Decizia penală nr. 142/2015
Asupra apelurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului retine următoarele:
1. Prin sentința penală nr. 104 din data de 13 februarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013 în baza art. 2531 C. pen. anterior, cu aplic. art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. e) C. pen. anterior, cu ref. la art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2000 RON amendă pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.
A fost atrasă atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 631 C. pen. anterior privind înlocuirea pedepsei amenzii în caz de sustragere de la executare cu rea-credință.
Totodată, a fost obligată inculpata la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 50 RON onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
În baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriului nr. x/P/2011 din 12 decembrie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2531 alin. (1) C. pen. anterior.
În esență, au fost reținute următoarele:
Inculpata A. a fost aleasă deputat în Parlamentul României în legislatura 2008 - 2012, calitate pe care nu o mai deține în prezent.
În această calitate, inculpata A., a formulat cerere de încadrare în muncă pe perioadă determinată a numitei B., în cadrul biroului său parlamentar din circumscripția electorală nr. XX Bihor.
Prin contractul individual de muncă din 01 februarie 2009 avizat, între alții și de A., B. a fost angajată ca șef de cabinet, începând cu data de 01 februarie 2009 și până la sfârșitul mandatului, fiind remunerată cu un salariu în cuantum de 1523 RON valoare brută lunară.
Din verificările efectuate rezultă că B. este fiica inculpatei A.
Prima instanță a reținut că fapta reclamată a fost pe deplin probată, respectiv prin:
- raportul din 07 noiembrie 2013 întocmit de A.N.I. - Inspecția de integritate;
- declarațiile inculpatei A.;
- declarațiile martorilor B., C. și D.;
- fotocopii conforme ale documentației de angajare, comunicate de Camera Deputaților;
- fotocopii ale fiselor fiscale;
- fotocopii de pe declarațiile de avere ale inculpatei;
- acte de stare civilă;
- procese verbale de verificare.
În plan factual, derularea evenimentelor mai sus descrise nu a fost contestată de inculpata A.
Probatoriul administrat în cursul cercetării judecătorești nu a relevat elemente de fapt care să infirme situația de fapt expusă în actul de sesizare, situație de fapt care a fost reținută și de instanța de judecată.
Apărările calificate ale inculpatei s-au rezervat la învederarea unor anumite conjuncturi juridice ce-i sunt favorabile în interpretarea penala, în plan obiectiv și subiectiv, sau anumite împrejurări ce se erijează în circumstanțe atenuante.
Astfel, sub aspectul laturii obiective, raportat la dispozițiile art. 2531 C. pen. anterior, apărarea inculpatei a susținut că ar trebui să se rețină ca decizia nu aparține în totalitate unui singur funcționar, ci este luată în mod colectiv de mai multe persoane așa încât nu se poate retine vinovăția exclusivă a persoanei respective.
Totodată, apărarea a susținut că potrivit textului de incriminare din C. pen., constitute infracțiunea de conflict de interese „fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv (...)”.
Contrar apărării, instanța de fond a reținut că, în legătură cu statutul special al parlamentarilor, Curtea Constituțională, sesizată în baza art. 146 lit. a) din Constituție, analizând constituționalitatea proiectului lege de modificare a Legii nr. 96/2006, a arătat ca "(...) statutul constituțional și legal al membrilor Parlamentului, ca reprezentanți ai poporului, este diferit de statutul funcționarilor publici și, în general, de al celorlalți cetățeni, ceea ce determina, în consecință, particularități cu privire la exercitarea anumitor drepturi", însă acest statut nu poate fi reținut ca justificând o diferență de tratament juridic în raport cu celelalte categorii de persoane cărora li se aplica Legea nr. 176/2010. Aceasta, întrucât, din perspectiva obiectului și scopului acestei reglementari - care vizează asigurarea integrității în exercitarea demnitarilor și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale - toate persoanele menționate la art. 1 alin. (1) din lege se afla în aceeași situație juridică.
