Bancrută frauduloasă. Răspunderea penală a persoanei juridice
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului
Indice alfabetic: Drept penal
- bancrută frauduloasă
- răspunderea penală a persoanei juridice
Legea nr. 85/2006, art. 143 alin. (2)
C. pen. anterior, art. 191
C. pen., art. 135, art. 241
1. În procedura insolvenţei, fapta reprezentantului administratorului judiciar care, în frauda creditorilor, înscrie în tabelul de creanţe o creanţă sub condiţie suspensivă ca fiind o creanţă pură şi simplă, deşi condiţia nu este îndeplinită şi, prin urmare, suma care reprezintă valoarea creanţei nu este datorată - cu consecinţa efectuării plăţii acestei sume nedatorate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută în vechile dispoziţii ale art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, care au corespondent în art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., ce incriminează fapta persoanei care, în frauda creditorilor, înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară sume nedatorate.
2. Societatea profesională cu răspundere limitată, ca formă de exercitare a profesiei de practician în insolvenţă cu personalitate juridică, desemnată administrator judiciar în procedura insolvenţei, răspunde penal pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă săvârşită de reprezentantul său, în realizarea obiectului de activitate al societăţii desemnate administrator judiciar în procedura insolvenţei.
3. Dacă un reprezentant al societăţii profesionale cu răspundere limitată, desemnată administrator judiciar în procedura insolvenţei, săvârşeşte infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută în vechile dispoziţii ale art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, care au corespondent în art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., în realizarea obiectului de activitate al societăţii, iar un alt reprezentant al acesteia săvârşeşte infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută în vechile dispoziţii ale art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, care au corespondent în art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., în realizarea obiectului de activitate al societăţii, societatea profesională cu răspundere limitată - persoană juridică desemnată administrator judiciar în procedura insolvenţei - răspunde penal pentru două infracţiuni de bancrută frauduloasă, aflate în concurs real de infracţiuni.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 248/A din 2 iulie 2015
Prin sentinţa nr. 662/F din 11 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, a fost condamnată inculpata R. SPRL la pedeapsa de 80.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă.
În baza art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, a fost condamnată inculpata R. SPRL la pedeapsa de 80.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior raportat la art. 401 alin. (1) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele menţionate, urmând ca inculpata R. SPRL să execute pedeapsa cea mai grea, de 80.000 lei amendă penală.
În baza art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, a fost condamnată inculpata M.O. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatei M.O. drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, termen stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, a fost condamnat inculpatul Ş.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului Ş.G. drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, termen stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, a fost condamnată inculpata R.E. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatei R.E. drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, termen stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 14 C. proc. pen. anterior, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă societatea C.
Au fost obligaţi inculpaţii R. SPRL, M.O., Ş.G. şi R.E. în solidar la plata către partea civilă societatea C. a sumei de 20.475.578,18 lei.
În drept, fapta inculpatei R. SPRL care, în calitate de administrator judiciar al societăţii în insolvenţă C., a prezentat în tabelul creanţelor asupra debitoarei societatea C. (respectiv în completarea la tabelul preliminar, astfel cum a fost depusă la dosarul instanţei în luna august 2009), în frauda celorlalţi creditori, a unor sume nedatorate, respectiv a creanţei numitei A.B., lucru care a dus la plata către aceasta a unei prime tranşe de 14.044.603,67 lei la data de 5 septembrie 2011, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006.
Fapta inculpatei R. SPRL care, în calitate de administrator judiciar al societăţii în insolvenţă C., a avizat lista creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 (depusă la dosarul instanţei la data de 22 octombrie 2010), în care la poziţia 1 este consemnată în fals creanţa numitei A.B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Fapta inculpatei M.O. care, în calitate de reprezentant al administratorului judiciar al societăţii în insolvenţă C., a prezentat în tabelul creanţelor asupra debitoarei societatea C. (respectiv în completarea la tabelul preliminar, astfel cum a fost depusă la dosarul instanţei în luna august 2009), în frauda celorlalţi creditori, a unor sume nedatorate, respectiv a creanţei numitei A.B., lucru care a dus la plata către aceasta a unei prime tranşe de 14.044.603,67 lei la data de 5 septembrie 2011, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006.
