărire penală).

În aceste condiţii traseul stabilit pe baza unor elemente incerte nu poate fi însuşit de către instanţă.

Nici raportul suplimentar de constatare tehnico-ştiinţifică (filele 244 şi următoarele, vol. IV), nu conţine elemente edificatoare în cauză, concluziile acestui raport sunt lipsite de orice relevanţă în cauză.

Capitolul „Deplasarea pe cale terestră: Bucureşti - Constanţa”, din rechizitoriul parchetului, suferă fracţiuni logico - juridice grave, amestecând elemente de notorietate (de exemplu faptul că numitul O.H. a folosit autovehiculul B. cu nr. X, înmatriculat pe firma „C.C.”, societate comercială aparţinând familiei sale) cu elemente probatorii aparent, de netăgăduit.

Exemplificăm pentru a justifica afirmaţiile de mai sus:

a) se dispune, în mod inutil în opinia instanţei, expertiză biocriminalistică complexă pentru a se demonstra un fapt altfel notoriu : numitul O.H. a folosit un autovehicul care îi aparţinea de drept.

b) traseul Bucureşti - Constanţa este stabilit doar pe baza localizării unor terminale telefonice, aspect pe care instanţa l-a analizat în capitolul precedent, conchizându-se că în noaptea de 29/30 iunie 2006 O.H. a ajuns în Constanţa şi puţin înaintea orei 02,00 din data de 30 iunie 2006, inculpatul T.M. l-a urcat la bordul navei.

Sunt amestecate, în opinia instanţei, în mod deliberat, elemente certe, cum ar fi surprinderea de către aparatele radar ale Poliţiei Rutiere a unui autoturism aparţinând unei firme a familiei numitului O.H., circulând la ora 16,19 pe raza localităţii Coşereni, judeţul Ialomiţa, din data de 29 iunie 2006, pe sensul de mers către Constanţa (vol. III, filele 146, 148), cu ideea că acel autovehicul a fost condus de inculpatul O.M., fără ca la dosar să existe nici cel mai mărunt indiciu pentru a verifica o astfel de afirmaţie.

Aceiaşi metodă este folosită pentru a acredita ideea că M.O. a folosit la data de 28 iunie 2006 un autovehicul pe ruta Bucureşti - Constanţa, fiind surprins de aparatele radar la orele 12,00 (vol. III, filele 146 - 148), fără vreo dovadă că la volanul acelui autovehicul s-ar afla inculpatul şi nu o altă persoană.

c) O ultimă categorie de probe analizate de către instanţă o constituie răspunsurile inculpaţilor T.M., O.M. şi M.O. la interogator şi probele testimoniale administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi cu prilejul cercetării judecătoreşti.

De menţionat că O.H., deşi legal citat, nu s-a prezentat în faţa instanţei.

Inculpaţii T.M., O.M. şi M.O. nu au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor.

Nu credem că are vreo relevanţă juridică motivele pentru care aceştia se consideră nevinovaţi şi nu vom analiza pe larg aceste motive.

Parchetului îi revine sarcina de a dovedi vinovăţia acestora, de a produce probe directe în sensul dovedirii laturii obiective şi subiective a infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

Dintre probele testimoniale administrate, fără a face o ierarhie a lor, considerăm important a analiza mărturia numitului T.Y., dată în faţa autorităţilor judiciare libaneze la 18 octombrie 2007, în urma solicitării de comisie rogatorie formulată de autorităţile române, invocată de parchet în rechizitoriu la pagina 23.

Iniţial, mărturia confirmă în detaliu plecarea conspirată a lui O.H. din România la bordul navei Imam T, în baza unui plan efectuat şi supravegheat de către inculpatul T.M. (vol. V, filele 331 -336 şi comisia rogatorie aflată la dosar).

În timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul T.M. a depus la dosar o hotărâre judecătorească a tribunalului penal al primei instanţe - Tripoli nr. 6.897/2008 prin care martorul T.Y. a fost condamnat pentru mărturie mincinoasă.

În considerentele hotărârii invocate se arată că „din faptele şi probele prezentate s-a stabilit cu certitudine că acesta a procedat la inventarea de probe materiale împotriva reclamantului T.M.

În concret, probele materiale inventate la adresa lui T.M. sunt cele privitoare la scoaterea numitului O.H. de pe teritoriul român la bordul navei „A.I.” (I.T).

Aşa fiind, instanţa va înlătura această probă testimonială, în baza art. 64 alin. (2) C. proc. pen., ca fiind obţinută în mod ilegal.

O altă categorie de probe testimoniale invocate de către parchet sunt cele prin care se urmăreşte dovedirea ajutorului dat de către inculpatul T.M. numitului O.H. prin transportarea celui din urmă la bordul navei „Imam T” pe relaţia A.T.

Sunt invocate depoziţiile martorilor S.I. (vol. IV, filele 315 - 322), B.C.L. (vol. IV, filele 254 - 266), şi E.H. (vol. IV, filele 367-379).

Analizând conţinutul depoziţiilor acestora se reţine că în proporţie de 30 - 40% ar exista posibilitatea ca persoana ce a urcat la bordul navei „I.T” la 16 iulie 2006, în portul Alexandria, pe relaţia T., să fie O.H.

Practica judecătorească a statuat că declaraţiile martorilor pot servi la aflarea adevărului în mod necondiţionat (decizia penală nr. 100/1996 a Curţii de Apel Bucureşti). Suntem în asentimentul unei atari opinii cu un singur amendament. Numai probele care aduc informaţii ce conduc la rezolvarea tuturor problemelor pe care le ridică fondul cauzei pot fi pertinente, concludente şi utile.

Rezolvarea pe fracţii a unei stări de fapt nu poate, în opinia instanţei, să răspundă acestor cerinţe şi pe cale de consecinţă cele 3 depoziţii de martori nu le vom considera utile şi concludente cauzei.

O altă categorie de probe testimoniale menite să rezolve fondul cauzei, o reprezintă în opinia parchetului, depoziţiile martorilor cu identitate protejată „A.” şi „R.V.”.

Audiaţi în instanţă depoziţiile acestora nu aduc niciun element care să rezolve sau să ajute la rezolvarea fondului pricinii.

Depoziţiile acestor martori ar fi avut utilitate şi concludentă doar coroborate cu alte probe.

O categorie importantă de probe testimoniale, alături de Raportul de expertiză criminalistică nr. 103/18 iunie  2012, au menirea de a întări convingerea instanţei că la data de 29 iunie 2006 inculpaţii O.M. şi M.O. au fost în altă parte decât în locaţiile descrise în rechizitoriul parchetului.

Martorii C.M., N.B. (vol. V, filele 136 - 137 din dosarul de urmărire penală) B.N., W.S., T.F., M.S.H., M.C.I., P.Ş., B.M.C., Ş.C., şi alţii au confirmat alibiurile inculpaţilor O.M. şi M.O.

Pentru a evita expunerea reperată a unor argumente vom conchide arătând că faţă de lipsa unor probe directe în sensul dovedirii laturii obiective şi subiective a infracţiunii prevăzută de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004, instanţa apreciază că în speţa dedusă judecăţii nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie, fiind cert un dubiu în favoarea inculpaţilor, dubiu care le profită.

Pentru motivele ce preced, reţinând însă că infracţiunea nu există, neputând fi dovedită, prin mijloace de probă legal obţinute, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., se va dispune achitarea inculpaţilor T.M., O.M. şi M.O. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004.

Împotriva sentinţei penale nr. 124/PI/2012 din data de 08 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea.

În motivele scrise de recurs, parchetul a criticat hotărârea instanţei de fond ca fiind profund nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

În primul rând, instanţa de fond a făcut o analiză sumară şi profund părtinitoare a probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.

Cu privire la acel dosar secret cuprinzând 110 file, parchetul a considerat că documentele acestuia trebuiau a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, deoarece, atât instanţa, procurorul, cât mai ales părţile, prin apărătorii lor aleşi au avut acces la acesta şi l-au consultat, astfel că nicio parte nu a fost împiedicată de a-l consulta (a se vedea certificatele O.R.N.I.S. eliberate şi celelalte documente existente la dosarul cauzei).

Cu privire la listingurile telefonice, adresele de la filele 103-173, volumul IV - dosar u.p., rapoartele de constatare tehnico - ştiinţifică privind analiza comunicaţiilor, adresele şi corespondenţa cu firmele O. şi V., procesele - verbale de identificare a unor numere de telefon din Siria, datele existente la O.N.R.C. privind firmele SC C.C. SRL şi SC R.B. SRL, toate acestea sunt mijloace de probă ştiinţifică, nu „invenţii” ale procurorului prin care s-a putut stabili cu exactitate traseul folosit de O.H. la părăsirea teritoriului României, cât şi traseul urmat până la destinaţia finală în Siria.

Pe baza datelor de mai sus s-au putut stabili terminalele telefonice utilizate, cui aparţineau, perioada în care au fost folosite şi de către cine.

În ceea ce priveşte mijloacele de transport, atât terestre, cât şi maritime, folosite de inculpaţi, parchetul a susţinut că nici instanţa de fond nu a avut dubii sau rezerve: „se dispune în mod inutil în opinia instanţei, expertiză bio criminalistică complexă, pentru a demonstra un fapt de altfel, notoriu : numitul O.H. a folosit un autovehicul, care îi aparţinea de drept”. Sunt „elemente certe, cum ar fi surprinderea de către aparatele radar al poliţiei rutiere române a unui autoturism aparţinând unei firme a familiei numitului O.H., circulând la orele 16:19 pe raza localităţii Coşereni, jud. Ialomiţa din data de 29 iunie 2006, pe sensul de mers către Constanţa (vol. III,f. 146 - 148)”.

În ceea ce priveşte faptul că inculpaţii T.M., O.M. şi M.O. nu au recunoscut săvârşirea faptelor descrise în rechizitoriu, aceasta nu poate duce la concluzia că nu le-au săvârşit, sau că nu se fac vinovaţi de săvârşirea lor. La această concluzie putea ajunge instanţa, numai coroborând declaraţiile acestora cu celelalte probe administrate în cauză.

De asemenea, parchetul a arătat că, în mod greşit instanţa de fond a înlăturat declaraţia martorului T.Y., luată prin comisie rogatorie de autorităţile judiciare libaneze la data de 18 octombrie 2007, pe motivul că acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 6897/2008 de Tribunalul de primă instanţă Tripoli, pentru mărturie mincinoasă.

Examinând sentinţa cu numărul de mai sus depusă de inculpatul T.M. la dosarul cauzei (f. 53 - 55 dosar C.A.O.), parchetul a constatat că aceasta face referire la o altă persoană decât T.Y. şi anume la numitul Y.A.A.R.T. Pe de altă parte, această sentinţă nu face nicio referire la declaraţia martorului din data de 18 octombrie 2007, dată în faţa autorităţilor libaneze (f. 331 - 336 vol. V dosar u.p.).

Cu privire la depoziţiile martorilor S.I. (f. 315 - 316 vol. IV dos. u.p.), B.C. (f. 354 - 355 vol. IV dos u.p.) şi E.H. (f. 367-368 vol. IV dos. u.p.), în mod greşit instanţa de fond a afirmat şi reţinut faptul că din conţinutul acestora, numai în proporţie de 30 - 40 % există posibilitatea ca persoana ce a urcat la bordul navei I.T. la 16 iulie 2006, în portul Alexandria, pe relaţia T., să fie O.H.. Toţi cei trei martori, în declaraţiile date, au confirmat faptul că, în portul Alexandria, au observat că la bordul navei a urcat o persoană străină pe nume „S.”, pe care au descris-o. Singurul care a făcut aprecieri cu privire la posibilitatea că acea persoană să fi fost O.H. a fost martorul E.H., însă cu o rezervă de 50 - 60 %. Toţi cei trei martori, însă, au afirmat că acea persoană nu putea urca la bordul navei fără consimţământul căpitanului T.Y. Pe de altă parte, cei trei martori confirmă şi prezenţa inculpatului T.M. în portul Alexandria, fiind tot timpul însoţit de căpitanul navei, T.Y. Totodată, aceşti martori mai declară că, după ce au ajuns în portul T., Siria, persoana respectivă, adică „S.”, împreună cu comandantul navei, T.Y., au plecat cu o şalupă spre oraş, de unde s-a întors doar comandantul navei.

Deşi, atât din declaraţia de la urmărire penală (f. 199 - 203 voi. V u.p.), cât şi cea dată în faţa instanţei la data de 05 martie 2012, martorul cu identitate protejată „A.” a făcut afirmaţii certe cu privire la implicarea inculpatului T.M. în trecerea ilegală a frontierei de către O.H. (cine cu cine a luat legătura, ce sumă de bani trebuia dată, cui, despre posibilitatea reală a inculpatului .T.M. de a executa acest plan), totuşi, pentru instanţă, parchetul a susţinut că aceste afirmaţii, nu au adus niciun element care să rezolve sau să ajute la rezolvarea fondului pricinii”.

În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că inculpatul M.O. a fost cel care l-a însoţit pe inculpatul O.K.H. până la Constanţa, iar inculpatul O.M. a fost cel care a asigurat securitatea operaţiunii, din perspectiva posibilelor controale ori verificări ce puteau fi efectuate de autorităţi la locuinţa inculpaţilor situată pe str. Năvodari din Bucureşti, în timpul în care O.K.H. se afla în Constanţa. Din acest motiv, pe toată durata operaţiunii, inculpatul O.M. a fost localizat în zona locuinţei (f 14 din rechizitoriu).

În cursul cercetării judecătoreşti, cei doi inculpaţi O.M. şi M.O., dar în special M.O., au încercat să-şi construiască un alibi şi anume că, în perioada 29 - 30 iunie 2006, ar fi fost în altă locaţie decât cea reţinută în rechizitoriu. în urma audierii martorilor propuşi în acest sens, parchetul a apreciat că alibiul celor doi nu putea fi confirmat de către instanţă. Audiat la data de 21 septembrie 2007, martorul S.P.M. (f. 6 - 10, vol. V dos. u.p.) a declarat: „În data de 29 iunie 2006 era ziua mea de naştere, i-am cerut voie lui O.M. să-mi ţin ziua la serviciu”. „Petrecerea de început pe la orele 16:30 şi pe la ora 16:45 a venit şi M.O.”.

În declaraţia dată în faţa instanţei, la data de 05 martie 2012, acelaşi martor a afirmat că pe inculpatul M.O. nu l-a văzut şi nu l-a cunoscut decât atunci când a fost audiat la poliţie.

Martorii S.C. şi I.G., audiaţi în faţa instanţei la data de 07 mai 2012, confirmă faptul că la petrecere, de ziua colegului lor S.P.M., respectiv pe data de 29 iunie 2006 a participat numai inculpatul O.M., nu şi inculpatul M.O. Martora C.M. (S.), audiată în aceeaşi dată de către instanţă a declarat: „În data de 30 iunie 2006, îmi aduc aminte că inculpatul M.O. mi-a cerut să ne deplasăm împreună la B.R. pentru a-şi regulariza nişte sume între contul curent personal şi cel al societăţii, unde eram contabilă. Pentru că nu aveam împuternicire pe contul personal al acestuia, deplasarea la sediul băncii a făcut-o inculpatul împreună cu mine. îmi aduc aminte că în jurul orelor 11:30 am ajuns la sediul băncii şi am stat până la orele 13:00 p.m. în bancă, ne-am întors împreună la sediul societăţii. îmi aduc aminte că inculpatul a semnat la bancă un ordin de plată între SC M. SA şi contul său personal, iar din contul personal, acelaşi inculpat a semnat o dispoziţie de plată către un terţ”. Această afirmaţie este contrazisă de adresa R.B. (f. 226 dos instanţă), din care rezultă că din conturile numitului M.O. nu s-a efectuat nicio plată la data de 30 iunie 2006, iar la acea dată, asupra conturilor acestuia, era împuternicită numita C.M.

Alte două martore audiate de instanţă la data de 25 iunie 2012, respectiv N.M.M. şi B.M.C. nu fac nicio referire la prezenţa lui M.O. la sediul firmei în perioada 29 - 30 iunie 2006, decât a inculpatului O.M.

