Decizia nr. 984/2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 472 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. Timiş (actualmente C. Timişoara); a anulat în parte Raportul de inspecţie fiscală F/TM nr. 13 din 16 ianuarie 2012, Decizia de impunere nr. F/TM nr. 14 din 16 ianuarie 2012 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 437/261 din 30 martie 2012, a exonerat reclamanta de la plata impozitului pe profit suplimentar în cuantum de 106.594 lei şi a accesoriilor aferente în cuantum de 141.755 lei, a obligat pârâta la rambursarea T.V.A. în cuantum de 545.972 lei, cu plata dobânzilor fiscale aferente, potrivit dispoziţiilor art. 124 C. proc. fisc., a respins în rest acţiunea şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 12.039,3 lei, reprezentând onorariu expert (12.000 lei) şi taxa judiciară de timbru (39 lei) şi timbru judiciar (0,3 lei).
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, prin Decizia de impunere nr. F/TM/14 din 16 ianuarie 2012 (fila 26), emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. F/TM/13 din 16 ianuarie 2012 (fila 30), s-a reţinut în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 280.154 lei, reprezentând impozit pe profit, cu accesorii aferente de 328.421 lei, precum şi a sumei de 728.521 lei, reprezentând T.V.A., astfel că suma de 1.935.787, solicitată la rambursare, a fost diminuată cu suma reprezentând T.V.A. (de colectat) stabilită suplimentar.
Din aceste sume, reclamanta a contestat în procedura administrativă şi în cadrul acţiunii, doar o parte, respectiv 106.594 lei impozit pe profit şi penalităţi aferente de 141.755 lei, precum şi 615.519,14 lei, reprezentând T.V.A. (fila 21, respectiv fila 3), iar prin Decizia nr. 437/261 din 30 martie 2012, Biroul Soluţionare Contestaţii din cadrul B. Timiş a respins contestaţia reclamantei (fila 11).
Cu privire la impozitul pe profit, Curtea a reţinut că acesta provine din mărirea bazei de impunere ca urmare a aprecierii inspectorilor fiscali că societatea ar fi înregistrat eronat, la o valoare mai mică, veniturile aferente cotei de amortizare a mijloacelor fixe pentru subvenţiile Sapard încasate (fila 26, cap. 2.1.2, pct. 1.1 din decizia de impunere), precum şi datorită stornării unor venituri pentru mărfuri necorespunzătoare, pentru care nu s-a făcut dovada revânzării ori distrugerii mărfurilor(fila 26, pct. 2 din decizia de impunere).
În privinţa cap. 2.1.2, pct. 1.1 din decizia de impunere, Curtea a reţinut că societatea reclamantă a obţinut o finanţare nerambursabilă din partea Agenţiei Sapard (aspect consemnat şi de către autoritatea pârâtă) în sumă totală de 6.805.069 lei, valoarea totală a cheltuielilor necesare investiţiei la fabrica de produse lactate ridicându-se la suma de 13.453.718,36 lei, diferenţa fiind susţinută de către societatea reclamantă.
În speţa de faţă, amortizarea se realizează pentru o sumă mai mare decât se efectuează impozitarea pe veniturile din care s-a realizat investiţia, întrucât jumătate din sumele aferente investiţiei sunt resurse proprii ale societăţii, pentru care nu se percepe impozitul ca în cazul sumelor provenite din fondurile Sapard. Aşa se explică pretinsele neconcordanţe între sumele reprezentând cheltuieli amortizate şi venituri Sapard de impozitat, inspectorii fiscali tratând în acelaşi fel, fie din eroare, fie din neînţelegerea contractului de finanţare, ambele tipuri de cheltuieli (din sursă proprie, respectiv din subvenţie). De altfel, motivarea inspectorilor fiscali, cuprinsă în pag. 5 din raportul de inspecţie fiscală (fila 34 dosar) este deficitară, lăsând impresia (deşi aceştia nu s-au exprimat în mod explicit în acest sens) că întreaga investiţie s-ar fi realizat din fonduri Sapard şi că veniturile ar trebui impuse la acelaşi nivel al limitei de amortizare.
Contractul de finanțare a fost analizat şi de către expertul fiscal desemnat în cauză, care a reţinut că doar 50% din valoarea investiţiilor de amortizat sunt fonduri subvenţionate, supuse impozitului pe venit (filele 208 - 213), şi că în mod eronat a fost dublată baza impozabilă.
