Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia penală nr. 11/2014

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1604 de la 05 decembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2010, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., fost director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, deputat în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi în formă continuată la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în legătură directă cu o infracţiune asimilată unor infracţiuni de corupţie la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A. acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., a fost dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani stabilit în condiţiile prevăzute de art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., s-a stabilit ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă cel condamnat nu îndeplineşte, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere stabilite de instanţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

2. În baza art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată şi în formă continuată la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată unor infracţiuni de corupţie în formă continuată la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în legătură directă cu o infracţiune asimilată unor infracţiuni de corupţie în formă continuată la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului B. acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 8 ani stabilit în condiţiile prevăzute de art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă cel condamnat nu îndeplineşte, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere stabilite de instanţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

3. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata C. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi în formă continuată la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie în formă continuată la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiuni de complicitate la uz de fals în legătură directă cu infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie în formă continuată la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnată aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiuni de complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale în legătură directă cu infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnată aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu o infracţiune de corupţie la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei C. aceasta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 8 ani stabilit în condiţiile prevăzute de art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de încercare, inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, trimestrial, la judecătorul desemnat cu supravegherea sa sau la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., a fost atrasă atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă cel condamnat nu îndeplineşte, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere stabilite de instanţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a dispus anularea titlului de proprietate din 20 ianuarie 2006 - C. şi repunerea părţilor civile Primăria municipiului Piteşti, D. şi E. şi a inculpatei C. în situaţia anterioară emiterii titlului.

În temeiul art. 170 C. proc. pen., s-a dispus anularea următoarelor înscrisurilor falsificate:

- înscris sub semnătură privată - Cerere întocmită de C., din 12 martie 1991;

- proces-verbal de punere în posesie C. din 13 decembrie 2005 pentru suprafaţa de 6.229 m.p.;

- proces-verbal de punere în posesie C. din 13 decembrie 2005 pentru suprafaţa de 3.679 m.p.;

- proces-verbal de punere în posesie C. din 13 decembrie 2005 pentru suprafaţa de 2.045 m.p.;

- adresa din 16 ianuarie 2006 a Primăriei comunei B., înregistrată la O.C.P.I. Argeş din 16 ianuarie 2006;

- fişa cu date pentru titlu de proprietate conform Legii nr. 18/1991 şi nr. 1/2000 - C. din 14 decembrie 2005;

- adresa din 02 mai 2007 a Primăriei comunei B., înregistrată la O.C.P.I. Argeş din 02 mai 2007;

- fişa cu date pentru corectat titlu de proprietate conform Legii nr. 18/1991 şi nr. 1/2000 - C. din 02 mai 2007;

- titlu de proprietate din 23 ianuarie 2006 (matcă) - C.;

- titlu de proprietate din 23 ianuarie 2006 - C.

În baza art. 346 C. proc. pen., au fost respinse pretenţiile civile formulate de părţile civile D., F. şi E.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpata C. suma de 175.000 RON dobândită din săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a fost ridicat sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor B., A. şi C. instituit prin ordonanţa nr. 95/P/2008 din 08 martie 2010 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti.

A fost ridicat sechestrul asigurător aplicat asupra suprafeţelor de teren de 6.229 m.p. teren arabil situat în municipiul Piteşti, str. A., imobil intabulat în favoarea lui C. şi 2.045 m.p. teren arabil intravilan situat în municipiul Piteşti, str. A., cu următoarele vecinătăţi: Nord - loturi particulare; Est - G; Sud - H.; Vest - H., suprafaţă primită în intravilan, conform titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006, pe numele lui C. eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Argeş.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumelor de câte 12.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Examinând ansamblul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de cercetare judecătorească, instanţa a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti nr. x/P/2008 din 14 iunie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

A. - deputat în Parlamentul României pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000,

- abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată prevăzută de art. 13² din Legea nr. 678/2000 raportat la art. 248 şi 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

- fals material în înscrisuri oficiale în legătură directă cu o infracţiune asimilată unor infracţiuni de corupţie prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (2) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

B., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi 248¹ C. pen.,

- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

- fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată unor infracţiuni de corupţie în formă continuată prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

- uz de fals în legătură directă cu o infracţiune asimilată unor infracţiuni de corupţie în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

C., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

- complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

- complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

- complicitate la infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- complicitate la uz de fals în legătură directă cu infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

- complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale în legătură directă cu infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu o infracţiune de corupţie prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În fapt, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada 2000-2008, inculpatul B. a deţinut funcţia de primar al comunei B., judeţul Argeş, şi în acelaşi timp a avut şi calitatea de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar a comunei B., constituită conform Ordinului nr. 311 din 30 septembrie 2005 emis de prefectul judeţului Argeş.

În perioada 01 martie 2005 - 17 martie 2008, inculpatul A. - deputat în Parlamentul României - a deţinut funcţia de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, fiind şi membru în Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Argeş, pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

Inculpata C. îi cunoştea pe ambii inculpaţi, fiind colegă de facultate cu A. şi rudă cu soţia inculpatului, iar pe B. îl cunoscuse datorită bunelor relaţii pe care acesta le-a avut cu părinţii săi.

La data de 12 martie 1991, numitul I. (tatăl inculpatei C.), în calitate de moştenitor al defunctului J. în temeiul prevederilor Legii nr. 18/1991 a formulat, în nume propriu, la Primăria comunei B., cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 2,80 ha.

Cererea a fost înregistrată în 12 martie 1991 în Registrul special constituit conform Legii nr. 18/1991 al Primăriei B.

Prin adresa din 13 ianuarie 2009, Primăria B. a comunicat că la poziţia x din 12 martie 1991 din Registrul special a fost înregistrată cererea numitului I. şi faptul că în evidenţele de fond funciar nu există nicio cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991 pe numele inculpatei C.

În cauză, la data de 21 septembrie 2009, inculpata C. a prezentat organelor de urmărire penală în fotocopie o cerere formulată de aceasta, datată din 12 martie 1991, înregistrată cu nr. 919 şi adresată primarului comunei B., prin care, în calitate de strănepoată a numitului J., solicită reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru suprafaţa de 22.742 m.p., specificând că a anexat şi copii ale actelor de vânzare-cumpărare.

Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a inculpatei nu figurează înregistrată în Registrul special de evidenţă al Primăriei B., conform relaţiilor comunicate de aceasta. De asemenea, numărul de înregistrare al cererii nr. 919 şi data înscrisă 12 martie 1991 corespund cererii de reconstituire formulată de tatăl său.

Ca atare, înscrisul sub semnătură privată prezentat de inculpată ca fiind întocmit la 12 martie 1991 s-a reţinut a fi falsificat de inculpată prin alterare, fiind denaturat conţinutul înscrisului adevărat - cererea tatălui său adresată Primăriei B. şi înregistrată real sub nr. 919 din 12 martie 1991 în Registrul special.

Ulterior, la data de 22 septembrie 2008, inculpata C. a folosit înscrisul falsificat la Judecătoria Piteşti, pe rolul căreia se afla dosarul nr. x/280/2007 având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006 emis de Comisia judeţeană de fond funciar Argeş inculpatei C., cerere formulată în contradictoriu de D.

S-a reţinut că, în anul 1991, atâta timp cât numitul I., tatăl inculpatei trăia, inculpata C. nu putea formula cerere de reconstituire în nume propriu, deoarece primul grad, adică tatăl său era în viaţă şi chiar dacă ar fi formulat o astfel de cerere, ar fi fost respinsă ca fiind făcută de o persoană fără calitate.

Pentru acest motiv nici la momentul punerii în posesie şi nici la momentul emiterii titlului de proprietate, perioada decembrie 2005-ianuarie 2006, s-a reţinut că inculpata C. nu putea dobândi în nume propriu vreo suprafaţă de teren prin reconstituirea dreptului de proprietate.

Cu toate că inculpata C. nu formulase nicio cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, nu figura cu rol agricol în evidenţele comunei B. şi nu avea reconstituit dreptul de proprietate, la data de 13 decembrie 2005, inculpatul B. - primar al comunei B. şi preşedinte al Comisiei locale de fond funciar B., a semnat şi parafat trei procese-verbale de punere în posesie a inculpatei C., prezentate de aceasta, toate purtând nr. 5609 din 13 decembrie 2005 pentru trei suprafeţe diferite de teren, în suprafaţă totală de 1,1953 ha teren, fiind semnate doar de B. şi C., nu şi de ceilalţi membri al Comisiei locale de fond funciar B., constituită din K. - secretat şi membrii L., M., N., O., P. şi R., care de altfel nici nu aveau cunoştinţă despre aceste demersuri.

Distinct de acestea, s-a reţinut că anterior semnării şi parafării proceselor verbale de punere în posesie de către inculpatul B., la cererea inculpatei C., martorul S. le-a completat cu datele privind suprafeţele de teren şi vecinătăţile acestora comunicate de inculpata C. care apoi le-a prezentat inculpatului B.

La data de 16 ianuarie 2006, cu adresa din 16 ianuarie 2006, inculpatul B. a înaintat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, fişa cu date pentru a fi redactat titlul de proprietate pe numele inculpatei C., conform Legii nr. 18/1991.

Primind adresa, la data de 18 ianuarie 2006, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş - inculpatul A. a dispus prin rezoluţie ca martora T. - tehnician cadastru în cadrul oficiului, să procedeze la verificare şi soluţionare legală.

Martora T., verificând fişa cu date pentru redactarea titlului de proprietate a inculpatei C., a constatat că în cuprinsul acesteia nu era menţionată hotărârea Comisiei judeţene de reconstituire a dreptului de proprietate, iar în baza de date a Oficiului inculpata C. nu figura validată de Comisia judeţeană, în sensul că nu deţinea hotărâre de reconstituire a dreptului de proprietate emisă de Comisia locală de fond funciar B. sau de Comisia judeţeană de fond funciar Argeş.

Apreciind că inculpatei C. nu i se poate elibera titlul de proprietate întrucât nu-i fusese reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor menţionate în fişă, martora a refuzat să o semneze de verificare, aducându-i la cunoştinţă inculpatului A. aspectele constatate.

Cu toate acestea, inculpatul A. i-a cerut martorei să transmită fişa cu date spre redactarea titlului de proprietate inculpatei C.

T. s-a conformat dispoziţiilor inculpatului A. fiindu-i teamă de acesta, ca urmare a insultelor şi ameninţărilor repetate cu concedierea, aspecte confirmate de martorii audiaţi în cauză. De altfel, a reţinut instanţa de fond, la câteva luni, T. a fost mutată din dispoziţia inculpatului de la biroul cadastru în arhiva titlurilor de proprietate a Oficiului.

În această situaţie, martora T. a transmis documentele martorei V. - referent în cadrul Oficiului de Cadastru Argeş, ce avea ca atribuţii redactarea titlurilor de proprietate, care a întocmit titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006 inculpatei C. conform fişei cu date pentru titlu de proprietate.

Prin acest act (titlu de proprietate) se atesta că inculpata C. primeşte în proprietate o suprafaţă totală de 1 ha 1.953 m.p., prin reconstituirea dreptului de proprietate situată pe teritoriul comunei B., la vecinătatea vestică fiind menţionat W., conform fişei cu date pentru titlu de proprietate.

După redactarea titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006, inculpatul A. l-a semnat în calitatea sa de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş şi l-a înaintat Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Argeş, fiind semnat de prefectul judeţului Argeş, martorul X. şi secretarul general al prefecturii, martorul Y.

Ulterior, inculpatul A. i-a înmânat personal titlul de proprietate inculpatei C., după cum aceasta a declarat.

La doi ani de la obţinerea titlului de proprietate în modalitatea descrisă, în anul 2007 actul a fost modificat prin acelaşi procedeu.

Astfel, la data de 02 mai 2007, în prezenţa inculpatei C., inculpatul B. i-a cerut aceluiaşi martor, P. să completeze o altă fişă cu date pentru titlu de proprietate a inculpatei C. pentru corectarea titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006. Martorul i-a solicitat ca la întocmirea fişei corectoare să participe şi ceilalţi membrii ai Comisiei de fond funciar, însă la insistenţele inculpatului B., care l-a asigurat că vor semna ulterior, a acceptat să o completeze.

Prin urmare, martorul a completat fişa corectoare, în sensul că pentru tarlaua 38 reprezentând 6.229 mp suprafaţă, la vecinătatea vestică în locul numitului W. a menţionat D., datele fiindu-i dictate de inculpatul B., care a şi semnat - atât la preşedinte, cât şi la secretar.

În aceeaşi zi, 02 mai 2007, cu adresa din 02 mai 2007, inculpatul B. a înaintat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, fişa întocmită pentru corectarea titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006, aparţinând inculpatei C.

Primind adresa, la data de 02 mai 2007, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, inculpatul A. a dispus prin rezoluţie ca martora Z. - tehnician cadastru în cadrul oficiului să opereze corectarea titlului de proprietate în conformitate cu fişa corectoare înaintată de Primăria comunei B.

În acest sens, inculpatul A. a chemat-o în biroul său pe martora Z., solicitându-i corectarea titlului de proprietate aparţinând inculpatei C., înmânându-i actul şi fişa corectoare.

Astfel, pe titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006, la rubrica privind situarea suprafeţei de teren de 1 ha 1.953 m.p. reconstituită inculpatei C. a fost radiată menţiunea „B.” fiind înlocuită cu Piteşti, la vecinătatea vestică unde figura iniţial W. a fost înlocuit cu D., iar la rubrica „observaţii” s-a completat cu menţiunea „Adm. Piteşti”.

Operaţiunile de corectare au fost certificate de inculpatul A., sub semnătură şi parafă, în calitatea sa de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, după cum martora Z. a declarat.

Prin acest act, corectat în modalitatea descrisă, se atesta că inculpata C. primeşte în proprietate, o suprafaţă totală de 1 ha 1.953 m.p., prin reconstituirea dreptului de proprietate situată pe teritoriul Municipiului Piteşti, la vecinătatea vestică fiind menţionat D.

Ulterior, inculpatul A. i-a înmânat personal titlul de proprietate corectat, inculpatei C., după cum aceasta a declarat.

La data de 22 septembrie 2007, inculpata C. a vândut numitului F. o parte din teren în suprafaţă de 3.500 m.p., pentru care obţinuse titlul de proprietate (corectat) din 23 ianuarie 2006, cu suma de 175.000 RON.

Autentificarea contractului de vânzare-cumpărare din 27 septembrie 2007 s-a realizat în Biroul Notarului Public AA. din Piteşti, la tranzacţie participând alături de F., C. şi inculpatul A., cât şi martorul BB. - agent imobiliar.

La rândul său, numitul F. a înstrăinat terenul dobândit de la inculpata C., conform contractului de vânzare-cumpărare din 27 septembrie 2007, societăţii SC CC. SRL cu suma totală de 101.410.754 RON, conform contractelor de vânzare-cumpărare din 01 iunie 2011.

Probele au relevat că terenul pentru care inculpata C. deţinea titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006 emis în împrejurările descrise, aparţinea de fapt părţilor civile D., E. şi Primăriei Municipiului Piteşti.

Astfel, părţii vătămate D. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, potrivit Legii nr. 18/1991, ca urmare a cererii formulate la data de 12 martie 1991, fiind validat prin hotărârea nr. 90/1991 de Comisia judeţeană de fond funciar Argeş, în calitate de moştenitor al autorilor săi DD. şi EE.

Potrivit Legii nr. 18/1991, părţii vătămate D. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5.000 m.p. teren, situat teritorial administrativ în Piteşti, judeţul Argeş, eliberându-i-se titlul de proprietate din 14 octombrie 1994.

La data de 03 decembrie 2007, prin acţiunea formulată, partea vătămată D. a chemat în judecată pe inculpata C., Comisia locală de fond funciar B., Comisia judeţeană de fond funciar Argeş, pentru a se dispune nulitatea absolută a titlului de proprietate emis inculpatei C. pentru suprafaţa de 4.227 m.p., situat în municipiul Piteşti, pentru care deţinea titlul de proprietate din 14 octombrie 1994.

Pe parcursul derulării procesului civil la Judecătoria Piteşti, la termenul din 22 septembrie 2008, inculpata C. a folosit un înscris sub semnătură privată falsificat, respectiv o cerere formulată de aceasta datată din 12 martie 1991, adresată primarului comunei B., conform căreia în calitate de strănepoată a numitului J., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru suprafaţa de 22.742 m.p., specificând că a anexat şi copii ale actelor de vânzare-cumpărare.

Ulterior, la data de 21 ianuarie 2009, inculpata C. a prezentat şi organelor de urmărire penală acelaşi înscris falsificat, în apărare, pentru a dovedi, în opinia sa, că formulase o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

În fapt, prin adresa din 13 ianuarie 2009, Primăria comunei B. a comunicat că la poziţia x din 12 martie 1991 din registrul special constituit în temeiul Legii nr. 18/1991, fusese înregistrată cererea numitului I. (tatăl inculpatei C.), în evidenţe nefiind identificată nici o cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991 formulată de inculpata C., iar numărul de înregistrare al cererii sale şi data înscrisă corespundeau cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de tatăl său.

Ca atare, înscrisul sub semnătură privată prezentat de inculpată ca întocmit la 12 martie 1991 a fost falsificat şi folosit de inculpată în dosarul civil nr. x/280/2007 al Judecătoriei Piteşti, în cuprinsul acestuia fiind reprodus în mod fraudulos conţinutul înscrisului adevărat - cererea tatălui său înregistrată la data de 12 martie 1991 în Registrul special constituit conform Legii nr. 18/1991.

Distinct de aceasta, tot pe parcursul soluţionării dosarului civil nr. x/280/2007 al Judecătoriei Piteşti, s-a reţinut că inculpata C. a oferit bani martorei M. - consilier juridic al Primăriei B. - pentru a o determina să comunice în fals instanţei că în evidenţele primăriei figurează înregistrată cerere de reconstituire a dreptului de proprietate şi documente care au justificat eliberarea titlului de proprietate, ofertă refuzată de martoră.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat ca fiind relevantă declaraţia martorei FF., desemnată de instanţă să efectueze expertiza tehnică dispusă în cauza civilă, după ce a constatat că inculpata C. nu deţine nici un document care să justifice emiterea titlului de proprietate, că nu exista nici un drept de proprietate reconstituit în baza vreunei hotărâri a Comisiei judeţene şi nici cerere a acesteia de reconstituire a dreptului de proprietate, a fost sunată de inculpatul A., care i-a adus la cunoştinţă că inculpata C. este verişoara soţiei sale.

Martora a arătat că, până la depunerea raportului de expertiză, la 23 iulie 2008, inculpata C. a sunat-o repetat rugând-o să se întâlnească, martora refuzând-o, întrucât întâlnirea se desfăşura în afara cadrului procesual, cu atât mai mult, cu cât legal citată, inculpata refuzase să se prezinte la efectuarea expertizei tehnice.

Prin sentinţa civilă nr. 5373 din 29 septembrie 2008 a Judecătoriei Piteşti, irevocabilă prin decizia nr. 582/R din 27 martie 2009 a Tribunalului Argeş, s-a dispus nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006 emis de Comisia judeţeană de fond funciar Argeş inculpatei C. pentru suprafaţa de 4.427 m.p. teren situat în intravilanul municipiului Piteşti.

S-a reţinut în esenţă, că inculpata C. deţine 4.427 m.p., care se suprapune cu terenul părţii vătămate D., iar în rest, terenul acesteia suprapunându-se cu al altor persoane care nu au formulat acţiune.