De asemenea, parchetul a susţinut că instanţa de fond nu a analizat toate probele administrate în cauză, cum ar fi scrisorile trimise de O.K.H. fraţilor săi, în care se scria: „Ştiu că voi faceţi tot ce este necesar, am cea mai mare încredere în acest lucru; „vă rog să găsiţi un mod rapid de a mă scoate din această situaţie”; „suntem pregătiţi să sacrificăm orice”; „suntem pregătiţi cu tot ceea ce este necesar să renunţăm la orice pentru libertatea mea”; „sunt atent la tot ce faceţi”; „nu vreau să mă repet am mare încredere în voi”; „ştiu că în acest moment pregătiţi ceva” ; „dumnezeu a hotărât să ieşim din necazul acesta şi a hotărât să ies de aici, deşi situaţia este foarte dificilă” (f. 221 - 287 Vol. III dos. u.p.).

Instanţa nu a luat în considerare faptul că în data de 01 iulie 2007, la orele 07:41 - 08:00, inculpatul O.K.H., în timp ce se afla pe nava I.T. a iniţiat comunicaţii runing de la nr. x către numărul x, utilizat de concubina sa P.V.

Instanţa nu a analizat prezenţa în portul Alexandria în perioada 11 iulie 2006 - 16 iulie 2006 a lui O.S., fratele inculpatului O.K.H. şi a concubinei acestuia P.N. şi nu a luat în considerare declaraţiile martorilor A.L.A.Z., Z.S.G., M.M.F. şi H.M.A.Z.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. pr. pen., parchetul a solicitat instanţei să admită recursul său, să caseze sentinţa penală nr. 124/PI/2012 din 08 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. 695/35/P/2009, şi, rejudecând cauza, să dispună condamnarea inculpaţilor T.M., O.M. şi M.O. la pedepse legale şi temeinice.

Prin notele scrise privind precizarea motivelor de recurs, depuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală la data de 13 mai 2013, s-a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38510 alin. 3 coroborat cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3), recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la cazurile de casare prevăzute de art. 3859, iar recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii. în memoriul cu motivele de recurs, depus anterior, parchetul a criticat hotărârea primei instanţe, printre altele, pentru faptul că instanţa de fond nu a analizat toate probele administrate în cauză şi nu s-a pronunţat cu privire la aceste probe, astfel încât, existând situaţia reglementată de dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen, a mai făcut următoarele precizări(la data depunerii acestor precizări ale motivelor de recurs, respectiv 13 mai 2013, acest caz de casare fusese abrogat prin art. I pct. 14 din Legea nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013).

Aşa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, în cursul urmăririi penale au fost audiaţi un nr. de 56 de martori ale căror declaraţii aveau legătură cu cauza dedusă judecăţii. Din simpla lecturare a filelor 21-22 a sentinţei penale recurate rezultă că nu s-a procedat la o analiză a declaraţiilor acestora, instanţa de fond mulţumindu-se cu consideraţii generale de natura : „analizând conţinutul depoziţiilor acestora (este vorba de martorii S.I., B.C.L. şi E.H.) se reţine că în proporţie de 30-40% ar exista posibilitatea ca persoana ce a urcat la bordul navei I.T. la 16 iulie 2006, în portul Alexandria, pe relaţia Tartous, să fie O.H.”.

A precizat, de asemenea, că, trecând peste faptul că instanţa de fond a omis să precizeze cum a analizat declaraţiile acestor martori, adică coroborat cu celelalte probe şi mijloace de probă aflate la dosarul cauzei, sau le-a analizat scoase din context, astfel încât să ajungă la acel procent de 30-40%, este important de precizat că cele trei declaraţii de martor confirmă faptul că în noaptea de 29/30 iunie 2006 nava Imam T nu a fost verificată fizic nici de către poliţia de frontieră şi nici de către autorităţile vamale, singura verificare făcută fiind aceea a paşapoartelor membrilor echipajului care au fost adunaţi în salon, niciun moment nefiind verificate cabinele echipajului sau cala navei, aspect ce se coroborează şi cu declaraţia martorului T.Y., dată în fata autorităţilor libaneze, în baza comisiei rogatorii formulată de autorităţile române.

Mai precizează cei trei martori că, inculpatul T.M. se afla la bordul navei în jurul orelor 00.00 în noaptea de 29/30 iunie 2006, precum şi faptul că acelaşi inculpat a urcat la bordul navei imediat ce aceasta a ancorat în rada portului Alexandria.

Totodată, parchetul a arătat că, cei trei martori au confirmat faptul că în cele 6-7 ore în care nava a staţionat în Bosfor, la bordul acesteia nu a urcat nici o persoană, aspect ce trebuie coroborat cu faptul că, în data de 01 iulie 2006, de la nr. de telefon x, între orele 07.41 - 08.00, a fost iniţiată o comunicare tip roaming către nr. x, utilizat de către P.V., concubina lui O.H., iar din datele obţinute de la operatorii de telefonie mobilă şi autorităţile turce, rezultă că semnalul comunicaţiei a fost iniţiat într-un releu de telefonie mobilă al unei reţele de telefonie turce amplasat în zona de coastă, la nord de Istanbul şi destinat comunicărilor pe mare, în a cărei zonă de acoperire se afla în acel moment nava Imam T. Aceeaşi martori confirmă şi faptul că, pe data de .16 iulie 2006, la bordul navei I.T. a fost adusă, de către T.Y., o persoană cu semnalmentele numitului O.H., care le-a fost prezentată ca S., un turist cu intenţii de afaceri în zonă, şi care, conform datelor obţinute de la autorităţile egiptene, a fost identificat ca „O.S.”, care a părăsit Egiptul pe data de 16 iulie 2006, prin folosirea paşaportului sirian cu nr. x.

Aceste date trebuie coroborate cu aspectul că, de fapt, O.S. a părăsit Egiptul pe data de 11 iulie 2006, folosindu-se de paşaportul emis de Republica Federativă Rusia, cu nr. x, iar în perioada 07 iulie 2006-16 iulie 2006, acelaşi „O.S.”, prin folosirea paşaportului sirian nr. 424180, s-a cazat la Hotelul P.I.R.A.M. din M.B., A.E., iniţial în camera 229 regim single, iar după sosirea în Egipt, pe data de 11 iulie 2006, a concubinei lui O.H., P.V., în camera 130 în regim double.

În aceeaşi logică trebuie privite şi declaraţiile martorilor A.L.Z. şi Z.S.G., cu care P.V. s-a întâlnit pe aeroportul din Atena, şi cărora le-a spus că merge la Alexandria, în Egipt, la soţul ei, O.H.

În ceea ce priveşte martorii C.M., N.B., B.N., W.S., T.F., M.S.H., M.C.I., P.Ş., B.M.C., Ş.C., pe care instanţa de fond îi enumera la fila 22 a hotărârii, se observă că declaraţiile acestora nu sunt analizate în niciun fel, singura referire fiind aceea că aceşti martori confirmă alibiurile inculpaţilor O.M. şi M.O., aspect ce denotă faptul că aceste declaraţii nu au fost analizate în niciun fel şi, mai grav, că nu au fost coroborate între ele cu celelalte probe administrate în cauză.

Cu privire la martorii cu identitate protejată, aşa-zisa analiză a declaraţiilor acestora se rezumă la formulările „ nu aduc nici un element care să rezolve sau să ajute la rezolvarea fondului pricinii” şi „declaraţiile lor ar fi avut utilitate şi concludentă doar coroborate cu alte probe”, fără însă să se analizeze aceste declaraţii şi, mai ales, fără să se menţioneze cu ce alte probe au fost coroborate, astfel încât să se ajungă la concluzia că nu sunt concludente şi utile.

Aceştia sunt singurii martori doar enumeraţi de către prima instanţă, iar în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi 34 de martori audiaţi în cursul urmăririi penale şi enumeraţi în dispozitivul rechizitoriului, declaraţiile acestora au fost complet ignorate, nefiind nici analizate şi nici înlăturate, astfel încât să fie respectate obligaţiile ce reveneau instanţei de fond în conformitate cu dispoziţiile art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, care prevăd în mod imperativ că instanţa trebuie să facă analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei cât şi a celor care au fost înlăturate, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză. Singura probă înlăturată în cauză de către prima instanţa este declaraţia martorului T.Y., obţinută prin comisie rogatorie, care a fost înlăturată în baza art. 64 alin. (2) C. proc. pen., ca fiind obţinută în mod ilegal, fără însă să se precizeze care este textul de lege încălcat la obţinerea acestei declaraţii, astfel încât instanţa de control judiciar să facă o analiză proprie a eventualelor dispoziţii legale încălcate şi a eventualelor sancţiuni procesuale.

De asemenea, parchetul a susţinut că, în loc să facă acest lucru, instanţa de fond a preferat să acorde o prezumţie absolută unei probe extrajudiciare, depusă de inculpatul T.M., respectiv o hotărâre judecătorească, pronunţată de un tribunal din Tripoli, prin care martorul T.Y. ar fi fost condamnat pentru mărturie mincinoasă, reţinându-se la fila 21 a hotărârii recurate că, „în considerentele hotărârii se arată că din faptele şi probele prezentate s-a stabilit cu certitudine inventarea de probe materiale împotriva reclamantului T.M.”.

Cât de bine a fost analizată şi această probă extrajudiciară de către prima instanţă, rezultă din faptul că aşa-zisele considerente ale hotărârii judecătoreşti invocate, sunt, de fapt, dispozitivul acesteia, fapt ce rezultă cu claritate din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, astfel încât nu putem vorbi de o hotărâre judecătorească în accepţiunea sa juridică, fiind vorba de o parte a unui înscris pe care autorităţile libaneze refuză să-l înainteze în integralitate, deşi s-a solicitat în mod expres, prin comisie rogatorie, înaintarea în integralitate a acesteia.

Având în vedere că instanţa de fond a admis ca probă acest înscris extrajudiciar, care din punctul său de vedere vine în contradicţie cu declaraţia martorului T.Y., obţinută prin intermediul unei comisii rogatorii, în virtutea rolului activ, avea obligaţia să procedeze la audierea acestui martor, fie personal, fie prin comisie rogatorie, cu respectarea, în special, a tuturor regulilor ce guvernează această materie şi, în general, a normelor procesual penale ce guvernează desfăşurarea unui proces penal în faţa instanţelor de judecată române.

Ceea ce este de necontestat este faptul că la dosarul cauzei se află o singură declaraţie a martorului T.Y., declaraţie care este obţinută în conformitate cu dispoziţiile art. 132-134 C. proc. pen. şi ale Legii nr. 302/2004.

În mod similar cu declaraţiile martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale a procedat prima instanţă şi cu restul probelor sau a mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei, pe care, fie le-a analizat superficial, fără însă ca această analiză să fie o analiză juridică aplicată pe natura faptelor deduse judecăţii şi a activităţilor desfăşurate de către inculpaţi în perioada de referinţă, fie nu le-a analizat deloc şi nici nu a procedat la înlăturarea lor motivată.

Surprinzătoare este şi poziţia instanţei de fond şi cu privire la volumul cu informaţii clasificate, înaintat odată cu rechizitoriul, pe care nu îl analizează, motivându-şi că existenţa acestui „dosar secret” încalcă principiul contradictorialităţii, datorită faptului că apărarea nu a avut acces la acest volum, existând astfel o inegalitate a armelor pe parcursul procesului penal, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, avocaţii inculpaţilor au avut acces la acest volum, pe care l-au consultat fără restricţii în baza certificatelor O.R.N.I.S.S. obţinute şi a autorizaţilor emise de către U.N.B.R.

Astfel, prin omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra probelor administrate în cursul urmăririi penale sau a cercetării judecătoreşti, parchetul a apreciat că a fost încălcat dreptul la apărare al inculpaţilor, în sens larg, fiindu-le lezate interesele legitime în proces, ceea ce echivalează, practic, cu o nesoluţionare a fondului cauzei cu care a fost învestită instanţa de judecată.

În consecinţă, având în vedere că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, care prevăd în mod imperativ că instanţa trebuie să facă analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei cât şi celor care au fost înlăturate, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză, parchetul a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să constate incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. şi, în baza art. 385 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să caseze hotărârea recurată şi să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

La termenul din data de 06 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., a calificat drept apel calea de atac exercitată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei penale nr. 124/PI/2012 din 8 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a administrat următoarele probe:

1. proba constând în audierea inculpaţilor: T.M., M.O. şi O.M.;

2. proba constând în audierea martorilor: B.C.L., E.H., B.C., Z.T., Y.M., T.F., T.I., B.C.D., S.F., O.A., O.C., D.V., N.M., I.Z., B.L.M., K.K.I., B.A., B.C.I., D.M., B.C., O.E.D., O.L.C., F.G., G.G., B.D., S.M., V.F.G., M.F., C.D., K.L., W.A.S., K.M., A.K. şi P.V.A.;

3. proba cu înscrisuri constând în rapoartele întocmite de către cei trei poliţişti de frontieră audiaţi în mod nemijlocit de către instanţa de apel, respectiv S.M., V.F.G. şi B.D.

4. proba cu înscrisuri pe situaţia de fapt în ceea ce priveşte poziţia procesuală a intimatului inculpat M.O., fila 361 pct. l dosar recurs (înscrisuri provenind de la SC B.W.N. SRL şi listingurile telefonice ale posturilor telefonice de la birourile inculpaţilor M.O. şi O.M. din Bucureşti şi Nehoiu);

5. proba cu înscrisuri constând în extrase din presă din perioada iunie-iulie 2006 şi ulterior acesteia.

De asemenea, pe parcursul cercetării judecătoreşti, s-a încuviinţat emiterea unei adrese către Serviciul Român de Informaţii pentru desecretizarea celor 111 file privind convorbirile telefonice aflate în volumul cu documente clasificate, Dosarul nr. 121/D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, însă Serviciul Român de Informaţii a refuzat desecretizarea acestor 111 file.

Examinând, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de apelant, cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prev. art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu întregul material probator administrat în cauză, reţine următoarele:

Declanşarea la sfârşitul anului 2004 a cercetărilor relativ la infracţiuni economice asupra firmelor controlate de către O.H. a condus în mod direct la criza ostaticilor români răpiţi în Irak şi a scos la lumină modalitatea în care, prin obţinere frauduloasă de fonduri şi pentru a-şi proteja contravaloarea fondurilor ilicite obţinute, O.H. a recurs la iniţierea constituirii şi finanţarea unei entităţi teroriste.

În momentul deconspirării activităţilor şi angajarea răspunderii sale penale O.H. a reuşit, în mod organizat, după cele mai bine elaborate reguli în materie de diversiune teroristă la toate nivelele autorităţilor publice, diversiune susţinută fără vinovăţie şi în plan public de către mass-media, „intoxicată” de scenariile aruncate în direcţia ei, să părăsească teritoriul României sustrăgându-se de la răspunderea penală.

În luna aprilie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de către O.H. a unei infracţiuni de iniţiere a constituirii, şi prin finanţare, a unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism prevăzute de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004.

Cercetările efectuate cu privire la aceste fapte au fost finalizate în cadrul rechizitoriului nr. 540/D/P/2005 din 21 octombrie 2005, dispunându-se trimiterea în judecată lui O.H. în stare de arest.

În sarcina acestuia au fost reţinute faptele de iniţiere a constituirii unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, în baza unei înţelegeri prealabile cu gruparea teroristă hotărând lipsirea de libertate, prin răpire, a jurnaliştilor români M.J.I., S.M. şi O.O. în vederea obţinerii unui folos material sau a unui alt avantaj.

Intenţiile infracţionale ale lui O.H. au fost animate de la bun început de dorinţa acestuia de a evita măsurile ce puteau fi luate în mod legal împotriva sa ca urmare a procedurilor judiciare iniţiate de autorităţile competente în luna noiembrie 2004, relativ la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, privatizări frauduloase, etc.

În cadrul planului său infracţional, O.H. intenţiona să procedeze la răpirea jurnaliştilor români pentru a putea ulterior „să pozeze” în salvator al acestora, considerând că printr-un astfel de „act de eroism” va obţine recunoştinţa autorităţilor române şi va fi exonerat de o eventuală răspundere penală.

În paralel acesta urmărea şi scoaterea din România a contravalorii afacerilor sale sub pretextul plăţii unei recompense către „răpitorii” jurnaliştilor români.

Pe aceeaşi linie de gândire, O.H. urmărea ca la un moment dat să părăsească definitiv teritoriul României.

