Decizia penală nr. 158/2016
Asupra apelului de față;
În baza actelor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 488 din data de 07 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Încheierii nr. x/C din 19 februarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut următoarele:
Prin Încheierea penală nr. x din 17 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petenta A. împotriva Deciziei nr. 233 din 5 martie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.
Împotriva acestei încheieri, a formulat contestație petenta A., cale de atac ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Încheierea nr. x/C din 19 februarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.
Împotriva acestei încheieri, la data de 14 martie 2016, petenta A. a formulat contestație în anulare, susținând că hotărârea atacată nu a fost redactată și comunicată, că nu s-a precizat temeiul legal al respingerii ca inadmisibilă, că instanțele nu au primit plângerile sale penale, fără încuviințarea reprezentantului legal, solicitând, în temeiul art. 45 alin. (2) C. proc. pen., reunirea Dosarului nr. x/3/2915 la Dosarul nr. x/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără însă a invoca vreunul dintre cazurile de contestație în anulare.
Prin memoriul transmis la dosar la 6 aprilie 2016 s-a mai precizat că Dosarul nr. x/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a soluționat fără ca apărătorul din oficiu să depună împuternicirea avocațială, că instanțele civile și penale nu au dispus citarea făptuitorului, respectiv tutorele Anton Ana, ci au apreciat că apărătorul desemnat din oficiu este reprezentantul legal.
Conform dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 426 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Una dintre aceste condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie unul dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 426 C. proc. pen.
Raportând aspectele teoretice prezentate speței de față, s-a constatat că nu a fost invocat niciunul dintre cazurile de contestație în anulare prevăzute de dispozițiile art. 426 C. proc. pen., respectiv:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că, prin criticile formulate, contestatoarea nu a avut în vedere cazurile de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege, astfel încât nu este realizată una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal, a formulat apel petenta A., apreciind că în mod greșit Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători la data de 19 iulie 2016, fixându-se, aleatoriu, primul termen de judecată la data de 19 septembrie 2016.
Examinând apelul declarat, cu prioritate în ceea ce privește aspectul admisibilității, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată calea de atac declarată ca fiind inadmisibilă, urmând a o respinge, în baza următoarelor considerentele:
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, cap. III C. proc. pen. admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În prezenta cauză, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu apelul declarat de petenta A. împotriva Deciziei penale nr. 488 din data de 07 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016, decizie cu caracter definitiv.
Potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
Instanța constată că, în cauză, calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei decizii penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de cele menționate mai sus, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., prin raportare la cele ale art. 408 din același cod, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petenta A. împotriva Deciziei penale nr. 488 din data de 07 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016 și o va obliga la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta A. împotriva Deciziei penale nr. 488 din data de 07 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.
Obligă apelanta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2016.