Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia penală nr. 22/2015

Asupra apelului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Judecata în fond

Prin sentința penală nr. 234 din 12 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/1/2013 s-a dispus:

I. - În temeiul art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior și cu referire la art. 5 C. pen.;

- În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior și cu referire la art. 5 C. pen.

- În temeiul art. 323 C. pen., cu referire la art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare cu reținerea art. 77 lit. a) C. pen.

- În temeiul art. 267 C. pen., cu referire la art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, cu reținerea art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. anterior s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a fost făcută aplicarea dispozițiilor art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. cu privire la pedepsele accesorii.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani, ce constituie termen de încercare potrivit art. 86² C. pen. anterior.

În baza art. 86³ C. pen. anterior pe durata termenului de încercare i s-a pus în vedere condamnatului A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice orice informații de natură a putea fi controlate mijlocele lui de existență.

Au fost puse în vedere inculpatului A. dispozițiile cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și cele privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării executării pedepsei principale a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.

II. - În temeiul art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 3 ani închisoare;

- În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior și cu referire la art. 5 C. pen.;

- În temeiul art. 323 C. pen. cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare cu reținerea art. 77 lit. a) C. pen.;

- În temeiul art. 267 C. pen. cu referire la art. 5 C. pen. și reținerea art. 77 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. anterior s-a dispus că inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a fost făcută aplicarea art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. cu privire la pedepsele accesorii.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani, ce constituie termen de încercare potrivit art. 86² C. pen. anterior.

În baza art. 86³ C. pen. anterior pe durata termenului de încercare i s-a pus în vedere condamnatului B. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice orice informații de natură a putea fi controlate mijlocele lui de existență.

Au fost puse în vedere inculpatului B. dispozițiile cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și cele privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării executării pedepsei principale a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.

III. - În temeiul art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 3 ani închisoare;

- În temeiul art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior – art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare;

- În temeiul art. 323 C. pen. cu referire la art. 5 C. pen. și cu reținerea art. 77 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare;

- În temeiul art. 267 C. pen. cu referire la art. 5 C. pen. și cu reținerea art. 77 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. anterior inculpatul C. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a fost făcută aplicarea art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. cu privire la pedepsele accesorii.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani, ce constituie termen de încercare potrivit art. 86² C. pen. anterior.

În baza art. 86³ C. pen. anterior pe durata termenului de încercare i s-a pus în vedere condamnatului C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice orice informații de natură a putea fi controlate mijlocele lui de existență.

Au fost puse în vedere inculpatului C. dispozițiile cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și cele privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării executării pedepsei principale a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.

IV. – În temeiul art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul D., la pedeapsa de 3 ani închisoare;

- În temeiul art. 25 C. pen. anterior, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior – art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare;

- În temeiul art. 323 C. pen. cu referire la art. 5 C. pen. și reținerea art. 77 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare;

- În temeiul art. 267 C. pen. cu referire la art. 5 C. pen. și reținerea art. 77 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. anterior s-a dispus că inculpatul D. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a fost făcută aplicarea art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. cu privire la pedepsele accesorii.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani, ce constituie termen de încercare potrivit art. 86² C. pen. anterior.

În baza art. 86³ C. pen. anterior pe durata termenului de încercare i s-a pus în vedere condamnatului D. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice orice informații de natură a putea fi controlate mijlocele lui de existență.

Au fost puse în vedere inculpatului D. dispozițiile cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și cele privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării executării pedepsei principale a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.

V. – În temeiul art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul E., la pedeapsa de 3 ani închisoare;

- În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare;

- În temeiul art. 323 C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. și aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare;

- În temeiul art. 31 lit. b) C. pen. anterior, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior – art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare;

- În temeiul art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare;

- În temeiul art. 31 lit. b) C. pen. anterior, raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată – art. 246 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. anterior s-a dispus ca inculpatul E. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a fost făcută aplicarea art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. cu privire la pedepsele accesorii.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani, ce constituie termen de încercare potrivit art. 86² C. pen. anterior.

În baza art. 86³ C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare i s-a pus în vedere condamnatului E. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice orice informații de natură a putea fi controlate mijlocele lui de existență.

Au fost puse în vedere inculpatului E. dispozițiile cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și cele privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării executării pedepsei principale a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.

VI. În temeiul art. 386 C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul F. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și art. 291 C. pen. anterior – în infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 249 C. pen. anterior.

– În baza art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul F., la pedeapsa de 3 ani închisoare;

- În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare;

- În temeiul art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare;

- În temeiul art. 31 lit. b) C. pen. anterior, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior – art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare;

- În temeiul art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare;

- În temeiul art. 31 lit. b) C. pen. anterior, raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată – art. 246 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. anterior s-a dispus ca inculpatul F. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a fost făcută aplicarea art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. cu privire la pedepsele accesorii.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani, ce constituie termen de încercare potrivit art. 86² C. pen. anterior.

În baza art. 86³ C. pen. anterior pe durata termenului de încercare i s-a pus în vedere condamnatului F. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice orice informații de natură a putea fi controlate mijlocele lui de existență.

Au fost puse în vedere inculpatului F. dispozițiile cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și cele privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării executării pedepsei principale a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.

VII. – În temeiul art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul G., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a fost făcută aplicarea art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. cu privire la pedepsele accesorii.

În baza art. 81 C. pen. anterior s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare, potrivit art. 82 C. pen.

Au fost puse în vedere inculpatului G. dispozițiile a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, precum și prevederile referitoare la anularea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost supendată și executarea pedepsei accesorii.

VIII. – În temeiul art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul H., la pedeapsa de 3 ani închisoare;

- În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare;

- În temeiul art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare;

- În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. anterior s-a dispus ca inculpatul H. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a fost făcută aplicarea art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. cu privire la pedepsele accesorii.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani, ce constituie termen de încercare potrivit art. 86² C. pen. anterior.

În baza art. 86³ C. pen. anterior pe durata termenului de încercare s-a dispus că inculpatul H. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice orice informații de natură a putea fi controlate mijlocele lui de existență.

Au fost puse în vedere inculpatului H. dispozițiile cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și cele privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării executării pedepsei principale a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.

IX. – În temeiul art. 289 C. pen. anterior și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul I., la pedeapsa de 2 ani închisoare;

- În temeiul art. 323 C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare;

- În temeiul art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare;

- În temeiul art. 292 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare;

- În temeiul art. 31 lit. b) C. pen. anterior, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare;

- În temeiul art. 52 alin. (3) C. pen., raportat la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare;

- În temeiul art. 31 lit. b) C. pen. anterior, raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată – art. 246 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. anterior s-a dispus ca inculpatul I. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a fost făcută aplicarea art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. cu privire la pedepsele accesorii.

În baza art. 86¹ C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 7 ani, ce constituie termen de încercare potrivit art. 86² C. pen. anterior.

În baza art. 86³ C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare i s-a pus în vedere condamnatului I. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice orice informații de natură a putea fi controlate mijlocele lui de existență.

Au fost puse în vedere inculpatului I. dispozițiile cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și cele privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării executării pedepsei principale a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 397 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situației anterioare.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri: autobiografia inculpatului I. din 25 octombrie 2006; declarația olografă pe propria răspundere a inculpatului I.; nota de cunoaștere, întocmită de inculpat H.; anexa nr. 15 a documentației privind accesul la informațiile clasificate; fișa de personal întocmită pentru inculpatul I., cu ocazia participării la concursul pentru trecerea în corpul ofițerilor din luna octombrie 2008; autobiografia întocmită de inculpatul I., cu ocazia participării la concursul pentru trecerea în corpul ofițerilor din luna octombrie 2008; declarația olografă pe propria răspundere, întocmită de inculpatul I. cu ocazia participării la concursul pentru trecerea în corpul ofițerilor din luna octombrie 2008; nota de cunoaștere a inculpatului I., întocmită de inculpatul H. cu ocazia participării la concursul pentru trecerea în corpul ofițerilor din luna octombrie 2008; procesul-verbal de distrugere din 25 noiembrie 2008; proces-verbal de distrugere, aprobat la 16 septembrie 2007 întocmit de inculpatul H.; fișa de personal întocmită inculpatului I. din 05 februarie 2009; adresa I.G.J.R. din 06 ianuarie 2009 prin care a fost înaintată fișa de personal mai sus-amintită; tabelul cu rezultatele concursului de trecere în corpul ofițerilor, organizat în octombrie 2008 – rezultatul obținut de inculpat I.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. au fost respinse ca neîntemeiate acțiunile civile ale părților civile (J.) K. și Baza de Administrare și Deservire a I.G.J.R. – U.M. L. București.

În temeiul art. 398 cu trimitere la art. 274 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații A., B., C., D., E., F., G. și I. la câte 1.500 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu inculpaților A., B., C., D., E., F., G. și I., până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 75 RON, au fost plătite din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 398 cu trimitere la art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul H. la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu inculpatului H., în cuantum de 300 RON, a fost plătit din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 273 alin. (5) C. proc. pen., cheltuielile de transport solicitate de martora M., în cuantum de 122 RON, au fost plătite din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.

Înalta Curte, secția penală, a fost sesizată la data de 7 februarie 2013, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 2 mai 2013.

După parcurgerea stadiilor judiciare premergătoare: asigurarea și garantarea dreptului la apărare, verificarea regularității actului de sesizare, posibilitatea invocării cererilor și excepțiilor referitoare la faza de urmărire penală, respectarea dispozițiilor art. 320¹ C. proc. pen., la data de 17 septembrie 2013 a fost începută cercetarea judecătorească.

Administrarea, în condiții, de publicitate, oralitate, nemijlocire și contradictorialitate a probelor propuse de acuzare prin rechizitoriu și respectiv a probelor noi încuviințate la cererea acuzării și apărării (înscrisuri, martori) a fost consemnată în încheierile de ședință care au reflectat activitățile, actele procesuale specifice cercetării judecătorești.

Cu acordul lor, au fost ascultați inculpații și sub prestare de jurământ, martorii propuși în acuzare și martorii încuviințați la cererea apărării.

În referire la durata rezonabilă a procedurii judiciare derulate în fața instanței fondului, în raport cu exigențele jurisprudenței C.E.D.O. și ținând seama de criteriile stabilite de C.E.D.O. în conținutul unor hotărâri de referință (în acest sens, Josan §18, Mazepa §42, Holomiov §137 cauza Reiner/R s.a.) Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a făcut următoarele precizări:

În prezenta cauză complexitatea a fost apreciată drept un criteriu semnificativ, existența unui număr de 9 inculpați, a unui număr mare de martori necesitând acordarea mai multor termene de judecată.

De remarcat însă că nu au fost înregistrate întârzieri nejustificate în derularea actelor procedurale, părțile manifestând un comportament procesual adecvat, așa încât fiecare termen de judecată acordat a fost valorificat corespunzător.

Prealabil examinării pe fond a acuzațiilor aduse prin rechizitoriu inculpaților trimiși în judecată, apreciate ca fiind infracțiunile prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, raportat la art. 246 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, uz de fals- prevăzut de art. 291 C. pen., raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, infracțiunea prevăzută de art. 263 alin. (1), (2) C. pen., în formele de participație penală descrise, Înalta Curte, secția penală, a considerat necesară menționarea, în sinteză, a acestora, astfel cum rezultă din cuprinsul actului de inculpare:

Inculpatul chestor general de poliție (fost general IGJR) A., prin încălcarea cu știință a atribuțiilor de serviciu:

1) - a semnat în fals în luna mai 2009 fișa de personal a inculpatului plt. maj. I. în scopul trecerii acestuia (subofițer) în mod ilegal în corpul ofițerilor, acțiune ce a avut drept consecință afectarea intereselor legale ale părții civile plt. J., al cărei loc a fost ocupat fraudulos de alt candidat.

2) - nu a sesizat organele judiciare competente despre săvârșirea unor infracțiuni în raport cu încadrarea și promovarea aceluiași subofițer, aspecte de care a luat la cunoștință în luna decembrie 2008.

Inculpatul general mr. (rezervă) B. (fost inspector general adjunct al I.G.J.R.) prin încălcarea cu știință a atribuțiilor de serviciu:

1) - a semnat în fals în luna ianuarie 2009 fișa de personal a inculpatului plt. maj. I., în vederea trecerii acestuia, nelegal, în rândul ofițerilor, lezând astfel interesele legale ale părții civile plt. J.;

2) - a omis a sesiza organele judiciare competente în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni în raport cu încadrarea și promovarea lui I.

Inculpatul colonel (rez.) C. (fost șef al Direcției Management și Resurse Umane din cadrul I.G.J.R.):

1) - în luna ianuarie 2009 a exercitat presiuni, împreună cu inculpatul colonel rezervă D., asupra subordonatului lor, inculpatul maior N., determinându-l pe acesta să întocmească în fals fișa de personal a inculpatului plt. maj. I., dar și adresa de înaintare a acestei fișe la M.A.I., cu propunerea ilegală de trecere a acestuia în corpul ofițerilor – acțiuni ce au avut drept consecință lezarea intereselor legale ale părții civile J.

2) - a omis a sesiza organul judiciar competent în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni în raport cu încadrarea și promovarea subofițerului I., de care a luat la cunoștință încă din luna decembrie 2008.

Inculpatul colonel (rez.) D. (fost șef al Serviciului de Recrutare, Încadrare și Promovare Personal – Direcția Management Resurse Umane din I.G.J.R.):

1) - în luna ianuarie 2009 a exercitat presiuni împreună cu inculpatul C. asupra subordonatului lor N. cu urmarea determinării acestuia să întocmească în fals fișa de personal a inculpatului plt. I., dar și adresa de înaintare a acesteia la M.A.I., cu propunerea ilegală de trecere în corpul ofițerilor a lui I. și cu consecințele evocate în precedent în ceea ce o privește pe partea civilă J.

Atât în cazul inculpatului D., cât și a inculpaților B. și C., actul de acuzare a reținut că aceștia cunoșteau că subofițerul I. dobândise calitatea de militar în mod ilegal și, de asemenea, într-o manieră ilegală, fusese declarat admis la concursul pentru trecerea în rândul ofițerilor.

2) - nu a sesizat în luna decembrie 2008 și nici ulterior organul judiciar competent despre săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu încadrarea și respectiv promovarea aceluiași I.

Inculpatul colonel (rez.) E. (fost șef al Bazei de Administrare și Deservire a Inspectoratului General, UM L. București) - acționând în baza unei unice rezoluții infracționale:

1) - a semnat în mod recurent în perioada 2007-2008, trei documente care atestau situația de personal a lui I., documente al căror conținut nu era real și care au fost distribuite pe circuitul oficial alături de Nota de cunoaștere, falsificată de către F. – în scopul evident de a-l favoriza, ajuta pe inculpatul plt. maj. I. pentru a trecere în rândul ofițerilor, cu urmarea afectării intereselor legitime ale părții civile J., dar și a inducerii în eroare de fapt a comisiei de concurs.

Inculpatul Maior F. – șef Birou Management Resurse Umane și Pregătire din cadrul Bazei de Administrare și Deservire a I.G.J.R. (UM L. București), în baza unei singure rezoluții infracționale:

1) - a întocmit și semnat, în mod repetat, în perioada 2007-2008, patru documente vizând situația de personal a subordonatului său, I., cu conținut nereal și le-a distribuit pe circuitul oficial cu consecințele evocate în precedent.

Inculpatul subcomisar de poliție G. (fost locotenent I.G.J.R.) ofițer specialist principal 1 la Direcția Generală Management Resurse

1) - a permis, contrar legii, reîncadrarea în jandarmerie a numitului I., în scopul ca acesta să ajungă, în același mod ilegal, în cel mai scurt timp posibil în corpul ofițerilor, în detrimentul părții civile J.

Inculpatul plt. adj. H., subofițer în cadrul Biroului Management Resurse Umane și Pregătire din UM L. București în baza unei rezoluții infracționale unice:

1) - în anul 2008, a întocmit în mod repetat în fals patru documente oficiale vizând situația inculpatului plt. maj. I., respectiv: fișă de personal, notă de cunoaștere și două procese verbale de distrugere a altor procese verbale, în care se consemnau activități ce nu se derulaseră în realitate – acte ce au intrat astfel în traseul oficial și care au determinat înscrierea ilegală a lui I. la concursul de promovare în corpul ofițerilor din noiembrie 2008, cu urmările prezentate în precedent.

Inculpatul plt. maj. I., subofițer în cadrul UM L. București:

1) - în anul 2006, în baza unor înscrisuri falsificate, a dobândit ilegal calitatea de militar în cadrul Jandarmeriei Române (în cauză intervenind prescripția răspunderii penale);

2) - în anul 2007 a întocmit în fals formularul în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate, încasând ilegal suma de 3912 RON (prejudiciul cauzat unității);

3) - în octombrie 2008 a întocmit în fals o declarație pe propria răspundere, dar și o autobiografie pe care le-a depus în dosarul de candidat la concursul pentru trecerea în rândul ofițerilor cu scopul inducerii în eroare de fapt a celor 9 cadre militare membri ai comisiei de concurs cu consecința întocmirii în fals a documentului rezultatului concursului și astfel a vătămării intereselor legale ale părții civile J.

Acțiunile ilicite ale inculpatului, astfel cum au fost descrise, au îmbrăcat forma infracțiunilor deduse judecății.

Înalta Curte, secția penală, a constatat că situația de fapt, mai precis, existența faptelor în materialitatea lor, rezultă – dincolo de orice îndoială rezonabilă - din întregul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

Astfel, în principal, existența faptelor în materialitatea lor s-a constatat a rezulta din înscrisurile aflate la dosar, în forma și conținutul acestora fiind concretizat modul de exercitare a atribuțiilor de serviciu de către persoanele deduse judecății, împrejurările în care au fost exercitate sarcinile de serviciu fiind relatate de martorii ascultați, precum și de inculpați, cu nuanțările făcute.

Înalta Curte, secția penală, constatând că administrarea în cursul judecății a probelor propuse de acuzare și respectiv, de apărare, nu a fost de natură și în măsură să infirme existența faptelor, în materialitatea lor, a reținut că situația de fapt expusă în actul de trimitere în judecată și confirmată în urma cercetării judecătorești, în etapizarea și prezentarea sa sintetică constă în cele ce urmează:

Inculpatul plt. major I., absolvent al Școlii Militare de Subofițeri de Poliție O. Slatina (promoția 1996) și-a desfășurat activitatea ca agent la D.G.P.M.B. - Brigada de Poliție Rutieră până la 1 noiembrie 1996 când a fost mutat disciplinar la Poliția oraș Rovinari I.P.J. Gorj, urmare a manifestării unui comportament violent față de bunica sa, cu ocazia unei permisii în localitatea Turcinești, împrejurare în care pentru aplanarea conflictului a fost nevoie de intervenția lucrătorului postului local de poliție.

În ceea ce privește situația și traseul profesional al inculpatului I., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, ținând seama de documentele de rezervist ale acestuia, înscrisuri de la dosarul cauzei, a reținut că, urmare producerii unui accident de circulație, pe fondul consumului de alcool (1,5%o) inculpatul a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de încercare de 4 ani (sentința penală nr. 31 din 11 februarie 1998 a Tribunalului Militar Timișoara).

Documentele aflate la dosar au evidențiat, legat de parcursul profesional al inculpatului, că după absolvirea în 1996, în urma repartizării, I. a activat ca agent la DG de Poliție a Mun. București - Brigada de Poliție Rutieră, iar în 1996, la 1 noiembrie a fost mutat disciplinat la Poliția orașului Rovinari – D.P.J. Gorj, consecință a comportamentului violent față de bunica sa, pe fondul consumului de alcool, conduită ce a determinat-o pe aceasta să solicite intervenția lucrătorilor de poliție Turcești.

A mai reieșit din actele dosarului că vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă a unui biciclist s-a reținut în împrejurarea în care inculpatul a condus autoturismul împrumutat pe contrasens, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice (1,5%₀) iar după producerea accidentului a părăsit locul faptei.

În cauza penală având ca obiect al judecății, faptele evocate [art. 184 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1), art. 38 alin. (1) Decret nr. 328/1996] inculpatul I. a fost arestat, iar prin sentința penală nr. 31 din 11 februarie 1998 Tribunalul Militar Timișoara i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată.

Ulterior, Judecătoria Târgu Jiu a constatat reabilitarea de drept a inculpatului I. (sentința penală din 03 iunie 2002).

Documentele dosarului personal al acestuia au atestat, fără vreun dubiu, că plt. major I. a fost judecat de Consiliul de judecată al I.P.J. Gorj pentru „grave prejudicii aduse onoarei și disciplinei militare”, iar prin Hotărârea nr. 26 din 6 martie 1998 s-a propus trecerea sa în rezervă, ulterior prin Ordinul nr. 0639 din 9 aprilie 1998, subofițerul fiind trecut disciplinar în rezervă, în aplicarea dispozițiilor art. 85 lit. i) și j) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

Din analiza acestor texte de lege a rezultat că, în cazul manifestării de dezinteres în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu sau în perfecționarea pregătirii lor militare și de specialitate, ori în ipoteza comiterii unor abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii pot fi trecuți în rezervă.

Conform alin. (2) al art. 85 din aceeași lege, trecerea în rezervă se face în cazul ce interesează la propunerea Consiliului de judecată.

Prin urmare, s-a reținut că inculpatul I. a fost trecut în rezervă în considerarea incidenței dispozițiilor art. 85 lit. i) și j) din Legea nr. 80/1995, acesta fiind prezent în fața Consiliului de judecată și, în mod evident, luând la cunoștință de abaterile reținute în sarcina sa.

În acest context s-a reținut că în declarația dată de inculpat în fața instanței de judecată, acesta a confirmat primirea (la sfârșitul lunii aprilie 1998) a ordinului de trecere în rezervă susținând că nu a cunoscut motivul trecerii sale în rezervă, iar în percepția sa aceasta s-ar fi datorat acelei condamnări penale suferite în urma accidentului de circulație.

O asemenea apărare a fost apreciată de către instanța de fond ca fiind neîntemeiată.

Astfel, instanța de fond a reținut că prezența inculpatului în fața Consiliului de judecată i-a permis acestuia să participe activ la discuții și pe cale de consecință, să cunoască cu exactitate motivele ce generaseră judecarea sa de către Consiliu.

Mai mult decât atât, din materialul probator al cauzei a rezultat că, după trecerea în rezervă, inculpatul I., care nutrea o dorință puternică de a reveni în corpul armatei – aspect subliniat de acesta în fața instanței de fond, cu prilejul audierii - a făcut repetate demersuri pentru reîncadrare.

În virtutea faptului că fusese trecut în rezervă în baza unui temei legal ce nu îi permitea revenirea în cadrul M.A.I., cererile sale (3 la număr) au fost soluționate negativ, sens în care de fiecare dată i s-a răspuns motivat (a se vedea adresele din 05 decembrie 2005, din 23 noiembrie 2005 și din 16 iulie 2003 emise de Serviciul Management Resurse Umane din cadrul I.P.J. Gorj).

Conform prevederilor Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 300 din 21 iunie 2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile M.A.I. - art. 18 - condițiile de recrutare în vederea încadrării din sursă externă a polițiștilor/cadrelor militare sunt clar stabilite, în același sens fiind reglementările și situațiile în care reîncadrarea în cadrul structurilor M.A.I. nu mai era legal posibilă.

Astfel, conform art. 18 alin. (5) lit. b) din Ordinul nr. 300/2004 al M.A.I. nu pot fi încadrate direct ca polițiști/cadre militare persoanele care au avut această calitate dacă au fost trecute în rezervă în condițiile art. 85 lit. a), b), c), d), i), j), k), l) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 19 alin. (2) lit. c) din același ordin statuează că pot fi recrutate în vederea rechemării în activitate cadrele militare în rezervă (care au avut calitatea de cadre militare în activitate) dacă nu au fost trecute în rezervă din motive imputabile lor.

Prin urmare, acesta era cadru legislativ care reglementa, la data evenimentelor, condițiile pe care inculpatul I. s-ar fi impus a le îndeplini în vederea reactivării sale.

Probele cauzei au demonstrat că, deși avea cunoștință în mod exact de interdicția de a reveni în rândul cadrelor active ale poliției, I. a făcut în mod repetat demersuri în acest sens și de fiecare dată răspunsurile primite la solicitările sale au cuprins mențiuni clare în referire la imposibilitatea legală a reîncadrării (adresele din 05 decembrie 2005, din 23 noiembrie 2005 și din 16 iulie 2003 emise de Serviciul Management Resurse Umane din cadrul I.P.J. Gorj prin care se răspunde negativ cererilor inculpatului de reîncadrare).

Elocventă este specificarea textuală următoare: „Vă facem cunoscut că nu puteți participa la concurs pentru încadrarea ca agent de poliție, deoarece trecerea dvs. în rezervă s-a produs ca urmare a săvârșirii de abateri disciplinare”.

Așadar, instanța de fond a concluzionat că este greu de acceptat că nici la data la care i se face cunoscut că nu poate participa la concurs pentru încadrarea ca agent de poliție, întrucât trecerea în rezervă a fost determinată de săvârșirea unei abateri disciplinare, inculpatul I. nu a realizat, cel puțin, inutilitatea demersurilor sale, dacă nu caracterul ilicit al încercărilor repetate de revenire în armată.

În concret, s-a reținut că inculpatul era cel mai interesat să își cunoască propria situație, instanța constatând că nivelul de instruire, datele ce-l caracterizează lipsesc de credibilitate apărarea construită de acesta.

În acest sens, a fost apreciată ca fiind elocventă afirmația sa cu privire la discuțiile purtate în fața Comisiei de judecată, potrivit căreia, acestea au vizat într-o proporție de 5% anumite abateri pe care le-ar fi avut în conduita sa (neînțelegeri în familie, ce au determinat intervenția lucrătorilor de poliție), ceea ce înseamnă că la momentul efectuării demersurilor de revenire în corpul armatei, inculpatul I. era pe deplin conștient de propria situație.

În consecință, s-a reținut că inculpatul plt. maj. I. a cunoscut că trecerea sa în rezervă s-a datorat comiterii de abateri grave de la regulamentele militare în vigoare la acea dată și nu ca urmare a unei condamnări, așa cum în mod eronat și cu știință a menționat într-o serie de documente ulterioare, prin înscrieri false, antrenând în activități ilicite și alte persoane.

În contextul cauzei, instanța de fond a reținut că, înțelegând că nu se poate reîncadra ca subofițer de poliție, inculpatul I., a încercat reîncadrarea în Jandarmeria Română, ca subofițer, cu toate că interdicția impusă de lege era aceeași.

Totodată, a reținut că potrivit Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, dar și dispozițiile Ordinului M.A.I. nr. 300/2004 [în art. 18 alin. (5) lit. b)] nu pot fi încadrate direct ca polițiști cadre militare, persoane care au avut această calitate dacă au fost trecute în rezervă în condițiile art. 85 lit. a), b), c), d), i), j), k), l) din lege, iar potrivit art. 18 alin. (2) lit. c) din Ordinul evocat - „nu pot fi recrutate în vederea rechemării în activitate a cadrelor militare care au fost trecute în rezervă din motive imputabile lor”.

Prin fraudă și falsificarea unor documente-în condițiile descrise în rechizitoriu-inculpatul I. s-a înscris, în sfidarea legii, la concursul organizat la nivelul Bazei de Administrare și Deservire a I.G.J.R. (UM L.), condiții în care inculpatul a luat cunoștință de cerințele participării la acel examen, de împrejurările de recrutare, selecționare și participare, dând declarații în care atestă date contrare realității, întocmind autobiografia în care de asemenea a prezentat în mod nereal situația sa cu referire la trecerea în rezervă, dar și declarația pe propria răspundere cu ocazia depunerii dosarului de candidat.

Materialul probator strâns în cursul urmăririi penale precum și cel administrat în condiții de publicitate, nemijlocire, contradictorialitate în cursul cercetării judecătorești a evidențiat, dincolo de orice dubiu, că, prin folosirea unor înscrisuri falsificate, în anul 2006, inculpatul I. a dobândit legal calitatea de militar în cadrul Jandarmeriei Române, iar în anul 2007 a întocmit de asemenea în fals formularul în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate, încasând ilegal suma de 3912 RON. În dorința de a promova în carieră, în anul 2008, luna octombrie, același inculpat a întocmit în fals o declarație pe proprie răspundere, dar și o autobiografie, pe care le-a depus în dosarul de candidat pentru concursul ce se organiza în vederea trecerii în rândul ofițerilor.

Prin actele sale, inculpatul I. a indus în eroare de fapt pe cele nouă cadre militare membrii ai comisiei de concurs cu consecința întocmirii în fals a documentului cu rezultatul concursului și a vătămării intereselor legale ale părții civile J., care a fost declarată respinsă în urma ocupării, prin fraudă, a unui loc de ofițer de către I.

Înalta Curte, secția penală, a constatat că prin apărările formulate inculpatul I. a adus ample critici hotărârii prin care Consiliul de judecată a dispus cu privire la situația sa, invocând „zvonuri” ce s-ar fi aflat în spatele considerentelor acestei hotărâri și pretinzând că a fost condamnat pentru fapte de nedemnitate, nu pentru abateri disciplinare, dar și că s-a făcut o confuzie intenționată între faptele în legătură cu serviciul și faptele fără legătură cu serviciul.

În concret, în fața instanței, inculpatul a susținut nelegalitatea hotărârii consiliului de judecată, arătând că între dispozițiile art. 33 din Legea nr. 80/1995 și art. 18 din Ordinul MAI nr. 300/2004 există un conflict administrativ ce ar trebuie avut în vedere la aprecierea acuzațiilor.

Contrar celor învederate și observând totodată că inculpatul la data evenimentelor (1998) nu a înțeles să conteste hotărârea Consiliului de judecată, Înalta Curte, secția penală, a constatat că reglementările în materie au statuat interdicțiile în domeniul recrutării în vederea rechemării în activitate a cadrelor militare ce fuseseră trecute în rezervă din motive imputabile lor, iar inculpatul se înscria în acea categorie.

Întreaga sa conduită procesuală manifestată prin a nu-și aminti inițial conținutul hotărârii prin care s-a propus trecerea sa în rezervă, apoi prin a contesta vehement acea măsură, deși la momentul trecerii în rezervă nu a fost contestată, în cele din urmă, prin a-și aminti vag cele discutate în fața Consiliului de judecată - denotă, în opinia instanței de fond, dincolo de orice îndoială  caracterul ocult al acțiunilor inculpatului în demersul său de a izbândi profesional, dorința de a ascunde anumite laturi ale trecutului carierei sale, tocmai pentru că avea deplina reprezentare a faptului că nu putea fi reprimit legal în activitate ca și cadru militar.

Totodată, s-a reținut că, dacă la acel moment lucrătorul de la compartimentul specializat cu întocmirea, primirea dosarelor de concurs, conform obligațiilor care îi reveneau, ar fi procedat într-o manieră serioasă, temeinică la studierea, verificarea documentelor depuse de I., ar fi putut lesne observa caracterul fals prin omisiune, a autobiografiei, și, element deosebit de important, anume acela că Pânișoară Paul fusese trecut în rezervă nu urmare a unei condamnări judiciare.

Dacă scms. G., cel însărcinat cu aceste verificări, ar fi procedat așa cum legea îl obliga, ar fi trebuit să solicite relații suplimentare de la I.P.J. Gorj cu privire la motivul real, temeiul legal al trecerii în rezervă a lui I., ori să respingă dosarul de candidat al acestuia, consecință a neîndeplinirii condițiilor în vederea participării la acel concurs.

În acest sens s-a reținut că, actele procedurale existente la dosarul de urmărire penală atestă că inculpatul scms. G. avea atribuții specifice în organizarea concursurilor referitoare la încadrări, promovări, verificând legalitatea participării candidaților la susținerea testelor, fiind de altfel, singurul funcționar specializat în domeniul resurselor umane la data evenimentelor care interesează prezenta cauză.

Probatoriul administrat în cauză a relevat că, în mod contrar a ceea ce s-ar fi impus a constata, inculpatul scms. G., după studierea documentelor, i-a făcut cunoscut inculpatului I. că poate participa la concurs și, deci se poate reîncadra în Jandarmeria Română, neexistând vreun impediment legal în acest sens.

Aspecte precum volumul mare de activitate, numărul mare de candidați, perioada pe care o traversa Jandarmeria Română și nevoia de încadrări masive, precum și lipsa de experiență a inculpatului în domeniul resurse umane nu au putut fi considerate argumente serioase în demonstrarea nevinovăției.

Astfel, volumul de activitate al compartimentului în care activa inculpatul G., excedentar față de personalul angajat, chiar constituind un element real și notoriu nu poate avea semnificația unui caz de neimputabilitate, un viciu al sistemului neputând fi invocat drept cauză de exonerare a răspunderii penale.

În fine, nici susținerea inculpatului cu privire la neîntrunirea cerințelor tragerii sale la răspundere penală din perspectiva faptului că la momentul constituirii prezentului dosar penal, el nu și-ar mai fi desfășurat activitatea la UM L. București, fiind mutat în interesul serviciului la 01 martie 2008 la I.G.J.R. - nu a putut fi primită de instanța de fond, în împrejurarea în care obiectul acuzației aduse vizează încălcarea cu știință a atribuțiilor de serviciu, atribuții exercitate în perioada în care inculpatul a activat la UM L. București.

De asemenea, probatoriul administrat a evidențiat că în perioada susținerii concursului, a verificării dosarelor de candidați, inculpatul G. era singurul ofițer specializat în domeniul resurse umane, având în subordinea sa secretarii comisiei de concurs – plt. adj. P. și plt. adj. H. (colegi de birou) - în acest sens a se vedea declarația martorului Q.

În plus, tot inculpatului G. îi revenea obligația de a solicita dosarul de personal al lui I., dosar constituit la nivelul I.P.J. Gorj și care cuprindea mențiuni exprese cu referire la motivul trecerii acestuia în rezervă, însă acesta nu s-a conformat obligației, solicitând acel dosar abia în anul 2007, cu câteva zile anterior controlului de fond ce urma să se desfășoare la compartimentul său.

Înscrisurile existente la dosarul cauzei au relevat că adresa de solicitare a dosarului de personal de la I.P.J. privind pe inculpatul I. a fost redactată de inculpatul G. (din 11 septembrie 2007), iar dosarul de rezervist al acestuia a fost cerut în baza adresei din 18 februarie 2008, redactată de plt. maj. H. și maior F.

În ceea ce privește circuitul dosarului de personal sosit de la I.P.J. Gorj, probatoriul administrat a reliefat faptul că au fost încălcate o serie de norme referitor la procedura înregistrării documentelor clasificate cu nivelul „strict secret”, nefiind completate în mod corespunzător rubricile registrului în care a fost înregistrat și fără ca adresa de înaintare (din 26 septembrie 2007) și documentul să fie văzute și rezoluționate de comandantul unității, col. (rez.) E., prin omisiune, plt. R. și scms. G., neaducând la cunoștința unității intrarea în evidențe a acelui dosar.

În concret, s-a reținut că dosarul de personal al inculpatului I. a fost lăsat scmc. G., care îl și solicitase, de către plt. R., iar până la emiterea ordinului privind rechemarea în activitate în 15 noiembrie 2006, nu au fost desfășurate, așa cum s-ar fi impus activități specifice cunoașterii socio-profesionale a subofițerului I., nota de cunoaștere întocmită de plt. adj. H. fiind întocmită în fals, deoarece nu a fost rezultatul deplasării în municipiul Târgu Jiu pentru efectuarea cunoașterii.

