Decizia nr. 1060/2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/33/2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. Bistriţa - Năsăud, D. Bistriţa - Năsăud şi E., pronunţarea unei hotărârii judecătoreşti prin care:
(i) să se constate, pe cale de excepţie, nelegalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi ale Hotărârii F. nr. 902/2010;
(ii) să se dispună anularea Deciziei nr. 51 din 21 martie 2011 emisă de D. Bistriţa-Năsăud şi a Deciziei nr. 95 din 03 decembrie 2011 emisă de F.;
(iii) obligarea pârâţilor să emită şi să valideze decizia pentru primirea reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen, în calitate de avocat definitiv, să stabilească un termen scurt pentru depunerea jurământului şi să procedeze la înscrierea reclamantului pe tabloul avocaţilor definitivi ai C. Bistriţa-Năsăud.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 620 din 27 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus: admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul C. Bistriţa-Năsăud şi respingerea cererii reclamantului A., în contradictoriu cu acest pârât, respingerea excepţiei de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate, admiterea excepţiei de nelegalitate privind Hotărârea nr. 902/2010 a F. în ceea ce priveşte procedura verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat în cazul cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, admiterea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat (2004), forma în vigoare la 03 septembrie 2010, admiterea cererii reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâţii B., şi D. Bistriţa - Năsăud, anularea Deciziei nr. 51 din 21 martie 2011 emisă de D. Bistriţa - Năsăud şi a Deciziei nr. 95 din 03 decembrie 2011 emisă de şi obligarea D. Bistriţa - Năsăud la emiterea deciziei de primire în profesia de avocat şi la înscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor definitivi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în special, următoarele:
Reclamantul A. a formulat la data de 03 septembrie 2010 cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Prin Decizia D. Bistriţa - Năsăud nr. 28 din 07 februarie 2011 s-a constatat că reclamantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi a fost invitat pentru verificarea cunoştinţelor în şedinţa din data de 25 februarie 2011.
Prin Decizia nr. 51 din 21 martie 2011 emisă de C. Bistriţa - Năsăud s-a constatat că, în urma interviului organizat în data de 25 februarie 2011, reclamantul nu posedă cunoştinţele necesare pentru profesia de avocat cu scutire de examen şi s-a decis respingerea cererii.
Prin Decizia nr. 95 din 03 decembrie 2011 emisă de a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 51 din 21 martie 2011.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C. Bistriţa - Năsăud este admisibilă având în vedere că acesta nu este emitentul actelor contestate.
Cu privire la admisibilitatea realizării controlului de legalitate privind actele administrative cu caracter normativ, se constată că, în raport de jurisprudenţa constantă a Înaltei Curții de Casație și Justiție, excepţia de nelegalitate este admisibilă, indiferent de caracterul normativ sau individual al actului administrativ a cărui nelegalitate se invocă (Deciziile nr. 548/2006 şi nr. 568/2006 pronunţate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia de contencios administrativ şi fiscal).
Art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, prevedere care trebuie înţeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanţilor sub forma unui examen care poate conduce la respingerea cererii de primire în profesie.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, dreptul de primire în profesie se obţine pe baza unui examen organizat conform prevederilor din lege şi din Statutul profesiei. Prin art. 16 alin. (2) lit a) şi b) se stipulează că, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen titularul diplomei de doctor în drept; cel care anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.
Prin urmare, condiţia privind exercitarea acestor posturi într-un interval de 10 ani reprezintă fundamentul scutirii de examen, întrucât se pleacă de la prezumţia că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoştinţelor necesare exercitării profesiei de avocat.
Din moment ce Statutul a prevăzut o verificare a cunoştinţelor, verificare care poate fi considerată un examen în contra dispoziţiilor legale care stabilesc posibilitatea primirii în profesie fără examen, iar pentru acest examen nu a fost întocmit un regulament de examen, nu a fost afişată şi comunicată data la care vor fi afişate baremele de corectare, nu a existat o procedură de contestare a rezultatelor, punctarea răspunsurilor nu a fost făcută de faţă cu persoana examinată, nu a fost semnat niciun act care să ateste prezenţa la examen, întrebările adresate şi răspunsurile primite, reclamantul poate invoca lipsa de transparenţă, de claritate, modalitatea arbitrară, în contra prevederilor legale a acestei verificări.
