Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Calitatea de persoană îndreptățită la restituirea bunului preluat de stat. Existența unui acord internațional încheiat de România cu Austria privind reglementarea problemelor financiare în suspensie. Condiții de aplicare a dispozițiilor art. 5 din legea specială.
Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.
Index alfabetic : persoană îndreptățită
-măsuri reparatorii
-imobil preluat de stat
Legea nr. 10/2001, art. 5
Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, art. 5.1.- 5.4.
Notă : În ședința din 10 decembrie 2015, Curtea Constituțională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.5 alin.(1) din Legea nr.10/2001 și a constat că acestea sunt constituţionale în măsura în care nu permit restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent persoanelor care intră sub incidenţa acordurilor încheiate de România cu alte state privind reglementarea problemelor financiare în suspensie enumerate în Anexa nr.1 a Legii nr.10/2001.
Potrivit dispoziţiilor art.5 al Legii nr.10/2001, nu sunt îndreptăţite la restituire sau la alte măsuri reparatorii, persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România, privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa care face parte integrantă din acest act normativ.
Textul cuprinde una din excepţiile de la regula vocaţiei generale la restituire, pentru imobilele care fac parte din domeniul de aplicare al legii speciale de reparaţie, excepţia ce vizează însă doar situaţiile în care, urmare acordurilor internaţionale încheiate de România cu statele la care se referă textul ce se află în anexa nr.1 a legii, au fost primite efectiv despăgubiri, singura ipoteză în care ar dispărea vocaţia la măsurile reparatorii acordate în temeiul Legii nr.10/2001.
În vederea asigurării exigenţelor acestui text, Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 fac referire la necesitatea solicitării, de către entitatea investită cu soluţionarea notificării, a unei declaraţii autentificate date pe propria răspundere, prin care notificatorii (cetăţeni străini sau apatrizi, ori cetăţeni români care au emigrat în statele prevăzute în anexa nr.1) să declare că nu au făcut obiectul acestor acorduri, privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, în sensul obţinerii despăgubirilor.
Ca atare, dispozițiile legale sus menționate exclud de plano concluzia că simpla dovadă a existenţei Acordului, înlătură pe notificatorul aflat în situaţia redată, de la beneficiul măsurilor reparatorii.
Secția I civilă, decizia nr.1160 din 5 mai 2015
Prin acţiunea formulată la 5 septembrie 2005, reclamanţii B.B., I.A.M., B.Ş. şi G.B. au solicitat, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Câmpia Turzii, să se dispună obligarea pârâtului ca în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii să emită o dispoziţie de restituire în natură, în subsidiar în echivalent, pentru următoarele imobile: 1) o vilă în suprafaţă de 45 mp. cu trei încăperi şi verandă, construită din cărămidă, situată în Câmpia Turzii, cu terenul aferent, neidentificat topografic; 2) o casă de locuit în suprafaţă de 108 mp., cu parter înalt şi subsol, construit din beton şi cărămidă cu 6 încăperi, imobil situat în Câmpia Turzii, având destinaţia dispensar medical, nr. top. x24/1, CF nr. 1054 şi o clădire birou de 82 mp, parter cu 4 încăperi, imobil situat în Câmpia Turzii, nr. top. x24/1, CF nr. 1054, precum şi terenul aferent celor două construcţii, în suprafaţă de 16.476 mp.; 3. a) o fabrică din cărămidă acoperită din beton compusă din 10 camere cu 2 edificii laterale cu pereţi din cărămidă acoperită cu ţiglă, în suprafaţă de 900 mp., imobil situat în Câmpia Turzii, având destinaţia de instituţie de învăţământ - Colegiul X, nr. top. x26/1, CF nr. 1039 şi b) o casă de locuit cu parter înalt şi subsol, 20 încăperi, cu un coridor mare şi terasă, construcţie neterminată cu planşeu terasă beton din cărămidă, imobil situat în Câmpia Turzii, având destinaţia parţial de instituţie de învăţământ Colegiul X şi parţial de farmacie nr. top. x26/1, CF nr. 1039, precum şi terenul aferent celor două construcţii în suprafaţă de 14.105 mp.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii defunctului B.A., care a fost proprietarul imobilelor descrise.
Prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 84/1950 au fost confiscate toate bunurile care s-au aflat în proprietatea antecesorului reclamanţilor, fără ca acesta să fi beneficiat de vreo despăgubire. În actul de expropriere se face menţiune doar despre terenurile expropriate, aferente construcţiilor descrise. În aceste condiţii, se arată, preluarea imobilelor în proprietatea statului este nu numai abuzivă, dar este şi una fără titlu.
Cu toate că reclamanţii au parcurs procedura notificărilor prevăzute de art. 20 din Legea nr. 10/2001, până la data sesizării instanţei acestea nu au fost soluţionate. Reclamanţii au făcut totodată trimitere la principiul restituirii în natură al imobilelor preluate în mod abuziv.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.