Fapta inculpatei R.E. care, în calitate de reprezentant al administratorului judiciar al societăţii în insolvenţă C., a avizat lista creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 (depusă la dosarul instanţei la data de 22 octombrie 2010), în care la poziţia 1 este consemnată în fals creanţa numitei A.B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Fapta inculpatului Ş.G. care, în calitate de administrator special al societăţii în insolvenţă C., a întocmit lista creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 (depusă la dosarul instanţei la data de 22 octombrie 2010), în care la poziţia 1 este consemnată în fals creanţa numitei A.B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat apel inculpaţii M.O., Ş.G., R.E. şi R. SPRL.
Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu sub toate aspectele, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că apelurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Instanţa de fond, pe baza probelor administrate în cauză, a reţinut corect situaţia de fapt şi a realizat o încadrare în drept corespunzătoare a faptelor inculpaţilor, procedând ulterior la o justă individualizare a pedepselor aplicate acestora.
Analizând probele administrate în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că între martora A.B. şi societatea P. (actuala societatea C.), în cursul anului 2007, s-au încheiat două contracte, şi anume:
- contractul din 16 mai 2007, prin care societatea P. achiziţiona de la aceasta părţile sociale ale societăţii G. contra sumei de 2.600.000 euro, contract ce a fost executat imediat, societatea P. plătind preţul şi devenind proprietarul părţilor sociale ale societăţii G., ce avea în concesiune mina de la B.;
- contractul din 30 iulie 2007, prin care A.B. a transmis societăţii P. drepturile exclusive de exploatare şi folosinţă pe teritoriul României a invenţiei „Procedeu de prelucrare a unor calcare brucitice şi instalaţia aferentă.”
Potrivit art. 5 al contractului, preţul total al licenţei este de 9.900.000 euro, plata urmând a se face în mai multe tranşe, o primă tranşă de 2.800.000 euro până la data de 5 august 2007, restul de 7.100.000 euro urmând a fi achitaţi în tranşe (6 rate lunare de 50.000 euro şi 68 tranşe lunare de 100.000 euro), în termen de 30 de zile de la data realizării de venituri nete din vânzarea produselor obţinute din exploatarea şi utilizarea invenţiei.
Părţile au consimţit asupra faptului că toate tranşele de preţ stabilite, cu excepţia celei de 2.800.000 euro, se vor plăti numai sub condiţia realizării de venituri nete din vânzarea produselor obţinute din exploatarea şi utilizarea invenţiei.
La data de 18 octombrie 2007, la contractul de licenţă invenţie din 30 iulie 2007, între părţi s-a încheiat Actul adiţional nr. 1 prin care se modifică art. 5.1 din contractul de licenţă, în sensul că plata preţului se va efectua în mai multe tranşe, după cum urmează: o primă tranşă de 2.800.000 euro, o a doua tranşă de 200.000 euro, iar restul de 6.900.000 euro urmează a fi achitat în 6 rate lunare de 50.000 euro şi 66 tranşe lunare egale de 100.000 euro fiecare.
Conform art. 2 din Actul adiţional, părţile au convenit ca plata celei de a doua tranşe de 200.000 euro să se efectueze la data semnării actului adiţional, iar în ceea ce priveşte celelalte tranşe, prima tranşă de preţ devine scadentă şi se va achita în termen de 30 zile de la data realizării de venituri nete din vânzarea produselor obţinute din exploatarea şi utilizarea invenţiei.
Părţile au consimţit asupra faptului că toate tranşele stabilite, cu excepţia celor de 2.800.000 euro şi 200.000 euro, se vor plăti de licenţiat numai sub condiţia realizării de venituri nete din vânzarea produselor obţinute din exploatarea şi utilizarea invenţiei.
