Decizia penală nr. 18/2016
A. Judecata în primă instanță
I. Prin Sentința penală nr. 586 din 17 iunie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu din două infracțiuni de conflict de interese, prevăzute de art. 2531 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, într-o infracțiune de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. anterior și o infracțiune de conflict de interese în formă continuată, prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 33 lit. a) C. pen. anterior.
A făcut aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și în consecință:
În baza art. 2531 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. anterior.
În baza art. 71 C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 2531 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen. anterior.
În baza art. 71 C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior a contopit cele două pedepse de câte 3 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 3 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 81 C. pen. anterior, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 82 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
II. Pentru a pronunța această sentință, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat următoarele:
1. Prin Rechizitoriul nr. x/P/2011 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, la data de 11 septembrie 2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea a două infracțiuni de conflict de interese prevăzute de art. 2531 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Potrivit rechizitoriului, la data de 18 noiembrie 2011, A.N.I. a trimis la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Raportul de evaluare înregistrat la 7 noiembrie 2011 (denumit în continuare "Raportul de evaluare"), prin care a remarcat nerespectarea de către A., deputat în Parlamentul României, a dispozițiilor legale ce reglementează conflictul de interese, întrucât a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă în baza căruia fratele său, B., a fost angajat în perioada 15 decembrie 2008 - 7 martie 2011 în cadrul biroului parlamentar și a obținut un venit net de 19.767 RON.
În cursul urmăririi penale, fiind audiat, inculpatul a prezentat înscrisuri din care a rezultat că în perioada 2007 - 2011, în calitatea sa de deputat, a formulat la Camera Deputaților și o cerere de angajare și a surorii sale, C. și a avizat Contractul de muncă pe perioadă determinată al acesteia. Contractul de muncă a fost încheiat pentru perioada începând cu data de 15 decembrie 2008 până la sfârșitul mandatului de deputat, respectiv 7 martie 2011, iar veniturile nete obținute de C. au fost în sumă de 15.800 RON.
Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică sub nr. x/P/2011.
Prin rezoluția cu același număr din data de 25 iulie 2012, în baza art. 228 raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. anterior, față de inculpat s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior, pentru fapta săvârșită la data de 30 decembrie 2004 (cu privire la angajarea fratelui său, B.), apreciindu-se că fapta nu era prevăzută de legea penală. Totodată, prin aceeași rezoluție, în baza art. 228 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, față de inculpat s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii aceleiași infracțiuni, pentru fapta săvârșită la data de 15 decembrie 2008 (cu privire la angajarea surorii sale, D.), întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
La data de 23 ianuarie 2013, prin Ordonanța nr. x/C2/2012 a prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 și art. 220 C. proc. pen. anterior, infirmarea rezoluției dispuse la 25 iulie 2012 în Dosarul nr. x/P/2011 al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și trimiterea dosarului aceluiași organ de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.
Prin Rezoluția nr. x/P/2011 din 19 februarie 2013, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus începerea urmăririi penale față de A., pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior.
În fapt, potrivit actului de sesizare a instanței, inculpatul A. a fost ales deputat în Parlamentul României în legislaturile 2004 - 2008 și, respectiv 2008 - 2012, în cadrul Circumscripției electorale nr. 35 Suceava.
i) La data de 30 decembrie 2004, la propunerea inculpatului, a fost angajat de către Camera Deputaților fratele său B., prin Contractul individual de muncă, începând cu 3 ianuarie 2005 și până la sfârșitul primului mandat de deputat al inculpatului, cuantumul veniturilor nete din salarii plătite acestuia fiind de 11.635,6 RON.
ii) La data de 30 octombrie 2007, în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006, inculpatul a solicitat să fie încadrată în muncă și sora sa, C., în funcția de muncitor necalificat, cu un salariu de 499 RON, începând cu 1 noiembrie 2007 și până la sfârșitul primului mandat al inculpatului. Cererea de angajare a fost însoțită de copii ale următoarelor documente: actul de identitate al numitei C., certificatul de naștere, certificatul de căsătorie, foaie matricolă, certificate de naștere a copiilor, certificat de evaluare a examenului de capacitate, fișă de aptitudine, certificat de cazier fiscal juridic, curriculum vitae din care reiese faptul că nu a mai fost angajată până la acea dată.
La data de 30 octombrie 2007, ca urmare a propunerii formulate de inculpat, între C., sora acestuia și Camera Deputaților, reprezentată de Secretarul General s-a încheiat Contractul de muncă pentru perioada 1 noiembrie 2007 - sfârșitul primului mandat al deputatului, contract ce a fost avizat de către inculpat, în calitate de parlamentar.
iii) La data de 30 noiembrie 2008, inculpatul a fost reales deputat în circumscripția electorală nr. 35 Suceava, mandatul fiind validat prin Hotărârea nr. 40 din 19 decembrie 2008.
La data de 15 decembrie 2008, în calitate de deputat, în conformitate cu art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006, inculpatul a formulat cerere de angajare a fratelui său B. în funcția de șofer, cu un salariu de 933 RON și spor de confidențialitate de 15%, pe perioada 15 decembrie 2008 - sfârșitul celui de al doilea mandat al inculpatului. Cererea a fost însoțită de copii de pe următoarele documente: actul de identitate al numitului B., permis de conducere, diplomă de bacalaureat, fișă de aptitudini și un curriculum vitae, din care reiese faptul că a mai fost angajat la Camera Deputaților în calitate de șofer, în perioada 2002 - 2008.
La data de 15 decembrie 2008, ca urmare a propunerii formulate de inculpat, între B., fratele acestuia și Camera Deputaților, reprezentată de Secretarul general, s-a încheiat Contractul de muncă pentru perioada 15 decembrie 2008 - sfârșitul mandatului deputatului, contract ce a fost vizat de către inculpat, Direcția resurse umane, Direcția de salarizare și de Serviciul juridic.
La data de 23 februarie 2011, B. a formulat cerere prin care a solicitat încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 1 martie 2011, fiind emis, în temeiul art. 55 lit. b) C. muncii, Ordinul nr. 218 din 7 martie 2011 de încetare a Contractului individual de muncă din 15 decembrie 2008. Cuantumul veniturilor nete din salarii plătite de Biroul Permanent numitului B. în perioada 2009 - martie 2011 a fost de 19.767 RON.
iv) Tot la data de 15 decembrie 2008, inculpatul, în calitate de deputat, a formulat, în conformitate cu art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006, o cerere de angajare a surorii sale, C., în funcția de muncitor necalificat, cu un salariu de 657 RON, pentru perioada 15 decembrie 2008 - sfârșit mandatului. Cererea a fost însoțită de copii de pe următoarele documente: actul de identitate al numitei C., certificatul de naștere, certificatul de căsătorie, foaie matricolă, certificate de naștere a copiilor, certificat de evaluare a examenului de capacitate, fișă de aptitudine, certificat de cazier fiscal juridic, curriculum vitae.
La aceeași dată, 15 decembrie 2008, urmare propunerii formulate de inculpat, între C., sora acestuia și Camera Deputaților, reprezentată de Secretarul general, s-a încheiat Contractul de muncă pentru perioada 15 decembrie 2008 - sfârșitul mandatului deputatului, contract ce a fost avizat de către inculpat, Direcția resurse umane, Direcția de salarizare și de Serviciul juridic.
Prin Nota din 25 ianuarie 2010, inculpatul a propus, în conformitate cu prevederile Contractului individual de muncă din 15 decembrie 2008, modificarea clauzelor contractuale începând cu data de 1 ianuarie 2010, respectiv majorarea cuantumului salariului de la 657 RON la 705 RON, fiind, ulterior, încheiat Actul adițional la contractul din 15 decembrie 2008 în sensul celor menționate. Ulterior, prin Ordinul nr. 1.242 din 26 octombrie 2010, urmare a creșterii vechimii în muncă, s-a stabilit pentru C. un salariu de bază de 740 RON.
La data de 16 noiembrie 2011, C. a formulat cerere prin care a solicitat încetarea Contractului de muncă începând cu data de 14 noiembrie 2011, iar la data de 21 noiembrie 2011 a fost emis Ordinul nr. 1.391 prin care s-a dispus încetarea, începând cu data de 14 noiembrie 2011, a Contractului individual de muncă, în temeiul art. 55 lit. b) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii
Rechizitoriul menționează că solicitările de încetare ale contractelor de muncă au intervenit după ce A.N.I. s-a sesizat cu privire la existența conflictului de interese în ceea ce-l privește pe inculpatul A.
În drept, prin rechizitoriu s-a considerat că fapta inculpatului A., care în data de 15 decembrie 2008, în calitatea sa de deputat în cadrul Parlamentului României, Circumscripția electorală nr. 35 Suceava, a formulat cerere de angajare a fratelui său B. la Camera Deputaților și apoi a avizat Contractul de muncă pe perioadă determinată, în baza căruia s-a realizat, în mod direct, un folos material pentru fratele său, în cuantum de 19.767 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior.
S-a mai considerat că fapta inculpatului A., care începând cu anul 2007 până la data de 14 noiembrie 2011, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a formulat cerere de angajare a surorii sale C. la Camera Deputaților și, apoi, a avizat Contractul de muncă pe perioadă determinată în baza căruia s-a realizat, în mod direct, un folos material pentru sora sa, în cuantum de 15.800 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior.
Totodată, s-a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen. anterior privind concursul real de infracțiuni.
Rechizitoriul a avut în vedere următoarele texte de lege privind conflictul de interese, angajarea personalului la birourile parlamentare, tipurile de contracte și perfectarea acestora:
- art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, care definește conflictul de interese în sens administrativ, ca fiind "situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative";
- art. 71 din aceeași lege stabilește "principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice", respectiv "imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public";
- art. 2531 C. pen. anterior, introdus prin Legea nr. 278/2006, potrivit căruia infracțiunea de conflict de interese constă în "fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv (...)";
- art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, ce definește funcționarul public ca fiind persoana care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.;
- art. 145 C. pen. anterior, ce definește termenul de "public" ca fiind tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică serviciile de interes public, precum și bunurile de fel, care, potrivit legii, sunt de interes public. Instituțiile publice sunt definite în literatura de specialitate ca servicii publice care se înființează, reorganizează și desființează, prin lege sau potrivit legii de către Parlament, Guvern, ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de către consiliile județene și locale, în scopul satisfacerii unor interese generale de specialitate ale membrilor societății;
- art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor (devenit art. 38 alin. (9)), ce prevede că "angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților (...) se face prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, încadrarea salariaților se face prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaților (...), la propunerea deputaților (...) în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheie între deputații (...) în cauză și persoana fizică";
- art. 38 alin. (8) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, care dispune că drepturile bănești ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaților și senatorilor se asigură din sumele forfetare alocate lunar demnitarilor (suma echivalentă cu o indemnizație și jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului);
- art. 6 alin. (7) din Hotărârea nr. 1 din 30 mai 2006 pentru aprobarea Normelor privind modul de utilizare și justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputați și senatori în circumscripțiile electorale (act normativ în vigoare până în luna iulie 2013) prevede că în cazul contractelor individuale de muncă (la care, conform legii, deputatul nu este parte), parlamentarul completează o "cerere de încadrare în muncă pe perioadă determinată" (formular tip), prin care solicită angajarea unei persoane, indicând numele acesteia, funcția conform nomenclatorului funcțiilor, salariul și perioada de încadrare; ulterior, dosarul conținând formularul de contract individual de muncă semnat de viitorul angajat și documentele specifice angajării (acte de stare civilă, acte de studii, avize medicale, fișa de cazier etc.) se depune la Direcția resurse umane din cadrul Camerei Deputaților, unde este verificat și avizat, și ulterior trimis pentru avizare și la Direcția salarizare și la Serviciul juridic. De asemenea, contractul de muncă se supune avizării deputatului care a formulat solicitarea de angajare. Avizele se concretizează prin semnarea formularului de contract la rubricile corespunzătoare. După obținerea tuturor avizelor, contractul individual de muncă este prezentat spre semnare Secretarului General al Camerei Deputaților, ca reprezentant legal al Camerei Deputaților, moment din care se consideră perfectat. În ceea ce privește contractele civile, acestea se încheie direct între deputat, în calitate de beneficiar și persoana fizică, în calitate de prestator, fără a fi necesară vreo altă viză; singura obligație a deputatului beneficiar vizează depunerea unui exemplar al contractului civil la Direcția resurse umane din cadrul Camerei Deputaților, activitate care este formală, deoarece contractul își produce efecte de la data încheierii.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: Raportul de evaluare și documentele care au stat la baza întocmirii acestuia, hotărârile Camerei Deputaților nr. 34/2004 și nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși, lista persoanelor angajate în cadrul Biroului parlamentar al învinuitului, copiile contractelor individuale de muncă privind pe B., cererile inculpatului A. în care solicita încadrarea în muncă a fratelui său, copii de pe actele necesare angajării aflate în dosarul personal al salariatului, carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, diplomă de licență, diplomă de master, fișă de aptitudine, curriculum vitae, copiile contractelor individuale de muncă privind pe C., cererile inculpatului A. prin care solicita încadrarea în muncă a surorii sale, copii de pe actele necesare angajării aflate în dosarul personal al salariatei; carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, diplomă de licență, diplomă de master, fișă de aptitudine, curriculum vitae, ordinele nr. 218/2011 și 1.391/2011 de încetare a contractelor individuale de muncă, declarațiile învinuitului A., declarațiile martorilor E. și F., dispoziții legislative în vigoare la data săvârșirii faptei, dar și ulterioare.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, la 24 februarie 2012 și, respectiv, 26 septembrie 2013, inculpatul A. a confirmat derularea evenimentelor, astfel cum au fost descrise anterior, însă și-a susținut nevinovăția sub aspectul comiterii infracțiunii de conflict de interese, precizând că avea nevoie de un conducător auto cu experiență și cunoscător de limbă poloneză, condiții îndeplinite de fratele său. Totodată, inculpatul a susținut că nu a săvârșit vreo infracțiune, deoarece contractele de muncă au fost încheiate de către Camera Deputaților, cu avizul Serviciului Juridic și, totodată, a considerat că nu exista vreo interdicție legală privind angajarea membrilor de familie în cadrul birourilor parlamentare. De asemenea, inculpatul a invocat în apărare împrejurarea că, prin Sentința nr. 29/2012 din data de 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus anularea Raportului de evaluare.