La 6 iulie 2007, B.A.I. şi B.A.A.M. au formulat în cauză, cerere de intervenţie în interes propriu solicitând, în calitate de moştenitori ai lui B.A.A. (fiul autorului B.A., fostul proprietar al imobilelor) obligarea pârâtului de a emite în termenul de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii o dispoziţie şi în favoarea lor, prin care să restituie în natură imobilele descrise în acţiune.
O altă cerere de intervenţie în interes propriu, a fost formulată - la 1 august 2007 - de B.A.M., în calitate de moştenitor al lui B.A., care a solicitat ca dispoziţia de restituire în natură să fie emisă şi în favoarea sa.
Prin încheierea din 4 iulie 2008, Tribunalul Cluj, Secţia civilă a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de B.A.I. şi B.A.M., în calitate de moştenitori ai defunctului B.A.A. şi a respins totodată cererea de intervenţie în interes propriu formulată de B.A.M., apreciind că acesta nu a făcut dovada susţinerilor sale şi nu şi-a dovedit calitatea în proces.
Aceeaşi instanţă, prin sentinţa civilă nr.376 din 18 iulie 2008, a admis în parte acţiunea şi cererea de intervenție şi în consecinţă:
A dispus restituirea în natură în favoarea reclamanţilor şi a intervenienţilor, a următoarelor imobile: 1) imobilul construcţie înscris în C.F. nr. 1039 Câmpia Turzii cu nr. top. x26/1; 2) parcela cu nr. top. x26/1 - 240 mp.; 3) parcela cu nr. top. x25/1 - 2925 mp.; 4) parcela cu nr. top. x24/1 – 3.185 mp. şi 1.850 mp.; 5) parcela cu nr. top. x20/1/2 - 950 mp. şi 2.300 mp.; 6) parcela cu nr. top. x20/2/2/1/2 – 1.950 mp. şi 9.000 mp.
A dispus menţinerea afectaţiunii imobilului construcţie înscris în C.F. nr. 1039 Câmpia Turzii cu nr. top. x26/1 pe o perioadă de 2 ani.
A dispus acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 - în favoarea reclamanţilor şi intervenienţilor pentru următoarele imobile: 1) echivalentul procentului de 16% din construcţia înscrisă în C.F. nr. 1039 nr. top. x26/1; 2) 2 apartamente (apartamentul nr. 1 construcţia veche) din imobilul înscris în C.F. nr. 1054 nr. top. x24/1, 820/1/2 şi pentru terenul aferent nerestituit în natură; 3) pentru suprafeţele de teren nerestituite în natură prin dispoziţiile emise sau prin sentinţă.
A respins cererea având ca obiect restituirea în natură a imobilelor pentru care au fost emise dispoziţii de către pârâtul Primarul municipiului Câmpia Turzii astfel: dispoziţia nr. 34/2002 pentru imobilul, spaţiu comercial în suprafaţă de 28,73 mp.; dispoziţia nr. 1743/2007 şi nr. 2022/2007 pentru imobilul înscris în C.F. nr. 1054 nr. top. x24/1; dispoziţia nr. 39/2008 pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 488 mp. şi construcţia formată din 7 încăperi în suprafaţă de 102,20 mp.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin emiterea dispoziţiilor nr. 1743/2007, nr. 2022/2007 şi nr. 39/2008 (care au revocat practic, dispoziţia nr. 34/2002), pârâtul a recunoscut calitatea de persoane îndreptăţite a reclamantelor la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, în natură sau prin echivalent, pentru imobilele preluate abuziv de la antecesorul acestora.
Aceste dispoziţii nu au fost contestate, în condiţiile art.26 al Legii nr.10/2001.
În ceea ce priveşte restul imobilelor ce au făcut obiectul cererii de restituire, imobile care nu fac obiectul dispoziţiilor enunţate mai sus, în analiza posibilităţii restituirii acestora în natură ori a stabilirii unor măsuri reparatorii prin echivalent, prima instanţă a reţinut următoarele: din raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie, întocmit de B.M., tribunalul a reţinut următoarea identificare a imobilelor în regim de carte funciară: 1. casa de locuit identică cu Universitatea T. şi birouri, amplasată pe terenul cu nr. top. x26/1, înscrisă în CF nr. 1039. S-a arătat că iniţial construcţia avea regimul de înălţime S+P, ulterior s-a construit etajul 1; 2. casa de locuit identică cu dispensarul medical. Această construcţie este amplasată pe terenul cu nr. top. x24/1, înscris în CF nr. 1054. Construcţia cu regimul de înălţime S+P este împrejmuită cu gard şi este închiriată; 3. clădire birou identică cu magazin alimentar şi locuinţe. Construcţia este amplasată pe terenul cu nr. top. x24/1, înscrisă în CF nr. 1054. Edificatul este compus din: magazinul alimentar, înstrăinat de către reclamanţi şi 2 apartamente care sunt închiriate; 4 ateliere (fabrică), construcţie identică cu Colegiul X. Această construcţie este amplasată pe terenul cu nr. top. x20/1 şi 824/1 din CF nr. 1054; nr. top. x25/1/1 şi x26/1 din CF nr. 1039. Iniţial construcţia veche era compusă dintr-un corp principal cu 2 pavilioane laterale şi avea regimul de înălţime S+P. Construcţia nouă a mai adăugat 2 aripi şi a supraînălţat corpurile vechi, astfel că actualmente construcţia are regimul de înălţime S+P+2E; 5. vilă înscrisă pe terenul cu nr. top. x26/1 din CF nr. 1039 în prezent închiriată.
