Decizia nr. 989/2015
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Contextul procesual. Hotărârile atacate pe calea revizuirii
1.1. Sentinţa nr. 83/2011 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin această hotărâre, Curtea de apel a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. prin reprezentanţi legali, SC C. SA, D., E., F., G. şi H.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în speţa de faţă, fiind emis pentru atestarea dreptului de proprietate al unei persoane juridice determinate, actul administrativ contestat este un act administrativ cu caracter individual în privinţa căruia, în materia termenelor pentru introducerea acţiunii în anulare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea 554/2004, citate anterior.
Ca atare, cum reclamantul este un terţ în raport cu actul administrativ contestat conform dispoziţiilor legale menţionate, termenul de sesizare a instanţei este cel prevăzut de alin. (2), respectiv 1 an de la data luării la cunoştinţă a existenţei certificatului de atestare a dreptului de proprietate care, în mod firesc, nefiindu-i adresat, nu i-a fost comunicat.
În aceste condiţii, formulând cererea de constatare a nulităţii parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor abia la data de 17 iunie 2009 (fila 23 din Dosarul nr. x/181/2010), reclamantul a depăşit cu mult termenul de decădere de 1 an de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ contestat, stabilit de dispoziţiile legale citate anterior, acţiunea acestuia fiind tardiv formulată.
Faţă de aceste considerente, admiţând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, Curtea a respins cererea privind constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 25 ianuarie 1996 emis de Ministerul Economiei şi Comerţului, ca fiind tardiv formulată.
1.2. Decizia nr. 1196 din 6 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat nulitatea recursurilor declarate de A. şi D. împotriva sentinţei nr. 83 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi a respins recursul declarat de F., G. şi H., prin mandatar Pătraşcu Ion împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că, în ceea ce priveşte recursul declarat de F., G. şi H., Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, acesta este nefondat.
În speţă reclamanţii şi intervenienţii sunt terţi în raport cu actul administrativ contestat, iar în conformitate cu prevederile legale menţionate, termenul de sesizare a instanţei este cel prevăzut de alin. (2), respectiv 1 an de la data luării la cunoştinţă a existenţei certificatului de atestare a dreptului de proprietate care, în mod firesc, nefiindu-i adresat, nu i-a fost comunicat.
Înalta Curte a apreciat că, în mod corect prima instanţă a respins cererea ca tardivă, întrucât verificând înscrisurile dosarului se constată că recurenţii au luat cunoştinţă despre existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate în cadrul litigiului purtat între aceleaşi părţi care a făcut obiectul Dosarului nr. x/101/2006 al Tribunalului Mehedinţi (fila 39 din Dosarul nr. x/101/2010). Astfel, în considerentele Deciziei nr. 196/Com din 09 mai 2007 instanţa a reţinut că deşi SC C. SA Broşteni a invocat în dovedirea dreptului de proprietate certificatul de atestare a dreptului de proprietate, niciuna dintre părţi nu a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
În aceste condiţii, formulând cererea de constatare a nulităţii parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor abia la data de 17 iunie 2009 (fila 23 din Dosarul nr. x/181/2010), reclamanţii au depăşit cu mult termenul de decădere de 1 an, de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ contestat, stabilit de dispoziţiile legale citate anterior, acţiunea acestuia fiind tardiv formulată.
În ceea ce priveşte recursurile declarate de A. şi de D., Înalta Curte a constatat că aceste recursuri sunt nule pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cererile de recurs nu cuprind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Este adevărat că recurentul a depus, la dosar, motivele de recurs invocate şi dezvoltarea acestora, însă cu mult peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că sentinţa atacată a fost comunicată acestor recurenţi la data de 21 martie 2011, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 5 ianuarie 2012, fila 27, respectiv la data de 6 ianuarie 2012, fila 58.
Astfel fiind, faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 301 C. proc. civ. precum şi cele ale art. 306 alin. (1) şi ale art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu împrejurarea că motivele de recurs au fost formulate peste termenul imperativ prevăzut de lege, s-a constatat nulitatea celor două recursuri.
1.3. Decizia nr. 4772 din 29 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin această hotărâre, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1196 din 6 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Instanţa de control judiciar a reţinut că, din cererea contestatorului, rezultă că se critică modul în care în care completul de judecată al instanţei de control judiciar s-a aplecat asupra actelor dosarului, fiind criticată, atât soluţia prin care s-a constatat nulitatea recursului, cât şi faptul că nu au fost analizate toate motivele de nelegalitate invocate.
Într-adevăr, anularea unei decizii pronunţată de instanţa de recurs poate fi dispusă, în temeiul art. 318 teza a II-a C. proc. civ., dacă instanţa nu a cercetat criticile formulate de recurent.
