Ședințe de judecată: Februarie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 1459/2016

Şedinţa publică de la 21 septembrie 2016

Decizia nr. 1459/2016

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar x/120/2013, reclamanții A. și B., au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de garanție reală imobiliară de rang I autentificat din 06 aprilie 2011 de B.N.P. C. și a oricăror acte subsecvente acestuia; radierea din cartea funciară nr. x1 a orașului Crevedia a tuturor înscrierilor privind contractul de garanție reală imobiliară de rang I autentificat din 06 aprilie 2011 de B.N.P. C.; constatarea nulității absolute a Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, autentificate din 02 iulie 2012 de B.N.P. C. și a oricăror acte subsecvente acesteia; radierea din cartea funciară nr. x1 a orașului Crevedia, a înscrierii privind Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare din 02 iulie 2012 de B.N.P. C.

Prin Sentința nr. 1454 din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a fost respinsă cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții SC D. SRL, E., F., G., H.

Prin Decizia nr. 1895 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanții B. și A., împotriva Sentinței civile nr. 1454 din 27 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți SC D. SRL, E., F., G. și H. și, în consecință, a fost anulată sentința apelată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că la dosarul de apel, reclamanții B. și A. au depus actul de acceptare a ofertei de donație autentificat din 02 septembrie 2010 de B.N.P. C., prin care G., căsătorită cu H., au acceptat oferta de donație autentificată din 19 august 2010 de același birou notarial privind imobilul în litigiu.

Ca atare, la data încheierii ipotecii autentificate din 06 aprilie 2011 și a promisiunii de vânzare autentificate din 02 iulie 2012, pârâții E., F. nu mai erau proprietari ai acelui imobil, astfel încât trebuie cercetat atât aspectul fictiv al încheierii acestor acte, cât și aspectul exercitării dreptului de dispoziție asupra lucrului altuia.

Cu privire la aceste aspecte, instanța de fond nu s-a pronunțat în niciun fel, întrucât contractul de donație a fost depus în apel, pentru prima dată, iar apelanții au solicitat casarea cauzei pentru a nu fi lipsiți de un grad de jurisdicție.

Instanța de apel a constat că, deși prin Decizia civilă nr. 197 din 26 aprilie 2014, pronunțată de către Curtea de Apel București, s-a statuat că motivele care au împiedicat finalizarea executării antecontractului, în sensul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, au apărut din partea reclamanților între care s-a derulat procesul de divorț, niciunul dintre ei nemaiputând proba posibilitatea de a cumpăra imobilul împreună sau separat la prețul convenit inițial, totuși, aprecierea nulității absolute trebuie să se facă raportat la interesul general al societății și ordinii publice (fraudă la lege sau caracter ilicit), nu la culpa sau interesul particular al reclamanților (interesul particular al reclamanților va fi apreciat numai în cazurile de nulitate relativă).

Pârâții G. și H., E., F., au declarat recurs împotriva Deciziei nr. 1895 din 19 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/120/2013.

Recurenții au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Ploiești.

În esență, recurenții au arătat că, potrivit dispozițiilor art. 482 C. proc. civ., raportat la art. 477 din același cod, instanța de apel trebuie să procedeze la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant, iar potrivit art. 479 din noul C. proc. civ., instanța de apel trebuie să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către instanța de fond.

Atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și în cuprinsul apelului formulat, reclamanții A. și B. nu au invocat niciodată, în susținerea fraudei la lege, faptul că obiectul acceptării donației ar fi același cu imobilul ce face obiectul antecontractelor în discuție în cauza dedusă judecății, iar soții E. și F. nu ar fi fost proprietari ai imobilului înainte de perfectarea celor două acte ce fac obiectul dosarului.

Motivul pentru care reclamanții nu au învestit niciodată instanța cu un astfel de motiv de nulitate este dat de lipsa de identitate între obiectul acceptării donației și cel al ipotecii, respectiv al promisiunii de vânzare-cumpărare.

Obiectul ipotecii autentificate din 06 aprilie 2011 de B.N.P. C. este reprezentat de imobilul din Com. Crevedia, județul Dâmbovița, înscris în CF nr. x2 a localității Crevedia, județul Dâmbovița, provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x3, fiind compus din teren în suprafață de 730 mp, având nr. cadastral x4 și construcția cu destinația de locuință, identificată cu nr. cadastral x4-C1 P+1E+Pod mansardabil și suprafața construită la sol de 214 mp, la care se adaugă cota indiviză din drumul de acces.

Obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate din 02 iulie 2012 de B.N.P. C. este reprezentat de imobilul situat în Com. Crevedia, jud. Dâmbovița, înscris în CF nr. x2 a localității Crevedia, județul Dâmbovița, fiind compus din teren în suprafață de 730 mp, având nr. cadastral x4 și construcția cu destinația de locuință, identificată cu nr. cadastral x4-C1 P+1E+Pod mansardabil, la care se adaugă cota indiviză din drumul de acces.