Expertul a stabilit totodată că terenul pe care sunt edificate construcţiile este situat pe strada L., colţ cu strada V. Construcţiile descrise ocupă în mare parte terenul iniţial şi doar porţiuni disparate pot fi retrocedate nu fără a afecta procesul de învăţământ, cel puţin în parte, în opinia expertului. Terenul cuprins între clădirea nr. 1, clădirea nr. 2, clădirea nr. 3 şi 4 este un spaţiu verde amenajat cu pomi, care se poate retroceda. În partea din spatele colegiului ar exista posibilitatea restituirii în natură a unei părţi din terenul de sport.
Prin completarea la raportul de expertiză expertul a indicat datele de carte funciară ale suprafeţelor de teren libere şi cu privire la care a făcut propunerea de restituire în natură conform anexei 5 din raportul iniţial.
În cauză s-a dispus şi efectuarea unei expertize în specialitatea construcţii şi ulterior s-a încuviinţat o contraexpertiză.
Expertul a identificat construcţiile cu privire la care s-au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001, după cum urmează:
Obiectiv nr. 1: construcţie situată în Câmpia Turzii. Construcţia identificată pe teren are destinaţia de clădiri birouri şi săli de curs şi se află în folosinţa Primăriei Câmpia Turzii. Construcţia este edificată pe terenul cu nr. top. x26/1 din CF nr. 1039. Construcţia tronson I, S+P+E, - corp I - şi P+E – corp II- a fost edificată în scopul utilizării ei ca locuinţă familială, birouri şi funcţie industrială (producţie utilaje destinate industriei textile). Expertul a arătat totodată că cele două corpuri comunică între ele prin coridoarele situate la parter şi etaj. Se evidenţiază două etape distincte de edificare a construcţiei: etapa I – tronson I (S+P+E) şi tronson II (P), care a fost edificată în anul 1937. Ulterior, etajul 1 al tronsonului II a fost realizat în jurul anilor 1943 -1944. Concluzia expertului cu privire la construcţia descrisă este în sensul că cele două corpuri de clădire au fost edificate în proporţie de 95% între anii 1938 - 1944. Elementele noi adăugate la clădirea iniţială constau în: cabină portar – 5%; planşeul din beton armat şi terasa exterioară peste planşeul din beton. Lucrările de construcţie efectuate au constat în: a) refuncţionalizarea spaţiilor iniţiale existente; b) schimbarea tâmplăriei exterioare (ferestre); c) înlocuirea învelitorii şi a şarpantei în totalitate; d) tencuieli exterioare la faţade; e) trotuar perimetral şi f) înlocuire integrală a jgheaburilor şi burlanelor.
Prin completarea raportului expertul şi-a reiterat concluziile anterioare în sensul că imobilul construcţie a fost edificat între anii 1920 - 1940 în două etape distincte (corp I şi II). Structura nou edificată în jurul anului 1950 a constat în: cabină portar şi terasă exterioară peste cabina portar. Au fost de asemenea descrise lucrările efectuate după anul 1950.
Faţă de cele expuse, tribunalul a constatat că imobilul descris poate fi restituit în natură, în favoarea reclamanţilor şi intervenienţilor.
Obiectivul nr. 2: casă de locuit actual dispensar medical, înscris în CF nr. 1054, cu nr. top. x24/1 şi x20/1/2. Construcţia S+P nu a fost modificată structural faţă de situaţia sa iniţială.
Obiectivul nr. 3: construcţia atelier (fabrică de cărămidă, actualmente Colegiul X) a fost realizată în două etape după cum urmează: a) construcţia de tipul S+P, având o construcţie principală şi două edificii laterale, a fost realizată în perioada 1922 - 1925 şi b) construcţia nouă (1955) realizată în urma extinderii celei vechi, atât pe orizontală cât şi pe verticală cu două aripi laterale la parter, etajul 1 şi 2 şi 5 pavilioane, construite în partea posterioară a construcţiei principale la parter şi etajul 1.
În urma măsurătorilor efectuate şi în urma analizei lucrărilor de construcţie noi, expertul a stabilit că din suprafaţa totală a construcţiei suprafaţa revendicată reprezintă 16%.
