Cerere în despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004. Calcularea termenului de prescripţie.
Legea nr. 554/2004, art. 19 alin. (1) şi (2)
Potrivit art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, dreptul material la acţiunea în despăgubiri, formulată pe cale separată de cererea în anularea a actului administrativ vătămător, se prescrie într-un termen de 1 an de la data la care persoana vătămată prin actul administrativ anulat a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Data la care persoana vătămată trebuia să cunoască întinderea pagubei pretinse nu poate fi alta decât data anulării actului administrativ nelegal întrucât, până la această anulare prin hotărâre judecătorească, acest act s-a bucurat de prezumţia de legalitate şi executorialitate.
Decizia nr. 3058 din 7 octombrie 2015
Prin cererea înregistrată, la data de 12 decembrie 2013, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, reclamanta Societatea A S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, obligarea pârâtei la plata dobânzii evaluată provizoriu la suma de 1.716.965,61, aferentă creanţei de 3.432.558,19 lei, precum şi în continuare de la data formulării acţiunii şi până la data plăţii efective a dobânzii, precum şi la plata contravalorii ratei de inflaţie aferentă sumei de 3.432.558,19 lei, evaluată provizoriu la 410.190,70 lei, precum şi în continuare de la data formulării acţiunii şi până la data plăţii efective a sumei datorate cu acest titlu.
Prin sentinţa civilă nr. 1128 din 4 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă, şi a respins acţiunea reclamantei, pe temeiul prescrierii dreptului material la acţiune.
Împotriva soluţiei instanţei de fond, reclamanta Societatea A S.R.L. a formulat recurs, solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţei.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune. Soluţia pronunţată de prima instanţă se bazează pe aprecierea conform căreia momentul la care s-a născut dreptul material la acţiune, respectiv cel la care reclamanta recurentă a cunoscut întinderea pagubei (aşa cum este indicat de art. 19 alin.(1) din Legea nr. 554/2004) ar coincide cu momentul la care a fost făcută plata sumei de 3.432.558.19 lei către APDRP. Art. 19 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 constituie o dispoziţie derogatorie de la dreptul comun privind aplicarea regulilor prescripţiei numai în ceea ce priveşte durata termenului de prescripţie, nederogând însă de la norma generală cât priveşte naşterea dreptului la acţiune. Cererea întemeiată pe art. 19 este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, acţiunea pentru repararea pagubei fiind o latură intrinsecă a litigiului administrativ. Aceasta este practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 1816/2012, decizia nr. 961/2013).
Cererea a fost introdusă la data de 12.12.2013, la mai puţin de un an de la data pronunţării deciziei nr. 5365/22.05.2013, prin care s-a dispus, în mod irevocabil, anularea procesului verbal de constatare nr. 13474/29.06.2010, acesta fiind momentul la care s-a născut dreptul la despăgubiri. Până la data de 22.05.2013, procesul verbal era un act administrativ legal, neputându-se invoca un prejudiciu cauzat de acesta. Numai ulterior acestei date recurenta reclamantă a putut cunoaşte întinderea prejudiciului suferit.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (succesoare prin reorganizarea, conform OUG nr. 41/2014, a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit ) solicită respingerea recursului ca nefundat, arătând că art. 19 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 reglementează situaţia de excepţie de la regula acţiunilor „de plină jurisdicţie” , în sensul de acţiuni complexe care conţin şi capătul de cerere privitor la despăgubiri, regulă instituită de art. 8 coroborat cu art. 11 din aceeaşi lege.
În cazul acţiunii întemeiată pe art. 19, reclamantul trebuie să probeze momentul la care a luat cunoştinţă de întinderea pagubei. În cazul de faţă, este evident că momentul la care a luat cunoştinţă de întinderea pagubei nu este data la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat actele administrative emise de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit , ci data la are recurenta reclamantă a achitat debitul stabilit prin procesul verbal.
Soluția instanței de recurs.
Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Potrivit art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004:
„(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
(2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).”
Prima instanţă a făcut o aplicare greşită a acestor prevederi legale în privinţa aspectului litigios referitor la momentul la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, stabilind că acesta ar coincide cu momentul plăţii debitului principal stabilit prin procesul verbal de constatare nr. 13474/29.06.2010, şi anume 4.08.2010.
Având în vedere că cererea de despăgubiri formulată de reclamantă se referă la dobânda aferentă sumei de 3.432.558,19 lei pe perioada de la data plăţii acestei sume, stabilită prin titlul de creanţă şi până la data la care aceasta ar fi efectiv restituită, ca urmare a anulării titlului de creanţă şi dispoziţiei de restituire cuprinsă în decizia nr. 5365/22.05.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultă că data la care recurenta reclamantă a cunoscut, respectiv trebuia să cunoască întinderea pagubei pretinse este data anulării titlului de creanţă întrucât, până la această anulare prin hotărâre judecătorească, titlul de creanţă s-a bucurat de prezumţia de legalitate şi executorialitate conferită actelor administrative.
Recurenta-reclamantă nu putea invoca anterior un prejudiciu cauzat de lipsa de folosinţă a sumei achitate în temeiul titlului de creanţă menţionat. Rezultă, astfel, că recurenta reclamantă a cunoscut întinderea prejudiciului suferit la data anulării procesului verbal, respectiv la data de 22.05.2013.
În acest sens pledează şi considerentele deciziei nr. 568/2007 a Curţii Constituţionale care, în controlul constituţionalităţii prevederilor art. 19 alin. (1) raportat la art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, a stabilit că dispoziţiile art. 19 au în vedere tocmai acele situaţii în care, la momentul introducerii cererii în anularea actului administrativ individual, persoana vătămată nu poate în mod obiectiv cunoaşte existenţa şi întinderea pagubei, astfel că nu poate formula concomitent acţiune în despăgubire, dar, după soluţionarea acţiunii în anulare, poate estima şi pretinde paguba cauzată prin actul administrativ anulat, având la dispoziţie un termen de un an pentru formularea unei astfel de acţiuni.
În raport de data pronunţării deciziei nr. 5365 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie –SCAF şi anume, 22.05.2013, se constată că cererea în despăgubiri a fost formulată în interiorul termenului de un an prevăzut de art. 19 alin (2) din Legea nr. 554/2004, fiind promovată la data de 12.12.2013.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul a casat sentinţa recurată, şi constatând că se impune soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al recurentei-reclamante, a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.