Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 8361/2/2012 din data de 9 noiembrie 2012 reclamanta A.G.A.V. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, A.N.R.P. și M.F.P., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că reclamanta a fost prejudiciată cu suma de 50.972,43 lei, reprezentând diferența dintre valoarea acțiunilor stabilită prin Decizia nr. 1959 din 12 noiembrie 2008 și tranzacționarea acestora la SC B.V.B. SA, și să fie obligat Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea în favoarea reclamantei a unei decizii reprezentând titlu de despăgubire, în cuantum de 50.972,43 lei, pentru diferența dintre titlul de conversie în sumă de 124.327,77 lei reprezentând un număr total de 124 328 acțiuni, la valoarea nominală de 1 leu/ acțiune, și vânzarea acestora la valoarea stabilită de SC B.V.B. SA
Prin sentința civilă nr. 691 din data de 14 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei A.G.A.V., cu următoarea motivare;
Curtea a constatat în fapt că prin Decizia nr. 3166 din 14 octombrie 2008 emisă de Comisia centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor defunctului său tată A.N., i s-a emis titlu de despăgubire în cuantum de 624.327,77 lei.
Prin opțiunea formulată și înregistrată la A.N.R.P. sub nr. 07678 din data de 11 noiembrie 2008 de către defunctul A.N., personal, și modificată prin cererea nr. 6473/DN din 12 august 2011 se emite Decizia nr. 1959 din 12 noiembrie 2008 de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, reprezentând titlu de conversie în cuantum de 124.327,77 lei, reprezentând un număr total de 124.328 acțiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acțiune.
În data de 25 ianuarie 2011 Fondul Proprietatea a fost listat la SC B.V.B. SA, iar reclamanta a considerat incorectă măsura dispusă de SC B.V.B. SA de a vinde la prețul de 0,6410 lei/ acțiune, respectiv de 0,5800 lei/ acțiune, fapt ce i-a produs o pagubă de 50.972,43 lei, constând în aceea că dacă acțiunile s-ar fi vândut la prețul de 1 leu/acțiune ar fi realizat un beneficiu de 24.328 lei și nu de doar 73.355,57 lei.
Curtea de apel a apreciat că titlul de conversie se va emite strict pentru suma cuprinsă în titlul de despăgubire, respectiv pentru o sumă mai mică, în situația în care se solicită parțial emiterea unui titlu de conversie și parțial emiterea unui titlu de plată.
De asemenea, curtea de apel a apreciat ca fiind legale susținerile intimatei în sensul că orice solicitare intervenită după listarea acțiunilor la bursă, referitoare la cursul sau valoarea acțiunilor, este neîntemeiată în condițiile în care excede competențelor conferite de lege A.N.R.P. și implicit tuturor instituțiilor statului. În consecință, începând cu această dată, acțiunile Fondului Proprietatea se tranzacționează pe piața reglementată, prețul acestora fiind stabilit de raportul cerere-oferă din ziua de tranzacționare.
Ulterior listării la SC B.V. SA, valoarea nominală a acțiunilor la Fondul Proprietatea a fost variabilă, ceea ce este caracteristic unor acțiuni listate la bursă, valoarea nominală putând să scadă, dar în același timp și să crească, supunându-se regulilor de piață, respectiv raportului dintre cerere și ofertă.
Algoritmul privind conversia titlului de despăgubire în acțiuni la Fondul Proprietatea a fost stabilit încă din anul 2007, prin O.U.G. nr. 81/2007, astfel că nu se poate susține că reclamanta sau autorul acesteia nu l-ar fi cunoscut, în condițiile în care cererea de opțiune a fost formulată la data de 10 noiembrie 2008, deci după mai bine de un an de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.
În fine, curtea de apel a apreciat că reclamanta are o valoare nominală a acțiunilor care poate fluctua, aspect ce ține de natura acestor valori mobiliare. Tocmai volatilitatea și fluctuarea lor (în sens ascendent sau descendent) este obiectul muncii specializate a firmelor de brokeraj sau de consultanță în domeniul pieței de capital care încearcă să profite cu metode matematice sau sociologice de evoluția pieței, dar reclamanta acceptă numai ca acțiunile sale eventual să crească ca valoare și să nu scadă.
Recursul declarat de reclamanta A.G.A.V. împotriva sentinței civile nr. 691 din data de 14 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrat la aceiași instanță la data de 2 aprilie 2013, aceasta procedând, prin decizia civilă nr. 1204 din 17 februarie 2014, la declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
S-a învederat, prin considerentele deciziei civile nr. 1204 din 17 februarie 2014 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, că în lumina textului art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin art. X din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, competența materială în recurs ar reveni curții de apel numai în măsura în care obiectul litigiului l-ar forma anularea deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sau obligarea acestei pârâte la emiterea deciziei.
Or, s-a susținut, litigiul de față nu are ca obiect obligarea la emiterea unei decizii C.C.S.D. de despăgubire în ipoteza unui refuz al pârâtei de a proceda în acest sens, întrucât o atare decizie a fost emisă deja în speță, ci emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire pentru diferența dintre valoarea acțiunilor stabilită prin Decizia nr. 1959 din 12 noiembrie 2008 și tranzacționarea acestora la SC B.V.B. SA, situație care nu se încadrează în ipoteza textului art. 20 alin. (1), normele de competență neputând fi interpretate extensiv.
Înalta Curte, prin Secția de contencios administrativ și fiscal, urmează a dispune, în cauză, declinarea competenței de soluționare a recursului declarat de A.G.A.V. împotriva sentinței civile nr. 691 din data de 14 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin art. X din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă alin. (1) al art. 20 din Titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificat, în sensul următorului cuprins: "Art. 20. - (1) Competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C.C.S.D. sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanţei reşedinţei sale din ţară sau, după caz, instanţei domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reşedinţă în România şi nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti."
S-a dispus, prin art. 23 din Legea nr. 2/2013, că ”(1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi. (2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel. (3) Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale. (4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece.”
Se reține, în cauză, că prevederile art. 20 alin. (1) din Titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nu fac nicio distincție în funcție de care să fie atrasă competența, în primă instanță, a unei alte instanțe de judecată decât secția de contencios administrativ a tribunalului, singura condiție ce trebuie îndeplinită fiind aceea a obiectului litigiului, acesta constând în ”contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul (…)”.
Or, cum reclamanta a înțeles, prin acțiunea în contencios administrativ, să solicite, în mod expres, obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea în favoarea reclamantei a unei ”decizii, reprezentând titlu de despăgubire”, rezultă că sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) din Titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, precum și prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2/2013 potrivit cărora ”(1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.”
Prin urmare, se va declina în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a recursului declarat de A.G.A.V. împotriva sentinței civile nr. 691 pronunțată de aceiași instanță la data de 14 februarie 2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de A.G.A.V. împotriva sentinţei civile nr. 691 din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2015.