Actul de acceptare a ofertei de donație autentificat din 02 septembrie 2010 de același birou notarial este reprezentat de trei imobile:

1. imobilul înscris în CF nr. x5 a loc. Crevedia, jud. Dâmbovița, provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x6 și este compus din teren în suprafață de 437 mp, identificat cu nr. cadastral x7 și construcția cu destinația locuință, identificată cu nr. cadastral x7-C1, împreună cu cota indiviză din drumul de acces;

2. imobilul înscris în CF nr. x8 a loc. Crevedia, jud. Dâmbovița, provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x9 și este compus din teren în suprafață de 719 mp, identificat cu nr. cadastral x10 și construcția cu destinația locuință, identificată cu nr. cadastral x10-C1, împreună cu cota indiviză din drumul de acces;

3. imobilul înscris în CF nr. x11 a loc. Crevedia, jud. Dâmbovița și este compus din teren în suprafață de 720 mp, identificat cu nr. cadastral x11 și construcția cu destinația locuință, identificată cu nr. cadastral x11-C1, împreună cu cota indiviză din drumul de acces.

Din extrasul de CF eliberat ca urmare a cererii din 29 mai 2013, emis ulterior perfectării celor două acte ce fac obiectul prezentei cauze, rezultă că, la data de 29 mai 2013, proprietari ai imobilului erau E. și F., fiind înscrise ipoteca și promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, însă niciun act translativ de proprietate către soții G. și H.

Primul punct al acceptării donației din 02 septembrie 2010 vizează un imobil distinct de cel care face obiectul ipotecii autentificate la data de 06 aprilie 2011 și al promisiunii din data de 02 iulie 2012.

Instanța de apel, printr-o motivare superficială și în afara cauzei deduse judecății, nu a observat că imobilul care a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate între E. și B., A., respectiv obiectul ipotecii din 06 aprilie 2011 și al promisiunii bilaterale din 02 iulie 2012 are număr cadastral x4 față de x7 pentru imobilul aferent acceptării donației, suprafața terenului fiind de 730 mp, față de 437 mp, nr. cadastral al construcției fiind x4-C1, față de x7-C1, fiind imobile distincte.

Instanța de apel a motivat sumar și confuz situația de fapt, instanța de recurs neputând determina în ce măsură normele juridice aferente nulității absolute au fost corect aplicate în prezenta cauză.

Motivarea acestui aspect de fapt este superficială și nu are legătură cu pricina dedusă judecății.

Hotărârea instanței de apel încalcă prevederile art. 7, art. 9, art. 22 alin. (6) din noul C. proc. civ.

Considerentele hotărârii sunt străine de cauza dedusă judecății, instanța neanalizând deloc criticile formulate prin cererea de apel, fără a fi cercetat fondul apelului, hotărârea pronunțată fiind supusă nulității.

În drept, au fost invocate art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și art. 483 alin. (2) din același cod, având în vedere că ipoteca valorează 200.000 euro, iar promisiunea bilaterală are valoarea de 258.322,36 euro.

Intimații-reclamanți B. și A., prin întâmpinare, au solicitat în principal admiterea excepției netimbrării și anularea recursului ca netimbrat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenții au solicitat respingerea excepției netimbrării recursului, arătând că la dosar există dovada achitării taxei judiciare de timbre, iar pe fondul recursului, au susținut că intimații nu au putut indica în mod concret care a fost motivul de apel, în fapt și în drept, care ar fi îndreptățit instanța de apel să pronunțe soluția recurată și să nu mai analizeze restul motivelor de apel.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, opinia raportorului fiind în sensul că aspectele de nelegalitate invocate permit încadrarea acestora în motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 din noul C. proc. civ., recursul fiind admisibil în principiu.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 29 iunie 2016, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 18 iulie 2016.

La data de 19 iulie 2016, recurenții au depus punct de vedere privind raportul, arătând că își însușesc concluziile acestuia, încadrarea în drept a motivelor de recurs fiind corectă, prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, de apărările din întâmpinare și din răspunsul la întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Decizia nr. 1895 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ce formează obiectul prezentului recurs, este susceptibilă de a fi atacată cu această cale de atac, hotărârea fiind pronunțată în condițiile art. 480 alin. (1) C. proc. civ.

În speța dedusă judecății, instanța a fost învestită cu două capete de cerere principale, respectiv: constatarea nulității absolute a contractului de garanție reală imobiliară de rang I autentificat din 06 aprilie 2011 de B.N.P. C. și a oricăror acte subsecvente acestuia și constatarea nulității absolute a Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, autentificate din 02 iulie 2012 de același birou notarial și a oricăror acte subsecvente acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) din noul C. proc. civ., în cazul în care mai multe capete de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

În cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unui act juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, pentru stabilirea competenței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia, sau după caz a părții din obiectul dedus judecății, în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) și (2) din același cod.

Valoarea contractului de garanție reală imobiliară de rang I autentificat din 06 aprilie 2011 este de 200.000 euro, echivalentul a 890.020 lei, avându-se în vedere cursul BNR la data introducerii acțiunii - 2 iulie 2013 (1 euro = 4,4501 lei).