Pe de altă parte, şi Hotărârea nr. 902/2010 a F. este nelegală pentru că prin ea s-a adoptat „procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”. Această procedură de impunere a unei verificări peste prevederile legale, care stabilesc primirea în profesie cu scutire de examen, încalcă şi ea prevederile art. 16 din Legea nr. 51/1995, deşi potrivit art. 63 lit. h) din Legea nr. 51/1995 avea competenţa de a emite actul în acest domeniu.
De asemenea, art. 21 alin. (2) din Statut şi Hotărârea nr. 902/2010 a F. contravin dispoziţiilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece încearcă adăugarea sau modificarea dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 51/1995.
Astfel, excepţia de nelegalitate a celor două acte: art. 21 alin. (2) din Statut şi Hotărârea nr. 902/2010 urmează a fi admisă.
Ca atare, Deciziile nr. 51 din 21 martie 2011 şi nr. 95 din 03 decembrie 2011 emise de D. Bistriţa-Năsăud, respectiv , prin care s-a statuat obligarea reclamantului de participare la un test de verificare a cunoştinţelor, în fapt, un examen peste prevederile legale, în sensul art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi Hotărârii nr. 902/2010 constatate nelegale, urmează a fi anulate, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi obligat D. Bistriţa - Năsăud la emiterea deciziei de primire în profesia de avocat şi de înscriere a reclamantului în tabloul avocaţilor definitivi.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 620 din 27 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs, în termen legal, pârâţii B., E. şi D. Bistriţa - Năsăud.
3.1. Recurentul D. Bistriţa - Năsăud a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Excepţiile de nelegalitate privind art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi Hotărârea nr. 902/2010 a F. se impuneau a fi respinse ca inadmisibile, raportat la art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi la faptul că atât Statutul profesiei de avocat, cât şi Hotărârea nr. 902/2010 sunt acte administrative cu caracter normativ.
Cu privire la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1991, însăşi Înalta Curte s-a pronunţat în sensul că acesta conţine o normă supletivă, nu imperativă, decizia primirii în avocatură cu scutire de examen fiind atributul B. prin organele sale anume prevăzute, atribuţii exercitate potrivit Legii şi Statutului profesiei de avocat (Decizia nr. 3876/2002).
Dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 nu stabilesc un drept pentru cei care îndeplinesc condiţia de vechime în profesiile arătate, ci doar o posibilitate („poate fi primit în profesie”), o vocaţie, în legătură cu care aprecierea revine D., în raport de toate condiţiile prevăzute de lege şi Statut.
Numai în cazul în care aceste condiţii generale şi speciale sunt îndeplinite, vocaţia prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) devine un drept, care poate fi invocat de cel care a solicitat primirea în profesie cu scutire de examen (ex. Deciziile nr. 358/2003, 362/2003, 363/2003, 1769/2005 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).
Atât art. 21 alin. (2) din Statut, cât şi Hotărârea nr. 902/2010 a F. sunt conforme cu Legea nr. 51/1995, verificarea cunoştinţelor reclamantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat - ca etapă în soluţionarea cererii acestuia de primire în avocatură cu scutire de examen fiind legală.
O prestaţie necorespunzătoare a solicitantului cu ocazia verificării acestor cunoştinţe justifică respingerea cererii. În speţă, cu ocazia discuţiilor libere din data de 25 februarie 2011, D. Bistriţa-Năsăud a constatat că reclamantul nu cunoştea deloc legislaţia specifică profesiei în care doreşte să intre fără examen.
Această situaţie justifică aprecierea nefavorabilă a D., ceea ce face ca reclamantul să nu îndeplinească toate condiţiile pentru primirea în profesie cu scutire de examen, iar vocaţia prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) să nu se transforme în drept.