Procesul de terorism şi acuzaţiile privindu-l pe O.H., unice în istoria de până atunci a României, era cunoscut, atât de membrii familiei sale, cât şi de întreaga opinie publică, acuzaţiile aduse acestuia făcând obiectul unei ample dezbateri în cadrul mass-media şi generând vii emoţii în rândul întregii societăţi româneşti.

În acest sens s-au exemplificat unele titluri de articole din presa perioadei respective: „Dosarul răpirii jurnaliştilor finalizat” - Evenimentul Zilei; „Hayssam nu spune nimic despre răpirea ziariştilor din Irak” - Gândul; „ Procesul în care H. este judecat pentru terorism a început cu o amânare” - Gardianul; „Procesul de terorism – H. şi M. judecaţi separat”, „Cazul răpirii ajuns la judecată” - Jurnalul Naţional, (vol. VII, filele 369-380).

Prin sentinţa penală nr. 122 din data de 13 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 33970/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus condamnarea inculpatului O.H. la pedeapsa închisorii de 20 ani pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea 535/2004 raportat la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 35 alin. (2) din Legea 535/2004 (vol. VII, filele 381-401).

Cercetările efectuate în cauză au dovedit existenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina lui O.H. evidenţiind însă, pe lângă acestea, şi puternicele legături existente între el şi fraţii săi, învinuiţii M.O. şi O.M.

De altfel, inculpatul M.O. este cel care a fost trimis de O.H. în Irak pentru a încerca să rezolve problemele ivite acolo în legătură cu modul de derulare a planului răpirii jurnaliştilor români, încă înaintea declanşării cercetărilor în România.

În timp ce se afla în detenţie, inculpatul a încercat să obţină, atât de la M.O., cât şi de la O.M. un „sacrificiu”, în sensul asumării răspunderii pentru faptele de terorism, în schimbul unor foloase materiale.

Legăturile strânse existente între O.H. şi cei doi fraţi ai săi rezultă şi din scrisorile acestuia transmise în perioada arestului preventiv şi ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare de la locuinţa inculpatului O.M.

Din cuprinsul corespondenţei menţionate a rezultat modul în care O.H. dirija în totalitate activitatea economică a familiei, deşi firmele erau aparent conduse de către O.M. şi M.O., precum şi modul în care le solicita celor doi fraţi ai săi să facă orice sacrificiu necesar şi să plătească orice sumă de bani pentru a-i obţine libertatea.

Relaţiile speciale existente între fraţii O. sunt cele care au stat, de altfel, la baza planului conceput şi executat de O.H., O.M. şi M.O., cu sprijinul direct al lui T.M., rezultatul final al acţiunii constituindu-l scoaterea din ţară a primei persoane din România acuzată de terorism.

Pe parcursul procesului de terorism, la data de 26 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a dispus punerea în libertate a inculpatului O.H., la cererea procurorului, precum şi înlocuirea măsurii preventive a arestului cu măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi teritoriul naţional al României.

În perioada următoare eliberării sale, O.H. a fost în permanenţă conştient că nu va putea evita răspunderea penală pentru faptele de terorism comise.

Aceasta, şi în contextul în care cunoştea faptul că în urma intervenţiei chirurgicale din data de 20 iunie 2006, afecţiunile de care suferise erau practic vindecate.

În acest sens s-a cuvenit a se menţiona nota şi toate documentele medicale privind internările, intervenţiile chirurgicale şi tratamentele efectuate de O.H. la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi Institutul Oncologic „Prof. Dr. A.T.” Bucureşti, din cuprinsul cărora rezultă inexistenţa unor imagini de recidivă tumorală locală, iar analizele şi investigaţiile medicale ulterioare au stabilit inexistenţa unor forme de metastaze ale cancerului (vol. III, filele 32-50).

Pe parcursul procesului penal respectiv, nici instanţa de judecată şi nici organele de urmărire penală nu au reuşit audierea acestuia. Comportamentul inculpatului în faza de cercetare judecătorească, în sensul de a invoca motive de sănătate, intervenţii chirurgicale sau internări în diferite unităţi spitaliceşti, atât înainte de punerea în libertate, cât şi ulterior, dovedesc intenţia acestuia de a nu răspunde la întrebările legitime ale autorităţilor judiciare ale statului român.

De altfel, în motivarea sentinţei pronunţate în cauza de terorism se reţine că „Dacă era interesat în aflarea adevărului şi în dovedirea nevinovăţiei sale, inculpatul avea posibilitatea să dea declaraţii de la 27 mai 2006 şi până la 19 iulie 2006, când Curtea a dispus arestarea, însă a preferat să fugă din ţară şi să se sustragă judecăţii fiind conştient că materialul probatoriu administrat în cauză dovedeşte indubitabil vinovăţia sa.”

Pe acest fond numitul O.H. şi inculpaţii O.M. şi M.O. au început să caute soluţii pentru a reuşi scoaterea din ţară a primului într-o modalitate conspirată spre a-i da posibilitatea de a urmării modul de derulare a procesului şi de a controla de la distanţă evoluţia evenimentelor.

În vederea realizării acestei operaţiuni au analizat modalităţile în care s-ar putea realiza în cea mai mare discreţie o astfel de activitate fără a fi deconspirată autorităţilor române.

Întreg probatoriul administrat a reliefat în mod indubitabil că plecarea din ţară a numitului O.H. s-a realizat pe cale maritimă, pe baza aportului infracţional al inculpatului M.T. şi, deopotrivă, al inculpaţilor M.O. şi M.O., aport justificat de considerente de ordin material - în primul caz - şi de ordin familial - în cel de al doilea caz.

Participarea inculpaţilor M.O., O.M. şi T.M. la săvârşirea faptelor s-a făcut în mod conştient şi liber consimţit, aceştia având în permanenţă reprezentarea faptului că O.H. este o persoană cercetată, inculpată şi trimisă în judecată pentru infracţiuni de terorism.

În cadrul comunităţii arabe sau în cadrul grupurilor unor persoane interesate de activităţi infracţionale ce implică trecerea frauduloasă a frontierei de stat se cunoştea că o astfel de acţiune putea fi realizată de către inculpatul T.M.

Inculpatul T.M., cetăţean sirian, era stabilit de mai mulţi ani pe raza municipiului Constanţa, fiind asociat şi administrator al SC T.S. SRL Constanţa şi SC A.S. SRL Constanţa. Principalul obiect de activitate al acestor societăţi comerciale îl constituiau transportul naval, managementul navelor şi agenturarea navelor de transport maritim.

Nava I.T., sub pavilion R.P.D. Coreea de Nord, a fost achiziţionată în anul 2000 de către SC T.S. SRL Constanţa, fiind transferată unor armatori străini, iar actualul proprietar „Mediteranean Line” din Delaware S.U.A. are adresa de contact tot în Constanţa la sediul SC T.S. SRL, managementul navei fiind asigurat de la 19 iulie 2001 la 14 octombrie 2002 de către SC A.S. SRL Constanţa şi după 14 octombrie 2002 de către SC T.S. SRL Constanţa. Agenturarea navei I.T. este asigurată de către SC A.S. SRL Constanţa (vol. I, filele 281 - 283).

Despre inculpatul T.M., care era stabilit de foarte mulţi ani în România şi era foarte cunoscut în Portul Constanţa, având o sferă relaţională foarte bine organizată, se ştia în rândul comunităţii arabe şi în mediile interlope că are posibilitatea datorită raporturilor sale cu poliţia de frontieră, vama, poliţia sanitară, să introducă fără un control riguros orice persoană în port, să o urce pe un vas al său şi să o scoată din ţară.

Aspectele menţionate anterior sunt relatate şi în depoziţia martorului cu identitate protejată „A.” Care îl cunoaşte pe T.M., şi care cunoaşte şi persoane ce au beneficiat de activitatea infracţională a inculpatului.

Relaţiile de afaceri ale inculpatului cu membrii familiei O. erau foarte strânse, acesta dezvoltând parteneriate comerciale cu familia O. sau realizând, de-a lungul anilor, transporturile de cherestea pentru export ale familiei O. în acest context relaţiile sale erau foarte apropiate cu inculpatul M.O., dar îi cunoştea foarte bine şi pe O.H. şi O.M.

M.O. era cel mai bun cunoscător, dintre membrii familiei O., în ceea ce priveşte relaţiile comerciale în port, accesul în port, relaţiile şi legăturile existente în port.

M.O. se ocupa în principal de activitatea de export a cherestelei derulată, în folosul familiei, prin firma „M.I.E.”, ipostază din care prezenţa sa în port putea fi justificată foarte uşor şi chiar constituia un avantaj datorită cunoaşterii de către acest inculpat a realităţilor existente în portul Constanţa (vol. II, filele 235-402).

Toate aceste legături şi ceea ce se cunoştea despre T.M., l-au determinat pe O.H. să îşi organizeze plecarea din România prin portul Constanţa cu o navă managerială şi agenturată de inculpat.

Legătura permanentă cu acesta a fost asigurată de către M.O. care, beneficiind şi de necesitatea deplasărilor în port pentru supravegherea transportului de cherestea, a fost prezent în Constanţa în datele de 23, 24, 26, 27, 28 iunie 2006.

M.O. a fost chiar semnalat la bordul navei I.T. în perioada respectivă.

La baza acestei decizii privind ruta de plecare au stat şi informaţiile obţinute asupra vulnerabilităţii zonei de frontieră ce o reprezenta portul Constanţa, aspecte constatate şi în cadrul cercetărilor derulate în prezenta cauză.

În cadrul discuţiilor dintre M.O. şi T.M., conform planului conceput de către O.H., s-a stabilit că inculpatul T.M. a executat următoarele activităţi infracţionale: pregătirea şi asigurarea traseului pe care O.H. l-a parcurs din zona Constanta in interiorul portului; asigurarea din punct de vedere logistic a faptului că O.H. nu va fi identificat şi oprit de către autorităţile portuare şi ale poliţiei de frontieră; pătrunderea conspirată a lui O.H. pe nava I.T., fără ca membrii echipajului să-l observe pe inculpat, asigurând în acest sens prezenţa la comanda navei a vărului său T.Y., asigurarea în mod personal a securităţii transportului, atât în porturile şi apele teritoriale româneşti, cât şi în cele de tranzit, până la destinaţie.

La fel şi în cazul celor doi fraţi ai săi, condamnatul O.H. a stabilit o serie de sarcini ce urmau a fi executate de către aceştia împreună cu el: procurarea mijloacelor necesare plecării conspirate din Bucureşti cum ar fi telefoane mobile sau autovehicule cu care O.H. nu mai circulase niciodată; asigurarea deplasării până în municipiul Constanţa unde se realiza joncţiunea cu T.M., supravegherea, şi atunci când era necesar, anunţarea oricărui control inopinant efectuat de autorităţi la domiciliul său, pe toata durata acţiunilor premergătoare părăsirii ţării, construirea şi susţinerea unor alibiuri cât mai convingătoare prin determinare la declaraţii neconforme realităţii a altor persoane din comunitatea arabă sau alte medii pe care le frecventau, ascunderea, prin intoxicarea autorităţilor judiciare şi a opiniei publice, a faptului că O.H. a părăsit teritoriul ţării şi a datei la care a plecat acesta.

Pe lângă aceste atribuţii cu caracter general, condamnatul O.H. a stabilit pentru fiecare din fraţii săi şi sarcini cu caracter specific, adaptate preocupărilor obişnuite ale fiecăruia din ei, sarcini pe care aceştia le-au respectat întocmai şi le-au îndeplinit ca atare.

Astfel, din considerentele mai sus amintite (cunoaşterea detaliata a Portului Constanţa şi a zonelor limitrofe, relaţiile comerciale şi chiar de amiciţie cu inculpatul T.M., legătura afectivă mai puternică şi rezistenţa mai mare în situaţii limită), inculpatul M.O. a fost cel care urma să-l însoţească pe acesta până la Constanţa şi să realizeze îmbarcarea sa pe vas.

Pe de altă parte, inculpatul O.M. a fost cel care urma să asigure securitatea operaţiunii, din perspectiva posibilelor controale ori verificări ce puteau fi efectuate de autorităţi la locuinţa inculpaţilor de pe strada Năvodari din Bucureşti, în timpul în care O.H. s-ar fi aflat în Constanţa.

Din acest motiv inculpatul O.M., pe toată durata operaţiunii, a fost localizat în zona locuinţei.

în paralel cu stabilirea în detaliu a rolului fiecăruia în cadrul acţiunii de scoatere din ţară a lui O.H., membrii familiei O. şi T.M. au avut în vedere şi modalitatea în care să reuşească ascunderea intenţiilor infracţionale ce îi animau.

O.H. era familiarizat cu posibilităţile tehnice de investigaţii ale autorităţilor judiciare competente ştiind că i-au fost interceptate şi că se interceptează convorbirile şi comunicaţiile şi cunoscând că există posibilitatea identificării şi interceptării terminalelor mobile prin cunoaşterea codului IMEI, a transmis aceste informaţii tuturor celor implicaţi în acţiune luându-se decizia folosirii unor terminale mobile neutilizate până la acel moment.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 26 iunie - 1 iulie 2006, numitul O.H. a utilizat terminalul mobil x cu numărul de apel aparţinând unei cartele preplătite din reţeaua O. cu numărul x.

Terminalul telefonic menţionat anterior a fost achiziţionat la data de 18 noiembrie 2005 de la O. România de către SC C.C. SRL, firmă aflată în administrarea fraţilor O., într-un lot de 50 de telefoane mobile (vol. IV, filele 103-105).

M.O. a fost utilizatorul terminalului telefonic marca N., ce a fost folosit între 29 iunie şi 1 iulie 2006 în asociere cu cartela X.

Terminalul telefonic marca N. a fost achiziţionat de către SC C.C. SRL, firmă administrată de familia O., la data de 18 noiembrie 2005 de la O. România S.A. într-un lot de 50 de telefoane mobile (vol. IV, filele 103-105).

În perioada 01 iunie - 30 iulie 2006 acelaşi terminal a fost utilizat şi cu cartela X, numărul de abonament al inculpatului O.M., număr de la care au fost apelate numere de telefon mobil din reţeaua «S.» din Siria, numere aparţinând fraţilor învinuiţilor O.

în cursul lunii iulie 2006 alte cartele cu numere din reţeaua O. au fost folosite în acelaşi terminal X fiind apelate aceleaşi numere de telefon mobil din reţeaua «S.» din Siria ca şi cele apelate de pe abonamentul lui O.M.

Cartela cu numărul x a fost activată în terminalul cu codul X, de către O.M., după care a fost înmânată spre folosinţă cu terminalul cod X, lui M.O. acesta având abilităţi tehnice mai reduse în ceea ce priveşte activarea şi utilizarea telefoanelor mobile.

Terminalul cod X a fost utilizat în intervalul 29 iunie - 01 iulie 2006, de către O.M., cu cartela X.

Terminalul cu codul X a fost ridicat de la locuinţa martorului O.L.C., şofer în cadrul firmelor administrate de familia O., cu ocazia unei percheziţii domiciliare la data de 19 aprilie 2007. Acest aparat a fost produs şi comercializat de către fabricantul N. pentru Emiratele Arabe Unite (vol. III, filele 187-192; vol. IV, filele 214-216).

Cartela cu numărul x a mai fost folosită în perioada 11-12 iulie 2006 şi în terminalul X ce a fost achiziţionat de către SC C.C. SRL, firmă administrată de familia O., la data de 18 noiembrie 2005 de la O. România SA. într-un lot de 50 de telefoane mobile.

Terminalul având cod X a mai fost folosit, înainte de plecarea sa definitivă din România, de către Q.A.G., acesta apelându-şi diverse rude şi cunoscuţi din România şi Siria în perioada 19 iulie 2006-22 iulie 2006.

Q.A.G. a fost angajat la firmele familiei O., loc din care a şi luat terminalul telefonic.

În perioada 24-30 iunie 2006 T.M. a utilizat terminalul telefonic cod X cu cartela X.

Inculpatul este şi posesorul abonamentului X.

În intervalul de timp menţionat de pe cartela X a fost apelat numărul de telefon X aparţinând nepoatei martorei B.C., concubina lui T.M., număr ce este apelat frecvent şi de abonamentul inculpatului X.