Drept consecință, nota de cunoaștere nu cuprinde datele referitoare la activitatea subofițerului pe timpul încadrării sale la I.P.J. Gorj și nici motivele trecerii în rezervă, aspecte esențiale în cunoașterea corectă și completă a traseului profesional.

În acest context, instanța de fond a apreciat că se impune a preciza că inculpatul I. nu ar fi putut avea izbândă uzând de tehnici de plăsmuire a realității privind situația lui profesională anterioară, fără largul concurs al altor persoane cu putere de decizie și execuție, care prin conduita lor ilegală ori neglijență, au facilitat încercările inculpatului I.

Astfel, s-a reținut că, în registrul acelorași demersuri frauduloase se înscrie și completarea de către I., la data de 7 februarie 2007 a anexei nr. 15, a documentelor privind accesul la informații clasificate prevăzute de O.U.G. nr. 585/2002 în scopul eliberării autorizației de acces la astfel de informații și, pe cale de consecință, primirea lunar a unei sume de bani în plus (10% din solda de bază).

Observând documentul în discuție, instanța de fond a constatat că în prezentarea istoricului său profesional inculpatul I. a făcut trimitere numai la conduita sa penală pentru accidentul rutier pentru care era de altfel reabilitat, menționând ca răspuns „Nu” la întrebarea „Ați fost vreodată judecat în Consiliul de onoare (de judecată/de disciplină) anchetat, judecat sau condamnat de o Curte marțială, trimis într-o unitate disciplinară în timpul cât v-ați aflat în serviciu militar?”.

Întrebat în instanța de fond în legătură cu maniera în care a completat acel formulat, inculpatul I. a arătat că a înțeles din conținutul întrebării că trebuia să dea lămuriri privind o eventuală judecată de către Curtea Marțială, Consiliul de onoare ori de judecată al Curții Marțiale.

Urmare a acestei manopere frauduloase în scopul accesului la documente clasificate, pe perioada 1 octombrie 2007- 31 august 2011, inculpatul I. a încasat efectiv și ilegal în baza autorizației eliberate în condițiile înfățișate, suma de 3846 RON, cu titlu de drepturi salariale.

Revenind la situația de fapt așa cum rezultă în urma administrării materialului probatoriu, Înalta Curte, secția penală, a constatat că împrejurările în care s-au derulat evenimentele conduc la concluzia că între inculpatul I. și inculpatul G. (fost lt. I.G.J.R.) a existat cel puțin o conivență pentru ascunderea situației profesionale reale a inculpatului I.

În acest sens, a fost apreciat ca fiind relevat faptul că, la câteva luni după încadrarea inculpatului plt. maj. I. în Jandarmeria Română, inculpatul G. i-a cerut acestuia să întocmească un raport complet și detaliat cu privire la antecedentele sale, atât în legătură cu condamnările penale, cât și referitor la alte aspecte, incluzând sancțiuni disciplinare.

Din declarația dată de I. în fața instanței de fond a mai reieșit că, inculpatul G. l-a întrebat, cu acel prilej, dacă își mai bate bunica, context în care a dedus că acel aspect neadevărat, de altfel, în opinia subofițerului, fusese descoperit de G. din informațiile existente în dosarul de rezervist care sosise, probabil de la I.P.J. Gorj.

Prin urmare, inculpatul I. avea cunoștință de mențiunile pe care ar fi trebuit să le cuprindă documentele trecerii sale în rezervă, însă le considera contrare realității.

Probele cauzei au evidențiat că, în mod cert, plt. maj. I. a întocmit raportul solicitat, de această dată înserând modalitatea trecerii sale în rezervă la I.P.J. Gorj, prin aplicarea unei sancțiuni disciplinare și a înmânat acest raport ofițerului G.

Conduita contrară atribuțiilor de serviciu manifestată de inculpatul G. a continuat, prin omisiunea luării măsurilor legale, dar și prin acțiuni efective să „susțină” pe subofițerul I., când în perioada iunie - iulie 2007 l-a sfătuit să-și întocmească și depună dosarul pentru trecerea în corpul ofițerilor, lucru pe care inculpatul I. l-a și făcut, fiind deja știut interesul său major în a se realiza profesional.

Și de această dată, demersul nu a fost unul legal, cu atât mai mult cu cât la promovarea (nelegală) I. semnase potrivit procedurii, un angajament în care arată că nu solicită pe termen de minim 2 ani de la numirea în funcție, mutarea în alte unități ale Jandarmeriei Române sau structuri ale M.A.I., ori transferul la orice altă instituție din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională (o obligație ce era în sarcina tuturor aspiranților).

Un element ce sprijină acuzațiile formulate în cauză a fost apreciat și acela că, în vederea stabilirii vechimii în muncă, subofițerul I. a uzat din nou de copia adeverinței, emisă cu 10 ani în urmă de I.P.J. Gorj și care purta mențiunea cuvenită vizând trecerea în rezervă care nu s-a datorat condamnării penale.

În atare situație, inculpatul G., specialist în materia resurselor umane era obligat să întrevadă, cel puțin varianta încadrării nelegale, însă, conform conduitei afișate, acesta a ignorat și acum informația de care a luat cunoștință.

În același sens, s-a reținut totodată, că în dosarul de rezervist al lui I. (solicitat cu un an întârziere Centrului Militar Gorj) o lucrătoare de la acel centru, observând că reîncadrarea inculpatului plt. major în cadrul Jandarmeriei Române era ilegală, a practicat, spre atenționare, un asterix pe documentul „fișă de evidență tip A”, aflată la dosarul cauzei.

Prin aceasta, martora M. intenționa să aducă în atenția colegilor săi din jandarmerie care primeau acel dosar, neregulile privitoare la reîncadrarea subofițerului I., însă și gestul materializat al acesteia a rămas fără rezultat.

Deși întâiul demers de a intra în rândul ofițerilor al inculpatului I. s-a soldat cu un eșec, cpt. S. respingând candidatura sa ca nelegală pentru neîndeplinirea condițiilor de vechime, acesta nu a renunțat la idee, iar materialul probator al cauzei arată suficiente elemente care conduc la concluzia că I. accede la un nivel ierarhic superior în relaționare, cu scopul de a deveni, contrar legii, ofițer.

Astfel, a reieșit că între inculpatul I. și gl. mr. (rez.) B. s-au purtat mai multe discuții, una dintre acestea și după ce B. se pensionase.

Relevantă, a fost apreciată în acest sens, și declarația inculpatului I. dată în fața instanței de fond în care acesta recunoaște că l-a apelat pe inculpatul B., s-au întâlnit în oraș și în cadrul discuțiilor a încercat să găsească proceduri judiciare de urmat pentru „rezolvarea problemei” lui.

Derularea ulterioară a evenimentelor, în concret, promovarea concursului de ofițer de către Pânișoară Paul, în aceleași condiții de nelegalitate a demonstrat, în opinia instanței de fond, caracterul fundamentat al acuzațiilor.

Conform hotărârii luate, inculpatul I. s-a înscris la concursul organizat la nivelul I.G.J.R., la începutul lui noiembrie 2008, pentru trecerea în corpul ofițerilor, pentru unul din cele 3 posturi alocate pentru Unitatea Specială T., jandarmi Pază și Protecție Instituțională.

Specificul concursului consta în personal recrutat din sursă internă și era destinat potrivit Regulamentului privind desfășurarea concursului, emis la 8 octombrie 2008, numai subofițerilor ce îndeplineau condițiile legale și al căror dosare erau complet și corect întocmite.

Prin Ordinul de zi pe unitate din 28 octombrie 2008 a I.G.J.R. s-a constituit componența comisiei de concurs.

Observând Regulamentul privind desfășurarea concursului dar și ordinele de zi emise, Ordinele I.G.J.R. din 23 octombrie 2008, din 8 octombrie 2008, din 22 septembrie 2008, s-a constatat că pentru orice candidat urma să fie întocmit un dosar de recrutare care să conțină, printre altele și fișe de personal cu istoricul în materia recurselor umane ale respectivului candidat, în care se impunea a fi inserate, după caz, în detaliu informații, vizând trecerea lui în rezervă din activitatea anterioară, sancțiunile disciplinare aplicate în antecedență.

În acest sens, instanța de fond, a reținut că, în conformitate cu metodologia anexă Ordinului nr. din 22 septembrie 2008, emis de șeful Direcției Management Resurse Umane din I.G.J.R. (funcție îndeplinită la acea perioadă de colonelul C.) se prevedea, la capitolul „Sancțiuni aplicate pe parcursul activității desfășurate” „se vor preciza data aplicării sancțiunii (zi/lună/an), natura și motivul”.

Și de această dată, fișa de personal a candidatului I. a cuprins mențiuni privind condamnarea penală a acestuia, fără aspecte, esențiale de altfel, cu referire la trecerea sa în rezervă ca sancțiune disciplinară.

Contrar realității, în mod „surprinzător” prin omisiune, fișa întocmită pentru subofițerul inculpat I. de către inculpatul F. (la acea dată șef birou resurse umane) și analizată de inculpatul E. (comandant unitate L.) a fost falsificată, ceea ce a permis inculpatului I. să participe la concurs și finalmente promovarea. Manifestând o asemenea conduită inculpatul F. și-a încălcat cu știință atribuțiile de serviciu, facilitând, prin distribuirea acelor documente pe circuitul oficial lui plt. maj. I. atingerea scopului de a accede în rândul ofițerilor, deziderat pe care acest din urmă îl avea și pentru care depunea eforturi astfel cum el însuși a declarat.

În concret, introducerea documentelor oficiale falsificate în dosarul de candidat al subofițerului inculpat I. a fost de natură a induce în eroare comisia de concurs alcătuită din 9 membri cu consecința declarării „admis”, în mod evident fraudulos a lui I. la concursul organizat în luna noiembrie 2008.

În fața instanței, inculpatul F. a declarat, referitor la acest aspect, că la momentul incriminării la concursul pentru ofițeri, inculpatul I. era angajat în calitate de subofițer în cadrul UM L., astfel încât nu se putea presupune necesitatea verificării cu privire la trecerea sa în rezervă, serviciul pe care îl conducea neavând sarcini, obligații de a efectua verificări suplimentare. Inculpatul F. a apreciat că o asemenea verificare ar fi trebuit să aibă loc la momentul primului concurs la care inculpatul I. participase, respectiv acela pentru ocuparea unui post de subofițer.

În calitatea sa de șef Birou Management Resurse Umane și Pregătire inculpatul F. avea, printre altele, obligația de a verifica conform Regulamentului de concurs pentru trecerea în corpul ofițerilor, îndeplinirea de către participanți la acel concurs, a condițiilor cumulative, știut fiind că la concurs puteau participa numai candidații al căror dosar de recrutare era complet și corect întocmit.

Lucrătorii din cadrul Biroului Management Resurse Umane aveau astfel sarcina de a întocmi dosarele de candidat ale tuturor participanților la concurs și de a le prezenta inculpatului F. spre verificare și atestare.

Contrar apărării, Înalta Curte, secția penală, a constatat că verificarea privind corecta întocmire a dosarului de candidat, evaluarea documentelor era sarcina inculpatului F. (împreună cu inculpatul colonel rezervă E.) care răspundeau, conform metodologiei, de corecta întocmire a tuturor documentelor.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că simpla lecturare a autobiografiei întocmite de inculpatul I., precum și observarea dosarului de rezervist de la Centrul Militar Gorj, a dosarului personal al lui I. de la I.P.J. Gorj ar fi permis inculpatului F. să identifice existența impedimentului în a candida I. la acel concurs.

În acest context, instanța de fond a reținut că, în împrejurările constatării oricăror nereguli cu privire la dosarul unui candidat, fie ele și din trecutul profesional al acestuia, cei implicați în derularea procedurilor de verificare a dosarelor de recrutare aveau obligația, acolo unde se impunea, să interzică participarea la concurs, astfel cum era situația lui I.

Astfel, instanța de fond a reținut că, în mod neîndoielnic dacă inculpatul F. și-ar fi îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu ar fi observat un indiciu atât de semnificativ, iar dovadă în acest sens stă maniera în care lucrătorii de specialitate din UM U. (unitate la care fusese repartizat I. în urma promovării) au procedat la întocmirea fișei de personal, sesizând deîndată încadrarea ilegală a acestuia în rândurile armatei.

În speță, Înalta Curte a apreciat că este de necontestat că prin activitatea sa inculpatul F. a făcut posibil, alături de ceilalți inculpați ai cauzei, implicați de asemenea în acte ilicite, angajarea ilegală a inculpatului I. în cadrul Jandarmeriei Române și promovarea acestuia. Prin urmare, prin faptele sale inculpatul F. a asigurat obținerea unui avantaj inclusiv patrimonial, inculpatului I. Îndeplinindu-și defectuos atribuțiile de serviciu, inculpatul F. a acționat prin încălcarea legalității, în împrejurarea în care era chemat, în virtutea calității funcției deținute, să o apere.

Totodată, probatoriul administrat în cauză a evidențiat că acea fișă de personal a fost efectiv întocmită de inculpatul H., subofițer în cadrul Biroului Resurse Umane.

Audiat de către instanță, inculpatul H. a susținut că volumul de muncă era copleșitor, personalul redus și deși sesizase repetat aceste aspecte conducerii unității, nu se luaseră măsuri, iar în aceste împrejurări au apărut greșeli, în verificarea dosarelor candidaților în întocmirea fișelor de personal.

Asemenea apărări au fost apreciate de către instanța de fond ca fiind neîntemeiate. Astfel, s-a reținut că falsificarea prin omisiune a fișei de personal s-a făcut în condițiile în care, atât dosarul de personal de la I.P.J. Gorj, cât și cel de rezervist de la Centrul Militar jud. Gorj privind pe plutonierul major I. se aflau în custodia serviciului condus de inculpatul F., iar observarea documentelor ar fi permis, fără un efort, aflarea motivului trecerii disciplinare în rezervă.

De altfel, a reținut instanța de fond, inculpații F., H., G., care și-au desfășurat activitatea în cadrul Biroului Resurse Umane - fie în funcții de coordonare, ori execuție - au invocat, în apărarea lor, volumul mare de activitate în contextul procesului de profesionalizare pe termen scurt a cadrelor Jandarmeriei Române, motivat de renunțarea la stagiul militar obligatoriu.

Pe de altă parte, s-a încercat transferarea responsabilității verificării dosarelor de candidați către membrii comisiei de concurs, arătându-se, de către inculpați, că în sarcina lor era constituirea acelor dosare, consilierea candidaților în legătură cu documentele necesare a fi depuse în vederea participării la concurs.

Susținerile lor sunt însă au fost contrazise de fișele postului, de Regulamentul de organizare a concursului, din care reiese, în mod cert obligația ce incumbă Biroului Resurse Umane în verificarea acelor dosare nu formal, ci efectiv.

În această logică, instanța de fond a reținut că, în sarcina inculpaților era și verificarea corectei întocmiri a autobiografiei de către I. și, de altfel a întregii documentații, proces ce trebuia finalizat cu aviz favorabil înaintat Comisiei de concurs pentru ca subofițerii să poată participa la concurs.

Procedând în limita aceleiași conduite frauduloase, inculpatul I. a arătat în autobiografia întocmită că în urma unui nefericit accident rutier, din culpă, a suferit o condamnare pentru care a fost reabilitat, trecând sub tăcere rațiunea reală a trimiterii sale în rezervă.

De asemenea, în declarația pe propria răspundere, acesta a menționat că a luat cunoștință despre condițiile de recrutare cu care a precizat că este de acord și pe care le îndeplinește cumulativ, dar și că în cazul în care se vor constata aspecte contrare celor declarate, ori incompatibilități determinate de neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de recrutare, să nu fie trecut în corpul ofițerilor, chiar dacă rezultatele obținute la concurs ar permite aceasta.

Consecințele nerespectării legii în verificarea dosarelor candidaților, obligație ce revenea lucrătorilor (ofițer, subofițer) din cadrul Biroului Management și Resurse Umane, încălcarea cu știință a atribuțiilor de serviciu prin întocmirea și uzul unor documente false (prin omisiune) - au determinat inducerea în eroare a membrilor comisiei de concurs, care au procedat la validarea unei participări, în afara legii, a subofițerului I. la acel concurs, precum și declararea sa ca admis.

În asemenea împrejurări s-a constatat că au fost lezate interesele legale ale părții civile J. care avea dreptul de a participa la un examen organizat în condițiile legii.

În contextul cauzei, instanța de fond a reținut că relația existentă între subofițerul I. și generalul maior (rez) B. nu a fost contestată de cei doi inculpați, care în declarațiile date, atât în cursul urmăririi penale, cât și de la instanță, au confirmat că se cunoșteau, au avut câteva întâlniri, chiar și după pensionarea generalului maior B.

Inculpatul I. a arătat, în declarația dată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, la 17 septembrie 2013, că discuțiile purtate cu inculpatul B. s-au înscris în efortul său de a fi ajutat, prin găsirea unor proceduri judiciare pentru rezolvarea problemelor sale, una din întâlniri având loc într-un bar în municipiul Râmnicu-Vâlcea.

Acest aspect a fost apreciat ca fiind semnificativ în înțelegerea angrenajului infracțional, a resorturilor ce au determinat încălcarea atribuțiilor de serviciu de către cadrele militare.

După susținerea concursului din noiembrie 2008, se impunea ca la dosarul de personal al persoanei admise I. să fie întocmită și depusă o notă de cunoaștere, atribuții care erau tot în sarcina lucrătorilor din Biroul Management Resurse Umane (al cărui coordonator era la acea dată F.).

În legătură cu acest aspect, audiați fiind inculpații F. și H., au oferit informații contradictorii, primul afirmând că a emis un ordin pentru deplasarea în teren a subofițerului V. (la Tg. Jiu) pentru efectuarea procedurilor și că în acest sens exista o planificare a activității (în sensul că pentru întocmirea notelor de cunoaștere, dosarele candidaților admiși fuseseră repartizate, împărțite anumitor lucrători, însă inculpatul H. (subofițer în cadrul aceluiași birou) a infirmat o asemenea planificare a dosarelor de candidați admiși în raport cu lucrătorii Biroului Resurse Umane.

A reieșit însă, cu certitudine că, deși procedura de întocmire a notei de cunoaștere a inculpatului I. nu a fost respectată (deplasarea efectivă în teritoriu nu s-a produs) nota a fost elaborată din birou, semnată de inculpatul maior F. și depusă la dosarului lui I., fără însă a conține elemente obligatorii și de bază referitor la trecerea în rezervă din motive disciplinare.

S-a reținut totodată, că în dosarul de candidat al lui I. s-a mai regăsit procesul – verbal de distrugere din 25 noiembrie 2008, întocmit și semnat de inculpatul H. și de inculpatul F. prin care se atestă că s-a procedat la distrugerea procesului verbal de culegere de date întocmit în teren și care ar fi fundamentat nota de cunoaștere.

Urmare a desfășurării concursului pentru ocuparea locurilor de ofițeri, prin Ordinul din 18 noiembrie 2008 emis de Direcția Management Resurse Umane a I.G.J.R. prin șeful serviciului recrutare inculpatul colonel (rez.) D., s-a stabilit drept termen limită până la care unitățile trebuiau să înainteze dosarele cu propuneri pentru toți candidații admiși – data de 26 noiembrie 2008. Probele cauzei au evidențiat că pentru toți ceilalți candidați declarați admiși, termenul impus a fost respectat, însă nu și în cazul inculpatului plutonier major I.

În acest context s-a reținut că o primă explicație o constituie faptul că, imediat după primirea dosarului de personal de la UM L. București, (dosarul personal al lui I.) de către Serviciul Resurse Umane din Unitatea Specială T. Jandarmi, martoru cms. de poliție W. (la data faptelor, având calitatea de lucrător subofițer în cadrul Serviciului Resurse Umane din Unitatea Specială T. Jandarmi) a sesizat aspectul că subofițerul I. fusese anterior trecut în rezervă din motive disciplinare, ipoteză în care potrivit legii nu mai putea redobândi calitatea de militar. În aceste împrejurări martorul W. a înțeles nelegalitatea produsă și a anunțat telefonic pe maiorul N., din cadrul Direcției de Resurse Umane - I.G.J.R. pentru luarea măsurilor ce se impuneau.

Astfel, în declarația dată acest martor a arătat că la momentul întocmirii fișei de personal a lui I. a procedat corect, menționând în mod complet trecerea în rezervă, temeiul sancțiunii aplicate, așa cum rezultau din documentele aflate în dosarul personal.

Prin urmare, a reținut instanța de fond, corecta întocmire a fișei de personal a lui I. nu impunea decât o justă observare a înscrisurilor aflate în dosarul personal, în dosarul de rezervist al acestuia de la I.P.J. Gorj, precum și a dosarului de la Centrul Militar Județean Gorj.

Relevanță în acest sens s-a apreciat a avea și declarația martorului Y., subordonat al lui W., care a arătat, cu prilejul audierii sale în cursul urmăririi penale, dar și în faza de cercetare judecătorească, că studiind dosarul de personal al plutonierului I. și observând că acesta fusese trecut în rezervă din poliție, a analizat documentele de rezervist pentru a vedea temeiul legal al trecerii în rezervă, iar cu acea ocazie a constatat că subofițerul respectiv fusese trecut în rezervă de la I.P.J. Gorj, în anul 1998, în temeiul art. 85 lit. i) și j) din Legea nr. 80/1995, ca urmare a hotărârii Consiliului de judecată.

Martorul a consultat apoi condițiile de recrutare stipulate în Ordinul nr. 300/2004, privind rechemarea în rândul cadrelor active, concluzionând, în deplin acord cu dispozițiile legale, că temeiul amintit nu-i permitea subofițerului I. să revină în rândul cadrelor M.A.I.

În acest context, au fost anunțați omologii în domeniu Resurse Umane de la I.G.J.R., iar dosarul de personal al lui I. a fost trimis la Direcția Resurse Umane din cadrul I.G.J.R., în urma solicitării printr-o notă telefonică de către maiorul N., dosarul de personal fiind însoțit de documentele de rezervist ale subofițerului.

Martorul N. (ofițer în cadrul I.G.J.R. - Direcția de Management și Resurse Umane - Serviciul Recrutare, încadrare și promovare personal) a fost cel care, potrivit propriilor declarații s-a deplasat în audiență la șefii I.G.J.R. la inculpatul general maior (rez.) B. și apoi la inculpatul chestor general de poliție (fost general I.G.J.R.) A., cărora le-a raportat situația gravă creată în legătură cu reîncadrarea și promovarea lui I.

Totodată, N. a întocmit (în 19 decembrie 2008) un raport către conducerea I.G.J.R., din care reiese cu claritate încadrarea nelegală a inculpatului plutonier major I., respectiv aspectul că acesta nu putea căpăta, nici măcar calitatea de militar, participând în mod ilegal la concursul pentru trecerea în rândul subofițerilor, apoi în rândul ofițerilor, unde, tot nelegal fusese admis.

Declarațiile date de acest martor au relevat că la data de 16 decembrie 2008 N. împreună cu subofițerul în cauză s-au prezentat în biroul inculpatului B., ocazie cu care acesta din urmă l-a întrebat pe I. despre împrejurarea trecerii în rezervă, explicația dată de I. fiind aceea că greșelile trecute au fost îndreptate și ulterior nu au mai existat probleme, fiind reabilitat.

Cu acea ocazie, I. a solicitat sprijin în soluționarea favorabilă a cererii de trecere în corpul ofițerilor.

A mai arătat martorul N. că, după plecarea din birou a inculpatului I., inculpatul B. i-a cerut să discute cu comisarul șef Z. (M.A.I. – D.M.R.U.) acel caz și să identifice soluția legală ce urma a fi dată.

De remarcat că în urma acestei discuții, martorul a întocmit (la 19 decembrie 2008) „Nota – Raport privind evaluarea situației delicate a subofițerului I., în condițiile în care el se afla la conducerea serviciului din care făcea parte (D.R.U.) - colonel C. și D. aflându-se în concediu.

Revenirea din concediu a inculpaților C. și D. a făcut ca de rezultatul verificărilor efectuate cu privire la I. să nu se mai ocupe N., acesta din urmă nemaiavând cunoștință despre demersurile vizând propunerea de trecere a lui I. în corpul ofițerilor.

Probele cauzei au relevat că între momentul întocmirii raportului de către N. (care conținea concluzii clar exprimate în legătură cu nelegalitatea comisă în reîncadrarea și promovarea plutonierului major I. și aduse la cunoștința șefilor Jandarmeriei Române) și momentul întocmirii celui de-al doilea raport de către inculpatul E. (comandant UM L.) s-a produs revenirea din concediu a inculpatului C. și D., împrejurare în care inculpatul C. (șef al D.M.R.U.) îi cheamă la raport pe inculpatul F., plutonierul adjunct H. și plutonierul adjunct P.

Declarațiile date de cei evocați, atât în fața procurorului, cât și în faza de cercetare judecătorească, au arătat, contrar așteptărilor și temerilor lor în legătură cu situația subofițerului I., a reproșurilor, cel puțin, pe care ar fi urmat să le facă inculpatul C. la adresa lor (așteptându-se să fie „sever muștruluiți”, căci fiecare în parte putea fi tras la răspundere pentru cazul grav al inculpatului plutonier major I.) – că inculpatul C. a avut o conduită diametral opusă.

Astfel, spre totala lor surprindere, șeful lor le-a lăsat să înțeleagă că nu ar trebui să se facă un caz din situația lui I., care făcuse greșeli în tinerețe.

Inculpatul H., audiat fiind în fața instanței de fond, a declarat că deși inculpatul C. avea imaginea de ansamblu a situației lui I., și s-ar fi cuvenit să ceară explicații subordonaților, lămuriri cu privire la maniera în care s-a ajuns la acea ilegalitate, acesta a solicitat că lucrurile să fie lăsate așa, replicând „toți am avut greșelile noastre în tinerețe, poate am băut un șpriț (...)”.

În fine, inculpatul H. a mai relatat că atât el cât și colegii săi au plecat din biroul șefului fără să le vină să creadă cele auzite, părăsind biroul surprinși căci se așteptaseră să fie certați, poate și sancționați.

Urmare solicitării Comandamentului General al I.G.J.R. din 19 decembrie 2008, inculpatul E., comandant UM L., în cercetarea împrejurărilor în care I. fusese încadrat ca subofițer în acea unitate, a întocmit un raport la 30 decembrie 2008 pe care l-a adresat conducerii I.G.J.R.

Instanța de fond a reținut că studierea conținutului acestui raport permite concluzia că cele constatate în primul raport elaborat de N. sunt menținute, cu referire la încadrarea și promovarea plutonierului major I., inculpatul E. apreciind că sunt implicate și cadre militare din structurile proprii ale I.G.J.R., dar și din M.A.I., și concluzionând că nu poate clarifica situația, întrucât nu are competența de a face verificări și la eșaloanele superioare.

În acest context se remarcă că singura măsură pe care a luat-o inculpatul E. a constat în sancționarea plutonierului adjunct H. pentru superficialitate în realizarea atribuțiilor de serviciu, în concret pentru plăsmuirea notei de cunoaștere, ceea ce, în fapt, era de sfera ilicitului penal.

Raportul întocmit de E. a menționat cu evidență aspecte privind nerespectarea de către inculpatul I. a obligațiilor pe care le avea la încadrarea sa și, ulterior vizând corecta declarare a situației profesionale, în sensul de a nu fi indicat informații utile, cum ar fi situația sa militară la data trecerii în rezervă și motivul trecerii în rezervă.

În același document, inculpatul colonel (rez) E. îl acuză pe inculpatul G. că deși a cunoscut situația militară a subofițerului I., a ascuns-o.

Dincolo de vinovăția inculpatului G. ori a altor persoane implicate în cauză și contrar celor evidențiate de apărare, în cazul inculpatului E., Înalta Curte, secția penală, a constatat că acesta din urmă a semnat, repetat, documente privitoare la situația de personal a subofițerului sau plt. maj. I., documente care certificau o altă ipoteză decât cea reală.

Susținerile potrivit cărora subordonații inculpatului E. – comandant al unității - i-ar fi ascuns într-o complicitate, dosarul de personal al lui I., determinându-l astfel ca prim omisiune să falsifice fișa de personal a acestuia – au fost apreciate de către instanța de fond ca fiind superflue.

În mod evident și în acord cu dispozițiile legale pe care cei implicați ar fi trebuit să le cunoască și să le respecte odată ce au luat cunoștință de încadrarea prin fals a subofițerului I., de aspectul că acesta a ascuns adevărul în declarația dată sub sancțiunea art. 292 C. pen., aveau obligația de a sesiza organele judiciare competente pentru efectuarea cercetărilor penale.

Probatoriul administrat a relevat intenția celor implicați în derularea acestor evenimente de a nu se raporta situația reală a subofițerului I., de a nu fi sesizate organele judiciare, dar îndeosebi dorința de a-l sprijini în continuare pe acesta pentru a accede în corpul ofițerilor. Relevanță în acest sens prezintă, adresa prin care UM L. înaintează Unității Speciale T. Jandarmi dosarul de personal complet, aparținând inculpatului plutonier major I., pentru ca unitatea respectivă să-i întocmească deja fișa de personal cu propunere de trecere în corpul ofițerilor.

În împrejurările descrise în precedent, comandantul Unității Speciale T. Jandarmi, martorul AA. împreună cu martorul colonel W., care se aflau în deplină cunoștință privind reala situație a subofițerului I. care urma a fi avansat, nu au fost de acord să întocmească incorect fișa de personal a lui I., ci, dimpotrivă au apreciat că în conținutul acelui document se impunea a fi menționat motivul exact al trecerii în rezervă, ca sancțiune disciplinară, aspect care în mod neîndoielnic atrăgea imposibilitatea legală de avansare a celui în cauză.

Prin urmare, fișa de personal, astfel întocmită și cuprinzând de această dată, în mod just și complet toate informațiile privind traseul profesional al subofițerului I., a fost înaintată, alături de dosarul de personal, la I.G.J.R. și repartizate ca lucrare de către inculpatul colonel (rez) D. martorului N., cu ordinul de a se lua măsurile și de a se întocmi actele specifice procedurii de avansare în corpul ofițerilor.

Rezolvarea problemei subofițerului I. a constat în aceea că în fișa de personal a acestuia s-a făcut mențiunea că fusese cândva trecut în rezervă, fără însă a se preciza abaterile disciplinare care generaseră trecerea în rezervă, iar la rubrica vizând sancțiuni disciplinare, mr. N. – specialist în materia resurselor umane a inserat o liniuță cu semnificația că subofițerul nu fusese sancționat disciplinar niciodată.

Versiunea prezentată de mr. N. cu privire la rațiunile ce l-au determinat să procedeze astfel nu a fost confirmată de inculpații C. și D. care au negat orice presiune asupra ofițerului, ori vreun act de instigare.

Prin redactarea unei noi fișe de personal a subofițerului I., falsificată, prim omisiune, mr. N. a revenit, manifestând o conduită diametral opusă celei anterioare, când, cu ocazia întocmirii primului raport cu privire la situația profesională a lui I., constatase conform realității aspectele traseului profesional al subofițerului I., semnalând conducerii I.G.J.R. caracterul nelegal al reîncadrării acestuia.

O asemenea schimbare de atitudine își află explicația, în opinia instanței de fond, în executarea unui ordin nelegal și înscrierea comportamentului său în sfera ilicită, chiar dacă sub limita minimă a pericolului social necesar pentru ca fapta sa să poată fi considerată infracțiune.

Astfel, probele administrate în cauză au arătat că fișa de personal a lui I., cea anterioară și corect întocmită de UJ T. Jandarmi a dispărut pur și simplu, fără a mai putea fi găsită în arhivele Direcției Management Resurse Umane din I.G.J.R., la dosarul cauzei producându-se exemplarul 2 al acesteia, ridicat din evidența US T. Jandarmi.

Pe de altă parte însă, probele au relevat, dincolo de orice îndoială, că memoria calculatorului folosit de mr. N. identifică draftul atât al fișei de personal falsificat, cât și al adresei de înaintare al acesteia către M.A.I., ambele redactate sub ID-ul mr. N.

În acest context a fost avută în vedere și declarația martorul BB. (ofițer specialist principal al Serviciului Coordonare Control și Evaluare a Structurilor de Resurse Umane din D.G.M.R.U.), care, având repartizată spre rezolvare lucrarea prin care I.G.J.R. solicita trecerea în corpul ofițerilor a lui I., a arătat că în urma studiului a observat existența unui document întocmit la nivelul UM L. ce cuprindea rezultatul unor verificări vizând modalitatea de rechemare în activitate a subofițerului în cauză.

Martorul a mai declarat că a putut astfel constata că respectivul subofițer, la momentul rechemării în activitate, nu îndeplinea condițiile pentru participarea la concurs, întrucât din dosarul de personal lipsea dosarul de rezervist al acestuia, iar în acele împrejurări martorul BB. a înțeles să aducă la cunoștința șefului de birou acele aspecte, predând și documentația sosită de la I.G.J.R.

Urmare a elementelor semnalate, s-a dispus efectuarea unor verificări, constituirea unei comisii având ca obiectiv stabilirea împrejurărilor în care I. fusese rechemat în activitate.

Membru în acea comisie, martorul BB. a exercitat atribuții de verificare a documentelor pe linie de resurse umane referitor la organizarea și desfășurarea concursului în urma căruia I. a fost rechemat ca subofițer în activitate, toate aspectele constatate fiind consemnate în procesul verbal întocmit la finalizarea controlului.

De remarcat că, astfel cum declară martorul BB., identificarea dosarului de rezervist al subofițerului I. a fost identificat la Serviciul Resurse Umane din cadrul UM L., cu ocazia acelui control și, de asemenea, tot cu acel prilej a fost găsit raportul din 19 decembrie 2008, document care prezenta detaliat, complet istoricul profesional al subofițerului – ambele documente evocate nefiind transmise la D.G.M.R.U. de către I.G.J.R. cu ocazia propunerii trecerii în Corpul ofițerilor a plt. I.

Situația descrisă demonstrează, în opinia instanței de fond, că în dosarul înaintat M.A.I. de către I.G.J.R. erau în așa fel întocmite, prezentate, încât să creeze aparența respectării legii, în sensul că Pânișoară Paul îndeplinea toate cerințele pentru a ocupa postul de ofițer.

Înalta Curte, secția penală, a reținut că ansamblul probator al cauzei arată reaua credință a inculpaților C., D., dar și a inculpaților A. și B. în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în contextul în care atât fișa de personal fusese semnată în fals de șefii I.G.J.R., iar adresa de înaintare a acesteia la M.A.I., semnată tot în fals de inculpații C. și D., propunerea fiind de „trecere în corpul ofițerilor” a plt. maj. I.

Astfel instanța de fond a constatat că aceste fapte s-au produs în condițiile în care toți cei patru semnatari ai documentelor arătate avuseseră pe deplin cunoștință de situația reală, nelegală și gravă în care se afla subofițerul I., deoarece avizaseră, semnaseră, primiseră în audiență (așa cum a reieșit din cele prezentate în precedent) diferite cadre militare în legătură cu chestiunea în discuție, iar toate elementele conduceau la concluzia evidentă că I. se impunea a fi trecut în rezervă și nicidecum propus pentru avansare în corpul ofițerilor.

În acord cu susținerile actului de inculpare, Înalta Curte, secția penală, a apreciat că recunoașterea de către mr. N. a împrejurărilor în care documentația înaintată M.A.I. a fost falsificată (prin omisiune) a certificat reaua credință a foștilor săi șefi, încălcarea cu știință, și nu din neglijență, a atribuțiilor de serviciu.