Prin urmare, Deciziile nr. 95 din 03 martie 2011 şi, respectiv nr. 51 din 21 martie 2011 sunt legale, verificarea cunoştinţelor solicitatului organizată de D. Bistriţa-Năsăud având loc sub forma unor discuţii libere şi nu a unui examen, în sensul legii.
În concluzie, pentru motivele arătate, recurentul D. Bistriţa-Năsăud a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului A., ca nefondată.
3.2. Recurenţii B. şi E. au criticat hotărârea primei instanţe, pentru următoarele motive:
Prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C. Bistriţa - Năsăud, cu motivarea că acesta nu este emitentul actului atacat.
Pentru identitate de raţiune, trebuia pusă în discuţie şi excepţia calităţii procesuale pasive a B.
Conform art. 162 C. proc. civ., excepţiile de procedură de ordine publică pot fi ridicate şi înaintea instanţei de recurs.
Prin urmare, înţelege să invoce excepţia lipsei calităţii procesuale a B., emitentul actului atacat fiind.
În mod eronat prima instanţă a admis excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 902/2010 a F., apreciind că aceasta ar impune o procedură de verificare peste prevederile legale.
Procedura prevăzută de Hotărârea nr. 902/2010 se rezumă strict la reguli de amănunt în ceea ce priveşte modalitatea concretă de depunere a dosarului, a actelor ce trebuie anexate, singura referire la verificarea cunoştinţelor fiind cuprinsă la pct. 5, doar acesta putând fi pus în discuţie după admiterea nelegalităţii art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.
Stabilirea actelor ce trebuie depuse şi a etapelor de soluţionare nu este nelegală. Nu argumentează prima instanţă ce consideră că ar fi nelegal, ce texte sau drepturi sunt încălcate prin aceste norme.
Referitor la nelegalitatea art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, forma în vigoare la 03 septembrie 2010, se porneşte de la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 (abrogat), susţinându-se că acest articol prevede un drept absolut şi o obligaţie corelativă a barourilor.
Prima instanţă preia această motivare considerând că textul art. 16 alin. (2) nu poate fi modificat prin art. 21 alin. (2) din Statut, întrucât verificarea cunoştinţelor de legislaţie specifică ar echivala cu un examen.
Hotărârea primei instanţe este lipsită de temei legal, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, prin Hotărârea din 12 octombrie 2004, în cauza Bota contra României, că avocatura este un serviciu public, este o profesie reglementată şi că dreptul de apărare constituie monopolul avocaţilor - membri B.
Textul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 cuprinde o normă permisivă, care lasă la dispoziţia autorităţilor competente o marjă de apreciere, în cadrul căreia acestea îşi pot exercita puterea discreţionară, cu condiţia de a nu fi abuzivă (Decizia nr. 5862/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție).
Organele profesiei au obligaţia de a reglementa şi organiza profesia de avocat ca serviciu public, asigurându-se că cei ce acced în profesie au cunoştinţele necesare din legislaţia specifică.
Verificarea nu echivalează cu un examen şi nu creează solicitantului o sarcină disproporţionată şi excesivă faţă de scopul urmărit.
Susţinerile care transformă textul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1991 dintr-o posibilitate, într-o obligaţie nu-şi găsesc justificarea nici pentru următoarele argumente:
Ori de câte ori legiuitorul a dorit să reglementeze o obligaţie a folosit alţi termeni, specifici normelor imperative (ex.:”va fi primit”) şi nu termeni specifici normelor dispozitive.
Reglementarea concretă din Statutul prosiei de avocat nu goleşte de conţinut norma legală, ci o concretizează.
Acţiunea în contencios administrativ a fost promovată de reclamant cu depăşirea termenului de 1 an prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, termen care se calculează de la emiterea Deciziei nr. 51 din 21 martie 2011 şi care la data sesizării instanţei (05 iunie 2012) era expirat.
Referitor la decizia de primire în profesia de avocat şi la decizia de înscriere în tabloul avocaţilor, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 care vizează rezolvarea situaţiei de incompatibilitate în termen de 2 luni de la emiterea deciziei.