Actele emise de Comisia locală de fond funciar B. pentru eliberarea titlului de proprietate nu au suport legal, pentru că cererea formulată de inculpata C., de reconstituire a dreptului de proprietate nu apare în registrul special, nu există hotărâre de validare, eliberându-se adeverinţă şi proces-verbal de punere în posesie, fără îndeplinirea condiţiilor legale, fără măsurători, fără a se verifica calitatea acesteia de moştenitor, registrele agricole din perioada 1950-1962 la nivelul comunei B., întocmindu-se două fişe cu date pentru eliberarea titlului de proprietate, în 2005 şi 2007.

Părţii vătămate E. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1.400 m.p. teren situat în Piteşti, eliberându-i-se titlu de proprietate din 20 decembrie 1995.

Întrucât terenul deţinut de inculpata C. în baza titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006 se suprapunea cu terenul deţinut legal de partea vătămată E. în baza titlului de proprietate din 20 decembrie 1995, prin sentinţa civilă irevocabilă nr. 4450 din 09 mai 2011 a Judecătoriei Piteşti, s-a dispus nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006 emis de Comisia judeţeană de fond funciar Argeş, inculpatei C. pentru suprafaţa de 1.400 m.p. teren situat în Piteşti.

Diferenţa de teren menţionată în titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006, emis inculpatei, se află în proprietatea municipiului Piteşti, terenul aflându-se pe raza administrativ-teritorială a acestuia.

Conform raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, la data săvârşirii faptelor, valoarea totală (11.953 m.p.) a celor trei suprafeţe de teren pentru care inculpatei C. i-a fost emis titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006 este în cuantum de 530.497 RON.

În cursul judecăţii, la termenul din 05 septembrie 2011, Înalta Curte, secţia penală, a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare.

Conform raportului de expertiză tehnică s-a stabilit că valoarea totală de circulaţie actualizată a suprafeţei de 11.953 m.p. din intravilanul municipiului Piteşti pentru care inculpatei C. i-a fost emis titlul de proprietate este de 4.197.894 RON - echivalent a 940.874 euro.

Părţile au contestat modul de calcul, inclusiv parchetul, iar instanţa a avut în vedere raportul de expertiză tehnică efectuat la urmărire penală întrucât a avut în vedere valoarea terenului la data faptelor, stabilit la 530.497 RON.

Situaţia de fapt reţinută de instanţă a fost stabilită din coroborarea depoziţiilor martorilor M., AA., GG., BB., FF., T., Z., HH., II., JJ., KK., V., S., N., K., LL., MM., NN., X., Y., P., O., L., OO. (date atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti) cu înscrisuri, raport de expertiză tehnică, declaraţiile părţilor vătămate D., E., F., inclusiv cu relatările inculpaţilor A., B. şi C., date în cursul procesului.

Martorii K., L., M., N., O., P. şi R. - membri ai Comisiei locale de fond funciar B. au menţionat că inculpata C. nu a formulat nicio cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, nefiind înregistrată în evidenţele primăriei o astfel de cerere; nu au participat la nicio şedinţă a comisiei în cadrul căreia să fi fost stabilită suprafaţa de teren ce urma să fie atribuită în proprietatea inculpatei, nu au analizat vreo cerere a acesteia de reconstituire a dreptului de proprietate, nu au întocmit sau semnat vreun document în acest sens, inculpata C. nefiind înregistrată cu rol agricol în Registrul Primăriei B.; de asemenea, martorii au declarat că nu au semnat procesele-verbale de punere în posesie.

Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că împrejurarea că după emiterea titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006, înscrisul a fost luat de inculpatul A. din arhiva instituţiei (exemplarul Oficiului de cadastru) şi predat inculpatei C. a reieşit atât din depoziţiile inculpatei C., cât şi ale martorilor T., Z, HH., JJ. şi V.

În acest sens, martorele au relatat că verificând carnetul cu titluri de proprietate, au constatat că titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006 lipseşte, în locul acestuia aflându-se un înscris în cuprinsul căruia martora Z. menţionase că fusese luat de inculpatul A. şi adus la 09 mai 2007.

Martora V., referent în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş a relevat că pe baza documentaţiei transmisă de T. ce nu presupunea o nouă verificare din partea sa, atribuţiile sale limitându-se la redactarea titlurilor de proprietate, a întocmit titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006, inculpatei C. în conformitate cu fişa cu date pentru titlu de proprietate.

Martorul X. - prefect al judeţului Argeş care a semnat titlul de proprietate al inculpatei, alături de Y. - secretarul general al prefecturii şi inculpatul A. - directorul Oficiului de cadastru, a arătat că cererile de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor se formulau la Comisia locală de fond funciar, unde se depuneau şi documentele justificative în susţinerea cererii.

Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că prin adresa din 05 noiembrie 2008 emisă de Primăria comunei B., s-a comunicat că în evidenţele de fond funciar nu există cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în nume propriu, pe numele C.; nu există hotărâre de validare a Comisiei judeţene de fond funciar Argeş privind pe C. şi nu există proces-verbal de şedinţă în Registrul special în care să se fi analizat cererea acesteia; nu există registru agricol şi fişă de corectare şi nici alte acte care să justifice eliberarea titlului de proprietate inculpatei C.

Totodată, conform adresei din 27 octombrie 2008, emisă de instituţia Prefectului judeţului Argeş cu privire la titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006 a reieşit că în evidenţele Comisiei judeţene Argeş pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nu se regăseşte o hotărâre de reconstituire a dreptului de proprietate pentru inculpata C.

Prin adresa din 03 octombrie 2008, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş a comunicat că documentaţia pentru redactarea titlului de proprietate nu conţine hotărârea Comisiei judeţene de fond funciar Argeş sau propunerea de validare a Comisiei locale de fond funciar B.

De asemenea, Primăria comunei B., prin adresa din 13 ianuarie 2009 a relevat că la poziţia nr. x din 12 martie 1991 din Registrul special constituit în temeiul Legii nr. 18/1991 este înregistrată cererea numitului I., tatăl inculpatei C., iar în evidenţele de fond funciar nu există nicio cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991 pe numele inculpatei C.

Cu privire la inculpatul B. - primar al comunei B. şi preşedinte al Comisiei locale de fond funciar, instanţa de fond a reţinut că acesta a susţinut, în esenţă, că documentele semnate - procesul-verbal de punere în posesie şi fişa cu date pentru titlu de proprietate a inculpatei C., au fost întocmite în fals de martorii S. şi P., la instigarea inculpatei C. şi nu a avut cunoştinţă de aceste împrejurări.

Invocând eroarea de fapt, inculpatul B. a admis că a comis faptele prevăzute de legea penală doar că la momentul săvârşirii acestora nu a cunoscut realitatea, anume că toate documentele întocmite pentru emiterea titlului de proprietate inculpatei C., atestau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că apărarea sa este infirmată de probele administrate.

În acest sens, instanţa de control a constatat că martorii au atestat că procesele-verbale de punere în posesie a inculpatei C., i-au fost prezentate inculpatului B. de C. Inculpatul le-a semnat şi parafat dispunând înregistrarea acestora, împrejurări necontestate de inculpat.

Toate menţiunile inserate în cele trei procese-verbale atestau fapte necorespunzătoare adevărului.

Astfel, prima instanţă a reţinut că, prin acţiunile inculpatului B. săvârşite la 13 decembrie 2005, 14 decembrie 2005 şi 02 mai 2007, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, de primar al comunei B. şi preşedinte al Comisiei locale de fond funciar B. de a semna şi ştampila procesele-verbale de punere în posesie din 13 decembrie 2005 a inculpatei C., fişa cu date pentru titlu de proprietate şi fişa cu date pentru corectarea titlului de proprietate al aceleiaşi inculpate, ce atestau fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (sunt acţiuni săvârşite la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, care prezintă fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, fiind folosite aceleaşi procedee în săvârşirea acţiunilor componente ale activităţii infracţionale).

Totodată, instanţa de fond a reţinut că fapta a fost săvârşită de inculpat cu intenţie directă, iar apărarea sa că nu a cunoscut că datele înserate în cuprinsul înscrisurilor erau necorespunzătoare adevărului nu poate fi reţinută, de vreme ce însuşi inculpatul le-a menţionat, dictându-le unei alte persoane fiind preluate din procesele-verbale care atestau fapte ce nu avuseseră loc niciodată, după cum martorii au relatat.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul B., cu ştiinţă, nu a îndeplinit atribuţiunile de serviciu ce decurgeau din actele normative menţionate - Legea nr. 215/2001, H.G. nr. 890 din 04 august 2005, Legea nr. 1/2000, inclusiv Legea nr. 18/1991.

De asemenea, şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu ce-i reveneau conform legii, iar prin acţiunile şi inacţiunile sale a facilitat emiterea abuzivă şi nelegală a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006 inculpatei C. cauzând o vătămare a intereselor legale ale părţilor vătămate D., E. şi pagubă Primăriei municipiului Piteşti în cuantum de 530.497 RON.

Inculpatul B. - în exercitarea atribuţiilor de primar şi preşedinte al Comisiei comunale B., care conducea şi coordona comisia comunală nu a respectat niciuna din dispoziţiile legale enunţate.

Prin aceasta s-au cauzat atât o vătămare a intereselor legale ale părţilor vătămate D. şi E., proprietari ai terenurilor, cărora li se reconstituiseră legal 1.400 m.p. şi 4.427 m.p., cât şi o pagubă Primăriei Municipiului Piteşti - instituţie publică în sensul dispoziţiilor art. 145 C. pen., întrucât diferenţa de teren menţionată în titlul de proprietate al inculpatei C. aparţinea Municipiului Piteşti.

Ca atare, s-a reţinut că faptele inculpatului B. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ambele în formă calificată, întrucât au avut consecinţe deosebit de grave avându-se în vedere că valoarea totală a celor trei suprafeţe de teren pentru care inculpatei C. i s-a emis abuziv titlul de proprietate aparţinând celor trei părţi vătămate este de 530.497 RON.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 întrucât inculpatul B., funcţionar public în sensul dispoziţiilor art. 147 C. pen. prin săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice a obţinut pentru inculpata C. un avantaj patrimonial constând în terenul reconstituit şi înstrăinat de acesta numitului F.

Chiar dacă inculpatul B. nu a urmărit, a acceptat posibilitatea obţinerii unui avantaj patrimonial de către C., date fiind modalităţile în care a acţionat în întocmirea fişei cu date pentru titlu de proprietate şi fişa corectoare a titlului de proprietate - înscrisuri care au determinat exclusiv eliberarea titlului de proprietate inculpatei C.

Faptele prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi 248¹ C. pen. şi art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi 248¹ C. pen. au fost săvârşite în formă continuată, întrucât inacţiunile şi acţiunile inculpatului au fost comise la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi prezintă fiecare în parte, conţinutul aceloraşi infracţiuni.

Prin adresele din 16 ianuarie 2006 şi din 02 mai 2007, inculpatul B. a transmis Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară fişa cu date pentru titlul de proprietate a inculpatei C. şi fişa corectoare a titlului de proprietate - ambele înscrisuri oficiale falsificate în modalitatea descrisă anterior - care au stat la baza emiterii şi corectării titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006.

Ca atare, instanţa de fond a constatat că, în speţă, a fost realizat şi elementul material al laturii obiective a infracţiunii de uz de fals, inculpatul prezentându-le ca înscrisuri reale, adevărate ce aveau aptitudinea de a produce consecinţe juridice - eliberarea şi corectarea titlului de proprietate. Fapta de uz de fals a fost săvârşită de inculpatul B. cu intenţie directă, avându-se în vedere că a cunoscut că înscrisurile transmise Oficiului atestau fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului după cum s-a arătat.

În ceea ce o priveşte pe inculpata C., instanţa de fond a reţinut că aceasta a susţinut, în esenţă, că era îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate, formulând şi cerere în acest sens, înregistrată în evidenţele Primăriei B. sub nr. 919 din 12 martie 1991.

În consecinţă, a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. sub aspectul infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ambele în formă calificată, complicitate la fals intelectual şi uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Apărarea sa nu a putut fi reţinută, instanţa de fond constatând că probele administrate dovedesc că inculpata C., cu intenţie a înlesnit şi ajutat pe inculpaţii B. şi A. să săvârşească infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale în legătură directă cu infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie, în împrejurările descrise pentru a i se emite abuziv şi nelegal titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006.

În acest sens, s-a reţinut că:

- inculpata C. a fost cea care i-a dictat martorului S. toate datele cuprinse în procesele-verbale de punere în posesie referitoare la suprafeţele de teren, vecinătăţile inclusiv numărul hotărârii de validare a Comisiei judeţene ce atestau fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului;

- inculpata C. i-a prezentat inculpatului B. procesele-verbale menţionate şi a fost cea care a completat fişa pentru titlul de proprietate preluând datele din procesele-verbale de punere în posesie în prezenţa inculpatei, aspecte confirmate de martorii S. şi P.;

- inculpata C. l-a rugat pe martorul O. să-i semneze procesele-verbale de punere în posesie în calitatea sa de membru al Comisiei locale de fond funciar B., fiind refuzată de acesta, iar pe parcursul derulării dosarului civil nr. x/280/2007 la Judecătoria Piteşti;

- inculpata C. i-a cerut martorei M. - consilier juridic în Primăria B. - să comunice date false instanţei în sensul că în evidenţele primăriei existau cerere de reconstituire a dreptului de proprietate şi documente justificative pentru emiterea titlului de proprietate, aspecte confirmate de martorii O. şi M.

Ca atare, instanţa de fond a reţinut că este evident că inculpata C. cunoştea că în evidenţele primăriei nu există nicio cerere a sa de reconstituire a dreptului de proprietate şi nici documente justificative pentru emiterea titlului său de proprietate, de vreme ce i-a solicitat martorei M. să susţină în instanţă contrariul.

De altfel, chiar inculpata C. a recunoscut că nu a deţinut vreodată o adeverinţă de validare a dreptului său de proprietate în nume propriu.

De asemenea, inculpata C. a întocmit în fals o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate purtând nr. 919 din 12 martie 1991, când în realitate la acest număr şi dată figura în evidenţele Primăriei B. (conform relaţiilor comunicate) cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de I. (tatăl inculpatei C.) în nume propriu, în calitate de moştenitor al defunctului J., pentru un teren de 2,80 ha. Înscrisul a fost întocmit de inculpata C. pentru a justifica emiterea frauduloasă a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006 şi a fost folosit ulterior de inculpată atât la instanţa civilă, în litigiul ce-l avea cu partea vătămată D., cât şi la organele de urmărire penală din prezenta cauză pentru a dovedi că emiterea titlului său de proprietate s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile legale prevăzute în art. 8, 9 din Legea nr. 18/1991 ce impuneau formularea unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatei C. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu o infracţiune de corupţie prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, s-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 3020 din 26 martie 2012 a Judecătoriei Piteşti s-a dispus obligarea Comisiei locale de fond funciar B. şi Comisiei judeţene de fond funciar Argeş să valideze pe inculpata C., în calitate de moştenitoare a autorilor I. şi J., cu diferenţele de teren ce provin de la aceştia, respectiv pentru suprafaţa de 1,338 mp şi 0,4823 mp, în total suprafaţa de 1,8203 m.p. situate pe raza comunei B., judeţul Argeş, prin acordarea de despăgubiri echivalente, suprafaţa totală reprezentând coeficientul de reducere de 20% aplicat la data validării iniţiale privind pe cei doi autori.

Aşadar, s-a reţinut că, în conformitate cu această hotărâre, inculpata C. era îndreptăţită la validare pentru suprafaţa de teren de 1,8203 m.p. situată pe teritoriul comunei B., dar în calitatea sa de moştenitoare a autorilor săi I. şi J. şi nu în nume propriu, iar titlul de proprietate  din 23 ianuarie 2006 se referea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 1 ha 1953 m.p. situată pe teritoriul municipiului Piteşti, în numele propriu al inculpatei C. şi nu ca moştenitoare a autorilor săi I. şi J.

Prin urmare, a apreciat instanţa de fond, sentinţa invocată nu face nici o dovadă că inculpata C. era îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate în nume propriu pentru suprafaţa de teren situată în municipiul Piteşti menţionată în titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006, atâta vreme cât hotărârea se referă la un teren de pe raza comunei B. ce i s-ar cuveni în calitate de moştenitoare a autorilor săi şi nu în nume propriu.

Cu privire la inculpatul A., instanţa de fond a reţinut că acesta a negat acuzaţiile imputate, arătând, în esenţă, că nu a fost înştiinţat vreodată de martora T. că inculpata C. nu era validată şi deci îndreptăţită să i se emită titlul de proprietate, nu a avut asupra sa titlul de proprietate emis inculpatei şi nu s-a aflat în biroul notarial la momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare dintre C. şi F.

În apărare, a propus audierea martorilor PP., RR. şi SS.

Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că apărarea sa a fost infirmată de probele administrate.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut că, astfel cum rezultă din probatoriul cauzei, inculpatul A. i-a dispus martorei T. - tehnician cadastru în cadrul Oficiului să transmită fişa cu date spre redactarea titlului de proprietate inculpatei C., deşi i s-a adus la cunoştinţă de T. că inculpata C. nu figura validată de Comisia judeţeană, nu deţinea hotărâre de reconstituire a dreptului de proprietate emisă de Comisia locală de fond funciar B. sau Comisia judeţeană de fond funciar Argeş, împrejurare confirmată de T. După redactarea titlului de proprietate, inculpatul A. a fost cel care a anunţat-o pe inculpata C. că i-a fost emis titlul de proprietate şi i l-a înmânat personal.

Ulterior emiterii titlului de proprietate, la solicitarea Primăriei B., inculpatul A. a dispus efectuarea corecturii asupra actului, în sensul radierii menţiunii „B.” şi înlocuirea cu municipiul Piteşti cu referire la amplasamentul suprafeţei de teren de 1,1953 ha reconstituită inculpatei, rectificarea vecinătăţii vestice, unde menţiunea redactată iniţial A. a fost înlocuită cu D., iar rubrica observaţii a fost completată cu menţiunea „Adm. Piteşti”. Operaţiunile de corectare dispuse de inculpatul A. au fost certificate de acelaşi inculpat sub semnătură şi parafă în calitatea sa de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, aspecte confirmate de martora Z.

Şi de această dată, inculpatul A. a fost cel care i-a remis inculpatei C. titlul de proprietate corectat, la sediul instituţiei, împrejurare confirmată de C.

De asemenea, s-a constatat că, la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare din 27 septembrie 2007 încheiat între F. - cumpărător şi C. - vânzător privind înstrăinarea a 3.500 m.p. (pentru care C. deţinea titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006 obţinut în condiţiile descrise) în biroul notarului public AA., au participat alături de F., C., martorul BB. şi inculpatul A., în acest sens declarând C., F., AA. şi BB. - agent imobiliar.

Martorul AA. - notar public, a confirmat că a participat la mai multe întruniri profesionale la sediul Oficiului de cadastru, cât şi la sediul Camerelor Notarilor Publici Argeş, unde a participat şi inculpatul A., însă nu a existat nici o situaţie în care inculpatul A. să fi venit la biroul său notarial, cu excepţia datei din 27 septembrie 2007 când s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare între F. şi C. şi în prezenţa inculpatului A.

Relevantă a fost apreciată şi depoziţia martorei FF. - expert, desemnat de instanţa civilă în litigiul dintre D. şi C. - care după ce a constatat că C. nu deţine vreun document care să justifice emiterea titlului de proprietate - hotărâre de validare a Comisiei judeţene, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, a fost sunată de inculpatul A. pentru a o încunoştinţa că inculpata C. este verişoara soţiei sale şi să aibă „grijă” cum întocmeşte raportul de expertiză în cauză.