Relevant pentru prezenta cauza a fost apreciat faptul că, în exercitarea mandatului, deputații sunt obligați să respecte principiul interesului național (art. 9 din Legea nr. 96/2006), ei fiind „în serviciul poporului" (art. 69 din Constituție); având îndatorirea de acționa conform legii [principiul legalității, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 96/2006], cu bună credință [art. 10 alin. (2)] și în mod transparent [art. 11 alin. (1) din aceeași lege].
Totodată, s-a reținut că, potrivit art. 71 din Legea nr. 161/2003 (text valabil în toate formele succesive ale legii, de la publicare și până în prezent) „principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public".
În speță, prin propunerea de angajare și avizarea contractului individual de muncă, inculpata nu numai că nu s-a abținut de la a participa la luarea unei decizii, ci chiar a declanșat aceasta procedură, din proprie inițiativă, iar faptul ca a acționat în interesul direct al familiei sale este evident; în acest mod, niciunul dintre principiile mai sus enumerate nu a fost respectat.
Înalta Curte, secția penală, a reținut că, în apărare, inculpata A. a arătat ca fiica sa a prestat efectiv activitatea pentru a care a fost angajată, sumele primite reprezentând o legala retribuire a muncii, și, prin urmare, bugetul Camerei Deputaților nu poate fi considerat prejudiciat în vreun fel deoarece salariul tot ar fi fost plătit cuiva.
Aceasta susținere a fost întărită prin depoziția fiicei sale, din fata instanței, martora B.
Înalta Curte, secția penală, a apreciat acest aspect ca fiind irelevant, fără a fi de natură să înlăture răspunderea penală a inculpatei, reținând că legea nu cere ca folosul sa fie injust, ci numai ca acesta să fi fost efectiv obținut printr-o procedură favorizantă, inechitabilă.
Sub alt aspect, s-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, „în scopul exercitării mandatului, în circumscripțiile electorate, deputații (...) primesc lunar o suma forfetară din bugetul Camerei Deputaților (...)".
Totodată, potrivit Hotărârii nr. 1/2006 a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, pentru aprobarea normelor privind modul de utilizare și justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputați și senatori în circumscripțiile electorale (text în vigoare în perioada 2006 - iulie 2013), cheltuielile efectuate din aceste sume trebuie justificate, iar la sfârșitul anului sumele ramase neutilizate se restituie la casieria Camerei Deputaților (art. 21 - 22).
În acest context, instanța de fond a constatat că este evident ca angajarea unei rude apropiate apare ca o consecință evidentă a dorinței de a spori venitul cumulat al familiei, atâta vreme cât, potrivit legii, dreptul de a formula propunerea de angajare, act inițial determinant, aparține exclusiv deputatului în cauză.
În speță, a reținut Înalta Curte, secția penală, interesul particular în mod evident a primat, inițiativa inculpatei de angajare a martorei B. fiind demersul care a declanșat întreaga procedură.
În același context relevantă, sub aspectul vinovăției inculpatei a fost apreciată și avizarea ulterioara de către inculpată a contractului individual de muncă al martorei B.
Totodată, martorii C. (șef al Serviciului juridic) și D. (consilier parlamentar în cadrul Direcției Resurse Umane) au arătat că, raportat la prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 republicată în 2008, în limitele funcției lor, le incumba obligația de a examina propunerile de angajare doar în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor formale (studii, stare medicala, limite de retribuire, durata a contractului, etc); având în vedere că formularea propunerii ținea exclusiv de voința deputatului în cauză. Martorii au mai precizat că nu erau abilitați să verifice alte aspecte referitoare la persoana propusă pentru angajare, și nici de a stabili eventuale grade de rudenie ori situații de incompatibilitate sau conflict.
Martorii au arătat că un asemenea filtru suplimentar a fost introdus în procedura de angajare abia după ce asemenea situații au devenit publice, iar A.N.I, s-a sesizat cu privire la existența unor posibile conflicte de interese.
De asemenea, s-a constatat că afirmațiile inculpatei referitoare la consultarea - exclusiv verbala - a funcționarilor din aparatul administrativ al Camerei Deputaților, nu sunt susținute de martorii audiați în cauză, respectiv C. (șef al Serviciului juridic) și D. (consilier parlamentar în cadrul Direcției resurse umane).
Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind statutul deputaților și al senatorilor, constituită în temeiul art. 60 din Legea nr. 96/2006 republicată, întrunită în vederea analizării și interpretării unitare a prevederile art. 38 alin. (6) din aceeași lege, nu este organ de legiferare, interpretare ori de aplicare a legii in materie penala; ea nu se poate substitui legiuitorului și nici puterii judecătorești și nu poate formula aprecieri cu valoare de principiu ori de îndrumare în ceea ce privește existenta unei infracțiuni, a conținutului constitutiv al acesteia și/sau a sferei de aplicare a unor norme de incriminare; indiferent de natura lor, actele comisiei nu constituie izvor de drept penal.
Sub alt aspect, Înalta Curte, Secția penală a reținut că nici argumentul inculpatei în sensul ca nu ar fi cunoscut că facilitarea angajării fiicei sale constituie infracțiune nu poate fi reținut ca valabil și exonerator de răspundere.
Astfel, instanța de fond a reținut că potrivit principiului „nemo censetur ignorare legem" și a prevederilor art. 51 alin. (4) C. pen., eroarea de drept penal, respectiv necunoașterea sau cunoașterea greșită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei.
Pentru motivele mai sus arătate, instanța de fond a concluzionat în sensul că, în mod cert, fapta inculpatei A., așa cum a fost descrisa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, atât în ceea ce privește latura obiectiva a acesteia cât și în ceea ce privește vinovăția autorului.
Examinând prin comparație efectele acuzației din legea veche (art. 2531 C. pen. anterior) și efectele acuzației în legea nouă (art. 301 C. pen.) Înalta Curte, secția penală, a constatat că legea veche prevedea pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar legea nouă prevede o sancțiune de la 1 la 5 ani închisoare. Prin urmare, legea veche care prevede un minim de 6 luni închisoare a fost apreciată ca fiind mai favorabilă.
Vechiul C. pen. a fost apreciat ca fiind mai favorabil în speța de față nu doar privitor la limitele de pedeapsa care în vechiul C. pen. sunt mai mici decât în actualul C. pen., ci și cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. e) C. pen., art. 65 alin. (2) și (3) C. pen.
În acest context s-a reținut că inculpata A. nu are antecedente penale, iar în cursul cercetărilor a avut o atitudine procesuală conformă normelor de procedură in ceea ce privește modul concret de comitere a faptei cercetate și implicarea sa în derularea evenimentelor.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că pedeapsa amenzii născută din aplicarea art. 76 lit. e) C. pen. este oportuna în cauza de față, în funcție de gravitatea faptei comise, ce nu reclamă un grad de pericol social deosebit, fie și comisa de o persoana ce a făcut parte din cel mai important for statal, căreia i se pretinde astfel un comportament ireproșabil, coroborat cu detaliile ce țin de persoana în cauză, respectiv împrejurarea că inculpata este femeie cu o anumita vârstă, văduvă, cu o activitate profesionala și o reputație impecabilă, inspector școlar în prezent - aspecte care reies din înscrisurile administrate la dosarul cauzei - astfel ca instanța de fond a apreciat că o sancțiune de 2.000 RON amenda penală este de natură să satisfacă toate cerințele teoretice și practice ce derivă din aplicarea unei pedepse, instanța având convingere că se va aduce astfel atingere statutului persoanei condamnate, afectându-i patrimoniul, dar și ca pe viitor, din cauza aplicării acestei sancțiuni, atât persoana trimisă în judecată cât și alții se vor abține în a intra în câmpul infracțional.
2. Împotriva acestei sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și inculpata A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 iulie 2015, sub nr. x/1/2015, fiind fixat termen de judecată la data de 14 septembrie 2015.
Prin încheierea din data de 14 septembrie 2015, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, față de lipsa de procedură cu apelanta intimată inculpată A., în vederea citării legale a acesteia a acordat termen la data de 12 octombrie 2015.