În legătură cu acest ultim aspect, organul de urmărire penală a considerat că hotărârea irevocabilă prin care instanța de contencios administrativ a interpretat în sens administrativ instituția conflictului de interese, prin raportare la prevederile Legii nr. 161/2003, nu influențează în vreun fel analiza conținutului constitutiv al infracțiunii de conflict de interese.
Analizând activitatea derulată de inculpat, procurorul a reținut că prima reglementare clară pe tema conflictului de interese a fost făcută în titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri.
S-a arătat că, potrivit definiției cuprinse în art. 70 din actul normativ amintit, conflictul de interese nu a fost definit ca infracțiune, ci ca incompatibilitate care atrăgea anularea actelor rezultate, precum și măsuri de sancționare administrativă, disciplinară sau penală, în acest din urmă caz răspunderea penală putând fi antrenată doar în condițiile în care fapta întrunea elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Menționându-se că infracțiunea de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior a fost introdusă prin Legea nr. 278/2006, reglementare ce nu se suprapune cu cea conținută de art. 70 din Legea nr. 161/2003, s-a arătat că cele două instituții au denumiri asemănătoare, însă nu pot fi confundate, având în vedere că au regimuri juridice diferite, condiții diferite și atrag răspunderi de natură diferită.
Cum această situație este întâlnită și pentru alte noțiuni cu care operează legea penală, precum "funcționar public" sau "membru de familie", s-a precizat că în toate aceste cazuri, singura normă relevantă pentru a analiza conținutul unei infracțiuni este norma penală, astfel că invocarea altor prevederi legale nu are nicio influență asupra existenței infracțiunii.
Actul de sesizare a instanței a subliniat următoarele aspecte:
i) Calitatea de subiect activ al infracțiunii de conflict de interese a parlamentarilor.
Precizându-se că, prin definiție și conținut, infracțiunea de conflict de interese a preluat din elementele constitutive ale infracțiunilor de corupție, în proximitatea cărora a fost poziționată, rechizitoriul a considerat că subiectul activ al infracțiunii este unul calificat: funcționarul public cu competență să îndeplinească acte sau să participe la luarea deciziilor, legea necondiționând ca aceste acte sau decizii să fie netemeinice, nelegale sau ilicite.
Astfel, parlamentarii sunt subiect activi ai infracțiunii de conflict de interese, având calitatea de funcționari în sensul legii penale, textul legii referindu-se la orice persoană care exercită o însărcinare în serviciul unei unități publice, indiferent de modul de învestire, inclusiv parlamentarii.
În accepțiunea dispozițiilor art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, actul de sesizare al instanței reține că prin "funcționar public" se înțelege "orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145".
S-a arătat că, în vederea stabilirii calității de funcționar public, nu are relevanță titlul însărcinării ("cu orice titlu") sau modalitatea învestirii: alegere, numire, repartizare, concurs ("indiferent cum a fost învestită"), din expresia "cu orice titlu" folosită de legiuitor, rezultând că este suficient ca subiectul activ al infracțiunii să exercite în fapt o însărcinare în serviciul unei autorități publice, instituții publice, instituții sau alte persoane juridice de interes public. Aceeași concluzie a fost extrasă și din mențiunea "indiferent cum a fost învestită", în acest caz apreciindu-se că legiuitorul dorește să sublinieze că nu are relevanță validitatea raportului de muncă, nici nu este necesar să existe un contract de muncă sau o numire în funcție, fiind suficientă exercitarea atribuțiilor funcției pentru ca făptuitorul să poată fi tras la răspundere penală.
Precizându-se că art. 145 din același Cod definea termenul "public" ca fiind "tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public", s-a considerat că în cazul parlamentarului nu există, din punct de vedere administrativ, o "fișă a postului", prin care să-i fie stabilite atribuțiile concrete de serviciu, ci, în realitate, atribuțiile de serviciu ale parlamentarului ce poartă însemnele autorității legiuitoare sunt laborios stabilite prin acte normative, fiind prevăzute sub forma competențelor, a drepturilor și a obligațiilor, a interdicțiilor și incompatibilităților, precum și a normelor imperative de comportament conținute în acte normative, care nu au caracter limitativ (Constituția României, Legea nr. 96/2006 și altele).
ii) Folosul material
S-a menționat că infracțiunea de conflict de interese nu este o infracțiune de rezultat, ci o infracțiune de pericol concret, prin instaurarea neîncrederii în obiectivitatea și imparțialitatea funcționarului public, instaurarea suspiciunii de fraudă și decredibilizarea instituției pentru incapacitatea de a selecta cu rigoare persoana funcționarului public, în care cetățeanul să aibă deplină încredere, iar actele și deciziile acestuia să fie primite fără îndoială și rezerve.
Conform practicii judiciare constante a instanțelor de judecată în ceea ce privește infracțiunile de conflict de interese, s-a apreciat că pentru existența acestei infracțiuni nu este nevoie de producerea unei pagube, ci doar de realizarea unui folos material, pentru sine, soț/soție etc., folos ce nu trebuie să fie injust, astfel cum s-a întâmplat și în speța de față.
Rechizitoriul a menționat că nu este suficient să se îndeplinească un anume act, ci este necesar ca acel act să fi produs și un folos material persoanei prevăzute de textul de incriminare. Pe de altă parte, s-a arătat că, așa cum s-a precizat în literatura de specialitate, realizarea folosului material pentru persoanele enumerate de lege nu trebuie să fie în legătură de conexitate cu producerea unui prejudiciu instituției sau autorității în slujba căreia funcționarul își desfășoară activitatea.
Astfel, s-a susținut că faptele descrise au creat o stare de pericol la adresa valorilor sociale ocrotite de lege referitoare la funcționarea instituțiilor, având în vedere că interesul patrimonial indirect al parlamentarului poate influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin, fiind astfel îndeplinită urmarea prevăzută în norma de incriminare.
iii) Latura subiectivă
În rechizitoriu s-a precizat că, sub aspectul laturii subiective, inculpatul A. a acționat cu intenția frauduloasă de a-și avantaja propria familie în obținerea de foloase materiale, din fondurile Camerei Deputaților, beneficiarii acestor venituri fiind sora și fratele său care, anterior, nu au mai obținut venituri salariale din colaborări.
Deși inculpatul a invocat necunoașterea normei de incriminare, apărarea sa a fost înlăturată, având în vedere principiul "nemo censetur ignorare legem", care exprimă ideea că nimeni nu se poate apăra invocând ignoranța sau eroarea sa în drept.
S-a reținut prin rechizitoriu, că apărările inculpatului, potrivit cărora a consultat decidenți din cadrul Camerei Deputaților, sunt combătute de declarațiile martorilor E., consilier parlamentar în cadrul Direcției de resurse umane și F., șef Serviciu juridic al Camerei Deputaților, ce au fost audiați în cadrul Dosarului nr. x/P/2013.
Martora E. a declarat că angajarea cu contract de muncă a personalului biroului se face la propunerea deputatului în care este specificată funcția, salariul și perioada. A precizat că parlamentarii erau liberi să angajeze persoana pe care o doreau ca salariat în cadrul biroului, iar documentele necesare pentru angajare erau depuse la Serviciul administrativ resurse umane, unde se verifica dacă funcția corespunde studiilor, salariul propus să se încadreze în limitele stabilite în nomenclatoare, se stabilea vechimea în muncă pe baza documentelor depuse și se înregistra și se dădea număr matricol contractului, după care contractul însoțit de cerere mergea spre viză la Direcția de salarizare, la Serviciul juridic și la Secretarul General în vederea semnării. Martora a declarat că "nici un deputat nu a întrebat în scris sau verbal dacă își poate angaja vreo rudă în cadrul Biroului parlamentar și în caz afirmativ care sunt consecințele juridice, respectiv dacă săvârșesc infracțiunea de conflict de interese".
Cu ocazia audierii sale, F. a declarat că Serviciul juridic al Camerei Deputaților are ca atribuție verificarea legalității clauzelor contractuale, de întocmirea formalităților de angajare, modificare și încetare a contractelor individuale de muncă pentru personalul serviciilor Camerei Deputaților și celor încadrați la Birourile Parlamentare se ocupă Serviciul Administrare Resurse Umane. A arătat faptul că anterior încheierii contractelor de muncă pentru angajarea unor persoane în cadrul Birourilor Parlamentare nu i s-a solicitat personal și nici nu are cunoștință să fi existat vreo astfel de solicitare din partea vreunui deputat dacă se află sau nu într-un conflict de interese.
Având în vedere cele expuse, procurorul a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior, deoarece la propunerea inculpatului A. au fost angajați sora și fratele său de către Camera Deputaților, prin contracte individuale de muncă care au fost avizate de către deputat și în urma cărora au fost obținute venituri salariale.
Totodată, a apreciat că modalitatea și împrejurările concrete în care inculpatul a comis faptele, corelate cu scopul urmărit prin incriminarea conflictului de interese, anume acela de a asigura o comportare corectă a funcționarului public în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în afara unor interese private, conduc la concluzia că fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
De asemenea, procurorul a menționat faptul că în Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în M. Of. nr. 459 din 25 iulie 2013, în art. 38 alin. (11) se prevede că "membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea nu pot fi angajați la respectivul birou parlamentar", iar în art. 49 din același act normativ se menționează că: "încălcarea prevederilor legale referitoare la conflictul de interese", constituie abatere disciplinară parlamentară, dacă, potrivit legii nu constituie infracțiune.
S-a precizat că în reglementarea din Legea nr. 161/2003 este definit conflictul de interese în sens administrativ, ca abatere disciplinară în caz de încălcare a "codului deontologic" și nu aspectul penal, infracțiunea de conflict de interese prevăzută de art. 2351 C. pen. având un sens mai larg decât cel prevăzut de Legea nr. 96/2006.
Rechizitoriul a menționat că din datele existente în dosarul cauzei a rezultat că B. a fost angajat, în funcția de șofer în cadrul biroului parlamentar al deputatului A. și în perioada 3 ianuarie 2005 - 15 decembrie 2008.
Întrucât conflictul de interese a fost incriminat în anul 2006, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 278 din 4 iulie 2006 pentru modificarea și completarea C. pen., precum și pentru modificarea și completarea altor legi, s-a precizat că fapta deputatului de a propune Camerei Deputaților, la data de 30 decembrie 2004, angajarea fratelui său și de a aviza, la aceeași dată, Contractul individual de muncă din 30 decembrie 2004 nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese comisă în aceste împrejurări.
S-a reținut, în acest sens, că potrivit principiului neretroactivității legii penale prevăzut de art. 11 C. pen. "Legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârșite, nu erau prevăzute ca infracțiuni".
Cu referire la situația de fapt reținută de acuzare, procurorul a făcut trimitere la următoarele aspecte legislative:
Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, în vigoare la data încheierii contractului de muncă în cauză, prevedea în art. 38 că: "în scopul exercitării mandatului în circumscripțiile electorale, deputații și senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaților și, respectiv, al Senatului, echivalentă cu o indemnizație și jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului. În limita sumei prevăzute la alin. (1), deputații și senatorii pot organiza, separat sau prin asociere, birouri parlamentare, ca regulă, în circumscripțiile electorale în care au fost aleși. Deputații care reprezintă organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale pot organiza birouri parlamentare și în alte circumscripții electorale decât cele în care au fost aleși".