Totodată, în conformitate cu fişa postului, instanţa de control judiciar a reţinut că inculpatul A., în calitatea sa de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş avea printre alte atribuţii de serviciu şi pe aceea de a asigura aplicarea cadrului legislativ şi normativ în cadrul activităţilor desfăşurate de instituţie, coordonarea administrativă a activităţilor serviciilor şi a personalului din subordine inclusiv a registratorului şef, inginerului şef, contabilului şef şi a şefului de serviciu arhivă şi informatică.

Inculpatul A. - director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş cu ştiinţă şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu ce-i reveneau conform dispoziţiilor enunţate, iar prin acţiunile sale a facilitat emiterea abuzivă şi nelegală a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006 inculpatei C., deşi cunoştea că aceasta nu avea validat dreptul de proprietate.

Astfel, instanţa de control judiciar a constatat că, prin fapta sa, s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale părţilor vătămate D. şi E., care deţineau legal, cu titlu de proprietate, suprafeţe de teren peste care s-au suprapus terenurile pentru care inculpatei C. i-a fost emis titlul de proprietate şi s-a produs astfel o pagubă patrimoniului municipiului Piteşti, reprezentând suprafaţa de teren aparţinând acestuia.

Ca atare, instanţa de fond a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpatului A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ambele în formă calificată, întrucât au avut consecinţe deosebit de grave, avându-se în vedere că valoarea totală a celor trei suprafeţe de teren pentru care inculpatei C. i-a fost emis titlul de proprietate aparţinând celor trei părţi vătămate este de 530.497 RON.

De asemenea, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 13² din Legea nr. 78/2000, întrucât inculpatul A., funcţionar public în sensul dispoziţiilor art. 147 C. pen., prin săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice a obţinut pentru inculpata C. un avantaj patrimonial, constând în banii primiţi de C. din vânzarea terenului pentru care îi eliberase titlul de proprietate.

Faptele prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi 248¹ C. pen. şi art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi art. 248¹ C. pen. au fost săvârşite în formă continuată, întrucât acţiunile inculpatului au fost comise la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi prezintă fiecare în parte conţinutul aceloraşi infracţiuni.

Totodată, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că fapta aceluiaşi inculpat care, ulterior emiterii titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006, la solicitarea Primăriei Comunei B., a dispus prin rezoluţie corectarea titlului de proprietate, deşi cunoştea de la martora T. că cererea inculpatei C. nu era validată de Comisia judeţeană şi nu avea nicio hotărâre de reconstituire a dreptului de proprietate, fiind înlocuită localitatea B. cu municipiul Piteşti; vecinătatea vestică - W. cu D. şi adăugată menţiunea „Adm. Piteşti”, semnând şi parafând corecturile efectuate, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în legătură directă cu o infracţiune asimilată unor infracţiuni de corupţie prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului A., Înalta Curte, secţia penală, a apreciat că se impune achitarea acestuia în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., din următoarele considerente:

Astfel, instanţa de fond a reţinut că în actul de sesizare s-a arătat că inculpatul A., după o înţelegere prealabilă cu inculpata C., a primit cu titlu de mită de la aceasta suma de 190.000 RON, obţinută din vânzarea unei suprafeţe de teren numitului F., conform contractului de vânzare-cumpărare din 27 septembrie 2007, în scopul emiterii nelegale a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006.

Actul de inculpare a reţinut că suma de bani ar fi fost remisă inculpatului A. de către inculpata C. la data de 27 septembrie 2007, cu ocazia autentificării la Biroul Notarului Public AA. a contractului de vânzare-cumpărare, în prezenţa cumpărătorului F.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 27 septembrie 2007, la data de 22 septembrie 2007 inculpata C. a vândut numitului F. 3.500 m.p. teren (pentru care deţinea titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006) cu suma de 175.000 RON, conform înscrisului autentic.

Banii proveniţi din vânzare au fost cheltuiţi de către inculpata C., conform declaraţiilor inculpatei date, atât la urmărire penală, cât şi în cursul judecăţii.

Examinând probatoriul cauzei, instanţa de fond a constatat că nu există nicio probă că inculpatul A. a pretins şi primit de la inculpata C. suma de 175.000 RON (obţinută din vânzare) pentru emiterea titlului de proprietate în condiţiile descrise, ambii inculpaţi contestând o asemenea împrejurare.

Astfel, Înalta Curte, secţia penală, a avut în vedere că partea vătămată F. a relatat că preţul tranzacţiei a fost în realitate de 190.000 RON (după ce iniţial declarase că a fost în cuantumul menţionat în contract, 175.000 RON), la momentul perfectării vânzării, la numărarea banilor participând alături de C. şi A., iar la finalul operaţiunii inculpatul A. a fost cel care a luat întreaga sumă şi a introdus-o într-o servietă, ambii inculpaţi părăsind împreună notariatul cu banii asupra lor.

Înalta Curte, secţia penală, a apreciat că depoziţia părţii vătămate, pe lângă faptul că nu este confirmată de niciunul dintre martorii prezenţi la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, notarul AA., BB. - agent imobiliar şi inculpaţii C. şi A., nu dovedeşte săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către inculpatul A. şi respectiv infracţiunea de dare de mită de C.

În acest sens, instanţa a constatat că nu s-a probat de acuzare că banii au fost însuşiţi de inculpatul A. şi nici nu s-a dovedit existenţa vreunei înţelegeri anterioare dintre C. şi A., pentru ca acesta din urmă să primească banii pentru emiterea nelegală a titlului de proprietate.

Pentru aceste considerente, prima instanţă a apreciat că se impune şi achitarea inculpatei C. sub aspectul infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a reţinut că între modalităţile de reparare a pagubei în cadrul acţiunii civile, art. 14 C. proc. pen. prevede restabilirea situaţiei anterioare infracţiunii.

Chiar dacă părţile vătămate, constituite părţi civile, nu au solicitat restabilirea situaţiei anterioare, instanţa trebuie să se pronunţe din oficiu asupra acestei modalităţi de reparare a pagubei.

Este adevărat că acţiunea civilă adiacentă acţiunii penale este guvernată de principiul disponibilităţii, regula potrivit căreia părţile civile pot dispune de obiectul procesului. De la această regulă există excepţii, prevăzute în legea procesual penală, între care restabilirea situaţiei anterioare potrivit art. 170 C. proc. pen., conform cărora instanţa de judecată poate lua măsuri de restabilire a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, când schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vădit din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă.

De altfel, art. 348 C. proc. pen. prevede obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra restabilirii situaţiei anterioare, potrivit art. 170, chiar şi în situaţia în care nu există constituire de parte civilă.

Prin urmare, s-a concluzionat că restabilirea situaţiei anterioare trebuie să se dispună indiferent de exercitarea acţiunii civile de către partea vătămată ori de câte ori schimbarea situaţiei anterioare a rezultat în mod vădit din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (3) lit. a) raportat la art. 346 C. proc. pen. instanţa de fond a constatat că se impune anularea titlului de proprietate din 20 ianuarie 2006 - C. şi repunerea părţilor civile Primăria municipiului Piteşti, D. şi E. şi a inculpatei C. în situaţia anterioară emiterii titlului.

În temeiul dispoziţiilor art. 170 C. proc. pen., Înalta Curte, secţia penală, a apreciat că se impune şi anularea înscrisurilor falsificate, constând în înscris sub semnătură privată:

- cerere întocmită de C., având menţionat nr. 919 din 12 martie 1991;

- procesele-verbale de punere în posesie a inculpatei C. din 13 decembrie 2005 pentru suprafaţa de 6.229 m.p.; din 13 decembrie 2005 pentru suprafaţa de 3.679 m.p.; din 13 decembrie 2005 pentru suprafaţa de 2.045 m.p.; adresa din 16 ianuarie 2006 a Primăriei comunei B., înregistrată la O.C.P.I. Argeş în 16 ianuarie 2006;

- fişa cu date pentru titlu de proprietate conform Legii nr. 18/1991 şi nr. 1/2000 - C. din 14 decembrie 2005;

- adresa din 02 mai 2007 a Primăriei comunei B., înregistrată la O.C.P.I. Argeş în 02 mai 2007;

- fişa cu date pentru corectat titlu de proprietate conform Legii nr. 18/1991 şi nr. 1/2000 - C. din 2 mai 2007, titlu de proprietate din 23 ianuarie 2006 (Matcă) - C.;

- titlu de proprietate din 23 ianuarie 2006 - C.

În cauză, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată E. a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză, însă a solicitat achitarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.600 RON făcute cu ocazia litigiului civil aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti soluţionat prin sentinţa civilă nr. 4450 din 09 mai 2011.

Înalta Curte, secţia penală, a apreciat că pretenţiile civile solicitate nu sunt dovedite şi nu au legătură de cauzalitate cu cauza dedusă judecăţii, a cărei acţiune civilă se soluţionează în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (3) lit. a) raportat la art. 346 C. proc. pen., prin restabilirea situaţiei anterioare.

Totodată, instanţa de fond a constatat că partea vătămată D. s-a constituit parte civilă în proces fără a preciza cuantumul pretenţiilor, iar F. a solicitat despăgubiri civile în cuantum de 175.000 RON reprezentând preţul plătit inculpatei C. pentru achiziţionarea a 3.500 m.p. teren, dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare din 27 septembrie 2007.

Înalta Curte, secţia penală, a apreciat că pretenţiile civile formulate de F. se impune a fi respinse ca neîntemeiate, avându-se în vedere că acesta şi-a înstrăinat terenul dobândit de la C. conform contractului de vânzare-cumpărare din 27 septembrie 2007, societăţii SC CC. SRL cu suma totală de 101.410.754 RON conform contractelor de vânzare-cumpărare din 01 iunie 2011, a căror anulare nu s-a dispus în cauză.

La individualizarea pedepselor care au fost aplicate inculpaţilor A., B. şi C. instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, natura şi gravitatea faptelor comise - infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiuni de serviciu, infracţiuni de fals, cu un grad ridicat de pericol social, prin care se aduce atingere relaţiilor sociale privitoare la activitatea de serviciu, urmările produse - vătămarea intereselor legale ale unor persoane şi pagubă patrimoniului Municipiului Piteşti, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor - necunoscuţi cu antecedente penale.

Astfel, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că inculpatul B. a deţinut funcţia de primar al Primăriei comunei B., are 60 ani şi afecţiuni medicale, conform înscrisurilor depuse la dosar, inculpatul A. a fost deputat în Parlamentul României, a deţinut funcţia de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, are 47 ani, iar inculpata C., în vârstă de 48 ani, este necunoscută cu antecedente penale.

Prin urmare, s-a dispus condamnarea inculpaţilor A., B. şi C. la pedepse cu închisoarea orientate spre minimul special, până la un cuantum care să asigure realizarea scopului preventiv, dar şi educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând că faptele din prezenta cauză au fost comise în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea şi apreciind că în raport de persoana inculpaţilor, de comportamentul acestora după comiterea faptelor care s-au prezentat la toate termenele de judecată, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru aceştia şi, chiar fără executarea pedepselor inculpaţii nu vor mai săvârşi infracţiuni, în temeiul dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere pe durata unor termene de încercare stabilite în condiţiile prevăzute de art. 86² C. pen. cu instituirea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ lit. a), b), c) şi d) C. pen.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepselor sub supraveghere dacă nu îndeplinesc cu rea-credinţă măsurile de supraveghere stabilite de instanţe şi săvârşesc noi infracţiuni.

În prezenta cauză, referitor la interzicerea dreptului de a alege, deci a dreptului electoral de a participa la procesul de alegere a organelor democratice ale statului, prin exercitarea dreptului de vot, instanţa a apreciat că severitatea unei astfel de interdicţii, semnificând anularea, chiar limitată, a unui drept constituţional nu este justificată şi nu se află în legătură directă cu tipul infracţiunilor reţinute în cauză.

Însă, natura, modalitatea săvârşirii faptelor, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpaţilor au condus instanţa de fond la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-au folosit inculpaţii A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunilor, pe considerentul existenţei unei conexiuni între activităţile infracţionale ale inculpaţilor şi funcţiile deţinute de aceştia care le-au facilitat comiterea faptelor.

Prin urmare, în baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpaţilor B. şi A., ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., iar inculpatei C. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., iar în temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

În temeiul dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost confiscată de la inculpata C. suma de 175.000 RON dobândită din săvârşirea infracţiunii (banii obţinuţi din vânzarea terenului numitului F.).

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi asupra suprafeţelor de teren de 6.229 m.p. şi 2.045 m.p., ambele situate în municipiul Piteşti, dată fiind modalitatea de soluţionare a acţiunii civile, prin restabilirea situaţiei anterioare.

Împotriva sentinţei penale nr. 1604 din data de 05 decembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2010, în termen legal, au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi intimaţii inculpaţi A., B. şi C., motivele de recurs, precum şi amplele critici formulate de părţi, prin intermediul apărătorilor lor, fiind în detaliu redate în încheierea de şedinţă din 13 ianuarie 2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Acestea, alături de motivele de recurs invocate în scris vor fi reluate, în esenţă, la momentul când instanţa de control judiciar va proceda la examinarea cazurilor de casare invocate de fiecare dintre recurenţi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 septembrie 2013, sub nr. 4596/1/2013, fiind fixat prim termen de judecată, în recurs, la data de 28 octombrie 2013.

1. Prin încheierea de şedinţă din data de 28 octombrie 2013, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în baza art. 302 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 6 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., având în vedere că este primul termen de judecată acordat în cauză, văzând şi opinia reprezentantului Ministerului Public, a constatat întemeiate cererile de amânare formulate de către recurenţii intimaţi inculpaţi A. şi B., pe care le-a încuviinţat în consecinţă, acordând termen la data de 25 noiembrie 2013, atrăgând atenţia totodată, asupra faptului că este singurul termen acordat în acest sens.

De asemenea, prin aceeaşi încheiere instanţa a pus în vedere tuturor părţilor, dar şi reprezentantului Ministerului Public ca, în situaţia în care înţeleg să formuleze completări la motivele de recurs, să invoce excepţii ori alte chestiuni prealabile sau cereri de probatorii, să le depună, în scris, cu minim 5 zile înainte de termenul acordat, pentru a da posibilitatea, astfel, membrilor completului, părţilor adverse şi reprezentantului Ministerului Public să ia cunoştinţă de conţinutul acestora.

În ceea ce priveşte cererea formulată de către reprezentantul Ministerului Public, de emitere de adrese către primăria de la ultimul domiciliu al defunctului D., în vederea înaintării la dosarul cauzei a unui extras al certificatului de deces şi, respectiv către Camera Notarilor Publici, pentru a comunica dacă s-a dezbătut succesiunea după defunct, în temeiul art. 302 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a respins-o, ca nefiind utilă cauzei, având în vedere că la dosarul cauzei este depus certificatul de deces eliberat de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Piteşti la data de 03 iulie 2013, însoţit de precizările numitei TT., soţia defunctului.

Având în vedere poziţia procesuală exprimată de recurenţii intimaţi inculpaţi A. şi B., care şi-au manifestat intenţia de a da declaraţie în faţa instanţei de recurs, în conformitate cu prevederile art. 323 şi art. 324 alin. (1) C. proc. pen., instanţa le-a pus acestora în vedere să se prezinte la termenul ce se va acorda, în vederea audierii.

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, faţă de precizarea făcută în şedinţă publică de recurentul intimat inculpat A. referitoare la împrejurarea că inculpata C. şi-a schimbat domiciliul, constatând întemeiată cererea formulată de procuror, a admis-o şi a dispus emiterea unei adrese către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, pentru a se comunica domiciliul actual al recurentei-intimate-inculpate C., urmând ca, în raport de răspunsul dat, recurenta inculpată să fie citată la toate adresele cunoscute şi prin afişarea la Consiliul Local Piteşti, conform art. 177 alin. (4) C. proc. pen., cu menţiunea ca, în situaţia în care înţelege să formuleze completări la motivele de recurs, să invoce excepţii ori alte chestiuni prealabile sau cereri de probatorii, să le depună, în scris, cu minim 5 zile înainte de termenul acordat, pentru a da posibilitatea membrilor completului, părţilor adverse şi reprezentantului Ministerului Public să ia cunoştinţă de conţinutul acestora.

2. La termenul din data de 25 noiembrie 2013, interpelate fiind de către preşedintele completului, părţile, respectiv reprezentantul Ministerului Public au arătat că nu au cereri prealabile de formulat.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁴ alin. (1¹) C. proc. pen., a solicitat recurenţilor inculpaţi A., B. şi C. să precizeze dacă doresc să dea declaraţie în faţa instanţei de recurs sau înţeleg să se prevaleze de dreptul la tăcere, prevăzut de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Recurentul intimat inculpat B. a arătat că revine asupra poziţiei procesuale exprimate la termenul de la 28 octombrie 2013, în sensul că nu doreşte să dea o declaraţie în faţa instanţei de recurs, menţinându-şi declaraţia dată în faţa instanţei de fond şi prevalându-se de dreptul la tăcere.

Recurenţii inculpaţi A. şi C., personal, au precizat că doresc să dea declaraţie în această fază procesuală.

În aceste condiţii, dând curs solicitărilor recurenţilor inculpaţi de a fi audiaţi în faţa instanţei de recurs conform dispoziţiilor art. 385¹⁴ alin. (1¹), art. 323 şi art. 324 C. proc. pen., cercetarea judecătorească a continuat cu audierea recurentului intimat inculpat A.

Conform art. 323 şi art. 324 alin. (1) C. proc. pen., recurentul intimat inculpat A. a dat declaraţie în faţa instanţei, fiind lăsat să declare tot ceea ce ştie despre acuzaţiile ce i-au fost aduse, declaraţia sa fiind consemnată, citită şi semnată, iar ulterior ataşată la dosarul cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 323 alin. (2) C. proc. pen., recurentului intimat inculpat A. i-au fost adresate întrebări de către completul de judecată, răspunsurile acestuia fiind consemnate în declaraţia dată.

Cercetarea judecătorească a continuat cu audierea recurentei intimate inculpate C.

Conform art. 323 şi art. 324 alin. (1) C. proc. pen., recurenta intimată inculpat C. a dat declaraţie în faţa instanţei, fiind lăsată să declare tot ceea ce ştie despre acuzaţiile ce i-au fost aduse, declaraţia sa fiind consemnată, citită şi semnată, iar ulterior ataşată la dosarul cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 323 alin. (2) C. proc. pen., recurentei intimată inculpat C. i-au fost adresate întrebări de către completul de judecată, răspunsurile acesteia fiind consemnate în declaraţia dată.

La acelaşi termen 28 octombrie 2013, în conformitate cu dispoziţiile art. 302 alin. (2) raportat la art. 67 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, a admis probele solicitate de reprezentantul Ministerului Public şi de către recurentul intimat inculpat A. şi recurenta intimată inculpată C., după cum urmează:

I. Pentru Ministerul Public

I.1. În ceea ce priveşte proba testimonială, constând în reaudierea martorilor AA. şi M., dat fiind caracterul devolutiv al recursului, văzând şi motivele de recurs depuse de către Ministerul Public, apreciind-o ca fiind utilă şi concludentă cauzei, a încuviinţat-o în consecinţă.

I.2. În ceea ce priveşte audierea intimatului-parte civilă F., pentru aceleaşi considerente, instanţa a încuviinţat audierea acestuia, pentru acesta urmând a fi emis mandat de aducere cu însoţitor.