Cele două tranşe stabilite de către părţi prin actul adiţional au fost achitate la data de 13 august 2007 - suma de 2.800.000 euro şi la 19 octombrie 2007 - suma de 200.000 euro.
Potrivit art. 3.1 din Contractul de licenţă invenţie, acest contract intră în vigoare la data semnării lui şi produce efecte pe întreaga durată de valabilitate a brevetului astfel acordat, respectiv până la data de 16 martie 2026.
După ce a achiziţionat părţile sociale de la societatea G., societatea C. a întreprins demersurile necesare punerii în exploatare a zăcământului de la B., respectiv a obţinut avize, autorizaţii, concesiuni de terenuri, racordarea la energie electrică, a construit un drum de acces, demersuri ce sunt menţionate în Planul de reorganizare al societăţii C.
Prin sentinţa nr. 1786 din 25 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a comercială, a fost admisă cererea formulată de creditoarea societatea M. şi s-a deschis procedura insolvenţei împotriva debitoarei societatea C., fiind numită administrator judiciar R. SPRL.
Conform contractului din 30 iulie 2007 şi a actului adiţional la acesta, creanţa numitei A.B. în valoare de 6.900.000 euro era o creanţă afectată de o condiţie, respectiv aceea a realizării de venituri nete din vânzarea produselor obţinute din exploatarea şi utilizarea invenţiei, condiţie care nu era îndeplinită la data deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei societatea C. şi, în consecinţă, suma de 6.900.000 euro nu era datorată.
Potrivit art. 72 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar al debitoarei, inculpata R. SPRL, prin reprezentantul său - M.O., a verificat creanţele existente şi a înscris această creanţă în tabelul preliminar al creanţelor, mai exact în completarea la tabelul preliminar al creanţelor depusă la instanţa de judecată în luna august 2009, creanţa numitei A.B. figurând la poziţia nr. 28.
În tabelul preliminar al creanţelor, creanţa numitei A.B. a fost trecută ca o creanţă pură şi simplă, deşi era afectată de o condiţie, aşa cum s-a arătat anterior.
După întocmirea tabelului preliminar, creanţa numitei A.B. a fost trecută în tabelul definitiv al creanţelor tot ca o creanţă pură şi simplă, iar la data de 5 septembrie 2011, societatea C. a făcut plata primei tranşe de 14.044.603,67 lei.
Procedându-se în acest mod, au fost încălcate dispoziţiile art. 64 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora titularii creanţelor sub condiţie suspensivă la data deschiderii procedurii vor fi îndreptăţiţi să voteze şi să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiţiei respective.
Este cert faptul că nu se îndeplinise condiţia de realizare a veniturilor nete din vânzarea produselor obţinute din exploatarea şi utilizarea invenţiei, astfel că această creanţă a martorei A.B. nu era certă şi exigibilă, aşa încât suma a fost plătită în mod nelegal, în dauna celorlalţi creditori.
Potrivit art. 20 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar are obligaţia de a verifica creanţele şi, atunci când este cazul, să formuleze obiecţiuni la acestea, precum şi să întocmească tabelul creanţelor.
În baza acestor dispoziţii legale, administratorul judiciar trebuia să realizeze propria sa verificare asupra creanţelor societăţii C., putând observa că această creanţă a numitei A.B. era afectată de o condiţie şi, în consecinţă, nu trebuia trecută în tabelul creanţelor ca o creanţă certă şi exigibilă.
Conform dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în vederea administrării eficiente a procedurii, planul de reorganizare poate desemna o categorie separată de creanţe, compusă numai din acele creanţe chirografare care, în sensul art. 49 alin. (1), aparţin furnizorilor fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi. Lista acestor creanţe trebuie confirmată de administratorul judiciar.
Dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prevăd că, pe perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente.
