Decizia penală nr. 115/2016
Asupra apelului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
I. Prin încheierea de ședință din data de 12 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, între altele, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 teza a II-a din O.U.G. nr. 6/2016 și art. 281 alin. (4) C. proc. pen., formulată de apelantul inculpat A.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat, în analiza condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, că textul art. 13 teza a II-a din O.U.G. nr. 6/2016 nu era în vigoare la momentul obținerii mijloacelor de probă contestate de către inculpați și, totodată, s-a apreciat că în raport cu Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale a României, în cauză nu este incidentă instituția nulității.
II. Împotriva acestei încheieri a declarat apel, la 14 aprilie 2016, în termenul legal, inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Inculpatul a susținut, în esență, că deși prin O.U.G. nr. 6/2016 au fost aduse modificări referitor la organul care poate să dispună și care realizează efectiv efectuarea de interceptări și înregistrări ale convorbirilor telefonice sau în mediul ambiental, probațiunea în cauza în care este judecat constă doar în interceptări, realizate de alte organe decât cele de urmărire penală, astfel că inculpatul ar fi trebuit să poată beneficia de efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016, prin invocarea în fața completului de judecată a nulității acestor mijloace de probă.
A susținut că dispozițiile noi introduse prin O.U.G. nr. 6/2016 încalcă prevederile art. 16 din Constituție, conținând norme discriminatorii, în sensul că pentru inculpat nu mai există posibilitatea invocării nulității mijloacelor de probe, în faza procesuală a cercetării judecătorești.
III. Examinând calea de atac declarată de inculpat împotriva încheierii atacate, atât prin prisma motivelor de apel invocate de apelant, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen., completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească, cumulativ, cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
1. În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, completul de 5 judecători constată că acestea sunt îndeplinite: excepția a fost invocată de apelantul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textele criticate nu au fost declarate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
2. Cu toate că primele trei condiții impuse de textul art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite în cauză, instanța de control judiciar apreciază că ultima condiție de admisibilitate nu este întrunită.
Se reține că pentru ca excepția să fie admisibilă și să dea naștere obligației trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.
Condiția legăturii cu cauza se analizează concret, în funcție de cererile formulate de inculpat și de influența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei.
3.a. Instanța de control judiciar constată, sub un prim aspect, că prevederile criticate pentru neconstituționalitate nu sunt cele ale art. 13 din O.U.G. nr. 6/2016, ci sunt dispozițiile art. IV pct. 2 din actul normativ menționat, care stabilește că art. 13 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații se modifică și va avea următorul cuprins:
„Organele Serviciului Român de Informații nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reținerii sau arestării preventive și nici dispune de spații proprii de arest. Prin excepție, organele Serviciului Român de Informații pot fi desemnate organe de cercetare penală speciale conform art. 55 alin. (5) și (6) C. proc. pen. pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finală C. proc. pen.”
Dincolo de aceste aspecte, care țin de rigoarea cererii formulate de către apelant, completul de 5 judecători constată că dispozițiile art. 13 din Legea nr. 14/1992 nu au nicio legătură cu soluționarea cauzei și de altfel nici nu erau în vigoare, în forma modificată prin O.U.G. nr. 6/2016, la data la care au fost efectuate interceptările folosite ca mijloace de probă.
Pe de altă parte, apelantul nu a formulat nicio critică concretă de neconstituționalitate a textului art. IV pct. 2 din O.U.G. nr. 6/2016, prin care textul art. 13 din Legea nr. 14/1992 a fost modificat ca efect al deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale, neprecizându-se care este dispoziția constituțională pe care acest text de lege o încalcă.
b. În privința art. 281 alin. (4) C. proc. pen., acesta se referă la momentul diferențiat al invocării sancțiunii nulității absolute în cazul încălcării anumitor dispoziții legale, care nu au relevanță în cauză, prin raportare la susținerile făcute de părți la termenul de judecată la care s-au dezbătut excepțiile de neconstituționalitate: cele privind prezența suspectului sau a inculpatului, când participarea acestora este obligatorie [art. 281 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.] și cele referitoare la asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie [art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.].
Deși s-a formulat o excepție de neconstituționalitate, autorul acesteia solicită în realitate o interpretare a dispozițiilor legale sus-amintite, în contextul efectelor și mai ales al considerentelor Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale, reținându-se imposibilitatea invocării de lege lata în faza procesuală a apelului, a nulității absolute a unor mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală.
Prin urmare, dincolo de împrejurarea că nu există o legătură între administrarea acestor mijloce de probă și cele două cazuri de nulitate absolute menționate anterior, completul de 5 judecători constată că apelantul nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci dorește fie o interpretare din partea Curții Constituționale a propriei sale decizii, fie o interpretare extensive a acesteia din partea instanței învestită cu soluționarea cauzei, în sensul posibilității de a cenzura și sancționa inclusiv în apel, aplicând dispozițiile legale referitoare la nulitatea absolută, probele administrate în faza de urmărire penală.
De altfel, scopul real urmărit de apelant prin demersul său a fost sintetizat de către acesta chiar în fața instanței pe rolul căreia cauza se află, regăsindu-se explicit în considerentele încheierii atacate.
În concluzie, constatând pe de o parte că textele de lege criticate pentru neconstituționalitate nu au legătură cu soluționarea cauzei, iar pe de altă parte că excepția ridicată tinde la interpretarea acestora prin raportare la considerentele Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea de ședință din data de 12 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2014.
Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., urmează a obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 teza a II-a din O.U.G. nr. 6/2016 și art. 281 alin. (4) C. proc. pen., dispoziție cuprinsă în încheierea de ședință din data de 12 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2014.
Obligă apelantul la plata sumei de 130 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 30 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 09 mai 2016.