II. Pentru recurentul intimat inculpat A.:

II.1. În ceea ce priveşte proba cu înscrisuri, constând în adresa emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş la data de 20 noiembrie 2013, urmare a solicitării adresate de către recurent, din care rezultă aspecte legate de procedurile de emitere a titlurilor de proprietate şi de rectificarea acestora în perioada de referinţă, respectiv a probei cu înscrisuri în circumstanţiere, apreciindu-le ca fiind utile şi concludente cauzei, le-a încuviinţat în consecinţă, punând în vedere recurentului ca până la termenul acordat în cauză recurentul să depună înscrisurile în circumstanţiere.

III. Pentru recurenta intimată inculpată C.:

III.1. În ceea ce priveşte proba testimonială, constând în audierea numitei UU., martor ocular la discuţia avută de recurentă cu intimata-parte civilă F., legată de sumele de bani, aceasta fiind singura probă pe care o solicită cu privire la situaţia de fapt, instanţa a prorogat admisibilitatea acesteia ulterior audierii martorei M., urmând a constata la acel moment dacă se impune audierea acesteia.

III.2. În ceea ce priveşte proba cu înscrisuri în circumstanţiere, instanţa a apreciat-o ca fiind utilă şi concludentă cauzei, motiv pentru care a încuviinţat-o în consecinţă, punând în vedere recurentei ca până la termenul ce se va acorda în cauză recurenta să depună înscrisurile în circumstanţiere.

IV. Pentru recurentul intimat inculpat B., dată fiind poziţia procesuală exprimată de către acesta, instanţa a luat act de faptul că acesta nu solicită probatorii în apărare.

În vederea administrării probatoriilor încuviinţate cauza a fost amânată la data de 09 decembrie 2013.

3. La termenul din 09 decembrie 2013, apărătorul ales al recurenţilor intimaţi inculpaţi A. şi C., avocat VV., a depus din partea apărătorului substituit, avocat WW., o cerere prin care, în situaţia în care în prezenta cauză se va acorda cuvântul în dezbateri, având în vedere complexitatea cauzei, a solicitat fixarea unui nou termen de judecată, ataşând cererii înscrisuri doveditoare ale imposibilităţii sale de prezentare la acest termen de judecată.

Preşedintele completului de 5 judecători, văzând conţinutul delegaţiei de substituire, a atras atenţia apărătorului substituent asupra dispoziţiilor art. 171 alin. (4¹) C. proc. pen., potrivit cărora, în situaţia în care apărătorul titular se află în imposibilitate de prezentare, acesta trebuie să îşi asigure substituirea printr-un alt avocat, care să fie în măsură a pune concluzii asupra tuturor aspectelor cauzei.

Apărătorul ales al recurenţilor intimaţi inculpaţi A. şi C., avocat VV., în substituirea apărătorului titular WW., a arătat că, procedural, cele arătate mai sus de către preşedintele completului sunt reale, însă nu a putut până la acest termen să studieze tot dosarul, iar în lipsa apărătorului titular nu s-ar asigura părţilor, pe care le asistă, o apărare efectivă.

A mai arătat apărătorul substituent şi faptul că părţile pe care le asistă la acest termen nu ar fi fost de acord cu substituirea apărătorului titular în etapa dezbaterilor.

Interpelat fiind de către preşedintele completului cu privire la dovezile imposibilităţii de prezentare la acest termen a apărătorului titular, apărătorul substituent a arătat că a ataşat aceste înscrisuri doveditoare cererii de amânare formulată de către apărătorul titular.

Preşedintele completului de 5 judecători, după verificarea înscrisurilor ataşate cererii de amânare, a constatat că, într-adevăr, s-a ataşat în copie un bilet de avion, pentru perioada 05 decembrie 2013-14 decembrie 2013, precizând că nu există ataşată nicio dovadă din care să rezulte faptul că rezervarea s-a făcut anterior termenului de judecată de la 25 noiembrie 2013.

Apărătorul substituent a învederat faptul că nu poate prezenta acum dovezi cu privire la data rezervării biletului de avion ataşat în copie cererii de amânare, precizând, totodată, că va depune această dovadă în cel mai scurt timp.

În aceste condiţii cercetarea judecătorească a continuat cu audierea intimatului parte civilă F., audiat conform art. 322-324 raportat la art. 326 C. proc. pen., declaraţia sa fiind consemnată, citită şi semnată, iar ulterior ataşată la dosarul cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 323 alin. (2) C. proc. pen., intimatului parte civilă F. i-au fost adresate întrebări de către completul de judecată, răspunsurile acestuia fiind consemnate în declaraţia dată.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, în temeiul dispoziţiilor art. 327 raportat la art. 323 şi art. 325 C. proc. pen., în continuarea cercetării judecătoreşti, a procedat la ascultarea martorului AA., sub prestare de jurământ, după ce acesta a fost legitimat şi identificat, respectându-se dispoziţiile art. 84-86 C. proc. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 327 raportat la art. 86 alin. (2) C. proc. pen., în cursul audierii, martorului AA. i-au fost adresate întrebări de către reprezentantul Ministerului Public şi de apărătorul ales al inculpaţilor A. şi C., avocat VV.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, în temeiul dispoziţiilor art. 327 raportat la art. 323 şi art. 325 C. proc. pen., în continuarea cercetării judecătoreşti, a procedat la ascultarea martorei M., sub prestare de jurământ, după ce aceasta a fost legitimată şi identificată, respectându-se dispoziţiile art. 84-86 C. proc. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 327 raportat la art. 86 alin. (2) C. proc. pen., în cursul audierii, martorei M. i-au fost adresate întrebări de către reprezentantul Ministerului Public şi de apărătorul ales al inculpaţilor A. şi C., avocat VV.

Apărătorul recurentului intimat inculpat A. şi recurentei intimate inculpat C., faţă de conţinutul declaraţiilor date la acest termen de către intimata parte civilă şi de către martorii audiaţi în cauză, din conţinutul cărora au rezultat elemente noi, a solicitat suplimentarea probatoriului, de altfel prorogat pentru acest termen, respectiv încuviinţarea probei testimoniale constând în audierea martorei UU.

Apărătorul a arătat că, în opinia sa, declaraţia martorei O. este nesinceră, în sensul că, diferit de cele relatate de aceasta, numita UU. a susţinut că a asistat la discuţia purtată de către inculpata C. cu martora M. în cafeneaua de lângă Judecătoria Piteşti, şi nu doar s-au intersectat cu aceasta la momentul la care au intrat în acea cafenea, astfel cum a declarat martora la acel termen de judecată, impunându-se astfel a fi audiată numita UU. în vederea clarificării aspectelor menţionate, esenţiale soluţionării cauzei de faţă şi stabilirii vinovăţiei inculpatei C.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, deliberând asupra cererii de suplimentare a probatoriului formulată de către recurenţii intimaţi inculpaţi A. şi C., la termenul de la 25 noiembrie 2013, şi reiterată la acel termen de judecată, în temeiul art. 302 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 67 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., în opinie majoritară, a respins proba testimonială constând în audierea martorei UU., ca nefiind utilă şi concludentă cauzei, pentru următoarele motive:

Deşi, într-adevăr, apărarea a solicitat audierea martorului UU. încă din faza de urmărire penală, faţă de conţinutul declaraţiilor date, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa primei instanţe de judecată, precum şi, în principal, faţă de conţinutul declaraţiei dată, în faţa instanţei de recurs de către martora M., care a precizat, cu claritate, că la discuţiile din cafeneaua de lângă Judecătoria Piteşti, pe care le-a purtat cu inculpata C., nu a asistat nicio altă persoană, iar la intrarea în cafenea s-ar fi intersectat cu avocatul UU., cu care a schimbat doar câteva cuvinte, din politeţe, întrucât se cunoşteau, instanţa a apreciat că audierea acestui martor nu este utilă şi concludentă cauzei, motiv pentru care a respins această solicitare de probatorii.

În opinie minoritară, s-a apreciat că proba testimonială, constând în audierea martorei UU., era utilă şi concludentă cauzei, în considerarea dreptului la un proces echitabil şi pentru respectarea principiului egalităţii de arme, având în vedere şi împrejurarea că încă din data de 04 mai 2010, în cursul urmăririi penale, inculpata C. a solicitat audierea martorei UU.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat ori probatorii de administrat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, a constatat încheiată cercetarea judecătorească.

Totodată, faţă de imposibilitatea de prezentare la acel termen a apărătorului ales titular al recurenţilor intimaţi inculpaţi A. şi C., avocat WW., deşi prevederile art. 171 alin. (4¹) C. proc. pen. stabilesc în sarcina apărătorului obligaţia ca, în situaţia imposibilităţii de prezentare la termenul stabilit de către instanţă, să îşi asigure substituirea, cu privire la toate activităţile ce trebuie să le realizeze apărătorul în exercitarea dreptului de apărare, şi nu fragmentat; având în vedere faptul că apărătorul substituent a făcut dovada imposibilităţii de prezentare la acest termen a avocatului titular, respectiv faptului că rezervarea biletelor de avion pentru perioada 05 decembrie-16 decembrie 2013 s-a făcut încă de la data de 11 octombrie 2013, exclusiv pentru acest considerent, al susţinerii motivelor de recurs, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a stabilit termen la data de 13 ianuarie 2014.

4. La termenul din 13 ianuarie 2014, constatând că nu mai sunt alte cereri sau excepţii de invocat, instanţa de control judiciar a acordat cuvântul la dezbateri în recurs.

Amplele susţineri făcute cu ocazia dezbaterilor în recurs au fost în detaliu consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă din 13 ianuarie 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 21 ianuarie 2014.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, examinând hotărârea recurată, atât din perspectiva motivelor de recurs invocate, cât şi, din oficiu, conform prevederilor art. 385⁶ alin. (1) şi (3) C. proc. pen., constată următoarele:

I. Într-o primă critică, apărarea inculpaţilor C. şi A. a arătat că, în cauză, urmărirea penală a fost începută iniţial in rem, aspect care a fost de natură a „dezechilibra” această etapă procesuală, şi de a încălca dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, apărarea a arătat că, în cursul urmăririi penale au fost administrate probatorii fără a da posibilitatea inculpaţilor să cenzureze aceste probatorii şi, respectiv, fără a li se da acestora posibilitatea pregătirii apărării.

Totodată, în opinia apărării, urmărirea penală fiind începută in rem, au fost încălcate: principiul egalităţii armelor, principiul nemijlocirii, principiul legalităţii şi principiul contradictorialităţii desfăşurării procesului penal, principii garantate prin art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În concluzie, faţă de faptul că, în cauză, urmărirea penală a fost începută in rem, probele astfel obţinute fiind administrate cu încălcarea art. 6 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului s-a arătat că procesul nu a fost echitabil faţă de inculpaţi, apărarea a solicitat admiterea recursului.

Critica este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Analizând actele dosarului, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, prin rezoluţia nr. x/P/2008 din 13 noiembrie 2008, în cauză s-a dispus urmărirea penală in rem cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial, fals intelectual şi uz de fals în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial, fapte prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 şi art. 291 C. pen. în legătură directă cu infracţiunea prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen., săvârşite de funcţionari din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, Prefectura Argeş, Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Argeş şi Comisiilor locale de aplicare a Legii fondului funciar ale comunelor D. şi B., judeţul Argeş.

Astfel, s-a reţinut că, pe perioada efectuării actelor premergătoare în cauză, privind funcţionari din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, a rezultat faptul că unele din documentaţiile care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate din 11 aprilie 2007 şi din 23 ianuarie 2006, precum şi unele din documentaţiile tehnice de avizare şi recepţie pentru înscrierea în cartea funciară a imobilelor în cauză prezintă date şi menţiuni inexacte sau nereale, urmărirea penală fiind începută în vederea lămuririi împrejurărilor în care s-au săvârşit infracţiunile reţinute şi pentru a descoperi identitatea persoanei/persoanelor care au săvârşit fapta.

Totodată, prin rezoluţia nr. x/P/2008 din 29 ianuarie 2010, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuiţii B., A. şi C. sub aspectul infracţiunilor anterior menţionate.

În acest context Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că potrivit dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul dintre modurile prevăzute în art. 221 C. proc. pen. dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate rezultă săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, şi constată inexistenţa vreunuia dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că simpla începere a urmăririi penale cu privire la faptă nu are caracterul formulării unei acuzaţii împotriva unei persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă.

Formularea unei învinuiri in personam este un act de o însemnătate sporită şi cu consecinţe importante privitoare la persoana celui investigat, punerea sub învinuire a unei persoane fiind necesar a fi fundamentată de o serie de probe, administrate prin mijloacele de probă prevăzute de lege.

În contextul cauzei, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine totodată că dreptul inculpatului la un proces echitabil, astfel cum este prevăzut şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, stabileşte că orice persoană acuzată are dreptul să fie judecată cu respectarea strictă a drepturilor şi garanţiilor procesuale, de către o instanţă independentă şi imparţială care, pe baza probelor obţinute şi administrate în condiţiile legii, evaluate şi interpretate corect, să pronunţe o soluţie temeinică şi legală, care să reprezinte unicul rezultat impus de aceste probe.

Art. 6 din Convenţie nu impune ca acuzatul sau avocatul său să aibă dreptul de a participa la audierea unui martor şi de a formula întrebări pe parcursul procedurilor desfăşurate în faza urmăririi penale, dacă apărarea are acest drept în faţa instanţei.

Folosirea ca probe a declaraţiilor date în faza urmăririi penale nu este, în sine, incompatibilă cu art. 6 din Convenţie, în condiţiile în care dreptul la apărare a fost respectat, adică dacă inculpatul a avut o oportunitate adecvată să conteste sau să interogheze un martor ce dă declaraţii împotriva sa, fie în momentul audierii acestuia, fie într-o fază ulterioară a procedurii (Craxi c. Italia, hotărârea din 05 decembrie 2002, Birutis şi alţii c. Lituania, hotărârea din 28 martie 2002).

În cauza Dănilă c. România, hotărârea din 08 martie 2007, Curtea Europeană a arătat că în cazul imposibilităţii de a obţine prezenţa unui martor în sala de judecată, instanţa poate, sub rezerva drepturilor la apărare, să ţină seama de depoziţiile luate în faza urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât acestea îi pot apărea ca fiind coroborate cu alte probe administrate.

Acordarea unei forţe probante prevalente unor mijloace de probă, nu poate fi avută în vedere, întrucât instanţa de judecată îşi formează convingerea, în baza principiului liberei aprecieri asupra probelor, impunându-se în mod necesar şi obligatoriu analiza acestora coroborată.

Pe de altă parte, conform prevederilor art. 63 C. proc. pen. constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

În această situaţie instanţa este obligată să analizeze toate probele administrate, în mod conjugat şi nu independent una de alta.

În cauză, aşa cum rezultă din probele dosarului, prima instanţă a asigurat exercitarea unei apărări eficiente pentru inculpaţi, probele propuse de procuror în susţinerea urmăririi penale fiind cenzurate de către instanţă în cursul cercetării judecătoreşti (încheierea de şedinţă din 11 aprilie 2011), martorii (M., AA., GG., FF., BB., V., KK., T., HH., S., N., JJ., II., Z., NN., K., LL., X., OO., O., L., P., Y., MM., XX., RR., SS., PP.) fiind audiaţi în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, în prezenţa inculpaţilor asistaţi de apărători aleşi care au putut adresa întrebări şi formula apărări, instanţa de fond încuviinţând în integralitate cererea de probatorii formulată de inculpaţi prin încheierea de şedinţă din 17 februarie 2012, iar, ulterior, prin încheierea de şedinţă din 25 mai 2012, luând act de cererea de renunţare a inculpatei C. la audierea martorului suplimentar propus în apărare, numita YY.

Ca atare, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că nu poate fi acceptată teza susţinută de apărarea inculpaţilor, faptul că urmărirea penală a fost începută iniţial in rem nu a fost de natură a conduce la concluzia că inculpaţilor A. şi C. le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii armelor semnifică tratarea egală a părţilor pe toata durata desfăşurării procedurii în faţa unui tribunal, fără ca una din ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces.

Acest principiu intră în sfera noţiunii mai largi de proces echitabil şi impune ca fiecărei părţi să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza sa în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de net dezavantaj în raport cu adversarul ei (cauza Ankerl contra Suediei, hotărârea din 18 februarie 1997; cauza Niderost - Huler contra Suediei, hotărârea 1997-I/24 noiembrie 1997).

Acest principiu decurge în mod direct din faptul că orice persoană are dreptul la ascultarea cauzei sale în mod echitabil. Aceasta implică faptul că orice parte a unei proceduri, indiferent dacă este în materie civilă sau penală, trebuie să aibă posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta punctul de vedere în faţa tribunalului în condiţii care să nu o dezavantajeze faţă de celelalte părţi ale procesului sau faţă de acuzare.

În literatura de specialitate, s-a subliniat că principiul egalităţii armelor nu are menirea de a garanta o egalitate matematică între părţi, acest principiu nu impune ca pentru fiecare martor propus de procuror şi admis de către instanţă să se admită unul şi avocatului apărării.

De aceea, s-a afirmat că dreptul înscris în art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenţie nu este un drept absolut, el neputând să confere acuzatului dreptul de a convoca orice martor, judecătorul naţional având o marjă largă de apreciere în ceea ce priveşte oportunitatea citării unui martor al apărării, cu condiţia ca martorii acuzării să fie convocaţi cu respectarea aceloraşi condiţii.

Pentru garantarea efectivă a acestui principiu, parag. 3 al aceluiaşi articol specifică dreptul celui acuzat de a solicita şi obţine audierea martorilor acuzării şi a martorilor apărării, în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării.

În consecinţă, din analiza actelor dosarului, instanţa de control judiciar constată că inculpaţilor A. şi C. le-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, astfel cum a afirmat, cu titlu de principiu, Curtea Europeană într-o jurisprudenţă constantă, prima instanţă procedând în mod corect la analiza şi aprecierea probelor şi reţine că, implicit concluzia la care ajuns este în concordanţă cu situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor A. şi C.

În raport de argumentaţia prezentată mai sus, critica formulată este în mod evident nefondată.

II. Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, astfel cum este prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248-248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, astfel cum este prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reţinute în sarcina inculpatului A., Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine următoarele:

Criticând sentinţa penală nr. 1604 din 05 decembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2010, apărătorul recurentului intimat inculpat A. a solicitat, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, şi, în rejudecare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea recurentului intimat inculpat A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248-248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Astfel, apărarea a arătat că, esenţial, pentru existenţa infracţiunilor de abuz în serviciu, fapta funcţionarului public trebuie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă. Or, astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, pregătirea documentaţiei, analiza, verificarea, controlul ierarhic în vederea emiterii titlului de proprietate se efectua de funcţionarul desemnat, numitul T., în cadrul serviciului cadastral, compartiment condus de numita PP., inginer tehnic, cu implicarea şefului oficiului juridic KK., registratorul şef publicitate imobiliară RR. şi şeful de arhivă informatică SS. Abia după această etapă, a arătat apărarea, directorul O.C.P.I., semna titlul care i se prezenta, fără ca acesta să fie însoţit de documentele care au stat la baza redactării acestuia.

Prin urmare, a precizat apărătorul apare ca fiind evident faptul că directorul semnează titlurile de proprietate în calitate de reprezentant al instituţiei, acesta neavând atribuţii efectiv de verificare a corectitudinii redactării acestora din punct de vedere juridic sau tehnic.

Cu referire la susţinerile acuzării referitoare la pretinsele demersuri efectuate de inculpatul A. pe lângă expertul FF., apărătorul a arătat că organul de urmărire penală nu a dat curs unor elemente de logică, expertul făcând o recunoaştere sui generis a persoanei inculpatului după o voce ascultată o singură dată la telefon.

În acest context, apărarea a precizat totodată, că înscrisurile depuse la dosar, sunt de natură a evidenţia faptul că postul telefonic, de la care experta pretinde că a fost apelată de inculpat nu se afla în folosinţa acestuia.