Contrar acestor dispoziţii legale, creanţa numitei A.B. a fost înscrisă în lista creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, la poziţia 1, în cuantum de 29.558.220 lei, lista creditorilor fiind semnată de administratorul special al societăţii C. - inculpatul Ş.G. şi confirmată de administratorul judiciar - inculpata R. SPRL, prin reprezentantul său - inculpata R.E.
Probele administrate au dovedit fără echivoc faptul că brevetul de invenţie al martorei A.B. nu a fost folosit niciodată în activitatea societăţii C., iar creanţa respectivă nu făcea parte din categoria celor fără de care societatea nu îşi putea desfăşura activitatea.
Prin includerea creanţei numitei A.B. în categoria celor prevăzute în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, aceasta a beneficiat de un regim privilegiat de plată, în sensul că prima tranşă de plată era în cuantum de două treimi din totalul de plată al creanţei, spre deosebire de celelalte creanţe chirografare în cazul cărora prima tranşă de plată era de numai o treime din totalul de plată.
În tabelul definitiv ce cuprinde creanţele înregistrate împotriva averii debitoarei societatea C., creanţa numitei A.B. în cuantum de 29.558.220 lei figurează ca o creanţă pură şi simplă.
La data de 5 septembrie 2011, numitei A.B. i-a fost achitată suma de 14.044.603,67 lei, iar la data de 30 noiembrie 2010, i-a fost achitată suma de 6.430.974,51 lei.
Planul de reorganizare a societăţii C. a fost votat de Adunarea creditorilor şi aprobat de Adunarea generală extraordinară a acţionarilor, iar prin sentinţa nr. 7482 din 24 noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a comercială, a fost confirmat acest plan de reorganizare.
În planul de reorganizare şi în programul de plăţi sunt menţionate separat creanţele chirografare ale creditorilor fără de care societatea nu îşi poate desfăşura activitatea, între care se află şi creanţa numitei A.B. şi alte creanţe chirografare.
În drept, faptele inculpaţilor, astfel cum au fost descrise şi reţinute şi de prima instanţă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 pentru inculpaţii R. SPRL şi M.O. şi, respectiv, prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 pentru inculpaţii R. SPRL, R.E. şi Ş.G.
Criticile formulate de inculpaţi în calea de atac a apelului sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Inculpaţii au susţinut că lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, plângere fără de care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, societatea C. neputând fi subiect pasiv al infracţiunii de bancrută frauduloasă, această calitate având-o numai creditorii societăţii.
Referitor la aceste critici formulate de inculpaţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, la data când a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi au fost trimişi în judecată inculpaţii, pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă nu era necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
La data comiterii faptelor, bancruta frauduloasă era reglementată în dispoziţiile art. 143 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Începând cu 1 februarie 2014, bancruta frauduloasă este incriminată în dispoziţiile art. 241 C. pen., text de lege care reproduce în esenţă conţinutul infracţiunii, astfel cum era prevăzută în dispoziţiile art. 143 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, pedeapsa cu care se sancţionează fapta fiind aceeaşi, respectiv închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, dispoziţiile art. 241 C. pen. adaugă condiţia ca fapta să fie săvârşită în frauda creditorilor în toate modalităţile normative, în vechea reglementare o astfel de cerinţă nefiind prevăzută decât în cadrul ultimelor ipoteze de incriminare (art. 143 alin. 2 lit. b şi c din Legea nr. 85/2006).
Potrivit noului Cod penal, punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă este condiţionată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Societatea C., prin administratorul judiciar, a formulat plângere prealabilă pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă împotriva inculpaţilor din prezenta cauză, după consultarea creditorilor societăţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că persoana în patrimoniul căreia s-a produs prejudiciul prin faptele inculpaţilor este societatea C., care va trebui să dezdăuneze în nume personal creditorii fraudaţi.
Cu privire la condiţiile de formă ale plângerii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceasta îndeplineşte condiţiile esenţiale cerute de dispoziţiile art. 289 alin. (2) C. proc. pen., din examinarea acesteia rezultând titularul plângerii, infracţiunile pentru care se solicită tragerea la răspundere penală şi inculpaţii împotriva cărora se formulează plângerea.
