Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la data de 28 noiembrie 2011 şi înregistrată la nr. 4575/88/2011, reclamantul N.C.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda de Coastă Constanţa, anularea deciziei prin care a fost pus la dispoziţie, anularea examenelor scrise organizate pentru departajare la 29 iulie 2011 şi a celor de interviu susţinute la 12 august 2011 pentru SPF Chilia Veche şi 17 august 2011 pentru SPF Pardina, anularea deciziei nr. 798925 din 07 octombrie 2011 prin care s-a decis încetarea raporturilor de muncă.
La termenul din data de 05 iulie 2012, reclamantul a formulat motivele cererii de chemare în judecată şi a solicitat admiterea cererii şi anularea dispoziţiei IJPF Tulcea de încetare a raporturilor de serviciu, arătând că ordinul care a stat la baza emiterii dispoziţiei contestate şi prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia publică deţinută este Ordinul M.A.I. nr. 1/652 din 30 iunie 2011 emis în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I., aprobată prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare şi care reglementează structura organizatorică şi statele de funcţii ale unităţii.
La data de 05 octombrie 2012, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administraţiei şi internelor, secretarilor de stat, secretarului general şi şefilor/comandanţilor unităţilor M.A.I. şi a Ordinului MAI nr. 1/652 din 30 iunie 2011 de reorganizare a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră.
În motivarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 1/652/2011, s-a arătat că acesta a fost emis în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I., aprobată prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare şi nu a fost publicat în M. Of. al României partea I, conform dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 24/2000, modificată şi completată, coroborată cu art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007.
S-a mai arătat că Ordinul MAI nr. 1/652/2011 reglementează structura organizatorică şi statele de funcţii ale unităţii, având un caracter normativ.
S-a susţinut de către reclamant că nepublicarea Ordinului în M. Of. al României atrage sancţiunea inexistenţei şi a inopozabilităţii, aplicându-se dispoziţiile art. 100 alin. (1) şi art. 108 alin. (4) din Constituţia României.
Referitor la excepţia de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 600/2005, s-a mai arătat că Ordinul a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I. cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 604/2003, dar la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, a fost abrogat implicit şi nici nu a fost publicat în M. Of. al României.
Totodată, prin Ordinul MAI nr. 600/2005 s-au aprobat competenţele de gestiune a resurselor umane din cadrul MAI, motiv pentru care acest ordin se încadrează în categoria actelor administrative normative, dar datorită nepublicării în M. Of. acest act administrativ nu poate deveni un fapt juridic licit producător de efecte juridice în favoarea angajatorului, întrucât prin acestea se încalcă normele de drept în vigoare.
Reclamantul a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Tulcea de soluţionare a excepţiilor de nelegalitate invocate, întrucât competenţa aparţine Curţii de Apel Constanţa în baza art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea de şedinţă din data de 14 noiembrie 2012, Tribunalul Tulcea a suspendat judecata cauzei şi a sesizat instanţa de contencios administrativ din cadrul Curţii de Apel Constanţa în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 600/2005 şi a Ordinului MAI nr. 1/652/2011.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 20 decembrie 2012, sub nr. 1480/36/2012.
Pârâtul Ministerul Afacerilor şi Internelor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate a celor două ordine.
Reclamantul a detaliat motivele de nelegalitate a celor două ordine prin cererea depusă la data de 28 februarie 2013.
Cu privire la Ordinului MAI nr. 600/2005 a invocat următoarele:
a) Ordinul MAI nr. 600/2005 nu a respectat normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stabilite prin Legea nr. 24/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 189/2004 privind publicitatea, nefiind publicat în M. Of. al României Partea I. Principiul publicării actelor administrative normative este prevăzut în art. 10 din Legea nr. 24/2000 şi art. 73 din Legea nr. 189/2004.
b) Ordinul MAI nr. 600/2005 a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea MAI cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 604/2003, acte normative abrogate prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (art. 25).
c) Dispoziţiile Ordinului MAI nr. 600/2005 - art. 52 alin. (1) lit. i) care prevede că Şefii unităţilor de poliţie (similare) aprobă pentru personalul din competenţă încetarea raporturilor de serviciu şi echivalarea gradelor militare pentru agenţii de poliţie - nu pot înfrânge dispoziţiile unei legi organice, deoarece sunt contrare art. 15 lit. c) şi art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, art. 22 alin. (7) din Legea nr. 133/2011 privind modificarea şi completarea Legii nr. 362/2002.