Cartela cu numărul X a fost utilizată în terminalul telefonic cod X, achiziţionat la data de 30 decembrie 2004, de firma «SC A.S. SRL», administrată de inculpatul T.M. (vol. VI, filele 217-219).

De asemenea, majoritatea apelurilor efectuate de pe cartela x sunt realizate la intervale scurte de timp şi din aceleași locuri ca şi apelurile de pe abonamentul x, iar aceste locuri corespund programului inculpatului aşa cum a fost stabilit prin cercetări.

Din momentul activării cartelei cu numărul x, deplasarea acestuia a fost stabilită tehnic pe traseul Voluntari – Slobozia – Ţăndărei – Stupina - Crucea, în data de 26 iunie 2006, în intervalul orar 14:43-18:24; pe raza municipiului Constanta şi în proximitate, în seara zilei de 26 şi în ziua de 27 iunie 2006, inclusiv în zona portului, stabilit tehnic între orele 21:28-23:10, respectiv în Mamaia şi Ovidiu; în zona locuinţei din Bucureşti a lui O.H., în data de 28 iunie 2006, între orele 18:32-19:29.

Evidenţierea tehnică a modului de deplasare a lui O.H. a fost posibilă datorită apelurilor efectuate şi a mesajelor tip - SMS de la numărul de telefon x, prin vizualizarea poziţiei geografice a releelor de telefonie mobilă accesate la iniţierea de apeluri şi mesaje.

În zilele de 26, 27, 28 iunie 2006, de pe terminalul mobil menţionat s-a menţinut legătura cu inculpaţii O.M. şi M.O., utilizatori a unor cartele preplătite în terminalele mobile menţionate anterior, precum şi cu M.T. localizat în Constanta, predominant în zona Portului, de asemenea utilizator al cartelei cu numărul x.

în intervalul de timp anterior datei de 28 iunie 2006, inculpatul M.O., singur sau inculpatul O.M., împreună cu numitul O.H., s-au deplasat la Constanţa, fiind programată plecarea din ţară cu nava I.T.

Acest lucru nu a fost posibil, deoarece plecarea navei, stabilită iniţial pentru 26 sau 27 iunie 2006, nu s-a mai realizat, întrucât transportul unei macarale destinată exportului nu a mai ajuns la destinaţie, fiindcă autocamionul ce o ducea spre Constanţa a fost implicat într-un accident rutier.

Acest accident rutier a făcut obiectul cercetărilor în Dosarul nr. 2944/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, iar existenţa incidentului este confirmată şi în depoziţia martorei D.M.

Cercetările efectuate în faza de urmărire penală, şi confirmate în cursul cercetării judecătoreşti, au evidenţiat faptul că plecarea din România a lui O.H. s-a realizat în trei etape, fiecare din ele cu specific propriu, în următoarea cronologie:

1. Deplasarea pe cale terestra:Bucureşti - Constanţa:

Ultima dată oficială în care prezenţa lui O.H. este atestată în România este ziua de 28 iunie 2006 când a fost fixat un termen de judecată în dosarul de terorism.

După prezenţa la termenul de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti din data de 28 iunie 2006, O.H. s-a întâlnit, la sediul „C.C.” cu mai mulţi membri ai familiei sale.

În aceeaşi zi, acesta a făcut o copie xerox a dosarului său medical.

Deplasarea finală în vederea plecării din ţară s-a realizat în cursul zilei de 29 iunie 2006.

Anterior, în data de 28 iunie 2006, inculpatul M.O. s-a deplasat cu autovehiculul B. cu numărul X, înmatriculat pe firma „C.C.” în direcţia Constanţa, fiind surprins de camerele radar ale Poliţiei Rutiere pe raza localităţii Coşereni, judeţul Ialomiţa la orele 12,00 (vol. III, filele 146-148).

În data de 29 iunie 2006, inculpatul O.M. cu autovehiculul marca R.L. cu numărul X, porneşte în direcţia Constanţa, din Bucureşti, pe traseul Bucureşti - Urziceni, având drept rol verificarea şi asigurarea traseului în vederea deplasării în siguranţă a lui O.H. Autovehiculul marca R.L. cu numărul X a fost achiziţionat de către SC R.B. SRL, administrată de membrii familiei O., în cursul lunii iunie 2006 şi înmatriculată pe această societate la 27 iunie  2006, pentru a fi utilizată în cadrul operaţiunii de plecare din ţară a lui O.H. în contextul în care alte autovehicule ale familiei erau relativ cunoscute de organele de cercetare ce instrumentaseră cauze penale privind familia O. Autovehiculul în cauză a fost surprins de aparatele radar ale Poliţiei Rutiere la data de 29 iunie 2006 ora 16,19 circulând pe raza localităţii Coşereni, jud. Ialomiţa pe sensul de mers către Constanţa(vol. III, filele 146-148).

Totodată, O.M., folosind cartela x, activată în 29 iunie 2006, a iniţiat apeluri pe traseul Bd. Expoziţiei Bucureşti - ora 15,17 - Str. Revoluţiei, Urziceni - ora 17,04-17,05.

La rândul lor, M.O. şi O.H., pornesc în deplasare pe acelaşi traseu Voluntari - Lilieci - Ion Roata - Slobozia.

Tehnic s-a stabilit faptul că M.O. a efectuat o convorbire de la numărul x din zona locuinţei din Bucureşti - str. Nicolae Caranfil - ora 15,50, iar O.H. a efectuat o convorbire de la numărul x din zona localităţii Voluntari - ora 16,09.

Deplasarea celor doi a fost efectuată cu autovehiculul B., având numărul X, înmatriculat pe firma „C.C.”, fapt atestat ştiinţific de raportul de expertiză biocriminalistică din 28 septembrie 2007 al I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică, în concluziile căruia se arată că în interiorul autovehiculului, pe bancheta spate şi pe mânerul uşii dreapta spate, a fost identificat profilul genetic al numitului O.H.

Profilul genetic al acestuia a fost determinat ştiinţific prin raportul de expertiză biocriminalistică nr. 77146 din 02 august 2007 al I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică, izolându-se prin analiză genetică profilul lui O.H. din profilele genetice ale fiilor săi O.C.K. şi O.C.A. şi cel al soţiei sale O.A. (vol. VII, filele 232-237, 240-250).

Inculpaţii O.M., M.O. şi condamnatul O.H. s-au întâlnit temporar în zona Urziceni - Slobozia, zonă din care apoi O.M. a revenit spre Bucureşti şi ceilalţi doi şi-au continuat deplasarea spre Constanţa. Această revenire spre Bucureşti a numitului O.M. se circumscrie rolului atribuit acestuia de a supraveghea situaţia existentă în zona locuinţei familiei şi o eventuală alertă a organelor judiciare ce ar fi putut sesiza lipsa lui O.H., împrejurare în care ar fi notificat această situaţie celor doi învinuiţi ce se deplasau spre Constanţa sau aşteptau să urce pe vasul I.T.

O.H. este semnalat tehnic pentru ultima oară pe teritoriul României, la ora 18,08, în zona localităţii Slobozia în momentul în care iniţiază un mesaj tip sms către numărul de telefon x, utilizat de P.V., concubina sa.

În seara de 29 iunie 2006 la ora 20:37 M.O. şi O.H. au ajuns în zona Ovidiu, municipiul Constanţa, conform localizării apelurilor efectuate de pe cartela x.

începând cu această oră şi până la ora 23:52, respectiv în noaptea de 29/ 30 iunie, pana la ora 00:05, T.M., utilizând numărul x, nu apelează niciun alt număr, fiind, însă, apelat de 7 ori de pe terminalul utilizat de M.O.

La data de 30 iunie 2006, începând cu ora 00:09 şi până la ora 04:29, M.T. şi M.O. au menţinut legătura prin apeluri reciproce, inculpatul fiind localizat, cu o singură excepţie, în zona şi in incinta portului, inclusiv în celula corespunzătoare din punct de vedere geografic antenei instalate la „Siloz Fosfaţi Chimpex incinta port, dana 54”, care acoperă şi dana 46, loc de unde a plecat I.T.

Din analiza comunicaţiilor privind locurile în care s-a aflat T.M. şi a traficului de la şi către numerele de apel utilizate de O.H. şi M.O., rezultă că preluarea lui O.H. s-a realizat în noaptea de 29/ 30 iunie 2006, în intervalul orar 00:12-02:37, de la un punct situat în afara portului, traseul către sau dinspre respectivul punct incluzând zona str. Baba Novac, Aleea Nalbei, zona locuinţei lui T.M. din Constanţa.

De altfel, la data de 30 iunie 2006, între orele 00:20-02:15, între numerele suspecte nu sunt stabilite comunicaţii, interval în care O.H., M.O. şi M.T. s-au aflat împreună.

Tot în noaptea de 29/30 iunie 2006, terminalul utilizat de M.O., este localizat, începând cu ora 02:17 în zona şi incinta portului.

De pe cartela cu nr. x s-au efectuat de către M.O. în cursul nopţii de 29/ 30 iunie mai multe apeluri din zona portului Constanţa către terminalul mobil cu numărul x, utilizator M.O., localizat geografic în zona locuinţei acestuia din Bucureşti, primind de la acesta asigurări legate de lipsa de reacţie a organelor judiciare.

T.M. l-a preluat pe O.H., s-au deplasat împreună la vasul I.T. şi înainte cu puţin de ora 02,00 l-a urcat la bordul navei.

Acest fapt a fost posibil doar cu ştiinţa comandantului navei T.Y., văr primar cu inculpatul. Acesta a reuşit să menţină conspirată prezenţa la bordul navei a lui O.H. în perioada imediat următoare.

Începând de la orele 02,00 şi până la orele 03,00 a fost efectuat controlul lucrătorilor Poliţiei de Frontieră, O.H. reuşind să se sustragă de la acest control în contextul în care în privinţa lui T.M. exista o anume experienţă în realizarea unor astfel de operaţiuni.

De altfel în declaraţia lui T.Y. dată în faţa autorităţilor judiciare libaneze la data de 18 octombrie 2007, în urma solicitării de comisie rogatorie internaţională formulată de autorităţile române, acesta «confirmă plecarea conspirată a lui O.H. din România la bordul navei I.T. în baza unui plan executat şi supravegheat de către inculpatul T.M.» (vol. V, filele 331-336).

În declaraţia aceleiaşi persoane se arată că O.H. a fost ascuns în interiorul navei în una din cabinele marinarilor ce lucrau la bord.

După finalizarea controlului autorităţilor, între orele 03,40 - 04,45, au fost efectuate manevrele de plecare ale navei.

T.M., de la numărul x, a mai discutat cu M.O. la numărul x, la ora 04,29, iar M.O. s-a deplasat din port în municipiul Constanţa efectuând un apel din zona Bulevardului Mamaia către O.M., utilizator al cartelei x, aflat în zona străzii Năvodari din Bucureşti, primind noi asigurări asupra lipsei de reacţie a autorităţilor.

În dimineaţa de 30 iunie 2006, începând cu ora 10:33 şi până la 12:20, M.O., utilizând cartela x, este semnalat tehnic în zona Ovidiu - Constanţa, de unde a plecat în direcţia Bucureşti.

La ora 14:06, M.O. a iniţiat de pe cartelă un nou apel în momentul în care s-a aflat în zona Dobroeşti, judeţul Ilfov, după ce a parcurs aproximativ 200 km în timp de o oră şi 42 de minute, cu o medie orară de 117,6 km/ora.

Din acel moment, cartela telefonică cu nr. x a fost dezactivată de M.O. (n.n. aspectele legate de utilizarea telefoanelor mobile şi localizarea releelor rezultă din vol. IV, filele 180-194, 244-274 şi din cuprinsul volumului conţinând informaţii clasificate).

2. Deplasarea pe cale maritimă : Constanţa (România) - Alexandria (Egipt):

Din interpretarea comunicaţiilor telefonice purtate şi a verificărilor efectuate în zona portului Constanţa a rezultat in mod indubitabil că ieşirea din România a numitului O.H. s-a realizat în noaptea de 30 iunie - 01 iulie 2006 orele 04:40.

După părăsirea teritoriului României, conform graficului şi a jurnalului de bord traseul navei I.T. a fost următorul: 30 iunie ora 04:40, nava a părăsit portul Constanta; 01.07, nava se afla in proximitatea zonei de coasta a Turciei; 05.07, nava ajunge in portul Alexandria (Egipt), 16.07, nava pleacă din portul Alexandria (Egipt) către Tartous (Siria); 18.07, nava ajunge in portul Tartous (Siria).

Prezenţa lui O.H. pe nava I.T. este confirmată tehnic de faptul că în data de 01 iulie 2006 a iniţiat comunicaţii roaming, la orele 07,41 - 08,00, de la numărul x, către numărul x, utilizat de P.V., concubina sa, stabilindu-se că semnalul comunicației făcute a fost iniţiat dintr-un releu de telefonie mobilă al unei reţele de telefonie turce amplasat în zona de coastă la nord de Istanbul şi destinat comunicărilor de pe mare.

Conform comunicării Direcţiei Generale de Siguranţa Ţărmului şi Exploatare Salvare Nave - Departamentul de Servicii pentru Traficul Naval în Strâmtori Turcia, nava I.T. a ancorat la intrarea în strâmtoarea Bosfor la data de 01 iulie 2006 ora 01,38 şi a început manevre de traversare la ora 17,49, astfel că la ora 07,41 - 08,00 O.H. se afla în zona de acoperire a releului menţionat la paragraful de mai sus.

Strâmtorile turce Bosfor - Marea Marmara - Dardanele au fost traversate practic în data de 01 iulie 2006, între orele 18,45 - 20,25. (n.n. aspectele de mai sus rezultă din vol. V, filele 236-262 şi din cuprinsul volumului conţinând informaţii clasificate).

Nava I.T. a ajuns în portul Alexandria, Egipt la data de 05 iulie 2006.

În paralel, inculpatul T.M. a părăsit teritoriul României în data de 01 iulie 2006, în direcţia Beirut, Liban şi apoi s-a deplasat în Egipt unde a rămas în perioada 03 - 29 iulie 2006.

Înainte de a părăsi România, T.M. l-a apelat de la numărul său de abonament x pe M.O., la numărul acestuia de abonament, şi a fost apelat la numărul său de abonament de la cartela x în seara de 30 iunie 2006 şi în ziua de 01 iulie 2006, în timp ce se deplasa către aeroportul Henry Coandă, Otopeni. In incinta aeroportului, inculpatul T.M. a şi avut o scurtă întâlnire cu inculpaţii M.O. şi O.M.

3. Deplasarea pe cale maritimă : Alexandria (Egipt) - Tartous (Siria).

La momentul ajungerii navei I.T. în portul Alexandria, Egipt, preluarea lui O.H. a fost efectuată de persoane de încredere ale lui T.M., evitându-se controlul autorităţilor de frontieră.

La nivelul portului Alexandria, agentul maritim al navei a fost «Agenţia de Transport H.», firmă aflată sub controlul inculpatului T.M. şi reprezentată scriptic de către martorul H.M.A.Z.

Conform datelor obţinute prin intermediul comisiei rogatorii internaţionale, adresate autorităţilor judiciare egiptene, inculpatul T.M. este cel care controlează activitatea firmei «H.».

Aceste aspecte sunt relatate de către martorul T.M.S., avocat al agenţiei«H.», sunt confirmate de depoziţia martorului A.A.D.A.R., fost bucătar pe nava I.T. şi în mai multe rapoarte oficiale şi procese-verbale ale inspectorilor de investigaţii din cadrul Direcţiei de Securitate - Administraţia Cercetărilor Penale, Alexandria, Egipt şi ale adjunctului - avocatului general al statului egiptean (n.n. adjunctul procurorului general).

Demn de menţionat este şi faptul că adresa de e-mail a agenţiei de transport H. este x @yahoo.com.

În portul Alexandria se aflau la momentul sosirii navei I.T., T.M. şi O.S., unul din fraţii din Siria ai lui O.H.

Acesta din urmă este de cetăţenie rusă şi siriană, fiind şi posesorul a două paşapoarte, iar asemănarea fizică între acesta şi numitul O.H. este foarte mare, existenţa celor două paşapoarte permiţând inducerea în eroare cu uşurinţă a autorităţilor egiptene ce nu beneficiau la acel moment de un sistem informatizat de evidenţă a intrărilor-ieşirilor din ţară.