Este real că în plângerea prealabilă nu se realizează o descriere a faptelor ce formează obiectul plângerii şi nu sunt arătate mijloacele de probă, însă trebuie avut în vedere faptul că această plângere prealabilă este depusă în cursul soluţionării apelurilor, când împotriva inculpaţilor a fost deja pronunţată o hotărâre de condamnare pentru faptele reţinute în cuprinsul hotărârii primei instanţe, din conţinutul plângerii rezultând fără echivoc voinţa titularului acesteia ca inculpaţii să fie traşi la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă.
Condiţiile de formă ale plângerii prevăzute în art. 289 alin. (2) C. proc. pen. sunt necesare pentru ca organul de urmărire penală să poată proceda la verificarea competenţei sale, să constate dacă în cauză există vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute în art. 16 alin. (1) C. proc. pen., în caz contrar procedându-se potrivit art. 305 C. proc. pen., respectiv organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă.
Or, în speţă, aşa cum s-a arătat, plângerea prealabilă a fost formulată în cursul soluţionării apelurilor, în raport cu noile dispoziţii legale care reglementează infracţiunea de bancrută frauduloasă, respectiv dispoziţiile art. 241 C. pen.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de inculpaţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că faptele inculpaţilor, astfel cum au fost anterior descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006.
Sub aspectul laturii obiective, inculpaţii M.O. şi R. SPRL au înfăţişat în tabelul creanţelor (respectiv în completarea la tabelul preliminar, astfel cum a fost depusă la dosarul instanţei în luna august 2009) ca datorată o sumă nedatorată, faptă săvârşită în frauda creditorilor.
Potrivit art. 66 din Legea nr. 85/2006, după deschiderea procedurii insolvenţei, toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, iar conform art. 67 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri privind creanţa, a documentelor depuse şi va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe. În vederea îndeplinirii atribuţiei prevăzute la alin. (1), administratorul judiciar va putea solicita explicaţii de la debitor, va putea să poarte discuţii cu fiecare creditor, solicitându-i, dacă consideră necesar, informaţii şi documente suplimentare.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar va întocmi şi va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanţele împotriva averii debitorului, precizând că sunt chirografare, garantate, cu priorităţi, sub condiţii sau nescadente şi arătând pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitată de creditor şi suma acceptată de administratorul judiciar.
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate anterior, inculpata M.O. avea obligaţia de a efectua propriile verificări cu privire la creanţa numitei A.B., verificări ce excludeau înscrierea acestei creanţe în tabelul preliminar ca o creanţă pură şi simplă, aceasta fiind de fapt afectată de o condiţie suspensivă, aceea a obţinerii de venituri nete din exploatarea şi utilizarea invenţiei.
În declaraţiile date pe parcursul procesului penal, inculpata M.O. s-a apărat în sensul că a efectuat aceste verificări, a analizat inclusiv contractul de licenţă încheiat între societatea C. şi A.B., actul adiţional la contract, dar şi evidenţierea acestor acte în contabilitatea debitoarei societatea C., ajungând la concluzia că această creanţă este una pură şi simplă.
Aşa cum s-a arătat anterior, creanţa numitei A.B. era afectată de o condiţie suspensivă, aspect pe care inculpata M.O. putea să-l cunoască din analiza documentelor din care rezultă existenţa acesteia, însă inculpata M.O. a ajuns fără un suport legal la concluzia că această creanţă este una pură şi simplă.
Distincţia între creanţa certă şi cea afectată de o condiţie suspensivă, care nu se îndeplinise, este importantă prin prisma dispoziţiilor art. 64 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora titularii creanţelor sub condiţie suspensivă la data deschiderii procedurii vor fi îndreptăţi să voteze şi să participe la distribuiri numai după îndeplinirea condiţiei respective.