În alin. (6) al art. 38 din Legea nr. 96/2006 se prevedea că: "angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor se face prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, încadrarea salariaților se face prin ordin al Secretarului General al Camerei Deputaților sau al Senatului, după caz, la propunerea deputaților sau a senatorilor în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheie între deputații sau senatorii în cauză și persoana fizică. Modul de utilizare și justificare a sumei forfetare se stabilește prin hotărâre a birourilor permanente reunite ale celor două Camere, care se publică în M. Of. al României, Partea I".
Prin Hotărârea nr. 1/2006 a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului publicată în M. Of. nr. 498/2006 au fost aprobate Normele privind modul de utilizare și justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputați și senatori în circumscripțiile electorale, norme care evidențiază faptul că această sumă forfetară se acordă lunar, iar aprobarea efectuării cheltuielilor se dă de către deputat, respectiv senator, inclusiv confirmarea realității și legalității efectuării acestor cheltuieli.
Astfel, potrivit art. 6 alin. (7) din Hotărârea nr. 1/2006, în cadrul birourilor se pot angaja personal cu contractul de muncă pe perioadă determinată, potrivit nomenclatorului funcțiilor prevăzut în anexa nr. 5 sau colaboratori, pe bază de contract civil, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7, cărora li se stabilesc atribuții și răspunderi potrivit legii. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe perioadă determinată, conform modelului prevăzut în anexa 6 și statutului deputaților și senatorilor, încadrarea se face prin ordin al Secretarului General al Camerei Deputaților/Senatului după caz, la propunerea deputaților și senatorilor în cauză. Cererea de încadrare în muncă pe durată determinată vizată de Secretarul General al Camerei Deputaților/Senatului se va depune la Direcția pentru resurse umane și salarizare, respectiv la Direcția resurse umane, anterior încetării raporturilor de muncă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8. Contractele de muncă și cele civile, pentru birourile parlamentare ale deputaților, vor fi vizate de Biroul contencios și se depun la Direcția pentru resurse umane și salarizare din cadrul Camerei Deputaților. Contractul de muncă al personalului biroului deputatului/senatorului încetează la cererea deputatului/senatorului, în cazul în care titularului mandatului îi încetează calitatea de deputat/senator, potrivit legii.
În consecință, contractul individual de muncă pentru personalul angajat la un birou parlamentar a fost apreciat ca fiind un contract tip, aprobat prin anexa nr. 6 la Hotărârea nr. 1/2006 a Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, care conține clauze specifice, cu obligații atât pentru salariat, cât și pentru angajatori - Biroul parlamentar și Camera Deputaților - avizarea contractului fiind făcută și de către deputat.
S-a arătat că modelul tip al cererii parlamentarului de încadrare în muncă a personalului la biroul său parlamentar, cu indicarea persoanei, funcției, salariului și perioadei de încadrare, este cuprins în anexa nr. 8 la Hotărârea nr. 1/2006 a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.
Totodată, rechizitoriul menționează că, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (8) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 31/2006, numirea în funcții a personalului la birourile parlamentare din circumscripțiile electorale se face la propunerea deputatului respectiv.
În actul de sesizare s-au menționat următoarele date cu privire la persoana inculpatului:
Inculpatul A. este căsătorit, are studii superioare, stagiul militar satisfăcut, a fost deputat în Parlamentul României în legislaturile 2004 - 2008 și 2008 - 2012 și nu are antecedente penale. Cu ocazia audierii, acesta a recunoscut situația de fapt reținută și a pus la dispoziția procurorului acte cu privire la săvârșirea celei de a doua infracțiuni, recunoscând faptul că a propus și angajarea surorii sale la Camera Deputaților.
În cauză nu au fost dispuse măsuri asigurătorii.
2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/1/2013 la data de 18 septembrie 2013, fiind repartizată Completului de Fond nr. 10 și primind termen de judecată la data de 7 februarie 2014, după intrarea în vigoare a noilor coduri în materie penală.
a. Măsuri dispuse în cursul judecății în fața primei instanțe. Camera preliminară.
La primul termen de judecată, prin Încheierea de ședință din 7 februarie 2014, s-a constatat că dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței anterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen. și nu s-a început cercetarea judecătorească, așa încât, făcându-se aplicarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, s-a dispus trimiterea cauzei la judecătorul de cameră preliminară pentru a proceda potrivit art. 342 - 348 C. proc. pen.
În procedura de cameră preliminară inculpatul nu a formulat cereri și excepții și nici instanța nu a ridicat din oficiu excepții.
După parcurgerea procedurii de cameră preliminară, prin Încheierea nr. 290 din 27 martie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea Rechizitoriului cu nr. x/P/2011 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, la 11 septembrie 2013, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.
Prin aceeași încheiere, judecătorul de cameră preliminară a verificat competența secției penale a Înaltei Curți, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora cauzele aflate în curs de judecată în primă instanță la data intrării în vigoare a legii noi, în care nu s-a început cercetarea judecătorească, se soluționează de către instanța competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeași lege.
Competența de judecată în primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost apreciată în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. anterior, fiind determinată de calitatea inculpatului de deputat a inculpatului A. la momentul săvârșirii presupuselor fapte ce constituie obiectul acuzației.
Din actele dosarului a rezultat că inculpatul a avut calitatea de deputat în perioadele 2004 - 2008 și 2008 - 2012, astfel cum rezultă din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 36/2004 cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși la data de 28 noiembrie 2004, publicată în M. Of. al României nr. 1.218 din 17 decembrie 2004 și Hotărârea Camerei Deputaților nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși la data de 30 noiembrie 2008, publicată în M. Of. al României nr. 859 din 19 decembrie 2008. S-a constatat că inculpatul are calitatea de deputat și în prezent, în baza unui mandat ce a început în 2012.
Prin raportare la calitatea inculpatului, s-a apreciat că nu s-a modificat competența personală, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță, printre altele, infracțiunile săvârșite de deputați.
În procedura de cameră preliminară, verificarea legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală de către procuror s-a realizat în condițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013. S-a considerat că, deși dispozițiile C. proc. pen. sunt de imediată aplicare, norma tranzitorie menționată prevede că actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen., cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de lege.
Încheierea prin care s-a dispus, printre altele, începerea judecății a rămas definitivă.
B. Judecata pe fond
Inculpatul nu a dorit să uzeze de procedura abreviată a recunoașterii învinuirii, prevăzută de art. 375 C. proc. pen., arătând că a formulat cererea de angajare și a avizat contractul de angajare a rudelor sale în considerarea faptului că statutul deputaților și senatorilor nu prevedea o interdicție expresă în acest sens.
După începerea judecății, la termenul din 8 mai 2014 au fost audiați inculpatul, precum și martorii E. și F.
Totodată, prin Încheierea din 8 mai 2014 a fost respinsă cererea formulată de inculpat privind audierea martorului G., în legătură semnarea de către acesta a contractelor de muncă pe perioadă determinată, apreciindu-se că nu este utilă, în raport cu probatoriul administrat. De asemenea, instanța a încuviințat cererea inculpatului de a se solicita Camerei Deputaților să înainteze ordinul de încadrare a numitului B.
C. Probatoriile administrate în fața instanței de fond
i) Martorul E. a declarat că începând cu anul 1996 este angajată a Biroului de Resurse Umane din cadrul Camerei Deputaților, în calitate de consilier parlamentar. A precizat că "În cadrul Biroului de Resurse Umane sunt foarte multe cereri de angajare și îmi aduc aminte că și inculpatul A. a formulat o astfel de cerere. Odată cu cererea de angajare se depune și un contract de muncă pe durată determinată, în două exemplare, completat de cel ce urma să fie angajat și de către deputat, la rubricile pe care îi priveau pe aceștia, urmând ca, în continuare, acesta să fie completat de Direcția Resurse Umane cu anumite date, respectiv sporul de vechime, numărul de zile de concediu care i se cuveneau. După completarea acestor date, contractul primea un număr matricol și actele, respectiv cererea și cele două contracte erau trimise spre avizare la directorul Resurse Umane, la directorul de la Direcția de Salarizare și la șeful Serviciul Juridic, toate din cadrul Camerei Deputaților. După aceea primea cele 3 vize, contractele de muncă erau prezentate la secretarul general al Camerei Deputaților pentru a fi semnate. În mod concret, eu verificam dacă la dosar existau toate documentele menționate într-o notă emisă de Direcția Resurse Umane. Stabileam, așa cum am arătat sporul de vechime, numărul de zile de concediu, dacă actul de studii prezentat corespunde funcției pentru care se propunea angajarea. Nu făcea parte din obiectul meu de angajare să verific dacă persoana care solicita angajarea este rudă cu solicitantul. Este adevărat însă că am văzut că, uneori, persoane a căror angajare se solicită, avea același nume cu cel care solicită angajarea. În prezent știu că pe solicitarea de angajare este trecută interdicția de a angaja rude până la gradul al III-lea, iar deputatul trebuie să își asume conținutul declarației. Cu toate acestea, nu intră în atribuțiile noastre să verificăm dacă acea declarație corespunde adevărului".
La întrebarea dacă verificau îndeplinirea condițiilor prevăzute de C. muncii, formulată de reprezentantul Ministerului Public, martora a răspuns afirmativ, arătând că atât nota, cât și verificările efective se realizau cu respectarea condițiilor prevăzute în C. muncii privind angajarea.
La întrebarea dacă își menține afirmația făcută în cadrul urmăririi penale, privind posibilitatea pentru parlamentari de a propune angajarea oricăror persoane care îndeplineau condițiile C. muncii pentru a fi angajate, martora a răspuns că își menține această afirmație. Totodată, martora a precizat că în perioada de referință, respectiv 2007 - 2008, nu cunoaște să fi existat vreo interdicție de angajare a rudelor deputaților.
ii) Martorul F. a declarat: "În perioada 2004 - 2008 am fost expert în cadrul Serviciului Juridic al Camerei Deputaților, din 2008 am devenit consilier, iar din 2011 ocup funcția de șef al serviciului juridic. În calitate de membru al Serviciului Juridic, datoria mea era să verific legalitatea clauzelor contractuale raportat strict la prevederile C. muncii și la dispozițiile speciale ale art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006. Potrivit prevederilor regulamentului de organizare și funcționare, nu verificam raportul dintre deputat și persoana care se solicita a fi angajată, respectiv dacă acestea sunt rude. De astfel, la serviciul juridic nici nu se comunicau înscrisuri din care să putem verifica acele raporturi. La serviciul juridic erau înaintate cererea de angajare și contractul individual de muncă. Coincidența de nume nu însemna că persoanele erau rude. Nici în prezent nu avem atribuțiunea de a verifica gradul de rudenie dintre solicitant și persoana care se solicita a fi angajată. Cunosc, însă, că în conținutul cererii s-a introdus de curând o declarație pe care deputatul trebuie să o facă în legătura cu existența unei relație de rudenie cu persoana a cărei angajare o solicită. Aceasta mențiune a fost introdusă după modificarea Legii nr. 96/2006".
La întrebarea dacă deputații au întrebat la Serviciul juridic despre existența vreunei interdicții cu privire la angajarea rudelor, formulată de instanță, martorul a răspuns că "anterior încheierii contractelor de muncă, nici unul dintre deputații nu a formulat o astfel de întrebare, nici mie personal și nici celorlalți angajați ai serviciului. Cred că inculpatul Longher, în urmă cu un an sau doi a întrebat dacă există o interdicție de angajare a rudelor, însă nu pe mine personal, știu că a existat o astfel de discuție cu colegii mei."
iii) Inculpatul A. a declarat următoarele: "Sunt deputat în Parlamentul României din anul 2002 și în prezent mă aflu la cel de al patrulea mandat. Recunosc comiterea faptelor cu următoarele precizări: La începutul fiecărui mandat de deputat am primit o mapă în care se aflau, pe lângă alte acte și cereri tip pentru angajarea unor persoane în cadrul Biroului Parlamentar. Așa încât, eu am completat acele cereri cu numele fratelui meu, B. și respectiv, a surorii mele C. Precizez că pentru ambii am formulat astfel de cereri în anul 2008 și, respectiv, 2007 pentru soră. Am propus ca fratele meu să fie angajat ca șofer, iar sora mea să fie angajată ca muncitor necalificat. Am înaintat aceste cereri Camerei Deputaților, nu îmi aduc aminte exact care era circuitul lucrărilor. A urmat procedura de angajare, iar eu am dat un aviz pe contractele de muncă încheiate atât pentru fratele meu, cât și pentru sora mea. Din câte știu contractele de muncă sunt semnate de secretarul general al Camerei Deputaților. Am făcut propunerea de angajare a rudelor mele și am avizat contratele de muncă fără să îmi dau seama că aș încălca legea, întrucât știam că noi, deputații, nu suntem funcționari publici, iar statutul Camerei Deputaților nu interzicea în mod expres angajarea rudelor, pentru acea perioadă. Știu că în prezent, statutul s-a modificat și s-a instituit o interdicție în acest sens. Nu am menționat în cererile de angajare formulate că persoane pe care le propun a fi angajate sunt rudele mele. Aș vrea sa arăt că în prezent în noul formular de angajare, după modificarea statutului, a fost introdusă această mențiune a interdicției de a propune angajarea rudelor. La momentul înaintării cereri către Camera Deputaților, în fiecare caz, era însoțită de o copie a actului de identitate, o copie a diplomei de studii și alte documente".