Din momentul sosirii în portul egiptean, O.H. şi-a atribuit identitatea de „S.” şi a utilizat paşaportul sirian al fratelui său nr. x sau permisul de intrare-ieşire din port al fratelui său pentru a părăsi portul Alexandria.

De altfel, O.S. a părăsit Egiptul la data de 11 iulie 2006, folosindu-se pentru aceasta de paşaportul său emis de Republica Federativă Rusia, nr. x, pe care are aplicată data ieşirii 11 iulie 2006, la Cairo.

T.M. a solicitat şi obţinut pentru datele de 06 - 08 iulie 2006 două permise de intrare în portul Alexandria pe numele său şi pe numele de O.S.

La data de 07 iulie 2006, O.H., sub identitatea atribuită de „O.S.”, folosind paşaportul sirian nr. 424180, s-a cazat la hotelul P.I.R.A.M. din M.B., Alexandria, Egipt.

în zilele de 09 iulie şi 10 iulie 2006 a comunicat de pe numere de telefon având prefixe telefonice de Siria sau Egipt cu P.V. la nr. x, stabilind ca aceasta să se deplaseze în Egipt.

Unul din numerele de telefon egiptean - x - număr ce a făcut obiectul comisiei rogatorii internaţionale solicitată autorităţilor egiptene, este utilizat în mod obişnuit de către numitul M.M.J., partener de afaceri al lui H.M.A.Z. şi T.M. în portul Alexandria, reprezentant al lui O.S.. Numele lui M.M.J. este menţionat şi în depoziţia din 18 octombrie 2007 dată în faţa autorităţilor libaneze de către Y.T., căpitanul navei I.T., ca fiind unul din cei ce aveau cunoştinţă de prezenţa în Egipt lui O.H..

P.V. a efectuat călătoria din Bucureşti la Atena cu zborul companiei „O.A.” - OA 384 din data de 10 iulie 2006, iar de la Atena la Alexandria cu zborul companiei „O.A.” - OA 327 din data de 11 iulie 2006 ora 01,10.

În timpul cât martora s-a aflat pe aeroportul din Atena a discutat cu cetăţenii egipteni A.L.A.Z. şi Z.S.G. cărora le-a relatat că merge în Egipt, la Alexandria, la soţul ei O.H..

În Alexandria, P.V. a fost aşteptată de către O.H. şi au locuit împreună la acelaşi hotel P.I.R. – A.M. din M.B., Alexandria, Egipt, până la data de 15 iulie 2006.

În perioada 12 - 16 iulie 2006, imediat după venirea martorei P.V., O.H. ce acţiona sub identitatea de „S.”, a schimbat camera 229, la care locuia iniţial în hotel şi era în regim „single”, cu camera 130 în regim „double”, aspectele menţionate rezultând din declaraţia martorei M.M.F.

În intervalul de timp cât au locuit împreună, prezenţa martorei nu a fost înregistrată în evidenţele hotelului, atât din cauza faptului că se efectuează înregistrarea celui care a făcut rezervarea, cât şi din cauza rigorilor impuse de religia musulmană, ce interzice cazarea în aceeaşi cameră de hotel a celor care nu sunt căsătoriţi.

Revenirea martorei P.V. în România s-a realizat în data de 15 iulie 2006, pe ruta Cairo - Atena - Otopeni, cu zboruri ale companiei „O.A.”, între orele 03,45 şi 09,25, biletele fiind rezervate la data de 13 iulie 2006 de către martorul H.M.A.Z. de la agenţia de turism «H.T.» din Alexandria, Egipt.

În data de 16 iulie 2006, nava I.T. a plecat din portul Alexandria, Egipt cu destinaţia Tartous, Siria.

La data plecării la bordul navei I.T. au mai urcat trei persoane care au fost incluse în echipaj şi o persoană cu numele de „S.”, care a primit acceptul de a călători la bordul navei, direct de la căpitanul T.Y.

Urcarea lui O.H. a fost intermediată de către acelaşi H.M.A.Z. din cadrul agenţiei «H.», acesta folosind tot paşaportul nr. X ce are aplicată data de ieşire din Egipt 16 iulie 2006.

Martorul S.I., mecanicul şef de pe nava I.T. şi martorii E.H. şi B.C.L., marinari pe aceeaşi navă, au confirmat prezenta lui O.H. la bordul navei I.T. începând cu data de 16 iulie 2006, pe traseul Alexandria, Egipt - Tartous, Siria, recunoscându-l şi din planşa fotografică ce le-a fost prezentată. Totodată, numitul T.Y. a confirmat, în declaraţia dată în fata autorităţilor judiciare libaneze la data de 18 octombrie 2007 implicarea şi în părăsirea Egiptului de către O.H. a inculpatului T.M., a fratelui O.S. şi a martorului H.M.A.Z. din cadrul agenţiei «H.». (n.n. aspectele de mai sus rezultă din vol. III filele 11-19, vol. V filele 206-226, filele 331-336, vol. VI filele 357-560 dosar u.p.).

În ziua de 18 iulie 2006, nava I.T. a ajuns în portul Tartous, Siria, loc în care O.H. şi T.Y. au coborât, iar la bordul navei a urcat un alt comandant.

Efectuând propriul demers analitic cu privire la materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpaţii T.M., M.O. şi O.M. au săvârşit infracţiunea prev. de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, constând în aceea că au înlesnit şi facilitat trecerea frontierei numitului O.H., persoană care a comis infracţiunea de terorism constând în răpirea celor trei jurnalişti români în Irak.

Din coroborarea ansamblului materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, în primă instanţă şi în apel, instanţa de control judiciar a stabilit că inculpaţii, prin actele de executare comise în condiţiile ce se vor prezenta, se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor mai sus arătate.

Astfel, declaraţia martorului Y.T. (filele 185-190, vol. I, apel), comandantul navei I.T. sub comanda căruia nava s-a deplasat din Constanţa în portul Alexandria, dată în faţa autorităţilor judiciare libaneze la data de 18 octombrie 2007, în urma solicitării de comisie rogatorie formulată de autorităţile române, declaraţie care a fost înlăturată de către instanţa de fond (în temeiul disp. art. 64 alin. (2) din vechiul C. pen.), în mod nejustificat şi nelegal, aceasta întrucât, Înalta Curte apreciază că declaraţia a fost obţinută prin comisie rogatorie, cu respectarea tuturor dispoziţiilor procedurale care se impun a fi respectate în obţinerea unei astfel de declaraţii.

Inculpatul T.M. a depus la Curtea de Apel Oradea un înscris extrajudiciar, respectiv sentinţa penală nr. 6897/2008 a Tribunalului I Tripoli, pe care instanţa de fond l-a avut în vedere atunci când a înlăturat proba obţinută prin comisie rogatorie ca fiind nelegală (fără a spune însă care este motivul nelegalităţii şi ce a determinat judecătorul fondului să aprecieze că acea declaraţie dată de către martorul Y.T. a fost obţinută în mod nelegal, astfel încât, pe cale de consecinţă, să o înlăture de la dosarul cauzei).

Însă, acest înscris nu poate fi luat în calcul de către instanţa de apel, întrucât, pe de o parte, acesta nu a fost depus la dosarul cauzei în integralitatea lui (deşi s-a solicitat acest lucru expres de către autorităţile judiciare române, prin comisie rogatorie, iar autorităţile judiciare libaneze au refuzat acest lucru), fiind depus la dosar doar dispozitivul, în care se arată că „din faptele şi probele prezentate s-a stabilit cu certitudine că pârâtul a procedat la inventarea de probe materiale împotriva reclamantului (T.M.), iar pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că nu se face nicio referire în dispozitivul acestei hotărâri cam care ar fi probele care au fost inventate împotriva inculpatului T.M., cu atât mai puţin nu se face nicio referire la declaraţia dată în faţa autorităţilor judiciare libaneze la 18 octombrie 2007, în urma solicitării de comisie rogatorie formulată de autorităţile române.

În aceste condiţii, Înalta Curte nu poate să înlăture declaraţia dată în faţa autorităţilor judiciare libaneze la data de 18 octombrie 2007 de către comandantul T.Y., declaraţie pe care o va avea în vedere la stabilirea soluţiei de condamnare.

Analizând această declaraţie, Înalta Curte observă că întreaga acţiune de pregătire a îmbarcării numitului O.H. pe nava Imam-T şi de părăsire a teritoriului României este descrisă cu lux de amănunte de către T.Y., amănunte pe care o persoană nu le poate oferi decât dacă aceste fapte s-au petrecut în realitate şi dacă anumite aspecte, sentimente, trăiri şi senzaţii chiar au fost trăite.

Dacă această persoană ar fi dorit să facă afirmaţii nereale şi să aducă acuzaţii nefondate la adresa inculpatului T.M., ar fi dat o declaraţie lapidară în care ar fi afirmat că a fost pus de către inculpatul T.M. să-l transporte la bordul navei pe numitul O.H., până la Alexandria, apoi până la Tartous, fără însă a descrie cu lux de amănunte evenimentele care au avut loc, aşa cum rezultă din declaraţia acestuia:

 „T.M. m-a informat despre intenţia lui de a trimite ilegal o persoană la bordul navei I.T. Eu m-am opus direct acestui subiect, dar el mi-a spus că această persoană are probleme cu autorităţile române, dar nu mi-a indicat numele persoanei, nici ce problemă are, nici naţionalitatea acestei persoane. Convorbirea s-a terminat aici. După câteva zile, după ce am încărcat vasul şi am pregătit documentele de călătorie, T.M. m-a informat din nou că va trimite o persoană la bordul navei, fără ca eu să am vreo legătură cu această persoană sau să îl ştiu şi că acesta va fi plasat în camera inginerului I, I.S., care va fi responsabil pentru toate nevoile acestei persoane şi că el (nota traducătorului: T.M.) va suporta răspunderea. La început am refuzat acest lucru, dar el mi-a spus că o sa anunţe autorităţile române cu privire la acest subiect şi că eu aş fi cel care l-ar fi informat, după ce vasul va fi parcurs o anumita distanţă, în calitatea lui de agent maritim şi responsabil de acest vas, despre existenţa unei persoane nelegitime la bordul vasului. A spus că el va anunţa autorităţile române în a doua zi după plecare.

După finalizarea operaţiunii de inspecţie a vasului, conform procedurilor, de către autorităţile portuare române, am pornit pe mare, dar atunci nu ştiam dacă persoana era sau nu la bordul navei. A doua zi dimineaţă, după ce am parcurs din ruta vasului distanţa planificată de autorităţile române, s-a prezentat la mine inginerul I.A. şi m-a anunţat că persoana de care mi s-a vorbit este în camera inginerului şi că el răspunde de ea. A spus, de asemenea, că nimeni nu ştie nimic de acest lucru. Atunci am ajuns în afara teritoriilor române. L-am sunat telefonic pe T.M. şi l-am întrebat dacă a anunţat autorităţile române sau nu şi m-a informat că problemele s-au rezolvat, şi l-am întrebat daca vrea să înregistreze persoana la intrarea în apele teritoriale egiptene. A spus capot face acest lucru şi am continuat navigaţia fără să văd persoana şi fără ca acea persoană să iasă din cameră. După ce am intrat în apele teritoriale egiptene şi înainte să ajung în portul Alexandria, l-am sunat din nou pe M.T. care sosise cu avionul în Egipt şi l-am întrebat numele şi datele de identitate ale persoanei care era la bordul vasului, deoarece nu are buletin de identitate ca să îl pot înregistra şi prezenta autorităţilor egiptene. Atunci a început să amâne momentul în care să îmi dea informaţiile şi mi-a cerut de mai multe ori să aştept, cu toate că îl sunam şi de fiecare dată îmi spunea din nou să aştept. La un moment dat mi-a cerut să înregistrez persoana pe numele S. sau pe numele O., ştiind că în tot acest timp eu îi anunţam agentului de navigaţie autorizat, de la H., toate detaliile pe care le primeam de la T.M.. După ceva timp, m-a contactat agentul H.Z. şi mi-a cerut să nu înregistrez nici un nume şi situaţia să rămână aşa cum este, adică să considerăm că persoana respectivă nu există. Am intrat în incinta portului, dar, după ancorarea vasului, a început descărcarea.

Apoi a venit H.Z. şi încă o persoană pe care nu am identificat-o.

După aceea am aflat că îl cheamă S.O. şi că are cetăţenie rusă.

Au urcat la bord şi au mers la camera lui I.S. Am intrat apoi şi eu în aceeaşi încăpere, unde am văzut persoana, care se numeşte H.O., avea aproximativ 50 de ani, am făcut cunoştinţă, iar numitul H. a fost scos de pe vas sub numele lui S. care avea autorizaţie de intrare în incinta portului Alexandria, dar S. a rămas în camera de pe vas până când H.O. a coborât de pe vapor. H.Z. s-a întors, l-a luat din nou cu el pe S. şi împreună au plecat. Atunci m-am relaxat psihic şi am considerat că acest subiect s-a închis la acel moment şi că eu nu mai am nicio legătură sau responsabilitate cu subiectul respectiv după descărcarea vasului.

Înalta Curte constată că martorul furnizează date exacte în legătură cu locul, timpul şi persoanele implicate în părăsirea teritoriului României de către O.H., date care nu erau cunoscute autorităţilor judiciare române până la acel moment, respectiv date despre locul de pe navă în care a fost ascuns O.H. pe parcursul călătoriei Constanţa-Alexandria, respectiv cabina inginerului I.A., date despre faptul că numitul O.H. a fost aşteptat la Alexandria de către inculpatul T.M., care sosise acolo cu avionul, pentru a-i oferi ajutorul său în finalizarea călătoriei, precum şi date despre modul în care agentul H.Z., de la Agenţia H., l-a ajutat pe O.H. să părăsească nava în portul Alexandria, acesta fiind preluat de către agent şi debarcat sub identitatea lui S.O., care rămăsese pe navă, fiind preluat ulterior şi el, de acelaşi H.Z., care se întorsese după el.

Descrierea evenimentelor continuă de către martorul T.Y., care declară următoarele:

Am început încărcarea cu altă marfă, ceapă, pentru Rusia şi atunci a început şi atacul izraelian asupra Libanului. L-am sunat pe M. şi i-am solicitat să mă înlocuiască deoarece nu vroiam să revin în Liban. Când am sunat, vasul încă mai era în portul Alexandria şi se pregătea de încărcare. Atunci m-a anunţat T.M. că aeroportul şi porturile libaneze sunt închise din cauza embargo-ului şi datorită faptului că la aeroportul din Damasc este o aglomeraţie foarte mare şt că este imposibil ca Y.S., căpitanul care trebuia să mă înlocuiască, să ajungă în Egipt. Mi-a cerut să merg cu vasul până în Siria, mai precis în portul Tartous, pentru ca S. să vină şi să ne întâlnim acolo, deoarece este cetăţean sirian. M-am opus acestui lucru, mai ales că, să navighez spre Siria şi apoi spre Rusia era mai costisitor şi însemna o pierdere inutilă de timp, dar nici nu puteam fi responsabil de pierderea vasului cauzată de mine, dacă m-aş fi dus în Liban. Dar el m-a convins spunându-mi că vasul trebuie curăţat pe partea exterioară de sub apă în portul Tartous, mai ales că vasul avea într-adevăr nevoie de această curăţire care ajută la mărirea vitezei de navigaţie şi micşorarea cheltuielilor de combustibil. M-am convins şi, după perfectarea tuturor documentelor şi finalizării inspecţiei şi controlului, vasul a fost pregătit pentru plecare. Agentul maritim M.T., cetăţean egiptean, s-a prezentat însoţit de O.H. şi mi-a dat restul sumei mele, plus salariile marinarilor. Atunci au fost reglate şi documentele lui O.H. în mod oficial şi s-a urcat pe vas în văzul tuturor şi am pornit spre Tartous. Când ne-am apropiat de incinta portului Tartous, am solicitat de la Hayssam buletinul lui de identitate sau paşaportul sau orice alt act de identitate, dar el a refuzat şi mi-a spus că o şalupă va veni să îl preia ca şi cum nu ar fi fost la bord. într-adevăr, când vasul era în zona de aşteptare a venit o şalupă care ne-a luat pe mine şi pe Hayssam pe ţărm.

Am ieşit din port separat. Eu am plecat spre casa verişoarei mele din Tartous, familia mea, copiii şi părinţii mei fiind fugiţi din Liban în Tartous la această verişoară. Am dormit la ea o singură noapte, apoi m-am întors în portul Tartous pentru procedurile de predare-primire a vasului I.T. către noul căpitan, Y.A.S., ceea ce s-a şi întâmplat. Am revenit în Liban după familia mea, care a plecat înaintea mea. Legăturile mele cu M.T. s-au întrerupt datorită implicării mele în operaţiunea fugii lui Hayssam şi am rămas fără muncă pentru mai multe luni. Am început să caut de lucru. Până când agentul maritim I.F., cetăţean egiptean, m-a anunţat că vasul PIPO/BIBO, care era în portul Mersin din Turcia, avea nevoie de un căpitan. Mi-a trimis un fax ca dovadă, am plecat la Ambasada Turciei din Liban şi am luat viza în aceeaşi zi.

Când eram pregătit să plec spre Turcia, o rudă a mea, pe nume T.A. a venit şi m-a anunţat ca T.M. m-a contactat şi că trebuie să plecăm în Egipt să lucrăm pe vasul L.T. Drept pentru care am hotărât să plec în Egipt ca să lucrez pe vasul respectiv. După rezolvarea problemei cu căpitanul acestui vas, T.M. mi-a cerut să rămân în Egipt şi acolo am lucrat în mod firesc până în prezent. Asta este tot ce s-a întâmplat cu mine, nu l-am mai văzut pe O.H. deloc, nici nu ştiu unde se află, şi nu mai am nicio veste despre el. Ce am relatat este întregul adevăr.

„Înalta Curte consideră, de asemenea, că martorul furnizează date amănunţite în legătură cu modul în care inculpatul T.M. l-a convins pe T.Y. să rămână în continuare comandantul navei I.T. pe rata Alexandria - Tartous, deşi o altă persoană trebuia să preia comanda navei, precum şi în legătură cu modul în care numitul O.H. a părăsit bordul navei în portul Tartus, cu ajutorul unei şalupe, care a venit în larg să-l ia, fără a mai fi înregistrat la intrarea în port de către autorităţile portuare libaneze.

Totodată, martorul T.Y. indică şi cifra exactă reprezentând suma de bani care i-a fost lăsată de către numitul O.H., respectiv suma de 800 de euro, la întrebarea autorităţilor judiciare libaneze, dacă a primit vreo sumă de bani sau cadouri pentru înlesnirea ieşirii lui O.H. din România şi cu cine s-a înţeles pentru remunerarea sa în această operaţiune, acesta răspunzând:

„A/w m-am înţeles cu nimeni, nici nu am vorbit cu nicio persoană pentru facilitarea şi asigurarea succesului operaţiunii de scoatere a lui Hayssam din România, dar la câteva ore după sosirea noastră în portul Alexandria şi coborârea lui Hayssam de pe vas, cu agentul H.Z., când mă plimbam cu inginerul L.S. în port, mi-a spus că H.O. mi-a lăsat o sumă de 800 de euro. I-am luat şi asta e tot ce am primit în urma acestei operaţiuni. Nu am considerat sub nicio formă că această sumă reprezintă o remuneraţie

Cei care au facilitat ieşirea lui H. erau T.M., fiul lui M. şi N., are 50 de ani, are cetăţenie siriană, inginerul I.A.S., cetăţean sirian, agentul H.Z., cetăţean egiptean şi M.M.A., cetăţean egiptean.

Ultimii doi lucrau la agenţia H. de navigaţie şi nu cunosc persoana care avenit cu şalupa şi l-a preluat pe O.H.

Nu ştiu cum a urcat O.H. la bordul vasului, nici nu ştiu cine l-a ajutat în România.”

Declaraţia din data de 18 octombrie 2014 dată de către T.Y. trebuie analizată comparativ şi cu declaraţia dată de către acesta în faţa notarului public din Tripoli la data de 03 decembrie 2007, în care acesta arată că: „ nu s-a consemnat nicio declaraţie olografă a subsemnatului nici în faţa Biroului de Combatere a Terorismului, nici în faţa altor autorităţi judiciare din Liban. Ceea ce s-a întâmplat în acel voiaj a fost faptul că în timpul escalei navei în portul Alexandria a urcat la bordul navei o persoană care dorea să inspecteze nava în vederea cumpărării ei, iar eu am aflat că era din familia A.O., acesta având asupra sa aprobare pentru a intra în port eliberată de Securitatea Egipteană, precum şi aprobare pentru a urca la bordul navei, fiind însoţit de către M.T. Aceştia au părăsit nava în Egipt, iar eu confirm că nu am dat nicio declaraţie scrisă de mâna mea, şi că toate aceste informaţii le-am comunicat verbal în faţa celor de la Biroul de Combatere a Terorismului.

„După analiza celor două declaraţii, coroborate fiind şi cu celelalte probe existente la dosar, Înalta Curte, conform propriei convingeri, va înlătura declaraţia notarială dată la data de 03 decembrie 2007 şi nu va ţine cont de ea la soluţionarea cauzei”.

Aceasta întrucât este evident că această scurtă declaraţie, care este în totală contradicţie cu cea notarială, este o declaraţie care nu corespunde adevărului şi a fost dată cu un singur scop, şi anume acela de a-l scăpa pe inculpatul M.T. de acuzaţiile care i se aduceau în România, aşa cum se şi menţionează la sfârşitul declaraţiei, când T.Y. solicită ca „…aceasta să fie consemnată oficial pentru a fi folosită acolo unde trebuinţa o va cere…”

Înalta Curte apreciază că declaraţia din data de 18 octombrie 2007 a martorului T.Y. se coroborează cu întreg probatoriul administrat de către organele judiciare, din care exemplifică declaraţia martorului cu identitate protejată „A.”.

Acesta, atât în declaraţia de la urmărire penală (f. 199 - 203 Vol. V u.p. ), cât şi cea dată în fata instanţei de fond la data de 05 martie 2012, a făcut afirmaţii certe cu privire la implicarea inculpatului T.M. în trecerea ilegală a frontierei de către O.H. (cine cu cine a luat legătura, ce sumă de bani trebuia dată, cui, despre posibilitatea reală a inculpatului T.M. de a executa acest plan).

Astfel, în cuprinsul declaraţiei martorului, se arată:

- „aproximativ prin luna iunie 2006, mă aflam întâmplător cu T.M. şi am auzit o discuţie între acesta şi un bărbat pe care nu îl cunosc şi nu l-am mai văzut de atunci. … Bărbatul acesta i-a spus lui T. că are o problemă şi trebuie să îl ajute să plece din ţară pe O.H.T. i-a zis că poate rezolva cu numitul T., dar costă o anumită sumă de bani în euro, nu ştiu exact valoarea, dar era foarte mult (câteva zeci de mii). Atunci bărbatul necunoscut a zis că poate rezolva suma de bani prin colectare de la arabii care se ocupă cu comerţul de legume-fructe în Voluntari. Am mai auzit atunci că T. l-a ajutat la o afacere cu o sumă de bani. Eu personal cunosc doi băieţi care au plecat în acest fel cu ajutorul lui T. şi ştiu că acesta are oameni şi în Egipt, în portul Damietta, care vin cu o barcă la vapor, în larg, şi îi iau pe cei urcaţi pe vapor ca să nu îi prindă securitatea egipteană. Aşa s-a întâmplat şi cu cei doi băieţi despre care am zis. Mai precizez că cei doi băieţi au stat ascunşi în hambarul navei lângă marfă şi, după control şi plecarea vasului din port au ieşit şi au stat în camerele echipajului. Singurul care ştie de acest lucru este căpitanul vasului, iar pe cei din echipaj nu îi interesează...“. (vol. V, filele 199-203).

Declaraţia acestui martor aduce informaţii preţioase în legătură cu implicarea inculpatului T. în fuga din ţară a lui O.H., contra unei sume mari de bani, precum şi în legătură cu procedura care trebuia urmată. Declaraţia martorului T.Y. şi a martorului cu identitate protejată „A.” se coroborează cu declaraţia martorului B.C.L., audiat de către instanţa de apel la data de 23 septembrie 2014 (f. 31-32 vol. IV dosar instanţă apel).

Acesta, întrebat fiind de către instanţă în ce procent de probabilitate apreciază că a identificat acea persoană prezentă pe navă, pe ruta Alexandria - Tartus, ca fiind O.H., a declarat în faţa instanţei de apel: „Cred că într-un procent de 50 %, după părerea mea, persoana pe care am văzut-o pe navă era inculpatul O.H., pentru că era ca mai toţi arabii, chel şi robust.”.

Apoi, întrebat fiind cum îşi explică diferenţa de probabilitate în identificarea lui O.H. din declaraţiile date la urmărirea penală în raport cu declaraţia făcută în acea zi, martorul a răspuns: „îmi explic afirmaţia de astăzi prin faptul că am văzut ulterior mai multe imagini la televizor cu O.H.

„De asemenea, declaraţiile mai sus-menţionate se coroborează cu depoziţia martorului E.H. (f. 220-222, vol. II dosar instanţă apel), care declară următoarele: „în urmă cu aproximativ 5 ani eram îmbarcat pe nava I.T. Nava pe care eram îmbarcat era încărcată şi trebuia să fi fost transportată la destinaţie, respectiv în Egipt.

După trei săptămâni de la plecare ne-am întors în ţară şi a doua zi dimineaţa, întorcându-mă la navă am fost oprit de doi agenţi şi mi s-a cerut să dau o declaraţie. Cred că la Parchet am fost şi mi s-au arătat mai multe poze, cerându-mi să recunosc persoana străină care a fost la bordul navei pe care eu eram îmbarcat. Eu am recunoscut fizionomia acelei persoane fără să ştiu cine este de fapt şi că am sesizat prezenţa sa în drumul din Egipt către Siria. După ce am recunoscut persoana din fotografie mi s-a spus că este numitul O.H. drumul dinspre Egipt către Siria eu l-am văzut pe O.H. de mai multe ori în cabina şefului mecanic, pe punte şi la pupa navei. La plecarea din portul Constanţa s-a întârziat puţin plecarea navei, nu pot preciza motivul, nu ni s-a spus, efectiv am plecat în jurul orelor 22.000. Nu ştiu dacă poliţia de frontieră şi vameşii au verificat nava înainte de plecare. înainte de plecarea navei, pe navă a venit M.T. Eu personal pentru prima oară l-am văzut atunci pe M.T., însă eu am făcut numai 2 voiaje cu nava respectivă.

Precizez că am văzut acea persoană străină despre care mi s-a spus că era O.H., nu în Portul Alexandria, ci în marşul navei după plecarea din portul Alexandria. Atunci când mi s-a cerut să identific persoana străină de la bordul navei după planşa foto am precizat organelor de urmărire penală că aprecierea mea privind identitatea acelei persoane este în proporţie de 50-60%. Chiar şi astăzi afirm că îmi menţin acelaşi procent pe care l-am menţionat în declaraţiile date în faza de urmărire penală cu privire la persoana numitului O.H.

În calitate de membru al echipajului nu aveam acces în cabinele echipajului, însă precizez că l-am observat pe numitul O.H. în cabina mecanicului, trecând pe hol când uşa de la cabină era deschisă.

După aproximativ o oră l-am întrebat pe colegul meu L.B. cine este persoana din cabina şefului mecanic, iar acesta mi-a spus că este un prieten al armator-ului sau comandantului, nu mai ştiu exact

Am observat atunci când macaraua a fost adusă la bordul navei că armatorul T. s-a preocupat de amararea utilajului respectiv. Deşi şi noi, membrii echipajului, ne ocupam de amararea utilajului, nu ştiu şi nu pot să îmi explic de ce la acea dată s-a ocupat T.M., armatorul, inculpatul din prezenta cauză.

Armatorul este proprietarul navei şi răspunde de marfa transportată.

Nu pot să explic de ce T.M. s-a preocupat doar de macara şi nu şi de marfa din cală; Nu ştiu dacă cala navei a fost verificată ori nu pentru că eu eram în cabină.

În aceste condiţii, vameşii nu puteau intra în cală, uşile acesteia fiind blocate cu mărfurile şi, respectiv utilajul despre care am făcut vorbire.

În situaţia dată utilajul în mod obligatoriu trebuia amarat pentru că exista pericol din cauza vremii să cadă de la bord.

„Analizând în detaliu declaraţia acestui martor, Înalta Curte observă faptul că martorul a identificat dintr-un set de fotografii, care i-a fost prezentat, persoana prezentă pe navă, pe ruta Alexandria - Tartus, ca fiind O.H., fără să ştie numele acelei persoane, nume care i-a fost spus ulterior, după recunoaşterea persoanei din fotografie, iar aprecierea sa privind identitatea acelei persoane a afirmat că poate fi făcută doar în proporţie de 50-60%, deci cu o rezervă de 40-50%.

Înalta Curte consideră că declaraţia acestui martor, coroborată cu celelalte probe testimoniale, precum declaraţiile martorilor T.Y. (filele 185-190, vol. I, apel), P.V. (filele 399-400, vol. III, apel), B.C.L. (filele 31-32, vol. IV, apel) şi S.I. (filele 315-322 vol. IV, fond), conduc instanţa de apel la concluzia că persoana prezentă pe navă, pe ruta Alexandria - Tartus, era O.H.

Această declaraţie confirmă, de asemenea, prezenţa inculpatului T.M. pe navă, în portul Constanţa, în noaptea de 29-30 iunie 2006, acesta ocupându-se personal de amararea macaralei, deşi personalul putea face el acest lucru; această prezenţă a inculpatului T.M., atât anterior încărcării acelei macarale agabaritice pe puntea navei, cât şi ulterior, după venirea autorităţilor în domeniu pentru a efectua controlul, precum şi prezenţa acestuia la bordul navei şi la chei până când nava a plecat, este reliefat şi de alte declaraţii de martori, inclusiv a lui D.M., agentul navei.

Această martoră, împreună cu martorul E.H., confirmă prezenţa inculpatului T.M. până la finalizarea încărcării, precum şi faptul că acesta a fost prezent în momentul în care autorităţile au venit să efectueze controlul, tot martora D.M. declarând ulterior că acesta a condus autorităţile cu autoturismul propriu, după ce au finalizat verificările, iar nava a ridicat ancora şi a plecat în voiajul său spre Alexandria.

De asemenea, declaraţia martorului E.H. (filele 220-222, vol. II, apel), confirmă faptul că pe acea navă, în acea noapte, a fost efectuat un control superficial, din cauza faptului că vameşii nu puteau intra în cală, uşile acesteia fiind blocate cu mărfurile şi cu acea macara agabaritică, precum şi faptul că, pe lângă verificările pe care doi membrii ai echipei le-au făcut în partea inferioară a navei, comandantul echipei a verificat doar paşapoartele în careul navei, precum şi cabina căpitanului şi a şefului de echipaj, fără să efectueze control aşa cum prevăd regulamentele aplicabile în astfel de situaţii, în condiţiile în care nava se afla sub semnal de alertă, prin prisma faptului că la un voiaj anterior fuseseră identificate pe navă obiecte nedeclarate.

Conform unui raport de analiză din luna iulie 2006, al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, privind modul de-urcare a unui pasager clandestin în porturile din Constanţa, s-a reţinut următoarele:

„Urcarea la bordul unei nave comerciale acostate în porturile Constanta, Constanţa sud Agigea şi Midia poate fi efectuată de orice persoană cât de cât familiarizată cu traficul portuar, fără a necesita activităţi prealabile sau manopere de disimulare întrucât: intrarea în port este accesibilă oricărei persoane fără a fi necesară justificarea acesteia, urcarea la bordul oricărei nave comerciale se poate face cu uşurinţă cu acceptul comandantului acesteia, când există o înţelegere anterioară şi complicitatea acestuia, navele comerciale dispun de numeroase locuri unde pot fi ascunse persoane, fără a putea fi descoperite la controlul autorităţilor portuare; deşi în responsabilitatea fiecărui membru de echipaj este stabilită activitatea de verificare a spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea şi locuiesc, acestea se rezumă la prevenirea prezenţei şi descoperirea călătorilor clandestini, nu şi a celor introduşi cu bună ştiinţă pe navă; porţile de acces în port nu sunt dotate cu camere de luat vederi; accesul în danele portuare este limitat doar cu o barieră la intrare acesta fiind singurul mod în care se asigură securitatea danelor, în acest caz un important rol îl joacă factorul uman, angajatul firmei de securitate care poate să îşi facă sau nu datoria; securitatea incintei portuare ( inclusiv accesul la navă dinspre uscat) este asigurată de societăţi comerciale private, angajate de către operatorii portuari, prestaţia acestora în multe cazuri fiind precară (vol. III, filele 141-145).

„Totodată, martorul E.H. (f. 367-368 vol. IV dos. u.p., precum şi martorii B.C.L. (f. 354 - 355 vol. IV dos u.p.) şi S.I. (f. 315-316 vol. IV dos. u.p.,) au confirmat şi faptul că, în cele 6-7 ore în care nava a staţionat în Bosfor, la bordul acesteia nu a urcat nicio persoană, aspect ce trebuie coroborat cu faptul că în data de 01 iulie 2006, de la nr. de telefon x, între orele 07.41 - 08.00, a fost iniţiată o comunicare tip roaming către nr. x, utilizat de către P.V., concubina lui O.H., iar din datele obţinute de la operatorii de telefonie mobilă şi autorităţile turce rezultă că semnalul comunicaţiei a fost iniţiat dintr-un releu de telefonie mobilă al unei reţele de telefonie turce amplasat în zona de coastă, la nord de Istanbul, şi destinat comunicărilor pe mare, în a cărei zonă de acoperire se afla m acel moment nava I.T.

Aceeaşi martori confirmă şi faptul că pe data de 16 iulie 2006, la bordul navei I.T. a fost adusă, de către T.Y., o persoană cu semnalmentele inculpatului O.H., care le-a fost prezentată ca S., un turist cu intenţii de afaceri în zonă, şi care, conform datelor obţinute de la de autorităţile egiptene, care au identificat-o ca „O.S.”, a părăsit Egiptul pe data de 16 iulie  2006, prin folosirea paşaportului sirian cu nr. x.

Aceste date trebuie coroborate cu faptul că O.S. a părăsit Egiptul pe data de 11 iulie 2006, folosindu-se de paşaportul emis de Republica Federativă Rusia cu nr. x, iar în perioada 07 iulie 2006 - 16 iulie 2006 acelaşi „O.S.”, prin folosirea paşaportului sirian x s-a cazat la Hotelul P.I.R.A.M. din M.B., Alexandria Egipt, iniţial în camera 229 regim single, iar după sosirea în Egipt, pe data de 11 iulie 2006, a concubinei lui O.H., P.V., în camera 130 în regim double.

În aceeaşi logică trebuie privite şi declaraţiile martorilor A.L.Z. şi Z.S.G. , cu care P.V. s-a întâlnit pe aeroportul din Atena şi cărora le-a spus că merge la Alexandria, în Egipt, la soţul ei, O.H.

Fuga inculpatului O.H. din România a fost planificată în etape, respectiv etapa care a constat în organizarea deplasării de la Bucureşti la Constanţa şi îmbarcarea pe navă, şi, ulterior, etapa, care a constat în deplasarea inculpatului din Constanta în Alexandria şi de aici în Tartus.

În prima etapă, un rol important, aşa cum s-a arătat anterior, l-a avut inculpatul M.O., care prin prisma calităţii de administrator şi asociat al SC M. SRL, pe care o administra şi care se ocupa cu transportul de material lemnos, avea dese legături şi drumuri la Constanţa, legăturile sale în această calitate împreună cu inculpatul T.M. fiind anterioare planului infracţional, motiv pentru care, în perioada anterioară datei de 26 iunie 2006, ulterior intervenţiei chirurgicale la care a fost supus inculpatul O.H., ocazie cu care s-a constatat că starea sa de sănătate nu necesită imobilizare la pat, astfel încât să nu se poată deplasa, a făcut numeroase drumuri la Constanţa, a discutat cu inculpatul M.T., au pus la cale modalitatea în care, iniţial, în noaptea de 27 spre 28 iunie ar fi trebuit să părăsească nava dana portului Constanţa, iar ulterior acestei date, în noaptea de 29 spre 30 iunie 2006, când odată cu încărcarea acelei macarale agabaritice, nava a părăsit portul Constanţa cu destinaţia Alexandria.

În toată această perioadă, din datele existente la dosar, respectiv datele furnizate de operatorii de telefonie mobilă, cât şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică s-a reuşit identificarea telefoanelor pe care inculpaţii O.H., O.M. şi T.M. le-au folosit în perioada respectivă, pe de-o parte prin prisma identificării terminalelor telefonice folosite de cei trei inculpaţi, O.H., M.O. şi O.M., terminale telefonice care făceau parte dintr-un lot de 50 de terminale telefonice achiziţionate de o societate pe care inculpaţii o deţineau, respectiv SC C.C. SRL, în anul 2005.

În perioada respectivă, 20 iunie - 30 iunie 2006, s-a reuşit depistarea locaţiei pe care inculpaţii o aveau prin cartelele pre-pay care au fost identificate ca fiind utilizate în perioada respectivă, în acelaşi terminal, împreună cu numerele de telefon pe care inculpaţii le aveau activate cu abonamente, pe aceleaşi societăţi comerciale, fie că este vorba de SC C.C. SRL, fie de SC A.S. SRL, cum este cazul inculpatului T.M.

Înalta Curte remarcă faptul că toate acele cartele pre-pay care au fost folosite în perioada respectivă şi care au fost identificate ca aflându-se în zona de activitate a celulelor sau a releelor care deserveau firma de telefonie mobilă O., sunt toate cartele pre-pay O. care au putut fi folosite în telefoanele care au fost achiziţionate de către SC C.C. SRL, care la rândul lor erau achiziţionate de la O., astfel încât posibilitatea interschimbării cartelelor telefonice să poată fi făcută fără niciun impediment din punct de vedere tehnic.

Numerele de telefon folosite de inculpaţi şi asocierile care s-au făcut cu numerele de telefon pe care aceştia le foloseau în mod frecvent sunt descrise la filele 8-10 ale rechizitoriului, cu date tehnice certificate şi confirmate de către rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică în ceea ce priveşte asocierile făcute de organele de urmărire penală cu privire la terminalele telefonice în care au fost folosite cartelele cu numerele de telefon respective.

Aşa cum s-a menţionat, ulterior datei de 28 iunie 2006, după termenul de la Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul O.H. a plecat, s-a deplasat la domiciliul său din Bucureşti, iar de la această dată nu a mai fost văzut de nicio persoană, decât de unele persoane, fie martor cu identitate protejată, fie paznici care erau la locuinţele pe care familia inculpatului le deţinea în Bucureşti şi care au confirmat că, inclusiv pe data de 16 iulie 2006, au văzut o persoană cu conformaţie asemănătoare cu a inculpatului într-un autovehicul H., pe care inculpatul, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, îl folosea în mod frecvent.

Aşa cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor M.O. şi O.M., a soţiei acestuia, O.A., precum şi din celelalte probe administrate în cauză, rezultă că inculpatul s-ar fi deplasat la sfârşitul lunii iunie, respectiv în dimineaţa zilei de 29 iunie până pe 30 iunie, la vila sa din afara Bucureştiului.

Cert este faptul că martorul D.V., care se ocupa de vila de la Snagov a inculpatului, de lângă Hotelul R., confirmă faptul că după data de 23 iunie 2006, a doua zi după ce a fost externat după intervenţia chirurgicală, inculpatul nu a mai trecut pe la vila sa de la Snagov, astfel încât nu l-a mai văzut pe O.H. în datele de 28, 29, 30 iunie şi nici în 1 iulie, neconfirmând susţinerile inculpaţilor care au dat declaraţii în acest sens, atât la instanţa de fond, cât şi în faţa instanţei de apel.

Totodată, arată acelaşi martor că, arunci când se făcea deplasarea la vila de la Snagov se făcea cu o autoutilitară M., în care avea loc familia destul de numeroasă a acestuia, iar din declaraţiile martorului D., care era şoferul său personal, se confirmă faptul că, în mod frecvent, inculpatul folosea, fie un autoturism O., fie un autoturism H., pe care martorul le conducea în mod frecvent, iar atunci când se deplasa în afara Bucureştiului, la vila de la Snagov, se folosea utilitara marca M., care avea o capacitate mai încăpătoare pentru familia inculpatului.

După data de 28 iunie, respectiv pe 29 iunie, inculpatul O.M. împreună, cu inculpatul O.H. s-au deplasat la Constanţa cu un autovehicul marca B., au ajuns în Constanţa şi s-au întâlnit cu T.M., iar în perioada efectuării controlului de către Poliţia de frontieră şi vamă a încărcăturii navei Imam T şi a documentelor necesare plecării în cursă a acesteia, între 12 şi 2,20 noaptea, inculpatul O.H. a fost introdus pe navă şi ascuns într-o locaţie care nu a putut fi identificată cu ocazia controlului efectuat de poliţia de frontieră.

Din declaraţiile date de cei trei membri ai echipei de control, precum şi din rapoartele acestora, rezultă modalitatea defectuoasă prin care s-a făcut controlul navei, generate pe de-o parte de modul în care au fost încărcate hambarele navei, astfel încât să nu poată fi controlate toate încăperile în care exista posibilitatea să fie ascunşi pasageri clandestini (despre care să nu ştie nimeni că s-au urcat pe navă), în cauză vorbind despre un pasager care a fost introdus pe navă, pe de-o parte cu ştiinţa armatorului T.M., iar pe de altă parte cu ştiinţa comandantului navei, în lipsa căruia probabil nicio persoană nu putea fi urcată la bord.

Este esenţial de remarcat şi faptul că, anterior acestei date, având în vedere că probatoriul administrat în cauză certifică faptul că, după punerea sa în libertate, având în vedere şi natura infracţiunii pentru care inculpatul O.H. era trimis în judecată, acesta a fost supus unei monitorizări permanente ale unor organe cu atribuţii în siguranţa naţională, motiv pentru care, pentru a facilita deplasările spre Constanţa a fost achiziţionat acel R.L. de la martora G.G., audiată în cauză, autoturism care a fost înmatriculat pe SC R.B. SRL, iar ulterior a fost folosit de către inculpatul O.M. pentru a fi antemergător al autoturismului cu care inculpatul M.O. se deplasa la Constanţa, împreună cu inculpatul O.H.

Ulterior plecării din România a lui O.H., membrii familiei sau diverşi angajaţi, au continuat activitatea de conspirare a dispariţiei acestuia, relatând cercului de cunoscuţi că acesta s-ar afla la tratament sau declarând autorităţilor judiciare că l-au văzut şi în zilele următoare datei de 30 iunie 2006.

Afirmaţiile făcute de soţia sa, O.A., în sensul că l-ar fi condus la unităţi de sănătate publică în perioada următoare zilei de 01 iulie 2006, au fost contrazise de verificările efectuate de către organele de poliţie prin discuţii cu personalul medical sau prin verificarea registrelor spitalelor şi au fost infirmate în totalitate de rezultatele cercetărilor.

În acelaşi sens au fost observate şi persoane cu o constituţie fizică asemănătoare lui O.H. în zona locuinţei din str. Năvodari (şos. Nordului), împrejurări de natură a produce confuzie în rândul organelor judiciare prin depoziţiile depuse de persoane ce nu făceau parte din familie sau cercul de apropiaţi.

Astfel, martorul S.A. a relatat că l-a observat pe O.H. în data de 11 iulie 2006 sau martorul cu identitate protejată „R.V.” a relatat că a observat o persoană cu aspect fizic asemănător în zona locuinţei acestuia, în ziua de 16 iulie 2006.

În momentul avansării cercetărilor şi formulării unei cereri de comisie rogatorie internaţională adresată autorităţilor judiciare egiptene, numitul O.H., continuându-şi modul de operare, l-a trimis în Egipt pe fratele său O.S., care a furnizat prin depoziţia sa contrară adevărului, dată în faţa procurorilor egipteni, aceiaşi ipoteză a nevinovăţiei lui O.H., varianta unei alte date de plecare şi varianta plecării pe calea aerului cu sprijinul direct al unor reprezentanţi ai autorităţilor române, ipoteză demontată în totalitate de probatoriul administrat în prezenta cauză.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.O., au fost administrate în cauză o serie de probe prin care s-a încercat să se acrediteze ideea că în data de 29 - 30 iunie 2006, acesta a fost prezent în Bucureşti, astfel încât nu se putea afla pe raza municipiului Constanţa.

Martorii S.C., I.G. şi C.D., audiaţi la data de 07 mai 2012, confirmă faptul că la petrecere, de ziua colegului lor S.P.M., respectiv pe data de 29 iunie  2006 a participat numai inculpatul O.M., nu şi inculpatul M.O.

Trecând peste convorbirile telefonice, care nu pot fi contestate, pe care le-a purtat de pe abonamentul său în ziua respectivă de pe raza municipiului Constanţa, alibiul oferit de către martora C.M., care spune că în ziua de 30 iunie 2006 s-a prezentat împreună cu inculpatul M.O. la R.B. pentru a semna o dispoziţie de plată şi un ordin de plată din conturile sale personale, sunt infirmate de datele oferite de bancă, care prezintă o altă situaţie, respectiv în data menţionată nefiind nicio dispoziţie de plată pe care inculpatul M.O. să o fi semnat în ziua respectivă, iar împuternicitul pe conturile personale şi pe conturile firmei era martora Ciolan Mirela, care avea împuternicire pentru a efectua plăţi cu privire la sumele de bani existente în conturile, atât personale ale inculpatului, cât şi ale societăţii pe care acesta o administra.

Analizând declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în faza apelului, Înalta Curte apreciază că unele dintre aceste declaraţii, cum ar fi cele ale martorilor K.L. (fila 281, vol. III, apel), I.Z. (fila 302, vol. II, apel), B.C.D. (fila 301, vol. II, apel), S.F. (fila 260, vol. II, apel), K.M.(fila 338, vol. m, apel) şi B.A. (fila 63, vol. III, apel), sunt nerelevante în cauză, întrucât nu conţin elemente semnificative referitoare la împrejurările faptice.

În cuprinsul acestor declaraţii sunt făcute afirmaţii de genul: „nu cunosc nimic în legătură cu plecarea lui O.H. din ţară şi nici împrejurările în care acesta a făcut-o”(K.L.), „am aflat despre O.H. din presă, mulţi ani după revoluţie, l-am cunoscut din vedere, niciodată personal” (I.Z.), „pe inculpaţii din prezenta cauză nu îi cunosc” (B.C.D.), „nu l-am cunoscut niciodată pe O.H., nici măcar nu ştiu cum arată”, (S.F.), „nu cunosc pe niciunul din inculpaţii cauzei” (K.M.), „am aflat despre plecarea lui O.H. din România prin mass-media, de fapt în împrejurarea în care un prieten m-a sunat şi mi-a spus că apăruseră informaţii în spaţiul public”(B.A.).

Referitor la declaraţiile martorilor V.F.G. (filele 194-195, vol. II, apel), S.M. (filele 192-193, vol. III apel) şi B.D. (filele 196-198, vol. III, apel), care au făcut parte din echipa de control care a efectuat procedurile de verificare a navei I.T., la plecarea din portul Constanţa, şi care au declarat faptul că a fost efectuat un control amănunţit al navei, precum şi faptul că inculpatul T.M. nu a fost prezent acolo la momentul efectuării controlului, Înalta Curte constată că aceste declaraţii conţin aspecte ce vin în contradicţie cu declaraţiile martorilor E.H. şi D.M., care au arătat că verificarea a fost una superficială, iar inculpatul T.M. a fost prezent pe toată durata efectuării acesteia.

Astfel, declaraţiile acestor martori confirmă prezenţa inculpatului T.M. până la finalizarea încărcării, precum şi faptul că acesta a fost prezent în momentul în care autorităţile au venit să efectueze controlul, martora D.M. declarând că acesta a condus autorităţile cu autoturismul propriu, după finalizarea verificărilor.

De asemenea, declaraţia martorului E.H. confirmă faptul că pe acea navă, în acea noapte, pe lângă verificările pe care doi membrii ai echipei le-au făcut în partea inferioară a navei, comandantul echipei a verificat doar paşapoartele în careul navei, precum şi cabina căpitanului şi a şefului de echipaj, fără să efectueze control aşa cum prevăd regulamentele aplicabile în astfel de situaţii, în condiţiile în care nava se afla sub semnal de alertă, prin prisma faptului că la un voiaj anterior fuseseră identificate pe navă obiecte nedeclarate.

