Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia pronunţată în regulatorul de competenţă
Prin Decizia nr. 7236 din 12 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Comuna Ozun, Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Covasna şi Camera de Conturi a Judeţului Covasna în favoarea Tribunalului Covasna, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut că, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat anularea Notei de constatare încheiate de Camera de Conturi a judeţului Covasna la data de 25 iunie 2012 şi exonerarea de la plata sumei de 189.647 lei către bugetul de stat conform art. V alin. (1) teza 1 din O.U.G. 15/2012, sumă neutilizată conform destinaţiei prevăzute de HG nr. 255/2012, constatată prin nota menţionată anterior (filele 7 şi 8 din dosarul Curţii de Apel Braşov).
La data de 18 februarie 2013, prin cererea intitulată „completare la acţiune" reclamanta a solicitat să se constate că nu se încadrează n prevederile art. V alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 15/2012.
Ulterior, prin punctul de vedere cu privire la excepţia de necompetenţă invocat din oficiu s-a' indicat un alt obiect, cel al refuzului nejustificat de a se soluţiona cererea adresată Guvernul României şi Ministerului Finanţelor Publice prin adresa nr. 864971 din 20 august 2012.
Pentru identificarea instanţei competente material, prezintă relevanţă obiectul acţiunii judiciare şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Astfel, Înalta Curte a constatat că în mod greşit tribunalul a reţinut că obiectul principal al acţiunii îl constituie refuzul nejustificat al pârâtelor Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice - autorităţi publice centrale - de a soluţiona cererea reclamantei, respectiv emiterea unui act administrativ de către Guvern prin care să fie reglementată situaţia unităţii administrativ teritoriale, obiectul fiind corect apreciat de Curtea de apel în raport de cererea introductivă şi de„completarea" acţiunii în termenul prevăzut de lege, respectiv cererea de anulare a Notei de constatare emisă de o structură judeţeană a Curţii de Conturi.
2. Contestaţia în anulare
Recurenta-reclamantă Comuna Ozun a atacat decizia menţionată cu contestaţie în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Cu privire la admisibilitatea contestaţiei în anulare, a arătat că, deşi art. 318 C. proc. civ. reglementează posibilitatea contestării hotărârilor pronunţate în recurs, textul de lege trebuie interpretat în sensul aplicabilităţii sale şi în cazul hotărârilor irevocabile care nu au fost pronunţate de o instanţă de recurs, cazul în speţă.
Referitor la fondul contestaţiei, a arătat că greşeala materială săvârşită de instanţă constă în stabilirea din eroare a obiectului acţiunii prin neobservării temeiului de drept indicat expres în acţiunea introductivă, respectiv art. 8 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care vizează refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri.
3. Apărările intimatei Curtea de Conturi a României
Această intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.
Cu privire la admisibilitatea căii procedurale, a arătat că nu pot forma obiect al unei contestaţii în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., hotărârile pronunţate în regulatorul de competenţă, ci numai cele pronunţate în recurs.
Totodată, a arătat că pretinsa greşeală materială invocată de contestatoare nu deschide calea contestaţiei în anulare, întrucât textul art. 318 C. proc. civ. se referă la greşeli materiale evidente, legate de aspecte formale ale judecăţii în recurs, iar nu la greşeli de judecată, a căror examinare nu este posibilă în calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Analizând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate, Înalta Curte constată următoarele:
Obiectul contestaţiei în anulare specială îl constituie Decizia nr. 7236 din 12 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Comuna Ozun, Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Covasna şi Camera de Conturi a Judeţului Covasna în favoarea Tribunalului Covasna, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., temeiul de drept invocat de contestatoare, „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.".
Admisibilitatea contestaţiei în anulare speciale vizează în primul rând obiectul acesteia, care este reprezentat de hotărârile pronunţate de instanţele de recurs.
Cum hotărârea a cărei desfiinţare se solicită este pronunţată în soluţionarea unui conflict de competenţă, iar nu în soluţionarea unui recurs, în raport de natura hotărârii atacate, prezenta contestaţie în anulare specială este inadmisibilă.
Contrar susţinerilor contestatoarei, obiectul contestaţiei în anulare speciale nu poate fi extins şi la alte hotărâri judecătoreşti irevocabile, cum ar fi cele date în soluţionarea conflictelor de competenţă, deoarece aşa cum rezultă, în mod univoc, din textul de lege, calea procedurală vizează numai hotărârile instanţelor de recurs, adică hotărâri pronunţate în urma exercitării controlului judiciar.
Pe de altă parte, contestaţia în anulare de faţă este inadmisibilă şi din perspectiva motivului invocat, respectiv „greşeala materială", raportat la condiţiile impuse de prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Astfel, în privinţa „greşelii materiale”, Înalta Curte reţine că atât doctrina cât şi jurisprudenţa au reliefat caracterul pur tehnic, procedural al acesteia, respectiv confundarea unor elemente sau date cu caracter material, ceea ce a condus la pronunţarea unei hotărâri greşite.
Fiind vorba de un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv şi deci, pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
În speţă, pretinsa greşeala materială săvârşită de instanţă constând în stabilirea din eroare a obiectului acţiunii prin neobservarea temeiului de drept indicat în acţiunea introductivă nu poate fi considerată o greşeală materială, în sensul legii, ci eventual o greşeală de judecată ce nu poate fi constatată şi remediată pe calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de Comuna Ozun împotriva Deciziei nr. 7236 din 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2015.