La termenul de judecată din data de 12 octombrie 2015, nemaifiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (6) C. proc. pen., a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților la dezbateri în apel. Susținerile făcute cu ocazia dezbaterilor în apel au fost în detaliu consemnate în partea introductivă din prezenta decizie, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Atât prin motivele scrise de apel, cât și prin susținerile orale, apelanta inculpată A. a criticat, în principal, sentința sub aspectul greșitei condamnări, apreciind că instanța de fond ar fi trebuit să dispună achitarea sa, întrucât faptele săvârșite de acesta nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior, nefiind săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege.
Criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au vizat netemeinicia hotărârii apelate, sub aspectul greșitei rețineri a incidenței dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen. anterior, cu consecința aplicării pedepsei amenzii în cauză.
3. Examinând hotărârea instanței de fond atât prin prisma motivelor de apel invocate de inculpata A., de reprezentantul Ministerului Public, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că prima instanță, a reținut în mod corect atât situația de fapt, pe care și-o însușește ca atare, cât și vinovăția inculpatei.
Astfel, se reține că instanța de fond a făcut o judicioasă coroborare a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, pe care Ie-a evaluat în mod unitar și evidențiind aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatei constatând în aceea că inculpata A., în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, Circumscripția electorală nr. XX Bihor, a formulat cererea de angajare a fiicei sale B. la Camera Deputaților, începând cu data de 01 februarie 2009 și până la sfârșitul mandatului și apoi a avizat contractul de muncă din 01 februarie 2009, pe perioadă determinată, aceasta fiind remunerată cu un salariu în cuantum de 1523 RON valoare brută lunară.
Pentru a aprecia astfel instanța de fond a avut în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, pe care Ie-a coroborat cu cele administrate nemijlocit în faza de cercetare judecătorească respectiv: raportul din 07 noiembrie 2013 întocmit de A.N.I., Inspecția de integritate, declarațiile inculpatei A., declarațiile martorilor B., C., D. și E., fotocopii conforme ale documentației de angajare comunicate de Camera Deputaților, fotocopii ale fișelor fiscale, fotocopii ale declarațiilor de avere ale inculpatei și acte de stare civilă.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că analiza criticilor formulate de inculpată impune anumite considerații teoretice după cum urmează:
Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, în vigoare la data încheierii contractul de muncă în cauză (17 februarie 2009), prevedea, în art. 38 alin. (6) că: „angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor se face prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, încadrarea salariaților se face prin ordin al Secretarului General al Camerei Deputaților sau al Senatului, după caz, la propunerea deputaților sau a senatorilor în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheie între deputații sau senatorii în cauză și persoana fizică".
În acest context se constată, că într-adevăr art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor conferă deputatului facultatea de a-și angaja personalul biroului parlamentar prin încheierea unui contract de muncă, însă exercițiul acestui drept trebuie să aibă loc în condițiile cadrului general de desfășurare a funcției de deputat, care îi impuneau abținerea de ia acte în interes personal, cum ar fi procurarea unor foloase materiale membrilor familiei sale din fonduri publice.
Prin Hotărârea nr. 1/2006 a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului (publicată în Monitorul Oficial nr. 498/2006) au fost aprobate Normele privind modul de utilizare și justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputați și senatori în circumscripțiile electorale, norme care evidențiază faptul că această sumă forfetară se acordă lunar, iar aprobarea efectuării cheltuielilor se dă de către deputat, respectiv, senator, inclusiv, confirmarea realității și legalității efectuării acestor cheltuieli.
Astfel, potrivit art. 6 din Hotărârea nr. 1/2006, în cadrul birourilor se poate angaja personal cu contractul de muncă pe perioadă determinată, potrivit nomenclatorului funcțiilor prevăzut în anexa nr. 5 sau colaboratori, pe bază de contract civil, conform modelului prevăzut în anexa 7, cărora li se stabilesc atribuții și răspunderi potrivit legii.
Anexa nr. 8 la Hotărâre cuprinde modelul tip al cererii parlamentarului de încadrare în muncă a personalului la biroul său parlamentar, cu indicarea persoanei, funcției, salariului și perioadei de încadrare. Cererea parlamentarului, vizată de Secretarul General al Camerei Deputaților/Senatului, se va depune la Direcția pentru resurse umane și salarizare, respectiv, la Direcția resurse umane, anterior începerii raporturilor de muncă.
