Cerere de intervenţie principală. Lipsa îndeplinirii condiţiei de a fi pretins pentru sine dreptul dedus judecăţii. Sprijinirea apărării uneia dintre părţi. Obligaţia instanţei de a califica corect cererea.
Codul de procedură civilă, art. 22, art. 61 şi art. 62
În considerarea rolului său activ, consacrat prin art. 22 Cod procedură civilă, instanţa este datoare ca în sistuaţia în care o cerere de intervenţie în interes propriu nu îndeplineşte condiţiile procedurale pentru a fi admisă – înţelegând că finalitatea acesteia vizează respingerea acţiunii introductive – să califice judicios cererea ca fiind una de intervenţie accesorie, „care sprijină numai apărarea uneia dintre părţi”.
Decizia nr. 71 din 22 ianuarie 2016
Prin încheierea din 9.10.2015, Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată de Judeţul X şi Consiliul Judeţean X reţinând că aceştia „nu pretind pentru sine dreptul dedus judecăţii sau un alt drept aflat în strânsă legătură cu acesta”, nefiind îndeplinite cerinţele art. 61 şi 62 Cod procedură civilă.
2.Recursul declarat de Judeţul X şi Consiliul Judeţean X
Împotriva sentinţei curţii de apel au formulat apel Judeţul X şi Consiliul Judeţean X, în temeiul art. 64 alin.(4) Cod procedură civilă, cale de atac calificată de instanţă în temeiul art. 97 raportat la art. 22 alin.(4) şi 152 din Codul de procedură civilă, ca fiind recurs.
Recurenţii au susţinut că prima instanţă nu a luat în considerare că sunt beneficiarii HG nr.910/2010, actul administrativ vizat de acţiunea în anulare formulată de reclamantul A. În această calitate este obligatorie participarea lor la litigiul pendinte, justificându-şi în cadrul cererii de intervenţie atât dreptul, cât şi interesul de a interveni.
Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurenţi pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.(1) pct.5 Cod procedură civilă, motiv care are ca domeniu de incidenţă încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea.
3.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând încheierea atacată prin prisma criticii recurenţilor, luând în considerare că intimaţii, deşi legal citaţi, nu au formulat întâmpinări, Înalta Curte constată că se impune reformarea acesteia, în sensul admiterii în principiu a cererii de intervenţie formulată de Consiliul Judeţean X şi Judeţul X pentru considerentele ce urmează.
Intimatul-reclamant A a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune judiciară având ca obiect anularea parţială a două hotărâri de Guvern:
- nr.910/2010 privind transmiterea unor terenuri din domeniul privat al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul public al Judeţului X şi în administrarea Consiliului Judeţean X;
- nr. 744/2014 pentru modificarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr.910/2010 privind transmiterea unor terenuri din domeniul privat al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul public al Judeţului X şi în administrarea Consiliului Judeţean X.
Cadrul procesual, aşa cum a fost conceput de reclamant, a vizat din perspectivă procesual pasivă numai pe emitentul actelor administrative: Guvernul României, nu şi pe beneficiarul lor: Judeţul X/Consiliul Judeţean X.
La data de 17.04.2015, anterior primului termen de judecată, în cauză au formulat „cerere de intervenţie în interes propriu” Judeţul X şi Consiliul Judeţean X, prin preşedinte, solicitând respingerea acţiunii (ca inadmisibilă, tardivă ori neîntemeiată). În justificarea interesului lor procesual, autorii cererii de intervenţie au arătat, în esenţă, că sunt beneficiarii actelor atacate, că exercită un drept de administrare asupra imobilelor cuprinse în anexa HG nr.910/2010, în scopul stabilit prin acest act administrativ, respectiv pentru dezvoltarea turismului prin practicarea schiului şi a altor sporturi de iarnă în zona Y din judeţul X. Au precizat şi că dreptul de proprietate al Judeţului X, ca şi dreptul de administrare al Consiliului Judeţean au fost întabulate în Cartea funciară a UAT comuna Z.
Curtea de apel a considerat că această cerere de intervenţie nu poate trece de filtrul admisibilităţii în principiu, întrucât, deşi au indicat drept temei al cererii dispoziţiile art. 62 din Codul de procedură civilă, intervenienţii „nu pretind pentru sine în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta”, după cum indică dispoziţiile art. 61 alin.(2) Cod procedură civilă.
Într-adevăr, cererea în discuţie nu îndeplineşte condiţiile procedurale pentru a fi calificată intervenţie principală, neavând „forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată”, mai ales un „obiect” sau „capăt de cerere” (art.194 lit.c raportat la art.30 alin.3).
Însă, în temeiul rolului său activ consacrat prin art. 22 Cod procedură civilă, înţelegând că finalitatea cererii incidentale cu care a fost învestită viza respingerea acţiunii introductive, judecătorul cauzei trebuia să califice judicios cererea de intervenţie, potrivit alin.4 al acestui text de principiu, fiind evidentă natura ei de intervenţie accesorie, „care sprijină numai” (art. 61 alin.3 Cod procedură civilă) apărarea Guvernului României.
Mai mult, în materia contenciosului administrativ sunt incidente dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, instanţa însăşi putând pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a beneficiarilor actului administrativ. În cauza de faţă se impunea participarea recurenţilor la judecată, nefiind de conceput derularea unei proceduri care s-ar putea finaliza cu anularea unor hotărâri de Guvern prin care s-au constituit drepturi în favoarea lor, fără a li se acorda posibilitatea să-şi formuleze apărări.
Ca urmare, în temeiul art. 64 raportat la art. 63 şi 61 alin.(3) recursul declarat de Judeţul X şi Consiliul Judeţean X a fost admis, se va încheierea recurată a fost casată şi, după rejudecare, a fost admisă în principiu cererea de intervenţie formulată de Consiliul Judeţean X şi Judeţul X.