Decizia penală nr. 105/2016
Asupra apelului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din camera de consiliu din 10 februarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/300/2010 a fost respinsă cererea de formulată de recurentul inculpat A., privind sesizarea Curți Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, prin care au fost abrogate pct. 2, 9, 6, 13, 16 ale art. 436 alin. (1) C. proc. pen., pentru considerentele deja expuse în încheierea din 27 ianuarie 2016.
Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că prin excepția invocată se tinde la critica de neconstituționalitate a unei legi prin care s-a limitat incidența cazurilor de nelegalitate care se examinează în cadrul procedurii speciale a recursului în casație, ceea ce nu se regăsește în obiectul de activitate al Curții Constituționale.
Împotriva acestei încheieri, apelantul petent A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25 februarie 2016, sub nr. x/1/2016.
Concluziile apelantului petent, ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, față de criticile formulate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că apelul declarat de petentul A. este nefondat.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
- activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.
Totodată, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, se constată că deși prezenta excepție, a fost invocată de către apelantul petent, în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin raportare la o serie de texte constituționale, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, cererea de sesizare a Curții Constituționale apare ca fiind inadmisibilă.
În acest sens, prin raportare la condițiile de admisibilitate menționate anterior, este evident faptul că aprecierea asupra constituționalității sau neconstituționalității unui text de lege presupune ca respectiva normă juridică să fie sau să se fi aflat în vigoare, în sensul că produce sau a produs efecte juridice.
În acest punct, se impune a fi precizat că, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 2-6, 9-10, 13-14 C. proc. pen., în forma anterioară modificării prin art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., nu au fost niciodată în vigoare, neproducând, prin urmare, efecte juridice. Se reține că, în susținerea neconstituționalității prevederilor art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, sunt comparate două texte legale, dintre care unul este în vigoare, iar cel de-al doilea nu a fost niciodată în vigoare și, așadar, nici aplicat întrucât a fost abrogat prin legea de punere în aplicare a actului normativ din cuprinsul căruia a făcut parte.
Or, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 este inadmisibilă căci prin aceasta se tinde la modificare art. 348 C. proc. pen., prin includerea unor dispoziții legale care nu au fost niciodată în vigoare.
În consecință, apelul formulat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 cuprinsă în încheierea din data de 10 februarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/300/2010 va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 cuprinsă în încheierea din data de 10 februarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/300/2010.
Obligă apelantul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2016.