Decizia penală nr. 155/2016
Asupra apelului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 277/A din data de 28 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/42/2015, printre altele, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea desesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen. formulată de contestatorul A.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că la termenul de judecată din data de 28 iunie 2016, condamnatul A., prin apărător, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., arătând că textul este neclar și trebuie interpretat, fiind contrar prevederilor art. 1 C. proc. pen., art. 16 și art. 21 din Constituția România.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, nefiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., în termenul legal, a formulat apel condamnatul A., apreciind că soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, este nelegală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători la data de 6 iulie 2016, fixându-se, aleatoriu, primul termen de judecată la data de 19 septembrie 2016.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen., constată că apelul este nefondat.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că excepția are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei ”indiferent de obiectul acesteia”.
Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.
Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.
Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.
Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate (în acest sens, și Decizia nr. 3991 din 9 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).
Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.
În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare legislativă.
Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.
În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, se constată că prin excepția de neconstituționalitate formulată, apelantul a apreciat că dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sunt neconstituționale, fiind neclare și supuse interpretării.
În cauză se constată că nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestuia, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.
Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.
Simpla invocare a neconstituționalității dispozițiilor din legi sau ordonanțe nu este adecvată atâta timp cât apelanta s-a raportat doar formal la prevederile din Constituție, fără a argumenta în ce constă legătura textelor în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre ele și textul legii fundamentale.
Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Autorul excepției tinde în fapt la modificarea textelor legislative, prin lărgirea sferei hotărârilor care pot fi supuse unei căi de atac, ceea ce nu ține de competența instanței de contencios constituțional, acesta fiind atributul exclusiv al puterii legislative.
Față de aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., din cuprinsul Deciziei penale nr. 277/A din data de 28 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/42/2015, va obliga apelantul condamnat A. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat A. în sumă de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., din cuprinsul Deciziei penale nr. 277/A din data de 28 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/42/2015.
Obligă apelantul condamnat A. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat A. în sumă de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2016.