Însă, în speţă, trebuie avut în vedere că instanţa de recurs a constatat nulitatea recursul, reţinând că acesta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
A reţinut, de asemenea, depunerea de către recurent a motivelor de recurs invocate şi dezvoltarea lor, cu mult peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Cum termenul de motivare a recursului este un termen legal imperativ, sancţiunea nerespectării lui, conform art. 103 C. proc. civ., este decăderea.
Prin urmare, ca efect al decăderii, instanţa de recurs a aplicat sancţiunea specifică acestei etape procesuale, constatând nulitatea căii de atac.
Înalta Curte, învestită cu soluţionarea prezentei contestaţii în anulare, reţine că instanţa de recurs a pronunţat o soluţie legală, cu observarea corectă a situaţiei existente, în raport de lucrările dosarului, nefiind identificate elemente de natură a contura existenţa unei erori materiale, astfel încât dezlegarea dată nu este rezultatul unei greşeli materiale.
Pentru aceste considerente, neputându-se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 317 - 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia formulată ca inadmisibilă.
2. Revizuirea exercitată în cauză;
Recurentul-reclamant A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei nr. 83 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, împotriva Deciziei nr. 1196 din 6 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi împotriva Deciziei nr. 4772 din 29 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea căii de atac formulate, revizuentul expune istoricul cauzei şi soluţiile pe care le critică, susţinând că instanţele de judecată nu au respectat dispoziţiile legale şi nu au luat în considerare toate actele depuse la dosar.
Sunt invocate, de asemenea, vicii de procedură în soluţionarea cauzelor şi încălcarea drepturilor procesuale fundamentale ale recurentului-reclamant.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire;
Analizând deciziile a căror revizuire se solicită, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de revizuire îndreptată împotriva hotărârilor instanţei supreme este inadmisibilă, iar în ceea ce priveşte sentinţa Curţii de apel atacată, reţine că se impune declinarea competenţei de soluţionare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
3.1. În ceea ce priveşte revizuirea Deciziei nr. 4772 din 29 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a Deciziei nr. 1196 din 6 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, iar dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că revizuirea nu poate fi promovată decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Faţă de dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază”, Înalta Curte constată că deciziile menţionate nu pot constitui obiect al revizuirii, întrucât, prin Decizia nr. 1196 din 6 martie 2012 pronunţată de instanţa de recurs, s-a constat nulitatea recursului declarat de A., iar prin Decizia nr. 4772 din 29 martie 2013, contestaţia în anulare formulată a fost respinsă ca inadmisibilă.
Potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac ordinare şi extraordinare sunt stabilite numai prin lege.
Din aceste norme constituţionale rezultă că legiuitorul are dreptul şi libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate pot exercita căile ordinare şi extraordinare de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte.
Analizând dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., conform cărora „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri.”, Înalta Curte reține că pot forma obiectul revizuirii hotărârile pronunţate în recurs, cu condiţia ca acestea să evoce fondul cauzei.
Mai mult, întrucât motivele de revizuire vizează, ca regulă, situaţia de fapt, în doctrină şi jurisprudenţă s-a apreciat că revizuirea priveşte numai hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei, chiar dacă această cerinţă este prevăzută numai pentru hotărârile pronunţate de instanţa de recurs.
În ceea ce interesează materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanţă, a examina raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, iar în recurs, aceasta presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizării materialului probator.
Din această perspectivă, hotărârea judecătorească (decizia) prin care s-a constatat nulitatea recursului nu se circumscrie sferei hotărârilor ce evocă fondul în sensul prevederilor art. 322 C. proc. civ.
Revizuirea, ca şi cale extraordinară de atac de retractare, a fost concepută de legiuitor pentru îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situaţiile în care sunt îndeplinite condiţiile expuse la pct. 1-9 ale art. 322 C. proc. civ.
De altfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că revizuirea nu poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluţionat definitiv şi că numai erorile care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de principiul securităţii juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Sergey Petrov c. Rusiei, Hotărârea nr. 1861/2005 din 10 mai 2007, par.28; Pehenitehny c. Rusiei, Hotărârea nr. 30.422/2003 din 14 februarie 2008, parag. 26).
Soluţia pronunţată cu privire la cele două decizii ale instanţei supreme, în sensul inadmisibilităţii acestei cereri, face de prisos examinarea criticilor expuse de către revizuent în această etapă procesuală.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 326 şi art. 328 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată împotriva deciziilor instanţei de recurs, ca inadmisibilă.
3.2. În ceea ce priveşte revizuirea sentinţei civile nr. 83 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În raport de motivarea cererii de revizuire, competenţa de soluţionare a căii extraordinare de atac exercitate împotriva sentinţei instanţei de fond aparţine Curţii de Apel Craiova, în temeiul art. 323 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.
În aceste condiţii, cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei civile nr. 83 din 24 februarie 2011 va fi soluţionată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care va analiza îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a unei astfel de cereri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 4772 din 29 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi a Deciziei nr. 1196 din 6 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de A. împotriva sentinţei nr. 83 din 24 februarie 2011, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2015.