Decizia civilă nr. 276/2016
Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele
La data de 1 martie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de A., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, în contradictoriu cu Inspecția Judiciară, împotriva hotărârii nr. 1/P din 13 ianuarie 2016, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori în materie disciplinară.
Recurentul a solicitat casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea, ca nefondată, a acțiunii disciplinare exercitate împotriva sa.
Din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la considerentele expuse în opinia separată și la susținerile formulate în apărare, magistratul a invocat, în esență, două critici de nelegalitate a soluției majoritare a instanței de disciplină.
Astfel, sub un prim aspect, în opinia recurentului, bazându-se pe o greșită interpretare a legii, instanța de disciplină, cu majoritate, ar fi analizat ordonanțele procurorului ca o veritabilă autoritate de control judiciar.
Sub un alt aspect, instanța ar fi interpretat greșit noțiunea de act de procedură, folosită de legiuitor în textul art. 155 din noul C. pen., cu consecința atragerii răspunderii sale disciplinare pentru săvârșirea unei erori de aplicare a legii.
În concluzie, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea atacată ar fi pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât, faptele, astfel cum au fost reținute, nu ar întruni elementele constitutive ale abaterii disciplinare ce i-a fost reținută în sarcină.
Recursul a fost comunicat intimatei Inspecția Judiciară, care a atașat la dosar întâmpinare, comunicată părții adverse, prin care titularul acțiunii disciplinare a solicitat motivat, punctual, în esență, respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată este rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a legii.
Recurentul A. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimată, prin care a susținut, în esență, că își menține punctele de vedere exprimate în recurs și în apărările formulate la fond.
Având în vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin încheierea din data de 27 iunie 2016, completul de filtru a admis în principiu recursul.
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatei, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce succed.
Legislația muncii, practica și doctrina în materia răspunderii disciplinare au stabilit unanim că abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare, cu vinovăție, a obligațiilor de serviciu sau a normelor de comportare la serviciu, constând într-o acțiune sau omisiune, săvârșită de către o persoană, subiect al unui raport de muncă.
În ceea ce privește răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor, aceasta este una specială și derivă din statutul profesional distinct al acestora, ce prezintă anumite particularități specifice.
Angajarea răspunderii disciplinare este supusă și în cazul magistraților, cerinței îndeplinirii cumulative a condițiilor generale referitoare la faptă, vinovăție și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs, iar în ceea ce privește vinovăția, aceasta trebuie constatată în mod cert, pe baza probatoriului administrat în cauză.
În speță, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut săvârșirea de către recurent a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a cu aplicarea art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru nesocotirea normelor procedurale privind modalitatea de calcul a termenului de prescripție a răspunderii penale în 9 cauze penale.
Conform art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie abatere disciplinară „exercitarea funcției cu gravă neglijență”.
În ceea ce privește grava neglijență, legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 991 alin. (2) din aceeași lege, că aceasta există „atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual”.
Referitor la abaterea disciplinară constând în nesocotirea normelor de drept material sau procesual, statutul profesional specific, în contextul rigorilor intrinseci ale statului de drept, impune însă a se face distincție între interpretarea și aplicarea normelor de drept substanțial sau procesual la situația de fapt dedusă în concret analizei, de către procuror sau judecător, pe parcursul derulării procedurilor judiciare, pe de o parte și nesocotirea normelor de drept substanțial sau procesual în context disciplinar.
Din această perspectivă, se constată că, în mod eronat, în raport și cu particularitățile concrete ale speței, instanța de disciplină a reținut, cu opinie majoritară, că, în cauză, se poate stabili existența unei nesocotiri sub forma gravei neglijențe a normelor de drept material sau procesual invocate de titularul acțiunii disciplinare.
Examinarea aspectelor reținute atât în acțiunea disciplinară, cât și în considerentele hotărârii atacate relevă faptul că ceea ce se pune în discuție este însuși modul de interpretare a unei norme de drept de către magistrat și raționamentul logico-juridic al acestuia, aspecte care, însă, nu pot forma obiectul unei verificări disciplinare, acestea putând fi cenzurate doar în cadrul controlului ierarhic și în căile de atac.
Ceea ce se reproșează în fapt recurentului A. este modul în care magistratul a făcut aplicarea dispozițiilor legale referitoare la calculul termenului de prescripție a răspunderii penale prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, la aplicarea legii penale mai favorabile, dar și la particularitățile concrete ale spețelor, relativ la data faptelor. Practic, ceea ce se supune analizei sunt corectitudinea soluțiilor, argumentate juridic, elaborate pe baza propriilor convingeri, în raport cu aspectele rezultate din anumite cauze penale și raționamentul logico-juridic al acestuia.