Având în vedere situaţia construcţiei descrise şi procentul de 16% reprezentat de vechea construcţie, în aceste limite s-a concluzionat că se impune stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Din analiza situaţiei fiecărui imobil în parte, conchide tribunalul, având în vedere şi dispoziţiile deja emise, rezultă că pentru construcţiile şi suprafeţele de teren care nu se pot restitui în natură este necesar să fie stabilite măsuri reparatorii prin echivalent. La pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a avut în vedere şi cele statuate prin Decizia nr. XX din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de reclamanţi şi intervenienţii principali, au fost admise în parte de Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă care, prin decizia nr.115/A din 1 noiembrie 2012 a înlăturat dispoziţia privind restituirea în natură a suprafeţei de 240 mp din parcela cu nr. top. x26/1 CF 1039 şi a dispus restituirea în natură a parcelelor cu nr. top. nou x26/1/3 în suprafaţă de 734 mp şi nr. top. nou x26/1/2 în suprafaţă de 2.368 mp, conform completării la raportul de expertiză.
A dispus restituirea în natură a parcelei cu nr. top. nou x24/1/2 în suprafaţă de 770 mp aferentă construcţiei de pe str. L. nr. xx1 şi a menţinut dispoziţia privind respingerea cererii pentru construcţia restituită prin dispoziţiile nr. 1743/2007 şi nr. 2022/2007 emise de pârât.
A dispus restituirea în natură şi a terenului în suprafaţă de 99 mp, identificat ca fiind parcela cu nr. top. nou x24/1/3, aferent imobilului de pe str. L. nr. xx3 şi a menţinut dispoziţia privind restituirea diferenţei de 3.185 mp şi 1.850 mp din parcela cu nr. top. x24/1, precum şi cea de respingere a cererii de restituire în natură a spaţiului comercial şi terenului aferent acestuia ce au fost restituite prin dispoziţia nr. 34/2002 emisă de pârât.
A constatat că cererea privind înlăturarea dispoziţiei privind menţinerea afectaţiunii imobilului, a rămas fără obiect.
A menţinut restul dispoziţiilor (privind restituirea construcţiei de pe str. L. nr. xx7, restituirea porţiunilor din parcelele cu nr. top x25/1, x20/1/2 şi x20/2/2/1/2, acordarea despăgubirilor în condiţiile Legii nr. 247/2005, precum şi cele privind respingerea plângerii în ceea ce priveşte imobilul de pe str. V., restituit prin dispoziţia nr. 39/2008 emisă de pârât).
A respins ca nefondat apelul pârâtului.
Recursurile declarate în cauză de reclamanţii B.B., B.Ş. şi I.A.M. precum şi de reclamanta G.B. şi intervenienţii în interes propriu, au fost admise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă care, prin decizia nr.5576 din 2 decembrie 2013, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.
Instanţa supremă a reţinut că sub aspectul stabilirii regimului juridic al parcelei cu nr. top nou x24/1/5, în suprafaţă de 6.209 m.p., este necesară suplimentarea probatoriului, pe aspectele reţinute de instanţa de recurs.
Astfel, s-a arătat, instanţa de apel a reţinut că pe terenul în discuţie se află curtea unui atelier şcoală şi un teren de tenis, ce constituie un „tot unitar” cu ansamblul ocupat de instituţia de învăţământ, fără a preciza însă dacă nemişcătorul aparţine domeniului public ori este afectat de amenajări de utilitate publică şi fără să indice temeiul de drept care înlătură posibilitatea restituirii în natură, aspecte ce echivalează cu nestabilirea completă a situației de fapt.
Aşadar, a conchis instanţa supremă, completarea probatoriului sub acest aspect este necesară, faţă de dispoziţiile art.10 alin.(3) şi art.11 alin.(3) din Legea nr. 10/2001, pentru a se putea face distincția între noţiunile de „teren liber” şi „teren liber ce poate fi restituit în natură”, ştiut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectaţiunii sale.
În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, prin decizia nr.1098/A din 10 noiembrie 2014, a admis în parte apelul declarat de reclamanta I.A.M. şi intervenienţii principali B.A. şi B.I., precum şi apelul declarat de reclamanţii B.B., B.Ş. şi B.G. împotriva sentinţei civile nr. 376/2008 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte, după cum urmează:
A înlăturat dispoziţia din sentinţă privind restituirea în natură a suprafeţei de 240 mp teren aferentă parcelei cu nr. top x26/1 înscrisă în CF nr. 1039 şi a dispus restituirea în natură a parcelelor cu nr. top nou x26/1/3 în suprafaţă de 734 mp şi cu nr. top nou x26/1/2 în suprafaţă de 2.386 mp, conform completării la raportul de expertiză.
A dispus restituirea în natură a parcelei cu nr. top nou x24/1/2 în suprafaţă de 770 mp aferentă construcţiei situate pe str. L. nr. xx1 şi a menţinut dispoziţia privind respingerea cererii cu privire la construcţia restituită prin dispoziţiile nr. 1743/2007 şi nr. 2022/2007 emise de pârât.