În privința contractul individual de muncă pentru personalul angajat în cadrul unui birou parlamentar, acesta este un contract tip, aprobat prin anexa nr. 6 la Hotărâre, conține clauze specifice acestei categorii, prevăzând obligații atât pentru salariat, cât și pentru angajator și trebuie avizat în mod obligatoriu, între alții, de parlamentarul în cauză.
Contractele de muncă și cele civile pentru birourile parlamentare ale deputaților vor fi vizate de Biroul contencios și se depun la Direcția pentru resurse umane și salarizare din cadrul Camerei Deputaților.
În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe perioadă determinată, încadrarea se face prin ordin al Secretarului General al Camerei Deputaților/Senatului după caz, la propunerea deputaților și senatorilor în cauză.
Contractul de muncă al personalului biroului deputatului/senatorului încetează la cererea deputatului/senatorului, în cazul în care titularului mandatului îi încetează calitatea de deputat/senator, potrivit legii.
Prin urmare, chiar dacă formal dispoziția de încadrare a persoanei în cauză nu aparține parlamentarului, acesta îndeplinește acte care influențează procesul decizional, în condițiile în care propunerea de angajare a unei persoane la biroul său parlamentar îi aparține și tot el este cei care avizează contractul individual de muncă.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că neprevederea expresă la momentul comiterii faptei a interdicției de angajare la biroul parlamentar a membrilor familiei (aceasta fiind prevăzută de lege abia din anul 2013, odată cu modificarea Statutului deputaților și senatorilor prin Legea nr. 219/2013) nu poate conduce la concluzia că, anterior respectivei modificări, faptele de acest tip nu cădeau sub incidența legii penale, căci prevederile prevăzute în respectivul Statut trebuiau raportate la celelalte dispoziții legale în vigoare, cum era și cazul art. 2531 C. pen. de la 1968.
Astfel, conform art. 2531 C. pen. de la 1968, infracțiunea de conflict de interese constă în: „fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv".
Din interpretarea textului de încriminare, se constată că fapta intră în sfera ilicitului penal la momentul la care acțiunile funcționarului public sunt în mod evident subsumate interesului particular în sensul că, urmare conduitei sale de a nu acționa cu transparență și de a nu se abține de la luarea unei decizii, folosul material pentru oricare dintre persoanele menționate norma de încriminare a fost realizat.
Incriminarea conflictului de interese are în vedere corectitudinea funcționarului public în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, dar și abținerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i confere, direct sau indirect, ori prin terțe persoane, un anumit avantaj material, fiind exclusă favorizarea rudelor.
Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale pentru a căror formare, desfășurare și dezvoltare se cere exercitarea demnităților publice, funcțiilor publice și a altor activități de interes public să se efectueze cu respectarea principiilor imparțialității, integrității transparenței deciziei și supremației interesului public.
Subiectul activ nemijlocit al infracțiunii este calificat, respectiv funcționarul public, care are competența de a îndeplini acte sau/și de a participa la luarea deciziilor.
În accepțiunea dispozițiilor art. 147 alin. (1) C. pen. de la 1968, prin funcționar public se înțelege „orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145"; art. 145 C. pen. definesc termenul public ca fiind „tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public".
În Titlul III al Constituției României, intitulat „Autoritățile publice" sunt cuprinse reglementări privind Parlamentul, Președintele României, Guvernul, organele administrației publice și autoritatea judecătorească.
În acest context, instanța de control judiciar reține că, în vederea stabilirii calității de funcționar public în sensul normei penale, nu are relevanță titlul însărcinării sau modalitatea de învestire (alegere, numire, repartizare, concurs), fiind suficient ca subiectul calificat să exercite, în fapt, o însărcinare în serviciul unei autorități publice, instituții publice, instituții sau alte persoane juridice de interes public.
Astfel, ocupând o funcție de demnitate publică, parlamentarul exercita atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul Constituției și al legii, în scopul realizării prerogativelor de putere cu care este învestit la nivelul cel mai înalt în statul român.
Având în vedere sfera atribuțiilor ce intră în competența funcțiilor alese, este justificată vocația acestora la calitatea de subiect activ pentru infracțiunile de serviciu sau în legătură cu acesta, cum este și cea de conflict de interese.