În urma examinării tuturor probelor administrate în cauză, atât a celor din cursul urmăririi penale, cât şi a celor din faza cercetării judecătoreşti în fond şi recurs, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine următoarele:

Astfel, instanţa de control judiciar verificând probatoriul cauzei şi hotărârea atacată în raport de criticile aduse, constată faptul că instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, făcând o judicioasă coroborare a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, evaluându-le în mod unitar şi evidenţiind aspectele concordante ce susţin vinovăţia inculpatului A.

a) În ceea ce priveşte faptele detaliate în actul de acuzare, astfel cum au fost arătate mai sus, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a constatat că existenţa faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., circumscrise conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, astfel cum este prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248-248¹ C. pen., şi respectiv a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în materialitatea lor rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, din probatoriul administrat.

Natura infracţiunilor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, fapte în exercitarea atribuţiilor de serviciu constând în aceea că, în mod abuziv şi nelegal, a facilitat emiterea titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006, pentru inculpata C., a semnat acest titlu, deşi cunoştea ca aceasta nu era îndreptăţită în acest sens, vătămând astfel interesele legale ale parţilor vătămate D. şi E. şi producând o pagubă patrimoniului municipiului Piteşti, care deţineau cu titlu de proprietate suprafeţe de teren peste care s-au suprapus suprafeţele de teren pentru care susnumitei i s-a emis titlul de proprietate, a determinat administrarea de probatorii referitoare la clarificarea împrejurărilor emiterii titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine astfel că faptele, în materialitatea lor, reţinute în sarcina inculpatului A., rezultă şi din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, fiind evidenţiat astfel modul defectuos în care inculpatul şi-au exercitat atribuţiile de serviciu.

Împrejurările în care faptele s-au desfăşurat au fost relatate de către martori, precum şi de către inculpaţi, aceştia din urmă subliniind incidenţa unor dispoziţii legale care ar determina caracterul legal al procedurii urmate, astfel cum s-a derulat în cauză.

Analiza va porni de la incriminarea cadru prevăzută în art. 246 (abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor), unde se arată că „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane” şi respectiv art. 248 C. pen. (abuzul în serviciu contra intereselor publice), unde se arată că „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani” prin raportare la dispoziţiile art. 13² din Legea nr. 78/2000, unde se arată că „infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani”.

Infracţiunea de abuz în serviciu are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la bunul mers sau la normala desfăşurare a activităţilor de interes public.

Subiectul activ este calificat prin calitatea de funcţionar public care este întrunită în persoana autorilor, inculpaţi în prezenta cauză.

Totodată, potrivit art. 146 C. pen., prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 RON sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.

În cazul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor/publice în formă calificată, prevăzută de art. 246 şi respectiv art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen., consecinţele deosebit de grave constituie un element constitutiv al infracţiunii.

În cauză, urmarea imediată a activităţii infracţionale reţinute în sarcina inculpatului A. s-a concretizat într-o vătămare a intereselor legale ale părţilor vătămate D. şi E., care deţineau legal cu titlu de proprietate suprafeţe de teren peste care s-au suprapus terenurile pentru care inculpatei C. i-a fost emis titlul de proprietate şi producerea unei pagube patrimoniului municipiului Piteşti, reprezentând suprafaţa de teren aparţinând acestuia.

Astfel, prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor s-a cauzat un prejudiciu în sumă de 253.450 RON în dauna părţii vătămate D. reprezentând contravaloarea a 4.227 m.p. teren aparţinând acestuia şi pentru care i-a fost emis nelegal titlul de proprietate inculpatei C.

Totodată, prin aceeaşi infracţiune s-a cauzat un prejudiciu în sumă de 80.000 RON părţii vătămate E., reprezentând contravaloarea a 1.400 m.p. teren aparţinând acestuia şi pentru care s-a emis nelegal titlul de proprietate inculpatei C.

De asemenea, prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă agravată s-a produs un prejudiciu municipiului Piteşti în cuantum de 264.200 RON, reprezentând contravaloarea suprafeţei de teren (cu excepţia terenurilor aparţinând părţilor vătămate D. şi E.) pentru care s-a emis nelegal titlul de proprietate inculpatei C.

În contextul cauzei, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că în perioada desfăşurării activităţii infracţionale inculpatul A. a deţinut funcţia de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, precum şi calitatea de membru în Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Argeş pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

Atribuţiile inculpatului A., în realizarea obiectului de activitate al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, în organizarea, coordonarea şi executarea măsurilor pentru punerea în posesie a titularilor prevăzuţi de Legea fondului funciar nr. 18/1991, erau directe.

În acest sens, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că, în conformitate cu fişa postului, inculpatul A., în calitatea sa de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, conducea activitatea O.C.P.I. Argeş, iar potrivit sarcinilor rezultate din H.G. nr. 1201/2004, republicată, avea ca atribuţii asigurarea aplicării cadrului legislativ şi normativ în cadrul activităţilor desfăşurate de instituţie, coordonarea administrativă a activităţilor serviciilor şi a personalului din subordine, inclusiv a registratorului şef, inginerului şef, contabilului şef şi a şefului de serviciu arhivă şi informatică, coordonând şi monitorizând orice alte acţiuni necesare bunei funcţionări a O.C.P.I. Argeş, iar prin încălcarea atribuţiilor de serviciu a facilitat emiterea abuzivă şi nelegală a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006 inculpatei C., deşi cunoştea că acesteia nu i se validase dreptul de proprietate.

Prin fapta acestuia, s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale părţilor vătămate D. şi E., persoane care deţineau legal cu titlu de proprietate suprafeţe de teren peste care s-au suprapus terenurile pentru care inculpatei C. i-a fost emis titlul de proprietate şi producerea unei pagube patrimoniului municipiului Piteşti, reprezentând suprafaţa de teren aparţinând acestuia.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că analiza coroborată a ansamblului probator face dovada deplină a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., fiind aptă să răstoarne prezumţia de nevinovăţie.

Referitor la probatoriul care susţine o atare concluzie, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine următoarele:

Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază ca fiind relevantă declaraţia martorei T., care a arătat că: „referitor la aceste documente care au stat la baza emiterii titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006 pentru C., eu am constatat că adresa respectivă era rezolvată de către directorul A. pentru verificare şi soluţionare legală de către mine”.

Procedând la efectuarea de verificări în evidenţele oficiului, martora a constatat că „cererea formulată de numita C. nu era validată de Comisia judeţeană, nu deţinea hotărâre de reconstituire a dreptului de proprietate emisă de Comisia locală de fond funciar B. sau Comisia judeţeană de fond funciar Argeş” aspecte pe care le-a adus la cunoştinţa directorului A., care, conform susţinerilor martorei, i-a replicat „dă-o la scris că e validată, mai are pământ mult de luat…”.

Martora a arătat că s-a „conformat dispoziţiilor verbale ale lui A. întrucât îi era teamă de acesta, deoarece a ameninţat-o în repetate rânduri (…)”.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, în cauză, declaraţiile martorei au fost constante şi nu sunt izolate în ansamblul probator, acestea coroborându-se, astfel cum se va arăta în cele ce urmează, cu declaraţiile martorelor V., Z., HH. şi II.

Purtarea abuzivă a inculpatului A. faţă de martora T. pentru a o determina pe aceasta să înainteze spre redactare titlul de proprietate pentru inculpata C. a fost confirmată şi de martorii HH., tehnician cadastru O.C.P.I. Argeş, II., tehnician topometrist în cadrul O.C.P.I. Argeş, care au declarat că între T. şi directorul A. existaseră conflicte referitoare la activităţile profesionale desfăşurate în cadrul instituţiei, pe fondul acestora numita T. fiind mutată din dispoziţia directorului A. de la Biroul Cadastru la Arhiva Titlurilor de Proprietate.

Totodată, martorii au relatat despre împrejurarea că numita T. întocmise formalităţile de emitere a titlului de proprietate pentru C., din dispoziţia directorului A., deşi persoana în cauză nu era îndreptăţită, nefiind validată de Comisia judeţeană de reconstituire a dreptului de proprietate Argeş.

În acest context, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că probatoriul administrat relevă împrejurarea că inculpatul A. a dispus, cu ştiinţă emiterea titlului de proprietate în favoarea inculpatei C., cunoscând că aceasta nu avea validare în nume propriu şi nu era în nici un mod îndreptăţită în acest sens, făcând presiuni asupra martorei T., funcţionarul care în urma verificărilor efectuate în evidenţele Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş constatase acest lucru şi-l adusese la cunoştinţă inculpatului.

Mai mult decât atât, se reţine că participaţia inculpatului A. la eliberarea titlului de proprietate în mod necuvenit inculpatei C. a rezultat şi din aceea că acesta a ridicat personal după emitere titlul de proprietate în cauză, respectiv de la data de 23 ianuarie 2006 de la arhiva instituţiei, iar până la data de 09 mai 2007 acest document a fost la dispoziţia inculpatului, constatare făcută de către martora T., care a consemnat-o pe un înscris ataşat la prima filă din caietul în care se afla înregistrat şi titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006.

Astfel, martora T. a declarat în acest sens: „după ce a fost redactat de V. mie nu mi-a fost returnat acest titlu de proprietate şi nu l-am văzut ulterior, motiv pentru care nu ştiu cine a semnat de primirea lui. Abia în 2007, în timp ce lucram în arhiva de titluri, matca titlului de proprietate în cauză mi-a fost adusă de către Z., mai precis în data de 09 mai 2007, ocazie cu care am observat că la carnetul de titluri de proprietate, din care făcea parte şi respectivul titlu, se afla un bilet scris de Z., cu menţiunea „106-TP134106 nescanat lipseşte din carnet”.

Aceasta presupunea, conform susţinerii martorei, „că, de la data emiterii titlului, respectiv de la 23 ianuarie 2006 şi până la 09 mai 2007 matca titlului nu a fost în arhivă, ci astfel cum reiese din menţiunea făcută de Z., documentul în cauză a fost asupra lui A.”

Ulterior emiterii titlului de proprietate, la solicitarea Primăriei B., inculpatul A. a dispus efectuarea corecturii asupra actului, în sensul radierii menţiunii „B.” şi înlocuirea cu municipiul Piteşti cu referire la amplasamentul suprafeţei de teren de 1,1953 ha reconstituită inculpatei, rectificarea vecinătăţii vestice, unde menţiunea redactată iniţial W. a fost înlocuită cu D., iar rubrica observaţii a fost completată cu menţiunea „Adm. Piteşti”.

Operaţiunile de corectare dispuse de inculpatul A. au fost certificate de acelaşi inculpat sub semnătură şi parafă în calitatea sa de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, aspecte confirmate de martora Z. Şi de această dată, inculpatul A. a fost cel care i-a remis inculpatei C. titlul de proprietate corectat, la sediul instituţiei, împrejurare confirmată de C.

Conform adresei din 05 noiembrie 2008 emisă de Primăria comunei B. au rezultat următoarele:

În evidenţele de fond funciar nu există cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în nume propriu de C., ci doar pe numele tatălui acesteia I., înregistrată în 12 martie 1991.

În anul 1991 inculpata C. nu putea formula cerere admisibilă de reconstituire a dreptului de proprietate în nume propriu, întrucât autorul său era încă în viaţă.

Nu există hotărâre de validare a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş privind pe C. şi nu există proces-verbal de şedinţă în Registrul special în care să fie analizată cererea acesteia.

Nu există Registru agricol şi Fişă de corectare cu privire la C. şi nici alte acte care să justifice eliberarea unui titlu de proprietate pe numele acesteia.

De asemenea, conform adresei din 27 octombrie 2008 a Instituţiei Prefectului, judeţul Argeş, cu privire la titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006, în evidenţele Comisiei Judeţene Argeş pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor nu se regăseşte o hotărâre de reconstituire a dreptului de proprietate pentru sus-numita.

În tot acest context probator, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că se cuvine a se menţiona că faptele mai sus detaliate au avut loc în condiţiile în care partea vătămată D. deţinea legal în proprietate (conform titlului de proprietate din 14 octombrie 1994) suprafaţa de 5.069 m.p., terenul atribuit abuziv inculpatei C., în suprafaţă totală de 11.953 m.p., fiind suprapus acestei suprafeţe, ca şi 1.400 m.p. teren deţinut legal cu titlu de proprietate din 20 decembrie 1995 de partea vătămată E., diferenţa de teren fiind atribuită din proprietatea municipiului Piteşti.

În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că aspectele rezultate din materialul probator administrat în cauză constând în remiterea titlului de proprietate inculpatei C. personal de către inculpatul A., precum şi deplasarea acestuia la biroul notarial pentru a participa la tranzacţia inculpatei C., atenţionarea martorei FF. de către acelaşi inculpat asupra modului în care va întocmi raportul de expertiză în litigiul inculpatei C., dovedesc interesul major al inculpatului A. manifestat în obţinerea titlului de proprietate de către inculpata C. prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu.

Acţiunile abuzive ale susnumitului nu pot fi însă limitate la aspectele enunţate, ci trebuie analizate şi din perspectiva prerogativelor funcţiei de conducere deţinută în virtutea cărora a cunoscut şi coordonat activităţile subordonaţilor săi, contribuţia sa la săvârşirea infracţiunii menţionate având o natură complexă evidenţiind un pericol social ridicat.

Faptul că inculpatul A. a acţionat cu ştiinţă raportat la întreg conţinutul obiectiv al infracţiunii este relevat şi de faptul că în calitate de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş a coordonat concomitent şi acţiunile subordonaţilor săi în vederea întocmirii cu încălcarea prevederilor legale a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006, ceea ce conferă o nouă dimensiune propriei fapte, potenţându-i gradul de pericol social.

Prin urmare, în raport de probele administrate Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că faţă de inculpatul A., prezumţia de nevinovăţie a fost neechivoc răsturnată de materialul probator administrat în cauză, apărările acestuia fiind nefondate.

Ca atare, în raport de toate considerentele anterioare, instanţa de recurs constată că, în cauză, atât din perspectiva laturii obiective, cât şi a laturii subiective, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată prevăzute de art. art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248¹ C. pen. combinat cu art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi în formă continuată prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. combinat cu art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se că inculpatul A. şi-a exercitat atribuţiile specifice funcţiei de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş deţinută, cu încălcarea condiţiilor de fond şi formă, impunându-şi propria voinţă funcţionarilor ce îşi asumaseră motivat un punct de vedere contrar celui urmărit de inculpat, dispunând eliberarea titlului de proprietate în mod necuvenit inculpatei C., deşi acesta era în mod vădit nelegal.

În consecinţă, Înalta Curte, completul de 5 judecători constată că sunt nefondate apărările inculpatului A. prin care a susţinut neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată şi respectiv ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată şi continuată pentru care acesta a fost dedus judecăţii.

b) Susţinând un alt motiv de recurs, apărarea inculpatului A. a arătat că, în plan pur teoretic, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. presupune comiterea, de către funcţionarul public, a unei fapte de natură penală, în cazul atribuţiilor sale de serviciu, în raport cu fiecare persoană vătămată.

Or, în cauză, a arătat apărătorul, sunt două părţi vătămate respectiv D. şi E. şi, prin urmare, în cauză, pur teoretic, s-ar impune a se reţine în sarcina inculpatului A. două infracţiuni în concurs real şi nu o singură infracţiune în formă continuată, în acest sens fiind şi prevederile noului C. pen.

Pe de altă parte, a precizat apărătorul, prejudiciul pretins a fi produs prin fapta reţinută în sarcina inculpatului A. este incorect stabilit, nefiind de natura „unei pagube mai mari de 200.000 RON”.

Critica este neîntemeiată.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, raportat la caracterul doctrinar al argumentelor apărării, în combaterea acestora constatând necesare anumite repere teoretice, reţine următoarele:

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că, din punct de vedere subiectiv, rezoluţia specifică infracţiunii continuate presupune un factor intelectiv constând în reprezentarea, în ansamblu, a activităţii infracţionale, inclusiv a realizării sale prin acţiuni sau inacţiuni similare, repetate şi a rezultatului său global, cât şi un factor volitiv reprezentat de voinţa de a săvârşi treptat acţiunile sau inacţiunile componente ale acelei acţiuni.

Prin urmare, rezoluţia vizată de art. 41 alin. (2) C. pen., din perspectiva ambilor factori, poartă asupra unei activităţi infracţionale complexe, realizată prin acţiuni sau inacţiuni succesive, fiecare aptă să constituie o infracţiune autonomă, iar nu doar asupra unei singure acţiuni sau inacţiuni. Aceasta este şi raţiunea pentru care infracţiunea continuată, de principiu, nu este incompatibilă cu pluralitatea subiecţilor pasivi.

Prin urmare, autorul infracţiunii îşi reprezintă nu numai ansamblul complex al acţiunilor sau inacţiunilor pe care le va înfăptui, ci şi întregul rezultat păgubitor cu consecinţe deosebit de grave.

Întrucât pluralitatea de acţiuni-inacţiuni şi unitatea de încadrare juridică sunt comune atât concursului real de infracţiuni, atunci când este omogen, cât şi infracţiunii continuate, rezultă că ceea ce caracterizează cu adevărat infracţiunea continuată este unitatea de rezoluţie. În absenţa acesteia, acţiunile-inacţiunile, săvârşite de subiect la diferite intervale de timp, ar reprezenta entităţi infracţionale distincte şi independente, o pluralitate de infracţiuni autonome, în concurs. Ceea ce le uneşte, făcând ca ansamblul lor să alcătuiască o singură infracţiune, este factorul subiectiv, unitatea rezoluţiei infracţionale.

În concluzie, examinând probatoriul cauzei, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că pluralitatea de acte materiale reţinute în sarcina inculpatului A., prin care au fost vătămate interesele legale ale numiţilor D. şi E., ca urmare a facilitării emiterii titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006 întruneşte exigenţele formei de unitate a infracţiunii continuate, acestea fiind legate prin unitatea de rezoluţie infracţională.

Or, o asemenea unitate subiectivă constituie elementul specific şi determinant pentru care legiuitorul a creat şi a sancţionat mai sever unitatea legală a infracţiunii continuate.

De aceea, răspunderea sa penală va fi atrasă pentru un asemenea rezultat total care reprezintă suma rezultatelor parţiale. Acest rezultat global reprezintă, din perspectiva proceselor psihice, obiectul reprezentărilor subiectului.

Din aceasta perspectivă, a considera distinct rezultatul fiecărei acţiuni sau inacţiuni păgubitoare ce alcătuiesc infracţiunea continuată, distincţie cu urmări asupra încadrării juridice, prin nereţinerea dispoziţiilor art. 146 C. pen., ar însemna a nesocoti voinţa legiuitorului de a sancţiona mai grav pericolul social sporit al unei asemenea rezoluţii infracţionale.

Mai mult, a opera o asemenea distincţie echivalează cu recunoaşterea mai multor prejudicii sau pagube. O astfel de posibilitate nu există decât în cazul mai multor infracţiuni, al unei pluralităţi. Or, nu poate exista o pluralitate infracţională bazată pe o rezoluţie unica.

De altfel, infracţiunea continuată, distinctă fiind de acţiunile sau inacţiunile care o compun, are un rezultat propriu, produs de ansamblul acestora.

Acest rezultat propriu, unic, nu este altceva decât suma modificărilor produse prin acţiunile sau inacţiunile componente, o totalizare a multiplelor urmări cauzate. Un asemenea rezultat prezintă alte dimensiuni şi alt pericol social decât rezultatele distincte ale diverselor acţiuni sau inacţiuni.