Totodată, instanța de fond a reținut că lipsa de interes manifestată de persoanele implicate, pe linia de resurse umane în verificarea situației profesionale a lui I., dornic a accede și promova ca ofițer, nu poate fi contestată.

„Neobservarea” unor detalii semnificative cu privire la trecerea în rezervă a acestuia, perpetuarea unei stări de fapt, nelegale, printr-un efort ce a căpătat caracter conjugat, la adăpostul executării unor ordine sau a transferării responsabilităților altora, a invocării nerespectării legii de către alții a făcut posibil ca o persoană trecută în rezervă în temeiul art. 85 lit. i) și j) din Legea nr. 80/1995 să revină și să promoveze profesional în pofida evidentă a legii.

Că un asemenea rezultat nu a fost expresia unor neglijențe, nebăgări de seamă, ori consecință a unui volum excesiv de activități în raport cu un personal redus (D.R.M.U.) - o demonstrează, printre altele, faptul că alte cadre au constatat, cu destulă ușurință și fără vreun efort, caracterul nelegal al încadrării subofițerului I., dar și al menținerii sale, după încadrare, ca și cadru activ al Jandarmeriei Române.

Astfel, în perioada imediat următoare concursului de subofițer, martorul plt. CC., ce exercita atribuții de implementare a datelor personale ale candidaților în aplicația „eMRU”, fiind în situația de a implementa datele plt. I. a constatat că în baza de date existau informații de istoric fără însă a găsi mențiunea „trecut în rezervă”, iar din dosarul de personal lipsea o notă de cunoaștere.

Având nevoie de ajutor în implementarea datelor a solicitat sprijinul martorului cpt. DD. (D.M.R.U.-I.G.J.R.) căruia i-a dus dosarul complet al subofițerului I. (inclusiv datele de la I.P.J. Gorj și cele de la Centrul Militar Gorj).

În atare împrejurări, cei doi martori au constatat în câteva minute și printr-o simplă citire a documentelor (documente care se aflaseră în biroul în care își desfășurase activitatea subofițerul CC. și la care avusese acces neîngrădit) că inculpatul I. dobândise calitatea de militar în 2006 în mod nelegal și, de asemenea, nelegal participase la concursul de trecere în corpul ofițerilor, fiind anterior trecut în rezervă din rândul cadrelor M.A.I. pentru „abateri grave”.

În condițiile descrise, ofițerul DD. a procedat la implementarea corectă în baza de date, înserând date conform realității cu privire la actul și data trecerii în rezervă a subofițerului I., motivul și temeiul legal.

De la data efectuării implementării, respectiv 19 noiembrie 2008 orele 14:29:16, orice cadrul din Jandarmeriei Române, ce avea acces la acea bază de date, putea realiza facil care este situația reală a inculpatului plt. mj. I., așa încât, a reținut instanța de fond, măcar din acel moment, atât la nivelul D.R.U., dar și al conducerii I.G.J.R. nu se mai putea susține că cei implicați în cauză nu ar fi avut acces la toate informațiile necesare pentru a lua decizii corecte în legătură cu persoana lui I.

Într-un asemenea context, a apreciat instanța de fond că este evident că acele cadre cu putere de decizie au cunoscut adevărata poziție a lui I. și au executat și acte de determinare a subordonaților în a plăsmui realitatea.

Astfel, din examinarea fișei postului inculpatului A. rezultă, ca acesta avea, printre alte atribuții și aceea de a coordona și îndruma nemijlocit activitatea Direcției Management Resurse Umane, inculpatul având în subordine nemijlocită șefii structurilor, iar în subordine directă tot personalul încadrat în structurile Jandarmeriei Române. De asemenea, din fișa postului reiese că inculpatul A. avea zilnic, dar și periodic, sarcina verificării și aprobării lucrărilor, documentelor redactate de direcția de specialitate evocată - Statul major.

În mod ierarhic, următorul loc îl ocupa inculpatul general rezervă B. - care la data evenimentelor ocupa funcția de adjunct al inspectorului general A. și care coordona și îndruma nemijlocit activitatea Direcției Management Resurse Umane.

Arătând că responsabilitatea reîncadrării inculpatului I. revenea în exclusivitate unității L. comandantului și a celor ce au gestionat documentația de personal, apărarea inculpatului A. mai invocă aspectul că în cauză inculpatul I. a fost rechemat în rândul cadrelor active I.G.J.R. ca subofițer în urma rezultatelor obținute la concursul organizat în acest scop și nu într-o structură centrală.

Instanța de fond a constatat că obiectul acuzației nu a vizat acest aspect, activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului A. raportându-se la nivelul anului 2009 (luna ianuarie) și respectiv la luna decembrie 2008 când inculpatul a luat cunoștință de situația nelegală în care se afla I., așa încât elementele aduse în discuție și care referă la evenimentele derulate în anul 2006 nu prezintă relevanță în planul incriminării lui A., altele fiind persoanele care răspund penal în acele situații.

Contrar susținerilor apărării, instanța de fond a reținut că atribuțiile ce reveneau inculpatului, așa cum reies din fișa postului, dar și din situația de fapt rezultată în urma evaluării materialului probator al cauzei relevă că la momentul semnării, în ianuarie 2009, a fișei de personal a inculpatului plt. maj. I., inculpatul A. avea deplină reprezentare a modului ilegal în care acesta intrase în rândurile Jandarmeriei Române, dar și aspectul că, urmare a presiunilor exercitate, martorul N. a făcut mențiuni incomplete în cuprinsul fișei de personal.

Mai mult decât atât, Înalta Curte, secția penală, a constatat că inculpatul A. a avut deplina reprezentare a situației subofițerului I. în împrejurarea în care maiorul N. i-a prezentat la mapa de corespondență un raport semnat de șefii de serviciu care se refera la constituirea unei Comisii de control la nivelul UM L. București având ca obiectiv verificarea împrejurărilor ce au condus la admiterea participării plt. maj. I. la concursul organizat în perioada 8-10 noiembrie 2006 și chemarea acestuia ca subofițer în rândul cadrelor active.

În atare împrejurare, susținerea inculpatului A. că nu ar fi luat la cunoștință scris ori verbal, într-o formă fără dubiu sau de la vreun organ specializat, subordonat - jurist, lucrător resurse umane, lucrător de informații interne - despre săvârșirea vreunei fapte cu caracter penal în legătură cu serviciul- a fost privită ca fiind superfluă, contextul faptic conducând la concluzia evidentă a unor manopere frauduloase, ilicite în legătură cu reactivarea și promovarea lui I.

Prin conduita sa, inculpatul A. a făcut posibilă perpetuarea unei situații nelegale, iar apărările conform cărora nu era atributul său de a trece în rezervă respectivul subofițer, acesta fiind exclusiv în competența instanței de judecată, ori că nu a exercitat presiuni pentru sprijinirea demersurilor plt. maj. I. nu prezintă relevanță în planul răspunderii sale penale, atâta timp cât în poziția pe care o ocupa la vârful piramidal al organizării I.G.J.R. avea responsabilitatea de a se asigura că atribuțiile, competențele instituționale sunt îndeplinite corespunzător, inspectorul general având competențe clar stabilite pe linia resurselor umane, conform Ordinului M.A.I. nr. 600/2005.

Din această perspectivă, invocarea unui mare volum de activitate - coordonarea nemijlocită a 41 inspectorate județene de jandarmi, 8 grupări mobile, 6 unități de pază și protecție instituționale, Direcții - nu poate constitui un argument demn de luat în seamă în sensul îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor de serviciu din culpă, neglijență.

În consecință, situația de fapt expusă în actul de acuzare s-a constatat că a fost confirmată în urma cercetării judecătorești, Înalta Curte, secția penală, constatând existența faptelor în materialitatea lor în sensul celor reținute.

Cu privire la incidența art. 5 C. pen. – aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a prezentei cauzei, instanța de fond a reținut că, în speță, de la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților până la judecarea definitivă a cauzei, în concret până la judecarea în fond, a intervenit o nouă lege penală, respectiv C. pen. (Legea nr. 286/2009 privind C. pen. publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 757/12.11.2012; Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009) prin care au fost operate anumite modificări legislative în vederea creării unui cadru legislativ concret și clar în materie penală.

Ținând seama de acest aspect, instanța de fond a apreciat că se impune evaluarea cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, în situația tranzitorie creată de intrarea în vigoare a noului C. pen. în raport cu C. pen. din 1969, prin compararea dispozițiilor legale în raport cu infracțiunile deduse judecății, context în care au fost avute în vedere pentru identificarea legii mai favorabile, următoarele elemente:

Astfel, s-a reținut că, în cauză, incriminările vizate sunt reglementate în art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, raportat la art. 246 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, art. 291 C. pen. anterior, în diferite forme de participație penală-instigare, participație improprie, dar și înșelăciune - art. 215 alin. (1), (2) C. pen. anterior, art. 292 C. pen. anterior, art. 267 C. pen. anterior, parte din infracțiunea în formă continuată conform art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și cu reținerea circumstanței agravante reglementate în art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

În urma examinării impactului modificărilor legislative asupra conținutului constitutiv al infracțiunii deduse judecății, instanța de fond a constatat că toate faptele sunt incriminate de legea penală nouă, excepție făcând dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, care, prin art. 79 din Legea nr. 187/2012, au fost abrogate, așa încât aceste dispoziții nu s-au mai regăsit în încadrarea juridică a faptelor în contextul în care legea penală nouă a fost considerată mai favorabilă.

Procedând la identificarea legii penale mai favorabile, instanța de fond a examinat consecințele produse de acuzații cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării, ținând seama de caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe, în raport cu încadrarea juridică.

Evaluarea s-a realizat pe instituții autonome în raport cu incriminarea și sancțiunea, ceea ce exclude, în cazul legii penale succesive, posibilitatea de a combina incriminarea și pedeapsa dintr-o lege cu dispoziții de favoare privind circumstanțele agravante și atenuante dintr-o altă lege, dispoziții privind circumstanțele integrându-se configurării cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează pedeapsa.

În urma efectuării examenului vizând consecințele produse de acuzație asupra sancțiunii de drept penal, în raport cu infracțiunile deduse judecății, instanța de fond a constatat că în ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior, infracțiunea de uz de fals fiind însă mai blând sancționată de noul C. pen., iar în cazul infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, legea mai blândă este C. pen. anterior.

În raport cu infracțiunea de abuz în serviciu-reglementată de art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată - art. 246 C. pen. anterior, același exercițiu efectuat cu privire la consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune a determinat concluzia că legea penală anterioară este mai favorabilă.

În referire la infracțiunea de înșelăciune - art. 215 alin. (1), (2) C. pen. anterior s-a reținut că dispozițiile penale noi sunt mai favorabile, așa încât în incidența art. 5 C. pen. au fost apreciate ca fiind aplicabile dispozițiile art. 244 alin. (1), (2) C. pen.

Cu privire la infracțiunea de fals în declarații – art. 292 C. pen. anterior s-a reținut că aceasta este pedepsită cu o sancțiune mai aspră în noua reglementare, astfel că legea mai favorabilă a fost apreciată ca fiind C. pen. anterior.

În ceea ce privește circumstanța agravantă a săvârșirii unora dintre fapte, de către 3 sau mai multe persoane împreună [art. 75 lit. a) C. pen. anterior], circumstanță care a fost reținută în cauză, instanța de fond a reținut că această circumstanță se regăsește în conținutul său și în noul C. pen. [art. 77 lit. a) C. pen.], așa încât a recunoscut incidența sa în această din urmă reglementare în ipoteza identificării legii noi ca fiind mai favorabile, ori a dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. anterior când legea anterioară e cea mai favorabilă.

În fine, în ceea ce privește reținerea formei continuate a unora din infracțiunile deduse judecății, constatându-se întrunite cerințele art. 35 C. pen., în sensul existenței aceluiași subiect pasiv asupra căruia s-au îndreptat acțiunile repetate, în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale – și de asemenea, apreciindu-se că legea penală mai favorabilă în raport cu această instituție autonomă este cea nouă, în cauză au fost reținute dispozițiile art. 36 alin. (1) C. pen.

O ultimă remarcă în domeniul aplicării legii penale mai favorabile a purtat asupra aplicării dispozițiilor art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. anterior, cu referire la pedepsele principale în caz de concurs de infracțiuni, dispozițiile care au fost privite ca fiind favorabile în raport cu modalitatea în care legiuitorul a înțeles să stabilească pedeapsa rezultantă în caz de concurs de infracțiuni în noul C. pen.

Prin urmare, față de cele reținute și constatând vinovăția inculpaților A., B., C., D., E., F., G., H., I. instanța de fond a dispus condamnarea acestora prin aplicarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv: gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitatea infractorului, având drept criterii de evaluare: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii mijloc folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii faptei și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

La stabilirea cuantumului pedepsei pentru fiecare inculpat instanța a avut în vedere funcția exercitată în cadrul Jandarmeriei Române - mai puțin în cazul inculpatului I., cu privire la care s-a reținut că are o situație specifică în tabloul infracțional, implicarea efectivă a fiecăruia dintre ei în realizarea faptelor ce au făcut obiectul judecății și mai ales consecințele exercitării abuzive a atribuțiilor în realizarea încadrării și promovării lui I., dar și datele personale ale inculpaților, respectiv lipsa antecedentelor penale în cazul tuturor inculpaților, mediul social și profesional căruia aparțin, situația familială și conduita procesuală manifestată în cursul procesului penal, prezentarea în fața organului de urmărire penală, precum și la toate termenele de judecată, comportament procesual ce au semnificația conștientizării de către inculpați a necesității stabilirii de către justiție a tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele care formează obiectul judecății.

În operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei, Înalta Curte, secția penală, evaluând criteriile evocate în cazul fiecăruia dintre inculpați, fără a omite însă a observa că fiecare dintre ei și-au adus contribuția frauduloasă la reactivarea și promovarea în cariera militară a inculpatului I., a apreciat că prin aplicarea unei pedepse rezultante 3 ani închisoare, ca urmare a aplicării câte unei pedepse pentru fiecare dintre infracțiunile deduse judecății, scopul general și social al prevenției sociale va fi îndeplinit.

În virtutea acelorași argumente și în cazul inculpatului I. instanța a stabilit o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare.

În considerarea elementelor ce țin de persoanele inculpaților, de garanțiile pe care aceștia le oferă în sensul îndeplinirii scopului pedepsei și fără executarea efectivă a acesteia, instanța a dispus aplicarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei în cazul inculpaților A., B., F., H., E., C., D. și I., cu mențiunea că, în cazul acestui din urmă inculpat durata termenului de încercare stabilit să fie mai mare.

A fost avut în vedere, în acest sens, aspectul că inculpatul I. a fost cel care, mânat de dorința de a reveni în armată și a avea o carieră de succes, în disprețul legii, prin fals și fraudă, a generat implicarea infracțională a coinculpaților.

În ceea ce-l privește pe inculpatul G., în raport cu activitatea sa infracțională restrânsă (o singură infracțiune dedusă judecății) instanța a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 81 C. pen. anterior.

În ceea ce privește aplicarea legii penale, modalitatea de executare a pedepsei, așa cum a fost stabilită este reglementată de dispozițiile C. pen. anterior, dispoziții apreciate ca fiind mai favorabile, atât în planul conținutului măsurilor de supraveghere, cât și a efectelor suspendării sub supraveghere.

Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că, în cauza de față, atât numita K. (fostă J.) cât și UM L. au exercitat acțiuni civile în cadrul procesului penal solicitând antrenarea răspunderii I.G.J.R. în calitate de comitent în contextul obligării în solidar a inculpaților la plata sumelor reprezentând prejudiciile produse, astfel cum au fost înfățișate în precedent.

Astfel, K. (fostă J.) a formulat în termen legal cerere de constituire de parte civilă în cadrul procesului penal solicitând obligarea în solidar a inculpaților la plata drepturilor salariale cuvenite și neîncasate, începând cu luna noiembrie 2008 și până la data la care va fi trecută cu drepturi depline în corpul ofițerilor, precum și obligarea în solidar a inculpaților la plata de compensații financiare pentru prejudiciul moral produs, în cuantum de 25.000 euro.

UM L. București s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.912 RON reprezentând sporul de confidențialitate Acces Secret de 10% de care a beneficiat inculpatul I. în perioada 1 octombrie 2007- 31 august 2011, în temeiul actelor normative în vigoare – Hotărârea nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România și O.G. nr. 19/2006 care reglementează cu privire la creșterile salariale ce se acordă personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 444/2006.

În virtutea acestor norme, plutonierul major I. a deținut certificat de acces la documentele clasificate, primind solda lunară și implicit sporul de confidențialitate, spor pentru care a prestat activitate cu caracter ireversibil.

Astfel, chiar dacă la o primă evaluare, C. muncii nu-și află aplicabilitatea, în speță nefiind în discuție un contract de muncă, dispozițiile art. 1 alin. (2) din această lege statuează că prevederile actului normativ se aplică și în raporturile de muncă reglementate prin legile speciale numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.

Pe de altă parte, s-a reținut că este de necontestat aspectul că în urma constatării nulității contractului individual de muncă efectele produse sunt numai pentru viitor, persoana ce a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă nul având dreptul la remunerarea, corespunzător modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.

În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată de partea civilă K. (fostă J.), pretențiile formulate de aceasta, așa cum au fost înfățișate în precedent, în efectuarea aceluiași demers analitic în raport cu cerințele care trebuie satisfăcute în planul răspunderii civile, Înalta Curte, Secția penală a observat că partea civilă s-a considerat nedreptățită că nu a fost avansată ofițer, constituindu-se parte civilă cu contravaloarea drepturilor bănești de care ar fi beneficiat dacă ar fi fost trecută în corpul ofițerilor în locul lui I., dar cerând și daune morale pentru suferință psihică.

Probele cauzei au relevat că numita K. a participat la concursul organizat în luna noiembrie 2008 pentru promovarea în corpul ofițerilor în împrejurarea în care fuseseră 3 posturi ofițeri scoase la concurs, fiind declarați câștigători 3 subofițeri printre care și I., în cazul căruia avansarea a fost sistată, urmare a faptelor săvârșite de inculpații cauzei.

De asemenea, probatoriul a mai evidențiat că în ordinea notelor obținute la acel concurs, pe poziția 4, după cei 3 candidați declarați admiși s-a situat partea civilă K.

Prin urmare, având în vedere aceste împrejurări, s-a reținut că partea civilă a formulat pretenții care vizează drepturile bănești de care ar fi beneficiat dacă ar fi fost avansată, în condițiile în care concursul s-ar fi desfășurat cu respectarea legii, invocând aspectul că în ipoteza avansării sale ca ofițer ar fi avut solda mai mare.

Instanța a reținut că salarizarea - obligație principală a angajatorului – se realizează în raport cu munca prestată. Or, în cauză, invocata remunerare a părții civile privește eventuale atribuții viitoare și nu îndeplinirea unor atribuții certe.

Cu privire la caracterul actual și cert al prejudiciului suferit, s-a constatat că acesta apare cu evidență ca nefiind îndeplinit în cauză.

În referire la condiția unui prejudiciu cert s-a reținut că aceasta presupune ca acțiunea civilă să fie exercitată pentru recuperarea unui prejudiciu sigur, atât în planul existenței sale, cât și sub aspectul posibilităților de evaluare.

Astfel, s-a reținut că prejudiciul este cert în cazul în care este constatat și este actual, putând fi cert și un prejudiciu viitor, în ipoteza în care este susceptibil de evaluare.

În prezenta cauză, pretențiile avansate de partea civilă K. s-au fundamentat însă pe prezumție, invocându-se printre altele, că dacă ar fi fost avansată ofițer, solda sa ar fi fost mai mare, dar și invocând eventuala îndeplinire a unor atribuții viitoare, potrivit unei viitoare fișe a postului.

În virtutea rațiunilor expuse și constatând că împrejurarea ocupării de către I. a acelui post ofițer, în condiții frauduloase nu a fost de natură a produce părții civile K. (fostă J.) o suferință psihică care să îndreptățească instanța a acorda o compensație bănească acesteia, Înalta Curte, secția penală, a respins și solicitarea acesteia privind acordarea de daune morale.

Urmare a rezolvării acțiunilor penale exercitate împotriva inculpaților prin condamnare, în conformitate cu art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul celor înfățișate, instanța fond - a dispus în temeiul art. 397 alin. (3) C. proc. pen., restabilirea situației anterioare.

Astfel, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus desființarea următoarelor înscrisuri: autobiografia inculpatului I. din 25 octombrie 2006; declarația olografă pe propria răspundere a inculpatului I.; nota de cunoaștere, întocmită de inculpat H.; anexa nr. 15 a documentației privind accesul la informațiile clasificate; fișa de personal întocmită pentru inculpatul I., cu ocazia participării la concursul pentru trecerea în corpul ofițerilor din luna octombrie 2008; autobiografia întocmită de inculpatul I., cu ocazia participării la concursul pentru trecerea în corpul ofițerilor din luna octombrie 2008; declarația olografă pe propria răspundere, întocmită de inculpatul I. cu ocazia participării la concursul pentru trecerea în corpul ofițerilor din luna octombrie 2008; nota de cunoaștere a inculpatului I., întocmită de inculpatul H. cu ocazia participării la concursul pentru trecerea în corpul ofițerilor din luna octombrie 2008; procesul-verbal de distrugere din 25 noiembrie 2008; proces-verbal de distrugere, aprobat la 16 septembrie 2007 întocmit de inculpatul H.; fișa de personal întocmită inculpatului I. din 05 februarie 2009; adresa I.G.J.R. din 06 ianuarie 2009 prin care a fost înaintată fișa de personal mai sus-amintită; tabelul cu rezultatele concursului de trecere în corpul ofițerilor, organizat în octombrie 2008 – rezultatul obținut de inculpat I.

II. Judecata în apel

A. Procedura în fața completului de 5 judecători

Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță au declarat recurs Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, parte civilă K. (fostă J.) și intimații inculpați B., E., H., G., A., C., D., I. și F.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la data de 30 aprilie 2015 sub nr. x/1/2014, fiind fixat prim termen de judecată la data de 30 iunie 2014.

La termenul din 30 iunie 2014, Înalta Curte, completul de 5 judecători, deliberând asupra cererilor de amânare formulate de către apărătorul ales al apelantului intimat inculpat B., prin care acesta a solicitat amânarea cauzei și acordarea unui termen de judecată, pentru pregătirea apărării, respectiv de apelantul intimat inculpat H., în vederea angajării unui apărător ales, constatând că prezenta cauză se află la primul termen de judecată în fața instanței de apel, văzând și poziția reprezentantului Ministerului Public, în temeiul art. 356 alin. (3) C. proc. pen. le-a apreciat ca fiind întemeiate, admițându-le în consecință, atrăgând, totodată, atenția părților asupra faptului că acesta este singurul termen ce se acordă în acest sens, termen care profită și acelora care nu au formulat o astfel de cerere;

Prin aceeași încheiere Înalta Curte, completul de 5 judecători, a luat act de manifestarea de voință exprimată de apelanții intimați inculpați B., E., H., G., A., C., D., I. și F., care au arătat că înțeleg să dea declarații în fața instanței de apel fiindu-le pus în vedere acestora să se prezinte la termenul ce va fi acordat în cauză, în vederea audierii.

Totodată, dat fiind că pentru termenul de judecată, din data de 30 iunie 2014, au depus motive de apel doar apelanții intimați inculpați H., C., D., I. și E., respectiv apelanta parte civilă K. (fostă J.), iar apelantul intimat inculpat F. a depus o completare a motivelor de apel, instanța de control judiciar a pus în vedere apelanților intimați inculpați care au depus deja motivele de apel, respectiv apelantei parte civilă K. (fostă J.) ca, în situația în care doresc să depună completări ale acestora, să le depună cu minim 10 zile înainte de termenul acordat în cauză, iar părților care nu au depus încă motive de apel, să depună motivele de apel în același termen.

Pentru aceste motive, cauza a fost amânată la data de 22 septembrie 2014.

La termenul din data de 22 septembrie 2014, dat fiind că la data de 30 iunie 2014, în ședință publică, astfel cum s-a reținut în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată, apelanții intimați inculpați B., E., H., G., A., C., D., I. și F. și-au manifestat dorința de a da o declarație în fața completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a dispus continuarea cercetării judecătorești cu audierea inculpaților, cu mențiunea în sarcina inculpaților că, având în vedere conținutul declarațiilor ample date de către inculpați, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată în fața primei instanțe, declarațiile ce urmează a fi date în fața instanței de apel vor privi doar aspecte noi, care nu au fost evidențiate până în această fază a procesului penal.

Anterior continuării cercetării judecătorești cu audierea apelanților intimați inculpați, apelantul intimat inculpat H., personal, a învederat faptul că înțelege să nu mai dea declarație în fața instanței de apel, ci să se prevaleze de dreptul la tăcere, drept prevăzut de art. 374 C. proc. pen.

În aceste condiții, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a luat act de faptul că apelantul intimat inculpat H. înțelege să nu mai dea declarație în fața instanței de apel, acesta prevalându-se de dreptul la tăcere, drept prevăzut de art. 374 C. proc. pen.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, a procedat la audierea apelantului intimat inculpat I.

Conform art. 420 alin. (4), respectiv art. 379 alin. (1) C. proc. pen., apelantului intimat inculpat I. a dat declarație în fața instanței, fiind lăsat să declare tot ceea ce știe despre acuzațiile ce i-au fost aduse.

Potrivit dispozițiilor art. 378 C. proc. pen., apelantului intimat inculpat I. i-au fost adresate întrebări de către completul de judecată, de către apărătorul apelantului intimat inculpat B., de către apărătorul apelantului intimat inculpat G., de către apărătorul apelantului intimat inculpat A. și de către apărătorul apelantei intimate parte civilă K. (fostă J.), răspunsurile acestuia fiind consemnate în declarația dată.

Declarația apelantului inculpat a fost citită și semnată de către acesta, iar ulterior atașată la dosarul cauzei.

Cercetarea judecătorească a continuat cu audierea apelantului intimat inculpat G.

Conform art. 420 alin. (4), respectiv art. 379 alin. (1) C. proc. pen., apelantului intimat inculpat G. a dat declarație în fața instanței, fiind lăsat să declare tot ceea ce știe despre acuzațiile ce i-au fost aduse.

Potrivit dispozițiilor art. 378 C. proc. pen., apelantului intimat inculpat G. i-au fost adresate întrebări de către completul de judecată și de către apărătorul său, răspunsurile acestuia fiind consemnate în declarația dată.

Declarația apelantului inculpat a fost citită și semnată de către acesta, iar ulterior atașată la dosarul cauzei.

Cercetarea judecătorească a continuat cu audierea apelantului intimat inculpat F.

Conform art. 420 alin. (4), respectiv art. 379 alin. (1) C. proc. pen., apelantului intimat inculpat F. a dat declarație în fața instanței, fiind lăsat să declare tot ceea ce știe despre acuzațiile ce i-au fost aduse.

Potrivit dispozițiilor art. 378 C. proc. pen., apelantului intimat inculpat F. i-au fost adresate întrebări de către completul de judecată și de către apărătorul apelanților intimați inculpați D. și C.

Declarația apelantului inculpat a fost citită și semnată de către acesta, iar ulterior atașată la dosarul cauzei.

Cercetarea judecătorească a continuat cu audierea apelantului intimat inculpat E.

Conform art. 420 alin. (4), respectiv art. 379 alin. (1) C. proc. pen., apelantului intimat inculpat E. a dat declarație în fața instanței, fiind lăsat să declare tot ceea ce știe despre acuzațiile ce i-au fost aduse.

Potrivit dispozițiilor art. 378 C. proc. pen., apelantului intimat inculpat E. i-au fost adresate întrebări de către completul de judecată și de către apărătorul apelantului intimat inculpat B., răspunsurile acestuia fiind consemnate în declarația dată.

Declarația apelantului inculpat a fost citită și semnată de către acesta, iar ulterior atașată la dosarul cauzei.

Cercetarea judecătorească a continuat cu audierea apelantului intimat inculpat D.

Conform art. 420 alin. (4), respectiv art. 379 alin. (1) C. proc. pen., apelantului intimat inculpat D. a dat declarație în fața instanței, fiind lăsat să declare tot ceea ce știe despre acuzațiile ce i-au fost aduse.

Potrivit dispozițiilor art. 378 C. proc. pen., apelantului intimat inculpat D. i-au fost adresate întrebări de către completul de judecată, răspunsurile acestuia fiind consemnate în declarația dată. Declarația apelantului inculpat a fost citită și semnată de către acesta, iar ulterior atașată la dosarul cauzei.

Cercetarea judecătorească a continuat cu audierea apelantului intimat inculpat C.

Conform art. 420 alin. (4), respectiv art. 379 alin. (1) C. proc. pen., apelantului intimat inculpat C. a dat declarație în fața instanței, fiind lăsat să declare tot ceea ce știe despre acuzațiile ce i-au fost aduse.

Potrivit dispozițiilor art. 378 C. proc. pen., apelantului intimat inculpat C. i-au fost adresate întrebări de către completul de judecată și de către apărătorul apelantului intimat inculpat B., răspunsurile acestuia fiind consemnate în declarația dată. Declarația apelantului inculpat a fost citită și semnată de către acesta, iar ulterior atașată la dosarul cauzei.

Cercetarea judecătorească a continuat cu audierea apelantului intimat inculpat B.

Conform art. 420 alin. (4), respectiv art. 379 alin. (1) C. proc. pen., apelantului intimat inculpat B. a dat declarație în fața instanței, fiind lăsat să declare tot ceea ce știe despre acuzațiile ce i-au fost aduse.

Potrivit dispozițiilor art. 378 C. proc. pen., apelantului intimat inculpat B. i-au fost adresate întrebări de către completul de judecată și de către apărătorul său, răspunsurile acestuia fiind consemnate în declarația dată. Declarația apelantului inculpat a fost citită și semnată de către acesta, iar ulterior atașată la dosarul cauzei.

Cercetarea judecătorească a continuat cu audierea apelantului intimat inculpat A., care a precizat, în prealabil, că a adus completări la declarațiile anterioare în cuprinsul memoriului depus la data de 8 septembrie 2014 la dosar.

Conform art. 420 alin. (4), respectiv art. 379 alin. (1) C. proc. pen., apelantului intimat inculpat A. a dat declarație în fața instanței, fiind lăsat să declare tot ceea ce știe despre acuzațiile ce i-au fost aduse.

Potrivit dispozițiilor art. 378 C. proc. pen., apelantului intimat inculpat A. i-au fost adresate întrebări de către completul de judecată și de către apărătorul apelantului intimat inculpat B., răspunsurile acestuia fiind consemnate în declarația dată.

Declarația apelantului inculpat a fost citită și semnată de către acesta, iar ulterior atașată la dosarul cauzei.

Interpelate fiind, părțile, respectiv reprezentantul Ministerului Public au învederat faptul că la acest moment nu mai au alte cereri de formulat.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, având în vedere faptul că pentru acel termen au fost depuse completări ale motivelor de apel/cererilor de probatorii și noi cereri de probatorii, pentru discutarea unitară a tuturor cererilor de probatorii depuse în cauză și pentru a da posibilitatea părților, respectiv reprezentantului Ministerului Public ca, în raport de declarațiile și apărările formulate de către inculpați la acel termen, să depună o eventuală completare a cererilor probatorii, pentru ca astfel, membrii completului de judecată, reprezentantul Ministerului Public și celelalte părți să poată lua cunoștință de conținutul acestora, a stabilit termen pentru continuarea judecății la data de 27 octombrie 2014, termen pentru care au fost menținute delegațiile apărătorilor desemnați din oficiu, părțile fiind citate ca în precedent.

La termenul din data de 27 octombrie 2014, Înalta Curte, completul de 5 judecători, deliberând asupra cererii de amânare formulată de către apărătorul ales al intimatului inculpat H., în vederea pregătirii apărării, văzând și poziția reprezentantului Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 351 alin. (2) raportat la art. 356 alin. (4) C. proc. pen., a admis cererea atrăgând atenția părților asupra faptului că acesta este singurul termen ce se acordă în acest sens, cauza fiind amânată la data de 24 noiembrie 2014.

La termenul din data de 24 noiembrie 2014 Înalta Curte, completul de 5 judecători, deliberând asupra cererii de amânare formulată de către apărătorul ales al apelantului intimat inculpat G., avocat EE., pentru imposibilitate de prezentare obiectivă din motive medicale, văzând și poziția reprezentantului Ministerului Public, respectiv a apelanților intimați inculpați, a apreciat-o ca fiind întemeiată, și a încuviințat-o în consecință, cu următoarea motivare:

Astfel, deși la termenul anterior s-a atras atenția părților asupra faptului că acesta este singurul termen ce se acordă în cauză, în raport de solicitarea formulată, împrejurarea că pentru acest termen avocat EE., apărătorul ales al apelantului intimat inculpat G., a formulat o cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare obiectivă din motive medicale, dovedită cu înscrisurile medicale atașate acesteia (adeverința medicală eliberată de medicul de familie la data de 20 noiembrie 2014 și fișa de consultație întocmită de către medicul de familie la data de 20 noiembrie 2014) și faptul că la acest termen la care se discută cererile de probatorii formulate în cauză apelantul intimat inculpat G., personal, a precizat că nu este de acord ca apărătorul ales să fie substituit de către un alt apărător ales, cererea de amânare formulată pentru acest termen de către avocat EE. a fost apreciată ca fiind întemeiată.

Pe de altă parte, dat fiind faptul că:

- deși prin încheierea de ședință din data de 22 septembrie 2014, instanța, în considerentele încheierii, a reținut că, pentru discutarea unitară a tuturor cererilor de probatorii depuse în cauză și pentru a da posibilitatea părților, respectiv reprezentantului Ministerului Public ca, în raport de declarațiile și apărările formulate de către inculpați la acel termen, să depună o eventuală completare a cererilor probatorii cu minimum 10 zile înainte de termenul ce va fi acordat în cauză, respectiv până la data de 14 noiembrie 2014;

- potrivit referatului cauzei expus de către magistratul asistent, în sensul că la data de 17 noiembrie 2014, prin Serviciul Registratură Generală al instanței, apelantul intimat inculpat B. a depus o cerere de probatorii;

- față de împrejurarea că a fost depusă o cerere de probatorii inclusiv la acel termen de către apărarea apelantei intimate parte civilă;

Instanța, pentru toate cele mai sus expuse, a apreciat că se impune amânarea cauzei pentru discutarea unitară a tuturor cererilor de probatorii și pentru ca membrii completului de judecată, reprezentantul Ministerului Public și celelalte părți să poată lua cunoștință de conținutul tuturor cererilor de probatorii formulate în cauză.

Nu în ultimul rând, instanța a pus în vedere apărătorilor din prezenta cauză ca, în situația în care se vor afla în imposibilitate de prezentare, să își asigure substituirea în cauză, prevederile legale în materie [art. 91 alin. (2) C. proc. pen.] nefiind de natură a împiedica instanța, indiferent de poziția părții, în a desemna un apărător din oficiu pentru inculpatul al cărui apărător ales s-ar afla în imposibilitate de prezentare.

Față de cele anterior expuse, instanța a admis cererea de amânare formulată de către apărătorul apelantului intimat inculpat G., avocat EE., pentru imposibilitate obiectivă de prezentare din motive medicale, stabilind termen la data de 15 decembrie 2014.