Elementul material al infracțiunii se realizează printr-o acțiune de îndeplinire a unui act ori participarea la luarea unei decizii.
Termenul de act este folosit în încriminarea infracțiunii de conflict de interese în sensul de operație care trebuie efectuată de funcționarul public, conform atribuțiilor acestuia de serviciu și poate consta în întocmirea unui înscris, în elaborarea unor acte juridice, efectuarea unei constatări cu efecte juridice și alte operații date în competența unui serviciu al persoanei juridice de drept public.
Prin luarea de decizii se înțelege o hotărâre luată în urma examinării unei stări, situații, nevoi, prin care se urmărește producerea unor consecințe, realizarea unor obiective.
Totodată, participarea la luarea unor decizii înseamnă că făptuitorul să-și fi adus o contribuție la acea decizie în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Deși inculpata A. susține că nu sunt îndeplinite cerințele esențiale ale elementului material, respectiv actele realizate de acesta - propunerea de angajare și avizarea contractului individual de muncă - nu sunt realizate în exercițiul atribuțiilor de serviciu ale parlamentarului, ci doar în scopul organizării activității sale, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, contrar acestei susțineri, apreciază că actele efectuate de inculpată se pot realiza numai în calitate de parlamentar, în temeiul art. 38 din Statut, intrând în sfera atribuțiilor sale de serviciu și producând efecte juridice în sfera relațiilor sociale.
De asemenea, prin actele îndeplinite și decizia la care a contribuit inculpata a determinat, în mod concret, direct, obținerea unui folos material pentru fiica sa.
În acest sens, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că, prin „folos patrimonial" se înțelege orice fel de avantaj patrimonial (bunuri, împrumuturi, premii, prestări de servicii gratuite, promovarea în servicii).
Norma de incriminare nu cere ca folosul să fie unul injust (persoana angajată să nu existe, angajatul să nu fi prestat activități remunerate), ci numai că acesta să fi fost efectiv obținut printr-o procedură favorizantă.
Cu privire la latura subiectivă a infracțiunii de conflict de interese, inculpata A. a susținut că nu contestă derularea evenimentelor în plan obiectiv, însă nu se consideră vinovată de comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa în primă instanță, întrucât nu a avut reprezentarea că prin angajarea fiicei sale la biroul său parlamentar ar declanșa un conflict de interese, în condițiile în care atât cererea de angajare a fiicei sale, cât și a contractul individual de muncă au fost verificate și avizate de mai multe direcții din cadrul aparatului administrativ al Camerei Deputaților, inclusiv de serviciul juridic, fără obiecțiuni.
Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de conflict de interese se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, făptuitorul prevăzând că, prin activitatea îndeplinită se realizează un folos material în patrimoniul uneia dintre persoanele menționate în textul de lege, aducând astfel atingere relațiilor de serviciu și bunul mers al unității publice, urmărind sau acceptând un asemenea rezultat.
Raportând considerațiile teoretice la speța de față se constată că, prin angajarea fiicei sale inculpata A. nu a făcut altceva decât să direcționeze banii publici, aflați la dispoziția sa, către un membru al familiei sale, acceptând că actele îndeplinite (formularea propunerii de angajare și avizarea contractului individual de muncă) vor avea drept consecință realizarea unui interes personal de natură patrimonială, ceea ce înseamnă că din punct de vedere subiectiv inculpata a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de lege.
Se reține astfel că inculpata A. a acționat, în cauză, cu intenția de a-și avantaja membrii familie în obținerea de foloase materiale (patrimoniale), din fondurile Camerei Deputaților, beneficiarul acestor venituri (salariile încasate) fiind fiica sa.
În acest context, prezintă relevanță declarațiile martorilor D., C. și E. care au arătat, în esență, că formularea propunerii de angajare la biroul parlamentar ținea exclusiv de voința deputatului în cauză, ei neavând competența de a verifica sau de a stabili eventuale grade de rudenie ori situații de incompatibilitate sau de conflict între deputat și persoana propusă pentru angajare. Martorii au mai arătat că propunerea de angajare sosea însoțită de toate documentele necesare semnării contractului, acesta fiind de altfel avizat de către parlamentar.