Ordinul MAI nr. 300/2004, Secţiunea 2, art. 124 alin. (1) privind încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului prevede că încetarea raporturilor de serviciu are loc în condiţiile legii, în acest caz, art. 69 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, norma juridică specială fiind una de trimitere la norma generală.
Având în vedere aceste aspecte, dar şi structura organizatorică a Ministerului Administraţiei şi Internelor, Şeful I.J.P.F. Constanţa nu are competenţă materială şi nici teritorială de a dispune încetarea raporturilor de serviciu pentru agenţii de poliţie, acesta fiind atributul exclusiv al Inspectorului General al Poliţiei de Frontieră Române, sarcina Şeful I.J.P.F. Constanţa fiind aceea de a propune către Inspectorul General al Poliţiei de Frontieră Române încetarea raporturilor de serviciu cu unitatea pentru agenţii de poliţie.
Cu privire la Ordinul MAI nr. 1/652/2011 a invocat următoarele:
Numărul de atribuire al acestui Ordin - 1/652 din 30 iunie 2011 este aplicat retroactiv după momentul înregistrării sale în evidenţa MAI din 10 iunie 2011, astfel încât este încălcată Procedura de înregistrare, evidenţă, gestiune şi manipulare a documentelor M.A.I. în unităţile din subordine.
Ordinul nu este motivat în fapt şi în drept, absenţa motivării actului administrativ atacat constituind o încălcare a obligaţiei constituţionale [art. 31 alin. (2) din Constituţia României] a autorităţii administrative de a asigura o informare corectă a reclamantului asupra problemelor de interes personal ale acestuia.
De altfel şi în jurisprudenţa comunitară se reţine că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară şi univocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor şi, de asemenea să permită curţilor competente să efectueze revizuirea actului (cauza C - 367/1995).
Postura participativă a cetăţeanului este astfel obligatoriu legată de principiile generale comunitare, printre care şi cel al transparenţei; or, cea mai mai importantă cale de a conferi viabilitate acestor principii, inclusiv cel al justiţiei, este tocmai instituirea obligativităţii motivării actelor autorităţii publice.
Prin acest ordin s-au aprobat Organigramele unităţilor Poliţiei de Frontieră Română, Lista posturilor pe tipuri şi categorii de funcţii precum şi Situaţia numerică cu posturile repartizate unităţilor judeţene, fără să se aplice vreun criteriu de selecţie sau de departajare. Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (1)-(3) din Ordinul MAI nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile MAI: în vederea determinării posturilor care se restrâng, ca urmare a reorganizării, se au în vedere: a) noile atribuţii ale unităţii; b) analiza posturilor.
Ordinul MAI nr. 1/652 din 30 iunie 2011 nu conţine principiile care au fost avute în vedere la întocmirea Organigramelor, Posturilor şi Situaţiilor numerice aprobate prin acest ordin. Prin emiterea celor 2 ordine au fost încălcate principiul stabilităţii poliţistului la locul de muncă conform art. 66 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, precum şi principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei publice prevăzut de art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999 R.
Lipseşte consultarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (3) din Ordinul MAI nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile MAI, în perspectiva reorganizării uniaţii, înainte cu cel puţin 30 zile de intrarea în vigoare a noilor state de organizare, trebuia făcută consultarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, prevedere care nu a fost respectată.
Având în vedere înfiinţarea ITPF judeţene şi a Gărzii de Coastă Constanţa rezultă că posturile din noile structuri sunt posturi noi, situaţie în care pârâta trebuia să procedeze la numirea reclamantului în noile funcţii, conform art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 şi art. 15 din Legea nr. 360/2002. De asemenea, dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 sunt aplicabile cu respectarea alin. (2) lit. d) deoarece pe perioada punerii la dispoziţie a desfăşurat activităţi similare cu cele ale vechiului post. Prin urmare, dacă s-ar accepta ideea că aceste funcţii din cadrul locului de muncă sunt posturi noi, numirea într-una dintre aceste funcţii trebuia să se facă de drept.