De altfel, instanţa de control judiciar constată că o asemenea concluzie este justificată şi de decizia de îndrumare nr. 1/1987 a fostului Tribunal Suprem care a statuat ca „încadrarea juridică a faptei este dată în raport cu rezultatul produs, în toate cazurile când încadrarea este condiţionată de producerea unui anumit rezultat, precizând că data săvârşirii infracţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, este data comiterii ultimei acţiuni sau inacţiuni”.

Prin urmare, în raport de argumentaţia sus arătată instanţa de control judiciar reţinând că motivul de recurs invocat de inculpatul A. este nefondat urmează să îl respingă ca atare.

III. Referitor la împrejurările primirii cu titlu de mită de către inculpatul A. de la inculpata C. a sumei de 190.000 RON, obţinută prin vânzarea uneia dintre suprafeţele de teren pentru care i-a fost emis nelegal titlul de proprietate sus-numitei şi cu privire la oferirea de către C. a unei sume de bani martorei M., consilier juridic în cadrul Primăriei comunei B., pentru ca aceasta să emită o adresa favorabilă inculpatei în Dosarul nr. x/280/2007 al Judecătoriei Piteşti, în care se judeca cu D. într-o cauză civilă, având ca obiect nulitatea titlului de proprietate emis în condiţii nelegale, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine următoarele:

a) Susţinând recursul declarat de inculpaţii A. şi C., apărătorul acestora a arătat că, în cauză probatoriul administrat nu a demonstrat existenţa unei înţelegeri delictuoase între cei doi inculpaţi.

Totodată, apărarea a precizat că declaraţiile celor doi martori invocaţi în susţinerea acuzării, respectiv M., consilier juridic în cadrul Primăriei comunei B. (care a afirmat că ar fi purtat discuţii în legătură cu darea de mită reţinută în sarcina inculpatei C.), şi F. nu sunt de natură a conduce la existenţa şi reţinerea în sarcina inculpaţilor A. şi C. a infracţiunilor de luare de mită şi respectiv dare de mită, în formă continuată.

În susţinerea motivelor de recurs formulate de inculpatul A., apărătorul acestuia a arătat că infracţiunea de luare de mită, reţinută în sarcina acestuia, astfel cum este prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. se poate realiza, din punct de vedere al laturii obiective sub aspectul pretinderii, primirii, acceptării sau nerespingerii promisiunii.

În cazul de faţă, modalitatea reţinută de Parchet a fost aceea a primirii sumei de 190.000 RON, situaţie care presupune că inculpata C. i-a înmânat coinculpatului A., cu titlu de mită, o sumă mult mai mare decât suma primită în baza contractului de vânzare cumpărare.

Mai mult, apărarea a precizat că ceea ce lipseşte cu desăvârşire tezei acuzării este tocmai dovedirea momentului pretinsei înţelegeri, rezoluţii delictuoase, circumstanţelor şi respectiv, împrejurărilor cauzei, exclusiv pe baza probelor.

b) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, prin recursul declarat, a criticat sentinţa penală nr. 1604 din data de 05 decembrie 2012 pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul greşitei soluţii de achitare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, precum şi a inculpatei C. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78 /2000 cu aplicarea 41 alin. (2) C. pen.

Astfel, procurorul a arătat că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă cu certitudine săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) şi 6 din Legea nr. 78/2000 şi de către inculpata C. a infracţiunii de dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, procurorul a susţinut că, prin raportare la acelaşi probatoriu, concluzia instanţei de judecată în sensul că „nu s-a probat de acuzare nici faptul că banii au fost însuşiţi de inculpatul A. şi nici existenţa vreunei înţelegeri anterioare dintre C. şi A., ca acesta din urmă să primească bani pentru emiterea nelegală a titlului de proprietate”, apare ca netemeinică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, examinând hotărârea instanţei de fond în raport cu motivele de recurs invocate, cât şi, din oficiu, conform prevederilor art. 385⁶ alin. (1) şi (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385⁷ C. proc. pen. reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (1) C. pen. „infracţiunea de luare de mită constă în fapta funcţionatului care direct sau indirect pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, de a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri”.

În esenţă, sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de luare de mită are, aşa cum rezultă din norma de incriminare, conţinuturi alternative, putând fi săvârşită, fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune. Acţiunea poate consta în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin făptuitorului, ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase care nu i se cuvin, iar inacţiunea constă în nerespingerea de către acesta a unei asemenea promisiuni. A pretinde ceva înseamnă a cere ceva, a primi ceva, a lua ceva în posesie. A accepta o promisiune înseamnă a-şi exprima acordul cu privire la promisiunea făcută de cineva. Acceptarea presupune întotdeauna o ofertă. În fine, a nu respinge promisiunea înseamnă a nu-ţi manifesta dezacordul cu privire la promisiunea făcută de cineva.

Oricare dintre acţiunile la care se face referire în norma de incriminare, precum şi inacţiunile trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Sfera noţiunii de „foloase” este largă incluzând orice avantaj.

Legea cere ca actul, pentru a cărui îndeplinire sau neîndeplinire, funcţionarul pretinde sau primeşte bani ori alte foloase, să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu.

Totodată, potrivit art. 255 C. pen. „infracţiunea de dare de mită constă în „Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254”.

O cerinţa esenţială este aceea ca banii (primiţi/daţi) sau celelalte foloase să aibă un caracter de retribuţie, adică să constituie plata pentru efectuarea, de către funcţionar, a unui act determinat, arătat în mod explicit de către mituitor.

Sub aspect subiectiv, infracţiunea de luare de mită/dare de mită se săvârşeşte cu forma de vinovăţie a intenţiei directe.

Cu privire la latura obiectivă a infracţiunilor de dare, respectiv luare de mită reţinute în cauză, în sarcina inculpaţilor C. şi A., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege, modalitatea concretă de săvârşire a elementului material, astfel cum este reţinută în acuzaţia formulată, fiind cea de primire, respectiv dare de bani şi alte foloase.

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că pentru întrunirea elementelor constitutive ale laturii subiective a infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor trebuie demonstrat că banii şi foloasele erau date, respectiv primite, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Dând sens şi dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa reţine şi apreciază numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, instanţa este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).

În acest context, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că analiza coroborată a materialului probator administrat (declaraţiile inculpaţilor, declaraţiile părţii vătămate F., declaraţiile martorilor AA., M., BB., FF., precum şi înscrisurile: cerere de înscriere O.C.P.I. din 23 noiembrie 2007, prin care se solicită intabularea actului de dezmembrare autentificat în 19 noiembrie 2007, încheiere din 23 noiembrie 2007 a O.C.P.I. Argeş, act de dezmembrare şi contract de vânzare-cumpărare autentificat în 05 mai 2005 la B.N.P. ZZ., act de dezmembrare şi contract de vânzare-cumpărare autentificat în 12 mai 2005 la B.N.P. AA., contract de donaţie autentificat în 06 iunie 2005 la B.N.P. AA., convenţie bilaterală de revocare a contractului de donaţie autentificat în 13 februarie 2008 la B.N.P. AA., contract de vânzare-cumpărare autentificat în 15 ianuarie 2007 la B.N.P. AA., contract de vânzare-cumpărare autentificat în 29 martie 2007 la B.N.P. AA., act de cesiune a unui drept litigios autentificat în 29 martie 2007 la B.N.P. AA., sentinţa civilă nr. 3784 din 27 iunie 2007 a Judecătoriei Piteşti, contract de vânzare-cumpărare autentificat în 15 iulie 2008 la B.N.P. AA., contract de vânzare-cumpărare autentificat în 20 august 2008 la B.N.P. AA., contract de vânzare-cumpărare autentificat în 24 iunie 2005 la B.N.P. AA., contract de vânzare-cumpărare autentificat în 30 ianuarie 2008 la B.N.P. AA., contract de vânzare-cumpărare autentificat în 11 iunie 2007 la B.N.P. AA., contract de vânzare-cumpărare autentificat în 11 iunie 2007 la B.N.P. AA., contract de vânzare-cumpărare autentificat în 11 iunie 2007 la B.N.P. AA., act de comasare autentificat în 12 noiembrie 2007 la B.N.P. AA., act de dezmembrare autentificat în 15 iulie 2008 la B.N.P. AA., contract de vânzare-cumpărare autentificat în 11 iunie 2007 la B.N.P. AA., contract de vânzare-cumpărare autentificat în 11 iunie 2007, încheiere din 17 decembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2007, încheiere din 21 ianuarie 2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2007, încheiere din 03 martie 2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2007, încheiere din 31 martie 2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2007, încheiere din 12 mai 2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2007, încheiere din 09 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2007, încheiere din 29 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2007, încheiere din 22 septembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2007, contract de vânzare-cumpărare autentificat în 27 septembrie 2007 la B.N.P. AA., act de dezmembrare autentificat în 14 mai 2008 la B.N.P. AA., contract de vânzare-cumpărare autentificat în 01 iunie 2011 la B.N.P. AAA., contract de vânzare-cumpărare autentificat în 01 iunie 2011 la B.N.P. AAA., sentinţa civilă nr. 3020 din 26 martie 2012 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. x/280/2011 este de natură să înlăture prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii A. şi C., şi confirmă, învinuirea adusă acestora prin actul de sesizare, şi demonstrează că inculpatul A. a primit de la inculpata C. suma de bani în modalitatea arătată în actul de sesizare, primirea banilor fiind legată în mod explicit şi neechivoc de îndeplinirea contrară a îndatoririlor de serviciu ale inculpatului A., criticile formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie fiind întemeiate.

Examinând materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti prin raportare la criticile formulate de inculpata C., prin apărător ales WW., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită astfel cum este prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, atât cele ce vizează latura obiectivă, cât şi cele care vizează latura subiectivă, iar corespondenţa acestor elemente în materialul probator administrat fac ca fapta săvârşită de inculpata C. să se înscrie în tiparul stabilit de norma incriminatoare.

Instanţa de recurs constată astfel că situaţia de fapt, aşa cum a fost stabilită prin actul de inculpare are deplină acoperire în probatoriile administrate şi conturează vinovăţia inculpatei C. pentru infracţiunile reţinute în sarcina acesteia.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, confirmă valabilitatea argumentelor de fapt şi de drept reţinute prin actul de inculpare cu privire la acuzaţiile care formează obiectul analizei, constatând că probatoriul administrat în cauză a demonstrat, în mod indubitabil, că inculpata C. a remis inculpatului A. suma de 190.000 RON, rezultată din vânzarea unei suprafeţe de teren pentru care inculpatul A., prin îndeplinirea actelor contrare îndatoririlor de serviciu îi facilitase emiterea, în mod necuvenit şi nelegal a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006.

Astfel, din materialul probator administrat în cauză a rezultat că în declaraţiile din datele de 02 februarie 2010 şi 04 mai 2010, inculpata C., deşi nu a recunoscut faptul ca ar fi remis vreo suma de bani inculpatului A. pentru a-i facilita emiterea titlului de proprietate, în mod fraudulos, a confirmat faptul că acesta a fost prezent pe toată perioada perfectării contractului de vânzare-cumpărare între ea şi F. la Biroul Notarului Public AA. din Piteşti arătând: „Este adevărat ca domnul A. a fost prezent la momentul în care am semnat contractul de vânzare-cumpărare cu F., acesta fiind prezent pe toată perioada perfectării contractului”.

Declaraţiile inculpatei C. se coroborează cu procesul-verbal de prezentare pentru recunoaşterea după fotografie întocmit la data de 08 septembrie 2009, din cuprinsul căruia rezultă că partea vătămata F. a recunoscut pe inculpatul A., ca fiind persoana ce a însoţit-o pe inculpata C. la notarul public AA. la data de 27 septembrie 2007.

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază ca fiind relevantă în acest context şi declaraţia părţii vătămate, F., conform căreia „(…) în ziua în care m-am întâlnit la Biroul Notarului Public AA. din Piteşti cu numita C., pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare, aceasta a venit însoţită de un bărbat de 37-40 ani, ... pe care l-a recomandat a se numi BBB., iar din modul în care se comportau unul faţă de celalalt, rezultând că sunt în relaţii foarte bune, chiar apropiate.”

Conform susţinerilor părţii vătămate: „La numărarea banilor a participat împreună cu C. şi numitul BBB., iar la finalul acestei operaţiuni, acesta a luat întreaga sumă de bani şi a introdus-o într-o servietă de culoare neagră, confecţionată din material textil pe care acesta o avea asupra sa.

După semnarea actelor de vânzare-cumpărare C. a plecat împreună cu numitul BBB., acesta având asupra sa servieta de culoare neagră în care introdusese suma de bani care făcea obiectul contravalorii terenului în litigiu”.

Coroborate cu declaraţiile parţii vătămane F. sunt declaraţiile martorului AA., care infirmă atât declaraţiile inculpatului A., care a susţinut că, în virtutea funcţiei deţinute a făcut mai multe deplasări la Biroul Notarului Public AA., dar şi pe cele ale inculpatei C., care a arătat că întâlnirea din data de 27 septembrie 2007, la biroul notarial cu inculpatul A. a fost întâmplătoare.

Astfel, martorul a precizat: „Din câte-mi amintesc, în ziua respectivă, la biroul meu notarial a venit numitul A., acesta motivând prezenţa sa la birou prin aceea că o nepoată sau o verişoară a sa urmează să încheie în acea zi un act de vânzare-cumpărare a unui teren şi este cam emotivă, motiv pentru care doreşte să fie prezent la autentificarea actelor”.

Declaraţia se coroborează cu declaraţia martorului BB., care a arătat că „C. mi-a confirmat că, (…) într-adevăr în ziua în care a fost la biroul notarului public AA. pentru a semna actele şi când a primit banii de la F. a fost prezent şi A. pentru a o asista la perfectarea actelor şi la primirea banilor. (…)”

Relevantă în acest context este şi declaraţia martorei M., consilier juridic la Primăria comunei B., căreia inculpata C. i s-a confesat, destăinuindu-i faptul ca din totalul sumei de 2,5 miliarde ROL obţinută din vânzarea unei suprafeţe de teren aferente titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006, emis cu ajutorul inculpaţilor A. şi B., remisese o mare parte din bani lui A., în acea perioadă director la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, solicitându-i acesteia să fie extrem de discretă faţă de primarul B.

Aspectele învederate de către martora M. în faţa instanţei de recurs sunt extrem de relevante şi contribuie la conturarea vinovăţiei inculpaţilor. Martora a arătat, totodată, că inculpata C. a abordat-o în legătură cu procesul aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti în contradictoriu cu D., în cadrul căruia se solicitau actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate către C.

De asemenea, martora a precizat că, la acel moment „Primăria comunei B., Comisia locală de fond funciar transmisese instanţei relaţiile prin care se făcea cunoscut faptul că nu a fost identificat nici un document sau act în baza cărui a să fi fost emis titlul de proprietate pentru C., aşa încât C. m-a rugat să revin asupra celor comunicate instanţei şi să menţionez că a fost o eroare, în sensul că în realitate există documentele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate.

C. a insistat asupra solicitării sale, ca eu să revin asupra adresei iniţiale trimise Judecătoriei Piteşti ba mai mult, mi-a dat şi asigurări în sensul că cererea pentru emiterea titlului de proprietate pe numele sau a fost găsită de o persoană din cadrul primăriei, respectiv de secretarea consiliului local. Eu am înţeles practic că acea cerere a fost contrafăcută şi nu am acceptat să particip la falsificarea unor astfel de documente, astfel că am respins oferta de bani ce mi-a fost făcută de C., precum şi solicitarea acesteia de a reveni asupra conţinutului adresei iniţiale înaintată Judecătoriei Piteşti.”

În fapt, prin adresa din 13 ianuarie 2009, Primăria comunei B. a comunicat că la poziţia x din 12 martie 1991 din registrul special constituit în temeiul Legii nr. 18/1991, fusese înregistrată cererea numitului I. (tatăl inculpatei C.), în evidenţe nefiind identificată nici o cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991 formulată de inculpata C.

În acest context, se reţine că pentru a o determina pe martoră să adopte atitudinea dorită inculpata C. s-a exprimat că „…o va îmbrăca în bani dacă revine asupra relaţiilor trimise judecătoriei în sensul de a preciza că are cerere de reconstituire a dreptului de proprietate şi validare”.

În aceeaşi ordine de idei, se impune a fi reţinută şi depoziţia martorei FF., expert, desemnat de instanţa civilă în litigiul dintre D. şi C., pe care, după ce a constatat că C. nu deţine vreun document care să justifice emiterea titlului de proprietate - hotărâre de validare a Comisiei judeţene, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, inculpatul A. a sunat-o pentru a o încunoştinţa că inculpata C. este verişoara soţiei sale şi să aibă „grijă” cum întocmeşte raportul de expertiză în cauză.

Astfel, martora a declarat: „în ziua în care am întocmit raportul de expertiză am fost sunată la telefon de C. care mi-a spus că vrea să stea de vorbă cu mine. Am refuzat-o şi ea m-a sunat de câteva ori.

Am fost anunţată de d-na. M., înainte de a întocmi expertiza care m-a sfătuit să nu stau de vorbă cu C., şi care mi-a spus că C. o rugase să-i elibereze o adresă din care să reiasă că are depusă cerere de reconstituire şi implicit rol agricol.

În ziua întocmirii raportului de expertiză am fost sunată de domnul A., care mi-a solicitat să am grijă cum întocmesc raportul de expertiză pentru că doamna C. este verişoara soţiei lui.”

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că probatoriul administrat în cauză relevă interesul evident al inculpatului A. cu privire la terenul în litigiu, în legătură cu facilitarea emiterii titlului de proprietate în favoarea inculpatei C., precum şi cu privire la implicarea activă a acestuia în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare, fapt confirmat şi de martora FF., expert tehnic care a efectuat expertiza tehnică judiciară dispusa de instanţa civilă, care a arătat că pe parcursul procesului a fost contactată, în afara cadrului legal, atât de C., cât şi de A.

Inexistenţa, aşa cum pretinde apărarea, a unei probe directe care să confirme în mod explicit înţelegerea infracţională între inculpatul A. şi C., respectiv manifestarea disponibilităţii inculpaţilor de a primi/oferi sume de bani în vederea încălcării atribuţiilor de serviciu, nu poate înlătura forţa probantă a numeroaselor probe indirecte administrate şi cu privire la care, oricum nu se poate reţine de plano că au o valoarea probatorie mai redusă decât a celor directe. Cerinţa ca probele indirecte să demonstreze vinovăţia inculpaţilor presupune aptitudinea acestora de a elimina bănuiala rezonabilă că o altă situaţie de fapt, faţă de cea susţinută prin coroborarea lor, ar putea fi adevărată.

În raport de probatoriul administrat în cauză, instanţa de control judiciar constată, totodată, că existenţa unei înţelegeri frauduloase între inculpaţii A. şi C. privind obţinerea unei sume de bani de către A. pentru emiterea în condiţii nelegale a titlului de proprietate rezultă indubitabil din succesiunea faptelor.

Astfel, inculpatul A., în calitate de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară:

- a dat dispoziţii privind emiterea în condiţii frauduloase a titlului de proprietate;

- a semnat acest titlu, pe care, ulterior, l-a ridicat personal pentru a-l înmâna inculpatei C.;

- a participat la tranzacţia privind vânzarea unui teren către partea vătămată F., banii rezultaţi din vânzarea terenului rămânând în posesia sa;

- a făcut demersuri pe lângă experta FF. pentru ca aceasta să o sprijine pe inculpata C. în ce priveşte întocmirea raportului de expertiză judiciară în dosarul ce se afla pe rolul Judecătoriei Piteşti şi în care se judeca cu D. într-o acţiune având ca obiect anularea titlului de proprietate emis fraudulos pentru C.