La întrebarea, formulată de Reprezentantul Ministerului Public, dacă a discutat cu vreo persoană referitor la statul de funcționar public al deputatului, inculpatul a răspuns: "din câte știu, există o decizie a Curții Constituționale și, de asemenea, a existat o hotărâre a Camerei Deputaților din care rezultă că deputații nu sunt funcționari publici. De asemenea, am mai vorbit despre acest aspect la biroul Contabilitate din cadrul Camerei Deputaților".
La întrebarea, formulată de Reprezentantul Ministerului Public, dacă aceste discuții despre statutul de funcționar public au avut loc la momentul angajării celor două persoane sau ulterior, când au fost formulate plângeri de către ANI, inculpatul a declarat: "Aceste discuții au avut loc după angajare, când am fost întrebat de către presă dacă B. este fratele meu, atunci mi-am pus problema și am început să întreb în legătură cu existenta vreunei interdicții".
La întrebarea dacă în acea mapă, înmânată la momentul preluării mandatului de deputat, exista și un contract de muncă tipizat (întrebare formulată de apărătorul său ales), inculpatul a răspuns: "Precizez că în acea mapă se afla și un tipizat de contract de muncă pe care îl completa angajatorul, respectiv Camera Deputaților, în nici un caz eu. De fapt nu îmi mai aduc aminte dacă exista vreo rubrică pe care trebuia sa o completez eu".
Totodată, la întrebarea dacă contractul de muncă era avizat și de alte persoane înainte de a fi avizat de către inculpat, formulată de apărătorul ales, inculpatul a declarat: "Nu îmi mai aduc aminte. Aș mai vrea să precizez că secretatul general al Camerei Deputaților trebuia să completeze un ordin, fără de care persoana angajată nu putea să lucreze în mod efectiv".
iv) Instanța a avut în vedere înscrisurile administrate în faza de urmărire penală: Raportul de evaluare, documentele care au stat la baza întocmirii acestuia, hotărârile Camerei Deputaților nr. 34/2004 și nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși, lista persoanelor angajate în cadrul Biroului parlamentar al învinuitului, copiile contractelor individuale de muncă privind pe B., cererile inculpatului A., în care acesta solicita încadrarea în muncă a fratelui său, copii de pe actele necesare angajării aflate în dosarul personal al salariatului, carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, diplomă de licență, diplomă de master, fișă de aptitudine, curriculum vitae, copiile contractelor individuale de muncă privind pe C., cererile inculpatului A. prin care solicita încadrarea în muncă a surorii sale, copii de pe actele necesare angajării aflate în dosarul personal al salariatei; carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, diplomă de licență, diplomă de master, fișă de aptitudine, curriculum vitae, ordinele nr. 218/2011 și 1.391/2011 de încetare a contractelor individuale de muncă, declarațiile învinuitului A., declarațiile martorilor E. și F. date în altă cauză, vizând o procedură care interesa și prezenta cauză, dispoziții legislative în vigoare la data săvârșirii faptei dar și ulterioare.
În cursul judecății, urmare a solicitării instanței de a comunica ordinul de angajare al numitului B., Camera Deputaților a transmis următoarele înscrisuri: Ordinul secretarului general al Camerei Deputaților nr. 174 din 7 martie 2003 privind aprobarea normelor cadru ale contractului individual de muncă, în copie certificată, modelul de contract individual de muncă, în copie certificată, punctul de vedere comunicat de Direcția generală resurse umane și salarizare a Camerei Deputaților, prin Adresa din 19 mai 2014, privind încheierea contractului individual de muncă a numitului B. și Hotărârea Birourilor Permanente ale Camerei deputaților și senatului nr. 1/2006 pentru aprobarea Normelor privind modul de utilizare și justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputați și senatori în circumscripțiile electorale, publicate în M. Of. nr. 498 din 8 iunie 2006.
Din conținutul punctului de vedere comunicat de Direcția generală resurse umane și salarizare a Camerei Deputaților - prin Adresa din 19 mai 2014 - referitor la încheierea contractului individual de muncă a numitului B., rezultă că nu a existat un ordin de încadrare a acestuia din urmă, angajarea având loc prin încheierea contractului individual de muncă cu această persoană.
La termenul din 23 mai 2014, reprezentantul Ministerului Public a depus, în copie, Acordul de recunoaștere a vinovăției din 10 martie 2014 emis în Dosarul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, privind pe inculpatul A. și minuta din Dosarul nr. x/1/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind pe același inculpat.
Inculpatul a depus la dosar Decizia civilă nr. 6.874 din 23 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
d. Apărările formulate de inculpat
Inculpatul a susținut că în cauză nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, sub aspectul tipicității, cu referire la calitatea de funcționar public a subiectului activ, a realizării elementului material al laturii obiective, a urmării imediate, a existenței vinovăției în forma cerută de lege și a susținut că faptele sunt permise de lege.
3. Analizând materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut, sub aspectul situației de fapt, următoarele:
Inculpatul a deținut calitatea de deputat în Parlamentul României în cursul a două mandate, desfășurate pe perioadele 2004 - 2008 și 2008 - 2012.
Din actele existente în dosarul de urmărire penală a rezultat că în perioada primului mandat, în calitate de deputat în Circumscripția electorală nr. 35 Suceava, inculpatul, în nume propriu, a completat și a semnat o cerere tip de încadrare în muncă pe durată determinată, solicitând, în conformitate cu art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, angajarea în cadrul biroului său parlamentar a numitei C., începând cu data de 1 noiembrie 2007 și până la sfârșitul primului mandat de parlamentar, în 2008.
Ca urmare a acestei cereri, între Camera Deputaților, în calitate de angajator, reprezentată legal de secretarul general și C., în calitate de salariată, s-a încheiat Contractul individual de muncă din 30 octombrie 2007.
Contractul a fost avizat de către inculpat, în calitate de deputat în circumscripția căruia angajata urma să-și desfășoare activitatea, de Direcțiile de resurse umane și salarizare și de Serviciul juridic și semnat de secretarul general, în calitate de reprezentant legal al Camerei Deputaților.
În perioada celui de-al doilea mandat, în aceeași calitate de deputat în Circumscripția electorală nr. 35 Suceava, inculpatul, în nume propriu, a completat și a semnat două cereri tip de încadrare în muncă pe durată determinată, solicitând, în conformitate cu art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, angajarea în cadrul biroului său parlamentar a numiților B. și C., începând cu data de 15 decembrie 2008 și până la sfârșitul mandatului său de parlamentar.
Ca urmare a acestor cereri, între Camera Deputaților, în calitate de angajator, reprezentată legal de secretarul general și B., respectiv C. în calitate de salariați, s-au încheiat contractele individuale de muncă din 15 decembrie 2008.
Contractele au fost avizate de către inculpat, în calitate de deputat în circumscripția căruia angajații urmau să-și desfășoare activitatea, de Direcțiile de resurse umane și salarizare și de Serviciul juridic și a fost semnat de secretarul general, în calitate de reprezentant legal al Camerei Deputaților.
Totodată, din actele de stare civilă ale inculpatului și ale numiților C. și B., dar și din anexa la adresa Ministerului Administrației și Internelor, a rezultat că aceste persoane sunt frați.
S-a mai reținut că, potrivit rechizitoriului, pe baza contractelor de muncă anterior menționate, B. a obținut un venit salarial în cuantum total de 19.767 RON, iar C. un venit salarial în cuantum total de 15.800 RON.
Aspectele anterior menționate, rezultate din acte, nu au fost contestate de către inculpat, care a recunoscut că a completat și semnat cererile de angajare și a avizat contractele de muncă pe baza cărora C. și B. au obținut veniturile salariale menționate, cât și existența relației de rudenie cu cei doi.
Instanța de fond a făcut mențiunea că în cursul urmăririi penale nu au fost audiați în mod nemijlocit martori, fiind atașate la dosar declarațiile date de martorii E. și F. în altă cauză, vizând o procedură care interesa și prezenta cauză.
Ca atare, în cursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii E. și F., angajați ai Camerei Deputaților, declarațiile lor fiind considerate a avea relevanță din perspectiva apărării formulate inculpat, care a considerat că martorii au avut un rol asemănător cu al său în ceea ce privește angajarea numiților C. și B., respectiv au avizat contractele de muncă și au verificat îndeplinirea condițiilor necesare angajării acestora fără să semnaleze existența interdicției de angajare a rudelor.
Prima instanță a menționat că, audiată fiind în cursul cercetării judecătorești, martora E., consilier parlamentar în cadrul Direcției resurse umane, a declarat, în esență, că potrivit atribuțiilor de serviciu, examina dacă erau îndeplinite condițiile de angajare în conformitate cu dispozițiile C. muncii și nu avea obligația de a verifica existența unei relații de rudenie a parlamentarului cu persoana a cărei angajare o propunea. Totodată, s-a arătat că martorul F. (din 2008 consilier, iar în prezent șef al Serviciului juridic) a declarat că, potrivit atribuțiilor sale de serviciu, verifica legalitatea clauzelor contractuale și nu raporturile dintre deputat și persoana propusă în vederea încadrării cu contract individual de muncă.
S-a considerat că declarațiile martorilor, deși au relevat atribuțiile de serviciu ale acestora în legătură cu încheierea contractelor de muncă pentru birourile parlamentare, inclusiv cu privire la încheierea contractelor din prezenta cauză, nu înlătură și nici nu diminuează răspunderea pe care inculpatul o avea cu privire la propriile acțiuni vizând încheierea acelor contracte cu atât mai mult cu cât inculpatul era singura persoană care cunoștea starea de conflict de interese în care se află.
S-a apreciat că obligația de a releva existența unei situații de conflict de interese incumba inculpatului, astfel cum menționează dispozițiile art. 79 alin. (2) ale Legii nr. 161/2003: "în cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință." Totodată, alin. (4) al aceluiași articol stabilește că încălcarea dispozițiilor alin. (2) poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii.
Prima instanță a caracterizat conflictul de interese, potrivit normei de incriminare a faptei tipice, ca reprezentând "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică."
Sub aspectul laturii obiective, instanța de fond a apreciat că infracțiunea de conflict de interese presupune acțiunea de îndeplinire a unui act ori de participare la luarea unei decizii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos patrimonial.
S-a precizat că prin îndeplinirea unui act se înțelege efectuarea oricărui act ce face parte din îndatoririle de serviciu ale subiectului activ, indiferent dacă este vorba de întocmirea unui înscris sau de realizarea unei acțiuni la care acesta este ținut în virtutea atribuțiilor sale.
Spre deosebire de îndeplinirea unui act, care este acțiunea exclusiv personală a funcționarului public, instanța a considerat că participarea la luarea unei decizii semnifică îndeplinirea unei atribuțiuni de serviciu în situația în care decizia nu aparține în totalitate funcționarului, ci aceasta trebuie luată, în colectiv, de mai multe persoane, caz în care, în această calitate, împreună cu ceilalți membri, funcționarul public ia decizii păgubitoare pentru instituție, unitate etc. și aducătoare de beneficii pentru acesta, soț, rudă ori afin etc.
Situația de fapt descrisă a fost apreciată ca relevând materializarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de conflict de interese, în modalitatea îndeplinirii unor acte, constând în formularea propunerilor de angajare a numiților B. și C. în cadrul biroului său parlamentar, ca o condiție prealabilă încheierii contractului de muncă, dar și prin participarea la luarea deciziei de angajare, constând în avizarea contractelor de muncă pe perioadă determinată prin care au fost angajate persoanele menționate.
S-a făcut referire la dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006, potrivit cărora angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor se face prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil. Astfel, în cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, încadrarea salariaților se face prin ordin al Secretarului General al Camerei Deputaților sau al Senatului, după caz, la propunerea deputaților sau a senatorilor în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheie între deputații sau senatorii în cauză și persoana fizică. Modul de utilizare și justificare a sumei forfetare se stabilește prin hotărâre a birourilor permanente reunite ale celor două Camere, care se publică în M. Of. al României.
