Decizia civilă nr. 140/2016
Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
La data de 29 octombrie 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1732 din 30 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.
Cererea de recurs este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin. (8) C. proc. civ.
Recurentul a susținut că instanța de revizuire nu a respins cererea sa pe motivul netemeiniciei, ci pe baza condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, care, în opinia sa, nu ar mai exista în actualul C. proc. civ.
După expunerea circumstanțelor cauzei, cu referire la principiul securității juridice și la autoritatea de lucru judecat, la exemple din doctrină și din practica Curții Europene a Drepturilor Omului, autorul recursului a arătat că hotărârea atacată s-ar fundamenta pe doctrina și jurisprudența formate pe baza vechiului C. proc. civ., care nu ar fi în concordanță cu reglementările noului C. proc. civ. și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În drept, recurentul și-a fundamentat cererea pe dispozițiile art. 513 alin. (6), art. 451 alin. (1) și alin. (2), art. 485, art. 488 alin. (1) pct. 4 și 7 și art. 509 pct. 8 C. proc. civ.
Recursul a fost comunicat intimatelor Casa Județeană de Pensii Arad și Casa Națională de Pensii Publice - Comisia centrală de contestații,care nu au formulat întâmpinare.
Constatând că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății în cauză.
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor expune în continuare.
În speță, prin hotărârea atacată pe calea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva sentinței civile nr. 56 din 27 ianuarie 2015 a Tribunalului Arad, secția l civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 644 din 4 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, pe motiv că cele două hotărâri pretins contradictorii nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind întrunită cerința triplei identități de părți, obiect și cauză, întrucât cele două litigii nu au același obiect și aceeași cauză.
Fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar prevederile art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 C. proc. civ. permit ca, prin intermediul recursului, să fie dedusă examinării numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În mod nejustificat se susține de către recurent că ar fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Potrivit acestui text procedural, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Prin sintagma „atribuțiile puterii judecătorești”, se înțelege intruziunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța de judecată săvârșind acte ce intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.
Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu poate fi asimilată depășirii competenței.
De altfel, se constată că deși, în mod formal, recurentul și-a fundamentat în drept calea de atac și pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în fapt nu a arătat, în mod explicit, cum s-ar fi încălcat în speță atribuțiile puterii judecătorești de către instanța de revizuire.
În atare situație, se reține că nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat.
Și în ceea ce privește criticile expuse din perspectiva ipotezei de recurs prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate.
Rațiunea reglementării cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat.
Acest text nu poate justifica examinarea fondului cauzei, respectiv a fondului cererii de revizuire, cu referire la hotărârile pretins contradictorii, invocate drept temei al revizuirii.
Legiuitorul a urmărit ca, prin decizia supusă cenzurii instanței de control judiciar, să nu se pronunțe o soluție contrară unei alte hotărâri pronunțate într-o cauză identică.
În speță, acest principiu nu este însă încălcat, având în vedere că recurentul nu a dovedit faptul că, relativ la întrunirea condițiilor de admisibilitate a cererii sale de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1732 din 30 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015, singurul aspect examinat de către instanța de revizuire, s-ar fi pronunțat vreo soluție contrară, a cărei autoritate de lucru judecat să fi fost încălcată de secția l civilă a Înaltei Curții de Casație și Justiție.
Prin urmare, și aserțiunilor formulate din perspectiva nerespectării prevederilor noului C. proc. civ., atât în litera, cât și în spiritul lor, le lipsește relevanța acordată de recurent.
Or, instanța a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) din noul C. proc. civ., examinând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire deduse judecății și pronunțând soluția cu privire la acest aspect.
În același context, se observă că nu pot fi reținute nici argumentele dezvoltate de recurent în sensul greșitei stabiliri a neîntrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire în cazul prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Ipoteza de nelegalitate expusă de parte nu se regăsește în considerentele hotărârii atacate.
În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Relativ la existența condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în cauză de A., în cadrul controlului exercitat pe calea recursului, se constată că secția l civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de revizuire, a stabilit în mod just faptul că dosarele în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu au aceleași obiect și cauză, neputându-se stabili, astfel, o încălcare a autorității de lucru judecat.
În atare situație, se reține că, într-adevăr, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele de admisibilitate a căii de atac in discuție, prevăzute de textul legal invocat.
Cât privește dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, se constată, deci, că acestea este conformă dispozițiilor legale incidente.
În raport cu considerentele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1732 din 30 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2016.