Decizia nr. 981/2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3611 din 19 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii ministrul Justiţiei şi Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată şi a sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocată de către reclamanta cu privire la dispoziţiile Legii nr. 283/2011.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a analizat situaţia de fapt potrivit căreia, la data de 27 noiembrie 2012, ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 3871/C/2012 prin care a stabilit încadrarea in gradatia 5,clasa de salarizare 107, precum şi drepturile salariale ale reclamantei, judecător la Curtea de Apel Craiova, cu începere de la data de 01 august 2012, ca urmare a trecerii în tranşa de vechime în funcţie de la 15-20 ani, iar împotriva acestui ordin, reclamanta a formulat contestaţie, care a fost respinsă de Ministerul Justiţiei la data de 09 ianuarie 2013.
Examinând dispoziţiile legale incidente pricinii, Curtea a constatat că ordinul contestat este emis in baza dispoziţiilor Legii nr. 285/2010, aplicabile în speţă, în condiţiile trecerii reclamantei la o treaptă superioară de vechime în funcţia de judecător, fiindu-i majorată indemnizaţia de încadrare.
Reclamanta invocă diferenţa de tratament în raport cu colegii săi care au trecut în aceeaşi tranşă de vechime în funcţie anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi care beneficiază de drepturi salariale superioare, însă Curtea a considerat că un atare punct de vedere nu poate fi reţinut în soluţionarea favorabilă a cauzei cât timp modalitatea concretă de stabilire a drepturile salariale prin ordinul atacat este conformă dispoziţiilor legale anterior citate.
În realitate, Curtea a reținut că diferențele de salarizare intre reclamantă şi ceilalţi colegi ai săi care au trecut în aceeaşi tranşă de vechime în funcţie în anul 2010 au fost generate exclusiv de prevederile legale pe baza cărora a fost majorată indemnizaţia reclamantei, ca efect al trecerii într-o altă tranşă de vechime.
Prin urmare, nu s-a putut retine că ordinul atacat ar fi fost emis cu încălcarea legii şi,prin urmare anularea acestuia,astfel cum a fost solicitată prin cererea precizatoare formulată la data de 06 septembrie 2013,nu a fost dispusă în cauza dedusă judecăţii.
În ce priveşte cererea formulată de reclamantă, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 283/2011, raportat la prevederile art. 115 alin. (4), art. 41, 16 şi 14 din Constituţie, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv excepţia a fost ridicată de una dintre părţile litigiului derulat în faţa instanţei, vizează un act normativ în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei, reprezentând temeiul de drept al emiterii actului atacat, iar prevederile legale ce fac obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii, raportat la motivele invocate de reclamantă.
Opinia instanței asupra excepției de neconstituționalitate invocată de către reclamanta a fost in sensul netemeiniciei acesteia.
Prin urmare, Curtea a admis cererea formulată şi a sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legea nr. 283/2011.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
1.instanţa nu a motivat hotărârea pronunţată, statuând doar că ordinul contestat a fost legal emis în raport de art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011 şi art. 6 din Legea nr. 285/2010;
2.instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii întrucât Legea nr. 285/2010 invocată în considerente nu are incidenţă în cauză. Pentru anul 2012 s-a adoptat O.U.G. nr. 80/2010 (modificată prin Legea nr. 283/2011) care, la art. 2 art. 2 prevede: „În anul 2012 pentru personalul nou - încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat”.
Aşadar, textul consacră legislativ, inclusiv în cadrul noii legislaţii a salarizării, principiul nediscriminării în muncă, în sensul că, la muncă egală, plata trebuie să fie egală.
Cureta Europeană a Dreptului Omului a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (cauza Marcks contra Belgiei). De asemenea, în cauza Driha contra României, instanţa europeană a constatat existenţa discriminării între reclamant şi alte persoane care aparţineau aceleiaşi categorii profesionale.
Recurenta mai precizează că O.U.G. nr. 80/2010 cuprinde numai norme referitoare la finanţările rambursabile contractate de autorităţile administraţiei publice locale, salarizarea personalului bugetar pe anul 2012 neavând legătură cu finanţările rambursabile contractate de autorităţile administraţiei publice locale.
Criticile formulate de recurentă se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Astfel, motivul întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiat, deoarece hotărârea instanţei de fond cuprinde argumentele care au format convingerea instanţei şi care, într-o înlănţuire logică au condus la soluţia adoptată.