La termenul din data de 15 decembrie 2014, Președintele completului de 5 judecători, dat fiind motivul pentru care a fost amânată prezenta cauză la termenul anterior, văzând, de asemenea, și motivele amânării cauzei la termenele de la 22 septembrie 2014 și respectiv, 24 noiembrie 2014, a acordat cuvântul părților în susținerea cererilor de probatorii depuse la dosarul cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 15 decembrie 2014, după deliberare asupra cererilor de probatorii solicitate de apelanta intimată parte civilă și apelanții intimați inculpați, prin apărătorii aleși la acest termen, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a procedat după cum urmează:

I. Cu privire la probatoriul solicitat de către apelanta intimată parte civilă K. (fostă J.) - cereri depuse la data de 13 octombrie 2014, la data de 24 noiembrie 2014:

I.1 În temeiul art. 100 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., a respins proba cu expertiză tehnică în specialitatea contabilitate, apreciind că această probă nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii, natura și respectiv, conținutul constitutiv al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților;

I.2 În temeiul art. 100 alin. (1) și (4) lit. b) C. proc. pen., a respins proba cu înscrisuri, constând în „Tabel Nominal cu rezultatele obținute de către candidații care au participat la concursul organizat pentru ocuparea a 3 funcții de ofițer – comandă, vacante și deblocate la Unitatea Specială T. Jandarmi Pază și Protecție Instituțională București” și fișele de evaluare a competențelor profesionale pentru partea civilă, întrucât au fost administrate suficiente mijloace de probă pentru dovedirea elementelor de fapt care constituie probe (depuse în copie la dosarul cauzei).

I.2.1 În temeiul art. 100 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., a respins în tot proba cu înscrisuri, solicitată prin cererea de probe din 24 noiembrie 2014, având în vedere faptul că instanța deja s-a pronunțat asupra probei cu expertiză tehnică în specialitatea contabilitate, cu motivarea expusă, această cerere nefiind relevantă în raport cu obiectul probațiunii.

II. Cu privire la probatoriul solicitat de către apelantul intimat inculpat E. - cerere aflată la dosarul de apel:

II.1 În temeiul art. 100 alin. (3) teza I C. proc. pen., a admis în tot proba cu înscrisuri în circumstanțiere, a celor deja depuse și eventual și a altor înscrisuri pe care partea le va depune la dosarul cauzei;

II.2 În temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., a respins solicitarea de administrare a probei testimoniale constând în audierea martorului FF., având în vedere, pe de o parte, faptul că, pentru demonstrarea elementelor de fapt, au fost deja administrate suficiente mijloace de probă, iar pe de altă parte, în raport cu teza probatorie, martorul solicitat a fost audiat în faza de urmărire penală, când acesta a făcut ample susțineri cu privire la raportul întocmit la data de 30 decembrie 2008.

III. Cu privire la probatoriul solicitat de către apelantul intimat inculpat G. - cerere aflată la dosarul de apel:

III.1 În temeiul art. 100 alin. (3) teza I C. proc. pen., a admis proba cu înscrisuri în circumstanțiere, a celor deja depuse la dosarul cauzei și a celor pe care eventual partea le va depune la dosarul cauzei, apreciind această probă ca fiind utilă cauzei;

III.2 A luat act de faptul că inculpatul a renunțat la proba testimonială constând în audierea martorului R.;

IV. Cu privire la probatoriul solicitat de către apelantul intimat inculpat A. - cerere aflată la dosarul de apel:

IV.1 În temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., a respins proba cu înscrisuri, probă indicată la pct. 1 și 2 din cererea scrisă, având în vedere că, în raport de obiectul probațiunii, în cauză au fost administrate suficiente mijloace de probă, iar la dosarul cauzei există deja depuse fișe de personal tipizate, precum și metodologia de completare a acestora, iar pentru pct. 1 din cerere fiind deja atașate la dosarul cauzei extrase din regulamentele invocate și de către inculpatul B.

IV.2 În temeiul art. 100 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., a respins proba de la pct. 3 din cererea de probatorii, constând în solicitarea de audiere a părții vătămate, față de împrejurarea că, pe de o parte, partea civilă și-a exprimat punctul de vedere cu ocazia constituirii ca parte civilă în prezenta cauză, iar împrejurările ce se tind a fi dovedite de către inculpat prin audierea părții vătămate, rezultă cu claritate din cererea de constituire ca parte civilă în prezenta cauză, astfel că proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii și în raport cu motivarea anterioară privind respingerea probei cu expertiză tehnică în specialitatea contabilitate solicitată de către apelanta – intimată – parte civilă.

IV.3 În temeiul art. 100 alin. (3) teza I C. proc. pen., a admis proba cu înscrisuri în circumstanțiere, a celor deja depuse și a celor pe care, eventual, partea urma a le depune la dosarul cauzei.

V. Cu privire la probatoriul solicitat de către apelanții intimați inculpați C. și D. - cerere aflată la dosarul de apel:

V.1 În temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., a respins proba testimonială constând în audierea martorilor N., P., Z. și GG., având în vedere că, pentru elementele de fapt ce se tind a fi dovedite de către inculpați au fost administrate suficiente mijloace de probă. În plus, martorul N. a fost audiat în fața instanței de fond la data de 26 noiembrie 2013, în condiții de contradictorialitate, oralitate și nemijlocire, iar martorii P., Z. și GG. au fost audiați în fața primei instanțe la data de 18 februarie 2014, în aceleași condiții, toți inculpații fiind asistați de către apărători aleși și, în raport de infracțiunile pentru care au fost deduși judecății, având astfel posibilitatea de a adresa, prin intermediul instanței, întrebări clarificatoare, din punctul lor de vedere, martorilor, personal sau prin apărătorii aleși.

VI. Cu privire la probatoriul solicitat de către apelantul intimat inculpat F. - cereri aflate la dosarul de apel:

VI.1 În temeiul art. 100 alin. (3) teza I C. proc. pen., a admis proba cu înscrisuri constând în cele 9 înscrisuri atașate de către inculpat cererii de probatorii depusă la dosarul de apel, astfel cum acestea au fost opisate, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente cauzei.

VI.2 În temeiul art. 100 alin. (3) teza I C. proc. pen., a admis proba cu înscrisurile atașate cererii de probatorii depusă la dosarul de apel, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente cauzei.

VI.3 În temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., a respins proba testimonială constând în audierea martorului BB., având în vedere faptul că, pe de o parte, în cauză au fost administrate suficiente mijloace de probă în raport de obiectul probațiunii, iar pe de altă parte, martorul a fost audiat atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond (la data de 28 ianuarie 2014), în condiții de contradictorialitate, oralitate și nemijlocire, toți inculpații fiind asistați de către apărători aleși și având astfel posibilitatea de a adresa prin intermediul instanței întrebări clarificatoare, din punctul lor de vedere, martorilor, personal sau prin apărătorii aleși, în raport de infracțiunile pentru care au fost deduși judecății.

Referitor la cererea de probatorii depusă la dosarul de apel, prin care s-a solicitat audierea/reaudierea unor martori, a luat act de faptul că inculpatul a renunțat la solicitarea de audiere a martorilor V. și HH.

VI.4 Cu privire la cererea de probatorii depusă la dosarul de apel:

VI.4.1 În temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., a respins cererea apelantului intimat inculpat de a se depune la dosarul cauzei copii autentificate a 4 fișe de personal, cu motivarea expusă în cazul apelantului intimat inculpat A.

Totodată, la dosarul de fond există o adresă a UM L., ce vizează aspectele invocate de apărare în susținerea cererii formulate.

VI.4.2 În temeiul art. 100 alin. (3) teza I C. proc. pen., a admis proba cu înscrisuri constând în Ordinul ministrului nr. 26/2009 pentru aprobarea Regulamentului Disciplinei Militare, ordin deja depus la dosarul cauzei de către apelantul intimat inculpat.

VII. Cu privire la probatoriul solicitat de către apelantul intimat inculpat I. - cerere aflată la dosarul de apel:

VII.1 În temeiul art. 100 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., a respins proba cu înscrisuri, în susținerea probei cu expertiză tehnică în specialitatea contabilitate solicitată de către partea civilă, întrucât, pe de o parte, această probă nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii, iar pe de altă parte, având în vedere că anterior instanța a respins cererea formulată de partea civilă de efectuare a unei expertize tehnice în specialitatea contabilitate.

VIII. Cu privire la probatoriul solicitat de către apelantul intimat inculpat B.:

VIII.1 În ceea ce privește cererea de probatorii depusă la dosarul de apel, a lua act de faptul că apărarea a renunțat la pct. 1 constând în reaudierea inculpaților, întrucât instanța de apel a procedat deja la reaudierea acestora.

VIII.1.1 În temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., a respins cererea de reaudiere a martorului N., având în vedere faptul că, pe de o parte, în cauză au fost administrate suficiente mijloace de probă în raport de obiectul probațiunii, iar pe de altă parte, martorul N. a fost audiat atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond (la data de 26 noiembrie 2013), în condiții de contradictorialitate, oralitate și nemijlocire, toți inculpații fiind asistați de către apărători aleși și, în raport de infracțiunile pentru care au fost deduși judecății, au avut astfel posibilitatea de a adresa, prin intermediul instanței, întrebări clarificatoare, din punctul lor de vedere, martorilor, personal sau prin apărătorii aleși.

VIII.1.2 În temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., a respins proba constând în efectuarea unei expertize grafoscopice, dat fiind că, pe de o parte, în cauză au fost administrate suficiente mijloace de probă pentru dovedirea elementelor de fapt ce constituie obiectul probațiunii în prezenta cauză, iar pe de altă parte, motivat de împrejurarea că semnătura de pe fișa de personal întocmită cu privire la inculpatul I., mai exact eventualul caracter contrafăcut al acestei semnături, nu a fost contestată de către inculpat nici în faza de urmărire penală și nici în fața instanței de fond.

VIII.1.3 În temeiul art. 100 alin. (3) teza I C. proc. pen., a admis proba cu înscrisuri în circumstanțiere, a celor deja depuse și a celor pe care eventual partea urma a le depune la dosarul cauzei.

VIII.2 Înalta Curte, completul de 5 judecători, a constatat că s-a pronunțat anterior cu privire la pct. 1 din cererea de probatorii depusă la dosarul de apel, constând în reaudierea martorului N., în sensul respingerii, astfel cum rezultă din pct. VIII.1.1.

VIII.2.1 De asemenea, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a constatat că s-a pronunțat anterior cu privire la proba cu înscrisuri în circumstanțiere de la pct. 2 lit. a) din cererea de probatorii, în sensul admiterii, astfel cum rezultă din pct. VIII.1.3.

VIII.2.2 În temeiul art. 100 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., a respins proba cu înscrisuri, solicitate la pct. 2 lit. b) din cerere, constând în emiterea unei adrese către UM II., pentru a se comunica la dosarul cauzei lista ordinelor de zi pe unitate din perioada lunii ianuarie 2009, pentru a verifica prezența în unitate a colonelului C., care avea obligația de a prezenta înscrisurile la semnat inculpatului B., întrucât această probă nu prezintă relevanță în raport de obiectul probațiunii din prezenta cauză, iar din probele administrate în speță rezultă modul în care a fost remis acel ordin pentru a fi semnat.

VIII.2.3 Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a constatat că s-a pronunțat anterior cu privire la proba cu expertiză grafoscopică, existentă la pct. 3 din cererea de probatorii, în sensul respingerii, astfel cum rezultă din pct. VIII.1.2.

VIII.3 În temeiul art. 100 alin. (3) teza I C. proc. pen., a admis cererea de probatorii, cu precizarea că, în cuprinsul acestei cereri, apărarea a indicat dispozițiile legale din RG3 – Regulamentul Disciplinei Militare și din Ordinul nr. 10/2006 și a detaliat conținutul acestora, urmând ca acestea să fie avute în vedere la pronunțarea soluției în prezenta cauză.

Nu în ultimul rând, în temeiul art. 100 alin. (3) teza I C. proc. pen., a încuviințat inculpaților care au solicitat proba cu înscrisuri în circumstanțiere, acordând termen pentru depunerea acestora la data de 26 ianuarie 2015.

La termenul din data de 26 ianuarie 2015, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probatorii de administrat, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a constatat încheiată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 420 alin. (6) C. proc. pen., a acordat cuvântul reprezentantului Ministerului Public, respectiv părților în susținerea/combaterea motivelor de apel.

Amplele susțineri făcute cu ocazia dezbaterilor în recurs au fost în detaliu consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din 26 ianuarie 2015, care face parte integrantă din prezenta decizie.

B. Sinteza criticilor formulate de către apelanți

Prin motivele scrise de recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a criticat hotărârea instanței de fond invocând netemeinicia sentinței sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților, precum și nelegalitatea sentinței în ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii.

Partea civilă K. (fostă J.) a formulat motive scrise de apel, susținând, în esență că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind obligarea părții responsabile civilmente de a efectua demersurile legale în vederea trecerii sale în corpul ofițerilor și solicitând admiterea cererii de constituire ca parte civilă și obligarea părții responsabile civilmente la plata prejudiciului material reprezentat de diferența de drepturi salariale și a prejudiciului moral.

Inculpatul I. a formulat motive scrise de apel criticând hotărârea apelată pentru netemeinicie sub aspectul greșitei rețineri a situației de fapt, cu consecința condamnării sale eronate pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.

Inculpatul G., formulat motive scrise de apel invocând netemeinicia sentinței solicitând:

- constatarea împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale;

- constatarea incidenței cauzei de neimputabilitate a erorii de fapt;

- achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. b) C. proc. pen. constatând greșita reținere a faptului că inculpatul și-a încălcat atribuțiile de serviciu.

Inculpatul H., a formulat motive scrise de apel solicitând:

- în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. anterior, achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. c) C. proc. pen. în vigoare, susținând că nu există probe care confirme vinovăția sa;

- cu referire la infracțiunile prevăzute de dispozițiile art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 291 C. pen., cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. c) C. proc. pen. în vigoare, întrucât nu există probe care susțină vinovăția sa;

- în susbsidiar, în condițile respingerii primelor solicitărilor anterioare, reindividualizarea pedepselor aplicate, prin reținerea în favoarea inculpatului, a circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior.

Inculpatul F. a formulat motive scrise de apel solicitând:

- în principal achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În acest context, se reține că inculpatul a criticat hotărârea apelată pentru netemeinicie sub aspectul greșitei rețineri a situației de fapt, cu consecința condamnării eronate a sa.

- în subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (2) C. proc. pen. în vigoare raportat la art. 16 lit. d) C. proc. pen. în vigoare reținerea incidenței unei cauze de neimputabilitate, respectiv eroarea.

Inculpatul E., a formulat motive scrise de apel, criticând hotărârea instanței de fond pentru greșita reținere a situației de fapt, cu consecința condamnării eronate a inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.

Inculpații, C., D., au formulat motive scrise de apel comune, criticând sentința penală apelată pentru greșita condamnare pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 lit. a), teza a II-a C. proc. pen. în vigoare pentru infracțiunile de fals intelectual și instigare la uz de fals și respectiv dispozițiile art. 16 lit. b) C. proc. pen. în vigoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Inculpatul B., a formulat motive scrise de apel, solicitând:

- în principal, achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen.

Astfel, a susținut că sentința apelată este netemeinică prin prisma:

- greșitei stabiliri a situației de fapt pentru toate infracțiunile reținute în sarcina inculpatului;

- reținerii eronate, în sarcina inculpatului, a unor infracțiuni pe care nu le-a comis, în raport de prezumții și mijloace de probă indirecte ce nu pot fi coroborate cu niciun alt mijloc de probă;

- nelămuririi cauzei prin probe, probatoriul fiind insuficient pentru stabilirea în mod incontestabil a comiterii infracțiunilor.

- în subsidiar, reținerea dispozițiilor C. pen. anterior ca fiind legea penală mai favorabilă, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, în infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. anterior, sau în cea prevăzută de art. 246 C. pen. anterior, cu înlăturarea prevederilor art. 13² din Legea nr. 78/2000 și a dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. Totodată,a solicitat reducerea cuantumului pedepselor ce vor fi aplicate sub minimul special al pedepselor prevăzute de legea penală cu aplicarea dispozițiilor privind suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei.

Inculpatul A., a formulat motive scrise de apel criticând sentința penală apelată pentru netemeinicie sub aspectul:

- greșitei sale condamnări pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, arătând că faptele, astfel cum au fost reținute, nu au fost săvârșite cu vinovăția cerută de lege, fiind incidente dispozițiile art. 16 lit. b), teza a II-a C. proc. pen. în vigoare.

În subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate și renunțarea la aplicarea pedepsei, în temeiul dispozițiilor art. 80-82 C. pen. în vigoare, având în vedere natura și întinderea presupusei fapte, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care au fost comise.

C. Legea penală mai favorabilă

Prealabil verificării temeiniciei susținerilor apelanților, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că se impune stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen., în funcție de aceasta urmând a fi analizate toate criticile invocate de apelanți cu privire la existența faptelor și întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor ce formează obiectul acuzației penale.

Astfel, se reține că potrivit dispozițiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data judecării recursului și instituțiile incidente în raport cu incriminarea sau sancțiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală și limitele de pedeapsă).

În acest context, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că, în determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională, în considerentele Deciziei nr. 265/2014, a statuat că „aceasta vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze” făcând trimitere în acest sens și la Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 853/02.12.2011.

Abordând problema legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională, în Decizia nr. 265/2014, a reținut că, prin aplicarea legii penale în timp se înțelege ansamblul de norme juridice penale ce izvorăsc din rațiuni de politică penală, prin care se reglementează modul de aplicare a principiului mitior lex în raport cu timpul săvârșirii infracțiunii și cu momentul tragerii la răspundere penală a celor ce au săvârșit infracțiuni, făcând trimitere în acest sens la Decizia nr. 841 din 2 octombrie 2007, publicată în M. Of. al Românei, Partea I, nr. 723/25.10.2007.

Prin decizia menționată anterior, Curtea Constituțională a dat o interpretare, cu titlu de principiu, a art. 5 C. pen. cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei și a stabilit, cu caracter obligatoriu, că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei și nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Totodată, Curtea Constituțională a reținut că determinarea legii mai blânde nu presupune o activitate abstractă, ci una concretă, fiind indisolubil legată de fapta comisă și de autorul ei (Decizia nr. 834 din 2 octombrie 2007, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 727/26.10.2007).

Legea penală mai favorabilă nu poate fi stabilită în abstract (în speță prin raportare doar la limitele de pedeapsă prevăzute de cele două legi) ci numai pe baza calculului pedepsei în raport de fiecare lege în parte și în raport de împrejurările concrete ale cauzei, instanța urmând a alege întotdeauna legea penală mai favorabilă în raport de situația concretă.

Prin prisma celor mai sus arătate, instanța de control judiciar constată că pentru a determina legea penală incidentă se impune analizarea unor criterii concrete, referitoare la menținerea incriminării faptelor săvârșite în legea penală nouă și posibilitatea ca aceasta să retroactiveze, în sensul că ar fi mai favorabilă cu privire la condițiile de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul sancționator, după cum urmează:

a) influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpații sunt acuzați. În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică;

b) consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării cauzei, în considerarea conceptului de pedeapsă prevăzută de lege și pentru calculul termenului de prescripție a răspunderii penale,

c) consecințele asupra individualizării sancțiunilor, în raport de limitele de sancțiune stabilite anterior. În examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă, precum și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Se reține că examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire termenul de prescripție, respectiv sancțiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege.

Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală.

Astfel, pentru a compara cele două legi instanța de control judiciar urmează a analiza consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Totodată, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.

În ce privește infracțiunea „abuz în serviciu”, reținută în sarcina inculpaților A., B., C., D., E., G., H., F. și I. prevăzută de art. 246 C. pen. anterior, sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani, se constată că această infracținue își găsește corespondent în noua reglementare în dispozițiile art. 297 C. pen., atât sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunii cât și a formei de vinovăție cerută de lege, astfel cum a fost reglementată în legea veche, fiind pedepsită cu închisoarea de la 2 ani la 7 ani.

Având în vedere sancțiunea mai mare prevăzută de lege în noua reglementare, legea veche apare, sub acest aspect, ca fiind lege penală mai favorabilă.

Pe de altă parte, raportat la forma agravantă prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, se constată că modificarea legislativă din 1 februarie 2014 stabilește limite de pedeapsă mai reduse comparativ cu cele stabilite de legea penală anterioară.

Astfel, art. 13² din Legea nr. 78/2000 în reglementarea anterioară prevedea: „Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, era sancționată cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Prin Legea nr. 187/2012 art. 13² din Legea nr. 78/2000 a suferit modificări în ce privește regimul sancționator: - „În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”, rezultând astfel o pedeapsă situată între 2 ani și 8 luni și 8 ani și 3 luni închisoare, mai redusă comparativ cu pedeapsa stabilită în reglementarea anterioară de la 3 la 15 ani închisoare.

Având în vedere sancțiunea mai mare prevăzută de lege în vechea reglementare, legea nouă apare, sub acest aspect, ca fiind lege penală mai favorabilă.

Cu referire la infracțiunea de „omisiunea sesizării organelor judiciare”, reținută în sarcina inculpaților A., B., C., D., prevăzută de art. 263 C. pen. anterior sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 5 ani [alin. (1)], și respectiv de la 6 luni la 7 ani închisoare [alin. (2)], se constată că aceasta își găsește corespondent în noua reglementare în dispozițiile art. 267 C. pen., atât sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunii cât și a formei de vinovăție cerută de lege, astfel cum a fost reglementată în legea veche, fiind pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă.

Având în vedere că la nivelul sancțiunii aplicabile intervine o diminuare semnificativă a limitelor pedepsei, precum și introducerea amenzii ca pedeapsă principală alternativă închisorii, noua reglementare este mai favorabilă.

Totodată, se reține că noua reglementare este mai favorabilă și din perspectiva renunțării la forma agravantă a comiterii faptei de către un funcționar cu atribuții de control sau de conducere.

În ce privește infracțiunea de fals intelectual, reținută în sarcina inculpaților A., B., C., D., E., H., F. și I. prevăzută de art. 289 C. pen. se constată că această infracțiune este în continuare incriminată printr-o altă normă cu caracter penal, respectiv art. 321 C. pen. în vigoare de la 1 februarie 2014, atât sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunii cât și a formei de vinovăție cerută de lege, astfel cum a fost reglementată în legea specială veche.

Totodată, se reține că în vechea reglementare infracțiunea de fals intelectual era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 de ani, în noua reglementare fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Se observă că din perspectiva sancțiunii, având în vedere majorarea minimului special în noua reglementare, legea veche este o lege mai favorabilă.

Infracțiunea de „uz de fals”, reținută în sarcina inculpaților C., D., E., H., F. și I. prevăzută de art. 291 C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 de ani, se constată că această infracțiune este în continuare incriminată printr-o altă normă cu caracter penal, respectiv în dispozițiile art. 323 C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani.

Se observă că atât codul anterior cât și codul actual incriminează fapta unei persoane de a folosi un înscris sub semnătură privată (autobiografia) cunoscând că acesta este fals (fiind omis temeiul trecerii în rezervă), pentru a produce consecințe juridice (înscrierea la concursul de trecere în corpul subofițerilor/ofițerilor) și nu există diferențe nici din perspectiva conținutului constitutiv al infracțiunii și nici din perspectiva sancțiunii.

Cu referire la infracțiunea de „înșelăciune”, reținută în sarcina inculpatului I., în reglementarea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) în C. pen. anterior, se constată că este, sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani.

În actuala reglementare a codului penal infracțiunea de „înșelăciune este în continuare incriminată printr-o altă normă cu caracter penal, respectiv art. 244 C. pen., fiind sancționată cu pedeapsa de la 1 la 5 ani închisoare. Se reține că noul C. pen. aduce o simplificare a textului de incriminare a infracțiunii de înșelăciune, prin renunțarea la incriminarea distinctă a două forme speciale de înșelăciune, respectiv înșelăciunea în convenții și cea prin emiterea de cecuri. Cu această excepție se constată că textul de incriminare din noul cod preia în totalitate, chiar literal, norma din C. pen. anterior.

Prin urmare, din perspectiva regimului sancționator mult mai puțin sever, în mod evident, norma din C. pen. în vigoare reprezintă legea penală mai favorabilă.

În acest context se reține totodată, că textul actual reprezintă lege penală mai favorabilă în raport și de împrejurarea că, în actuala reglementare, împăcarea părților nu este posibilă.

Cu referire la infracțiunea de „fals în declarații”, reținută în sarcina inculpatului I., prevăzută de art. 292 C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 de ani, se constată că această infracțiune nu a fost dezincriminată, regăsindu-se în noua reglementare atât sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunii cât și a formei de vinovăție cerută de lege în dispozițiile art. 326 C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, fără a exista, prin urmare, diferențe nici din perspectiva conținutului constitutiv al infracțiunii și nici din perspectiva sancțiunii.

Totodată, se reține că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 219/18.05.2000, cu modificările și completările ulterioare au fost abrogate prin art. 79 din Legea nr. 187/2012, împrejurare de natură a determina legea penală nouă ca fiind lege mai favorabilă.

În acest context, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că dispozițiile C. pen. în vigoare păstrează instituția participației improprii, aceasta regăsindu-se în dispozițiile art. 52 C. pen., prevedere care extinde sfera participației improprii și cu privire la coautori. Dincolo de acest aspect, se observă că nu există diferențe din perspectiva sancțiunii.

În ce privește infracțiunea continuată, în reglementarea noului C. pen. se observă modificarea condițiilor de existență ale acesteia

Astfel, art. 35 alin. (1) C. pen. menține condițiile de existență din reglementarea anterioară la care adaugă cerința unității de subiect pasiv.

Totodată se constată modificarea tratamentului sancționator prevăzut pentru infracțiunea continuată, noua reglementare reducând sporul aplicabil la 3 ani, în condițiile menținerii caracterului facultativ al acestuia, împrejurare de natură a determina legea penală nouă ca fiind lege mai favorabilă.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că în C. pen. în vigoare păstrează instituția instigării, aceasta regăsindu-se în dispozițiile art. 47 C. pen. în vigoare (art. 25 C. pen. anterior), fără a exista diferențe de reglementare.

Deși norma de incriminare din noul C. pen. reprezintă legea penală mai favorabilă prin prisma limitelor de pedeapsă, raportat la activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților în ce privește infracțiunile de abuz în serviciu, omisiunea sesizării organelor judiciare, înșelăciune, precum și în raport de prevederile referitoare la infracțiunea continuată și de dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, evaluând aceste prevederi legale în coroborare cu cele care reglementează tratamentul penal al pluralității de infracțiuni sub forma concursului, posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei, efectele suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, precum și sfera obligațiilor impuse condamnaților pe durata acesteia, împrejurările ce pot constitui circumstanțe atenuante și efectele lor, se observă că legea care, în ansamblul dispozițiilor sale incidente în speță, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpații din prezenta cauză, este legea penală anterioară, iar nu cea în vigoare la data soluționării prezentelor apeluri.

În acest sens, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că, spre deosebire de vechea reglementare care, în materia sancționării concursului de infracțiuni, prevedea sistemul cumulului juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. anterior), codificarea actuală instituie cumulul juridic cu spor fix și obligatoriu (art. 39 C. pen.), astfel încât, în situația în care, în cauză, faptele inculpaților ar fi reîncadrate în noile texte de incriminare, iar pedepsele ar fi adaptate în raport cu limitele prevăzute de acestea, prin valorificarea acelorași criterii de individualizare, s-ar ajunge, ca efect al aplicării tratamentului penal al pluralității de infracțiuni, la câte o pedeapsă rezultantă care ar depăși cuantumul sancțiunilor penale ce pot fi stabilite, în cazul fiecăruia dintre inculpați, în temeiul legii penale anterioare.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instanța trebuie să aibă în vedere, în aplicarea art. 5 C. pen. în vigoare, sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării prevăzute de legile succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.

Ca urmare, deși art. 92 C. pen. în vigoare prevede o durată a termenului de supraveghere mai redusă decât durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută în art. 86² C. pen. anterior, se observă că noua lege penală generală nu mai prevede ca efect al împlinirii termenului de supraveghere reabilitarea de drept a condamnatului (așa cum prevedea art. 86⁶ C. pen. anterior), iar art. 93 C. pen. instituie obligativitatea impunerii unui set de obligații, ce anterior aveau caracter facultativ, situație în care, și din această perspectivă, dispozițiile C. pen. anterior se învederează ca fiind mai avantajoase pentru inculpații.

Totodată, se reține că, prima instanță a aplicat inculpatului G. o pedeapsă de 3 ani închisoare, executarea pedepsei fiind suspendată condiționat în conformitate cu dispozițiile art. 81 C. pen. anterior pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.

Din analiza comparativă a normelor penale sancționatorii se constată că această modalitate de executare a pedepsei nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. pen. în vigoare, împrejurare de natură a conduce la concluzia că modalitatea de individualizare stabilită în legea penală anterioară este mai favorabilă, în condițiile reținerii vinovăției inculpaților, acesta constituind un argument în plus în stabilirea legii penale mai favorabile ca fiind C. pen. din anul 1968.

Nu pot fi, totodată, omise, dispozițiile art. 75 - 76 C. pen., care nu mai rețin ca circumstanțe atenuante împrejurările prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior și limitează efectele unor asemenea circumstanțe, creând acuzaților avantaje mai restrânse decât cele din vechea codificare.

În consecință, având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpații din prezenta cauză este legea penală anterioară care, în ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de incriminare și de sancționare a faptelor ce formează obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a apelanților, creează acestora o situație mai avantajoasă, motiv pentru care toate aspectele invocate în apel de acuzare și apărare vor fi analizate prin raportare la prevederile acesteia, ca lege penală mai favorabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 5 C. pen.

D. Analiza criticilor formulate de către apelanți

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu conform art. 417 C. proc. pen., completul de 5 judecători, al Înaltei Curți de Casație și Justiție va face o analiză a criticilor formulate de apelanții inculpați păstrând succesiunea evenimentelor reținând, totodată, că inculpații, prin motivele de apel formulate reiterează în realitate apărări făcute și în fața instanței de fond, pe care aceasta din urmă le-a analizat și respins motivat în considerentele hotărârii atacate.

Astfel, instanța de control judiciar confirmă valabilitatea argumentelor de fapt și de drept reținute prin actul de inculpare cu privire la acuzațiile care formează obiectul analizei, constatând totodată, că probatoriul administrat în cauză a demonstrat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpații, I., G., H., F., E., C., D., B., A., au săvârșit faptele reținute în sarcina lor prin actul de inculpare, iar prin încălcarea atribuțiilor de serviciu care le reveneau au permis inculpatului I. să se reîncadreze în cadrul jandarmeriei, împotriva legii, în scopul ca acesta să ajungă în același mod ilegal în cel mai scurt timp ofițer în detrimentul părții civile K. (fostă J.), căreia i-au fost afectate interesele legale.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, prin raportare la criticile formulate de apelanții inculpați I., G., H., F., E., C., D., B., A., dar și de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a reliefat, în ceea ce-i privește pe acești inculpați, faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute prin actul de inculpare cu privire la acuzațiile care formează obiectul analizei, atât cele ce vizează latura obiectivă, cât și cele care vizează latura subiectivă, iar corespondența acestor elemente în materialul probator administrat fac ca faptele săvârșite de inculpați să se înscrie în tiparul stabilit de norma incriminatoare.

Referitor la probatoriul care susține o atare concluzie, instanța de control judiciar reține următoarele:

Natura infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, fapte în exercitarea atribuțiilor de serviciu constând în inițierea, redactarea, avizarea, aprobarea și semnarea unor înscrisuri (notă de cunoaștere, fișă de personal, proces verbal de distrugere, rezoluții) a determinat administrarea de probatorii referitoare la clarificarea împrejurărilor întocmirii respectivelor înscrisuri în legătură cu atribuțiile de serviciu care le reveneau fiecăruia dintre inculpați, impunându-se evaluarea procedurii urmate, a prevederilor legale care trebuiau a fi respectate și necesitatea deciziilor luate de către persoanele acuzate.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține astfel că, faptele în materialitatea lor rezultă din înscrisurile a căror realitate nu a fost contestată de către inculpați, din depozițiile martorilor audiați în cauză, fiind evidențiat astfel modul defectuos în care inculpații și-au exercitat atribuțiile de serviciu. Împrejurările în care înscrisurile au fost emise au fost relatate de către martori, precum și de către inculpați, care au subliniat incidența unor dispoziții legale care au determinat caracterul legal al procedurii urmate, astfel cum s-a derulat în cauză.

În acest context, instanța de control judiciar, prin raportare la criticile formulate de inculpații din prezenta cauză, reține că specific infracțiunii de abuz în serviciu, sub aspectul elementului material al laturii obiective, este neîndeplinirea unui act care intră în atribuțiile de serviciu ale unui funcționar public sau alt funcționar, aflat în exercitarea acestor atribuții sau îndeplinirea acestui act în mod defectuos.

Potrivit art. 13² din Legea nr. 78/2000, reprezintă infracțiune asimilată celor de corupție infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. Așadar, ceea ce determină, în concepția și reglementarea legii, asimilarea cu infracțiunile de corupție a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. este obținerea de către funcționarul public a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial fie pentru sine, fie pentru altul. Sfera avantajelor patrimoniale ce pot fi procurate de autorul infracțiunii este foarte largă, cuprinzând orice folos sau profit evaluabil în bani și care, atunci când este realizat, conduce la creșterea sau consolidarea patrimoniului persoanei.

În cauză, avantajul obținut de inculpați, prin comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor a constat în procurarea unui folos patrimonial pentru alții, respectiv pentru inculpatul I., în mod nelegal, admis la concurs, care a fost încadrat pe nedrept încadrat în Jandarmeria Română.

Pe de altă parte, prin acțiunile lor, de încălcare în cascadă a atribuțiilor de serviciu, prin îndeplinirea defectuoasă a actelor la care erau obligați potrivit legii și metodologiei, inculpații au cauzat o vătămare intereselor legale ale acelui candidat (K., fostă J.), care, obținând note de trecere la concursul de promovare în corpul ofițerilor, trebuia declarat admis la concurs și încadrat în corpul ofițerilor, dar care, în urma acțiunilor frauduloase ale inculpaților, au fost, respins la examen, cu consecința neangajării pe postul pentru care a concurat.

Dând sens și dispozițiilor art. 3 C. proc. pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanța reține și apreciază numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, instanța este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor.

În acest context, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, analiza coroborată a materialului probator administrat în cursul cercetării judecătorești și urmăririi penale nu este de natură a infirma existența faptelor, apreciind totodată că analiza coroborată a ansamblului probator face dovada deplină a faptelor reținute în sarcina inculpaților, fiind aptă să răstoarne prezumția de nevinovăție.

În cadrul probelor la care urmează a se face referire, apreciate de către instanța ca relevante sub aspectul vinovăției inculpaților, se reliefează cu certitudine participația lor concretă la desfășurarea activității infracționale, fiind evidentă contribuția inculpaților, la succesiunea desfășurării evenimentelor, la conceperea modalității de „ajutare” a inculpatului I.

Totodată, se reține că, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză, niciuna din persoanele stabilite cu atribuții pe linie de recrutare nu a sesizat precizările consemnate în autobiografia întocmită de inculpatul I., depusă la dosar, încălcând astfel atribuțiile prevăzute la art. 7 lit. e) și g) din Ordinul ministrului nr. 300/2004, referitoare la verificarea existenței, cu respectarea cerințelor de formă și conținut, a documentelor necesare constituirii dosarului de candidat și întocmirea dosarelor pentru candidații care îndeplinesc condițiile.

