Decizia nr. 993/2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul A. a solicitat instanţei să dispună anularea Hotărârii nr. 32000 din 13 iunie 2012 emisă de pârâtă B. Cluj prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.
Acţiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este netemeinică şi nelegală şi se impune anularea acesteia având în vedere că în ciuda probatoriului administrat aceasta a refuzat recunoaşterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Reclamantul a arătat în motivarea acţiunii sale că din înscrisurile prezentate şi din declaraţiile martorilor audiaţi pârâta trebuia să reţină calitatea sa de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor etnice la care a fost supus de către autorităţile care s-au instaurat în urma Dictatului de la Viena.
Prin sentinţa nr. 562 din 13 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea formulată de reclamantul A.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut în esenţă că, probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea condiţiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 respectiv faptul că reclamantul deşi cetăţean român ar fi fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor etnice la care a fost supus de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940-6 martie 1945.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., criticând soluţia adoptată pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de articolul mai sus menţionat.
Prin „persoană strămutată” în altă localitate, conform dispoziţiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.
Analiza prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 relevă că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, a fost supravieţuitoare a trenului morţii, este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Condiţiile pentru acordarea drepturilor instituite în cuprinsul Legii nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri sunt aşadar enumerate în textul legal enunţat şi impun ca persoana respectivă să fie cetăţean român fără a se face vreo distincţie în raport de etnia acesteia, ca persoana să fi suferit persecuţii etnice provenind de la autorităţile regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 şi până la 6 martie 1945.
Aşa cum corect s-a reţinut, probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea condiţiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, respectiv faptul că reclamantul deşi cetăţean român ar fi fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor etnice la care a fost supus de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940-6 martie 1945.
Referitor la declaraţiile de martori, acestea corect au fost înlăturate, pentru că nu clarifică situaţia refugiului şi contravin actului oficial eliberat de arhivele statului.
În raport de cele mai sus menţionate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este legală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 562 din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2014.