Totodată, instanța de fond a menționat prevederile art. 6 alin. (7) din Hotărârea nr. 1/2006, potrivit cărora, în cadrul birourilor se poate angaja personal cu contract de muncă pe perioadă determinată, potrivit nomenclatorului funcțiilor prevăzut în anexa nr. 5 sau colaboratori, pe bază de contract civil, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7, cărora li se stabilesc atribuții și răspunderi potrivit legii.
S-a reținut că, potrivit normelor anterior menționate, în cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe perioadă determinată, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 și statutului deputaților și senatorilor, încadrarea se făcea prin ordin al Secretarului General al Camerei Deputaților/Senatului, după caz, la propunerea deputaților și senatorilor în cauză. Cererea de încadrare în muncă pe durată determinată, vizată de Secretarul General al Camerei Deputaților/Senatului, se depunea la Direcția pentru resurse umane și salarizare, respectiv la Direcția resurse umane, anterior încetării raporturilor de muncă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8. Contractele de muncă și cele civile pentru birourile parlamentare ale deputaților erau avizate de Biroul contencios și se depuneau la Direcția pentru resurse umane și salarizare din cadrul Camerei Deputaților. Contractul de muncă al personalului biroului deputatului/senatorului înceta la cererea deputatului/senatorului, în cazul în care titularului mandatului îi înceta calitatea de deputat/senator, potrivit legii.
S-a precizat că modelul contractului individual de muncă pentru personalul angajat la un birou parlamentar a fost aprobat prin anexa nr. 6 la Hotărârea nr. 1/2006 a Birourilor permanente reunite ale celor două camere ale Parlamentului, fiind un contract tip, a cărui avizare se realizează și de către deputat, în timp ce modelul tip al cererii parlamentarului de încadrare în muncă a personalului la biroul său parlamentar, cu indicarea persoanei, funcției, salariului și perioadei de încadrare este cuprins în Anexa nr. 8 la Hotărârea nr. 1/2006 a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.
S-a menționat că regimul juridic specific personalului încadrat la Birourile parlamentare se regăsește și în Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor Camerei Deputaților aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 31/2006, republicată în M. Of. nr. 450 din 30 iunie 2009, iar în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (8) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 31/2006, numirea în funcții a personalului la birourile parlamentare din circumscripțiile electorale se face la propunerea deputatului respectiv.
Instanța de fond, făcând referire la textele de lege anterior menționate, care descriu procedura de numire în funcții a personalului în cadrul birourilor parlamentare, a apreciat că această procedură a fost respectată de către inculpat, menționând, totodată, că pentru incidența normei de incriminare nu este necesar ca îndeplinirea unui act sau luarea unei decizii să se fi realizat prin încălcarea atribuțiilor de serviciu.
S-a arătat că aceleași texte de lege relevă competența inculpatului în calitate de deputat, la îndeplinirea actului și la luarea deciziei de angajare, întrucât în lipsa propunerii de angajare formulată de acesta sau fără avizul său, angajarea unei persoane în cadrul Biroului parlamentar nu era posibilă.
Prin urmare, s-a considerat că atribuțiile de serviciu ale parlamentarului nu se limitează la cele de legiferare, ci cuprind orice atribuții ce-i sunt stabilite de lege, în considerarea funcției pe care o deține.
Cu privire la urmarea imediată produsă s-a reținut că prin participarea la îndeplinirea procedurii de angajare a persoanelor cu care avea o relație de rudenie, inculpatul a urmărit obținerea unui folos patrimonial din bugetul Camerei Deputaților pentru rudele sale, împrejurare ce a conferit conduitei acestuia atributele unui comportament interzis de norma de incriminare a faptei de conflict de interese.
S-a apreciat că proveniența folosului patrimonial, dar și relația de rudenie a funcționarului public cu beneficiarii acestui folos, sunt elementele care caracterizează conduita interzisă de norma de incriminare. Or, în cauză, folosul patrimonial a fost obținut pe seama unui terț, reprezentat de stat, prin Camera Deputaților, beneficiare fiind rudele inculpatului, persoane expres menționate de norma de incriminare.
Instanța de fond a făcut referire la Hotărârea nr. 1/2006 a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, publicată în M. Of. nr. 498/2006, prin care au fost aprobate Normele privind modul de utilizare și justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputați și senatori în circumscripțiile electorale, care evidențiază faptul că această sumă forfetară se acordă lunar, iar aprobarea efectuării cheltuielilor se dă de către deputat, respectiv senator, inclusiv confirmarea realității și legalității efectuării acestor cheltuieli.
S-a mai referit la Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, în vigoare la data încheierii contractelor de muncă în cauză, care prevedea în art. 38 că: "în scopul exercitării mandatului în circumscripțiile electorale, deputații și senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaților și, respectiv, al Senatului, echivalentă cu o indemnizație și jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului. În limita sumei prevăzute la alin. (1), deputații și senatorii pot organiza, separat sau prin asociere, birouri parlamentare, ca regulă, în circumscripțiile electorale în care au fost aleși. Deputații care reprezintă organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale pot organiza birouri parlamentare și în alte circumscripții electorale decât cele în care au fost aleși".
S-a arătat că, în baza acestor texte de lege, prin încheierea contractelor de muncă, persoanele angajate au primit lunar salariu asigurat din fondurile alocate de Camera Deputaților pentru cheltuielile biroului parlamentar, iar nu din indemnizația pe care inculpatul a primit-o în calitate de deputat. În această modalitate, B. a obținut un venit salarial în cuantum total de 19.767 RON, iar C. un venit salarial în cuantum total de 15.800 RON.
Întrucât textul de incriminare nu cere ca folosul să fie injust, s-a apreciat că veniturile obținute din salariu, reprezentând retribuirea muncii prestate, îndeplinesc condiția atașată elementului material a obținerii unui folos patrimonial pentru o rudă.
Cum norma incriminatoare impune atât natura folosului, care trebuie să fie exclusiv de natură patrimonială (material), cât și beneficiarul folosului, care trebuie să fie una dintre persoanele arătate în textul de lege, prima instanță a considerat că prin comiterea faptei nu este necesar să se producă o vătămare a intereselor persoanei juridice ori autorității respective, ci este suficient ca actul material să fi produs un folos celui în favoarea căruia se acționează, persoanelor arătate în textul de incriminare.
Deși inculpatul a susținut că nu sunt îndeplinite cerințele esențiale ale elementului material, acesta nu a negat că, în calitate de deputat, a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a celor două rude, respectiv a fratelui și surorii, conduită care s-a materializat în completarea celor trei cereri de angajare anterior menționate cu prilejul prezentării situației de fapt. De asemenea, nu a negat că a vizat contractele de muncă pe durată determinată prin care cele două rude ale sale au fost angajate, fiind retribuite din fondurile alocate biroului parlamentar.
Pentru considerentele expuse, contrar celor susținute de inculpat instanța de fond a constatat ca fiind îndeplinite elementele laturii obiective ale infracțiunilor de conflict de interese reținute în sarcina inculpatului.
Sub aspectul laturii subiective, plecând de la premisa că toate condițiile elementului material sunt întrunite, inclusiv sub aspectul provenienței folosului patrimonial, instanța de fond s-a aplecat asupra existenței sau nu a unei stări de conflict a inculpatului în momentul comiterii faptei, în raport cu dispozițiile legii penale.
Sub acest aspect, s-a constatat că inculpatul a acționat cu intenție directă, fiind evidentă intenția acestuia de a acționa în interesul direct al rudelor sale, cărora, prin îndeplinirea unor acte și participarea la luarea deciziilor de angajare, le-a facilitat obținerea de foloase materiale din bugetul Camerei Deputaților.
Prin urmare, susținerile inculpatului vizând lipsa vinovăției în forma cerută de lege nu fost apreciate de prima instanță ca nefiind întemeiate.
Inculpatul a contestat îndeplinirea condiției privind calitatea subiectului activ al infracțiunii de conflict de interese, susținând că nu a avut calitatea de funcționar public, întrucât mandatul parlamentar este o demnitate publică, prin raportare la considerentele unor decizii ale Curții Constituționale.
S-a arătat că subiectul activ al infracțiunii de conflict de interese este calificat, respectiv funcționarul public care are competența de a îndeplini acte sau/și de a participa la luarea deciziilor. Astfel, în accepțiunea dispozițiilor art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, prin funcționar public se înțelege "orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145"; art. 45 C. pen. anterior definește termenul "public" ca fiind "tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public".
A considerat că, în vederea stabilirii calității de "funcționar public", în sensul normei penale, nu are relevanță titlul însărcinării, sau modalitatea de învestire (alegere, numire, repartizare, concurs), fiind suficient ca subiectul calificat să exercite, în fapt, o însărcinare în serviciul unei autorități publice, instituții publice, instituții sau alte persoane juridice de interes public.
Semnificația noțiunii de "funcționar public" din dreptul penal a fost considerată a avea un înțeles mai larg decât cea de "funcționar" din dreptul administrativ, datorită caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. Instanța de fond a făcut referire la doctrină, arătând că în legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține sau, cu alte cuvinte, dacă își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală, supus unui anumit statut și regim juridic.
Prima instanță a menționat că legea penală face trimitere la noțiunea de "autorități publice", noțiune care, potrivit dispozițiilor titlului III din Constituția României, are în sfera sa de cuprindere, pe lângă organele administrației publice (centrale de specialitate și locale) și Parlamentul, Președintele României, Guvernul, precum și autoritatea judecătorească (instanțele judecătorești, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii).
S-a referit la împrejurarea că prin Decizia nr. 279/2006 a Curții Constituționale, invocată de inculpat (prin care, între altele, s-a constatat că dispozițiile art. 38 - 41 din Legea nr. 96/2006 sunt constituționale), s-a arătat că "suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, iar Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român", considerându-se că această poziționare a Parlamentului în sistemul autorităților publice implică recunoașterea în favoarea deputaților și senatorilor a unui statut special, cuprinzând și măsuri de protecție a demnității publice pe care o exercită, de natură să le asigure independența și prestigiul necesar în îndeplinirea atribuțiilor, la adăpost de constrângeri materiale și tentații de corupție.
În legătură cu statutul special al parlamentarilor, prima instanță a menționat că, sesizată fiind, în baza art. 146 lit. a) din Constituție, Curtea Constituțională, analizând constituționalitatea proiectului legii de modificare a Legii nr. 96/2006, a arătat că "(...) statutul constituțional și legal al membrilor Parlamentului, ca reprezentanți ai poporului, este diferit de statutul funcționarilor publici și, în general, de al celorlalți cetățeni, ceea ce determină, în consecință, particularități cu privire la exercitarea anumitor drepturi (fragment care, scos din context, a fost invocat în apărare de inculpat)" dar că "acest statut nu poate fi reținut ca justificând o diferență de tratament juridic în raport cu celelalte categorii de persoane cărora li se aplică Legea nr. 176/2010 (privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice) întrucât, din perspectiva obiectului și scopului acestei reglementări - care vizează asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale - toate persoanele menționate la art. 1 alin. (1) din lege se află în aceeași situație juridică, circumscrisă încă din titlul reglementării, prin sintagma "funcții și demnități publice", în considerarea căreia le revin obligații specifice.
Instanța de fond s-a raportat și la cadrul legal internațional, precizând că în Convenția penală cu privire la corupție adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999 la Strasbourg și ratificată de România prin Legea nr. 27/2002 se utilizează noțiunea de "agent public", cu privire la care se stipulează, în cuprinsul art. 1, că este interpretată prin referire la definiția noțiunilor de "funcționar", "funcționar public", "ministru", "primar" sau "judecător" în dreptul național al statului în care persoana în cauză exercită această funcție, dar și la modul în care aceasta este aplicată în dreptul său penal, iar în art. 4 se folosește noțiunea de "membru al unei adunări publice naționale", categorie care îi are în vedere pe parlamentarii aleși sau numiți la nivelul adunărilor regionale sau naționale, care exercită puteri legislative sau administrative.
În condițiile în care mandatul parlamentar este definit ca o funcție de demnitate publică (art. 16 alin. (3) Constituție), s-a arătat că persoanele care ocupă această funcție exercită atribuții și responsabilități stabilite în temeiul Constituției și al legii, în scopul realizării prerogativelor de putere cu care sunt învestite la nivelul cel mai înalt în statul român. Având în vedere sfera atribuțiilor ce intră în competența funcțiilor alese, s-a apreciat drept justificată vocația acestora la calitatea de subiect activ pentru infracțiunile de serviciu și de corupție.