În ceea ce priveşte aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), acest motiv de recurs este, de asemenea, neîntemeiat.
Criticile aduse de recurentă hotărârii instanţei de fond sunt nejustificate, în condiţiile în care instanţa de fond a motivat hotărârea atacată în sensul că Legea nr. 284/2010 stabileşte un alt sistem în baza căruia se realizează încadrarea magistraţilor şi cu atât mai mult promovarea acestora într-o nouă tranşă de vechime în funcţie.
Deci, instanţa de fond, în mod corect a reţinut în cadrul considerentelor sentinţei argumente ce ţin de reîncadrarea magistraţilor, aceasta fiind în strânsă legătură cu trecerea reclamantei într-o altă tranşă de vechime în funcţie şi cu acordarea majorării indemnizaţiei de încadrare conform art. 6 din Legea nr. 285/2010.
În realitate, referitor la situaţia persoanelor care trec în anul 2011 într-o nouă gradaţie sau o nouă tranşă de vechime în funcţie, Legea nr. 285/2010 reglementează expres aceasta, în art. 6, iar potrivit prevederilor acestui articol:
„(1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.
(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" (...)”.
Aşadar, în baza prevederilor legale menţionate mai sus, la trecerea într-o altă tranşă de vechime în muncă, respectiv funcţie, personalul beneficiază de o majorare a indemnizaţiei lunare de încadrare avute, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare, stabilite conform art. 11 alin. (3) şi a cap. I din Anexa VI la Legea - cadru nr. 284/2010, multiplicat cu 2,5%.
În ce priveşte modul concret de calcul a drepturilor salariale, acesta se efectuează în conformitate cu Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 42/2011 şi Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 77/2011.
Pe de altă parte, potrivit art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010, la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aşa încât coeficienţii de ierarhizare stabiliţi de Legea nr. 330/2009 şi care nu au fost aplicaţi niciodată nu vor mai fi luaţi în considerare, Legea nr. 284/2010 stabilind un alt sistem de încadrare care, de asemenea, nu se va aplica în anul 2011, în sensul că nu se ţine cont de coeficienţii de ierarhizare şi de valoarea de referinţă stabilite de acest din urmă act normativ, la determinarea cuantumului indemnizaţiei ce trebuia plătită reclamantei.
Totodată, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, cap IV din partea a II-a prevede că, la data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia. Or, în decembrie 2010, tranşele de vechime erau stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009, cu adăugarea sporurilor şi majorărilor prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a).
Ca atare, Legea nr. 330/2009 a fost abrogată expres şi mai mult, aceasta nici nu a fost aplicată în determinarea indemnizaţiilor cuvenite reclamantei, iar pe de altă parte, legea nouă, anume Legea-cadru nr. 284/2010 stabileşte un alt sistem pe baza căruia se realizează încadrarea magistraţilor, sistem în cadrul căruia, pentru magistraţi, coeficienţii de salarizare sunt determinaţi în funcţie de două vechimi: vechimea în muncă şi vechimea în funcţie prin care se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora sau magistrat-asistent.
Prin urmare, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, ordinul contestat a fost emis cu respectarea întocmai a dispoziţiilor actelor normative referitoare la salarizarea personalului din sistemul bugetar şi ca urmare reclamantei i s-a acordat majorarea indemnizaţiei de încadrare conform dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 şi Normelor metodologice invocate.
Totodată, prin Decizia nr. 669/2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Curtea Constituţională reţine că „avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. Totodată, în această decizie, Curtea a subliniat faptul că „legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă.”
Curtea a constatat că „este neîntemeiată critica autorului excepţiei, potrivit căreia, în măsura în care calculul indemnizaţiei de încadrare, conform dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, duce la un cuantum al acestei indemnizaţii mai mic faţă de cel calculat potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009, în condiţii identice de vechime în muncă şi vechime în funcţie, textele criticate creează discriminare între persoanele care au trecut la o tranşă superioară de vechime în cursul anului 2011 şi cele care au trecut la o astfel de tranşă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.”
De asemenea, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea O.U.G nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar (Legea nr. 283/2011), Curtea Constituţională a constatat că este constituţională.
În ceea ce priveşte starea de discriminare, astfel cum s-a statuat şi de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 820/2006, „situaţia deferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări”.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se că hotărârea atacată este legală şi temeinică, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 3611 din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2015.