În concluzie, recurenţii au solicitat, în temeiul art. 312 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii şi a excepţiilor de nelegalitate, cu cheltuieli de judecată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce urmează.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante;
1.1. Referitor la excepţiile de nelegalitate având ca obiect prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi ale Hotărârii nr. 902/2010 a F.
Constatările primei instanţe, în sensul admisibilităţii examinării legalităţii actelor administrative cu caracter normativ în cadrul procesual instituit de art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt legale, astfel că vor fi menţinute, critica formulată în acest sens de recurentul D. Bistriţa - Năsăud fiind neîntemeiată.
Este adevărat că legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, face trimitere, în privinţa analizării legalităţii, la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ cu caracter individual.
Se observă însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”, fără a se mai face distincţia între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept potrivit căruia, legea se interpretează în sensul de a produce efecte juridice, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Obiectul excepţiei de nelegalitate îl constituie prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, forma în vigoare la data cererii reclamantului, care are următoarea redactare:
„În cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”.
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statut contravin prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în redactarea existentă la data cererii de primire în profesia de avocat, potrivit cărora:
„La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.
Interpretarea dată sintagmei „poate fi primit în profesie” semnifică tocmai puterea discreţionară a autorităţii publice care însă nu poate fi interpretată ca o libertate în afara legii, ci una în limitele acesteia.
Art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 conţine o normă dispozitivă care prevede numai coordonatele generale în care autoritatea publică îşi exercită dreptul de apreciere, cu asigurarea proporţionalităţii, a unui just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit şi conţinutul drepturilor sau intereselor legitime private care pot fi lezate prin decizia administrativă.
Din interpretarea textului legal aflat în discuţie nu rezultă existenţa unui drept de care beneficiază în mod automat persoanele vizate de ipoteza normei legale şi nici obligaţia corelativă a autorităţii publice de a dispune admiterea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Barourile au interdicţia de a organiza un examen, astfel cum este prevăzut la alin. (1), pentru persoanele care invocă prevederile art. 16 alin. (2) din lege, însă aceste prevederi legale nu exclud verificarea cunoştinţelor solicitanţilor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Prin urmare, Înalta Curte constată că nu există o neconcordanţă între art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, astfel că excepţia de nelegalitate privind art. 21 alin. (2) din Statut se impunea a fi respinsă de prima instanţă, criticile formulate de recurenţi în această privinţă fiind întemeiate.
Referitor la excepţia de nelegalitate a prevederilor Hotărârii nr. 902/2010 a , hotărârea primei instanţe este, de asemenea, nelegală.
Astfel, din considerentele sentinţei recurate nu rezultă cu claritate dacă actul administrativ contestat este nelegal în întregul său şi care sunt, în opinia instanţei, elementele de nelegalitate care au justificat admiterea excepţiei de nelegalitate.
O astfel de conduită procedurală nu răspunde exigenţelor impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât motivarea hotărârii trebuie să fie clară, fluentă, şi inteligibilă, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.
Pe de altă parte, se constată că pentru asigurarea transparenţei în soluţionarea cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, a emis Hotărârea nr. 902/2010 prin care a adoptat „Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”.
S-a prevăzut astfel posibilitatea barourilor de a proceda la verificarea cunoştinţelor solicitanţilor cu privire la legislaţia specifică profesiei de avocat fie pe baza unei discuţii libere, fie sub formă scrisă, rezultatul verificării putând determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen.
Verificarea cunoştinţelor specifice profesiei de avocat în una dintre cele două modalităţi prevăzute de art. 5 din Hotărârea nr. 902/2010 nu este echivalentă unui examen de admitere în profesie şi se înscrie în cadrul normativ instituit de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.
Prin urmare, şi excepţia de nelegalitate a prevederilor Hotărârii nr. 902/2010 a F. se impunea a fi respinsă de prima instanţă, fiind întemeiate sub acest aspect criticile formulate de recurenţi.