A dispus restituirea în natură şi a terenului în suprafaţă de 99 mp, identificat ca fiind parcela cu nr. top nou x24/1/3, aferent imobilului situat pe str. L. nr. xx3 şi a menţinut dispoziţia privind restituirea diferenţei de 3.185 mp şi 1.850 mp din parcela cu nr. top x24/1, precum şi dispoziţia de respingere a cererii de restituire în natură a spaţiului comercial şi a terenului aferent acestuia ce au fost restituite prin dispoziţia nr. 34/2002 emisă de pârât.
A constatat că cererea privind înlăturarea dispoziţiei privind menţinerea afectaţiunii imobilului a rămas fără obiect.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei (privind restituirea construcţiei situate pe str. L. nr. xx7, restituirea porţiunilor din parcelele cu nr. top x20/1/2, x20/2/2/1/2 şi nr. top x25/1 - respectiv, în cazul acestei din urmă parcele, inclusiv parcelele cu nr. top noi x25/1/2 teren în suprafaţă de 700 mp, x25/1/4 teren în suprafaţă de 2.547 mp şi x25/1/3 teren în suprafaţă de 663 mp, conform completării la raportul de expertiză), acordarea despăgubirilor în condiţiile Legii nr. 247/2005, precum şi dispoziţiile privind respingerea plângerii în ceea ce priveşte imobilul situat pe str. V. nr. 1, restituit prin dispoziţia nr. 39/2008 emisă de pârât.
A respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei de pârâtul Primarul municipiului Câmpia Turzii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de trimitere a reţinut că reclamanta I.A. nu a depus - aşa cum i s-a solicitat de către instanţă - înscrisuri de la autorităţile austriece, în forma apostilată, conform Convenţiei de la Haga din 1961 sau orice alte probe pertinente şi utile cauzei care să facă dovada susţinerilor privitoare la faptul că G.B. sau antecesorii acesteia ar fi fost deja despăgubiţi de către statul austriac, situaţie în care aceste afirmaţii nu pot fi apreciate ca fiind dovedite.
Nu a fost primit nici argumentul potrivit căruia dispoziţiile art.2 din Acordul încheiat în anul 1963 între R.P. Română şi Austria, „pentru reglementarea problemelor financiare în suspensie” afirmă efectul liberator pentru persoanele fizice şi juridice din România faţă de Austria, în vederea indemnizării cărora era destinată suma prevăzută în art. 1, în considerarea dispoziţiilor art.5 (1) din Legea nr. 10/2001 care se referă doar la acele persoane care, au primit în mod cert şi efectiv despăgubiri. Or, o asemenea dovadă nu s-a făcut cu privire la reclamanta G.B. sau la antecesorii săi.
Cât priveşte suprafaţa de 6.209 mp teren, aferentă parcelei cu nr. top nou x24/1/5, în lămurirea regimului juridic al acesteia, instanţa de apel a făcut trimitere la dispoziţiile art.112 (2) din Legea nr.1/2011 „a educaţiei naţionale” potrivit căreia, terenurile şi clădirile unităţilor de „educaţie timpurie”, de învăţământ preşcolar, şcolilor primare, gimnaziale şi liceale, inclusiv ale celorlalte niveluri de învăţământ, înfiinţate de stat, fac parte din domeniul public local şi sunt administrate de către consiliile locale.
Apartenenţa la domeniul public a unor imobile ce aparţin categoriilor de mai sus nu reprezintă, însă, prin ea însăşi un impediment la restituirea în natură.
În sensul celor stabilite de instanţa de recurs, a fost analizată incidenţa în cauză, cu privire la terenul sus-evocat, a dispoziţiilor art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, cât priveşte existenţa pe teren a unor amenajări destinate a servi nevoilor comunităţii, respectiv căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare, subterane, amenajări de spaţiu.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 10.3 din Normele metodologice, în toate cazurile entitatea învestiră cu soluţionarea notificării (şi, mutatis mutandis, instanţa de judecată) are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat şi a suprafeţei acesteia, pentru a nu afecta căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi utilitare şi altele. În cazul în care se constată astfel de situaţii, restituirea în natură se va limita la acele suprafeţe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.
S-au apreciat ca fiind de interes în cauză şi prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale, spaţiilor verzi stabilite prin art. 3 lit. e) - f) din Legea nr. 24/2007, precum şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Cât priveşte terenul în suprafaţă de 6.209 mp, aferent nr. top x24/1/5, acesta este indicat în raportul de expertiză efectuat în apel în primul ciclu procesual, ca incluzând curte, spaţiu verde, teren viran, alei şi clădire „Atelier şcoală”.
Din adresa Colegiului X rezultă că pe terenul mai sus-arătat se află, într-adevăr, clădirea „Atelierelor şcoală” ale colegiului în care se desfăşoară orele de instruire practică, construcţia clădirii fiind începută în anul 1972, deci ulterior preluării terenului de către stat.