Calificarea dată de inculpata M.O. acestei creanţe ca fiind una pură şi simplă a avut drept consecinţă plata de către societatea C. a unei prime tranşe de 14.044.603,67 lei (peste 3 milioane de euro), în frauda celorlalţi creditori.
Atât inculpata M.O., cât şi inculpata R.E. au susţinut că faptele pentru care au fost trimise în judecată şi condamnate de prima instanţă nu există, astfel că se impune achitarea acestora în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Pentru a se dispune achitarea în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este necesar ca fapta să nu existe în materialitatea sa, respectiv să nu fi fost săvârşită o faptă care să fi produs modificări fizice în lumea înconjurătoare.
Or, în speţă, aşa cum s-a arătat, este de necontestat că inculpata M.O. a întocmit tabelul preliminar al creanţelor, iar inculpata R.E. a confirmat lista creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în modalitatea descrisă, astfel că nu se poate susţine că faptele nu există.
Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de bancrută frauduloasă reţinută în sarcina inculpaţilor Ş.G. şi R.E. s-a realizat prin întocmirea listei creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, depusă la dosarul instanţei la data de 22 octombrie 2010 şi, respectiv, confirmarea acestei liste unde este consemnată în fals creanţa numitei A.B. la poziţia 1, ca fiind o creanţă fără de care societatea nu-şi putea realiza activitatea.
Inculpaţii Ş.G. şi R.E. au falsificat evidenţele debitoarei societatea C., prin întocmirea şi avizarea unui document în care au menţionat, contrar realităţii, faptul că respectiva creanţă este dintre cele prevăzute în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, şi anume o creanţă chirografară ce aparţine furnizorilor fără de care activitatea debitoarei nu se putea desfăşura şi care nu puteau fi înlocuiţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că este fără echivoc faptul că inculpata R.E. a fost cea care a confirmat lista creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în calitate de reprezentant al administratorului judiciar R. SPRL.
Din evidenţele societăţii debitoare rezultă cu claritate faptul că această creanţă a numitei A.B. nu era una fără de care societatea să nu-şi poată continua activitatea, astfel că inculpata, contrar acestei realităţi, a procedat la confirmarea listei respective.
Înscrierea creanţei numitei A.B. în lista creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 avea ca şi consecinţă faptul că plata primei tranşe se realiza în proporţie de 2/3 din totalul creanţei, spre deosebire de celelalte categorii de creanţe.
Inculpata R.E. a mai invocat existenţa cauzelor justificative prevăzute în art. 21 alin. (1) C. pen. şi art. 22 alin. (1) C. pen.
Potrivit art. 21 alin. (1) C. pen., este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.
Inculpata R.E. susţine că a analizat şi a constatat îndeplinite condiţiile legale cu ocazia confirmării listei, iar pe de altă parte, condiţiile şi limitele prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligaţiei impuse în sarcina sa au fost confirmate printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Aceste susţineri ale inculpatei nu pot fi primite, iar în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se reţine cauza justificativă prevăzută în art. 21 alin. (1) C. pen., pentru că ceea ce se impută inculpatei este tocmai faptul că nu a procedat potrivit dispoziţiilor legale, ci a falsificat evidenţele debitoarei, confirmând o listă unde, în mod contrar realităţii, creanţa numitei A.B. era menţionată ca o creanţă fără de care societatea nu-şi putea desfăşura activitatea.
Referitor la hotărârile pronunţate de către judecătorul sindic, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 28 alin. (2) C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei civile nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Pe de altă parte, sunt reale susţinerile inculpatei R.E. în sensul că prin sentinţa nr. 7482 din 24 noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a comercială, a fost dispusă, între altele, confirmarea planului de reorganizare propus de societatea debitoare C., sentinţă irevocabilă prin decizia nr. 1037 din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a comercială.
Potrivit atribuţiilor pe care le are în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare propus de societatea C., constatând îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 101 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, confirmarea de către judecătorul sindic a actelor emise în procedura insolvenţei nu poate fi reţinută ca o chestiune prealabilă ce are autoritate de lucru judecat şi care este exclusă cenzurii instanţei penale.