Valoarea Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, autentificate din 02 iulie 2012 este de 258.322,36 euro, echivalentul a 1.149.560,33 lei, avându-se în vedere cursul BNR la data introducerii acțiunii - 2 iulie 2013 (1 euro = 4,4501 lei).

Conform prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.

Având în vedere prevederile legale mai sus menționate, precum și faptul că valoarea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, autentificate din 02 iulie 2012 de B.N.P. C. se situează peste pragul de 1.000.000 lei, raportat și la dispozițiile art. 460 alin. (3) din noul C. proc. civ., potrivit căruia, în cazul în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul ei este supusă apelului, iar hotărârea dată în apel este supusă recursului, Decizia nr. 1895 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) și (2) din noul C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Mențiunea "Definitivă" din decizia recurată nu poate afecta exercitarea căii de atac a recursului, aceasta fiind statuată de legiuitor.

Analizând motivele de casare invocate, instanța constată că acestea se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea hotărârii presupune ca aceasta să cuprindă, în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin această soluție.

Viciile motivării pot fi variate, în acestea încadrându-se și lipsa motivării soluției din dispozitiv, când aceasta este superficială ori cuprinde numai considerente străine de pricină.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. d) din noul C. proc. civ., hotărârea instanței trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se motivele pentru care au fost admise și respectiv înlăturate susținerile părților.

Raportat la dispozițiile art. 476 alin. (1) din noul C. proc. civ., în apel are loc o nouă judecată asupra fondului, instanța statuând atât în fapt cât și în drept, instanța urmând să procedeze la rejudecarea fondului în limitele stabilite de apelant.

Conform art. 479 alin. (1) din același cod, instanța de apel are obligația de a verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

În speță, Înalta Curte, verificând considerentele hotărârii atacate, constată că aceasta cuprinde sumar argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

Instanța de apel a reținut că la dosar, reclamanții B. și A. au depus actul de acceptare a ofertei de donație autentificat din 02 septembrie 2010 de B.N.P. C., prin care G. căsătorită cu H., au acceptat oferta de donație autentificată din 19 august 2010 de același birou notarial privind imobilul în litigiu. Ca atare, la data încheierii ipotecii autentificate din 06 aprilie 2011 și a promisiunii de vânzare autentificate din 02 iulie 2012, pârâții E., F. nu mai erau proprietari ai imobilului ce face obiectul judecății, astfel încât trebuie cercetat atât aspectul fictiv al încheierii ipotecii și a promisiunii de vânzare, cât și aspectul exercitării dreptului de dispoziție asupra lucrului altuia.

Înalta Curte reține că apelanții-reclamanți B. și A. nu au invocat, nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nici în cuprinsul apelului formulat, în susținerea fraudei la lege, faptul că obiectul acceptării donației ar fi același cu imobilul ce face obiectul contractului de garanție reală imobiliară de rang I autentificat din 06 aprilie 2011 de B.N.P. C. și al Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, autentificate din 02 iulie 2012.

De altfel, Actul de acceptare a ofertei de donație autentificat din 02 septembrie 2010 de același birou notarial are ca obiect trei imobile, respectiv:

1. imobilul înscris în CF nr. x5 a loc. Crevedia, jud. Dâmbovița, provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x6 și este compus din teren în suprafață de 437 mp, identificat cu nr. cadastral x7 și construcția cu destinația locuință, identificată cu nr. cadastral x7-C1, împreună cu cota indiviză din drumul de acces;

2. imobilul înscris în CF nr. x8 a loc. Crevedia, jud. Dâmbovița, provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x9 și este compus din teren în suprafață de 719 mp, identificat cu nr. cadastral x10 și construcția cu destinația locuință, identificată cu nr. cadastral x10-C1, împreună cu cota indiviză din drumul de acces;

3. imobilul înscris în CF nr. x11 a loc. Crevedia, jud. Dâmbovița și este compus din teren în suprafață de 720 mp, identificat cu nr. cadastral x11 și construcția cu destinația locuință, identificată cu nr. cadastral x11-C1, împreună cu cota indiviză din drumul de acces.

Reiese așadar că nu există identitate între aceste imobile și cele ce fac obiectul ipotecii autentificate din 06 aprilie 2011 și al promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate din 02 iulie 2012 de B.N.P. C.

Pentru argumentele arătate mai sus, hotărârea recurată nu îndeplinește cerința transparenței asupra silogismului judiciar, care justifică dispozitivul și nu are puterea de a permite realizarea controlului judiciar, motiv pentru care hotărârea atacată este nemotivată, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2), coroborat cu art. 497 din noul C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenții-pârâți G., H., E. și F. împotriva Deciziei nr. 1895 din 19 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-pârâți G., H., E. și F. împotriva Deciziei nr. 1895 din 19 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează Decizia nr. 1895 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2016.

Procesat de GGC - CT