Sub acest aspect, se constată că criticile ce au constituit aspectele de fond ale acțiunii disciplinare deduse judecății în cauză, formulate de Inspecția Judiciară și însușite de instanța disciplinară, cu opinia majoritară, critici care vizează soluția adoptată de procuror în instrumentarea cauzelor, nu puteau fi formulate și nici examinate pe calea contenciosului disciplinar, ci numai în cadrul specific controlului jurisdicțional.
Exercitarea unui control asupra legalității sau a temeiniciei modului de soluționare a cauzelor penale respective de către procurorul A. nu este posibilă în cadrul procedurii reglementate de dispozițiile art. 44 și urm. din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectarea principiului independenței procurorului, reglementat de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare excluzând această analiză în cadrul procedurii disciplinare, o asemenea verificare constituind prerogativa exclusivă a autorităților ierarhic superioare și, după caz, a controlului judiciar exercitat de instanța de judecată.
Aceasta deoarece analiza legalității și temeiniciei ordonanțelor în discuție presupune exercitarea unor prerogative jurisdicționale, care includ în mod necesar capacitatea de a decide pe baza unor norme de drept și în cadrul unei proceduri organizate, asupra unei situații de fapt și de drept care intră în competența sa, cu respectarea principiului statutului de drept inerent sistemului Convenției europene a drepturilor omului și Protocoalelor sale adiționale.
Nu se pot conferi competențe altor autorități în această materie, respectiv Inspecției Judiciare sau instanței disciplinare, aceste aspecte fiind susceptibile de analiză numai în cadrul controlului ierarhic și jurisdicțional, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care delimitează cadrul angajării răspunderii disciplinare a magistraților la „abaterile de la îndatoririle de serviciu” și la „faptele care afectează prestigiul justiției”.
În raport cu această normă de principiu, modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material ori procesual în procesul de elaborare a soluției nu poate fi considerat o „abatere de la îndatoririle de serviciu” sau o „faptă care afectează prestigiul justiției”, iar cenzurarea acestuia în cadrul contenciosului disciplinar al funcției de magistrat nu poate fi realizată.
Este relevant, de asemenea, din perspectiva limitelor verificărilor specifice procedurii disciplinare în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea recursului și, respectiv a cerințelor respectării principiului legalității și a principiului independenței procurorului, faptul că, din perspectiva laturii subiective, legiuitorul a avut în vedere doar conduita culpabilă a magistratului în exercitarea obligațiilor profesionale, exprimată prin lipsa diligenței și a oricărei justificări, respectiv încălcarea nescuzabilă a normelor legale.
Faptul că, ulterior intrării în vigoare a noilor coduri, în materia calculului termenului de prescripție a răspunderii penale, la nivelul organelor judiciare a existat o practică neunitară, concretizată în opinii juridice și soluții diferite, care au impus atât intervenția Curții Constituționale, cât și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constituie un argument pertinent care este de natură a justifica, pe de o parte, atitudinea sa.
Pe de altă parte, împrejurările obiective, incluzând circumstanțele învederate de recurentul procuror și dovedite de probatoriul administrat, privind volumul mare de activitate, pentru care personalul din unitatea de parchet nu era suficient, magistratul fiind obligat să exercite, pe lângă activitățile impuse de funcția de conducere și multe atribuții de execuție alături de colegii procurori și în egală măsură cu aceștia, atestă că faptele și atitudinea ce-i sunt reproșate nu s-au datorat unei lipse nejustificate de preocupare din partea sa.
În concluzie, din perspectiva celor expuse, nu se putea constata, în sensul dispozițiilor art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, existența unei grave neglijențe în privința procurorului recurent.
A ignora realitățile deficiente din sistem, sub aspectul gradului de încărcare a activității magistraților, cât și sub aspectul insuficienței personalului, ca și contextul faptic, grefat pe o dinamică legislativă și pe o practică judiciară necristalizată și a imputa procurorului, fie și prin atragerea celei mai puțin aspre sancțiuni disciplinare, o lipsă de rigoare, care nu a avut nici consecințele grave și nici caracterul nescuzabil cerute de lege, ar echivala cu nerespectarea, în privința magistratului, a condițiilor obligatorii pentru angajarea răspunderii sale disciplinare.
Pentru toate considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că aspectele astfel reținute, care relevă neîndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive, înlătură caracterul de abatere disciplinară al faptelor reținute și, deci înlătură temeiul răspunderii disciplinare.
În consecință, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și, pe fond, va respinge, ca nefondată, acțiunea disciplinară exercitată față de procurorul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. împotriva hotărârii nr. 1/P din 13 ianuarie 2016, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori în materie disciplinară.
Casează hotărârea atacată și, în fond, respinge, ca nefondată, acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva procurorului pârât A.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2016.