1.2. În privinţa excepţiei tardivităţii promovării acţiunii în contencios administrativ, susţinerile recurenţilor B. şi sunt neîntemeiate, întrucât sesizarea instanţei a avut loc la data de 05 iunie 2012, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, termen care curge de la data de 10 decembrie 2011, data comunicării Deciziei F. nr. 95 din 03 decembrie 2011 (filele 13-17 dosar fond).
1.3. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B. nu va fi reţinută, întrucât atât B.,cât şi C. Bistriţa-Năsăud fac parte din structurile de organizare şi exercitare a profesiei de avocat, iar una dintre deciziile administrative contestate în cauză, respectiv Decizia nr. 95 din 03 decembrie 2011, este emisă de B. prin , unul dintre organele sale de conducere.
1.4. Pe fondul cauzei, soluţia primei instanţe, în sensul anulării Deciziei nr. 51/21 martie 2011 emisă de D. Bistriţa-Năsăud şi a Deciziei nr. 95 din 03 decembrie 2011 emisă de se impune a fi menţinută, în considerarea următoarelor argumente:
Litigiul dedus judecăţii vizează refuzul C. Bistriţa-Năsăud de soluţionare favorabilă a cererii reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, refuz exprimat prin Decizia nr. 51/21 martie 2011 şi considerat de reclamant ca fiind unul nejustificat.
Pentru exercitarea efectivă a controlului de legalitate asupra actului administrativ, inclusiv din perspectiva modului de exercitare a puterii discreţionare şi încadrării ei în limitele marjei de apreciere conferite de lege actul respectiv trebuie să indice în mod neechivoc elementele de fapt şi de drept care au stat la baza opţiunii pentru una dintre variantele permise de lege.
Aceasta deoarece, exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege, constituie exces de putere potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
În speţa de faţă, Decizia nr. 51 din 21 martie 2011 a fost adoptată de cu majoritate, iar emitentul acesteia nu a probat, cu documentaţia depusă la dosarul cauzei, caracterul justificat al refuzului de primire în profesia de avocat, în condiţiile în care reclamantul a contestat afirmaţiile potrivit cărora „solicitantul nu posedă cunoştinţele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen”.
Astfel, Decizia nr. 51 din 21 martie 2011 nu a avut la bază o documentaţie care să permită instanţei, în cadrul controlului de legalitate, să verifice dacă:
(i) la data convocării reclamantului în vederea verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat a avut loc, în concret, o discuţie liberă sau un examen;
(ii) în situaţia în care verificarea nu a întrunit caracteristicile unui examen, reclamantul a dovedit sau nu că posedă cunoştinţele necesare exercitării profesiei de avocat.
Numai o expunere a motivelor care au fundamentat decizia de respingere a cererii, având corespondent într-o documentaţie care să evidenţieze modalitatea de desfăşurare a procedurii de verificare a cunoştinţelor, răspunsurile oferite de reclamant la întrebările ce i-au fost adresate, dar şi aprecierile membrilor Consiliului în privinţa acestora ar fi fost de natură să confere transparenţă deciziei administrative contestate, iar instanţei de contencios administrativ posibilitatea de a exercita un control efectiv de legalitate, inclusiv din perspectiva modului de exercitare a puterii discreţionare conferite de lege structurilor de organizare şi exercitare a profesiei de avocat.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs;
Pentru toate considerentele expuse, care substituie în parte motivarea hotărârii primei instanţe, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3), art. 304 pct. 7 şi 9, art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor declarate de pârâţii B., şi D. Bistriţa-Năsăud, modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate privind art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi Hotărârea nr. 902/2010 a F.
În temeiul art. 246 C. proc. civ., se va lua act de renunţarea reclamantului la judecată cu privire la capătul de cerere având ca obiect înscrierea în tabloul avocaţilor definitivi.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţiile ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâţii B., D. Bistriţa - Năsăud, E. împotriva sentinţei civile nr. 620 din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa recurată.
Respinge excepţia de nelegalitate privind art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi Hotărârea nr. 902/2010 a F.
Ia act de renunţarea la judecată cu privire la capătul de cerere având ca obiect înscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor definitivi.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2014.