În examinarea criticilor formulate de inculpați se reține, totodată, că, în perioada comiterii infracțiunilor inculpatul A. îndeplinea funcția de inspector general în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, B. de inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, C. șef al Direcției Management și Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, D. șef al Serviciului de Recrutare, Încadrare și Promovare Personal – Direcția Management Resurse Umane din Inspectoratului General al Jandarmeriei Române), E. Șef al Bazei de Administrare și Deservire a Inspectoratului General, UM L. București, F. șef Birou Management Resurse Umane și Pregătire din cadrul Bazei de Administrare și Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (U.M. L. București), G. locotenent Inspectoratului General al Jandarmeriei Române - ofițer principal I în cadrul Biroului Management Resurse Umane și Pregătire din UM L. București, H., subofițer în cadrul Biroului Management Resurse Umane și Pregătire din UM L. București, I., subofițer în cadrul UM L. București.

Situația de fapt expusă în actul de acuzare și confirmată în urma cercetării judecătorești, poate fi sintetizată după cum urmează:

Inculpatul I. este absolvent al Școlii Militare de Subofițeri de Poliție O. Slatina, promoția 1996, desfășurându-și activitatea de agent la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Brigada de Poliție Rutieră.

În urma studierii dosarului de personal al inculpatului se constată că acesta a fost mutat disciplinar la data de 1 noiembrie 1996 de la I.G.P.M. București la I.P.J. Gorj.

Mutarea inculpatului I. de la la I.G.P.M. București la I.P.J. Gorj a intervenit ca măsură disciplinară, urmare a abaterilor săvârșite la data de 09 octombrie 1996 când, aflat în permisie, pe fondul consumului excesiv de alcool s-a deplasat la domiciliul bunicii sale pe care a agresat-o.

Distinct de aceasta, se reține că, la data de 13 august 1997 împotriva subofițerului a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 184 alin. (2) C. pen. anterior și art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1996.

Prin sentința penală nr. 31 din data de 11 februarie 1998 a Tribunalului Militar Timișoara, inculpatul I. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat pe un termen de încercare de 4 ani.

Totodată, prin Hotărârea nr. 26 din 6 martie 1998 Consiliului de Judecată al I.P.J. Gorj, reținând vinovăția inculpatului I. „pentru grave prejudicii aduse ordinii și disciplinei militare”, a propus trecerea acestuia în rezervă, sancțiune disciplinară prevăzută în Regulamentul disciplinei militare.

În acest context se reține că potrivit dispozițiilor art. 74 din Ordinului M.A.I nr. 300/2004 „Consiliile de judecată sunt organe special constituite pentru a cerceta, judeca și hotărî în cazul abaterilor grave săvârșite de ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate, fiind singurele abilitate, potrivit legii, să facă propuneri asupra trecerii în rezervă a acestora, prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. i) și j) și art. 88 din Legea nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare”.

Totodată art. 75 din Ordinului M.A.I nr. 300/2004 statuează: „Faptele pentru care cadrele militare se trimit în fața Consiliilor de judecată sunt următoarele:

a) dezinteres în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu sau în perfecționarea pregătirii lor de specialitate și militare;

b) comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor și instrucțiunilor ministrului administrației și internelor, sau de la alte reglementări legale;

c) aducerea unor grave prejudicii onoarei și demnității militare;

d) cauzarea sau favorizarea producerii unui eveniment grav ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor de serviciu;

e) aderarea la partide, formațiuni sau organizații politice, precum și desfășurarea propagandei, prin orice mijloace, în favoarea acestora, ori a unui candidat independent, pentru funcții publice;

f) depunerea candidaturii pentru a fi ales în administrația publică locală, parlamentari în funcția de Președinte al României;

g) declararea sau participarea la grevă;

h) abuzuri în exercitarea drepturilor și obligațiilor specifice cadrelor Ministerului Administrației și Internelor;

i) îndeplinirea altor funcții decât cele în care sunt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege în condițiile stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor;

j) exprimarea în public a unor opinii contrare intereselor României și forțelor armate;

k) aderarea la culte religioase care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a ordinii publice, precum și la cele care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei;

I) participarea la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau întâlniri cu caracter politic ori sindical, cu excepția activităților la care se participă în misiuni;

m) participarea directă ori ca asociat unic la administrarea sau conducerea unor organizații sau societăți comerciale, cu excepția celor numite în consiliile de administrație ale regiilor autonome și societăților comerciale din subordinea Ministerului Administrației și Internelor.

În acest context se reține totodată, că în conformitate cu dispozițiile art. 92 din Ordinului M.A.I nr. 300/2004 „Consiliile de judecată adoptă una din următoarele hotărâri:

a) declararea nevinovăției ofițerului, maistrului militar sau subofițerului;

b) declararea vinovăției cu menținerea în activitate. în raport cu gradul de vinovăție, celui în cauză i se va aplica una din sancțiunile prevăzute de Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, potrivit competențelor aprobate de ministrul administrației și internelor;

c) declararea vinovăției cu propunerea de trecere în rezervă.

Din coroborarea dispozițiilor art. 74 cu ale art. 92 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 rezultă că trecerea în rezervă, aplicată ca sancțiune disciplinară, nu poate fi dispusă decât în urma propunerii consiliului de disciplină, înaintată ierarhic, împreună cu un raport, de către comandantul unității militare din care face parte cadrul militar activ.

Așadar, se constată că prin ordinul din data de 9 aprilie 1998 inculpatul I. i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară a trecerii în rezervă în condițiile art. 85 lit. i) (când manifestă dezinteres în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau în perfecționarea pregătirii militare și de specialitate) și j) (când comit abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

Totodată, se cuvine a se menționa că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, dar și a prevederilor Ordinului M.A.I nr. 300/2004 art. 18 alin. (5) lit. b): „(…) nu pot fi încadrate direct ca polițiști/cadre militare, persoanele care au avut această calitate dacă au fost trecute în rezervă în condițiile art. 85 lit. a), b), c), d), i), j), k), l) din Legea nr. 80/1995 (…)”, iar conform art. 18 alin. (2) lit. c) din același ordin: „(…) nu pot fi recrutate în vederea rechemării în activitate cadrele militare care au fost trecute în rezervă din motive imputabile lor (…)”.

În acest punct se cuvine a menționa ca inculpatul I., criticând sentința penală apelată a recunoscut că a fost chemat în fața Consiliului de judecată cu ocazia trecerii în rezervă însă, precizând că în cadrul discuțiilor purtate au fost invocate aspecte legate de anumite abateri de la conduita impusă, neînțelegeri în familie soldate cu intervenția lucrătorilor de poliție pentru aplanarea conflictelor, în condițiile în care profesional, activitatea sa era ireproșabilă.

Dispozițiile art. 91 alin. (3) din Ordinului M.A.I nr. 300/2004 stabilesc că la ședințele Consiliului de judecată prezența în sală a ofițerului, maistrului militar sau subofițerului în cauză este obligatorie.

Totodată, potrivit alin. (6) al aceluiași articol cel judecat este ascultat în prealabil, având posibilitatea de a se consulta cu apărătorul său, membrii Consiliului de judecată, prin președintele acestuia, adresându-i întrebările ce le consideră necesare pentru a se edifica asupra faptelor săvârșite.

Pe de altă parte, se reține că, în declarația dată de inculpat în fața instanței de judecată, inculpatul I. a confirmat primirea (la sfârșitul lunii aprilie 1998) a ordinului de trecere în rezervă susținând, că nu a cunoscut motivul trecerii sale în rezervă, care în percepția sa s-ar fi datorat acelei condamnări penale suferite în urma accidentului de circulație.

Contrar susținerilor inculpatului, instanța de control judiciar constată că trecerea în rezervă este în cazul reclamantului o sancțiune disciplinară, reținând totodată că prezența inculpatului în fața Consiliului de judecată i-a permis acestuia să participe activ la discuții și, pe cale de consecință, să cunoască motivele ce generaseră judecarea sa de către Consiliu.

Totodată, se reține că, prin comunicarea ordinului de trecere în rezervă acesta a avut posibilitatea efectivă de a lua la cunoștință de motivul trecerii sale în rezervă.

În acest context, instanța de control judiciar reține că deși îi fusese aplicată sancțiunea disciplinară a trecerii în rezervă în baza unui temei legal care nu îi permitea să revină în rândul cadrelor M.A.I. inculpatul I., a încercat în trei rânduri să revină în rândul cadrelor active, relevante fiind în acest sens adresele din data de 5 decembrie 2005, din data de 23 noiembrie 2005 și din data de 16 iulie 2003, emise de Serviciul Management Resurse Umane, în cuprinsul cărora se specifică în mod explicit: „vă facem cunoscut că nu puteți participa la concurs pentru încadrarea ca agent de poliție deoarece trecerea dvs. în rezervă s-a făcut ca urmare a săvârșirii de abateri disciplinare”.

În aceste condiții, la data de 25 octombrie 2006, ignorând prevederile legale, inculpatul I. a depus o nouă cerere prin care a solicitat aprobarea înscrierii la concursul organizat de U.M. L., în vederea ocupării unei funcții de subofițer, cerere însoțită de autobiografia întocmită olograf, care detaliază, într-o manieră contrară realității, situația sa, în cuprinsul acesteia fiind menționate numai antecedentele de ordin judiciar, după cum urmează: „(…) în urma unui nefericit accident rutier când, din culpă, am fost condamnat la 2 ani, cu suspendarea executării pedepsei și un termen de încercare de 4 ani, motiv pentru care am fost trecut în rezervă (…). În perioada de încercare nu am săvârșit altă abatere, iar în anul 2002 mi-am făcut reabilitarea judecătorească, sentința publică din 03 iunie 2002, unde s-a constatat intervenită și reabilitarea de drept”.

Prin depunerea autobiografiei, precum și prin completarea anexei 15 a documentelor privind accesul la documente clasificate, inculpatul I., acționând cu vinovăție sub forma intenției, a omis menționarea aspectelor privind aplicarea sancțiunii disciplinare a trecerii în rezervă, urmărind inducerea în eroare a autorităților prin atestarea existenței acestui fapt nereal, cu scopul declarat de a accede în corpul ofițerilor prevăzând totodată, că prin promovarea sa, în condițiile în care nu mai avea acest beneficiu, se pot leza interesele altor persoane poate fi vătămată, rezultat pe care, daca nu l-a urmărit, l-a acceptat.

În acest punct, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține, contrar susținerilor inculpatului I., că trecerea în rezervă este o sancțiune disciplinară, această mențiune impunându-se a se regăsi în autobiografia acestuia precum și în fișa sa de personal.

Totodată, se cuvine a fi menționat că, în conformitate cu dispozițiile legale, condamnările anterioare penale pentru care intervenise ulterior reabilitarea nu constituiau un impediment de participare la acest concurs, în conformitate cu dispozițiile art. 18 lit. i) din Ordinul M.A.I nr. 300/2004, însă, în ceea ce-l privește pe inculpatul I., un astfel de impediment era constituit de trecerea sa în rezervă pe temei disciplinar din motive imputabile.

Instanța de control judiciar constată inconsecvența apărării în a demonstra că acea hotărâre a Consiliului de judecată, în contextul ei, nu a fost cunoscută de către inculpat.

Astfel, pe de o parte se invocă aspectul că hotărârea era secret de serviciu, iar pe de altă parte, se arată că deși inițial inculpatul înțelesese să o conteste, a renunțat apoi.

În contextul cauzei, instanța de apel reține totodată, că la propunerea Consiliului de judecată în cazul inculpatului I., ministrul de interne, decident în cauză, a emis ordinul de trecere în rezervă a acestuia, fapt ce a fost adus la cunoștința inculpatului care a avut astfel reprezentarea încetării raporturilor de serviciu, „trecerea în rezervă făcându-se ca urmare a săvârșirii de abateri disciplinare”.

Prin urmare, contrar celor susținute de inculpat în cuprinsul motivelor de apel, instanța de control judiciar reține că probatoriul administrat evidențiază ca fiind evident faptul că, în permanență, inculpatul I. nu numai că a cunoscut faptul că trecerea sa în rezervă s-a datorat comiterii de abateri grave de la regulamentele militare în vigoare la acea dată, ci și că acest fapt este de natură a-l împiedica să revină în rândul cadrelor M.A.I., motiv pentru care a și încercat ascunderea acestuia.

Relevanță în acest context prezintă, declarația inculpatul I., dată în fața instanței de fond, în cuprinsul căreia inculpatul a arătat că în luna ianuarie sau februarie 2007 lt. G. i-a solicitat un raport scris în care să detalieze împrejurările în care a fost trecut în rezervă, acesta precizând: „am întocmit acest raport și am oferit informații complete în legătură cu trecerea mea în rezervă, făcând vorbire inclusiv de presupusele abateri disciplinare din conduita mea extraprofesională”.

Conform declarațiilor inculpatului, cu acea ocazie lt. G. l-a întrebat dacă își mai bate bunica, inculpatul I., precizând că „a dedus că a aflat acest fapt, neadevărat din dosarul de rezervist, care sosise de la I.P.J. Gorj.”

Toate acestea conduc la concluzia că, în realitate, inculpatul I. avea cunoștință atât de motivele trecerii sale în rezervă cât și de mențiunile pe care ar fi trebuit să le cuprindă documentele trecerii sale în rezervă, pe care nu le menționa, astfel cum a afirmat, întrucât considera că „temeiul trecerii sale în rezervă nu era cel legal”.

În registrul acelorași demersuri frauduloase se înscrie și completarea de către I. la data de 7 februarie 2007 a anexei nr. 15 a documentelor privind accesul la informații clasificate prevăzute de O.U.G. nr. 585/2002 în scopul eliberării autorizației de acces la astfel de informații și, pe cale de consecință, primirea lunar a unei sume de bani în plus (10% din solda de bază).

Astfel se reține că la capitolul „antecedente și cazier”, la pct. III, documentul conține următoarea întrebare la care inculpatul I. trebuia să răspundă prin Da sau NU: „Ați fost vreodată judecat în consiliul de onoare/de judecată/de disciplină, anchetat, judecat sau condamnat de o curte marțială, trimis într-o unitate disciplinară în timpul cât v-ați aflat în serviciul militar?”, răspunsul inculpatului fiind negativ, deși, astfel cum s-a arătat, acesta fusese judecat în consiliul de judecată constituit la nivelul I.P.J. Gorj, care îl și sancționase disciplinar cu trecerea în rezervă.

În urma completării în fals a acestui formular, subofițerul inculpat a primit în mod fraudulos accesul la documente clasificate, pe perioada 01 octombrie 2007-31 august 2011, când a și încasat în mod ilegal (datorită deținerii acestei autorizații) o sumă totală de 3.846 RON.

Criticând sentința penală, inculpatul I. a mai arătat că, deși încadrarea directă era nepermisă, eventuale neconformități ar fi fost relative și s-ar fi acoperit ulterior prin îndeplinirea condițiilor de fond ale încadrării personalului, cu atât mai mult cu cât acesta se afla în cursul desfășurării activității și putea să probeze îndeplinirea acestor condiții de fond de locul de muncă.

Astfel, omițând a recunoaște că tocmai conduita sa ilicită a determinat participarea și promovarea acelui concurs de recrutare din sursă externă, pentru subofițer (2006), inculpatul I. pretinde că existența avizului pentru accesul la documente secrete de serviciu sau secrete de stat acordat ulterior ar constitui un veritabil aviz cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond ale cadrului militar în raporturile de serviciu.

Examinând critica invocată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține: potrivit dispozițiilor Ordinului M.A.I. nr. 300 din 21 iunie 2004, art. 2 lit. f) „recrutarea resurselor umane se poate realiza din sursă internă (din personalul unității, precum și din alte unități ale Ministerului Administrației și Internelor) sau/și din sursă externă (din persoane neîncadrate în unități ale Ministerului Administrației și Internelor)”.

Totodată, potrivit art. 18 pct. 5 din Ordinului M.A.I. nr. 300 din 21 iunie 2004 „nu pot fi încadrate direct - din sursă externă - ca polițiști/cadre militare, persoanele care au avut această calitate dacă au fost trecute în rezervă în condițiile art. 85 lit. a), b), c), d), i), j), k), l) din Legea nr. 80/1995”.

Prin urmare, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că reglementările în materie statuează interdicțiile în domeniul recrutării în vederea rechemării în activitate a cadrelor militare ce fuseseră trecute în rezervă din motive imputabile lor, iar inculpatul se înscria în acea categorie.

În acest context se reține că recrutarea din sursă externă are drept scop identificarea și atragerea candidaților care corespund cerințelor instituției în vederea formării inițiale în profesiile specifice domeniului ordinii și securității publice, precum și pentru ocuparea funcțiilor de specialitate vacante care nu au putut fi ocupate prin recrutare din sursă internă.

Art. 31 din Ordinului M.A.I. nr. 300 din 21 iunie 2004 prevede că în vederea ocupării funcțiilor de execuție, prin încadrare din sursă externă se organizează concurs la care pot participa numai candidații al căror dosar de recrutare este complet și corect întocmit.

Așadar, instanța de control judiciar reține că apărarea inculpatului care arată că nu a fost angajat direct, ci prin concurs, este total nefondată, angajarea directă vizând angajarea din sursă externă prin concurs.

Totodată, se reține că specificul concursului desfășurat în noiembrie 2008 consta în personal recrutat din sursă internă fiind destinat, potrivit Regulamentului privind desfășurarea concursului, emis la 8 octombrie 2008, numai subofițerilor ce îndeplineau condițiile legale și al căror dosare erau complet și corect întocmite.

Astfel, în Regulamentul de organizare, la capitolul „Activități organizatorice desfășurate înainte de începerea concursului” se menționa în mod expres: „Notă – la concurs vor participa numai candidații al căror dosar de recrutare este complet și corect întocmit”.

Totodată, observând Regulamentul privind desfășurarea concursului dar și ordinele de zi emise, ordinele IGJR din 23 octombrie 2008, din 8 octombrie 2008, din 22 septembrie 2008, se constată că pentru orice candidat urma să fie întocmit un dosar de recrutare care să conțină, printre altele și fișe de personal cu istoricul în materia recurselor umane ale respectivului candidat, în care se impunea a fi inserate, după caz, în detaliu informații, vizând trecerea lui în rezervă din activitatea anterioară, sancțiunile disciplinare aplicate în antecedență.

În acest sens, se reține că în conformitate cu metodologia anexă Ordinului din 22 septembrie 2008, emis de șeful Direcției Management Resurse Umane din I.G.J.R. (funcție îndeplinită la acea perioadă de colonelul C.) se prevedea la capitolul „Sancțiuni aplicate pe parcursul activității desfășurate (…)”: „Se vor preciza data aplicării sancțiunii (zi/lună/an), natura și motivul”.

Rezultă, dincolo de orice echivoc că, în corecta interpretare și aplicare a actelor normative, temeiul legal în baza căruia I. fusese trecut în rezervă nu îi mai permitea acestuia să revină, în condițiile legii, în rândul cadrelor M.A.I.

O altă critică formulată de inculpatul I. a vizat netemeinicia sentinței penale apelate, inculpatul arătând că procedura desfășurată în fața instanței de fond nu a fost echitabilă, fiind încălcat principiul egalității armelor.

Instanța de control judiciar reține, astfel cum a afirmat cu titlu de principiu Curtea Europeană a Drepturilor Omului, că dreptul la un proces echitabil înglobează atât dreptul la apărare, cât și egalitatea armelor, echitatea unei proceduri apreciindu-se în raport cu ansamblul acesteia, iar „dreptul de a fi informat cu privire la natura și cauza acuzației trebuie analizat în lumina dreptului acuzatului de a-și pregăti apărarea” (Pélissier și Sassi împotriva Franței, pct. 52-54).

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că în jurisprudența C.E.D.O., principiul egalității armelor semnifică tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurii în fața unui tribunal, fără ca una din ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces.

Acest principiu intră în sfera noțiunii mai largi de proces echitabil și impune ca fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza sa în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul ei (cauza Ankerl contra Suediei, hotărârea din 18 februarie 1997; cauza Niderost - Huler contra Suediei, hotărârea 1997-I/24 noiembrie 1997).

Acest principiu decurge în mod direct din faptul că orice persoană are dreptul la ascultarea cauzei sale în mod echitabil. Aceasta implică faptul că orice parte a unei proceduri, indiferent dacă este în materie civilă sau penală, trebuie sa aibă posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta punctul de vedere în fața tribunalului în condiții care să nu o dezavantajeze față de celelalte părți ale procesului sau față de acuzare.

În literatura de specialitate, s-a subliniat că principiul egalității armelor nu are menirea de a garanta o egalitate matematică între părți, acest principiu nu impune ca pentru fiecare martor propus de procuror și admis de către instanță să se admită unul și avocatului apărării.

De aceea, s-a afirmat că dreptul înscris în art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenție nu este un drept absolut, el neputând să confere acuzatului dreptul de a convoca orice martor, judecătorul național având o marjă largă de apreciere în ceea ce privește oportunitatea citării unui martor al apărării, cu condiția ca martorii acuzării să fie convocați cu respectarea acelorași condiții.

Pentru garantarea efectivă a acestui principiu, parag. 3 al aceluiași articol specifică dreptul celui acuzat de a solicita și obține audierea martorilor acuzării și a martorilor apărării, în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

În cauză, așa cum rezultă din probele dosarului, inculpatul I. a avut posibilitatea rezonabilă de a susține cauza în condiții care sa nu îl plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu acuzarea, prima instanță asigurând exercitarea unei apărări eficiente pentru inculpat, încuviințând în integralitate cererea de probatorii formulată de aceasta prin apărător ales prin încheierea de ședință din data de 18 februarie 2014.

În acest context, instanța de control judiciar reține totodată, că acordarea unei forțe probante prevalente unor mijloace de probă, nu poate fi avută în vedere, întrucât instanța de judecată își formează convingerea, în baza principiului liberei aprecieri asupra probelor, impunându-se în mod necesar și obligatoriu analiza acestora coroborată.

Pe de altă parte, conform prevederilor art. 97 C. proc. pen. constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei. Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. În această situație instanța este obligată să analizeze toate probele administrate, în mod conjugat și nu independent una de alta.

În consecință, din analiza actelor dosarului, instanța de control judiciar constată că inculpatului I. i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, astfel cum a afirmat, cu titlu de principiu, Curtea Europeană într-o jurisprudență constantă, prima instanță procedând în mod corect la analiza și aprecierea probelor și reține că, implicit concluzia la care ajuns este în concordanță cu situația de fapt și vinovăția inculpatului.

În acest context, instanța de control judiciar are în vedere totodată și considerentele instanței europene expuse în hotărârea Adrian Constantin împotriva României, potrivit cărora „atunci când o persoană fizică, a fost condamnată în urma unei proceduri bazate pe încălcări ale cerințelor art. 6 din Convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii la solicitarea persoanei în cauză reprezintă în principiu o cale adecvată de remediere a încălcării constatate (Mircea împotriva României, nr. 41250/02, pct. 98, 29 martie 2007; Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, nr. 77193/01 și 77196/01, pct. 55, 24 mai 2007; - parag. 32 hotărârea Adrian Constantin împotriva României).

Prin urmare, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că, în cauză, chiar și o eventuală încălcare a drepturilor inculpatului I. de către instanța de fond, este remediată prin aceea că instanța de apel, în virtutea caracterului integral devolutiv al căii de atac, reexaminează cauza sub toate aspectele ce au format obiectul judecății în primă instanță, inculpatului fiindu-i astfel acordată posibilitatea de a-și formula apărări cu respectarea tuturor garanțiilor procedurale și procesuale prevăzute de lege.

În consecință, în raport de întreaga argumentație, instanța de control judiciar apreciază că prima instanță a procedat în mod corect la analiza și aprecierea probelor și implicit concluzia la care ajuns este în concordanță cu situația de fapt și vinovăția inculpatului I.

În raport de argumentația prezentată mai sus, critica formulată este în mod evident nefondată.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că, în pofida susținerilor inculpatului I., faptele reținute în sarcina acestuia, astfel cum au fost reținute prin actul de sesizare, fiind pe larg expuse anterior, există in materialitatea lor, fiind dovedite prin mijloacele probatorii administrate în cauză și au fost comise de acesta cu forma de vinovăție cerută de lege, motivele de apel invocate de acesta fiind nefondate, motiv pentru care inculpatul urmează a răspunde penal pentru săvârșirea infracțiunii, în concurs real, de fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, fals în declarații, participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, participație improprie la infracțiunea de uz de fals, participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Verificând sentința apelată, în raport de aspectele invocate de apărarea inculpatul G., se constată că instanța de fond a analizat fapta reținută în sarcina acestuia în contextul activității imputate inculpatului prin actul de sesizare, respectiv aceea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Cu referire la inculpatul G. instanța de control judiciar reține că la acea dată îndeplinea funcția de ofițer principal I (sef compartiment) la Compartimentul Resurse Umane din UM L. București, având printre atribuțiile de serviciu, conform fișei postului din 11 august 2005 aceea ca: „la organizarea concursurilor referitoare la încadrări și promovări, să verifice legalitatea participării candidaților pentru susținerea testelor (…)”.

Totodată, se constată că inculpatul G. avea atribuțiuni „de întocmire, completare și păstrare a documentelor de evidență (fișe de personal, dosare personale), organizând și executând lucrări în teren, fiind obligat să opereze și să raporteze în termen eșalonului superior orice schimbare survenită în situația personalului”.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține în acest context, că la dosarul de participare la concursul din noiembrie 2006, inculpatul I. a depus și adeverința din data de 27 aprilie 1998 emisă de I.P.J. Gorj, dovadă a vechimii, în care se făcea mențiunea trecerii acestuia în rezervă, precizându-se totodată, în cuprinsul acestei adeverințe, în mod expres, următoarele: „Trecerea în rezervă nu s-a produs ca urmare a unei condamnări judiciare”.

În aceste condiții, în mod firesc, inculpatului G. îi revenea obligația de a solicita relații suplimentare de la I.P.J. Gorj cu privire la temeiul legal al trecerii în rezervă a lui I., și ulterior de a respinge dosarul de candidat al acestuia, consecință a neîndeplinirii condițiilor în vederea participării la acel concurs.

Prin raportare la atribuțiile care îi reveneau instanța de ultim control judiciar constată că inculpatul G., luând la cunoștință de împrejurarea că trecerea în rezervă a inculpatului I. nu s-a produs ca urmare a unei condamnări judiciare, așa cum inculpatul I. a menționat în cuprinsul autobiografiei, nu a făcut niciun fel de verificări în sensul stabilirii împrejurărilor în care acesta a fost trecut în rezervă, cu toate ca avea obligația să o facă.

În acest context instanța de control judiciar apreciază ca fiind relevantă declarația inculpatul H. care arată „aveam obligația de a verifica condițiile în care acest subofițer fusese trecut în rezervă, însă nu am făcut acest lucru din cauza volumului mare de muncă”.

În condițiile în care niciunul din membrii comisiei nu era specialist în domeniul resurselor umane, aceștia au transferat această activitate, dar și responsabilitatea în sarcina inculpatului G.

Relevanță prezintă, sub acest aspect declarația martorului Q., care a arătat: „Cu ocazia organizării concursului, personal am instruit pe membrii comisiilor și îmi amintesc că i-am atras atenția lt. G. (singurul ofițer la compartimentul R.U.) cu privire la modul în care trebuiau verificate dosarele candidaților și l-am și întrebat dacă dosarele sunt complete sau dacă sunt situații de candidați care nu au dreptul de a participa la concurs.

Ofițerul mi-a răspuns în prezența membrilor comisiei că dosarele sunt în regulă”.

În același sens, instanța de control judiciar apreciază ca fiind relevantă declarația martorului JJ. membru al comisiei de concurs care a arătat că „neavând cunoștințe aprofundate în domeniul resurselor umane și din conținutul dosarului nerezultând temeiul legal al trecerii în rezervă nu aveam cum să îmi dau seama că acest candidat nu avea ce să caute în rândul cadrelor M.A.I. și implicit nu putea să participe la concursul pentru ocuparea funcției de ofițer”.

Totodată, martorul KK., membru al comisiei de concurs a arătat că „neavând la dispoziție, în dosarul cauzei, de informații în sensul că, în realitate, subofițerul în cauză fusese trecut în rezervă în condițiile dispozițiilor art. 85 lit. i) și j) din Legea nr. 80/1995 am admis participarea la concurs a acestuia”.

Consecință a împrejurării că inculpatul G. nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în sensul că nu a efectuat verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care inculpatul I. a fost trecut în rezervă, a fost aceea că, ulterior desfășurării concursului, inculpatul I. a fost declarat „reușit” cu media 8,75, iar prin Ordinul șefului bazei din data de 15 noiembrie 2006 a fost chemat în activitate, fiind reîncadrat în funcția de subofițer operativ II.

În acest context, instanța de control judiciar reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004, privind activitatea de management, resurse umane, în unitățile Ministerului Administrației și Internelor: „Dosarul personal constituie principalul document de evidență nominală a polițiștilor, cadrelor militare, militarilor/polițiști de frontieră angajați pe bază de contract și conține date cu caracter personal și profesional. Dosarul personal se întocmește în exemplar unic, în termen de 10 zile de la încadrare în Ministerul Administrației și Internelor”.

Rezultă astfel, că personalul compartimentului Resurse Umane din cadrul UM L. București, respectiv inculpatul G., care la acea dată era singurul ofițer specialist de la nivelul acestui compartiment, avea obligația de a solicita „în termen de 10 zile de la încadrare în Ministerul Administrației și Internelor „documentele de rezervist ale cadrului militar” I. (respectiv dosarul personal întocmit la nivelul I.P.J. Gorj, unde acesta activase și dosarul de rezervist întocmit la nivelul Centrului Militar Județean Gorj.)

Solicitarea, în condițiile legii, a documentelor de rezervist ale cadrului militar ar fi putut stabili împrejurările în care inculpatul I. a fost trecut în rezervă, și ar fi împiedicat încadrarea inculpatului ca subofițer și ulterior promovarea acestuia în cadrul ofițerilor.

Contrar obligațiilor care îi reveneau, inculpatul G. a solicitat acest dosar personal de la I.P.J. Gorj la data de 11 septembrie 2007 (prin adresa din 11 septembrie 2007, dosar urmărire penală), în condițiile în care, astfel cum s-a evidențiat în cele ce preced, anterior acestei date luase cunoștință despre împrejurările în care inculpatul I. a fost trecut în rezervă.

În aceleași condiții, a fost întocmită și adresa din 18 februarie 2008, aflată la dosarul cauzei, către Centrul Militar Județean Gorj, de unde s-a solicitat dosarul de rezervist al inculpatului plt. maj. I., cu mențiunea că această din urmă adresă a fost redactată de către inculpat plt. maj. H. și inculpatul mr. F. și însușită prin semnătură de comandantul unității E.

Dosarul de rezervist solicitat, a fost înregistrat în evidențele UM L. de către plt. R. la data de 03 octombrie 2007, fără însă a fi respectată procedura înregistrării documentelor clasificate – cu nivelul „Strict Secret”, în sensul că nu au fost completate corespunzător toate rubricile registrului în care a fost înregistrat documentul.

Dincolo de faptul că toată această procedură nu a fost respectată, probatoriul administrat în cauză a demonstrat faptul că, după primirea dosarului respectiv, plt. R. l-a prezentat faptic celui care îl și solicitase, respectiv inculpatului lt. (rez.) G., lăsându-i-l acestuia pe birou, situație confirmată și de plt. R. care în declarația sa din data de 26 octombrie 2010, a arătat: „(…) după ce am înregistrat documentul în cauză, m-am dus cu el în celălalt birou al compartimentului resurse umane și l-am înmânat împreună cu adresa de înaintare lt. G.”.

În acest context, relevanță prezintă declarația martorului LL. care a arătat: „Nu am reușit să stabilim efectiv cum a fost atașat acest dosar de rezervist la dosarul de personal al ofițerului în cauză, acest lucru datorându-se și faptului că lt. G. care se transferase de la unitatea noastră a refuzat să se prezinte și să dea explicații în fața comisiei deși a fost contactat în acest sens”.

Totodată, instanța de control judiciar reține că până la emiterea ordinului privind chemarea în activitate în data de 15 noiembrie 2006, și nici după această dată nu au fost desfășurate activitățile specifice cunoașterii socio-profesionale ale subofițerului I.

Această notă de cunoaștere, arată inculpatul H., trebuia să fie întocmită după promovarea concursului pentru ocuparea funcției de subofițeri și până la emiterea Ordinului de chemare în activitate.

În acest context se reține că, în anexa 9 a Ordinului M.A.I. nr. 300/2004, privind activitatea de management, resurse umane, în unitățile Ministerului Administrației și Internelor se stipulează: „Nota de cunoaștere este documentul care reflectă rezultatul verificărilor efectuate de personalul specializat din cadrul formațiunilor de resurse umane/personal independent sau cu sprijinul altor structuri specializate, prin care se urmărește identificarea elementelor comportamentale ale candidatului, a situației socio-profesionale, preocupări extraprofesionale și a altor aspecte relevante pentru cunoașterea personalității și caracterului candidatului, în măsura în care acestea ar putea influența îndeplinirea atribuțiilor profesionale”.

În ceea ce privește reținerea vinovăției inculpaților este relevantă și declarația inculpatului H., care a recunoscut că „a întocmit această notă de cunoaștere în mod tardiv, după luna noiembrie 2008, respectiv după ce candidatul în cauză (I.) a participat la un concurs în vederea ocupării unei funcții de ofițer la o unitate din cadrul I.G.J.R., deoarece fișa nu exista la dosar așa cum ar fi trebuit, iar cel care ar fi care ar fi fost în măsură să o întocmească, respectiv inculpatul G. (fost lt. I.G.J.R.), nu se mai afla la acel moment în cadrul UM L.”.

Aspectele înfățișate descriu modalitatea ilegală prin care inculpatul I. a fost încadrat în Jandarmeria Română, fiind greu de presupus că, în condițiile în care inculpatul G. ar fi pledat explicit pentru corectitudine în desfășurarea examenului, îndeplinindu-și atribuțiile care îi reveneau ar fi fost posibil ca inculpatul I. să avanseze în corpul ofițerilor.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține totodată, că inculpatul I. nu ar fi putut avansa în corpul ofițerilor numai prin plăsmuirea realității privind situația lui profesională anterioară, fără a avea și concursul altor persoane cu putere de decizie și execuție, care, prin conduita lor, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu care le reveneau, au facilitat încercările inculpatului I. de a avansa în corpul ofițerilor.

Revenind la situația de fapt, așa cum rezultă în urma administrării materialului probatoriu, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că inculpatul I., în declarația data în fața instanței de fond, a arătat că în luna ianuarie sau februarie 2007 lt. G. i-a solicitat un raport scris în care să detalieze împrejurările în care a fost trecut în rezervă, acesta precizând: „am întocmit acest raport și am oferit informații complete în legătură cu trecerea mea în rezervă, făcând vorbire inclusiv de presupusele abateri disciplinare din conduita mea extraprofesională”.

În același context, inculpatul I. a arătat că „lt. G. m-a întrebat dacă îmi mai bat bunica, iar eu am dedus că a aflat acest fapt, neadevărat din dosarul de rezervist, care sosise de la I.P.J. Gorj”.

Este evident, prin urmare, că în realitate, atât inculpatul I. cât și inculpatul G. aveau cunoștință de motivele trecerii inculpatul I. în rezervă, împrejurări care nu au fost menționate cu intenție întrucât constituiau un impediment de participare la acest concurs.