În consecință, prima instanță a considerat că parlamentarii au calitatea de funcționari publici în sensul normei penale, fiind, prin urmare, subiecți activi ai infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior.
S-a făcut referire la dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. a) din Noul C. pen., care prevăd că au statutul de funcționar public, în sensul legii penale, persoanele care exercită atribuții și responsabilități în scopul realizării prerogativelor puterii legislative: parlamentarii, senatori și deputați, inclusiv organele lor de conducere (președinții și vicepreședinții, chestorii și secretarii Camerei Deputaților și ai Senatului României). De asemenea, s-a subliniat că, în considerentele Deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2014, Curtea Constituțională a reținut că "în condițiile în care mandatul prezidențial și cel parlamentar sunt definite ca funcții de demnitate publică, persoanele care ocupă aceste funcții exercită atribuții și responsabilități stabilite în temeiul Constituției și a legii, în scopul realizării prerogativelor de putere cu care sunt învestite, fiind justificată vocația acestora la calitatea de subiect activ pentru infracțiunile de serviciu și pentru infracțiunile de corupție".
S-a analizat apărarea inculpatului referitoare la împrejurarea că membrii Comisiei permanente a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, comisie însărcinată prin Legea nr. 96/2006 cu interpretarea unitară și aplicarea corectă a prevederilor Legii privind Statutul deputaților și senatorilor, a principiilor și regulilor de conduită parlamentară, precum și oricăror probleme legate de aplicarea ei, au emis la 18 noiembrie 2011 Hotărârea privind interpretarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 publicată în M. Of., Partea a II-a, nr. 179 (XVIII) - nr. 29/C din data de 19 octombrie 2011, stabilind, în mod cert și neechivoc, că situația de conflict de interese nu poate fi reținută în privința angajării personalului birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor prin încheierea unui contract de muncă pe perioadă determinată sau a unui contract civil, indiferent de calitatea persoanei angajate.
Prima instanță a considerat că respectiva comisie nu este organ de legiferare, interpretare ori de aplicare a legii în materie penală, nu se poate substitui legiuitorului și nici puterii judecătorești și nu poate formula aprecieri cu valoare de principiu ori de îndrumare în ceea ce privește existența unei infracțiuni, a conținutului constitutiv al acesteia și/sau a sferei de aplicare a unor norme de incriminare, astfel că hotărârea menționată anterior nu este de natură să împiedice ori să limiteze incidența dispozițiilor art. 2531 C. pen. anterior.
De asemenea, inculpatul a susținut că interdicția de angajare a rudelor în cadrul Biroului parlamentar nu a existat în Legea nr. 96/2006 și nu a prevăzut că norma de incriminare a conflictului de interese este aplicabilă în situația în care ar încălca o astfel de interdicție.
Cu referire la această apărare, instanța de fond a constatat că norma juridică are acest conținut din anul 2006, când incriminarea faptei de conflict de interese s-a realizat prin art. I pct. 61 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea C. pen. precum și pentru modificarea și completarea altor legi publicate în M. Of. nr. 601 din 12 iulie 2006, fiind în acord cu Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, iar interpretarea textului de incriminare determină concluzia că fapta inculpatului intră în sfera ilicitului penal în măsura în care activitățile funcționarului public se circumscriu interesului particular, concretizat într-o conduită de a nu acționa cu transparență și de a nu se abține de la luarea unei decizii, cu scopul realizării unui folos material pentru oricare dintre persoanele menționate în norma de incriminare, astfel că nu poate fi primită apărarea referitoare la faptul că inculpatul ar fi fost surprins de o dispoziție legală nouă pentru a se putea comporta, în sensul impus de aceasta.
S-a apreciat că norma indică cu precizie conduita interzisă de lege, iar interpretarea textului nu ridică probleme deosebite, astfel încât nu se pune problema lipsei de previzibilitate a legii penale.
Lipsa unei interdicții exprese referitoare la angajarea rudelor în Legea privind Statutul deputaților și senatorilor nu a fost considerată relevantă, deoarece normele interne ale Parlamentului nu afectează în niciun mod conduita impusă funcționarului public prin normele de drept penal, iar cele două tipuri de norme au regimuri juridice diferite, condiții diferite și atrag răspunderi de natură diferită.
S-a subliniat că singura normă relevantă în aprecierea caracterul penal al faptelor comise de inculpat este cea penală, fiind lipsită de interes o dispoziție (sau lipsa unei dispoziții exprese) dintr-un alt act normativ care ține de alt domeniu al dreptului.
Prin urmare, invocarea de către inculpat a existenței unei cauze justificative, constând în aceea că Legea nr. 96/2006 recunoștea dreptul parlamentarului de a angaja rudele în cadrul biroului parlamentar, a fost apreciată ca neîntemeiată.
În ceea ce privește previzibilitatea normei penale cuprinsă în art. 2531 C. pen. anterior, prima instanță a constatat îndeplinirea calității legii de a fi previzibilă atunci când cetățenii dispun de informații suficiente și prealabile asupra normei juridice aplicabile într-o situație dată, astfel încât persoana în cauză să poată înțelege care este sensul acesteia și faptul că i se aplică.
Caracterul unei norme de a fi lege presupune, în opinia instanței de fond, ca o persoană să poată prevedea, într-o măsură rezonabilă, consecința unui act de conduită, iar cerința de previzibilitate a normei penale se analizează în mod flexibil, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei și prin intermediul unor diferite criterii, scopul conceptului de previzibilitate depinzând într-un grad considerabil de felul incriminării, domeniul pentru care a fost reglementată și calitatea celor cărora le este adresată.
S-a arătat că jurisprudența Curții europene este constantă în a considera că profesioniștii din anumite domenii au o obligație de prevedere a normei penale mai extinsă decât o persoană obișnuită (cauza Soros c. Franța, Hotărârea din 6 octombrie 2011, cauza Valico c. Italia, Hotărârea din 21 martie 2006, cauza Eurofinacom c. Franța, Hotărârea din 7 septembrie 2004).
S-a apreciat că încălcarea unei norme penale se analizează diferit în funcție de calitatea inculpatului, iar gradul de previzibilitate crește în cazul profesioniștilor care au alte obligații de prevedere în domeniul în care activează.
În speță, prima instanță s-a referit la calitatea inculpatului de deputat în Parlamentul României, autoritate legiuitoare, dar și la experiența acestuia în cadrul acestei autorități, inculpatul fiind deputat din anul 2004 și s-a apreciat că înțelegerea sensului legii este o activitate cotidiană pentru acesta.
S-a apreciat, de asemenea, că soluția de neîncepere a urmăririi penale dată inițial în cauză de către Parchet nu a fost de natură să-l exonereze pe inculpat de răspundere penală.
În concluzie, prima instanță a constatat că situația de fapt expusă în rechizitoriu rezultă din probele administrate, întregul probatoriu relevând, dincolo de orice dubiu rezonabil, existența faptelor săvârșite de inculpat și vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese.
În drept, corespunzător momentului comiterii faptelor, respectiv sub imperiul legii vechi, anterior datei de 1 februarie 2014 când a intrat în vigoare noul C. pen., prima instanță a reținut că fapta inculpatului care, în calitate de deputat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în octombrie 2007 și decembrie 2008, a formulat două cereri de încadrare în muncă pe durată determinată și a avizat contractele individuale de muncă din 30 octombrie 2007 și din 15 decembrie 2008, privind angajarea rudei sale, C., în cadrul biroului parlamentar, cu consecința obținerii de către aceasta a unui un folos patrimonial în cuantum total de 15.800 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese săvârșită în formă continuată, prevăzută, la momentul epuizării, de art. 2531 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
Deși prin rechizitoriu s-a reținut comiterea faptei în modalitatea anterior descrisă și s-a apreciat că actele materiale repetate caracterizează o unitate naturală de infracțiune, prima instanță a constatat că, în realitate, prin modul concret în care a acționat, inculpatul a comis actele materiale în mod repetat, la interval de aproximativ un an, fiecare prezentând conținutul aceleiași infracțiuni, ceea ce a condus la concluzia existenței unei unități legale de infracțiune.
În consecință, a fost admisă cererea procurorului, formulată la termenul din 8 mai 2014 și reiterată cu prilejul dezbaterilor, de a se dispune schimbarea încadrării juridice, prin reținerea formei continuate a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, prin raportare la actele materiale repetate și rezoluția infracțională unică.
Prima instanță a mai apreciat că fapta inculpatului care, în calitate de deputat, în decembrie 2008, a formulat o cerere de încadrare în muncă pe durată determinată și a avizat Contractul individual de muncă din 15 decembrie 2008 privind angajarea rudei sale, B., în cadrul biroului parlamentar, cu consecința obținerii de către aceasta a unui un folos patrimonial în cuantum total de 19.767 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, prevăzută, la momentul săvârșirii, de art. 2531 C. pen. anterior.
S-a constatat că inculpatul a comis cele două infracțiuni de conflict de interese înainte de a fi condamnat definitiv pentru una dintre ele, astfel că s-a reținut existența unui concurs real de infracțiuni, prevăzut, la momentul definitivării acestuia, de art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.
S-a apreciat că încadrarea juridică dată faptelor de conflict de interese corespunde incriminării din legea penală în vigoare la data comiterii infracțiunilor și a sesizării instanței.
Prima instanță a menționat că, în timpul judecării cauzei, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele, în ceea ce privește infracțiunea de conflict de interese, respectiv, modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracțiune.
Ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, s-a apreciat necesară soluționarea conflictului legilor, în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.
Prima instanță a constatat că, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, excepție ce impune ca, într-o situație tranzitorie, cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale.
S-a făcut referire la dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen., potrivit căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, dar și la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care, sesizată fiind cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), Curtea Constituțională a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.
Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive a implicat, în prealabil, evaluarea, de către prima instanță, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță, utilizând criteriul aprecierii in concreto.
Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, instanța a observat că, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii, îndeplinită în cauză, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.
S-a realizat verificarea în legile succesive a existenței continuității incriminării (dacă legea nouă nu suprimă o incriminare sau nu restrânge sfera de incidentă a unui anumit text, astfel încât fapta concretă să nu mai întrunească condițiile impuse de acesta), a condițiilor de tragere la răspundere penală și a regimului sancționator.
Astfel, s-a reținut că infracțiunea de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior avea următorul conținut: "fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă sau un afin până la gradul II inclusiv (...) se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă".
Potrivit art. 301 C. pen., "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv (...) se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică".
Examinând textele anterior menționate din perspectiva îndeplinirii condițiilor de incriminare s-a constatat că infracțiunea de conflict de interese, în modalitățile concrete în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, așadar, corespondent în noua reglementare.
Sub aspectul sancțiunii, s-a reținut că art. 2531 C. pen. anterior prevedea o pedeapsă cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă, în timp ce art. 301 C. pen. prevede că limitele speciale ale pedepsei sunt cuprinse între 1 și 5 ani închisoare și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
Comparând cele două texte care incriminează aceeași faptă în legi succesive, prima instanță a constatat că sunt asemănătoare sub aspectul conținutului, singura deosebire vizând cuantumul pedepsei, întrucât minimul special al pedepsei prevăzute de legea nouă a fost majorat de la 6 luni la un an închisoare, iar maximul special menținut, ceea ce ar fi condus la concluzia că legea veche este mai favorabilă inculpatului.
Cu toate acestea, întrucât compararea limitelor speciale de pedeapsă din legile succesive nu este suficientă pentru alegerea legii mai favorabile fiind hotărâtoare pedeapsa concretă ce ar putea fi aplicată ca urmare a individualizării pedepsei, prima instanță a stabilit că individualizarea pedepsei precede operațiunii de determinare a legii penale mai favorabile.
S-a pornit de la împrejurarea că, la individualizarea pedepsei pentru fiecare infracțiune, instanța are în vedere criteriile generale de individualizare, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prima instanță a ținut seama de natura infracțiunilor comise de inculpat, perioada în care s-a derulat activitatea infracțională (2007 - 2011), calitatea în care le-a comis (deputat în Parlamentul României), scopul urmărit (subordonarea interesul național interesului personal al deputatului, prin facilitarea obținerii de foloase materiale rudelor sale din bugetul statului), urmarea produsă (afectarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului) dar și de existența unei cauze legale de agravare a răspunderii penale (forma continuată a infracțiuni de conflict de interese).
A mai avut în vedere atitudinea inculpatului după comiterea infracțiunii, rezultând din comportarea sa sinceră în cursul procesului, căreia i-a dat semnificația unei circumstanțe atenuante judiciare, prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior. Astfel, deși urmărirea penală se efectua față de inculpat doar cu privire la una dintre infracțiuni (privind pe B.) acesta a declarat organelor de urmărire penală că a comis și o a doua infracțiune (privind pe C.) și, ca urmare a autodenunțării sale, au fost efectuate cercetări cu privire la această faptă, dispunându-se trimiterea în judecată a inculpatului pentru o pluralitate de infracțiuni.
