Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 26 iunie 2003, la Curtea de Apel Târgu Mureș, Direcția Silvică Harghita a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 70 din 27 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că sentința atacată cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii.
În acest sens, susține că instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii, faptul că drumurile forestiere, fiind accesorii ale pădurii, regimul juridic al dreptului determină și regimul juridic al accesoriului. S-a precizat în continuare că acest aspect este străin de natura pricinii, deoarece o parte din păduri au fost restituite pe seama foștilor proprietari (persoane fizice, școli, biserici, composesorate), și nu doar Primăriilor, situație în care drumurile forestiere ar trebui să aparțină și acestor persoane, neexistând motive ca acestea să figureze în domeniul public al unei autorități administrativ-teritoriale.
S-a mai susținut că potrivit art. 4 din O.G. nr. 96/1998, modificată și aprobată prin Legea nr. 141/1999, „drumurile forestiere și căile ferate forestiere, existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, aparțin statului, indiferent de forma de proprietate a fondului forestier pe care acestea îl străbat”.
Această ordonanță a fost aprobată prin Legea nr. 141/1999 și modificată prin Legea nr. 75/2002, art. 4 nefiind modificat.
Așa fiind, recurenta consideră că pârâtul-intimat nu poate modifica o lege printr-o hotărâre de guvern.
S-a mai susținut că hotărârea pronunțată de instanță este lipsită de temei legal.
Astfel, s-a precizat că prin sentința atacată, Curtea de Apel Târgu Mureș a susținut că prin H.G. nr. 1351/2001, a fost operat transferul drumurilor forestiere, în domeniul public al municipiului Toplița. Aceasta, deși susține recurenta, H.G. nr. 1351/2001 nu prevede nicăieri faptul că drumurile forestiere au fost transferate din domeniul public al statului, în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale. Hotărârea atacată, precizează recurenta, aprobă bunurile care sunt în inventarul municipiului Toplița și fac parte din domeniul public al acesteia; ori aceste drumuri nu sunt în inventarul acestei comune, deci au fost trecute în mod abuziv, conform Anexei 54.
S-a mai precizat că Legea nr. 213/1998 nu cuprinde drumurile forestiere în cap. III din anexă, iar O.G. nr. 43/1997, republicată, stipulează la art. 3 lit. a), că drumurile publice care sunt și proprietate publică, sunt obiective de utilitate publică, destinate circulației rutiere, în scopul satisfacerii cerințelor de transport unitar ale economiei naționale, ale populației și de apărare a țării. S-a mai precizat că în cauză nu au fost respectate nici dispozițiile art. 9 din Legea nr. 213/1998.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
La 27 martie 2003, prin sentința nr. 70, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei Direcția Silvică a județului Harghita, împotriva Guvernului României, pentru anularea parțială a H.G. nr. 1351/2001.
S-a respins ca inadmisibilă, cererea pârâtului pentru chemarea în garanție a Consiliului Local al municipiului Toplița, Consiliul Județean Harghita și cererea intervenientului Ministerul Administrației Publice București, în interesul pârâtului.
Obiectul cererii de chemare în judecată formulată de Direcția Silvică Harghita, a fost anularea parțială a H.G. nr. 1351/2001 – Anexa 9.
S-a reținut în sentința instanței de fond, că H.G. nr. 1351/2001 constituie un act de gestiune săvârșit de stat, în calitate de persoană juridică, astfel încât, având în vedere art. 2 pct. d din Legea nr. 29/1990, s-a soluționat cauza pe această excepție.
Sentința atacată este nelegală și netemeinică.
Pe lângă faptul că H.G. nr. 1352/2001, în mod greșit a fost caracterizată de instanța de fond, ca un „act de gestiune”, ea fiind un act administrativ, emis ca un act de inventar al bunurilor aparținând domeniului public, conform Legii nr. 213/1998, această excepție de necenzurare a actului administrativ de instanțele de judecată, potrivit art. 2 din Legea nr. 29/1990, nici nu a fost pusă în discuția părților, cu ocazia judecării cauzei, ocazie cu care părțile urmau a-și face apărările pe care le apreciau ca necesare.
Așa fiind, hotărârea instanței de fond fiind nelegală și netemeinică, încălcându-se dreptul de apărare, se impune casarea sentinței, cu trimiterea, spre rejudecare, la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Harghita, împotriva sentinței civile nr. 70 din 27 martie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2004.