De asemenea, nu pot fi incidente în cauză nici dispoziţiile art. 22 alin. (1) C. pen., neputându-se reţine că debitoarea societatea C. şi-a dat consimţământul la acţiunea inculpatei, contrar intereselor sale.
Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţionat cu intenţie indirectă, respectiv au prevăzut rezultatul acţiunilor lor şi, deşi nu l-au urmărit, au acceptat posibilitatea producerii lui.
Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, inculpatele R. SPRL şi M.O. au cunoscut prevederile contractului încheiat de societatea C. cu A.B., faptul că nu se îndeplinise condiţia realizării de venituri din exploatarea invenţiei, au realizat faptul că prin înscrierea acestei creanţe în tabelul preliminar al creanţelor ca o creanţă pură şi simplă vor fi fraudaţi ceilalţi creditori şi au acceptat această urmare.
Referitor la infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, inculpaţii R. SPRL, R.E. şi Ş.G. au cunoscut, de asemenea, prevederile contractului încheiat cu A.B., faptul că invenţia nu este şi nu a fost folosită niciodată de societatea debitoare în activitatea sa şi că prin fapta lor creanţa numitei A.B. va fi trecută într-o altă categorie de creanţe, beneficiind de regimul acesteia, rezultat pe care inculpaţii, deşi nu l-au urmărit, au acceptat posibilitatea producerii lui.
Inculpata R. SPRL a susţinut că practicianul în insolvenţă nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de bancrută frauduloasă.
Contrar susţinerilor sale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, în acord cu prima instanţă, că R. SPRL are calitatea de subiect activ al infracţiunii de bancrută frauduloasă.
Potrivit art. 191 C. pen. anterior (art. 135 C. pen.), persoanele juridice, cu excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.
Conform art. 2 din O. U. G. nr. 86/2006, administratorul judiciar este practicianul în insolvenţă compatibil, autorizat în condiţiile legii, desemnat să exercite atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de instanţa de judecată, în procedura insolvenţei, în perioada de observaţie şi pe durata procedurii de reorganizare.
Societatea profesională cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate, prin asocierea practicienilor în insolvenţă, persoane fizice, iar contractul de societate este supus înregistrării în Registrul formelor de organizare, ţinut de Secretariatul general al UNPIR.
R. SPRL a fost înregistrată în Registrul formelor de organizare la data de 31 decembrie 2006, are personalitate juridică, iar infracţiunile imputate acesteia au fost săvârşite în realizarea obiectului ei de activitate.
Completarea tabelului preliminar şi confirmarea listei creditorilor prevăzuţi în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 s-au efectuat de către inculpatele M.O. şi R.E. în calitate de reprezentanţi ai R. SPRL şi nu în nume propriu, astfel că în mod justificat s-a reţinut că societatea are calitatea de subiect activ al infracţiunii de bancrută frauduloasă.
Întrucât de la săvârşirea infracţiunilor până la judecarea definitivă a cauzei a intrat în vigoare, la 1 februarie 2014, Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, instanţa este obligată să verifice, potrivit art. 5 C. pen., care este legea penală mai favorabilă.
În prezent, infracţiunea de bancrută frauduloasă este prevăzută în dispoziţiile art. 241 C. pen.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, în ceea ce priveşte conţinutul juridic al bancrutei frauduloase, s-a adăugat condiţia „în frauda creditorilor” la toate modalităţile normative, iar punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Având în vedere că societatea C. a formulat plângere prealabilă împotriva inculpaţilor, că în sarcina R. SPRL se reţin două infracţiuni în concurs, dar şi regimul sancţionator prevăzut de legea veche, potrivit principiului aplicării globale a legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că dispoziţiile Legii nr. 85/2006 sunt mai favorabile inculpaţilor.
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii M.O., Ş.G., R.E. şi R. SPRL împotriva sentinţei nr. 662/F din 11 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală.