Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, reclamantul I.M. a formulat în termen legal contestaţie împotriva adeverinţei din 3 mai 2011 eliberată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii din 18 mai 2011 şi a notei de constatare din 6 septembrie 2010 întocmită de Direcţia de specialitate din cadrul C.N.S.A.S.
În motivarea acţiunii s-a arătat că ambele acte contestate sunt insuficient motivate, întrucât nu conţin toate elementele care sa conducă la concluzia că domnul A.C.C. nu a avut calitatea de colaborator al securităţii.
La termenul din data de 30 martie 2012 a formulat cerere de intervenţie în interes propriu intervenientul A.C.C., solicitând respingerea acţiunii principale ca neîntemeiată şi admiterea cererii sale de intervenţie atât în principiu, cât şi pe fond.
În motivarea cererii de intervenţie s-a arătat că acţiunea principală ce face obiectul cauzei a fost introdusă în mod cu totul tendenţios de către contestatorul I.M., în scopul de a-l denigra şi de a-i îngrădi dreptul de a candida pentru un al doilea mandat la funcţia de Rector al Universităţii din Oradea.
Intervenientul a arătat că nu este singura acţiune de acest gen, promovată în instanţă, mai existând şi o altă acţiune asemănătoare ce a format obiectul Dosarului cu nr. 5.863/2/2011, soluţionat la data de 13 februarie 2012 prin respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, după ce anterior la respectivul dosar a fost conexat Dosarul cu nr. 5.950/2/2011.
A mai arătat intervenientul că obiectul dosarului respectiv este acelaşi ca şi obiectul prezentului dosar, instanţa considerând că soluţia legală este cea mai sus arătată.
Instanţa de fond, după conexare, a respins ambele acţiuni ca neîntemeiate.
Prin sentinţa civilă nr. 2297 din 30 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul I.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca nefondată şi a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de A.C.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea introductivă reclamantul a formulat în termen legal contestaţie împotriva adeverinţei din 3 mai 2011 eliberată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii din 18 mai 2011 şi a notei de constatare din 06 septembrie 2010 întocmită de Direcţia de specialitate din cadrul C.N.S.A.S.
Din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că adeverinţa din 03 mai 2011 a fost eliberată în urma verificărilor întreprinse de Direcţia de Investigaţii a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în baza cererii formulate de M.C., redactor la cotidianul E.Z., înregistrată din 17 noiembrie 2009.
A reţinut instanţa de fond că prin adeverinţa contestată s-a constatat, pe baza materialului arhivistic existent până la data întocmirii documentului, că intervenientului nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii, iar la data de 24 iunie 2011, conform art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, reclamantul a formulat contestaţie în instanţă împotriva acestei adeverinţe.
Curtea a reţinut, în raport de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 şi de actele depuse la dosar, înscrisuri avute în vedere la întocmirea notei de constatare din 14 septembrie 2010, că a existat un „dosar personal” pe numele conspirativ „G.”, dosarul R 303712, deschis în anul 1986, când intervenientul era inginer de aviaţie la Aerobaza Utilitară din Cluj-Napoca, a fost recrutat de compartimentul antiterorist al Inspectoratului Judeţean Cluj în calitate de colaborator, în vederea supravegherii informative a personalului din cadrul obiectivului şi a semnat Angajament la data de 30 octombrie 1986.
S-a mai reţinut că, din perioada 1986-1988, la dosar se regăsesc documente semnate de către ofiţerul de securitate, în care se consemnează că intervenientul a relatat verbal aspecte necorespunzătoare din activitatea revizorului F.G., a maistrului principal C.V., a fostului pilot I.A., precum şi unele aspecte din activitatea biroului contabilitate.
În raport de acest probatoriu, instanţa de fond a apreciat că niciuna din acţiunile intervenientului nu se referă la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, nu reprezintă o denunţare a activităţilor şi atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist şi nu vizează îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
S-a mai apreciat că din cuprinsul notei de constatare nu rezultă documente care să se circumscrie prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat că solicitarea reclamantului de anulare a adeverinţei contestate cu privire la faptul că A.C.C. nu a fost colaborator este neîntemeiată şi de asemenea solicitarea de anulare a notei de constatare care a stat la baza adeverinţei este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie, instanţa a respins-o, reţinând că, potrivit art. 49 C. proc. civ., oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane şi că intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său, şi în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acesteia, iar, din cuprinsul cererii formulate, nu reiese care anume este dreptul propriu invocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea atacată nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, că instanţa nu a motivat soluţia şi nu a avut rol activ, aşa cum este prevăzut în art. 129 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004.
Arată recurentul că instanţa nu a pus în discuţie necesitatea lărgirii cadrului procesual, în funcţie de care părţile în proces puteau sa utilizeze sau nu prevederile C. proc. civ., în sensul chemării în judecată şi a altor persoane, iar lărgirea cadrului procesual prin chemarea în judecată a numitului A.C.C. se impunea a fi discutată cu ambele părţi în proces.