Înalta Curte va înlătura declaraţiile martorilor V.F.G., S.M. şi B.D. şi nu va ţine cont de ele la soluţionarea cauzei, apreciind că aceştia au avut un interes în sensul celor declarate, respectiv de a nu fi acuzaţi de comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, întrucât nu au respectat regulamentele aplicabile în astfel de situaţii.

De asemenea, au avut interesul să ascundă prezenţa inculpatului T.M., pentru a nu ieşi la iveală „relaţiile de amiciţie” existente între ei şi acesta, ştiut fiind faptul că acest inculpat se bucura de o mare influenţa şi era foarte cunoscut în oraşul Constanţa, iar astfel de relaţii putând fi uşor deduse din faptul că echipa de control a fost condusă la ieşirea din port cu maşina inculpatului T.M.; totodată, aceste relaţii reprezintă, probabil, şi motivul efectuării acelui control superficial al navei.

Înalta Curte va înlătura şi declaraţia martorului Y.M. (fila 218, vol. II, apel), care a declarat că l-a văzut ultima dată pe O.H. pe 4-5 iulie 2006, întrucât această declaraţie nu se coroborează cu probatoriul administrat în cauză, motiv pentru care nu va ţine cont de ea la soluţionarea cauzei.

La soluţionarea cauzei instanţa nu are în vedere şi volumul cuprinzând 110 file, documente ce constituie informaţii clasificate strict secrete şi secrete care nu au putut fi consultate în condiţiile prevăzute de legislaţia informaţiilor clasificate de către toţi participanţii procesuali. Înalta Curte va avea în vedere probatoriul existent la dosarul cauzei până la dezbaterea apelului.

Listingurile telefonice, adresele de la filele 103 - 173, volumul IV - dosar u.p., rapoartele de constatare tehnico - ştiinţifică privind analiza comunicaţiilor, adresele şi corespondenţa cu firmele O. şi V., procesele - verbale de identificare a unor numere de telefon din Siria, datele existente la O.N.R.C. privind firmele SC C.C. SRL şi SC S.B. SRL, toate acestea sunt mijloace de probă ştiinţifică prin care s-a stabilit cu exactitate traseul folosit de O.H. la părăsirea teritoriului României, cât şi traseul urmat până la destinaţia finală în Siria, mijloace pe care instanţa le are în vedere la soluţionarea cauzei.

Pe baza datelor de mai sus s-au stabilit terminalele telefonice utilizate, cui aparţineau, perioada în care au fost folosite şi de către cine.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere şi expertiza bio-criminalistică dispusă în cauză, la acel autoturism B., expertiză în urma căreia, pe portiera din spate a autoturismului, a fost identificat profilul genetic al inculpatului O.H., profil genetic obţinut din compararea profilurilor genetice ale fiilor săi şi a soţiei sale.

Aceasta, întrucât maşina nu a fost niciodată în proprietatea de drept a inculpatului O.H., în condiţiile în care acesta nu era acţionar sau administrator la societatea respectivă, astfel încât să fie proprietar de drept.

Din declaraţiile martorilor rezultă că niciodată respectivul autoturism B. nu a fost folosit de către O.H., nici anterior încarcerării, având în vedere data la care a fost înmatriculat, nici ulterior, acesta folosind cele trei autoturisme menţionate, respectiv marca O., H. şi acea autoutilitară M., pentru deplasările în afara Bucureştiului.

Din declaraţia martorului D.M. (filele 61-62, vol. III, apel) reiese clar că nu a folosit niciodată acel autovehicul. Pe de altă parte, din declaraţia martorului O.L.C., şoferul personal al inculpatului M.O., rezultă că aceasta era folosită exclusiv de inculpatul M.O., fiind maşina sa personală, şoferul fiind chiar certat în momentul în care şi-a permis să ia maşina să transporte pe altcineva fără acceptul său.

Alte probe pe care instanţa de apel le are în vedere la soluţionarea cauzei sunt scrisorile trimise de O.K.H. fraţilor săi, în care se arăta: „Ştiu că voi faceţi tot ce este necesar, am cea mai mare încredere în acest lucru”; „vă rog să găsiţi un mod rapid de a mă scoate din această situaţie; „suntem pregătiţi să sacrificăm orice”; „suntem pregătiţi cu tot ceea ce este necesar să renunţăm la orice pentru libertatea mea”; „sunt atent la tot ce faceţi”; „nu vreau să mă repet am mare încredere în voi”; „ştiu că în acest moment pregătiţi ceva”; „dumnezeu a hotărât să ieşim din necazul acesta şi a hotărât să ies de aici, deşi situaţia este foarte dificilă” (f. 221 - 287 Vol. III dos. u.p.), din conţinutul acestor scrisori reieşind starea de disperare în care se afla O.K.H., încrederea pe care o avea în ajutorul pe care i-l vor oferi fraţii săi, precum şi legătura sufletească puternică care exista între el şi aceştia.

În consecinţă, având în vedere probele administrate în cauză şi considerentele expuse mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpaţii T.M., M.O. şi O.M. au înlesnit trecerea frontierei unei persoane care a săvârşit un act terorist.

Conform art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu modificările ulterioare: „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi săvârşirea uneia dintre următoarele fapte:

a) înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane care a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3).”

Astfel, din probatoriul administrat, rezultă, după cum s-a arătat mai sus, că aceşti inculpaţi au asigurat întregul suport tehnic, logistic, financiar, material şi moral pentru înlesnirea trecerii frontierei de către numitul O.K.H., persoană care a comis actul terorist ce a constat în răpirea jurnaliştilor români în Irak.

Din situaţia de fapt, reţinută de către instanţa de apel, rezultă că inculpatul M.O. a fost cel care l-a însoţit pe inculpatul O.K.H. până la Constanţa, iar inculpatul O.M. a fost cel care a asigurat securitatea operaţiunii, din perspectiva posibilelor controale ori verificări ce puteau fi efectuate de autorităţi la locuinţa inculpaţilor, în timpul în care O.K.H. se afla în Constanţa.

De asemenea, inculpatul T.M. a fost cel care l-a îmbarcat pe O.H. pe nava pe care o agentura şi care i-a oferit tot sprijinul necesar pentru ca acesta să părăsească ţara prin portul Constanţa, ulterior aşteptându-l la Alexandria, pentru a asigura succesul celei de-a doua etape a călătoriei, pe ruta Alexandria-Tartus.

Astfel, contrar a ceea ce a apreciat instanţa fondului în acest sens, instanţa de apel constată că în cauză sunt întrunite exigenţele tragerii la răspundere penală a inculpaţilor, întrucât fapta există, a fost comisă de către inculpaţi cu vinovăţie, iar cauze justificative sau de neimputabilitate nu există.

Referitor la latura subiectivă a infracţiunii, Înalta Curte apreciază că inculpaţii au comis fapta cu intenţie directă, întrucât au prevăzut rezultatul faptei lor şi l-au urmărit, respectiv au prevăzut că înlesnesc trecerea frontierei unei persoane care a comis un act terorist şi au urmărit acest lucru.

Totodată, Înalta Curte constată că, de la data săvârşirii faptei, Legea nr. 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului, a suferit mai multe modificări, prevederile art. 33 alin. (1) lit. c), la care au fost încadrate iniţial faptele săvârşite de către inculpaţi, regăsindu-se la momentul de faţă în prevederile art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului, motiv pentru care Înalta Curte va califica şi va încadra aceste fapte comise în prevederile acestui din urmă articol.

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de către apărătorul ales al intimaţilor inculpaţi O.M. şi M.O., avocat Cazacu Ioan, din infracţiunea prev. de art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004, varianta în vigoare la data de 30 iunie 2006, data presupusei părăsiri ilegale a teritoriului României de către numitul O.H., în infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, prin care inculpaţii ar fi judecaţi pentru complicitate la fapta de ieşire din ţară, prin trecerea ilegală a frontierei, a numitului O.H., Înalta Curte apreciază că nu este posibilă această schimbare a încadrării juridice pentru următoarele considerente:

Art. 70 al O.U.G. nr. 105/2001, privind frontiera de stat a României, (articol abrogat la data de 01 februarie 2014 prin Legea nr. 187/2012), prevedea în forma existentă la data de 30 iunie 2006, data comiterii infracţiunii, faptul că:

„Intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.”

Art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare, prevede: „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi săvârşirea uneia dintre următoarele fapte:

a) înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane care a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracţiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau

În primul rând, Înalta Curte constată faptul că, prin formularea acestei cereri, apărătorul ales al acestor inculpaţi îşi contrazice propria apărare, întrucât, având în vedere faptul că, deşi nu este de acord cu faptul că aceşti inculpaţi ar fi înlesnit trecerea frontierei unei persoane care a comis o faptă de terorism, neacceptând deci încadrarea juridică în baza Legii nr. 535/2004. privind prevenirea şi combaterea terorismului, totuşi, încearcă să convingă instanţa că inculpaţii au fost doar complici la ieşirea din ţară, prin trecerea ilegală a frontierei, a acestei persoane.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că, în această speţă nu este vorba de o persoană obişnuită, care a fost ajutată să iasă din ţară prin trecerea ilegală a frontierei, ci este vorba de o persoană care a comis un act de terorism.

Prin urmare, existând o reglementare specială care pedepseşte fapta unei persoane care a înlesnit trecerea frontierei de către o persoană care a comis un act de terorism, este logic că se aplică această reglementare specială şi nu aceea care reglementează o situaţie comună.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată cererea formulată de către apărătorul ales al intimaţilor inculpaţi O.M. şi M.O., avocat C.I., de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004, varianta în vigoare la data de 30 iunie 2006, în infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a reţine în sarcina inculpaţilor T.M., M.O. şi O.M. săvârşirea infracţiunii prev. de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu modificările ulterioare.

Înalta Curte constată şi faptul că, de la data săvârşirii infracţiunii de către cei trei inculpaţi, şi până la judecarea definitivă a cauzei, a intervenit o nouă lege penală, la 1 februarie 2014 intrând în vigoare Noul C. pen. (Legea nr. 286/2009 privind Noul C. pen., publicată în M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009 cu modificările şi completările aduse ulterior).

Astfel, art. 5 din N.C.P. prevede că, în cazul în care, de la data săvârşirii infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă; însă, acest articol va fi aplicat cu respectarea Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale a României, decizie prin care s-a stabilit că disp. art. 5 C. proc. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Totodată, Înalta Curte constată şi faptul că vechea reglementare prevedea o pedeapsă cuprinsă între 5-10 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, iar actuala reglementare prevede o pedeapsă cuprinsă între 2-7 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.

Comparând cele două reglementări, Înalta Curte constată că actuala reglementare este legea penală mai favorabilă, pedeapsa care poate fi aplicată inculpaţilor, conform acestei reglementări, fiind mai mică, atât sub aspectul minimului acestei pedepse cât şi sub aspectul maximului acesteia; prin urmare, se va aplica inculpaţilor o pedeapsă cuprinsă între 2 şi 7 ani închisoare.

Constatând că infracţiunea prev. de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului a fost săvârşită de către un număr de trei inculpaţi, în cauză fiind incidente prev. art. 77 lit. a) C. pen., instanţa de apel va reţine în sarcina inculpaţilor această circumstanţă agravantă, a săvârşirii faptei de către trei sau mai multe persoane împreună, circumstanţă pe care o va avea în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei.

Cu privire la operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei care se impune a fi aplicată inculpaţilor, Înalta Curte va avea în vedere modalitatea de executare şi natura faptelor pentru care a fost condamnată persoana care a fost ajutată să părăsească în mod ilegal teritoriul României, precum şi circumstanţele reale ale determinării participării la această activitate infracţională în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii M.O. şi O.M., pe de o parte, şi inculpatul T.M., pe de altă parte.

Astfel, în timp ce inculpaţii M.O. şi O.M., fraţi ai lui O.H., au adoptat rezoluţia infracţională şi au trecut la executarea acesteia din motive legate de rudenie, inculpatul T.M. a întreprins această activitate infracţională în schimbul unei sume mari de bani, aşa cum precizează martorul cu identitate protejată Adrian, mobilul infracţiunii fiind, deci, unul de natură financiară.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere şi contribuţia adusă de către cei trei inculpaţi la producerea rezultatului infracţional, în urma probatoriului administrat observându-se că inculpaţii M.O. şi O.M. au avut o contribuţie mult mai mică în comparaţie cu cea a inculpatului T.M., care s-a implicat direct la momentul îmbarcării lui O.H. pe teritoriul României, l-a aşteptat în Alexandria - Egipt pentru a uşura accesul acestuia pe teritoriul statului egiptean şi, ulterior, l-a ajutat în părăsirea statului egiptean, prin folosirea paşaportului fratelui său, O.S.

Deopotrivă, la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată celor trei inculpaţi, Înalta Curte va avea în vedere şi gravitatea actului terorist comis de către persoana căreia i-a fost înlesnită trecerea frontierei, respectiv numitul O.H., acesta fiind condamnat ulterior la 20 de ani închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak.

Tot în referire la operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate celor trei inculpaţi, instanţa de control judiciar va stabili cuantumurile pedepselor ce se vor aplica în raport de gradul de pericol social al faptelor comise, acesta fiind foarte ridicat, circumstanţele efective reale, dar şi personale ale acestor inculpaţi, urmând să fie îndeplinite şi funcţiile de exemplaritate şi educative ale pedepsei aplicate.

Astfel, Înalta Curte consideră că pedepsele orientate spre maxim şi pedeapsa maximă ce se vor aplica inculpaţilor va fi în măsură să asigure restabilirea ordinii de drept şi reintegrarea socială a inculpaţilor.

Pentru toate aceste considerente, inculpaţii M.O. şi O.M. vor primi o pedeapsă de câte 5 ani închisoare, iar inculpatul T.M. va primi o pedeapsă mai mare, de 7 ani închisoare, acesta fiind maximul special prevăzut de lege, în cazul său instanţa dând eficienţă practică dispoziţiilor art. 78 alin. (1) C. pen. care prevăd că „în cazul în care există circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special”.

Având în vedere aceeaşi necesitate, a unei corecte dozări a pedepsei, în funcţie de motivaţia săvârşirii infracţiunii şi de contribuţia adusă de către fiecare inculpat la comiterea acesteia, întrucât art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 prevede şi interzicerea exercitării unor drepturi, inculpatului T.M. îi va fi aplicată, pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) şi g) C. pen., în condiţiile prev. de art. 68 C. pen.; totodată, i se va face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a),b, c şi g C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Inculpaţilor M.O. şi O.M. le va fi aplicată, pe o durată de 3 ani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile prev. de art. 68 C. pen.; totodată, li se va face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Înalta Curte apreciază că aceste pedepse principale, complementare şi accesorii asigură, atât restabilirea ordinii de drept, cât şi o reală reintegrare socială a inculpaţilor, reflectând gradul de pericol social al faptelor săvârşite, dar şi circumstanţele de ordin personal, respectând, totodată, principiul aplicării legii penale mai favorabile.

În virtutea considerentelor expuse, în conformitate cu disp. art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei penale nr. 124/PI/2012 din 8 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În baza art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 78 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., va condamna pe inculpatul T.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a),b, c şi g C. pen. pe durata prev. de art. 68 C. pen.

Va face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b), c) şi g) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 78 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. va condamna pe inculpatul O.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata prev. de art. 68 C. pen.

Va face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a) şi b C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 78 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. va condamna pe inculpatul M.O. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b C. pen. pe durata prev. de art. 68 C. pen.

Va face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

Va obliga inculpaţii la plata sumei de câte 12.075 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 lei, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei penale nr. 124/PI/2012 din 8 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând:

I. În baza art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 78 C. pen., cu aplicarea art.5 C. pen. condamnă pe inculpatul T.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) şi g) C. pen. pe durata prev. de art. 68 C. pen.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a),b, c şi g C. pen. ca pedeapsă accesorie.

II. În baza art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 78 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul O.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata prev. de art. 68 C. pen.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

III. în baza art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 78 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul M.O. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata prev. de art. 68 C. pen.

Face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

Obligă inculpaţii la plata sumei de câte 12.075 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2014.