Tot astfel, din adresa transmisă instanţei de apel de S.C. FDEE E.D.T.N. S.A. rezultă că pe parcela identificată cu nr. top x24/1/5 reprezentând teren în suprafaţă de 6.209 mp există cabluri de energie electrică în funcţiune ce aparţin acestei societăţi comerciale, cabluri care sunt pozate subteran, cu excepţia unei porţiuni care este pe suport.
S-a precizat, totodată, că reţeaua electrică ce traversează terenul în litigiu este una de mare calibru, având în vedere că este vorba despre o reţea trifazată de joasă tensiune, precum şi că aceste reţele electrice au fost realizate în anul 1990.
Faţă de aceste precizări cu valoare probatorie, instanţa de trimitere a apreciat că terenul în suprafaţă de 6.209 mp aferent nr. top x24/1/5 este, în sensul prevederilor art.10 pct.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, afectat de o amenajare subterană ce împiedică restituirea sa în natură, conducând la concluzia că reclamanţii şi intervenienţii sunt îndreptăţiţi, cât priveşte acest teren, de a obţine măsuri reparatorii în echivalent.
Cât priveşte celelalte imobile cu privire la care reclamanţii şi, după caz, intervenienţii au solicitat acordarea de măsuri reparatorii, referindu-se la ele prin cererile de apel formulate, s-au menţinut dispoziţiile exprimate de către instanţa de control judiciar, în primul ciclu procesual.
Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs reclamanta I.A.M. care, invocând dispoziţiile art.496 alin.(1) şi (2) şi respectiv art.488 (1) pct.6 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, critică decizia dată în rejudecarea apelurilor, după cum urmează:
În mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active (lipsa calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii) a reclamantei G.B.
Au fost depuse în acest sens, documente - în legătură cu care s-a stabilit fără echivoc că nu este necesară apostilarea – care atestă că urmare Acordului (din 1963) dintre R. P. Română şi Austria, s-a plătit părţii austriece o sumă forfetară pentru stingerea oricăror pretenții ale cetăţenilor austrieci faţă de bunuri aflate pe teritoriul României, pretins a fi fost abuziv preluate de către stat.
În această situaţie, apare ca irelevantă împrejurarea dacă G.B., cetăţean austriac a primit efectiv despăgubirile, pierderea dreptului la măsuri reparatorii fiind determinată, potrivit art.2 al Acordului de „plata integrală a sumei forfetare” de către Statul Român.
Oricum, conchide recurenta, niciun text al legilor reparatorii nu a lipsit de efecte juridice prevederile Acordului din 1963, care, trebuie considerat (având în vedere obiectul de reglementare) act normativ special, aplicabil în situații particulare, cum este cea din speţă.
Au fost ignoraţi, din cuprinsul dispozitivului, un total de 13.537 m.p., amplasat sub nr. top x20/2/2/1/2, de ambele expertize efectuate în cauză.
Mărginindu-se să afirme că menţine restul dispoziţiilor privind restituirea porțiunilor din parcelele situate sub nr. top x20/2/2/1/2, instanţa de trimitere a refuzat să coreleze cele două expertize, deşi i s-a solicitat expres acest lucru, „omițând” practic să se pronunţe asupra unui sfert din întreg terenul revendicat, teren liber a cărui restituire în natură era obligatorie conform art.1 al Legii nr.10/2001.
Instanţa „a omis” să ia în discuţie situaţia mai multor terenuri, cu şi fără construcţii, identificate de expertiză ca situate: sub nr. top x24/1/6-339 m.p. -, sub nr. top x26/1 sau x25/1 – suprafaţă „nedeterminată” -, teren în suprafață de 1.718 m.p., din incinta ISCT S.A., terenul menţionat ca „bloc de locuinţe P+3”, concesionat Parohiei Ortodoxe X, terenul (nu se indică suprafaţa şi adresa) aferent fostei cantine, închiriată de municipalitate „unui S.R.L.”.
În legătură cu aceste terenuri, care se impuneau a fi restituite în natură, se invocă încălcarea prevederilor art.1 alin. (1), art. 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001 şi se face trimitere la pct.9.1 din Normele metodologice.
S-a „refuzat” a fi restituită parcela nou identificată sub nr. top 824/1/5, fiind încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 376/2008 a Tribunalului Cluj care, a acordat acest suprafeţe.
Astfel, se arată, în apel s-au evidenţiat diferenţe de identificare a terenurilor între cele două expertize, instanţa luând în dezbatere o chestiune irevocabil tranşată care, impunea ca soluţie obligatorie, restituirea în natură a nemişcătorului.
Or, dacă, chiar sub un alt topografic, însă cu privire la acelaşi teren în materialitatea lui, s-ar reveni asupra acestei măsuri reparatorii, s-ar încălca principiul non reformatio in pejus.
Justificarea care a generat respingerea restituirii este „pur aparentă, fără suport de specialitate”. Astfel, nu existenţa oricărei reţele de curent aflată pe teren, determină imposibilitatea restituirii ci doar existenţa şi utilizarea unor „amenajări subterane … conducte de electricitate de mare calibru”. Or, contrar celor învederate instanţei prin adresa emisă de S.C. F.D.E.E. E.D.T.N. S.A., reţeaua care grevează terenul în discuţie, nu poate fi considerată „de mare calibru”, cu atât mai mult cu cât nu există impedimente la mutare.