Legea nr. 286/2010 nu prevede radierea unor posturi din structurile Poliţiei de Frontieră, iar argumentaţia privind obligativitatea încadrării în limita alocată cheltuielilor de personal este nefondată deoarece anterior luării măsurilor de încetare a raporturilor de serviciu s-a dispus trimiterea poliţiştilor în concediu fără plată - 5 zile în noiembrie 2009 şi 4 zile în luna decembrie 2009 şi diminuarea drepturilor salariale cu 25% pentru perioada iulie - decembrie 2010, tocmai pentru a preveni eventualele concedieri.
h) Cât priveşte O.U.G. nr. 54/2011, aceasta demonstrează că radierea funcţiei nu este reală, efectivă şi obiectivă, concedierea fiind dispusă abuziv.
i) La data de 04 noiembrie 2011 - după încetarea raporturilor de serviciu, Ministrul Administraţiei şi Internelor a emis Ordinul nr. I/S/602, prin care a dispus retragerea tuturor funcţiilor vacante aflate în finanţare în vederea constituirii rezervei ministrului pentru absolvenţii promoţiilor anului 2011, deci există funcţii vacante.
Aceste aspecte dovedesc faptul că posturile nu au fost suprimate din organigrama unităţii, deoarece, potrivit art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, în cazul reorganizării activităţii prin reducerea posturilor, autoritatea respectivă nu poate înfiinţa posturi similare celor desfiinţate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării.
După emiterea Ordinul MAI 1/652/2011 Garda de Coastă Constanţa a procedat la încadrarea absolvenţilor din promoţia 2011.
Pârâta Garda de Coastă, prin notele de şedinţă, a solicitat respingerea excepţiilor ca neîntemeiate.
Prin sentinţa civilă nr. 88/CA din 8 martie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a respins excepţia inadmisibilităţii formulării excepţiei de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 600/2005 şi a Ordinului M.A.I. nr. 1/625/2011, ca nefondată,
- a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 600/2005 şi a Ordinului M.A.I. nr. 1/625/2011, formulată de reclamantul N.C.D. – reprezentat prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, în contradictoriu cu pârâţii Garda de Coastă şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Raţiunea restrângerii obiectului de aplicare a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 numai la categoria actelor administrative unilaterale cu caracter individual a fost cea a existenţei unei acţiuni directe de anulare a actului normativ oricând, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din aceeaşi lege.
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, confirmată prin soluţia de principiu adoptată la data de 28 septembrie 2008, a statuat că este admisibilă excepţia de nelegalitate cu privire la acte administrative unilaterale cu caracter normativ în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, fapt pentru care excepţia invocată de pârâtul M.A.I. a fost respinsă ca nefondată.
Asupra legalităţii Ordinului M.A.I. nr. 600/2005:
Sub un prim aspect s-a susţinut că acest act normativ nu a fost publicat în M. Of. al României, Partea I, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 24/2000 şi art. 73 din Legea nr. 189/2004, însă de la principiul obligativităţii publicării unui act normativ în M. Of. al României există şi excepţii, cum ar fi cea reglementată de art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, în care se arată că „(3) nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.”
Or, cum actul normativ ce formează obiectul excepţiei de nelegalitate invocate de reclamantul N.C. vizează sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Curtea a reţinut ca fiind neîntemeiat acest motiv de nelegalitate a actului verificat în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Verificând legalitatea Ordinului M.A.I. nr. 600/2005 prin raportare la textele de lege apreciate de reclamant a fi încălcate prin actul normativ ce formează obiectul excepţiei de nelegalitate, Curtea a reţinut că prevederile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 stabilesc că „încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competenţa de acordare a gradelor profesionale”, iar art. 15 lit. c) din acelaşi act normativ prevede că “acordarea gradelor profesionale se face prin avansare de către inspectorul general al Poliţiei Române şi şefii celorlalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, pentru agenţii de poliţie.”
Curtea a reţinut că un astfel de ordin este dat în aplicarea normei legale ce a fost invocată de reclamant, legea conferind ministrului administraţiei şi internelor prerogativa de a stabili competenţa materială şi teritorială pentru şefii celorlalte structuri din cadrul M.A.I. de a dispune încetarea raporturilor de serviciu a agenţilor de poliţie, o astfel de structură fiind, evident, şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa.