Se reține, totodată că, inculpatul G. (fost lt. I.G.J.R.) a luat cunoștință efectiv de conținutul raportului în cauză, având astfel posibilitatea să constate că, de fapt, inculpatul plt. maj. I. a fost încadrat nelegal, împrejurare în care avea obligația de a face demersuri în vederea trecerii acestuia în rezervă.

Inculpatul G., cu încălcarea atribuțiilor de serviciu care îi reveneau în calitate de ofițer specialist în materia resurselor umane, nu a declanșat luarea măsurilor legale ce trebuiau luate în acest caz, continuând în acest mod „susținerea” manifestată față de subofițerul inculpat I.

Prin urmare, în raport de probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată, contrar susținerilor apărării, că este evident că inculpatul G. și-a încălcat atribuțiile care i-au revenit în legătură cu organizarea și desfășurarea concursului, iar rezultatul acțiunilor sale a constat, pe de o parte, în folosul patrimonial procurat candidatului admis la concurs în mod nelegal, care a fost astfel încadrat în Jandarmeria Română, dobândind în mod ilegal calitatea de militar, iar pe de altă parte, în vătămarea intereselor legale ale părții civile (J.) K. care, la concursul de trecere în corpul de ofițeri, s-a clasat pe poziția a patra, cu o medie de 7,50, medie care i-ar fi permis să fie declarată admisă dacă plt. maj. I. nu ar fi fost declarat admis prin fraudă.

În ce privește susținerea apărării în sensul ca inculpatul G. a săvârșit fapta în condițiile erorii de fapt, instanța de control judiciar constată că aceasta nu este întemeiată, nefiind incidentă cauza de neimputabilitate invocată de către inculpat în susținerea căii sale de atac.

Astfel, potrivit art. 51 C. pen. anterior (art. 30 C. pen. în vioare) nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

Astfel, pentru a fi incidentă această cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, trebuie să existe eroare, iar nu îndoiala, adică o cunoaștere nesigură, deoarece, în acest caz, săvârșirea faptei implică acceptarea de către făptuitor a rezultatului faptei sale, rezultat pe care el îl concepe ca posibil sau ca probabil.

Situația invocată de către inculpat constând în aceea că volumul de activitate al compartimentului în care activa era excedentar față de personalul angajat, nu poate fi considerată ca reprezentând eroare de fapt, instanța de control judiciar reținând că nu poate fi considerată eroare incapacitatea sau neglijența profesională.

În contextul cauzei se reține totodată, că o atare susținere este total neplauzibilă în raport de funcția deținută, inculpatul, prin atribuțiile care îi reveneau, cunoscând și înțelegând exact cadrul legal în care trebuie să își desfășoare activitatea, inclusiv prin raportare la rigorile legii penale.

Ca atare, în raport de toate considerentele anterioare, instanța de control judiciar constată că, în cauză, atât din perspectiva laturii obiective, cât și a laturii subiective, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpatului G., reținând că, în contextul concret al cauzei, criticile formulate de inculpat nu pot constitui temei pentru pronunțarea unei soluții întemeiată de achitare.

O altă critică formulată de apărarea apelantului intimat inculpat G. a vizat împlinirea termenului prescripției speciale a răspunderii penale a inculpatului în raport de infracțiunea prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen., reținută în sarcina acestuia.

În argumentarea criticii apărarea a făcut trimitere la dispozițiile art. 122 și art. 124 C. pen. anterior, susținând că nu a existat nicio întrerupere a cursului prescripției, iar de la data săvârșirii presupusei fapte, în anul 2006 până în prezent au trecut mai bine de 8 ani.

Înalta Curte de Casație, completul de 5 judecători, având în vedere argumentele prezentate în capitolul privind legea penală mai favorabilă în cuprinsul căruia s-a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpaților este C. pen. anterior și dispozițiile legilor speciale în varianta anterioară modificării lor prin Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a C. pen. se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 122 și 124 C. pen. anterior.

În raport de argumentația apărării, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că analiza criticii reclamă anumite considerații teoretice cu privire la instituția prescripției răspunderii penale și aplicația ei practică în cauza concretă dedusă judecății.

Prescripția răspunderii penale este reglementată prin dispozițiile art. 121-124 C. pen.

Principalul element al reglementării prescripției răspunderii penale îl reprezintă stabilirea unor termene generale sau speciale, cu caracter peremptoriu și efect absolut, prevăzute de art. 122 alin. (1) C. pen., prin determinarea în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Alin. (2) al art. 122 C. pen. prevede că termenele de prescripție a răspunderii penale încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii.

Astfel, potrivit C. pen. în vigoare, cursul termenului prescripției răspunderii penale poate fi întrerupt, în condițiile prevăzute de art. 123 C. pen. sau suspendat, în condițiile prevăzute de art. 128 C. pen.

Întrucât activitatea procesual penală nu prevede termene limită, maximale pentru finalizarea urmăririi penale și a judecății, prin art. 124 C. pen. a fost instituită prescripția specială, constând în impunerea finalității prescripției răspunderii penale prin fixarea unui termen limită, respectiv prin adiționarea unei jumătăți din/și la termenele prevăzute de art. 122 alin. (1), indiferent de numărul întreruperilor ce au avut incidență în desfășurarea procesului penal.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că de la data săvârșirii infracțiunii (2006) și până la data de 1 februarie 2014, când a intrat în vigoare noul C. pen., prevederile art. 124 C. pen. anterior au suferit modificări (art. 1 pct. 3 din Legea nr. 63/2012), în sensul majorării termenului în care operează prescripția specială, la depășirea cu încă o dată a termenului prevăzut de art. 122 C. pen., față de varianta anterioară care prevedea că pentru a opera prescripția specială a răspunderii penale era necesar ca termenul prevăzut de dispozițiile art. 122 să fie depășit cu încă jumătate.

Sub acest aspect, se ridică problema aplicării legii penale mai favorabile, care, în mod evident este reprezentată de conținutul art. 124 C. pen. în redactarea anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 63/2012.

Astfel, potrivit art. 124 C. pen., în forma anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 63/2012, termenul de prescripție a răspunderii penale este împlinit dacă termenul prevăzut la art. 122 C. pen. (1969) a fost depășit cu încă jumătate.

În raport cu încadrarea juridică a faptei (abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior) și limitele de pedeapsă stabilite de lege (cuprinse între 3 și 15 ani), se constată că termenul de prescripție a răspunderii penale este cel prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior respectiv de 10 ani.

Totodată, potrivit art. 124 C. pen. pentru a interveni prescripția specială a răspunderii penale (în cauză termenul general de prescripție suferind întreruperi) termenul trebuie să fie depășit cu încă jumătate, respectiv 5 ani rezultând un termen de prescripție special a răspunderii penale de 15 ani.

Ca urmare, termenul prescripției speciale a răspunderii penale a inculpatului G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, prevăzută și pedepsită de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen., termen stabilit conform calculelor menționate anterior la 15 ani, va avea ca reper de pornire perioada octombrie 2006, urmând a se împlini în cursul lunii octombrie 2021.

În raport de argumentele anterior expuse, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că sunt neîntemeiate susținerile inculpatului G. vizând împlinirea termenului prescripției speciale a răspunderii penale.

Revenind la expunerea situației de fapt, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține în acest context faptic, că inculpatul I., având suportul inculpatului G., în vara anului 2007 a încercat să participe la un concurs în vederea trecerii în corpul ofițerilor, fiind respins, întrucât nu îndeplinea condiția vechimii.

La începutul lunii noiembrie 2008, la nivelul I.G.J.R. este organizat un alt concurs pentru trecerea în corpul ofițerilor, fiind alocate mai multe posturi repartizate mai multor unități din subordine, din care trei posturi au fost alocate pentru Unitatea Specială T., Jandarmi Pază și Protecție Instituțională (postul fiind de - comandant pluton).

La data de 08 octombrie 2008 a fost emis Regulamentul privind desfășurarea acestui concurs, cu personal recrutat din sursă internă și destinat numai subofițerilor care îndeplinesc condițiile legale.

Astfel, în Regulamentul de organizare, la capitolul „Activități organizatorice desfășurate înainte de începerea concursului” se menționează în mod expres: „Notă – la concurs vor participa numai candidații al căror dosar de recrutare este complet și corect întocmit”.

Dosarul de recrutare pentru acest concurs, în ceea ce îl privește pe inculpatul plt. maj. I. a fost întocmit de către unitatea unde era încadrat, respectiv UM L. București.

Conform Ordinului I.G.J.R. nr. 145.234 din 08 octombrie 2008, dosarul de recrutare trebuia să cuprindă, printre alte documente, și fișa de personal cu istoricul pe linia resurselor umane ale candidatului.

De asemenea, ordinul din 22 septembrie 2008, emis de șeful Direcției Management Resurse Umane din I.G.J.R. (funcție îndeplinită în acea perioadă de col. C.) stabilea modul de redactare și conținutul unei astfel de fișe de personal.

Conform ordinului sus arătat, o astfel de fișă de personal trebuia să conțină, în detaliu, orice modificare intervenită în situația profesională (ex. trecerile în rezervă, încetarea raporturilor de serviciu, rechemarea în activitate, trecerea în corpul ofițerilor) dar și sancțiunile aplicate pe parcursul activității desfășurate.

În raport cu probatoriul cauzei, este evident că fișa de personal a candidatului plt. maj. I. trebuia să cuprindă mențiuni exprese atât cu privire la condamnările judiciare ale acestuia, la perioada de activitate, la funcțiile îndeplinite, cât și cu privire la trecerea sa în rezervă ca sancțiune disciplinară, cu precizarea că, această ultimă mențiune i-ar fi interzis participarea subofițerului la acest concurs și chiar calitatea de militar.

Revenind la nota de cunoaștere pentru subofițerul în cauză, pentru concursul din 2006, inculpatul H. a arătat că „aceasta a fost efectiv întocmită de către sg. maj MM., fiind dactilografiată de acesta”, inculpatul H. precizând că a introdus partea de început în care se preciza (…) „m-am deplasat în perioada 12 septembrie – 14 septembrie 2006 în municipiul Tg. Jiu pentru efectuarea cunoașterii d-lui I., în vederea întocmirii dosarului de încadrare ca subofițer operativ în unitatea noastră, în condițiile în care nu am fost niciodată în municipiul Tg. Jiu”.

Această împrejurare este confirmată și de adresa din data de 11 martie 2009 emisă de M.A.I Jandarmeria Română - Baza de Administrare și Deservire prin care se arată că „plt. adj. H., în perioada 12-14 septembrie 2006, nu figurează în ordinul de zi al unității că s-a deplasat în Municipiul Tg. Jiu pentru efectuarea cunoașterii domnului I.”.

Totodată, relevanță sub aspectul menționat prezintă declarația martor LL. care a precizat „plt. H. ne-a motivat că a făcut din birou verificările din cauza volumului mare de lucru și pentru că era presat de timp”.

În tot acest context probator, Înalta Curte, completul de 5 judecători, concluzionează: nota de cunoaștere întocmită în condițiile arătate nu cuprinde datele referitoare la activitatea subofițerului pe timpul cât a fost încadrat la Inspectoratul de Poliție Județean Gorj și nici motivele trecerii în rezervă, elemente esențiale pentru cunoașterea istoricului profesional.

Totodată, instanța de control judiciar apreciază ca fiind relevantă și declarația martorului NN., secretar la concursul pentru încadrarea unui număr de trei funcții de ofițer la Unitatea Specială T. Jandarmi, în luna noiembrie 2008, care, realizând verificări detaliate a carierei de polițist a inculpatului I., a constatat că „neregulile care îl priveau pe I. nu erau simple omisiuni sau neglijențe”.

În ce privește nota de cunoaștere pentru inculpatul I., în perioada 19-20 noiembrie 2008, necesară acestuia la dosarul de personal, după promovarea concursului în vederea trecerii în corpul ofițerilor, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că aceasta a fost efectiv întocmită de inculpatul H., subofițer în cadrul Biroului Resurse Umane.

În acest context, instanța de control judiciar reține că plt. adj. H. a declarat: „am redactat acest document din birou, la rugămintea șefului său mr. F., care a și semnat de altfel documentul respectiv și l-a depus la dosarul de candidat”.

Totodată instanța de control judiciar reține că același inculpat a semnat nota de cunoaștere a inculpatului I. și în anul 2007, notă care a fost întocmită „tardiv și din birou”, datele subofițerului fiind preluate din autobiografia acestuia, inculpatul H. precizând că acesta era un mod de lucru justificat de volumul mare de muncă.

Cu referire la inculpatul H., instanța de control judiciar reține că acesta, la data săvârșirii faptelor îndeplinea funcția de subofițer operativ principal în cadrul Biroului Management Resurse Umane și Pregătire din UM L. București.

În conformitate cu fișa postului, depusă la dosarul cauzei, rezultă că acesta avea atribuții de serviciu permanente privitoare la evidența nominală și actualizarea dosarelor personalului unității.

Totodată, se reține că inculpatul H. avea atribuții concrete de serviciu și cu privire la întocmirea dosarelor candidaților propuși pentru a participa la concursurile de încadrare în unitate, verificarea în evidențe și teren a candidaților în scopul reactualizării dosarelor de personal, precum și introducerea datelor și documentelor în dosarele personale.

În contextul în care dosarul de personal de la I.P.J. Gorj, cât și cel de rezervist de la Centrul Militar jud. Gorj privind pe plutonierul major I. se aflau în custodia serviciului condus de inculpatul F., se reține că îndeplinirea atribuțiilor de serviciu impuneau observarea documentelor aflate la dosarul candidatului, fapt care ar fi permis, fără niciun efort, aflarea motivului trecerii disciplinare în rezervă și, pe cale de consecință, a completării fișei de personal corespunzător realității.

Probatoriul cauzei a demonstrat dincolo de orice dubiu, că inculpatul H., prin conduita manifestată, prin actele de executare s-a lăsat antrenat în activitatea infracțională având deplina reprezentare a urmărilor acțiunilor sale, așa încât, exigențele tragerii sale la răspundere penală sunt întrunite.

De altfel, instanța de control judiciar examinând apărările formulate și având în vedere materialul probator administrat în cauză, îndeosebi propriile declarații ale inculpatului, reține că acesta recunoaște faptele în materialitatea lor, susținând însă că forma de vinovăție cu care a acționat ar fi culpa, și nu intenția.

Contrat susținerilor inculpaților H. și F., instanța de control judiciar reține că, în sarcina inculpaților era și verificarea corectei întocmiri a autobiografiei de către I. și, de altfel a întregii documentații, proces ce trebuia finalizat cu aviz favorabil înaintat Comisiei de concurs pentru ca subofițerii să poată participa la concurs.

În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte, completul de 5 judecători, nu poate achiesa la punctul de vedere exprimat de inculpatul H. care a arătat că nota de cunoaștere a inculpatului I. pentru participarea la concursul pentru trecerea în corpul ofițerilor a fost întocmită de sg. maj. V.

În acest context, instanța de control judiciar reține că, semnatar al acesteia apare și sg. maj. V., care, la vremea respectivă, îndeplinea funcția de conducător auto, neavând atribuții pe linia întocmirii unor astfel de documente și care, de altfel, nici nu și-a recunoscut semnătura practicată în numele său.

Audiat fiind cu privire la documentul intitulat „notă de cunoaștere” pentru I., martorul a arătat că acest document nu a fost semnat de el, deși este făcută mențiunea „întocmit de sg. Maj. V.”.

Sub acest aspect martorul V., conducător auto în cadrul Biroului Auto din Compartimentul de Logistică a precizat: „în vara anului 2007 lt. G., care lucra în acea perioadă în cadrul biroului Resurse Umane din UM L., mi-a ordonat verbal să deplasez în mun. Tg. Jiu să verific o diplomă de licență pentru plt. I.”

Martorul a mai precizat că trebuia să facă această verificare în timp scurt, „deoarece plt. I. urma să susțină un concurs în vederea trecerii în corpul ofițerilor după câteva zile”, arătând totodată că ”nu i-a solicitat nimeni să facă vreo verificare în ceea ce-l privește pe plt. I.”.

Același martor declară că, în cursul lunii noiembrie 2008 i s-a ordonat să se deplaseze la Tg. Jiu, la facultatea absolvită de inculpatul I. pentru a se aplica o ștampilă emitentului.

Declarațiile acestuia se coroborează cu declarația inculpatului F. care a arătat: „am discutat cu col. E. dacă mai este necesar să trimitem cu mașina și șoferul colegilor de la biroul tehnic și un subofițer de la Biroul management Resurse Umane, în condițiile în care, fiind la sfârșit de an, aveam un volum mare de muncă. Col. E. mi-a răspuns că poate pleca doar șoferul de la Biroul Tehnic, în persoana sg. maj. V., având în vedre că acesta mai fusese trimis în teren pentru alte activități de către lt. G.”.

Cu privire la acest aspect inculpatul Lixandru Iulian arată „nu îl puteam trimite singur în misiune pe V., pentru cunoașterea unui cadru, cunoscând faptul că acest subofițer nu avea pregătirea necesară pentru îndeplinirea unei astfel de misiuni”.

Relevanță sub aspectul menționat prezintă și declarațiile martorului OO., care, în vara anului 2009, a fost detașat la Biroul Resurse Umane pentru a efectua cunoașterea mai multor cadre din UM L. București.

Cu privire la I., martorul menționat a arătat că „mr. F. a ordonat să facă cunoașterea acestuia doar la locuința din București”, „datele culese în legătură cu acest subofițer, precum și cu ceilalți 100 de subofițeri fiind consemnate numai în agenda personală”.

Nu în ultimul rând se impune a se reține și declarația inculpatului H. din data de 6 mai 2011 acesta arătând că „în acea perioadă notele de cunoaștere în cauză erau întocmite în mod formal, din birou, datele fiind preluate din autobiografia candidaților, despre acest fapt având cunoștință atât G. cât și F.”.

Același inculpat a arătat, totodată, că martorul V., având funcția de conducător auto în cadrul unității militare, nu avea atribuții în sensul întocmirii și semnării unor asemenea acte, concluzionând că este posibil ca acest document să fi fost întocmit în mod formal ca și cele din 2007.

Inculpatul H. a precizat totodată că, „dacă în dosarul unui candidat s-ar fi descoperit înscrisuri care atestau o situație ce nu ar fi permis participarea la concurs, în mod firesc, o asemenea situație ar fi trebuit adusă la cunoștința membrilor comisiei”.

În acest context se reține, totodată, că probatoriul administrat a evidențiat că inculpatul H., constituind dosarului de personal al plt. adj. I., a întocmit la data de 16 septembrie 2007 proces verbal de distrugere a procesului verbal ce conținea datele cu privire la persoanele care au dat relații în vederea întocmirii „notei de cunoaștere a subofițerului” în condițiile în care, astfel cum a evidențiat materialul probator, această activitate nu a avut loc, nota de cunoaștere fiind întocmită „din birou, pe baza datelor furnizate de inculpat în autobiografia sa”, numărul de înregistrare al procesului verbal de distrugere fiind fictiv.

Se impune a se reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Anexa nr. 9 privind procedura de întocmire a notei de cunoaștere înainte de distrugere, era prezentat șefului unității spre avizare procesul-verbal cu datele persoanelor care dădeau relații despre cadrele verificate, însoțite de nota și fișa de personal corespunzătoare.

În legătură cu procesul verbal de distrugere inculpatul H. a arătat: „întrucât nu s-a făcut cunoașterea efectivă la domiciliul subofițerului și nu a existat un proces verbal cu datele persoanelor care au dat relații despre subofițer, nu am consemnat nici un număr de înregistrare pe procesul verbal de distrugere” fiind evident faptul că acestea au fost întocmite ca un paravan pentru ascunderea activității sale frauduloase și ca o dovadă a îndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, inculpații încercând să acrediteze ideea falsă că la nivelul comenzii unității au fost pe deplin respectate toate dispozițiile legale și regulamentare.

Astfel cum materialul probator a evidențiat, nota de cunoaștere a fost întocmită în birou, pe baza datelor cuprinse în autobiografia întocmită de inculpatul I., cunoașterea în teren a inculpatului nerealizându-se, și prin urmare, un astfel de proces verbal de culegere de date din teren nu exista.

Urmare analizei coroborate a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a constatat că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe care, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, examinate și detaliate cu ocazia examinării criticilor precedente formulate a reținut vinovăția inculpatului H. sub aspectul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, fiind întrunite elementele constitutive ale acestora, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective.

În concluzie, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că faptele inculpatului H., astfel cum au fost pe larg expuse anterior, există în materialitatea lor și au fost comise de acesta cu forma de vinovăție cerută de lege, inculpatul H. urmând a răspunde penal pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals intelectual și uz de fals, în condițiile în care în calitate de subofițer în cadrul Biroului Management Resurse Umane și Pregătire din UM L. București, în baza unei unice rezoluții infracționale, în mod repetat în anul 2008 a întocmit în fals patru documente oficiale legate de situația inculpatului plt. maj. I. - fișe de personal, notă de cunoaștere, două procese verbale de distrugere a altor procese – verbale - care nu consfințeau realitatea, acte ce au fost utilizate ulterior în circuitul oficial cu consecința înscrierii ilegale a lui I. la concursul pentru ofițeri din noiembrie 2008, cererea acestuia de a se pronunța în cauză o soluție de achitare, urmând a fi respinsă.

Cu referire la inculpatul F., instanța de control judiciar reține că acesta, criticând sentința penală apelată, a arătat că dosarul de personal includea în fapt mai multe dosare: de activitate, de rezervist, de studii, de concursuri susținute, dosar cu documente personale, iar verificarea dosarului de rezervist al lui I. nu era obligația sa atâta vreme cât acesta era cadru militar activ din 2006, iar la acel moment (2008) asupra calității lui nu exista nicio suspiciune de ilegalitate.

Examinând critica invocată, instanța de control judiciar reține că la data săvârșirii faptelor inculpatul F. îndeplinea funcția de șef Birou Management Resurse Umane și Pregătire din UM L.

Din fișa postului, depusă la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul F. răspundea de corecta îndeplinire a tuturor atribuțiilor și lucrărilor biroului pe care-l conducea, având obligația de a veghea la respectarea legilor, a ordinelor M.A.I., a ordinelor inspectorului general al I.G.J.R., asigurând astfel validitatea și corectitudinea lucrărilor întocmite.

Totodată, inculpatul „asigura verificarea și cunoașterea personal, prezentând propuneri de selecționare, promovare etc. conform legii”; „organiza și coordona activității în evoluție în carieră a personalului (încadrări, promovări ș.a.)”; „coordona activității de întocmire, completare și păstrarea documentelor de evidență (fișe de personal, dosare personale) organizând verificările în teren etc.”; „verificând legalitatea participării candidaților pentru susținerea testelor”.

Îndeplinindu-și defectuos atribuțiile de serviciu, inculpatul F. a acționat prin încălcarea legalității, în împrejurarea în care era chemat, în virtutea calității funcției deținute, să o apere.

Astfel, se reține că lucrătorii din cadrul Biroului Management Resurse Umane aveau sarcina de a întocmi dosarele de candidat ale tuturor participanților la concurs și de a le prezenta inculpatului F. spre verificare și atestare.

Prin urmare, în împrejurările constatării oricăror nereguli cu privire la dosarul unui candidat, fie ele și din trecutul profesional al acestuia, cei implicați în derularea procedurilor de verificare a dosarelor de recrutare aveau obligația, acolo unde se impunea, să interzică participarea la concurs, astfel cum era situația lui I., știut fiind că la concurs pot participa numai candidații al căror dosar de recrutare era complet și corect întocmit.

În acest punct, instanța de control judiciar reține că inculpatul F., în motivele de apel formulate, recunoaște că nu a consultat dosarul fizic de personal al inculpatului I., susținând că această împrejurare nu poate determina reținerea vinovăției sale, întrucât a accesat baza de date eMRU cu privire la datele socio-profesionale ale inculpatului I., care, la acel moment, nu ridicau nici un fel de suspiciuni.

Astfel, inculpatul F. a susținut că aplicația electronică eMRU trebuia actualizată și că vinovat de neactualizarea acestei baze de date informatice era G.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că, în conformitate cu declarația martorului CC., implementarea corectă în baza de date respectivă, a datelor privind pe I. s-a realizat la data de „19 noiembrie 2008, orele 4:29:16”, numărul actului de trecere în rezervă a subofițerului fiind menționat data de „09 aprilie 1998” ca dată a trecerii în rezervă, iar la rubrica „motivul” fiind trecută sintagma „abateri grave”, iar la capitolul „baza legală” fiind menționate dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. i) și j) din Legea nr. 80/1995.

Cu toate acestea, contrar apărării, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că, deși reală susținerea inculpatului, în sensul că baza de date eMRU nu era actualizată, inculpatul F. avea ca atribuții verificarea privind corecta întocmire a dosarului de candidat, evaluarea documentelor fiind sarcina acestuia (împreună cu inculpatul colonel rezervă E.) care răspundeau, conform metodologiei, de corecta întocmire a tuturor documentelor.

Or, evaluarea a documentelor dosarului fizic de candidat se impunea cu atât mai mult cu cât, „în acea perioadă notele de cunoaștere în cauză erau întocmite în mod formal, din birou, datele fiind preluate din autobiografia candidaților, despre acest fapt având cunoștință atât G. cât și F.” (declarația inculpatului H. din data de 6 mai 2011).

Referitor la întocmirea fișei de personal pentru subofițerul I., inculpatul F. neagă orice implicare infracțională, invocând aspectul că nu se pot inventa prevederi încălcate care nu există în legea aplicabilă, pretinzând că nu a încălcat nicio normă legală deoarece nicio reglementare nu prevedea, la data faptelor, obligația ca în fișa de personal să fie înserat „motivul trecerii în rezervă”.

Contrar susținerilor inculpatului, instanța de control judiciar reține, în raport cu probatoriul cauzei, având în vedere dispozițiile ordinul din 22 septembrie 2008, că este evident că fișa de personal a candidatului plt. maj. I. trebuia să cuprindă mențiuni exprese atât cu privire la condamnările judiciare ale acestuia, cu perioada de activitate cu funcțiile îndeplinite, cât și cu privire la trecerea sa în rezervă ca sancțiune disciplinară, cu precizarea că această ultimă mențiune, i-ar fi interzis participarea subofițerului la acest concurs și, chiar calitatea de militar.

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține, contrar celor invocate de către inculpat, care a susținut că a semnat fișa de personal și nota de cunoaștere pentru conformitate, arătând că nu avea obligația de a verifica corecta întocmire a acestora, că fișa postului inculpatul F., statua în sensul că acesta avea obligația de a verifica corecta întocmire a notei de cunoaștere (document din componența dosarului de personal care omite episodul treceri în rezervă al inculpatului și care poartă semnătura mr. F. și E.), a fișei de personal a lui I.; operații care nu impuneau decât o justă observare, o atentă analiză a înscrisurilor aflate în dosarul personal, în dosarul de rezervist al acestuia de la I.P.J. Gorj, precum și a dosarului de la Centrul Militar Județean Gorj - ca părți integrante ale dosarului personal.

În acest context, examinând criticile formulate de inculpatul F. instanța de control judiciar reține că, pentru existența infracțiunii de fals intelectual nu are importanță faptul că inculpatul F. nu a scris personal fișa de personal, respectiv procesele verbale de distrugere, din moment ce prin semnătura aplicată, și-a însușit conținutul acestora care atestau fapte și împrejurări nereale, deși avea reprezentarea că acestea nu corespund adevărului.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține totodată, că introducerea documentelor oficiale falsificate în dosarul de candidat al subofițerului inculpat I. a fost de natură a induce în eroare comisia de concurs alcătuită din 9 membri cu consecința declarării ca fiind „admis”, în mod evident fraudulos, a inculpatului I. la concursul organizat în luna noiembrie 2008.

În ce privește susținerea apărării în sensul ca inculpatul F. a săvârșit fapta în condițiile erorii de fapt, instanța de control judiciar constată că aceasta nu este întemeiată, nefiind incidentă cauza de neimputabilitate invocată de către inculpat în susținerea căii sale de atac.

Situația invocată de către inculpatul F. constând în aceea că nu a cunoscut temeiul trecerii în rezervă a inculpatului I., pretinzând că a avut reprezentarea clară și absolut rezonabilă că acesta este încadrat legal, nu poate fi considerată ca reprezentând eroare de fapt, instanța de control judiciar reținând că o eroare determinata exclusiv de conduita făptuitorului, nu poate fi considerată ca reprezentând eroare de fapt.

În acest sens, se reține că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că îndeplinind defectuos atribuțiile de serviciu, inculpatul a acționat prin încălcarea legalității.

În contextul cauzei se reține totodată, că o atare susținere este total neplauzibilă în raport de funcția deținută, inculpatul prin atribuțiile care îi reveneau cunoscând și înțelegând exact cadrul legal în care trebuie să își desfășoare activitatea, inclusiv prin raportare la rigorile legii penale.

Instanța de control judiciar reține că, în speță, este de necontestat că prin activitatea sa inculpatul F. a făcut posibil, alături de ceilalți inculpați ai cauzei, implicați, de asemenea, în acte ilicite, angajarea ilegală a inculpatului I. în cadrul Jandarmeriei Române și promovarea acestuia. Prin urmare, se reține că, prin faptele sale inculpatul F., a asigurat obținerea unui avantaj inclusiv patrimonial, inculpatului I.

Astfel, instanța de control judiciar reține că din situația de fapt reținută de către prima instanță și însușită de către instanța de control judiciar în urma analizării probatoriului administrat în cauză, nu a putut fi identificată vreo acțiune a inculpatului, comisă în scopul împiedicării săvârșirii infracțiunilor; dimpotrivă, toate acțiunile acestuia au fost menite a crea o aparență de legalitate, atât a activității sale frauduloase, cât și a celorlalți participanți, iar nu de a împiedica consumarea faptelor infracționale, astfel cum a susținut inculpatul în apărarea sa.

În concluzie, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că faptele inculpatului F., astfel cum au fost pe larg expuse anterior, există in materialitatea lor și au fost comise de acesta cu forma de vinovăție cerută de lege, inculpatul F. urmând a răspunde penal pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals intelectual, uz de fals, participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, participație improprie la infracțiunea de uz de fals și respectiv participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Susținându-și nevinovăția, inculpatul E. a criticat sentința apelată, arătând că la nivelul lunii octombrie a anului 2006, când datorită necesității masive de cadre în Jandarmeria Română, s-a organizat un concurs pentru ocuparea unui număr de aproximativ 400 posturi de subofițer, ceea ce a condus, urmare a numărului mare de posturi și a numărului foarte mare de candidați, la depășirea volumului muncii prestate de angajații Biroului Resurse Umane și la neîndeplinirea riguroasă a cerințelor dosarelor personale ale fiecărui candidat.

Cu referire la aspectele supuse atenției, instanța de control judiciar constată că acestea nu se pot constitui în argumente de natură a înlătura răspunderea penală, cu atât mai mult cu cât, la data săvârșirii faptelor, în calitatea sa de comandant al UM L. București, inculpatul E. era în măsură a remedia asemenea nereguli, disfuncționalități.

Din fișa postului, depusă la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul E. avea ca sarcini permanente „coordonarea, controlul și îndrumarea activității tuturor structurilor din subordine”. Tot din aceeași fișă a postului se mai constată că acesta avea ca sarcină de serviciu „conducerea activității de resurse umane și de perfecționare a pregătirii profesionale”.

În calitate de comandant, inculpatul E. avea obligația de „organizare și executare a unor controale inopinate la subordinați, în scopul cunoașterii modului în care aceștia respectă prevederile actelor normative în vigoare”, având, totodată, atribuții de „reprezentare a unității în raport cu terții”, purtând răspunderea pentru modul de executare a sarcinilor și misiunilor încredințate subordonaților.

Având în vedere toate aspectele anterior enumerate, instanța de control judiciar nu poate primi criticile inculpatului E. privind modul pretins defectuos de analiză și interpretare a probelor realizat de prima instanță sau apărările sale referitoare la împrejurarea că nevinovăția sa rezultă din atitudinea subiectivă a subordonaților săi care i-au ascuns acestuia situația reală a subofițerului I., fie prin „lăsarea în uitare a dosarului de rezervist”, fie „prin falsificarea unor fișe de personal”.

Astfel, se reține că, dincolo de vinovăția evidentă a altor persoane implicate în cauză și contrar celor evidențiate de apărare, inculpatul E. a semnat, repetat, documente privitoare la situația de personal a subofițerului plt. maj. I., documente care certificau o altă ipoteză decât cea reală.

Așa cum a rezultat din probatoriul cauzei, fișa de personal întocmită pentru subofițerul I. de către inculpatul F. și avizată de inculpatul E. a fost falsificată prin omisiune, deoarece în cuprinsul acesteia nu s-a făcut mențiunea de trecere în rezervă din motive disciplinare, fapt ce i-a permis subofițerului inculpat să candideze și să promoveze concursul, prin avizarea și semnarea acestora, inculpații însușindu-și în totalitate conținutul înscrisului.

Falsificarea prin omisiune a fișei de personal s-a făcut în condițiile în care, atât dosarul de personal de la I.P.J. Gorj, cât și dosarul de rezervist de la Centrul Militar Județean Gorj, dosare privind pe I. se aflau în custodia serviciului condus de către inculpatul F., ce făcea parte integrantă din UM L., condusă de inculpatul E., în ambele dosare existând documente scrise din care reieșea inclusiv motivul trecerii disciplinare în rezervă.

Verificarea privind corecta întocmire a acestei înscrisuri, precum și a autobiografiei inculpatului I., ar fi trebuit să fie efectuată de inculpatul mr. F. împreună cu inculpatul col. (rez.) E., care răspundeau, conform metodologiei, de corecta întocmire a tuturor documentelor din dosarul de candidat.

În acest context, instanța de control judiciar constată că gravitatea faptelor săvârșite a fost în mod corect stabilită de instanța de fond, ținând cont de situația aparte a inculpaților H., F. și E. care, în plus fata de activitățile anterior prezentate, au întocmit în fals două procese verbale de distrugere a proceselor verbale cuprinzând datele pretins a fi obținute din verificarea din teren a inculpatului I., pentru ca, ulterior, să invoce aceste înscrisuri falsificate în cadrul procesului penal în scopul ascunderii faptului că au încălcat dispozițiile legale și regulamentare care îi obligau la corecta întocmire, completare și păstrare a documentelor de evidență.

Astfel cum s-a evidențiat în cele ce preced, o atitudine de diligentă a inculpatului i-ar fi impus acestuia, ca la momentul prezentării spre semnare a proceselor verbale de distrugere, să solicite, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Anexa nr. 9 privind procedura de întocmire a notei de cunoaștere, procesul-verbal cu datele persoanelor care dădeau relații despre cadrele verificate, însoțite de nota și fișa de personal corespunzătoare.

Susținându-și nevinovăția inculpatul E. a arătat că a dispus o comisie de anchetă la nivelul UM L., iar în urma acestei anchete a întocmit raportul din 30 decembrie 2008 pe care l-a înaintat eșalonului superior, acționând astfel conform regulamentelor și luând măsurile pe care le avea la îndemână - sancționarea lui H. pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, invitarea lui G. pentru a da explicații.

Examinând critica formulată, instanța de control judiciar constată că obiectul acuzației nu a vizat acest aspect, activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului E. constând în aceea că a semnat în mod recurent în perioada 2007-2008, trei documente care atestau situația de personal a lui I., documente al căror conținut nu era real și care au fost distribuite pe circuitul oficial.