În consecinţă, refuzul instanţei de apel de a restitui în natură, dintre toate parcelele aflate în situaţie identică, doar nr. top x24/1/5 de 6.209 m.p. semnifică a aplica legea de o manieră „impredictibilă” şi „contradictorie”, prin raportare la dispoziţiile art.1 (1), art.7, 9 şi 10 din Legea nr. 10/2001.
Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Dintru început, trebuie precizat, faţă de temeiurile invocate de recurentă în cererea de recurs, că litigiul de faţă se supune Codului de procedură civilă de la 1865, criticile formulate urmând a fi analizate - în raport şi de precizările orale făcute de reprezentantul recurentei-reclamante, la interpelarea instanţei - din perspectiva dispoziţiilor art.304 pct.7-9 din vechiul cod, în acord cu prevederile art.3 (1) şi (2) din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010, privind Codul de procedură civilă.
Cât priveşte critica referitoare la „greşita” respingere a excepţiei vizând lipsa calităţii procesuale active (respectiv a calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii) a G.B. :
Potrivit dispoziţiilor art.5 al Legii nr.10/2001, nu sunt îndreptăţite la restituire sau la alte măsuri reparatorii, persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România, privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa care face parte integrantă din acest act normativ.
Textul cuprinde, în adevăr, una din excepţiile de la regula vocaţiei generale la restituire, pentru imobilele care fac parte din domeniul de aplicare al legii speciale de reparaţie.
Excepţia vizează însă, neîndoielnic, doar situaţiile în care, urmare Acordurilor internaţionale încheiate de România cu statele la care se referă textul ce se află în anexa nr.1 a legii, au fost primite efectiv despăgubiri, singura ipoteză în care, ar dispărea vocaţia la măsurile reparatorii acordate în temeiul Legii nr.10/2001.
Or, o asemenea dovadă nu s-a făcut în cauză, probele administrate în ambele cicluri procesuale permițând, cel mult, concluzia existenţei unor demersuri iniţiate de autorii G.B. în faţa statului austriac, pentru obţinerea unor despăgubiri iar nu şi acordarea efectivă a acestora.
Din această perspectivă apar ca lipsite de relevanţă aserţiunile instanţei de trimitere legate de necesitatea apostilării înscrisurilor obţinute de părţi de la autorităţile austriece, văzând în acest sens, dispoziţiile art.3 ale Convenţiei de la Haga din 1961 şi respectiv Acordul dintre România şi Austria cu privire la asistenţa juridică în materia dreptului civil şi de familie (precum şi Protocolul anexă), încheiate la Viena în anul 1965.
De altfel, deşi concluzionează greşit asupra caracterului obligatoriu al apostilării actelor depuse în dovedirea lipsei calităţii de persoană îndreptăţită a G.B. – în condiţiile în care chestiunea nu fusese tranșată în ciclul procesual anterior – instanţa de trimitere face o aplicare corectă a dispoziţiilor art.5 din lege, reţinând judicios că, apostilate sau nu, actele depuse nu erau în măsură să ducă la concluzia că reclamanta G.B., ori antecesorii acesteia, ar fi obţinut despăgubiri efective pentru imobilele în litigiu, în baza Acordului încheiat în anul 1963 între România şi Austria, pentru reglementarea problemelor financiare în suspensie.
Nu poate fi primită nici argumentaţia recurentei, în sensul că faţă de prevederile art.2 al Acordului ar fi irelevantă dovada vizând primirea efectivă a despăgubirilor întrucât, se susţine, pierderea dreptului la măsuri reparatorii este determinată de plata integrală a sumei forfetare, de către Statul Român.
Astfel, aşa cum s-a arătat, art.5 din lege, exclude de la beneficiul măsurilor reparatorii doar persoanele care au primit despăgubiri, potrivit acordurilor internaţionale, iar în vederea asigurării exigenţelor acestui text, Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 (publicată în Monitorul Oficial nr.227/2007) fac referire la necesitatea solicitării, de către entitatea investită cu soluţionarea notificării, a unei declaraţii autentificate date pe propria răspundere, prin care notificatorii (cetăţeni străini sau apatrizi, ori cetăţeni români care au emigrat în statele prevăzute în anexa nr.1) să declare că nu au făcut obiectul acestor acorduri, privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, în sensul obţinerii despăgubirilor.
Această declaraţie, a fost dată de G.B., la 20 ianuarie 2009, în formă autentică şi depusă la dosar, urmare solicitării instanţei, consemnată în încheierea din 12 ianuarie 2009.
În consecinţă, inserarea dispoziţiilor amintite în lege şi respectiv Normele Metodologice, exclude de plano concluzia că simpla dovadă a existenţei Acordului, înlătură pe notificatorul aflat în situaţia redată, de la beneficiul măsurilor reparatorii.