Prin urmare, Curtea a anulat actele de impunere cu privire la impozitul calculat suplimentar pentru efectuarea investiţiei.
În privinţa cap. 2.1.2, pct. 2 din decizia de impunere (fila 26), prin care s-a reţinut obligaţia de plată a impozitului pe profit datorită stornării unor venituri pentru mărfuri necorespunzătoare, pentru care inspectorii susţin că nu s-a făcut dovada revânzării ori distrugerii mărfurilor, Curtea a reţinut că reclamanta nu contestă decât impozitul aferent facturile din 16 aprilie 2009 în valoare de (...) 246,33 lei, din 04 august 2009 în valoare de (...) 119.582,90 lei, respectiv din 15 septembrie 2009 în valoare de (...) 120.338,71 lei, acceptând ideea că pentru celelalte facturi individualizate în Raportul de Inspecție Financiară nu deţine documente doveditoare.
Faţă de conţinutul expertizei efectuate în cauză, instanţa de fond a anulat actele de impunere şi cu privire la aspectele menţionate urmând ca societatea reclamantă să fie exonerată în total (pct. 1.1 şi pct. 2 din decizia de impunere) de la plata impozitului pe profit suplimentar în cuantum de 106.594 lei şi a accesoriilor aferente în cuantum de 141.755 lei.
Cu privire la T.V.A., Curtea a observat că reclamanta contestă doar parţial punctul 9 şi punctul 10, cap. 2.2.2 din decizia de impunere (fila 28).
Analizând acest aspect, expertul contabil a observat că într-adevăr suma de 577.173 lei a fost aproape în întregime recuperată în termenul de prescripţie,prin deconturile de T.V.A. realizate în perioada iunie 2006 - octombrie 2011, veridicitatea concluziilor expertului (fila 223) fiind confirmată de situaţia deconturilor redată în Anexa 13 la raportul de expertiză (filele 283 -288).
Totuşi, din aceste deconturi rezultă că o parte din suma refuzată la rambursare, respectiv suma de 31.201,44 lei, nu a fost dedusă în termenul legal de prescripţie, regăsindu-se în cererea de decont din 24 noiembrie 2011 asupra căreia autoritatea fiscală s-a pronunţat în cadrul cap. 2.2.1 al deciziei impunere (fila 28).
Prin urmare, Curtea a reţinut că în privinţa sumei de 577.173 lei, pretenţiile reclamantei sunt justificate pentru suma de 545.972 lei (577.173 lei - 31.201,44 lei).
Însumând cele două sume constate ca fiind în mod greşit respinse la rambursare T.V.A., Curtea a constatat că reclamanta are dreptul, pe lângă sume acceptate deja de organul fiscal, şi la rambursarea sumei totale de 584.318 lei (38.346 lei + 545.972 lei), urmând ca acţiunea să fie admisă pentru această sumă în sensul obligării autorităţii pârâte la rambursarea T.V.A. menţionată şi, în conformitate cu principiul accesoriul urmează principalul, la plata dobânzilor fiscale aferente, potrivit dispoziţiilor art. 124 C. proc. Fisc.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta C. Timişoara, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
-instanţa de fond a reţinut în mod greşit că impozitul pe profit suplimentar nu a fost corect calculat de organele fiscale.
Astfel, reclamanta a realizat obiectivul de investiţii „Fabrica de produse lactate şi brânzeturi Izvin judeţul Timiş” cu fonduri Sapard 50%.
Valoarea totala eligibilă a Proiectului care face obiectul finanţării nerambursabile a fost estimată la 13.968.800 lei, Agenţia Sapard angajându-se să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 6.984.400 lei, echivalentă cu maximum 50% din totalul cheltuielilor admise de 13.453.718,36 lei.
Din analiza balanţelor de verificare şi rapoartelor de amortizare întocmite pe destinaţii, perioade de funcţionare şi defalcate pe investiţii proprii şi investiţii suportate de Sapard, s-a constatat că în perioada 01 ianuarie 2008 - 30 septembrie 2011 faţă de valoarea calculată în rapoartele privind duratele de amortizare aferente investiţiilor suportate prin fonduri Sapard în sumă de 3.845.135 lei, societatea a înregistrat în evidenţa contabilă în contul de venituri numai suma de 1.505.686 lei, mai puţin cu suma de 1.979.449 lei.