Concluzionând, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, atât în privința laturii obiective, cât și a celei subiective sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, motiv pentru care, în baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, aspect criticat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul motivelor de apel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, într-adevăr, în cauză, nu s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. anterior, nefiind valorificate în mod corespunzător îndeosebi împrejurările ce țin de fapta comisă, situație în care a fost stabilită o sancțiune penală greșit individualizată, inaptă să asigure realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen. anterior.
În acest sens, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, arată că, atunci când aplică pedeapsa, instanța de judecată trebuie să evalueze, pe de o parte, elementele ce țin de materialitatea faptei în sine, iar, pe de altă parte, datele referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreună aceste aspecte putând conduce la stabilirea în concret a periculozității sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce.
Or, în cauză, față de circumstanțele reale ale comiterii infracțiunii și datele ce caracterizează persoana inculpatei (reținute, de altfel, chiar în cuprinsul hotărârii apelate), conduita bună a acesteia înainte de săvârșirea infracțiunii, precum și atitudinea sa procesuală corespunzătoare nu se înfățișează, în opinia Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți, ca fiind împrejurări suficient de relevante pentru a justifica, în virtutea dispozițiilor art. 76 lit. e) C. pen. anterior, aplicarea sancțiunii amenzii în cuantum de 2000 RON.
Astfel, analizând gravitatea faptei pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată și condamnată în primă instanță, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că activitatea infracțională desfășurata de inculpată, prin care s-a adus o atingere relațiilor sociale referitoare la îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor conferite de calitatea de deputat în Parlamentul României, consecințele produse - constând în procurarea unor importante foloase materiale pentru fiica sa și implicit pentru sine - precum și calitatea în care inculpata a săvârșit infracțiunea nu justifică reținerea de circumstanțe atenuante judiciare și, ca urmare, aplicarea unei amenzi penale.
În raport cu toate aceste elemente legate de faptele comise și de persoana inculpatei Înalta Curte, înlăturând circumstanțele atenuante judiciare reținute de instanța de fond, Completul de 5 Judecători apreciază că stabilirea unei pedepse într-un cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, este îndestulătoare pentru a o determina pe inculpata din prezenta cauză să conștientizeze consecințele conduitei sale ilicite și să adopte, pe viitor, o atitudine de respect față de valorile sociale ocrotite de lege, realizându-se, astfel, scopul pedepsei, așa cum este reglementat de art. 52 C. pen.
Totodată, față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana inculpatei A., în conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. (3) C. pen. anterior, se va constata nedemnitatea acesteia în exercitarea:
1. dreptului de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen.;
2. dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., aceste drepturi urmând a fi avute în vedere pentru stabilirea conținutului pedepsei accesorii.
Prin urmare, pentru considerentele și în limitele mai sus menționate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 104 din data de 13 februarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013 va desființa, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:
În temeiul dispozițiilor art. 2531 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., prin înlăturarea dispozițiilor art. 74 lit. a), lit. c) și art. 76 lit. e) C. pen. anterior, va condamna pe inculpata A. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
Totodată, va aplicata inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. anterior.
În baza art. 81, 82 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., va suspenda condiționat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit conform dispozițiilor art. 82 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii va fi suspendată și executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. anterior se va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
Vor fi înlăturate dispozițiile art. 631 C. pen. anterior privind înlocuirea pedepsei amenzii în caz de sustragere de la executare cu rea credință.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 104 din data de 13 februarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013.
Desființează, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:
În temeiul dispozițiilor art. 2531 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., prin înlăturarea dispozițiilor art. 74 lit. a), lit. c) și art. 76 lit. e) C. pen. anterior, condamnă pe inculpata A. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. anterior.
În baza art. 81, 82 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., suspendă condiționat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit conform dispozițiilor art. 82 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. anterior atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
Înlătură dispozițiile art. 631 C. pen. anterior privind înlocuirea pedepsei amenzii în caz de sustragere de la executare cu rea credință.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 104 din data de 13 februarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013.
Obligă apelanta la plata sumei de 140 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2015.