În raport de motivele de nelegalitate invocate de reclamantul N.C., Curtea a reţinut caracterul lor nefondat, Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 fiind un act administrativ normativ ce respectă dispoziţiile legale incidente asupra sa.
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 1/652/2011, instanţa a reţinut că acest ordin a fost emis pentru aprobarea organigramei şi numărului de posturi repartizate structurilor Poliţiei de Frontieră, având caracterul unui act administrativ individual, ce stabileşte cadrul organizatoric pentru un număr limitat de persoane, intrând astfel sub incidenţa excepţiei de la publicare prevăzute de art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000.
În ceea ce priveşte completarea motivelor de nelegalitate invocate de reclamant prin completarea depusă la data de 28 februarie 2013, Curtea a reţinut că acestea reprezintă aspecte de oportunitate a măsurilor dispuse prin actul administrativ contestat, ce nu pot fi analizate în calea excepţiei de nelegalitate, ce presupune verificarea legalităţii unui act administrativ cu caracter unilateral din punct de vedere formal, prin raportare la legislaţia în a cărei aplicare s-a emis respectivul act.
Astfel, lipsa unor criterii de selecţie sau departajare, a principiilor care au fost avute în vedere la întocmirea organigramelor, posturilor şi situaţiilor numerice aprobate prin Ordinul nr. 1/652/2011 reprezintă aspecte ce pot fi cercetate în măsura în care se dovedeşte o vătămare produsă persoanei căreia i s-au aplicat dispoziţiile acestui act administrativ.
Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 130 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind consultarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nu sunt aplicabile agenţilor de poliţie, acestea vizând încetarea raporturilor de serviciu/muncă ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din cadrul M.A.I.
În egală măsură, Curtea a constatat că retragerea funcţiilor vacante prin Ordinul M.A.I. nr. I/S/602 emis la data de 04 noiembrie 2011, în vederea constituirii rezervei ministrului pentru absolvenţii promoţiilor anului 2011 nu atrage nelegalitatea Ordinului nr. 1/652/2011.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că nu sunt motive de nelegalitate care să determine admiterea excepţiei invocate în condiţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ, astfel încât a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 600/2005 şi a Ordinului M.A.I. nr. 1/652/2011, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul N.C.D., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 3, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ., art. 10 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, precum şi art. 27 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 2/2013.
Recurentul arată că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, deoarece instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic ale acestuia; sentinţa recurată este lipsită de temei legal, este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii din următoarele motive:
- sentinţa a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, în raport de dispoziţiile art. 27 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor, fiind obligatorie trimiterea dosarului pe cale administrativă la Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă devenită competentă după materie;
- „instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii (…) deoarece excepţia de nelegalitate fusese invocată în dosarul de fond de la Tribunalul Tulcea, de acest act depinzând soluţionarea litigiului pe fond”;
- citând dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recurentul conchide că a respectat condiţiile cumulative de invocare a excepţiei de nelegalitate.
- la dosarul cauzei nu s-a depus ordinul contestat şi documentaţia care a stat la baza emiterii acestuia.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Curtea de Apel Constanţa, ca instanţă de contencios administrativ a fost învestită să se pronunţe asupra excepţiei de nelegalitate a Ordinelor MAI nr. 600/2005 şi nr. 1/652/2011 prin încheierea Tribunalului Tulcea din data de 14 noiembrie 2012.
Este adevărat că la data soluţionării cauzei, 8 martie 2013, intrase în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., însă acest act normativ nu este aplicabil în speţă.
Norma citată de recurent, cuprinsă în art. XXIII alin. (3) din această lege are, în realitate, următorul cuprins: „procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale”.
Or, „potrivit prezentei legi”, art. IV din Legea nr. 2/2013, care a modificat prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, dispune că litigiile „care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”.