Prin urmare, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că aspectele învederate, chiar reale fiind, nu se pot constitui în argumente de natură a înlătura răspunderea penală a inculpatului E., cu atât mai mult cu cât, activitățile infracționale reținute în sarcina sa, astfel cum au fost detaliate în cele ce preced, sunt anterioare acestui raport, așa încât nu prezintă relevanță în planul incriminării.

Totodată, instanța de control judiciar apreciază drept justificat raționamentul primei instanțe, care a stabilit că, fără contribuția esențială a inculpaților G., H., F., E., prin încălcarea atribuțiilor care le reveneau, nu ar fi fost posibilă promovarea concursului pentru trecerea în corpul ofițerilor de către inculpatul I., fapt care a dus la vătămarea intereselor părții civile K. (fostă J.).

În acest punct se reține că, inculpații, în virtutea funcției și poziției deținute în cadrul Inspectoratului, aveau obligația de a veghea la respectarea legii și îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către subordonații lor, în vederea apărării prestigiului instituției publice din care făceau parte, consecința fiind lezarea intereselor persoanelor.

În acest context, instanța de control judiciar reține, totodată, că, prin prisma funcției deținute inculpatul E. avea obligația de a informa pe inspectorul general despre situația subofițerului I., respectiv „de a raporta comandantului eșalonului superior despre alte probleme care prezintă interes, având stabilite prin fișa postului și responsabilități de conducere a activității pe linia resurselor umane”.

Totodată, conform Regulamentului de ordine interioară în unitate, art. 7 „tăinuirea faptelor nedemne este incompatibilă cu calitatea de militar, fiecare fiind obligat să le raporteze comandanților, indiferent de persoanele care le-au săvârșit”.

Rezultă, prin urmare că inculpatul E. avea obligația de a dispune efectuarea de verificări de către specialiști din cadrul unității pe care o conduce, pentru a stabili dacă, la momentul admiterii participării inculpatului I. la concursul de trecere în corpul subofițerilor și respectiv ofițerilor au fost săvârșite fapte penale sau numai abateri disciplinare, astfel ca, în funcție de rezultat să dispună nesesizarea sau sesizarea organelor competente.

În circumstanțele sus arătate ca urmare a activității infracționale astfel cum a fost anterior detaliată, dosarul de personal al subofițerului inculpat I., cuprinzând fișa de personal întocmită de inculpatul H. de inculpatul mr. F. și de inculpatul E. și procesul verbal de distrugere din 25 noiembrie 2008, întocmit și semnat de inculpatul plt. adj. H., de inculpatul mr. F. și de inculpatul E. (acte întocmite cu nerespectarea dispozițiilor legale) a fost înaintat Unității Speciale T. de Jandarmi (unitate care, trebuia să demareze procedura pentru trecerea în corpul ofițerilor a acestuia).

În concluzie, Înalta Curte, completul de 5 judecători, pentru considerentele astfel cum au fost pe larg expuse anterior, constată că faptele reținute în sarcina inculpatului E. există în materialitatea lor și au fost comise de acesta cu forma de vinovăție cerută de lege, inculpatul E. urmând a răspunde pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals intelectual, uz de fals, participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, participație improprie la infracțiunea de uz de fals și participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Inculpatul D. și inculpatul C., au formulat apărări comune, arătând că momentul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu a fost acela în care inculpatul I. a fost declarat admis la concursul de trecere în corpul ofițerilor când a existat o parte vătămată determinată în persoana lui J. Activitățile desfășurate de inculpații C. și D. în raport cu atribuțiile de serviciu care le reveneau au fost ulterioare acestui moment.

Din această perspectivă, apărarea a apreciat că se impune a fi analizat în concret care erau atribuțiile de serviciu ale inculpaților C. și D., urmând a se reține că activitățile desfășurate de cei doi inculpați în sensul promovării documentației privind pe I. la eșalonul superior nu au produs consecințe juridice în detrimentul părții civile.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, observând fișa postului fiecăruia dintre cei doi inculpați și având în vedere întregul material probator administrat în cauză, (declarațiile martorilor N., inculpatul H. fiind edificatoare) reține că în cauză rezultă cu prisosință faptul că inculpații și-au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu în condițiile în care acțiunile lor au făcut posibilă obținerea unui avantaj inclusiv patrimonial de către inculpatul I.

În acest context se impune a se reține că col. rez. C., la data săvârșirii faptelor îndeplinea funcția de șef al Direcției Management Resurse Umane.

Din fișa postului, depusă la dosarul cauzei, rezultă că acesta se subordona nemijlocit inculpatului gen. mr. rez. B. și că avea atribuții de control al activității personalului direcției pe care o conducea.

Din aceeași fișă rezultă, totodată, că inculpatul col. rez. C. avea atribuții de: „planificare, organizare, desfășurare, îndrumare și controlul îndeplinirii atribuțiilor, sarcinilor și responsabilităților de personalul direcției (…)”.

Din conținutul fișei postului, mai rezultă că același inculpat avea ca atribuții de serviciu permanente:

- „analizarea și repartizarea pe servicii a corespondenței și urmărirea modului de soluționare a lucrărilor”;

- „stabilirea de măsuri și sarcini pentru executarea lucrărilor specifice în termenele ordonate”;

- „analizarea și prezentarea de propuneri privind promovarea ofițerilor în funcții superioare sau de conducere, precum și de trecere a maiștrilor militari și subofițerilor absolvenți de studii superioare în corpul ofițerilor”;

- „analizarea, planificarea, organizarea, și controlul modul de îndeplinirea a atribuțiilor, sarcinilor și responsabilităților de către personalul direției”;

- „coordonarea activității de deblocare funcții pentru toate categoriile de personal și încadrare a acestora cu respectarea strictă a prevederilor legale;

- „organizarea sau participarea la verificarea unor sesizări și reclamații împotriva cadrelor din competența inspectorului general și propunerea de măsuri legale corespunzătoare; coordonează activitatea de evidență a abaterilor comise de personalul jandarmeriei”;

- „pentru evenimente grave și deosebit de grave propune constituirea unor comisii (alcătuite dintr-un ofițer specialist din domeniul producerii evenimentului, un ofițer psiholog și un ofițer specialist în domeniul disciplinei), care vor efectua cercetarea în cauză și vor propune măsuri legale”;

- „coordonează, conduce și controlează activitățile de organizare și desfășurare a concursurilor, de încadrare directă, trecere în corp superior;

- „prezintă spre aprobare măsuri de remediere a neajunsurilor constatate în unitățile I.G.J.R. ș.a.”.

Cu referire la inculpatul col. rez. D., șef al Serviciului Încadrare și Promovare Personal, la data săvârșirii faptelor, instanța de control judiciar reține că din fișa postului, depusă la dosarul cauzei, rezultă că acesta avea ca atribuții funcționale și de control permanente a întregii activități a cadrelor din serviciul respectiv, fiind obligat „să urmărească respectarea prevederilor legale pe linia resurselor umane”.

Totodată, inculpatul D. avea atribuțiuni de „analiză și prezentarea de propuneri privind promovarea ofițerilor în funcții superioare precum și de trecere a maiștrilor militari și subofițerilor în corpul ofițerilor”.

De asemenea, o altă atribuție de serviciu a acestuia era aceea de a coordona, conduce și controla activitățile de organizare și desfășurare a concursurilor (inclusiv cele de trecere din corpul subofițerilor în corpul ofițerilor).

În examinarea criticilor formulate de inculpații, instanța de control judiciar reține, totodată, că prin ordinul din 18 noiembrie 2008, emis de Direcția Management Resurse Umane a I.G.J.R. prin șeful serviciului recrutare inculpatul col. (rez.) D., se stabilise data de 26 noiembrie 2008 ca termen limită până la care unitățile trebuiau să înainteze dosarele cu propuneri pentru toți candidații la I.G.J.R.

Din documentele aflate la dosarul cauzei, rezultă că pentru toți ceilalți candidați declarați admiși, unitățile militare au respectat termenul impus, numai în cazul plt. maj. I. acest termen nu a mai fost respectat.

Astfel, probatoriul administrat în cauză a stabilit că pentru plt. maj. I. nu s-au putut întocmi documentele necesare întrucât, în urma studierii documentelor aflate la dosarul personal al subofițerului plt. adj. Y. (subofițer operativ la UM U. - Unitatea Specială T. Jandarmi) a semnalat faptul că acesta fusese trecut în rezervă de la I.P.J. Gorj în anul 1998, prin aplicarea prevederilor art. 85 lit. i) și j) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, fapt care era în contradicție cu prevederile ar. 18 alin. (5) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004

În acest context, s-a solicitat compartimentului specializat de la nivel central, respectiv de la I.G.J.R., lămurirea situației, la comanda serviciului respectiv fiind mr. N., inculpatul col.(r) C. și inculpatul col. (r) D. aflându-se în concediu.

În aceste circumstanțe martorul N. a solicitat dosarul de personal al subofițerului respectiv pentru luarea măsurilor legale, dosar ce îi fusese înaintat cu adresa din 27 noiembrie 2008, depusă la dosarul cauzei penale.

În urma verificării documentelor aflate la dosarul subofițerului I., mr. N. a întocmit nota-raport din 19 decembrie 2008, în care a sesizat încadrarea nelegală a plt. maj. I., respectiv faptul că acesta nu mai putea să aibă nici măcar calitatea de militar și, pe cale de consecință, faptul că, în mod ilegal, i s-a permis să participe la concursul pentru trecerea în corpul ofițerilor, în urma susținerii căruia, tot în mod ilegal, a fost declarat admis.

La sfârșitul raportului scris, martorul mr. N. a propus: „Constituirea la nivelul Bazei de administrare și deservire a Inspectoratului General, a unei comisii de verificare a împrejurărilor care au condus la admiterea participării celui în cauză la concursul organizat în perioada 08-10 noiembrie 2006 și chemarea sa în rândul cadrelor active, conform Ordinului Șefului B.A.D. nr. 134 din 15 noiembrie 2006, stabilirea persoanelor responsabile și a măsurilor disciplinare;

Rezultatele verificărilor să fie materializate într-un raport al șefului Bazei de Administrare și Deservire, care va conține propunerea de soluționare a situației subofițerului și care va fi înaintat la Direcția Management Resurse Umane din I.G.J.R., până la data de 30 octombrie 2008”.

Nota raport a fost contrasemnată de C. (șeful Direcției de Management Resurse Umane), D. (șef serviciu Recrutare, Încadrare și Promovare Personal), avizată de B. (adjunct al Inspectorului General) și aprobată de A. (Inspector General al Jandarmeriei Române).

Cu privire la cele expuse mai sus martorul mr. N. a arătat „în această perioadă, mai precis până pe data de 19 decembrie 2008 când eu am redactat acea Notă – Raport, col. C. și D. erau în concediu, eu fiind desemnat la conducerea serviciului din care făceam parte, Serviciul de Recrutare, Încadrare și Promovare Personal, serviciu condus de col. D. Pentru acest motiv, m-am prezentat personal cu acest document la gen. B., căruia i-am raportat verbal situația acestui subofițer în jurul datei de 16 decembrie, când mi-am și exprimat opinia personală că subofițerul I. nu ar mai fi putut să dobândească calitatea de miliar (cadru activ) în 2006.

Cred că în acea zi de 16 decembrie 2006 gen. B. mi-a cerut să vin la dânsul la raport împreună cu I. Eu m-am prezentat cu subofițerul, care i-a confirmat verbal gen. B. că situația semnalată de mine este corectă”.

Probatoriul administrat în cauză a evidențiat că la reîntoarcerea din concediu, aflând situația în cauză, inculpatul col. C., (șef al Direcției Management Resurse Umane) i-a chemat la raport pe inculpații mr. F., plt. adj. H. și pe martorul plt. adj. P.

În legătură cu acest aspect inculpatul F. a declarat „În cadrul discuției, până să apuc să raportez în întregime care era situația subofițerului I., acesta s-a exprimat: „Ce aveți cu băiatul acesta? Dacă cineva a făcut ceva în trecut, o prostie, asta nu înseamnă că trebuie să-l tratăm în continuare ca atunci când a greșit”, concluzionând că ar trebui să lăsăm lucrurile așa cum sunt.

Totodată, inculpatul plt. adj. H., în confruntarea sa din data de 23 decembrie 2011 cu inculpatul col. C., a arătat că inculpatul C. le-a dat „de înțeles că era informat cu privire la situația plt. I. și totodată, că nu ar fi cazul să se facă din asta o problemă gravă căci nu trebuia privită în acest mod”.

Sub aspectul analizat, relevantă este și afirmația martorul P. care arată: „cu toate că ne așteptam să fim trași la răspundere pentru neregulile amintite, col. C. s-a exprimat la modul că nu trebuie să ne punem în calea viitorului acestui tânăr, că a făcut o greșeală în tinerețe și a plătit pentru asta”.

Martorul a mai arătat că „datorită atitudinii col. C., discuția nu a mai continuat să-i putem raporta în concret ce descoperisem, atitudinea sa surprinzător de împăciuitoare fiind motivul pentru care discuția s-a și întrerupt, fără să mai continue, iar noi am părăsit biroul ofițerului și chiar am rămas foarte surprinși deoarece ne așteptam să fim certați, poate și sancționați”.

Inculpatul F. a mai arătat că „o discuție asemănătoare a avut și cu dl. general B., adjunct al Inspectorului General al I.G.J.R. pe linie de resurse umane, concluzia fiind la modul „să vedem cum rezolvăm”, în sensul de a-l ajuta cumva pe I.”.

În acest punct se constată că, deși inculpații au luat cunoștință de împrejurarea că o persoană pătrunsese în mod fraudulos în rândul subofițerilor Jandarmeriei Române, apoi prin aceleași metode ilicite dorea să acceadă în corpul ofițerilor, nu înțeleg să ia atitudinea corespunzătoare, ci, dimpotrivă, își manifestă în mod deschis înțelegerea pentru acesta, căutând metode pentru a-l sprijini pe I.

La data de 30 decembrie 2008, col. (rez.) E. întocmește raport cu privire la situația subofițerului I., fiind confirmate toate concluziile din primul raport întocmit de martorul mr. N., fiind totodată semnalat că, în săvârșirea acestor acte ilegale, cu referire la încadrarea și promovarea plt. maj. I., sunt implicate și cadre militare din structurile proprii ale I.G.J.R., dar și de la Ministerul Administrației și Internelor, motiv pentru care a apreciat că nu poate să clarifice această situație, deoarece nu avea competența să facă verificări și la eșaloanele superioare, propunând „soluționarea cazului d-lui I. de către o comisie de specialiști din cadrul direcției noastre”.

În urma verificării împrejurărilor care au condus la admiterea participării inculpatului I. la concursul organizat în perioada 8-10 noiembrie 2006, prin raportul din 30 decembrie 2008, s-a propus sancționarea numai pentru inculpatul plt. adj. H., pentru superficialitate în realizarea atribuțiilor de serviciu, potrivit R.G. 3 - Regulamentul Disciplinei Militare, art. 44 alin. (1) lit. b) pct. 2.

Totodată, în același raport, inculpatul col. (rez.) E. a mai menționat că s-a constatat, printre altele, inclusiv faptul că plt. maj. I. nu ar fi respectat obligațiile pe care le avea la încadrare și nici după aceea, cu privire la corecta declarare a situației sale profesionale reținând: „Potrivit Anexei 10-a din Dispoziția Directorului Direcției management Resurse Umane nr. II/960 din 20 octombrie 2004, care se referă la modul de redactare al CV, la punctul – informații suplimentare, subofițerul nu indică alte informații utile cum ar fi situația militară a acestuia la data trecerii în rezervă și motivul trecerii sale în rezervă, fapt, care ulterior, în urma verificării dosarului de personal a dovedit că subofițerul minte, el fiind mutat disciplinar și trecut în rezervă conform art. 85 lit. i) și j) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare”.

Raportul a fost înaintat la I.G.J.R., fiind luat la cunoștință, prin viză scrisă, de: gen. mr. (rez.) B., care a rezoluționat: „Col. C. Analiză și propuneri”, col. (rez.) C. care a rezoluționat „S I” (Serviciul Recrutare, Promovare Personal) condus de col. (rez.) D., și de col. (rez.) D. care a rezoluționat „mr. N.”.

Deși raportul întocmit de inculpatul col. (rez) E. era categoric în a concluziona cu privire la nelegala încadrare a inculpatului I., cu referire expresă la caracterul fals al autobiografiei, menționându-se că „subofițerul minte”, factorii cu putere de decizie din I.G.J.R.-respectiv inculpații C., B. și D. au rezoluționat succesiv acel document, fără a da curs propunerii formulate în cuprinsul acestuia de către inculpatul col. (rez) E., cu toate că gen. mr. (rez.) B. dăduse ordin, conform rezoluției, să se analizeze propunerea col. (rez) E.

Continuând activitatea infracțională, inculpații au făcut ulterior demersuri frauduloase de înaintare a propunerii nelegale de trecere a inculpatului I. în corpul ofițerilor.

În acest punct, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că din punct de vedere legal, atât col. C. și col. (rez.) D., cât și șefii I.G.J.R., respectiv: gen. (rez.) A. și gen. mr. (rez.) B., odată ce au luat cunoștință de încadrarea prin fals a subofițerului I., de faptul că acesta a ascuns adevărul în declarațiile date sub regimul sancționator al art. 292 C. pen. ce incriminează infracțiunea de fals în declarații, aveau fiecare dintre ei obligația de a sesiza organul judiciar competent pentru efectuarea de cercetări penale.

Constatarea acestei situații și neluarea măsurilor finale legale, privind încadrarea și avansarea în corpul ofițerilor în mod total nelegal, reprezintă încălcări grave, cu știință a atribuțiilor de serviciu, deoarece toți cei nominalizați erau obligați să ia măsuri pentru trecerea în rezervă a plt. maj. I.

Pe acest fond al lipsei de reacție a celor abilitați să dispună măsurile corespunzătoare cu situația de fapt, la data de 09 ianuarie 2009, prin adresa U.M. L. înaintează Unității Speciale T. Jandarmi București fișa de evidență și dosarul personal aparținând plt. maj. I., în vederea trecerii acestuia în corpul ofițerilor.

În contextul cauzei, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că lipsa de interes manifestată de persoanele implicate, pe linia de resurse umane în verificarea situației profesionale a lui I. nu poate fi contestată, atâta vreme cât „neobservarea” unor detalii semnificative cu privire la trecerea în rezervă a acestuia, precum și perpetuarea unei stări de fapt, nelegale, printr-un efort ce a căpătat caracter conjugat, a invocării nerespectării legii de către alții, a făcut posibil ca o persoană trecută în rezervă în temeiul art. 85 lit. i) și j) din Legea nr. 80/1995 să revină și să promoveze profesional în pofida legii.

De asemenea, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 227 C. pen. anterior inculpații D. și C., precum și inculpații B., C., aveau obligația de a dispune sau propune efectuarea unor cercetări pe această linie și, în funcție de rezultat, să sesizeze organele competente și să ia măsuri să nu dispară urmele infracțiunii sau mijloacele de probă.

În contextul faptic, instanța de control judiciar reține că materialul probator a evidențiat că, de la nivelul Unității Speciale T. Jandarmi București, unde inculpatul I. trebuia încadrat, a fost înaintată, pe circuit, la eșalonul superior fișa de personal a acestuia, în care se menționează faptul că subofițerul fusese trecut în rezervă pe temei disciplinar, astfel cum rezulta din dosarul de rezervist, lucrarea fiind repartizată de către col. (rez.) D. prin rezoluție olografă mr. N., cu ordinul de a lua măsurile și de a întocmi actele specifice procedurii de avansare în corpul ofițerilor.

Materialul probator a evidențiat că inculpații C. și D., deși au fost încunoștințați, în repetate rânduri, despre modalitatea nelegală în care inculpatul I. a fost trecut în corpul subofițerilor, nu numai că nu au luat măsurile legale care se impuneau în vederea stopării oricărei proceduri privind trecerea acestui inculpat în corpul ofițerilor, ci mai mult, au exercitat presiuni asupra subordonaților lor, în concret asupra martorului N. pe care l-au determinat să întocmească în fals fișa de personal a inculpatului I. (în cuprinsul căreia nu mai sunt efectuate mențiunile cu privire la temeiul trecerii în rezervă), dar și adresa de înaintare a acelei fișei cu propunerea de trecere în corpul ofițerilor a inculpatului I., cei doi inculpați semnând adresa falsificată.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că în cauză sunt realizate condițiile instigării, contrar susținerii apărării, care a arătat că probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat faptul că inculpații l-ar fi determinat pe martorul N., prin exercitarea de presiuni să întocmească în fals fișa de personal a inculpatului I. Aceasta întrucât instigarea poate fi nu numai evidentă, deschisă, explicită, când instigatorul prezintă deschis scopul său, acela de a-l convinge pe instigat la săvârșirea faptei, ci și insidioasă sau ascunsă, când acest scop nu este expus.

În acest sens, instanța de control judiciar are în vedere declarația martorul N. în cuprinsul căreia acesta a precizat: „cu acea ocazie inculpații i-au dat de înțeles că „toți semnatarii acestora (deci inclusiv cei doi generali aflați la comanda I.G.J.R.) s-ar fi înțeles deja în acest sens”, asigurându-l, totodată, că el (martorul N.) „nu va avea de suferit”, atâta timp cât el nu va semna pe niciunul din documentele falsificate.

Totodată, martorul a subliniat faptul că,” în cadrul acestei discuții, le-am spus celor doi ofițeri de consecințele ce le putea produce o astfel de propunere de trecere în corpul ofițerilor a plt. I. și le-am reamintit faptul că a fost prezentată conducerii Jandarmeriei Române nota raport din data de 19 decembrie 2008 care sesiza împrejurările în care subofițerul a fost reîncadrat”, precizând că „în cadrul discuției purtate cu col. C. și col. D., aceștia mi-au dat de înțeles că se dorește soluționarea favorabilă a trecerii în corpul ofițerilor a pl. I.”.

Or, este evident că, abordarea în această manieră a situației, dat fiind și statutul și funcțiile pe care inculpații le dețineau la acel moment, a determinat martorul să nu se îndoiască de realitatea susținerilor acestora, și să nu facă alte verificări și nici să nu acționeze contrar, fapt care s-a și întâmplat.

În acest context, observând fișa postului fiecăruia dintre cei doi inculpați și având în vedere întregul material probator administrat în cauză, (declarațiile martorului N. și a inculpatului H. fiind edificatoare), instanța de control judiciar constată că rezultă cu prisosință că cei doi inculpați și-au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu în condițiile în care acțiunile lor au făcut posibilă obținerea inclusiv a unui avantaj patrimonial de către inculpatul I.

Prin urmare, se reține că, întrucât inculpații C. și D. au luat la cunoștință, la sfârșitul anului 2008, de neregulile grave privind rechemarea în activitate a inculpatului I. (înscrierea acestuia la concurs și declararea acestuia ca fiind admis) aceștia aveau obligația de a nu întocmi și semna adrese de înaintare a propunerii de trecere în corpul ofițerilor, către eșalonul superior.

Procedând în sens contrar îndatoririlor care le reveneau, inculpații C. și D., factori de decizie în cadrul I.G.J.R., au semnat adresa prin care s-a înaintat Ministerului de Interne dosarul de personal și fișa de personal a inculpatului I., pentru întocmirea actelor de trecere a acestuia în corpul ofițerilor M.A.I., în condițiile în care fișa de personal a subofițerului fusese deja falsificată de alte cadre militare, situație cunoscută de cei doi.

Conduita inculpaților C. și D. a făcut astfel posibilă reîncadrarea, în condiții nelegale, în rândurile Jandarmeriei Române, dar și promovarea unei persoane care nu mai avea acest beneficiu, în detrimentul părții civile.

Prin urmare, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că acțiunile derulate de acești inculpați, astfel cum au fost descrise în precedent, se înscriu în tiparul incriminator al infracțiunilor deduse judecății, iar criticile formulate de inculpați, referitoare la faptul că actele inculpaților C. și D. s-ar fi desfășurat după ce inculpatul I. a fost declarat admis astfel la concursul pentru ofițeri și astfel infracțiunea de abuz în serviciu s-ar fi consumat deja înainte de promovarea de către C. și D. a documentației către M.A.I., sunt nefondate în raport de argumentația ce precede.

În concluzie, Înalta Curte, completul de 5 judecători, pentru considerentele astfel cum au fost pe larg expuse anterior, constată că faptele reținute în sarcina inculpaților C. și D. există in materialitatea lor și au fost comise de aceștia cu forma de vinovăție cerută de lege, inculpații C. și D. urmând a răspunde pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, uz de fals, omisiunea sesizării organelor judiciare și instigare la infracțiunea de fals intelectual.

Cu referire la inculpatul general mr. (rez.) B., instanța de control judiciar reține că acesta, la data săvârșirii faptelor îndeplinea funcția de adjunct al inspectorului general (pentru activitatea de management resurse umane și formare profesională).

În fișa postului, depusă la dosarul cauzei, la capitolul „relații ierarhice”, este prevăzută obligația acestuia „de a coordona și îndruma nemijlocit activitatea Direcției Management Resurse Umane”, precum și faptul că acesta avea în subordine nemijlocită șefii acestei structuri, iar în subordine directă tot personalul încadrat în această structură.

Totodată, din fișa postului acestuia, la capitolul „sarcini și îndatoriri”, rezultă că acesta avea zilnic, dar și periodic, sarcini de serviciu cum ar fi:

- de verificare și aprobare a lucrărilor și documentele redactate de direcție, serviciile și compartimentele pe care le coordonează,

- de verificare și avizare a lucrărilor redactate de către direcția și serviciile din subordine, înainte de a fi prezentate inspectorului general.

Același inculpat avea atribuții de serviciu concrete în raport cu verificarea modului de transmitere și de îndeplinire a ordinelor inspectorului general, ordine referitoare la problemele specifice structurilor coordonate, precum și atribuții de urmărire și cunoaștere a activității și comportării personalului din subordine și a modului de îndeplinire de către personalul subordonat a sarcinilor de serviciu.

Contrar celor susținute de către inculpatul B., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că instanța de fond, pe de o parte, a reținut, în mod corect, situația de fapt, motiv pentru care și-o însușește ca atare iar, pe de altă parte, a stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste și judicioase aprecieri a probelor administrate în cauză.

Astfel, în acord cu probatoriul cauzei, se reține că reaua credință a inculpaților B. și A., respectiv încălcarea cu știință, și nu din neglijență, a atribuțiilor de serviciu a rezultat în mod evident; elocventă fiind în acest sens declarația martorului N. care a arătat împrejurările în care documentația înaintată M.A.I. a fost falsificată (prin omisiune).

De altfel, martorul N. a precizat că a raportat verbal atât gen. B. cât și gen. A. despre situația inculpatului I., care făcea obiectul notei raport din data de 19 decembrie 2008, referitor la încadrarea nelegală a acestuia, respectiv faptul că acesta nu mai putea să aibă nici măcar calitatea de militar și, pe cale de consecință, că, în mod ilegal, i s-a permis să participe la concursul pentru trecerea în corpul ofițerilor.

În acest context se reține că, inculpatul B. avea, printre altele, obligația de a verifica și aproba lucrările și documentele redactate de direcție, serviciile și compartimentele pe care le coordona.

Totodată, inculpatul B. avea obligația de a prezenta raportul din 30 decembrie 2008 Inspectorului general al Jandarmeriei Române, respectiv inculpatului A.

Mai mult decât atât se impunea ca inculpatul B. să facă acest lucru și datorită faptului că Inspectorul general al Jandarmeriei Române aprobase anterior adresa din data de 19 decembrie 2008, prin care se propunea ca rezultatele controlului efectuat de către comisia constituită la nivelul U.M. L. București să fie materializate într-un raport, aspect în urma căruia inculpatul A. trebuia să cunoască și rezultatul verificărilor în acea cauză.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că, în condițiile în care inculpatul B. a luat cunoștință despre situația subofițerului I., acceptând necesitatea efectuării unor verificări pe linie ierarhică, la nivelul unității competente, se impunea ca acesta să ia și măsuri efective pentru ca demersurile inițiate să fie finalizate, prin stoparea oricăror proceduri privind propunerea de trecere a inculpatului I. în rândul ofițerilor.

Se impunea ca inculpatul B., în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (2) din Regulamentul de Ordine în Unitate să cunoască și să controleze modul de desfășurare a verificărilor efectuate.

Conduita inculpatului B., astfel cum s-a desprins, fără echivoc, din probele cauzei nu a constat în încălcarea din culpă a unor îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea lor sau prin îndeplinirea defectuoasă, astfel cum apărarea acestuia în mod constant a susținut.

Din contră, probatoriul administrat a dovedit că inculpatul, în exercițiul atribuțiilor ce-i reveneau, cu știință, a îndeplinit defectuos atribuțiile care îi reveneau, făcând astfel posibilă afectarea intereselor legale ale numitei J., al cărei loc în corpul ofițerilor a fost ocupat fraudulos de I.

Examinând criticile formulate de inculpatul B. comune cu cele formulate de inculpatul A. instanța de control judiciar reține că ulterior semnării în fals a fișei de personal, aceasta a fost înaintată la M.A.I. pentru întocmirea documentelor de trecere în corpul ofițerilor a plt. maj. I., fără ca dosarul de personal al subofițerului respectiv să fie complet, așa cum o cerea procedura, dosarul de personal de la I.P.J. Gorj și dosarul de rezervist de la C.M.J. Gorj nefiind înaintate. În dosarul înaintat M.A.I. toate documentele erau întocmite de așa natură încât să creeze aparența că cel în cauză îndeplinește toate condițiile să fie trecut în corpul ofițerilor.

În acest context factual relevantă este declarația martorului scms. BB., fost ofițer specialist în cadrul Direcției Management Resurse Umane din I.G.J.R., care a declarat că cele două documente lipsă le-a găsit în Biroul resurse umane din U.M. L., la momentul la care s-a declanșat controlul dispus de conducerea M.A.I., iar singurul document care i-a ridicat suspiciuni cu privire la situația plt. maj. I. (în momentul în care a primit spre verificare documentele de la I.G.J.R. pentru avansarea subofițerului), a fost raportul col. rez. E., datat 30 decembrie 2008.

Totodată, relevanță prezintă și declarația martorului plt. CC., care, în perioada imediat următoare concursului de promovare în corpul ofițerilor avea sarcina de serviciu să facă demersuri pentru implementarea datelor personale ale candidaților în aplicația „eMRU” și care a făcut demersurile de implementare și a datelor plt. I.

Astfel, conform declarației acestuia, implementarea corectă în baza de date respectivă, a datelor privind pe I. s-a realizat la data de „19 noiembrie 2008, orele 4:29:16”, numărul actului de trecere în rezervă a subofițerului fiind menționat, data de „09 aprilie 1998” ca dată a trecerii în rezervă, iar la rubrica „motivul” fiind trecută sintagma „abateri grave”, iar la capitolul „baza legală” fiind menționate dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. i) și j) din Legea nr. 80/1995.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, din acest moment, orice cadru din Jandarmeria Română, ce avea acces la această bază de date, putea lua la cunoștință de situația reală a plt. maj. I.

Totodată, se cuvine a se menționa că aplicația respectivă este utilizată la nivelul întregului minister, fiind destinată tocmai pentru a fi folosită de specialiștii din domeniul resurselor umane, de comandanții de unități și de șefii structurilor superioare (inclusiv din cadrul Jandarmeriei Române) ori de câte ori urmau să decidă pentru un cadru militar, o „mișcare” de personal (avansare, mutare, sancționare etc.).

Astfel, prin simpla accesare a acestei baze de date, se puteau afla toate informațiile necesare în vederea cunoașterii carierei oricărui cadru din minister, (deci inclusiv din jandarmerie), tocmai în scopul de a se putea evita producerea unor ilegalități.

Martorul plt. CC. (angajat la Biroul resurse Umane în cadrul UM L. - Jandarmi București) a mai declarat că toate documentele care i-au permis introducerea informațiilor privindu-l pe I. se aflau în biroul în care lucra, în fișet, la care persoanele din cadrul acelui birou, inclusiv inculpatul F., aveau acces neîngrădit.

Din declarația martorilor CC. și DD. rezultă că aceștia au constatat, în câteva minute și printr-o simplă studiere a documentelor, că plt. I. dobândise calitatea de militar în anul 2006 în mod nelegal și, pe cale de consecință, devenea nelegală și participarea sa la concursul de trecere în corpul ofițerilor, întrucât acesta fusese anterior trecut în rezervă din rândul cadrelor M.A.I., pentru „abateri grave”.

Prin urmare, este evident că, accesarea dosarului plt. I. în sistemul „eMRU”, ar fi permis inculpatului B. să identifice existența, în ceea ce-l privește pe acesta, a impedimentului de a candida la acel concurs.

Totodată, instanța de control judiciar reține că aspectele invocate de către apărare și care ar constitui elemente ale nevinovăției inculpatului B., precum purtarea unor discuții în cadrul oficial, primirea la raport a lui I., în prezența lui G.; necunoașterea modului în care I. fusese trecut în rezervă, lipsa de experiență a inculpatului B. în domeniul resurselor umane, nu sunt susținute de materialul probator administrat în cauză și nu sunt de natură a fundamenta o soluție de achitare.

De altfel, nici invocarea unui mare volum de activitate nu poate constitui un argument de natură a determina achitarea inculpatului.

În contextul cauzei, instanța de control judiciar reține că argumentele inculpatului B. în susținerea tezei culpei, cu consecința schimbării încadrării juridice, din infracțiunea de abuz în serviciu în infracțiunea de neglijență în serviciu sunt nefondate.

Astfel, instanța de control judiciar reține că probatoriul cauzei a reliefat că, deși inculpatul B. cunoștea situația reală a inculpatului I., respectiv modalitatea nelegală în care acesta a fost trecut în corpul subofițerilor, (luând act de aceasta prin nota raport din 19 decembrie 2008 și respectiv prin raportul din 30 decembrie 2008) a ales să o ignore și a decis să nu adopte măsurile legale, acționând cu încălcarea atribuțiilor de serviciu care îi reveneau, semnând în fals fișa de personal a plt. adj. I., cu propunerea de trecere în corpul ofițerilor, document în care, cu știință, s-a omis consemnarea faptului că acest cadru militar a fost trecut în rezervă în urma unor sancțiuni disciplinare.

Concluzia evidentă este că inculpatul B. a urmărit ca I. să fie promovat în corpul ofițerilor, deși cunoștea că acesta nu îndeplinește condițiile legale, având, totodată, reprezentarea faptului că nu respectă atribuțiile de serviciu obligatorii, prevăzând că prin promovarea lui I., în condiții de nelegalitate, se poate cauza o vătămare intereselor legale ale acelui candidat care, obținând note de trecere, trebuia declarat admis la concurs, rezultat pe care, daca nu l-a urmărit, l-a acceptat.

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază ca fiind neîntemeiată cererea inculpatului B. de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de abuz în serviciu prin înlăturarea dispozițiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Astfel, potrivit art. 13² din Legea nr. 78/2000, reprezintă infracțiune asimilată celor de corupție infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. Așadar, ceea ce determină, în concepția și reglementarea legii, asimilarea cu infracțiunile de corupție a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. este obținerea de către funcționarul public a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial fie pentru sine, fie pentru altul.

Sfera avantajelor patrimoniale ce pot fi procurate de autorul infracțiunii este foarte largă, cuprinzând orice folos sau profit evaluabil în bani și care, atunci când este realizat, conduce la creșterea sau consolidarea patrimoniului persoanei.

În cauză, avantajul obținut de inculpatul B. prin comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor a constat în procurarea unui folos patrimonial pentru alții, respectiv pentru inculpatul I., în mod nelegal admis la concurs, care a fost încadrat pe nedrept în Jandarmeria Română.

