Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Direcția Silvică Harghita, în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 1351/2001 – Anexa nr. 31 poz. nr. 26, 27, întrucât cuprindea bunuri ce formau domeniul public al comunei Lunca de Jos, iar la pozițiile sus-menționate se regăsesc drumuri forestiere cuprinse în inventarul reclamantei, constituind patrimoniul său, conform H.G. nr. 15/1994.
Pârâtul a chemat în garanție Consiliul Local al comunei Lunca de Jos, Consiliul Județean Harghita și Ministerul Administrației Publice .
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 72 din 27 martie 2003, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Guvernul României și a respins ca inadmisibilă, cererea părților chemate în garanție și cererea intervenientului.
Instanța a reținut că statul a încredințat reclamantei, administrarea „în integrum” a pădurii și drumurile ei și că prin hotărârea în discuție s-a operat transferul drumurilor forestiere în domeniul public al comunei Lunca de Jos, hotărârea constituind un act de gestiune săvârșit de stat în calitate de persoană juridică și pentru administrarea patrimoniului său, în sensul dispozițiilor art. 2 pct. d din Legea nr. 29/1990, exceptat controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ.
Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ, susținând că sentința atacată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei și este dată cu aplicarea greșită a legii, este lipsită de temei legal.
Recursul este fondat.
Verificând actele dosarului, rezultă că, instanța a respins acțiunea, ca nefondată, deși a considerat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, respectiv ne aflăm în prezența unui act de gestiune din partea statului, exceptat controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ, situație în care se impunea respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.
Mai mult, cauza a fost soluționată pe o excepție, care nu a fost dezbătută în contradictoriu cu părțile, așa cum este obligatoriu, potrivit art. 129 C. proc. civ., iar instanța nu s-a pronunțat asupra ei conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care prevede obligația pronunțării mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În condițiile în care se va reține că hotărârea nr. 1351 din 27 decembrie 2001, privind atestarea domeniului public al județului Harghita, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Harghita, nu este un act de gestiune, ci unul constitutiv de drepturi, care este supus cenzurii instanței de contencios administrativ, instanța urmează să analizeze celelalte critici din recurs, ca apărări ale pârâtei.
În consecință, în baza art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul și se va casa sentința, cu trimitere spre rejudecare, la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Harghita, împotriva sentinței civile nr. 72 din 27 martie 2003, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința, cu trimitere spre rejudecare, la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2004.