În conformitate cu dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, prima instanță a avut în vedere să aplice inculpatului pentru fiecare dintre infracțiunile de conflict de interese câte o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, de câte 3 luni închisoare, dând astfel efect circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior și apreciind că acest cuantum corespunde pericolului social concret al faptei și periculozității inculpatului, cu referire la aptitudinea acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Întrucât infracțiunile se află în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen. anterior, în temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) din același cod, instanța de fond a dispus contopirea celor două pedepse anterior menționate rezultând o pedeapsă de 3 luni închisoare.
S-a observat că, potrivit legii noi, asemenea circumstanțe atenuante referitoare la poziția procesuală sinceră a inculpatului nu au corespondent în art. 75 alin. (2) C. pen., astfel că prin aplicarea legii noi, pedeapsa ce ar putea fi aplicată inculpatului ar fi reprezentat minimul special prevăzut de art. 301 C. pen., respectiv, un an închisoare, în mod evident, creând o situație mai grea inculpatului.
Referitor la condițiile de existență a infracțiunii, instanța de fond s-a referit la dispozițiile art. 35 C. pen. în vigoare, care prevăd o condiție specială de calificare a infracțiunii continuate referitoare la subiectul pasiv, în sensul că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.
S-a arătat că această condiție specială nu exclude reținerea în cauză a formei continuate, întrucât nu se aplică infracțiunilor de pericol cum este și infracțiunea de conflict de interese. Chiar dacă obținerea unui folos material este o condiție pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de conflict de interese, s-a considerat că acest aspect nu conferă faptei caracterul unei infracțiuni de prejudiciu, întrucât principalele relații sociale apărate de lege țin de corecta și transparenta exercitare a relațiilor de serviciu. În consecință, s-a apreciat că infracțiunea de conflict de interese nu este una de rezultat, ci una de pericol concret.
În ceea ce privește tratamentul sancționator, s-a constatat că, în principiu, legea nouă este mai favorabilă, întrucât reduce sporul aplicabil la trei ani. Cu toate acestea, prima instanță nu a aplicat un spor de pedeapsă, în raport cu reținerea formei continuate.
S-a subliniat că regimul sancționator al concursului de infracțiuni, prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., este mai sever decât tratamentul sancționator prevăzut de C. pen. anterior, întrucât în cauză, la pedeapsa cea mai grea, s-ar impune, în mod obligatoriu, adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, ceea ce în mod evident ar îngreuna situația inculpatului.
Prin urmare, prima instanță a considerat că pedeapsa calculată potrivit dispozițiilor din legea nouă este mai severă decât cea care ar putea fi aplicată inculpatului pe baza legii vechi, astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului a fost stabilită a fi legea veche.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Referitor la pedepsele accesorii, s-a constatat că săvârșirea de infracțiunilor de conflict de interese constituie un argument pertinent și suficient pentru a conduce la concluzia că inculpatul este nedemn să exercite funcții publice sau implicând exercițiul autorității de stat, câtă vreme în calitate de deputat a pus interesul privat deasupra celui național.
În consecință, în temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. anterior, prima instanță a interzis inculpatului, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din același cod, pe perioada executării pedepselor principale.
Referitor la pedeapsa complementară, s-a reținut că, potrivit art. 2531 C. pen. anterior, legiuitorul prevedea obligativitatea interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă, însă prevederile alin. (1) al acestui articol stabilesc faptul că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani.
În acest sens, au fost menționate prevederile art. 65 alin. (3) C. pen. anterior, conform cărora condiția arătată în alin. (1), cu privire la cuantumul pedepsei principale, trebuie să fie îndeplinită și în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.
Ca atare, având în vedere pedepsele principale aplicate în cauză, de câte 3 luni închisoare, prima instanță a constatat că nu se pot aplica pedepse complementare.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, punând în balanță circumstanțele reale ale comiterii faptelor, calitatea în care inculpatul a săvârșit infracțiunile, dar și circumstanțele sale personale (vârstă, pregătire profesională), s-a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen. anterior, poate fi atins și fără executarea în regim de detenție a pedepsei, reținându-se că din datele prezentate privind persoana inculpatului, acesta are aptitudinea subiectivă de a se îndrepta prin autoeducare.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile de aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen. anterior, prima instanță a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 82 C. pen. anterior.
Solicitarea inculpatului de a i se aplica dispozițiile art. 80 C. pen. privind renunțarea la aplicarea pedepsei, în ipoteza în care s-ar aplica legea nouă, nu a putut fi primită, raportat la împrejurarea că prima instanță a apreciat că nu ar fi îndeplinită condiția prevăzută de art. 80 alin. (1) lit. b) C. pen.
B. Judecata în apel
I. Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, la data de 24 iunie 2014 a declarat apel inculpatul A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la data de 25 noiembrie 2015 sub nr. x/1/2015.
II. Criticile formulate de apelantul inculpat
Prin motivele scrise de apel, depuse la dosar la 29 ianuarie 2015, dar și prin cele orale, inculpatul a reiterat apărările formulate la fond, solicitând, sub un prim aspect, admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, în principal, achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., apreciindu-se că în cauză există o cauză justificativă, prin raportare la prevederile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 și ale art. 6 din Hotărârea nr. 1/2006 a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, publicată în M. Of. nr. 498/2006, în forma vigoare la data săvârșirii faptelor, care nu impuneau vreo interdicție privind angajarea de către parlamentari a personalului din biroul parlamentar din teritoriu. Ca atare, apelantul a apreciat că exercitarea dreptului prevăzut de dispozițiile art. 38 din Legea nr. 96/2006 - în sensul angajării de către inculpat a fratelui și surorii sale în cadrul biroului parlamentar - s-a încadrat în drepturile conferite de legea menționată.
Sub un alt aspect, a solicitat instanței de apel să dispună achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală și nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege), considerând că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
Sub aspectul laturii obiective, a susținut că, pe de o parte, activitatea de angajare a rudelor sale în cadrul propriului birou parlamentar de circumscripție nu poate fi considerată drept act îndeplinit în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, nefiind pusă în pericol îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor de parlamentar ce reveneau apelantului, iar, pe de altă parte, calitatea inculpatului de funcționar public este discutabilă.
În ce privește latura subiectivă, a apreciat că, datorită situației ambigue create de dispozițiile contradictorii conținute de Legea nr. 96/2006, vinovăția apelantului inculpat nu poate fi reținută.
III. Procedura în fața Completului de 5 Judecători
La termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2016, solicitarea pentru angajarea unui apărător ales formulată de apelantul inculpat A. a fost admisă de către instanța de apel, care a dispus amânarea cauzei pentru data de 8 februarie 2016.
La termenul din 8 februarie 2016, apelantul inculpat a declarat, în prezența apărătorului ales, avocat H., că nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel.
La solicitarea apelantului inculpat, Completul de 5 Judecători a încuviințat depunerea la dosar a unui înscris, constând în Hotărârea din 21 octombrie 2015 a Comisiei permanente a Camerei Deputaților și Senatului privind interpretarea dispozițiilor alin. (11) din art. 38 al Legii nr. 96/2006 privind Statutul senatorilor și deputaților, înscris solicitat a fi admis în probatoriu de către apărătorul ales al apelantului inculpat A.
Cu excepția înscrisului anterior menționat, nu a fost solicitată administrarea altor probe, suplimentar față de cele administrate în cursul judecării fondului.
IV. Analiza criticilor formulate de către apelantul inculpat A.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține următoarele:
1. Sub aspectul situației de fapt reținute prin sentința primei instanțe, aceasta nu a fost contestată de către apelantul inculpat, fiind pe deplin dovedită de mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv înscrisurile administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul judecății fondului (a căror autenticitate și veridicitate nu a fost contestată de către apelantul inculpat), declarațiile date de martorii E. și F. și declarația apelantului inculpat.
În raport de cele anterior expuse, coroborate cu recunoașterea apelantului inculpat, instanța de control judiciar apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită de către prima instanță, corespunzând probelor administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond.
2. Referitor la susținerea inculpatului privind corectitudinea soluției de netrimitere în judecată, dispusă inițial în cauză, în cursul urmăririi penale, instanța de control judiciar constată că Rezoluția nr. x/P/2011 din 25 iulie 2012 a fost infirmată la data de 23 ianuarie 2013, prin Ordonanța nr. x/C2/2012 a prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispunându-se, ulterior, începerea urmăririi penale față de A., pentru săvârșirea infracțiunii menționate.
Ca atare, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, Completul de 5 Judecători constată că soluția inițială de netrimitere în judecată, infirmată de procurorul ierarhic superior și, ca atare, neconfirmată în procedura verificării de către o instanță, nu a produs nici un fel de efecte juridice.
3. Urmare propriului examen, contrar apărării și criticilor formulate, instanța de control judiciar constată că elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior se regăsesc, în totalitate, în contextul faptelor analizate, a căror încadrare juridică a fost corect stabilită de către prima instanță.
i) Pentru existența infracțiunii de conflict de interese, sub aspectul elementului material al laturii obiective, este necesar să se facă dovada că funcționarul care își exercită atribuțiile de serviciu îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii din care s-a obținut direct sau indirect un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru afin până la gradul II inclusiv.
Din declarațiile martorilor E. și F., care se coroborează cu cele ale apelantului și cu înscrisurile din dosar, rezultă că elementul material al infracțiunii de conflict de interese s-a concretizat în ambele modalități prevăzute de lege, întrucât, pe de o parte, au existat acțiuni ale apelantului de a formula cereri de angajare a fratelui și surorii sale în cadrul biroului său parlamentar (varianta îndeplinirii actului sancționat de textul art. 2531 C. pen. anterior), iar pe de altă parte, s-au probat acțiunile apelantului de a participa la luarea unei decizii în baza căruia sora și, respectiv, fratele său au realizat un venit salarial în cuantum total de 15.800 RON (C.) și, respectiv, de 19.767 RON (B.), prin avizarea contractelor de muncă din 30 octombrie 2007 (C.), și din 15 decembrie 2008 (B.) și (C.), apelantul prevăzând urmările actelor sale și urmărind, deopotrivă, producerea acestora.
Se reține, totodată, că potrivit art. 406 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 287/2009 privind Noul C. civ., în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2011, frații sunt rude de gradul al doilea.
ii) În contextul anterior menționat, punând în discuție calitatea de subiect activ al infracțiunii de conflict de interese, apelantul a susținut, în ambele faze ale judecății, că nu îndeplinește cerințele textului art. 2531 C. pen. anterior, întrucât nu este funcționar public ci, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 96/2006, este un reprezentant ales al poporului român, prin care acesta își exercită suveranitatea, în condițiile prevăzute de Constituție și de legile țării.
În acord cu concluzia instanței de fond, Completul de 5 Judecători apreciază că deputatul din Parlamentul României este un funcționar public, în accepțiunea legii penale, indiferent că este vorba despre C. pen. anterior, sub care s-au comis faptele deduse judecății (art. 147 alin. (1) raportat la art. 145) ori de C. pen. în vigoare (art. 175 alin. (1) lit. a)).
Făcând trimitere la argumentele expuse de prima instanță, instanța de control judiciar reține că semnificația noțiunii de funcționar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcționar din dreptul administrativ, ci are un înțeles mai larg, datorită caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, dar și faptului că exigențele de apărare a avutului public și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal.
În doctrină s-a arătat că, în legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține, fiind, cu alte cuvinte, supus unui anumit statut și regim juridic, dacă își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală.
Așa fiind, legea penală anterioară făcea trimitere la noțiunea de "autorități publice" (art. 145 C. pen. anterior), care, potrivit dispozițiilor titlului III din Constituția României, includ în sfera lor de cuprindere, atât organele administrației publice (centrale de specialitate și locale), cât și Parlamentul, Președintele României, Guvernul, precum și autoritatea judecătorească (instanțele judecătorești, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii).
Dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. a) din Noul C. pen. au tranșat aspectul analizat, textul prevăzând că au statut de funcționar public, în sensul legii penale, între alte categorii, persoanele care exercită atribuții și responsabilități în scopul realizării prerogativelor puterii legislative. Asemenea persoane sunt parlamentarii, senatori și deputați, inclusiv organele lor de conducere (președinții și vicepreședinții, chestorii și secretarii Camerei Deputaților și ai Senatului României).