Astfel, se constată că, după cum s-a argumentat și în cele ce preced, conținutul constitutiv al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului este realizat, atât prin prisma laturii obiective, cât și prin cea a laturii subiective, astfel încât nu poate fi primită solicitarea acestuia de achitare, starea de fapt anterior expusă, în baza mijloacelor de probă, demonstrând, fără dubiu, modul de comitere de către inculpat a infracțiunii reținute în sarcina acestuia.

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, nu poate primi nici apărările inculpatului B. potrivit cărora nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, întrucât atât în planul laturii obiective cât și în cel al laturii subiective, fapta inculpatului a reprezentat falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii lui, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în concret prin omisiunea cu știință de a însera anumite date și împrejurări reale.

Contrar susținerilor inculpatului B. se reține, totodată, că prima instanță, prin coroborarea materialului probator administrat în mod corect, a stabilit situația de fapt, după care, într-un punct distinct, a analizat efectiv probele și mijloacele de probă administrate, care au format convingerea asupra existenței vinovăției inculpatului B., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor imputate acestuia, cu trimitere la mijloacele de probă administrate direct și nemijlocit.

În concluzie, Înalta Curte, completul de 5 judecători, pentru considerentele astfel cum au fost pe larg expuse anterior, constată că faptele reținute în sarcina inculpatului B. există în materialitatea lor și au fost comise de acesta cu forma de vinovăție cerută de lege, inculpatul B. urmând a răspunde pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals intelectual, uz de fals și omisiunea sesizării organelor judiciare.

Cu referire la inculpatul A., Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că acesta, la data săvârșirii faptelor acesta îndeplinea funcția de inspector general al I.G.J.R.

Din fișa postului la capitolul „relații ierarhice” este prevăzut că acesta: „coordonează direct activitatea Statului Major, a compartimentului Management Resurse Umane și Formare Profesională și Logistică (…)”, având totodată obligația de a verifica și aproba lucrările și documentele redactate de Statul Major - Direcția de Management Resurse Umane și Formare Profesională.

Astfel, instanța de control judiciar reține că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului A. și susținută de materialul probator a evidențiat că în luna decembrie 2008 acesta a luat cunoștință de situația nelegală în care se afla inculpatul I. prin nota raport din 19 decembrie 2008.

Astfel, în urma evaluării materialului probator al cauzei, astfel cum a fost evidențiat în cele ce preced, rezultă că la momentul semnării, în ianuarie 2009, a fișei de personal a inculpatului plt. maj. I., inculpatul A. avea deplina reprezentare a modului ilegal în care plt. maj. I. intrase în rândurile Jandarmeriei Române, dar și a faptului că, urmare a presiunilor exercitate, martorul N. a făcut mențiuni incomplete în cuprinsul fișei de personal.

În susținerea acestei afirmații, Înalta Curte, completul de 5 judecători, are în vedere împrejurarea constând în aceea că maiorul N. i-a prezentat inculpatului A., la mapa de corespondență, un raport semnat de șefii de serviciu vizând constituirea unei Comisii de control la nivelul U.M. L. București având ca obiectiv verificarea împrejurărilor ce au condus la admiterea participării plt. maj. I. la concursul organizat în perioada 8-10 noiembrie 2006 și chemarea acestuia ca subofițer în rândul cadrelor active, fapt ce denotă că inculpatul A. a avut deplina reprezentare a situației subofițerului I.

Cu această ocazie, a arătat martorul N., a raportat verbal atât gen. B., cât și gen. A. despre situația inculpatului I., care făcea obiectul notei raport din data de 19 decembrie 2008 cu referire la modul ilegal în care plt. maj. I. intrase în rândurile Jandarmeriei Române.

Probele administrate au relevat totodată, că inculpatul A., la momentul semnării fișei de personal din 5 ianuarie 2009, a subofițerului I. (prin care se făcea propunerea trecerii subofițerului I. în corpul ofițerilor) și a adresei din 6 ianuarie 2009 (prin care a fost înaintată către D.G.M.R.U. fișa de personal sus amintită cu propunerea trecerii în corpul ofițerilor a acestuia), avea reprezentarea deplină și exactă a acțiunilor sale, atât sub aspectul regulamentelor militare, cât și sub cel al ilicitului penal.

În acest sens se reține că inculpatul A. avea reprezentarea modului ilegal în care subofițerului I. intrase în rândurile Jandarmeriei Române, luând la cunoștință despre situația acestuia din cuprinsul notei raport din 19 decembrie 2008, în care este consemnat parcursul carierei inculpatului I. până la momentul trecerii în rezervă a acestuia în temeiul dispozițiilor art. 85 lit. i) și j) din statutul cadrelor militare în vigoare, temei care îl punea în imposibilitatea de a mai fi rechemat în rândul cadrelor militare.

În acest context, se reține că inculpatul A. în virtutea funcției și poziției deținute în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, avea obligația de a veghea la respectarea legii și îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către subordonații lor, în vederea apărării prestigiului instituției publice din care făcea parte, respectiv de a dispune, de îndată, luarea măsurilor de anulare a rezultatului concursului susținut de subofițerul respectiv și declararea, pe cale de consecință, ca admisă la acest concurs, a părții vătămate J.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (2) din Regulamentul de Odine Interioară în unitate, inculpatul avea obligația de a controla executarea măsurilor propuse prin nota raport din 19 decembrie 2008.

Prin urmare, apare ca fiind evident că, prin conduita sa, inculpatul A. a făcut posibilă perpetuarea unei situații nelegale, iar apărările conform cărora nu era atributul său de a trece în rezervă respectivul subofițer, acesta fiind exclusiv în competența instanței de judecată, nu prezintă relevanță în planul răspunderii sale penale.

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază ca fiind nefondată apărarea formulată de inculpatul A. care a susținut că actele pe care le-a semnat nu produc prin ele însele consecințe juridice, reținând că specific infracțiunii de abuz în serviciu, sub aspectul elementului material al laturii obiective, este neîndeplinirea unui act care intră în atribuțiile de serviciu ale unui funcționar public sau alt funcționar, aflat în exercitarea acestor atribuții sau îndeplinirea acestui act în mod defectuos.

Acțiunile abuzive ale susnumitului nu pot fi însă limitate la aspectele enunțate, ci trebuie analizate și din perspectiva prerogativelor funcției de conducere deținută, în virtutea cărora a cunoscut și coordonat activitățile subordonaților săi, contribuția sa la săvârșirea infracțiunii menționate având o natură complexă evidențiind un pericol social ridicat.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că inculpatul A., susținându-și nevinovăția a arătat că a semnat fișa de personal pentru conformitate, pretinzând că nu avea obligația de a verifica corecta întocmire a acesteia și că volumul mare de activitate (coordonarea nemijlocită a 41 inspectorate județene de jandarmi, 8 grupări mobile, 6 unități de pază și protecție instituționale, Direcții) nu îi permitea să analizeze în detaliu documentele care îi erau aduse la semnat.

În combaterea acestei critici, instanța de control judiciar reține că, inculpatul A., inspector general al I.G.J.R. avea responsabilitatea de a se asigura că atribuțiile, competențele instituționale sunt îndeplinite corespunzător, inspectorul general având competențe clar stabilite pe linia resurselor umane, conform Ordinului M.A.I. nr. 600/2005, coordonând, verificând și aprobând în mod direct lucrările și documentele redactate de Statul Major - Direcția de Management Resurse Umane și Formare Profesională.

Totodată, se reține că prin accesarea bazei de date „emru” a dosarului de personal a lui I., se puteau afla toate informațiile necesare în vederea cunoașterii carierei oricărui cadru din minister.

În acest context, apare ca fiind neîntemeiată și susținerea inculpatului A. în sensul că nu ar fi luat la cunoștință scris ori verbal, într-o formă fără dubiu sau de la vreun organ specializat, subordonat, despre săvârșirea vreunei fapte cu caracter penal în legătură cu serviciul, instanța de control judiciar reținând că asemenea afirmație nu este susținută de materialul probator, contextul faptic conducând la concluzia evidentă a unor manopere frauduloase, ilicite în legătură cu reactivarea și promovarea lui I.

În virtutea considerentelor expuse, în baza materialului probator al cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că inculpatul A. a săvârșit infracțiunile pentru care a fost dedus judecății, cu forma de vinovăție cerută de lege, acesta urmând a răspunde penal pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals intelectual, uz de fals și omisiunea sesizării organelor judiciare.

Cu privire la infracțiunea de omisiune a sesizării organelor judiciare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că fapta inculpaților C., D., B. și A., care în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au luat la cunoștință despre comiterea unui act ilicit, incriminat penal, și nu au informat de îndată organele judiciare competente, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, atât în plan obiectiv, cât și în plan subiectiv.

Potrivit dispozițiilor art. 263 C. pen. anterior, omisiunea sesizării organelor judiciare este fapta funcționarului public care, luând cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedură penală.

Or, pentru existența infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare este necesar ca funcționarul căruia i se impută nesesizarea, de îndată, a procurorului sau a organului de urmărire penală despre săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, să aibă cunoștințe certe cu privire la comiterea acelei infracțiuni. Numai în lipsa unei asemenea reprezentări, instanța poate dispune achitarea.

Totodată, se reține că textul incriminator nu presupune ca sesizarea făcută de funcționar să fie singurul mod în care organele de poliție să poată lua cunoștință de săvârșirea faptei, știut fiind că există posibilitatea sesizării din oficiu, în toate cazurile.

În contextul cauzei, instanța de control judiciar reține că potrivit art. 8 lit. b) din Legea nr. 80/1995, în vigoare la data comiterii faptelor, cadrelor militare nu li se poate ordona și le este interzis să execute acte contrare legii, obiceiurilor războiului și convențiilor internaționale la care România este parte.

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că, din coroborarea dispozițiilor de principiu ale Legii nr. 80/1995, cu prevederile Regulamentelor ce au fost elaborate în aplicarea acesteia, rezultă că militarilor le este interzis în toate cazurile să execute acte contrare legii, aceștia având întotdeauna alternativa de a denunța încălcarea legii atât la nivelul eșaloanelor superioare, cât și prin sesizarea organelor de cercetare penală competente.

Criticând hotărârea apelată, sub aspectul greșitei rețineri a vinovăției, în raport cu infracțiunea de omisiune a sesizării organelor judiciare, inculpații C., D., B. și A., au susținut că, în conformitate cu principiului subordonării actului de comandă și în realizarea prevederilor art. 7 din RG 1 (ROI) cadrele militare subordonate inculpatului A. (inculpatul C. și B.) trebuiau să raporteze doar acestuia ilegalitățile constatate în cazul I. și nu să sesizeze direct organele de urmărire penală. La rândul său, inculpatul D. a arătat că trebuia să raporteze/sesizeze aceste ilegalități doar inculpatului C.

Totodată, inculpații C., D., B. și A. au susținut că în absența unei minime verificări nu au putut face aprecieri personale cu privire la existența și natura infracțională a faptelor cu care au fost sesizați, arătând că nu au luat niciodată cunoștință, în mod nemijlocit, cu privire la comiterea unor infracțiuni.

Prin urmare, inculpații au apreciat că soluția ce se impune este de constatare a greșitei lor condamnări sub aspectul comiterii infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare și de achitare a acestora conform art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta imputată acestora nu este prevăzută de legea penală.

Examinând critica invocată instanța de control judiciar, în acord cu probatoriul administrat în cauză reține că inculpații au luat la cunoștință de încadrarea nelegală prin fals și fraudă a subofițerului respectiv în cadrul Jandarmeriei Române, de faptul că acesta a ascuns adevărul în declarațiile date sub regimul sancționator al art. 292 C. pen. anterior și, în loc să sesizeze organul judiciar competent, au preferat fiecare dintre ei să prelungească acea situație ilegală și să facă demersuri conjugate, prevalându-se de existența unei dispoziții legale care le impunea doar sesizarea superiorului și arătând că sarcina sesizării organelor de urmărire penală în cazul constatării comiterii de infracțiuni, revenea comandantului unității și doar la sesizarea corpului de control.

Contrar susținerii apărării inculpaților, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că obligația prevăzută de regulamentele militare, care impun cadrelor militare să raporteze direct superiorului în grad, nu înlătură obligația acestora, prevăzută de dispoziția penală, de a sesiza direct organele de urmărire penală.

Astfel, se reține că săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare presupune o situație preexistentă, constând în existența unei infracțiuni comise anterior, cu privire la care trebuia formulată sesizarea. Cu alte cuvinte, la momentul în care există o infracțiune, care trebuie adusă la cunoștința organelor judiciare, se naște obligația de a o sesiza.

Totodată, se reține că intenția evidentă a celor implicați în derularea acestor evenimente de a nu se raporta situația reală a subofițerului I., de a nu fi sesizate organele judiciare, dar îndeosebi, dorința de a-l sprijini în continuare pe inculpatul I., se conturează pe deplin din probatoriul administrat în cauză.

De asemenea, se reține că aceste fapte s-au produs în condițiile în care inculpații C., D., B. și A., au avut, pe deplin cunoștință de situația reală, nelegală și gravă în care se afla subofițerul I., deoarece avizaseră, semnaseră primiseră în audiență (așa cum a reieșit din cele prezentate în precedent) diferite cadre militare în legătură cu chestiunea în discuție, iar toate elementele conduceau la concluzia evidentă că I. se impunea a fi trecut în rezervă și nicidecum propus pentru avansare în corpul ofițerilor.

Așadar, este evident că, raportat la aspectele cu care au fost sesizați, informați, sau de care au luat la cunoștință, la experiența profesională a acestora erau suficiente date care să le permită inculpaților C., D., B. și A. să aprecieze că acțiunile privind încadrarea subofițerului I. îmbracă forma unei infracțiuni.

Prin urmare, contrar obligațiilor care le reveneau, inculpații C., D., B. și A. au eludat cu știință dispozițiile legale și regulamentare care îi obligau să sesizeze forurile superioare și organele de anchetă penală, instanța de control judiciar reținând că inculpații ar fi avut posibilitatea astfel de a stopa activitatea frauduloasă și de a determina tragerea la răspundere penală și disciplinară a persoanelor vinovate.

De altfel, se reține că hotărârea de a nu recurge la denunțarea faptelor a fost opțiunea personală a fiecărui dintre inculpați, la care aceștia au recurs din interes și pentru că nu au avut curajul să-și asume răspunderea pentru sesizarea faptelor ilicite.

În acest context, instanța de control judiciar reține că infracțiunea de omisiune a denunțării unor infracțiuni este o infracțiune a cărui acțiune constitutivă, prin specificul ei, exclude posibilitatea de a fi executată de o pluralitate de infractori în forma coautoratului, obligația de denunțare fiind personală și astfel, fiecare dintre cei care au cunoștință despre săvârșirea vreunei infracțiuni pentru care există obligația de denunțare, dacă nu-și îndeplinește propria obligație, săvârșește o fapta penală.

Totodată, se reține că îndeplinirea obligației de denunțare de către unul din inculpați nu profită celorlalți, în situația de față neputându-se reține contribuția lor comună la realizarea obligației legale.

Prin urmare, reținând vinovăția inculpaților C., D., B. și A. în ce privește infracțiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare, infracțiune în persoana proprie care nu permite forma de participatie a coautoratului, în operațiunea de individualizare, instanța de control judiciar constată că, în cauză, nu va putea fi reținută, circumstanța agravantă generală prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., apelurile declarate de inculpați urmând a fi admise numai sub acest aspect.

E. Individualizarea

Reținând vinovăția inculpaților I., G., H., F., E., C., D., B., și A. în comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea lor de către prima instanță, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în considerarea argumentelor care au determinat stabilirea legii penale mai favorabile a C. pen. anterior, reține că, individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante și sensibile operațiuni juridice de a cărei acuratețe depinde în mod direct reușita procesului de îndreptare și recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravității infracțiunii comise și a periculozității infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa și modul de executare a acesteia.

Infracțiunea, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală și ordinii juridice instaurate prin voința întregului popor.

Pentru înlăturarea acestor consecințe negative ale infracțiunii este necesar să se reacționeze din partea societății și să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică celor ce săvârșesc asemenea fapte. Mai mult, pentru înlăturarea neliniștii și tulburării sociale, pentru reintegrarea ordinii juridice trebuie ca cei care au săvârșit infracțiuni să fie de îndată trași la răspundere penală.

Pedeapsa, felul și limitele acesteia constituie criteriul principal prin care legea penală, evaluează, determină și diferențiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracțiuni în parte.

Aplicarea și executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de o parte, în scopul prevenirii săvârșirii de noi fapte penale din partea infractorilor, prin reeducarea acestora și din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniștii sociale și al reintegrării ordinii juridice.

Aplicarea și executarea pedepselor pot conduce la atingerea scopurilor urmărite, dacă efectuarea lor are loc în timp util. În general, sancționarea infractorilor prin aplicarea pedepsei devine cu atât mai eficace și contribuie cu atât mai intens la realizarea scopurilor de mai sus, cu cât ea intervine într-un interval de timp cât mai scurt și cât mai apropiat de momentul infracțiunii.

De asemenea, exemplaritatea, care decurge din supunerea celui condamnat la executarea pedepsei, devine cu atât mai puternică cu cât punerea în executare se produce imediat după condamnare. În aceste condiții, conștiința socială are încă vie și exactă imaginea pericolului pe care îl prezintă fapta și făptuitorul, a urmărilor dăunătoare sau primejdioase ale faptei săvârșite și va reacționa mai adecvat.

În acest context, contată instanța de control judiciar că, în mod întemeiat, prima instanță a reținut gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârșite, dedus nu doar din circumstanțele în care faptele s-au comis, ci și din calitatea persoanelor implicate în activitatea infracțională, dispunând justificat condamnarea acestora.

Înalta Curte, în complet de 5 judecători, constată că prima instanță, dând eficiență criteriilor de individualizare a pedepselor anterior menționate, în scopul asigurării deopotrivă, a prevenției speciale, dar și a celei generale, a procedat justificat atunci când a apreciat că, în cauză, se impune aplicarea pentru toți inculpații a unor pedepse exemplare, reținând astfel, că scopul pedepselor aplicate a fost acela de a preîntâmpina săvârșirea în viitor, de către ei sau de alte persoane, a unor noi infracțiuni sau a altora de același gen cu cele care au format obiectul judecății.

Cu referire la speță, în raport de toate aceste considerații și, mai ales, de materialul probator administrat în cauză, instanța de control judiciar constată că inculpații, prin conjugarea eforturilor proprii, au creat cadrul optim pentru atingerea scopului și obținerea beneficiului infracțional, dovedind un real dispreț pentru valorile apărate de legea penală.

Contribuția efectivă a fiecărui inculpat, poziția procesuală a acestora, care nu au recunoscut săvârșirea faptelor, refuzând practic să își asume răspunderea pentru activitatea lor, perseverând în a susține că modalitatea în care au acționat a fost una conformă cu dispozițiile legale, reliefată în cele ce preced, nivelul înalt de instruire al acestora sunt, de asemenea, criterii utile aspectului analizat.

Așadar, instanța de control judiciar, procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor, prin raportare la cauza dedusă judecății, în acord cu argumentele primei instanțe, reține că inculpatul I., prin atitudinea sa în disprețul legii, prin fals și fraudă, a generat implicarea infracțională a coinculpaților din prezenta cauză.

În contextul cauzei, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține, totodată, că față de limita maximă a pedepsei prevăzută de legea penală pentru infracțiunile de fals intelectual (art. 289 C. pen.) și de uz de fals (art. 291 C. pen.) de 5 ani închisoare și respectiv 3 ani închisoare termenul prescripției răspunderii penale prevăzute de art. 122 – art. 124 C. pen., s-a împlinit în august 2014, respectiv august 2011, fapt pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (2) teza finală C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., combinat cu art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. anterior, admițând apelul declarat de inculpat, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

În ceea ce-i privește pe inculpații A., B., C., D., E., F., H. și G., instanța de control judiciar constată că astfel cum a evidențiat ansamblul materialului probator administrat în cauză, fiecare dintre aceștia și-a adus contribuția frauduloasă la reactivarea și promovarea inculpatului I. în corpul subofițerilor și respectiv al ofițerilor, o asemenea situație devenind posibilă tocmai ca urmare a conduitei fiecărui inculpat, care a acționat cu încălcarea atribuțiilor de serviciu care îi reveneau.

În acest sens, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține, totodată, faptul că acțiunile infracționale au fost desfășurate de inculpații autori: A. în funcția de inspector general în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, B. în funcția de inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, C. șef al Direcției Management și Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, D. șef al Serviciului de Recrutare, Încadrare și Promovare Personal – Direcția Management Resurse Umane din Inspectoratului General al Jandarmeriei Române), E. șef al Bazei de Administrare și Deservire a Inspectoratului General, UM L. București, F. șef Birou Management Resurse Umane și Pregătire din cadrul Bazei de Administrare și Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (U.M. L. București), G. locotenent Inspectoratului General al Jandarmeriei Române - ofițer principal I în cadrul Biroului Management Resurse Umane și Pregătire din U.M. L. București, H., subofițer în cadrul Biroului Management Resurse Umane și Pregătire din U.M. L. București.

În acest context, se constată că, prin atitudinea de folosire abuzivă, în disprețul normelor de drept și a moralei, a autorității cu care au fost investiți, inculpații au creat nu doar prejudicii de imagine autorității din care au făcut parte, dar și o stare de neîncredere a societății în autoritățile statului, cu privire la care inculpații au lăsat să se creadă că sunt aservite intereselor lor personale.

Totodată, instanța de control judiciar constată că, în cursul procesului penal, conduita inculpaților A., B., C., D., E., F., H., G. și I. s-a înscris în aceiași parametri de negare a acțiunilor ilicit penale sau de încercare de diminuare a contribuției infracționale ori a elementelor esențiale angajării răspunderii penale.

Din altă perspectivă, Înalta Curte, completul de 5 judecători, consideră că durata procedurii, calculată de la data epuizării activității infracționale (2009) sau a actului de începere a urmăririi penale (2011, respectiv 2012), trebuie să se reflecte în modul de individualizare a pedepselor și generează reducerea cuantumului acestora, precum și orientarea spre o modalitate de executare a pedepsei mai puțin severă.

În aceeași ordine de idei, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în C. pen. român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”.

Or, faptele pentru care inculpații au fost condamnați de instanța de fond sunt neîndoielnic grave, astfel că în operațiunea complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte, completul de 5 judecători, având în vedere activitățile ilicite desfășurate, astfel cum au fost descrise anterior, precum și calitatea pe care fiecare inculpat o avea, importanța și specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecințele grave ale acțiunilor sale și, nu în ultimul rând, circumstanțele personale (atitudinea cu privire la faptele comise, antecedența penală, situația familială și materială, ș.a) procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei, prin raportare la cauza dedusă judecății apreciază că resocializarea viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unor pedepse după cum urmează:

Pentru inculpatul A.:

- pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, cu înlăturarea dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior și infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior, instanța de control judiciar, procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei, prin raportare la cauza dedusă judecății, constată că prima instanță a aplicat pedepse corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, motiv pentru care le va menține, în ceea ce privește cuantumul acestora, apreciind că sunt respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior pedepsele stabilite inculpatului A. vor fi contopite, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Pentru inculpatul B.:

- pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, cu înlăturarea dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior, instanța de control judiciar, procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei, prin raportare la cauza dedusă judecății, instanța de control judiciar constată că prima instanță a aplicat pedepse corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, motiv pentru care le va menține, în ceea ce privește cuantumul acestora, apreciind că sunt respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior vor fi contopite pedepsele stabilite inculpatului B. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Pentru inculpatul C.:

- pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, la, cu înlăturarea dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior și infracțiunea de instigare la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior, prin raportare la cauza dedusă judecății, instanța de control judiciar constată că prima instanță a aplicat pedepse corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, motiv pentru care le va menține, în ceea ce privește cuantumul acestora, apreciind că sunt respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior pedepsele stabilite inculpatului C. vor fi contopite, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Pentru inculpatul D.:

- pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior,

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, la, cu înlăturarea dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior și infracțiunea de instigare la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior, instanța de control judiciar constată că prima instanță a aplicat pedepse corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, motiv pentru care le va menține, în ceea ce privește cuantumul acestora, apreciind că sunt respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior pedepsele stabilite inculpatului D. vor fi contopite, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Pentru inculpatul E.:

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior,

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. anterior cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la.

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior,

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 291 C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior,

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 246 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, instanța de control judiciar constată că prima instanță a aplicat o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, motiv pentru care o va menține, în ceea ce privește cuantumul acestora, apreciind că sunt respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior instanța de control judiciar va contopi pedepsele stabilite inculpatului E., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Pentru inculpatul F.:

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior,

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior,

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior,

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 291 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată cu referire la art. 246 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, instanța de control judiciar constată că prima instanță a aplicat o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, motiv pentru care o va menține, în ceea ce privește cuantumul acestora, apreciind că sunt respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior pedepsele stabilite inculpatului F. prin prezenta decizie vor fi contopite, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Pentru inculpatul G.,

Instanța de control judiciar constată că prima instanță a aplicat acestui inculpat o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, motiv pentru care o va menține, în ceea ce privește cuantumul acesteia, apreciind că sunt respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Pentru inculpatul H.:

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior,

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, instanța de control judiciar constată că prima instanță a aplicat o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, motiv pentru care o va menține, în ceea ce privește cuantumul acestora, apreciind că sunt respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior pedepsele stabilite inculpatului H. prin prezenta decizie vor fi contopite, urmând acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Pentru inculpatul I.:

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior,

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior,

- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior,

- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 291 C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 246 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 17 alin. (2) teza finală C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., combinat cu art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. anterior va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior instanța de control judiciar va contopi pedepsele stabilite inculpatului I. prin prezenta decizie, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține, totodată, că nesocotirea cu perseverență și ostentație a atribuțiilor de serviciu ce le reveneau inculpaților din prezenta cauză, în virtutea funcțiilor deținute atrage o nedemnitate nu numai în ce privește dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dar și a dreptului de sufragiu pasiv, lipsa reperelor morale legate de interesul general, public justificând această concluzie.

Ca urmare, se va constata nedemnitatea inculpaților în exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., aceste drepturi urmând a fi avute în vedere pentru stabilirea conținutului pedepsei accesorii.

În ceea ce privește critica formulată de reprezentantul Ministerului Public referitoare la neaplicarea pedepsei complementare, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că atâta timp cât o asemenea pedeapsă nu este obligatorie, cum este cazul de față, ea poate fi aplicată numai cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 65 alin. (1) C. pen., printre care se enumeră necesitatea unei asemenea pedepse.

În speță, având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor, împrejurările cauzei și persoana fiecărui inculpat, instanța de control judiciar consideră că nu se impune aplicarea unei asemenea pedepse complementare.

Cu referire la apelul declarat de K. (fostă J.) Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține următoarele:

În cauză, partea vătămată K. (fostă J.) s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea în solidar a inculpaților la plata drepturilor salariale cuvenite și neîncasate, începând cu luna noiembrie 2008 și până la data la care va fi trecută cu drepturi depline în corpul ofițerilor, precum și obligarea în solidar a inculpaților la plata de compensații financiare pentru prejudiciul moral produs, în cuantum de 25.000 euro.

De asemenea, partea civilă K. a solicitat ca inculpații să fie obligați în solidar la plata dobânzilor legale aferente sumelor reprezentând drepturi salariale cuvenite și neîncasate, începând cu luna noiembrie 2008 și până la data plăților integrale.

Totodată, partea civilă a solicitat restabilirea situației anterioare în sensul obligării părții responsabile civilmente – I.G.J.R. - de a efectua toate demersurile necesare pentru trecerea părții civile în corpul ofițerilor și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reținând vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată își însușește argumentele instanței de fond, constatând totodată, în baza propriului examen că, în mod corect, au fost respinse pretențiile materiale formulate de partea civilă K. (fostă J.).

Astfel, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că potrivit art. 19 alin. (1) din actualul C. proc. pen. acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanei responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

În acest sens Înalta Curte, completul de 5 judecători, are în vedere faptul că, certitudinea prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Prejudiciul este cert în cazul în care este constatat și este deci actual, putând fi cert și un prejudiciu viitor în ipoteza în care este susceptibil de evaluare.

În contextul cauzal, Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că nu este îndeplinită condiția caracterului cert și actual al prejudiciului.

În raport de susținerile părții civile este evident că prejudiciul invocat este și rămâne cu totul eventual sau ipotetic și bineînțeles incert și nereparabil, fundamentându-se pe prezumții, parte civilă invocând printre altele, că dacă ar fi fost avansată ofițer, solda sa ar fi fost mai mare, în raport de o eventuală îndeplinire a unor atribuții viitoare, potrivit unei eventuale viitoare fișe a postului.

În ceea ce privește prejudiciul moral suferit de partea civilă, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 25.000 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral, psihic, produs ca urmare a fraudării examenului de trecere în corpul ofițerilor.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține că daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizica a omului, la cinste, demnitate și onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.

În acest context, răspunzând criticii formulate de partea civilă, Înalta Curte, completul de 5 judecători, își însușește argumentele primei instanțe în sensul că apreciază că împrejurarea declarării „admis” a inculpatului I. la concursul de promovare în corpul ofițerilor ofițer, nu a fost de natură și în măsură a produce părții civile K. (fostă J.) o suferință psihică care să îndreptățească instanța a acorda o compensație bănească acesteia. De altfel, reține instanța de control judiciar parte civilă nu a făcut nici o dovada cu privire la suferințele morale pe care susține ca i-ar fi fost pricinuite ca urmare a acestei acțiuni, reținând totodată că acesta a fost singurul concurs de acest gen la care inculpata s-a prezentat.

Prin urmare, pentru considerentele mai sus menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în baza dispozițiilor art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. urmează a admite apelurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de apelanții intimați inculpați A., B., C., D. și I. împotriva sentinței penale nr. 234 din 12 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013.

Totodată, în raport de argumentația ce precede, apreciind nefondate criticile formulate de apelanta parte civilă K. (fostă J.) și de apelanții intimați inculpați E., H., G. și F. împotriva aceleiași sentințe, urmează, ca în temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a respinge ca nefondate apelurile formulate.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de apelanții intimați inculpați A., B., C., D. și I. rămân în sarcina statului. Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în apel, până la prezentarea apărătorilor aleși, pentru apelanții intimați inculpați A., B., C., D. și I., în sumă de câte 150 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelanții intimați inculpați E., H., G. și F. vor fi obligați la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 150 RON, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în apel, până la prezentarea apărătorilor aleși se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelanta parte civilă K. (fostă J.) va fi obligată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de apelanții intimați inculpați A., B., C., D. și I. împotriva sentinței penale nr. 234 din 12 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2013.

Desființează, în parte, sentința penală apelată și în rejudecare:

Face aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. și, în consecință:

1) În ceea ce-l privește pe inculpatul A.:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală apelată, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Condamnă pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior la pedeapsa de 3 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu înlăturarea dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior contopește pedepsele stabilite inculpatului A. prin prezenta decizie cu pedepsele stabilite prin sentința penală apelată, respectiv de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior și de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Aplică inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II–a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

2) În ceea ce-l privește pe inculpatul B.:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală apelată, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Condamnă pe inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior la pedeapsa de 3 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu înlăturarea dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior contopește pedepsele stabilite inculpatului B. prin prezenta decizie cu pedepsele stabilite prin sentința penală apelată, respectiv de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior și de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior, urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Aplică inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II–a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

3) În ceea ce-l privește pe inculpatul C.:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală apelată, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Condamnă pe inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior, la pedeapsa de 3 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu înlăturarea dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior contopește pedepsele stabilite inculpatului C. prin prezenta decizie cu pedepsele stabilite prin sentința penală apelată, respectiv de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior și de 6 luni închisoare pentru instigare la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior, urmând ca inculpatul C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Aplică inculpatului C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II–a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

4) În ceea ce-l privește pe inculpatul D.:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală apelată, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Condamnă pe inculpatul D. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior, la pedeapsa de 3 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul D. pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu înlăturarea dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior contopește pedepsele stabilite inculpatului D. prin prezenta decizie cu pedepsele stabilite prin sentința penală apelată, respectiv de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior și de 6 luni închisoare pentru instigare la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată, cu reținerea art. 75 lit. a) C. pen. anterior, urmând ca inculpatul D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Aplică inculpatului D. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II–a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

5) În ceea ce-l privește pe inculpatul E.:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală apelată, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Condamnă pe inculpatul E. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 1 an închisoare.

Condamnă pe inculpatul E. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. anterior cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul E. pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 1 an închisoare.

Condamnă pe inculpatul E. pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 291 C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul E. pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 246 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior contopește pedepsele stabilite inculpatului E. prin prezenta decizie cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin sentința apelată, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, urmând ca inculpatul E. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Aplică inculpatului E. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II–a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

6) În ceea ce-l privește pe inculpatul F.:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală apelată, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Condamnă pe inculpatul F. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior la pedeapsa de 1 an închisoare.

Condamnă pe inculpatul F. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul F. pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 1 an închisoare.

Condamnă pe inculpatul F. pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 291 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul F. pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată cu referire la art. 246 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior contopește pedepsele stabilite inculpatului F. prin prezenta decizie cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin sentința apelată, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, urmând ca inculpatul F. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Aplică inculpatului F. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II–a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

7) În ceea ce-l privește pe inculpatul G., interzice acestuia exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II–a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată acestui inculpat prin sentința penală apelată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior.

8) În ceea ce-l privește pe inculpatul H.:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală apelată, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

Condamnă pe inculpatul H. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior la pedeapsa de 1 an închisoare.

Condamnă pe inculpatul H. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior contopește pedepsele stabilite inculpatului H. prin prezenta decizie cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin sentința apelată, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, modificată, raportat la art. 246 C. pen. anterior, urmând ca inculpatul H. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Aplică inculpatului H. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II–a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

9) În ceea ce-l privește pe inculpatul I.:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală apelată, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 17 alin. (2) teza finală C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., combinat cu art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. anterior încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior și de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

Condamnă pe inculpatul I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Condamnă pe inculpatul I. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen. anterior, raportat la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 1 an închisoare.

Condamnă pe inculpatul I. pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul I. pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 291 C. pen. anterior, cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul I. pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 246 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior contopește pedepsele stabilite inculpatului I. prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Aplică inculpatului I. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II–a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

Menține modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților B., E., H., A., C., D., I. și F., respectiv suspendarea sub supraveghere a executării lor, precum și termenele de încercare stabilite de instanța de fond prin sentința apelată.

Atrage atenția inculpaților B., E., H., A., C., D., I. și F. asupra dispozițiilor art. 86⁴ C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Menține modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului G., respectiv suspendarea condiționată a executării acesteia, precum și termenul de încercare stabilit de instanța de fond prin sentința apelată.

Atrage atenția inculpatului G. asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepselor principale aplicate inculpaților se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de apelanții intimați inculpați A., B., C., D. și I. rămân în sarcina statului.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în apel, până la prezentarea apărătorilor aleși, pentru apelanții intimați inculpați A., B., C., D. și I., în sumă de câte 150 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta parte civilă K. (fostă J.) și de apelanții intimați inculpați E., H., G. și F. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă apelanții intimați inculpați E., H., G. și F. la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 150 RON, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în apel, până la prezentarea apărătorilor aleși se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă apelanta parte civilă K. (fostă J.) la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2015.