Cum prin hotărârea atacată nu s-a soluţionat un litigiu care priveşte raportul de serviciu al funcţionarului public, ci o excepţie de nelegalitate care vizează acte administrative emise de o autoritate publică centrală, rezultă că acest motiv de recurs este nefondat, curtea de apel fiind competentă material în temeiul art. 4 alin. (1), raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Referitor la excepţia de nelegalitate invocată, Înalta Curte remarcă lipsa oricărei critici concrete la adresa sentinţei primei instanţe, recurentul limitându-se la a reproduce conţinutul motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Susţinerea potrivit căreia au fost respectate toate condiţiile de invocare a excepţiei de nelegalitate nu are legătură cu soluţia curţii de apel care a examinat „fondul” excepţiei de nelegalitate, nereţinând că ar fi incident vreun „fine de neprimire”.
Referitor la critica privind nepublicarea în M. Of. a Ordinelor Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 600/2005 şi nr. 1/652/2011, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect atât caracterul acestor acte administrative, cât şi faptul că sunt exceptate de la publicare.
Prima instanţă a apreciat corect că Ordinul MAI nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administraţiei şi internelor, secretarilor de stat, secretarului general şi şefilor/comandanţilor unităţilor MAI, deşi este un act administrativ cu caracter normativ, nu a fost publicat în M. Of., întrucât la momentul adoptării sale erau în vigoare prevederile art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, care stabileau imperativ că „nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I (…) ordinele (…) cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”.
Raţiunea nepublicării Ordinul MAI nr. 600/2005 este legată şi de domeniul său de reglementare limitat, acesta fiind aplicabil doar unei categorii profesionale delimitate, şi anume personalului M.A.I., situaţie în care nu se impunea să fie adus la cunoştinţa tuturor cetăţenilor prin publicare în M. Of. al României.
Legalitatea prevederilor art. 35 alin. (3) din Regulament nu poate fi pusă la îndoială şi a fost stabilită în repetate rânduri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a constatat că acestea nu încalcă în nici un fel prevederile art. 10 şi 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reliefată de exemplu prin deciziile nr. 3626/2007, nr. 4430/2009, nr. 1565/2011, nr. 33/2014, este constantă în sensul afirmării legalităţii Ordinului MAI nr. 600/2005.
Cât priveşte Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1/652/2011, s-a reţinut în mod corect, în raport de domeniul de reglementare – reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – caracterul de act administrativ individual, astfel cum este definită această noţiune de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În ce priveşte acest act administrativ sunt incidente, astfel, dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora nu era supus regimului de publicare în M. Of. al României.
Ordinul menţionat nu conţine reglementări cu caracter general, impersonal şi obligatoriu, adresate unor persoane nedeterminate, ci cuprinde reglementări care se adresează exclusiv persoanelor care sunt încadrate în structura Inspectoratului General al Poliţei de Frontieră.
De asemenea, în contextul în care unele dintre anexele acestui act normativ au caracter clasificat, se impune respectarea dispoziţiilor în vigoare referitoare la informaţiile clasificate, precum şi ale art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, republicată, care precizează următoarele:
"(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României:
b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate".
În acest context, nici nemulţumirea referitoare la nedepunerea ordinului atacat şi a documentaţiei care a stat la baza emiterii acestuia nu poate genera vreo consecinţă juridică, având în vedere faptul că motivele de nelegalitate invocate nu necesită examinarea documentaţiei pe baza căreia a fost emis.
În ceea ce priveşte completarea motivelor de nelegalitate invocate de reclamant prin completarea depusă la data de 28 februarie 2013, instanţa de fond a reţinut în mod corect că acestea reprezintă aspecte de oportunitate a măsurilor dispuse prin actul administrativ contestat, ce nu pot fi analizate în calea excepţiei de nelegalitate, ce presupune verificarea legalităţii unui act administrativ cu caracter unilateral din punct de vedere formal, prin raportare la legislaţia în a cărei aplicare s-a emis respectivul act.
Astfel, lipsa unor criterii de selecţie sau departajare, a principiilor care au fost avute în vedere la întocmirea organigramelor, posturilor şi situaţiilor numerice aprobate prin Ordinul nr. 1/652/2011 reprezintă aspecte ce pot fi cercetate în măsura în care se dovedeşte o vătămare produsă persoanei căreia i s-au aplicat dispoziţiile acestui act administrativ, aşa cum în mod corect a reţinut curtea de apel.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul N.C.D., prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, împotriva sentinţei civile nr. 88/CA din 8 martie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2014.