Mai arată recurentul că exigenţa fundamentală a contradictorialităţii, ca element necesar dreptului la un proces echitabil, implica obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii în care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj în comparaţie cu adversarul său, instanţa fiind datoare să asigure părţilor, între altele, posibilitatea de a ridica şi cunoaşte excepţiile de procedură invocate în cauză.
Se mai arată în motivele de recurs că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii, ignorând faptul că în adeverinţa contestată sunt menţiuni care nu corespund realităţii, deoarece această adeverinţă a stabilit că nu au fost identificate documente transmise către securitate de către numitul A.C.C.
Arată recurentul că din actele existente la dosar rezultă că o perioadă de doi ani numitul A.C.C. a furnizat, atât în scris, cât şi verbal, relaţii la securitate despre colegii săi din Sectorul tehnic.
Referitor la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea atacată cu prezentul recurs este lipsită de temei legal întrucât se abate de la prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Analizând prioritar excepţia nulităţii recursului şi excepţia autorităţii de lucru judecat, conform art. 137 C. proc. civ., prin prisma celor învederate de către intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că aceste excepţii sunt neîntemeiate, motiv pentru care le va respinge.
Astfel, Înalta Cure reţine, pe de o parte, că motivele formulate de către recurentul-reclamant pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, că prevederile art. 3041 C. proc. civ. dau posibilitatea instanţei să analizeze cauza sub toate aspectele.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-intervenient A.C.C.
Înalta Curte va respinge şi excepţia autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiată, în raport de prevederile art. 1201 C. civ., având în vedere că intimatul-intervenient nu a făcut dovada că între aceleaşi părţi a mai avut loc un proces cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, în care să se fi pronunţat o altă sentinţă, nefiind astfel îndeplinită condiţia triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză pentru a putea opera autoritatea de lucru judecat.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin cererea introductivă, reclamantul a formulat în termen legal contestaţie împotriva adeverinţei din 3 mai 2011, eliberată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii din 18 mai 2011 şi împotriva notei de constatare din 06 septembrie 2010, întocmită de Direcţia de specialitate din cadrul C.N.S.A.S.
Adeverinţa din 03 mai 2011 a fost eliberată în urma verificărilor întreprinse de Direcţia de Investigaţii a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în baza cererii formulate de M.C., redactor la cotidianul E.Z., înregistrată din 17 noiembrie 2009, iar prin această adeverinţă s-a constatat, pe baza materialului arhivistic existent până la data întocmirii documentului, că intervenientului nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii.
Împotriva acestei adeverinţe reclamantul a formulat contestaţie, la data de 24 iunie 2011, conform art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008.
Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că în speţă nu sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea intimatului-pârât de colaborator al Securităţii, respectiv:
- persoana să fi furnizat organelor de Securitate „informaţii, indiferent sub ce formă, precum şi note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii”.
- informaţiile furnizate să denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.
În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noţiunea de colaborator al Securităţii.
Astfel, prin colaborator al Securităţii se înţelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care au fost îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Din semnificaţia dată de legiuitor termenului de „colaborator al Securităţii” rezultă elementele care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate.
Astfel, persoana trebuia să furnizeze informaţii într-una dintre formele arătate în cuprinsul art. 2 lit. b), prin informaţiile respective să se denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Numai îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiţii poate să atragă stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii.
Pe aspectul îndeplinirii acestor condiţii, instanţa de control judiciar reţine faptul că, într-adevăr, din actele depuse la dosar, înscrisuri avute în vedere la întocmirea notei de constatare din 14 septembrie 2010, rezultă că a existat un „dosar personal” pe numele conspirativ „G.”, Dosarul R 303712, deschis în anul 1986, când intervenientul era inginer de aviaţie la Aerobaza Utilitară din Cluj-Napoca, că acesta a fost recrutat de compartimentul antiterorist al Inspectoratului Judeţean Cluj în calitate de colaborator, în vederea supravegherii informative a personalului din cadrul obiectivului şi a semnat Angajament la data de 30 octombrie 1986.
Instanţa de control judiciar reţine faptul că la dosar se regăsesc documente din perioada 1986-1988, semnate de către ofiţerul de securitate, în care se consemnează că intervenientul a relatat verbal aspecte necorespunzătoare din activitatea revizorului F.G., a maistrului principal C.V., a fostului pilot I.A., precum şi unele aspecte din activitatea biroului contabilitate, însă niciuna din acţiunile intervenientului nu se referă la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, nu reprezintă o denunţare a activităţilor şi atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist şi nu vizează îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, aşa cum a apreciat în mod corect şi instanţa de fond.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că solicitarea reclamantului de anulare a adeverinţei contestate cu privire la faptul că A.C.C. nu a fost colaborator este neîntemeiată şi, de asemenea, solicitarea de anulare a notei de constatare care a stat la baza adeverinţei este neîntemeiată.
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
Instanţa de control judiciar, în raport de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-reclamant la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-intervenient A.C.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului şi excepţia puterii de lucru judecat, invocate de intimatul-intervenient A.C.C.
Respinge recursul declarat de reclamantul I.M. împotriva sentinţei civile nr. 2297 din 30 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul I.M. la plata sumei de 300 RON cheltuieli de judecată către intimatul-intervenient A.C.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2014.