Raliindu-se la argumentele judicios expuse de către prima instanță, referitoare la art. 1 și, respectiv, art. 4 din Convenția penală cu privire la corupție adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999 la Strasbourg și ratificată de România prin Legea nr. 27/2002 (ce vizează modul de interpretare a noțiunii de "agent public", prin raportare la definiția noțiunilor de funcționar public, ministru, primar sau judecător în dreptul național al statului în care persoana în cauză exercită această funcție și, totodată, modul de interpretare a noțiunii de "membru al unei adunări publice naționale", ca fiind parlamentarii aleși sau numiți la nivelul adunărilor regionale sau naționale, care exercită puteri legislative sau administrative), instanța de control judiciar apreciază că parlamentarii au calitatea de funcționari publici în sensul normei penale, fiind subiecți activi ai infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior, astfel încât, această critică a apelantului inculpat va fi respinsă, ca neîntemeiată.
iii) Apelantul inculpat a mai invocat, sub aspectul elementului material al laturii obiective, că propunerea de angajare a fratelui și, respectiv, surorii sale în cadrul biroului său parlamentar, precum și avizarea contractelor de muncă ale acestora nu pot fi considerate activități îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu ale apelantului inculpat, considerând că, nici din această perspectivă, acesta nu poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de conflict de interese.
Subiectul activ al infracțiunii de conflict de interese este funcționarul public care are competența de a îndeplini acte sau/și de a participa la luarea deciziilor.
În speță, competența inculpatului, în calitate de deputat, de a îndeplini un act în vederea angajării rudelor sale și de a participa la luarea deciziilor de angajare a acestora rezultă din prevederile fostului alin. (6) (actual 9) al art. 38 din Legea nr. 96/2006 și art. 6 alin. (7) din Hotărârea nr. 1/2006 a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului publicată în M. Of. nr. 498/2006, care prevăd, în esență, că angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor se face prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil, iar în cazul angajării pe baza unui contract de muncă, încadrarea salariaților se face la propunerea deputaților sau a senatorilor în cauză, cu avizarea de către aceștia a respectivului contract, al cărui model-tip este aprobat prin anexa nr. 6 la Hotărârea nr. 1/2006.
Și art. 26 alin. (8) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 31/2006, republicată în M. Of. nr. 450 din 30 iunie 2009 prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor Camerei Deputaților menționează că numirea în funcții a personalului la birourile parlamentare din circumscripțiile electorale se face la propunerea deputatului respectiv.
Din examinarea activităților apelantului inculpat ce fac obiectul acuzațiilor, se constată nu doar faptul că actele îndeplinite de către acesta se înscriu în competențele descrise de textele de lege anterior menționate, dar și că apelantul a respectat întocmai conduita prescrisă, propunerea de angajare formulată și avizul dat în vederea angajării fratelui și, respectiv, surorii sale constituind condiții obligatorii pentru angajarea acestora din urmă în cadrul biroului său parlamentar.
În consecință, câtă vreme conduita reproșată apelantului inculpat s-a înscris în atribuțiile stabilite în competența sa prin normele anterior menționate, nu poate fi primită apărarea acestuia, în sensul că propunerea de angajare a fratelui și, respectiv, surorii sale în cadrul biroului său parlamentar, precum și avizarea contractelor de muncă ale acestora nu ar putea fi considerate activități îndeplinite în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu.
iv) În legătură cu apărarea apelantului inculpat referitoare la faptul că îndeplinirea atribuțiilor de parlamentar ce-i reveneau nu a fost periclitată de interesul patrimonial obținut prin angajarea rudelor sale, instanța de control judiciar reține că un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcției publice pe care o ocupă, ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are și un interes personal.
Potrivit art. 13 din Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, "conflictul de interese apare atunci când funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizații cu care funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la orice datorii pe care funcționarul public le are față de persoanele enumerate mai sus."
Pentru existența infracțiunii de conflict de interese este suficient ca acțiunile inculpatului să fi produs un folos material provenit din fondurile publice pentru rudele sale apropiate.
În speță, astfel cum s-a arătat anterior, sora și fratele apelantului inculpat au realizat venituri salariale în cuantum total de 15.800 RON (C.) și, respectiv, de 19.767 RON, plătite din fondurile alocate de Camera Deputaților pentru cheltuielile biroului parlamentar, astfel cum rezultă din Raportul de evaluare și din evidențele fiscale și de plată de la dosar.
Această situație se circumscrie întocmai împrejurărilor sancționate de norma de incriminare, astfel încât, apărarea apelantului referitoare la îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce îi reveneau, în contextul obținerii unor beneficii materiale pentru fratele și, respectiv, sora sa, nu este întemeiată.
v) În cadrul apelului formulat, apelantul inculpat a mai susținut că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. d) teza I C. proc. pen. privind cauza justificativă, considerând că norma de incriminare a conflictului de interese nu ar fi aplicabilă în lipsa unei interdicții expres prevăzute de Legea nr. 96/2006, în legătură cu angajarea rudelor de gradul II în cadrul unui biroului parlamentar.
Contrar acestei apărări, instanța de control judiciar consideră că lipsa unei interdicții exprese referitoare la angajarea soției în Legea nr. 96/2006 nu prezintă relevanță în cauză, deoarece conduita impusă unui funcționar public prin normele de drept penal nu este condiționată de existența unei asemenea interdicții, iar reglementările cuprinse în normele interne ale Parlamentului au regim juridic diferit, atrăgând o răspundere distinctă față de dispozițiile legii penale.
În privința aprecierii caracterului penal al faptelor comise de apelantul inculpat este relevant doar textul normei cuprinse în art. 2531 C. pen., a cărui încălcare atrage incidența răspunderii penale.
Or, sub acest aspect, prima instanță a observat, în mod corect, că alineatul final al art. 2531 C. pen. anterior exclude de la aplicarea dispozițiilor normei de incriminare exclusiv acțiunile de legiferare, rezultând, per a contrario, că orice alte activități ale funcționarului public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin care acesta participă la încheierea unui act sau la luarea unei decizii și, prin aceasta, înlesnește obținerea, direct sau indirect, a unui folos material pentru una din categoriile de persoane expres și limitativ prevăzute de text, intră sub incidența articolului menționat.
Cum actele normative cu caracter administrativ în baza cărora s-au realizat angajările analizate în cauză au o natură juridică diferită de normele de drept penal, iar excepția prevăzută de alin. final al art. 2531 C. pen. anterior este de strictă interpretare, rezultă că orice alte activități desfășurate de parlamentari, în afara celor privind legiferarea, sunt supuse rigorilor normei penale menționate. Așa fiind, lipsa unei interdicții exprese privind angajarea rudelor din Legea nr. 96/2006 sau din regulamentele interne ale Parlamentului nu poate echivala cu o cauză justificativă, în sensul avut în vedere de art. 21 C. pen. și art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., așa cum greșit se susține de către apelantul inculpat.
vi) Sub aspectul laturii subiective, în cauză este necesar să se facă dovada că acțiunile ce constituie elementul material al laturii obiective sunt realizate cu voința de a obține un folos material pentru apelant sau pentru rudele sale și cu conștiința că prin aceste acțiuni se aduce atingere reputației instituției și autorității publice.
Din derularea împrejurărilor de fapt, astfel cum acestea reies din probatoriu, instanța de control judiciar constată justețea raționamentului primei instanțe, în sensul că apelantul a acționat cu forma de vinovăție cerută de lege, respectiv cu intenție directă, având reprezentarea că prin acțiunea sa realizează un folos material pentru sora și, respectiv, fratele său, urmărind producerea acestui rezultat prin comiterea infracțiunii de care este acuzat.
În ce privește critica referitoare la dispozițiile contradictorii conținute de lege, ce ar fi generat o pretinsă stare de confuzie în care s-ar fi aflat apelantul inculpat, instanța de control judiciar apreciază că, în realitate, ceea ce se invocă în apărare este lipsa de previzibilitate a legii.
Chiar și așa, această critică a apelantului inculpat nu este fondată.
Deși textul art. 2531 C. pen. anterior este o reglementare relativ nouă, inserată în cuprinsul C. pen. în anul 2006, caracterul neechivoc al normei de drept se apreciază în raport cu gradul de cultură și experiența socială a inculpatului, condițiile concrete de săvârșire a faptei, precum și cu posibilitatea acestuia de informare, de acces la textele legislative.
În acord cu argumentele și trimiterile instanței de fond referitoare la jurisprudența constantă a Curții Europene privind obligația mai extinsă de prevedere a normei penale în cazul profesioniștilor, față de cel al persoanelor obișnuite, instanța de control judiciar reține că, potrivit actelor dosarului, apelantul inculpat este persoană cu studii superioare, fiind ales deputat în Parlamentul României în legislaturile 2004 - 2008 și 2008 - 2012, calitate în care a participat la procesul de legiferare ce a inclus, între altele, Legea nr. 278 din 4 iulie 2006 pentru modificarea și completarea C. pen. ce a introdus, între altele, textul art. 2531 în C. pen. anterior. Această activitate a presupus, cu necesitate, cunoașterea de către inculpat a rațiunii, utilității și sferei de aplicare a normei, asigurând textului de lege un grad maxim de previzibilitate, din perspectiva apelantului.
Prin urmare, calitatea de deputat în Parlamentul României, autoritate legiuitoare, precum și experiența apelantului în procesul legislativ face ca înțelegerea sensului legii să fie o activitate cotidiană pentru acesta și îl împiedică să se prevaleze de necunoașterea legii (penale sau extrapenale) ori de interpretarea greșită asupra caracterului ilicit al faptei de comiterea căreia este acuzat.
În acest context, nu poate fi primită apărarea apelantului referitoare la concluziile Hotărârii din 21 octombrie 2015 a Comisiei permanente a Camerei Deputaților și Senatului privind interpretarea unitară a art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006, care a stabilit că dispozițiile art. 38 alin. (11) privind interdicția de angajare a membrilor familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea la biroul parlamentar al acestuia produc efecte doar de la data de 21 august 2013 și nu se aplică retroactiv.
Așa cum corect a apreciat prima instanță, Comisia anterior menționată nu are atribuții de legiferare, interpretare ori de aplicare a legii în materie penală, nu se poate substitui legiuitorului și nici puterii judecătorești și nu poate formula aprecieri cu valoare de principiu ori de îndrumare în ceea ce privește existența unei infracțiuni, a conținutului constitutiv al acesteia și sferei de aplicare a unor norme de incriminare, astfel că Hotărârea din 21 octombrie 2015 nu este de natură să împiedice ori să limiteze incidența dispozițiilor art. 2531 C. pen. anterior și, pentru aceleași considerente, nu poate fi invocată în susținerea unei pretinse stări de confuzie sau a imprevizibilității textului de lege.
vii) Instanța de control judiciar constată că fapta săvârșită de inculpat corespunde incriminării C. pen. anterior, ca lege penală în vigoare la data comiterii infracțiunii, în cursul judecării cauzei intrând în vigoare noul C. pen., care a modificat limitele speciale ale pedepsei închisorii pentru infracțiunea de conflict de interese.
Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Analizând maniera în care prima instanță a realizat determinarea legii penale mai favorabile, instanța de apel constată că în mod corect s-a procedat la evaluarea în concret a dispozițiilor penale aplicabile din legile succesive, ținându-se cont și de împrejurarea că, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. pen., Curtea Constituțională a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.
Verificând analiza realizată de către prima instanță, se apreciază că în mod justificat s-a concluzionat că în cauză există o continuitate a incriminării, întrucât infracțiunea de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior, în modalitățile concrete în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în art. 301 C. pen.
Sub aspectul regimului sancționator, în mod corect s-a reținut că singura deosebire dintre textele ce incriminează infracțiunea de conflict de interese vizează cuantumul pedepsei, minimul special al pedepsei prevăzute de legea nouă fiind majorat de la 6 luni la un an închisoare.
Se constată că, urmare operațiunii judicioase de individualizare a pedepsei realizată de instanța de fond din perspectiva limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, gradului de pericol social al faptelor săvârșite, persoanei inculpatului și împrejurărilor care atenuează sau agravează răspunderea penală, pedeapsa calculată potrivit dispozițiilor din legea nouă ar fi fost mai severă decât cea care ar fi putut fi aplicată inculpatului pe baza legii vechi.
Rezultă că, în mod corect, s-a stabilit de către prima instanță că legea penală mai favorabilă inculpatului a fost stabilită a fi legea veche.
Totodată, se apreciază că atât cuantumul, cât și natura și modalitatea de executare a sancțiunilor aplicate de către prima instanță sunt juste și judicios stabilite, corespunzând vătămării produse prin comportamentului apelantului și pericolului social al faptei.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., instanța de control judiciar urmează a respinge, ca nefiind fondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 586 din data de 17 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 586 din data de 17 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013.
Obligă apelantul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 februarie 2016.
Procesat de GGC - N