Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 797/2003, reclamantul F.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 3052 din 12 mai 2003, a Casei Județene de Pensii Mureș, întrucât nu i s-au recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Prin sentința nr. 267 din 9 septembrie 2003, s-a admis acțiunea, s-a anulat hotărârea nr. 3052 din 12 mai 2003 și a fost obligată intimata, la emiterea unei noi hotărâri care să constate că în perioada 4 iunie 1955 – 24 iunie 1957, s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 al Legii nr. 309/2002, fiind îndreptățit la drepturile specifice conform art. 2, 4 și 5 ale legii citate, începând cu data de 1 septembrie 2002.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere consemnările din livretul militar depus la dosar.
Împotriva sentinței a depus recurs Casa Județeană de Pensii Târgu Mureș, criticând-o astfel:
Art. 1 din Legea nr. 309/2002, prevede expres că beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.
Din livretul militar al petentului rezultă că a efectuat stagiul militar la o unitate militară, și nu la un detașament de muncă, astfel că nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 309/2002, astfel încât în mod eronat s-a admis acțiunea.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Într-adevăr, din livretul militar rezultă că recurentul a efectuat stagiul militar la U.M. 03968 și U.M. 04600, însă nu s-a administrat nici o probă privind relații de la U.M. 02405 Pitești, referitor la unitățile militare menționate în livret, în sensul consultării listelor cu unitățile vizate de Legea nr. 309/2002.
Așa fiind, se va admite recursul și se va casa sentința atacată, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 267 din 9 septembrie 2003, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2004.