În ceea ce o priveşte pe inculpata C., probatoriul a evidenţiat că aceasta:

- a înlesnit şi ajutat, în interesul său personal, emiterea în mod necuvenit şi nelegal a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006;

- a remis inculpatului A., prezent la încheierea tranzacţiei privind vânzarea unui teren către partea vătămată F., suma de bani rezultaţi din vânzarea terenului.

- a făcut demersuri pe lângă martora O., consilier juridic la Primăria comunei B., „promiţându-i că o va îmbrăca în bani”, în schimb solicitându-i acesteia să revină asupra celor comunicate instanţei şi să menţioneze că, în realitate, există documentele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate pentru ca astfel să o sprijine în dosarul ce se afla pe rolul Judecătoriei Piteşti şi în care se judeca cu D. într-o acţiune având ca obiect anularea titlului de proprietate emis fraudulos pentru K.

- a făcut demersuri pe lângă experta EE. pentru ca aceasta să o sprijine în ce priveşte întocmirea raportului de expertiză judiciară în dosarul ce se afla pe rolul Judecătoriei Piteşti şi în care se judeca cu D. într-o acţiune având ca obiect anularea titlului de proprietate emis fraudulos pentru K.

Cu privire la înscrisurile depuse de inculpatul A. în apărare, respectiv:

- cerere de înscriere O.C.P.I. din 23 noiembrie 2007, prin care se solicită intabularea actului de dezmembrare autentificat în 19 noiembrie 2007;

- încheiere din 23 noiembrie 2007 a O.C.P.I. Argeş;

- act de dezmembrare şi contract de vânzare-cumpărare autentificat în 05 mai 2005 la B.N.P. ZZ.;

- act de dezmembrare şi contract de vânzare-cumpărare autentificat în 12 mai 2005 la B.N.P. AA.;

- contract de donaţie autentificat în 06 iunie 2005 la B.N.P. AA.;

- convenţie bilaterală de revocare a contractului de donaţie autentificat în 13 februarie 2008 la B.N.P. AA.;

- contract de vânzare-cumpărare autentificat în 15 ianuarie 2007 la B.N.P. AA.;

- contract de vânzare-cumpărare autentificat în 29 martie 2007 la B.N.P. AA.;

- act de cesiune a unui drept litigios autentificat în 29 martie 2007 la B.N.P. AA.;

- sentinţa civilă nr. 3784 din 27 iunie 2007 a Judecătoriei Piteşti;

- contract de vânzare-cumpărare autentificat în 15 iulie 2008 la B.N.P. AA.;

- contract de vânzare-cumpărare autentificat în 20 august 2008 la B.N.P. AA.;

- contract de vânzare-cumpărare autentificat în 24 iunie 2005 la B.N.P. AA.;

- contract de vânzare-cumpărare autentificat în 30 ianuarie 2008 la B.N.P. AA.;

- contract de vânzare-cumpărare autentificat în 11 iunie 2007 la B.N.P. AA.;

- contract de vânzare-cumpărare autentificat în 11 iunie 2007 la B.N.P. AA.;

- contract de vânzare-cumpărare autentificat în 11 iunie 2007 la B.N.P. AA.;

- act de comasare autentificat în 12 noiembrie 2007 la B.N.P. AA.;

- act de dezmembrare autentificat în 15 iulie 2008 la B.N.P. AA.;

- contract de vânzare-cumpărare autentificat în 11 iunie 2007 la B.N.P. AA.;

- contract de vânzare-cumpărare autentificat în 11 iunie 2007;

precum şi cu privire la înscrisurile depuse de inculpata C., respectiv:

- încheiere din 17 decembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2007;

- încheiere din 21 ianuarie 2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2007;

- încheiere din 03 martie 2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2007;

- încheiere din 31 martie 2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2007;

- încheiere din 12 mai 2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2007;

- încheiere din 09 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2007;

- încheiere din 29 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2007;

- încheiere din 22 septembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/280/2007;

- contract de vânzare-cumpărare autentificat în 27 septembrie 2007 la B.N.P. AA.;

- act de dezmembrare autentificat în 14 mai 2008 la B.N.P. AA.;

- contract de vânzare-cumpărare autentificat în 01 iunie 2011 la B.N.P. AAA.;

- contract de vânzare-cumpărare autentificat în 01 iunie 2011 la B.N.P. AAA.;

- sentinţa civilă nr. 3020 din 26 martie 2012 pronunţată de Judecătoria Piteşti în Dosarul nr. x/280/2011.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că acestea nu pot conduce la reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea anterior prezentată, neavând relevanţă în ceea ce priveşte desfăşurarea evenimentelor şi implicit a stabilirii nevinovăţiei inculpatului în raport cu faptele reţinute în sarcina acestuia.

Urmare analizei coroborate a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte, completul de 5 judecători, faţă de toate argumentele prezentate mai sus, va concluziona în sensul că cele reţinute prin actul de sesizare al instanţei sunt validate pe deplin prin examinarea coroborată a tuturor declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi respectiv dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În raport de toate considerentele anterioare, având în vedere concluzia la care a ajuns instanţa de recurs, urmare analizării coroborate a întregului material probator administrat şi a criticilor formulate recurenţi, respectiv că activitatea inculpaţilor A. şi C. astfel cum a fost mai sus descrisă, aparţine ilicitului penal, Înalta Curte, completul de 5 judecători, urmează a admite, sub acest aspect, recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1604 de la 05 decembrie 2012 apreciind că soluţia dispusă de prima instanţă este nelegală sub aspectul soluţiei de achitare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a inculpatei C. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Aşa fiind, constatându-se vinovăţia inculpaţilor C. şi A., instanţa de control judiciar va dispune condamnarea acestora, iar în procesul de individualizare judiciară a pedepsei Înalta Curte va avea în vedere prin conformare deplină la dispoziţiile art. 52 C. pen. că pedepsele ce se vor aplica inculpaţilor A. şi C. vor trebui să fie apte să constituie pe de o parte, reale măsuri de constrângere şi reeducare a inculpaţilor, cât şi să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de acelaşi gen precum cele din această speţă.

Sintetizând deja cele expuse, Înalta Curte, completul de 5 judecători, la individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpaţilor A. şi C., va avea în vedere criteriile legale de individualizare judiciară enumerate de art. 72 C. pen. care prevăd că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine faptul că prin acţiunile lor conjugate inculpaţii au creat cadrul optim pentru atingerea scopului şi obţinerea beneficiului infracţional prin conjugarea eforturilor proprii, inculpaţii, dovedind un real dispreţ pentru valorile apărate de legea penală.

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că înscrisurile depuse de inculpatul A., în circumstanţiere, respectiv:

- certificat de deces din 14 martie 2012;

- diplomă eliberată domnului A. pentru prestigiu moral de Consiliul Judeţean Argeş;

- diploma „Consilier de onoare” acordată domnului A. de Consiliul Judeţean Argeş;

- titlul de „Cetăţean de onoare” al comunei U. acordat domnului A. de Consiliul Local U.;

- certificat eliberat de ministerul Administraţiei şi Internelor, Institutul Naţional de Administrare din care rezultă faptul că domnul A. a absolvit programul de perfecţionare „managementul administraţiei publice” în perioada 24-30 iulie 2005;

- diploma eliberată domnului A. de Asociaţia de Terotehnică şi Terotehnologie din România - departamentul „Managementul Industrial”;

- diplomă Comandamentul batalionului 49 Apărare NBC;

- diplomă de onoare acordată domnului A. de Camera de Comerţ şi Industrie Argeş;

- articol săptămânalul „CCC.”

precum şi înscrisurile în circumstanţiere depuse de inculpata C., respectiv:

- sentinţa civilă nr. 4084 din 07 mai 2010 pronunţată în Dosarul nr. x/280/2010 al Judecătoriei Piteşti;

- certificat de naştere,

nu justifică reducerea cuantumului pedepselor aplicate acestora, reţinându-se că modalitatea în care activitatea infracţională a fost desfăşurată, prejudiciul produs, gravitatea concretă a faptelor, poziţia procesuală a inculpaţilor care nu au recunoscut săvârşirea faptelor, refuzând practic să îşi asume răspunderea pentru propriile fapte, perseverând în a considera că modalitatea în care au acţionat ar fi fost una legală, impun aplicarea, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. a pedepsei închisorii în cuantum de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar în ceea ce o priveşte pe inculpata C. a pedepsei de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

IV. Referitor la împrejurările în care inculpatei C. , cu sprijinul inculpatului B. i s-a emis titlul de proprietate în mod necuvenit, cu ocazia demersurilor iniţiate de către cei doi inculpaţi la nivelul Primăriei comunei B., judeţul Argeş, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine următoarele:

a) În susţinerea motivelor de recurs apărătorul recurentului intimat inculpat B., avocat DDD., a arătat că inculpatul pe care îl asistă este nevinovat, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, iar în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., raportat la art. 51 C. pen., achitarea acestuia, apreciind că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

Astfel, apărătorul a arătat că, din întreg probatoriul administrat în cauză, a rezultat faptul că, în permanenţă, inculpatul B., a acţionat cu bună credinţă, fiind în eroare de fapt în legătură cu situaţia care face obiectul prezentului dosar, fapt care rezultă fără echivoc din întreg probatoriul cauzei.

În acest context apărătorul a arătat că documentele în litigiu, care s-au aflat în mapa primarului, inculpat în prezenta cauză, au fost semnate de acesta cu bună credinţă, inculpatul fiind convins că aceste documente au fost completate în mod corect de membrii comisiei de împroprietărire.

Astfel, a arătat apărătorul, obligaţia inculpatului B., în calitate de primar, era doar aceea de a semna documentele care îi erau prezentate, urmărind înaintarea documentelor către O.C.P.I., acesta din urmă fiind „cenzorul” eventualelor greşeli.

În subsidiar, apărătorul a solicitat menţinerea sentinţei recurate, prin aplicarea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), respectiv ale art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv lipsa antecedentelor penale; vârsta înaintată a acestuia (peste 62 ani) şi starea de sănătate precară inculpatul suferind o intervenţie medicală pe cord deschis.

b) Criticând sentinţa penală recurată, pentru netemeinicie, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b), raportat la 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., apărătorul inculpatei C. a solicitat achitarea recurentei intimate inculpate sub aspectul infracţiunii prevăzute art. 26 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246-248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În subsidiar, apărătorul inculpatei C., a solicitat instanţei ca, în circumstanţiere să aibă în vedere situaţia personală a acesteia, respectiv faptul că are în întreţinere un copil minor, fiind unicul sprijin al acestuia.

Criticile sunt neîntemeiate.

Astfel, examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că în sarcina inculpatului B. s-a reţinut că acesta la 13 decembrie 2005, 14 decembrie 2005 şi 02 mai 2007, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, de primar al comunei B. şi preşedinte al Comisiei locale de fond funciar B. şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu constând în aceea că, în mod abuziv şi nelegal a facilitat emiterea titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006, pentru inculpata C., deşi ştia că aceasta nu era îndreptăţită în acest sens, a semnat şi ştampilat procesele-verbale de punere în posesie din 13 decembrie 2005 a inculpatei C., fişa cu date pentru titlu de proprietate şi fişa cu date pentru corectarea titlului de proprietate al aceleiaşi inculpate, ce atestau fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, fapte care realizează elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată, fals intelectual în formă continuată (sunt acţiuni săvârşite la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, care prezintă fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, fiind folosite aceleaşi procedee în săvârşirea acţiunilor componente ale activităţii infracţionale).

Totodată, cu privire la inculpata C., instanţa de fond a reţinut că aceasta, cu intenţie a înlesnit şi ajutat pe inculpaţii B. şi A. să săvârşească infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale în legătură directă cu infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie, în împrejurările descrise pentru a i se emite abuziv şi nelegal titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin raportare la motivele de recurs invocate de inculpaţii B. şi C. şi în raport cu dispoziţiile art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că recursurile declarate nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Astfel, analizând actele şi probele dosarului, instanţa de recurs reţine că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, fiind pronunţată urmare efectuării unui proces de analiză complex şi complet asupra materialului probator administrat, în cursul procesului penal, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale.

Instanţa de control judiciar îşi însuşeşte astfel argumentele instanţei de fond, care analizând acţiunile inculpatului B. săvârşite la 13 decembrie 2005, 14 decembrie 2005 şi 02 mai 2007, a reţinut că acesta, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu de primar al comunei B. şi preşedinte al Comisiei locale de fond funciar B., cu încălcarea atribuţiilor care îi reveneau a facilitat emiterea titlului de proprietate, a semnat şi ştampilat procesele verbale de punere în posesie din 13 decembrie 2005 a inculpatei C., fişa cu date pentru titlu de proprietate şi fişa cu date pentru corectarea titlului de proprietate al aceleiaşi inculpate, ce atestau fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că, pentru stabilirea cadrului juridic al răspunderii penale a inculpaţilor B. şi C., trimişi în judecată în prezenta cauză pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, respectiv complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, aşa cum este aceasta prevăzută în modalitatea incriminată de art. 248-248¹ C. pen., raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 248-248¹ C. pen., raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată şi continuată şi respectiv complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, aşa cum este aceasta prevăzută în modalitatea incriminată de art. 246, art. 248¹ C. pen., raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 246, art. 248¹ C. pen., raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., este necesar a face următoarele precizări:

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate - aprobat prin H.G. nr. 890 din 04 august 2005, Comisia comunală constituită prin ordin al prefectului este formată din viceprimar, secretarul comunei, un specialist în măsurători topografice … ş.a. şi primar care este şi preşedintele comisiei. Conducerea şi coordonarea comisiei comunale se asigura de către primar, conform art. 2 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 2 din H.G. nr. 890 din 04 august 2005 comisia comunală … va urmări şi va lua măsurile necesare pentru respectarea şi aplicarea întocmai a prevederilor Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Conform art. 5 din acelaşi act normativ, comisia comunală analizează cererile depuse pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere; stabilesc mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii; înaintează şi prezintă spre aprobare şi validare comisiei judeţene situaţiile definitive, împreună cu documentaţia necesară; pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptăţite să primească terenul, completează fişele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia judeţeană a propunerilor făcute.

Potrivit art. 7 din acelaşi act normativ, comisia comunală îşi desfăşoară activitatea în plen, în prezenţa majorităţii membrilor acestora, cu participarea obligatorie a primarului, iar hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor lor şi se consemnează într-un proces-verbal semnat de toţi participanţii.

Totodată, se reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 1/2000, la stabilirea, prin reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole şi forestiere …comisiile comunale … vor verifica în mod riguros existenţa actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 - copie xerox de pe procesul-verbal ori de pe fişa de punere în posesie, copii xerox de pe acte doveditoare … precum şi pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenta acestor acte.

Totodată, în contextul cauzei, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, primarul asigură respectarea … prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor … a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local (…).

În conformitate cu dispoziţiile art. 8, 9 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face în condiţiile prezentei legi prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi, în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate. Cererea se depune la primăria localităţii sau după caz, la primăriile localităţilor în a căror rază teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate, personal sau prin poştă, cu confirmare de primire.

Cererea va cuprinde numele şi prenumele persoanei solicitante, domiciliul acesteia, calitatea de titular sau moştenitor al dreptului de proprietate, ş.a., iar la cerere se anexează copie xerox de pe procesul-verbal ori de pe fişa de punere în posesie; copii xerox de pe actele doveditoare ale dreptului de proprietate.

Punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptăţiţi nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăţilor pe temeiul schiţei, amplasamentul stabilit şi întocmirea documentelor constatatoare prealabile. În toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente … le consemnează în documentele constatatoare, întocmind planuri de parcelare şi înaintează documentaţia comisiei judeţene sau prefectului pentru validare şi, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate.

În conformitate cu prevederile art. 51 din acelaşi act normativ, comisia judeţeană este competentă să soluţioneze contestaţiile şi să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile legale.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 şi urm. din H.G. nr. 890 din 04 august 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi a modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale preiau şi analizează cererile depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole; verifică în mod riguros îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991 şi la art. 6 din Legea nr. 1/2000; stabilesc mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren pentru care se reconstituie dreptul la proprietate, … întocmesc situaţii definitive potrivit competenţelor ce la revin, privind persoanele fizice şi juridice îndreptăţite să li se atribuie teren, cu suprafaţa şi amplasamentele stabilite; înaintează şi prezintă spre aprobare şi validare comisiei judeţene situaţiile definitive; pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptăţite să primească terenul, completează fişele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia judeţeană a propunerilor făcute; comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale îşi desfăşoară activitatea în plen, în prezenţa majorităţii membrilor acestora, cu prezenţa obligatorie a primarului sau după caz, a viceprimarului.

Pe baza documentaţiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie şi schiţele terenurilor, comisia judeţeană emite titlurile de proprietate.

Raportând consideraţiile teoretice la speţa de faţă, instanţa de control judiciar constată că niciuna dintre dispoziţiile legale enunţate nu au fost respectate în vederea emiterii titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006, în favoarea inculpatei C.

În acest sens, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că inculpatul B., cu ştiinţă, nu a îndeplinit atribuţiunile de serviciu ce-i decurgeau din actele normative menţionate - Legea nr. 215/2001, H.G. nr. 890 din 04 august 2005, Legea nr. 1/2000, inclusiv Legea nr. 18/1991.

De asemenea, şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu ce-i reveneau conform legii, iar prin acţiunile şi inacţiunile sale a facilitat emiterea abuzivă şi nelegală a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006 inculpatei C. cauzând o vătămare a intereselor legale ale părţilor vătămate D., E. şi pagubă Primăriei municipiului Piteşti în cuantum de 530.497 RON.

În ceea ce o priveşte pe inculpata C., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că

- nu a existat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în nume propriu de aceasta, în Registrul special constituit de primar, nefiind înregistrată o asemenea cerere;

- punerea în posesie a inculpatei s-a realizat fără măsurători, fără delimitări în teren;

- nu există hotărâre de validare a Comisiei judeţene de fond funciar şi nici hotărâre de reconstituire a dreptului de proprietate;

- Comisia locală de fond funciar nu a analizat vreo cerere a inculpatei de reconstituire a dreptului de proprietate şi nici îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991 (condiţiile de formă ale cererii şi actele doveditoare anexate).

Astfel, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că, astfel cum rezultă din probatoriul cauzei, la poziţia nr. 919 din 12 martie 1991 din Registrul special constituit în temeiul Legii nr. 18/1991 al Primăriei comunei B., judeţul Argeş, este înregistrată doar cererea numitului I., în evidenţele de fond funciar neexistând nicio cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991 pe numele inculpatei C.

Martora K., secretar al Primăriei comunei B., jud. Argeş, audiată fiind a declarat: „Nu am cunoştinţă despre faptul că C. să fi revendicat în scris reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren pe raza comunei B., jud. Argeş, şi nu cred că avea acest drept, din câte cunosc ea nefiind înregistrată cu rol agricol în Registrul Primăriei B. … nu am cunoştinţă despre vreo cerere formulată, în acest sens, de C., nu am participat la nicio şedinţă a Comisiei locale de fond funciar B. în care să se fi luat în discuţie o astfel de cerere (…)”. În aceste condiţii, la data de 13 decembrie 2005 inculpatul B., în calitate de primar al comunei B., judeţ Argeş, şi de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar B. a semnat şi parafat un număr de 3 procese-verbale de punere în posesie, toate purtând acelaşi număr din 13 decembrie 2005, pentru trei suprafeţe diferite de teren, în suprafaţă totală de 1.1953 ha teren, acestea nefiind semnate de ceilalţi membrii ai Comisiei locale.