Cât priveşte critica vizând parcela în suprafaţă de 6.209 m.p. aferentă topograficului nr.x24/1/5, se constată că prin decizia de casare au fost avute în vedere în mod exclusiv doar aspectele ce vizează lămurirea regimului juridic al nemişcătorului, dacă acesta aparţine sau nu domeniului public şi este afectat de amenajări de utilitate publică care ar justifica respingerea cererii de restituire în natură, formulată pe calea notificării.
Verificând incidenţa art.16 din Legea nr. 10/2001, potrivit indicaţiilor obligatorii date de instanţa supremă (art.315 C.proc.civ.), instanţa de trimitere a administrat un amplu probatoriu care atestă fără echivoc că nemişcătorul – pe care se află clădirea „Atelier - şcoală” a Colegiului X – şi un teren de sport, ambele destinate nevoilor instituţiei de învăţământ – este afectat de amenajări subterane ce împiedică restituirea sa în natură, reclamanții şi intervenienţii fiind îndreptăţiţi, cât priveşte acest teren, la obţinerea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Astfel, răspunzând solicitărilor instanţei, S.C. F.D.E.E. E.D.N. S.A. a precizat că reţeaua electrică ce traversează terenul în litigiu, este una de mare calibru realizată în anul 1990 care, asigură alimentarea cu energie electrică a 6 obiective de interes public.
Planul de situație ce marchează traseul acestei reţele relevă de asemenea că, porţiunea neafectată de construcţia instituţiei de învăţământ este traversată în diagonală de cabluri electrice, subterane, instanţa de apel concluzionând corect asupra dificultăţii de a delimita o parcelă care să nu fie afectată de reţeaua electrică şi care să nu îngreuneze desfăşurarea normală a activităţii instituţiei de învăţământ.
Ca atare, s-a apreciat judicios asupra aplicabilităţii prevederilor art.10 (2) din Legea nr. 10/2001.
Nu se poate reţine, astfel cum susține recurenta, „încălcarea autorităţii de lucru judecat” a sentinţei nr. 376/2008 a Tribunalului Cluj, dată în prezenta cauză în primă instanţă şi respectiv încălcarea principiului non reformatio in pejus, sub aspectul restituirii parcelei nou identificată sub nr. top x24/1/5.
Astfel, aşa cum corect a reţinut şi instanţa care a pronunţat prima decizie dată în soluţionarea apelurilor, tribunalul a dispus restituirea în natură doar a unor porţiuni de 3.185 m.p. şi respectiv 1.850 m.p. din acest topografic, iar terenul de 6.209 m.p. (aparţinând suprafeţei totale de 16.475 m.p.) ocupat de atelier şcoală şi teren de tenis, a fost apreciat ca fiind un tot unitar cu ansamblul destinat procesului de învăţare, ceea ce a dus la concluzia imposibilităţii restituirii lui în natură.
Chestiunea vizând evidenţierea unor diferențe de identificare a terenurilor aparţinând topograficului 824/1/5, ce ar rezulta urmare comparării concluziilor celor 2 expertize efectuate în cauză, nu a făcut de altfel, obiectul recursului declarat de reclamanţi, împotriva deciziei civile nr.115/A/2012 a Curţii de Apel Cluj, statuările instanţei de apel asupra celorlalte aspecte ce ţin de soluţionarea fondului cauzei, intrând în puterea lucrului judecat.
Tot astfel, cu privire la celelalte topografice amintite în motivele recursului de faţă, instanţa supremă a reţinut că, din chiar dispozitivul deciziei atacate (nr.115/A din 1 noiembrie 2012) rezultă că instanţa s-a pronunţat asupra tuturor solicitărilor din notificări, în raport cu numerele topografice indicate de reclamanţi şi motivate în considerente.
Reluând analiza cu privire la celelalte imobile, în legătură cu care reclamanţii au solicitat fie restituirea în natură, fie acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, enumerate în cererile de apel formulate, instanţa de trimitere a arătat, fără echivoc, că punctul său de vedere concordă cu acela exprimat de către instanţa de apel, din primul ciclu procesual.
S-a apreciat corect (în raport de expertiza efectuată în apel) că sunt libere şi pot fi restituite în natură, parcelele cu nr. top nou x25/1/2 - teren în suprafaţă de 7.000 m.p. - x25/1/3 - teren în suprafaţă de 663 m.p. şi x25/1/4 - teren în suprafaţă de 2.547 m.p. - imobile rezultate din dezmembrarea topograficului inițial 825/1.
Ca atare, contrar celor susţinute prin motivele de recurs, se constată că au fost analizate toate cererile vizând topograficele indicate de reclamanţi iar însumate, suprafeţele din nr. top 825/1 în legătură cu care s-a dispus restituirea în natură, totalizează o suprafaţă superioară celei restituite de prima instanţă.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul a fost respins, ca nefondat.