Societăţii îi sunt aplicabile prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 C. fisc. unde se stipulează: "Cheltuielile aferente achiziţionării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătăţirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării potrivit prevederilor prezentului articol", coroborat cu Secţiunea 7.8. Subvenţii, punct 197, alin. (2) din Ordinul nr. 1.752/2005 actualizat pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene care prevede următoarele: "Subvenţiile pentru active, inclusiv subvenţiile nemonetare la valoarea justă, se înregistrează în contabilitate ca subvenţii pentru investiţii şi se recunosc în bilanţ ca venit amânat. Venitul amânat se înregistrează în contul de profit şi pierdere pe măsura înregistrării cheltuielilor cu amortizarea sau la casarea ori cedarea activelor."
Aşadar contrar celor analizate de către expertul judiciar numit în cauză şi celor reţinute de către instanţa de fond reclamanta constată că în mod legal, pe perioada trim. I 2008 - trim. III 2011 organele de inspecţie fiscală au reîntregit profitul impozabil al societăţii cu suma totala de 1.979.449 lei întrucât valoarea venitului înregistrat de societate aferent subvenţiei Sapard este în sumă de 1.505.696,23 lei, SC A. SRL a diminuat profitul impozabil şi implicit impozitul pe profit datorat bugetului de stat cu suma totala de 1.979.449 lei.
- soluţia instanţei de fond este nelegală şi în ceea ce priveşte obligarea organelor fiscale la rambursarea sumei de 545.970,88 lei reprezentând T.V.A.
În acest sens, prin decontul T.V.A. înregistrat la C. Timişoara din 25 iulie 2006 a solicitat rambursarea soldului sumei negative de taxă în sumă de 312.416 lei, cu control anticipat, aferent perioadei 1 octombrie 2005 - 30 iunie 2006, sold în care nu este cuprinsă şi suma de 577,173 lei.
Soldul contului 4424, „T.V.A. de recuperat” înregistrat la data de 31 decembrie 2005, în urmă de 577 173 lei, nu îndeplineşte condiţiile legale de rambursare, termenul de prescripţie privind exercitarea dreptului de deducere împlinindu-se la 31 decembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., „persoana impozabilă îşi poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite condiţiile şi formalităţile de exercitare a dreptului de deducere, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naştere dreptul de deducere”.
Criticile formulate de recurentă se încadrează în drept, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, instanţa de control judiciar constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte impozitul pe profit, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. şi ale punctului 197 alin. (2) al Ordinului nr. 1752/2005 („subvenţiile pentru active (…) se înregistrează în contabilitate ca subvenţii pentru investiţii şi se recunosc în bilanţ ca venit amânat. Venitul amânat se înregistrează în contul de profit şi pierdere pe măsura înregistrării cheltuielilor cu amortizarea sau la casarea ori cedarea activelor), rezultând că subvenţiile obţinute sunt tratate din punct de vedere fiscal ca venituri ce necesită a fi impozitate. Această amortizare se face pe parcursul mai multor ani, iar impozitarea sumelor primite din fondurile Sapard sunt la rândul lor impozitate pe parcursul mai multor ani, pe măsură ce se efectuează amortizarea investiţiilor.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că, în speţă, amortizarea se realizează pentru o sumă mai mare decât se efectuează impozitarea pe veniturile din care s-a realizat investiţia, întrucât jumătate din sumele aferente investiţiei sunt resurse proprii ale societăţii, pentru care nu se percepe impozitul ca în cazul sumelor provenite din fondurile Sapard.
Cu privire la T.V.A. de recuperat la data de 31 decembrie 2005, în sumă de 577.173 lei, instanţa de fond a reţinut în mod corect că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 135 din O.G. nr. 92/2003 privitoare la intervenirea prescripţiei, deoarece această sumă a fost aproape în totalitate recuperată în termenul de prescripţie, prin deconturile de T.V.A. realizate în perioada iunie 2006 - octombrie 2011 şi enumerate în raportul de expertiză.
Din aceste deconturi a rezultat că numai suma de 31.201,44 lei (parte componentă a sumei refuzată la rambursare) nu a fost dedusă în termenul legal de prescripţie, astfel că pretenţiile reclamantei au fost justificate pentru suma de 545.972 lei.
Pentru considerentele menţionate, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de - C. Timiş împotriva sentinţei civile nr. 472 din 10 decembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2015.