Întreg materialul probator a confirmat faptul că toate menţiunile inserate în cele trei procese-verbale atestau fapte necorespunzătoare adevărului, martorii confirmând că procesele-verbale de punere în posesie a inculpatei C., i-au fost prezentate inculpatului B. de către C.

În plus, nu exista nici o hotărâre de validare a Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (deşi în procesele-verbale se atesta contrariul) astfel cum a reieşit atât din relaţiile comunicate de Primăria comunei B., Prefectul judeţului Argeş, cât şi din relatările martorilor K., X., Y., M., O., N.

Înscrierea datelor necorespunzătoare realităţii în procesele-verbale de punere în posesie a inculpatei C. s-a realizat de martorul S. (faţă de care Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale pentru fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu reţinând lipsa vinovăţiei) pe care inculpata l-a convins să completeze un proces-verbal de punere în posesie, tipizat, în alb, care nu prezenta nicio menţiune şi nicio semnătură, cu datele privind suprafeţele de teren şi vecinătăţile acestora comunicate de inculpata C.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că probatoriul a evidenţiat că, din dispoziţia inculpatului B. martorul P. (membru al Comisiei locale de fond funciar B.) a completat şi semnat la rubrica „Întocmit”, Fişa cu date pentru redactat titlul de proprietate inculpatei C. cu aceleaşi date nereale menţionate în procesele verbale de punere în posesie anterior menţionate.

Fişa în cauză a fost semnată, la cererea inculpatului B. la rubrica „Întocmit” de către martorul P., iar la rubrica „Preşedinte” şi „Secretar” de către inculpatul B., fiind înaintată Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş.

În urma acestor demersuri, la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş a fost emis titlul de proprietate din 23 ianuarie 2006 pentru inculpata C., în condiţiile în care aceasta nu a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate.

În contextul cauzei, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine, totodată, că menţiunile în sensul că membrii Comisiei locale Bradu reprezentată de primarul B., P., R. şi O. s-au deplasat la faţa locului pentru a pune în posesie pe C. cu suprafeţele de 6.229 m.p., 3.679 m.p. şi 2.045 m.p. situate în comuna P. şi că suprafeţele de teren au fost validate prin hotărârea nr. 18 din 1991 a Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 sunt necorespunzătoare adevărului.

În fapt, materialul probator a relevat că nu a avut loc nicio deplasare la faţa locului, nu s-a efectuat nici o măsurătoare topografică sau delimitare în teren pentru stabilirea vecinătăţilor, martorii K., L., M., N., O., P. şi R. - membri ai Comisiei locale B., infirmând atât realizarea vreunei asemenea acţiuni, cât şi semnarea proceselor-verbale.

Este important de menţionat faptul că niciunul dintre membrii Comisiei locale de fond funciar B., comisie constituită conform ordinului nr. 311 din 30 septembrie 2005 al Perfectului Judeţului Argeş având în componenţa sa pe lângă primarul B., pe secretarul K., membrii L., M., N., O., P. şi R., nu au avut cunoştinţă despre vreo cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în numai propriu de inculpata C.

În acest sens, instanţa de control judiciar constată că inculpatul nu a analizat în comisie nici o cerere a inculpatei C. de reconstituire a dreptului de proprietate, nu a stabilit mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate, nu a trimis spre validare comisiei judeţene cererea inculpatei, nu a fost adoptată nici o hotărârea de plenul comisiei referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate inculpatei C. În schimb, a pus-o în posesie pe inculpată fără delimitare în teren, fără ca membrii comisiei să aibă cunoştinţă de o asemenea împrejurare, întocmind în fals procese-verbale de punere în posesie, fişa cu date pentru titlu de proprietate şi fişa pentru corectarea titlului de proprietate, în temeiul cărora a fost emis titlu de proprietate inculpatei C.

Mai mult, decât atâta se cuvine a fi menţionat că, în ceea ce-l priveşte pe martorul O., materialul probator a evidenţiat că inculpatul B. a făcut presiuni asupra acestuia, ulterior emiterii titlului de proprietate pentru C., pentru a-l determina pe acesta să semneze procesul-verbal de punere în posesie, în contextul în care se declanşase litigiul în instanţă între inculpată şi partea vătămată D.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată neîntemeiate criticile formulate de către inculpaţii B. şi C. care au solicitat pronunţarea unei soluţii întemeiată pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Pornind de la definiţia dată intenţiei directe, prima instanţă a reţinut că toţi inculpaţii au săvârşit faptele cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, în sensul că au prevăzut rezultatul faptelor şi au urmărit producerea acestuia întrucât au avut reprezentarea acţiunilor comise şi au înţeles pe deplin rezultatul socialmente periculos, consecinţă a acestei infracţiuni.

În acest context, instanţa de control judiciar constată că apărarea inculpatului B. în sensul că nu a cunoscut că datele înserate în cuprinsul înscrisurilor erau necorespunzătoare adevărului nu poate fi reţinută, de vreme, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, inculpatul însuşi le-a menţionat, dictându-le unei alte persoane fiind preluate din procesele-verbale care atestau fapte ce nu avuseseră loc niciodată.

De asemenea, instanţa de recurs îşi însuşeşte argumentele instanţei de fond, reţinând că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 13² din Legea nr. 78/2000, întrucât inculpatul B., funcţionar public în sensul dispoziţiilor art. 147 C. pen., prin săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice a obţinut pentru inculpata C. un avantaj patrimonial constând în terenul reconstituit şi înstrăinat de acesta numitului F. Chiar dacă inculpatul B. nu a urmărit, a acceptat posibilitatea obţinerii unui avantaj patrimonial de către C., date fiind modalităţile în care a acţionat în întocmirea fişei cu date pentru titlu de proprietate şi fişa corectoare a titlului de proprietate - înscrisuri care au determinat exclusiv eliberarea titlului de proprietate inculpatei C.

Cu referire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei C., Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 26 C. pen. „este complice persoana care, cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală.

Este, de asemenea, complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită”.

Ceea ce caracterizează complicitatea în raport cu celelalte forme de participaţie penală este caracterul său de contribuţie indirectă la săvârşirea infracţiunii.

Complicele nu determină nici nu realizează în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, ci îi înlesneşte autorului această realizare, făcând, prin sprijinul pe care îl dă, ca autorul să săvârşească mai uşor, mai repede sau mai sigur fapta incriminată.

Pentru existenţa complicităţii este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii:

- comiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală;

- săvârşirea de către complice a unei acţiuni menite să înlesnească, să ajute pe autor la săvârşirea infracţiunii;

- complicele să acţioneze cu intenţie directă sau indirectă, ceea ce înseamnă că acesta fie prevede şi urmăreşte producerea rezultatului socialmente periculos, fie nu-l urmăreşte, dar îl prevede şi acceptă posibilitatea producerii lui, stabilindu-se astfel legătura subiectivă cu autorul.

Complicitatea este morală când se contribuie la întărirea sau menţinerea hotărârii infracţionale a autorului, hotărâre care era deja luată. Această formă a complicităţii presupune un ajutor sau sprijin care vizează latura psihică a faptei săvârşită de autor şi constă în actul de natură să întărească moralul acestuia la comiterea faptei.

Înalta Curte, Completului de 5 Judecători reţine că se circumscriu noţiunii de complicitate morală, ca formă a participaţiei penale, astfel cum este definită în art. 26 C. pen., acţiunile inculpatei C. care:

- a făcut demersuri pe lângă martorul S. pe care l-a determinat să completeze un proces verbal de punere în posesie, tipizat, în alb, care nu prezenta nicio menţiune şi nicio semnătură, cu datele privind suprafeţele de teren şi vecinătăţile acestora comunicate de inculpata C.

- a întocmit în fals o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate purtând nr. 919 din 12 martie 1991, în scopul de a justifica reconstituirea dreptului de proprietate şi ulterior emiterea în condiţii frauduloase a titlului de proprietate din 23 ianuarie 2006;

- a făcut demersuri pe lângă experta FF. pentru ca aceasta să o sprijine în ce priveşte întocmirea raportului de expertiză judiciară în dosarul ce se afla pe rolul Judecătoriei Piteşti şi în care se judeca cu D. într-o acţiune având ca obiect anularea titlului de proprietate emis fraudulos pentru C. pentru a se ajunge la soluţionarea dosarului într-un mod favorabil inculpatei în alte condiţii decât cele legale;

- l-a rugat pe martorul O. să-i semneze procesele-verbale de punere în posesie în calitatea sa de membru al Comisiei locale de fond funciar B., fiind refuzată de acesta;

- pe parcursul derulării dosarului civil nr. x/280/2007 la Judecătoria Piteşti, inculpata C. i-a cerut martorei M. - consilier juridic în Primăria B. - să comunice date false instanţei în sensul că în evidenţele primăriei existau cerere de reconstituire a dreptului de proprietate şi documente justificative pentru emiterea titlului de proprietate (aspecte confirmate de martorii O. şi M.) în condiţiile în care aceasta nu a deţinut vreodată o adeverinţă de validare a dreptului său de proprietate în nume propriu.

Prin urmare, faţă de cele învederate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, din examinarea considerentelor sentinţei, constată că prima instanţă a reţinut în procesul de evaluare a materialului probator, baza factuală, în mod detaliat stabilind în drept conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care inculpaţii C. şi B. au fost trimişi în judecată, în raport cu mijloacele de probă administrate şi indicate în mod expres, pe care le-a supus procesului de analiză şi sinteză, aşa încât soluţia condamnării acestora este motivată, fiind satisfăcute cerinţele impuse de blocul de convenţionalitate european (art. 6 parag. 1 şi cauza Helle contra Finlandei).

V. Cu privire la recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că acesta a criticat sentinţa penală nr. 1604 din data de 05 decembrie 2012 pentru netemeinicie şi nelegalitate şi pe considerentul aplicării unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, referitor la următoarele infracţiuni:

- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificata şi în formă continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată şi în formă continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B.;

- complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată şi în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 cu aplicarea art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinute în sarcina inculpatei C.

Critica este întemeiată, cu următoarea motivare:

Prin sentinţa penală nr. 1604 din data de 05 decembrie 2012, instanţa de judecată a dispus condamnarea inculpaţilor A. şi B., la câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi în formă continuată prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin aceeaşi hotărâre, inculpata C. a fost condamnată la câte o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 şi art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 şi art. 248¹ C. pen.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice şi infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 15 ani.

Pe de altă parte, conform art. 16 din Legea nr. 78/2000, dacă faptele prevăzute în prezenta secţiune constituie, potrivit C. pen. sau unor legi speciale, infracţiuni mai grave, acestea se pedepsesc în condiţiile şi cu sancţiunile stabilite în aceste legi.

În acest context, având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 248¹ C. pen., care sancţionează infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, potrivit cu care dacă faptele prevăzute de art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi cu interzicerea unor drepturi, rezultă ca pedeapsa de 3 ani aplicată în cazul infracţiunilor la care am făcut referire este nelegală.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante şi sensibile operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi a periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.

În aceeaşi ordine de idei, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine că numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.

Pedeapsa, felul şi limitele acesteia constituie criteriul principal prin care legea penală evaluează, determină şi diferenţiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracţiuni în parte.

Aplicarea şi executarea pedepselor pot conduce la atingerea scopurilor urmărite, dacă efectuarea lor are loc în timp util. În general, sancţionarea infractorilor prin aplicarea pedepsei devine cu atât mai eficace şi contribuie cu atât mai intens la realizarea scopurilor de mai sus, cu cât ea intervine într-un interval de timp cât mai scurt şi cât mai apropiat de momentul infracţiunii.

În acest context, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, în mod întemeiat, prima instanţă a reţinut gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârşite, dedus nu doar din circumstanţele în care faptele s-au comis, ci şi din calitatea persoanelor implicate în activitatea infracţională.

Sub acest aspect se au în vedere eforturile proprii ale inculpatului A., care, în contextul unor opoziţii exprese ale salariaţilor din subordine, a dat dispoziţii în vederea emiterii titlului de proprietate profitând de funcţiile deţinute, în exercitarea cărora a săvârşit faptele şi care, de fapt, îl obligau la diligenţe sporite, dar şi contribuţia efectivă a fiecăruia dintre inculpaţi.

Instanţa de recurs, procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor, prin raportare la cauza dedusă judecăţii, constată că modalitatea în care inculpaţii A., C. şi B. au desfăşurat activitatea infracţională, prejudiciul semnificativ produs, gravitatea concretă a fiecăreia dintre acestea, poziţia procesuală a inculpaţilor care nu au recunoscut săvârşirea faptelor, refuzând practic să îşi asume răspunderea pentru activitatea lor, perseverând în a considera că modalitatea în care au acţionat ar fi fost una legală, justifică convingerea că pedepsele de câte 5 ani închisoare aplicate inculpaţilor sus menţionaţi sunt proporţionale cu gravitatea faptelor pentru care a fost deferiţi justiţiei şi de natură a contribui la reeducarea acestora.

Totodată, pornind de la aceleaşi dispoziţii legale mai sus menţionate - art. 72 C. pen. - care obligă instanţa ca la stabilirea şi aplicarea pedepsei să aibă în vedere toate criteriile generale de individualizare, în raport de rezonanţa socială negativă a manifestării infracţionale, instanţa de control judiciar apreciază că nu se justifică aplicarea prevederilor art. 86¹ C. pen., care reglementează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 86² C. pen., constatând că pedeapsa astfel individualizată de instanţa de fond, sub aspectul modalităţii de executare nu este îndestulătoare pentru a-i determina pe inculpaţi să conştientizeze consecinţele conduitei lor ilicite şi să adopte, pe viitor, o atitudine de respect faţă de valorile sociale ocrotite de lege, realizându-se, astfel, scopul pedepsei, aşa cum este reglementat de art. 52 C. pen.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reţine, totodată, faptul că acţiunile infracţionale au fost desfăşurate de inculpaţii autori, A. şi B., în funcţiile de conducere pe care aceştia le deţineau.

Nesocotirea cu perseverenţă şi ostentaţie a atribuţiilor de serviciu ce le reveneau în virtutea funcţiilor deţinute atrage o nedemnitate nu numai în ce priveşte dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunilor, dar şi a dreptului de sufragiu pasiv, lipsa reperelor morale legate de interesul general, public justificând această concluzie.

Ca urmare, se va constata nedemnitatea inculpatei C. în exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi a inculpaţilor A. şi B. a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., aceste drepturi urmând a fi avute în vedere atât pentru stabilirea conţinutului pedepsei complementare cât şi accesorii.

Prin urmare, instanţa de control judiciar, în raport de argumentaţia prezentată, va admite recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1604 de la 05 decembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2010 urmând a fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de către inculpaţii A., B. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

1. Cu privire la inculpatul A., va dispune condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Va fi modificată pedeapsa stabilită inculpatului A. prin sentinţa penală recurată, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 şi art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul majorării cuantumului acesteia de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare şi aplică acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Totodată, va fi modificată pedeapsa stabilită inculpatului A. prin sentinţa penală recurată, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 şi art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul majorării cuantumului acesteia de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare şi aplică acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

De asemenea, va fi menţinută pedeapsa stabilită inculpatului A. prin sentinţa penală recurată pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în legătură directă cu infracţiunea asimilată unor infracţiuni de corupţie, prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen. vor fi contopite pedepsele mai sus arătate, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

2. Cu privire la inculpatului B. va fi modificată pedeapsa stabilită acestuia prin sentinţa penală recurată, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 şi art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul majorării cuantumului acesteia de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare şi aplică acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Totodată, va fi modificată pedeapsa stabilită inculpatului B. prin sentinţa penală recurată, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 şi art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul majorării cuantumului acesteia de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare şi aplică acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

De asemenea, vor fi menţinute pedepsele stabilite inculpatului B. prin sentinţa penală recurată pentru săvârşirea:

- infracţiunii de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată unor infracţiuni de corupţie în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- infracţiunii de uz de fals în legătură directă cu o infracţiune asimilată unor infracţiuni de corupţie în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- în baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen. vor fi contopite pedepsele mai sus arătate, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

3. Cu privire la inculpata C. se va dispune condamnarea acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Va fi modificată pedeapsa stabilită inculpatei C. prin sentinţa penală recurată, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 şi la art. 248 şi art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul majorării cuantumului acesteia de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare şi aplică acestei inculpate pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Totodată, va fi modificată pedeapsa stabilită inculpatei C. prin sentinţa penală recurată, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 şi la art. 246 şi art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul majorării cuantumului acesteia de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare şi aplică acestei inculpate pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

De asemenea, vor fi menţinute pedepsele stabilite inculpatei C. prin sentinţa penală recurată pentru:

- complicitate la infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- complicitate la infracţiunea de uz de fals în legătură directă cu infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale în legătură directă cu infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen. vor fi contopite pedepsele mai sus arătate, inculpata C. urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Va fi aplicată inculpaţilor A. şi B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Inculpatei C. îi va fi aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Vor fi înlăturate din cuprinsul sentinţei penale recurate, pentru toţi inculpaţii, dispoziţiile art. 86¹ C. pen., art. 86³ C. pen., art. 359 C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum şi dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei accesorii.

Vor fi menţinute toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1604 de la 05 decembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2010.

Casează, în parte, sentinţa penală recurată şi, în rejudecare:

1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Condamnă inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Modifică pedeapsa stabilită inculpatului A. prin sentinţa penală recurată, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 şi art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul majorării cuantumului acesteia de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare şi aplică acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Modifică pedeapsa stabilită inculpatului A. prin sentinţa penală recurată, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 şi art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul majorării cuantumului acesteia de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare şi aplică acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Menţine pedeapsa stabilită inculpatului A. prin sentinţa penală recurată pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în legătură directă cu infracţiunea asimilată unor infracţiuni de corupţie, prevăzută de art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele mai sus arătate, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Modifică pedeapsa stabilită inculpatului B. prin sentinţa penală recurată, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 şi art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul majorării cuantumului acesteia de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare şi aplică acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Modifică pedeapsa stabilită inculpatului B. prin sentinţa penală recurată, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 şi art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul majorării cuantumului acesteia de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare şi aplică acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Menţine pedepsele stabilite inculpatului B. prin sentinţa penală recurată pentru săvârşirea:

Infracţiunii de fals intelectual în legătură directă cu o infracţiune asimilată unor infracţiuni de corupţie în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

Infracţiunii de uz de fals în legătură directă cu o infracţiune asimilată unor infracţiuni de corupţie în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele mai sus arătate, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

3. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatei C. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Condamnă pe inculpata C. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Modifică pedeapsa stabilită inculpatei C. prin sentinţa penală recurată, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 şi la art. 248 şi art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul majorării cuantumului acesteia de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare şi aplică acestei inculpate pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Modifică pedeapsa stabilită inculpatei C. prin sentinţa penală recurată, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 şi la art. 246 şi art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul majorării cuantumului acesteia de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare şi aplică acestei inculpate pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Menţine pedepsele stabilite inculpatei C. prin sentinţa penală recurată pentru:

Complicitate la infracţiunea de fals intelectual în legătură directă cu infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

Complicitate la infracţiunea de uz de fals în legătură directă cu infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

Complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale în legătură directă cu infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele mai sus arătate, inculpata C. urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Aplică inculpaţilor A. şi B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Aplică inculpatei C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Înlătură din cuprinsul sentinţei penale recurate, pentru toţi inculpaţii, dispoziţiile art. 86¹ C. pen., art. 86³ C. pen., art. 359 C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Înlătură din cuprinsul sentinţei penale recurate, pentru toţi inculpaţii, dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei accesorii.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de către inculpaţii A., B. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenţii-inculpaţi A., B. şi C. la plata sumelor de câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2014.