Decizia civilă nr. 277/2016
Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
La data de 8 martie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de A., în contradictoriu cu B. și C., împotriva deciziei nr. 2419 din 24 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.
După expunerea detaliată a aspectelor de fond vizând cursul procesului, cu referire la dispoziții atât din vechiul, cât și din noul C. proc. civ., recurentul a susținut, în esență, că instanța de revizuire ar fi respins, în mod eronat, cererea sa ca tardivă, prin raportare la noul C. proc. civ., cu toate că, în raport cu data comunicării hotărârii definitive - 19 iunie 2015, cererea ar fi fost formulată în termenul procedural care ar fi cel prevăzut de vechiul C. proc. civ.
Critica formulată nu a fost încadrată explicit în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., putându-se, totuși, considera că aceasta vizează motivul de nelegalitate reglementat de alin. (1) pct. 8 al textului procedural menționat.
În cauză nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
Recursul a fost comunicat intimaților, care nu au formulat întâmpinare.
Constatând că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății în cauză.
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor expune în continuare.
În speță, prin hotărârea atacată pe calea recursului, secția a ll-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1743 din 26 mai 2015 a Tribunalului Argeș, secția civilă.
Promovarea recursului de față este consecința unei erori și a unei confuzii cu privire la cadrul procedural aplicabil cererii de revizuire dedusă judecății în speță.
Din motivarea deciziei atacate cu recurs, rezultă că examinarea acestei cereri de revizuire s-a realizat din perspectiva C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, respectiv a noului C. proc. civ.
În mod nejustificat se susține de către recurent că soluția instanței de revizuire ar fi greșită, urmare aplicării dispozițiilor referitoare la revizuire, prevăzute în noul C. proc. civ.
Invocarea dispozițiilor art. 27 din noul C. proc. civ., conform cărora, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul, nu are semnificația acordată de autorul recursului și nu este de natură a trage incidența vechiului C. proc. civ., în condițiile în care însăși cauza soluționată prin decizia supusă revizuirii este supusă reglementărilor noului C. proc. civ.
Că este așa, rezultă din faptul înregistrării respectivei cauze la data de 28 noiembrie 2013 - după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ. - și al soluționării ei potrivit dispozițiilor acestui cod, dar și din temeiurile de drept ale demersurilor promovate de însuși recurentul A., care vizează, de asemenea, în mod explicit, noile prevederi procedurale.
Ca atare, este justificată aplicarea dispozițiilor noului C. proc. civ. și în privința cererii de revizuire exercitate împotriva deciziei pronunțate în temeiul acestui cod.
Or, cererea de revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 și urm. din noul C. proc. civ., trebuie să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincțiile prevăzute în art. 511 C. proc. civ.
În speță, cererea de revizuire vizează dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., caz în care, potrivit art. 511 alin (1) pct. 8 din codul menționat, revizuirea se poate exercita în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în cazul de față, de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4, coroborat cu alin. (2) teza finală C. proc. civ., respectiv de la 26 mai 2015.
Întrucât textul de lege incident prevede expres că termenul de o lună are în vedere data pronunțării ultimei hotărâri, recurentul nu poate solicita să-i fie aplicate dispozițiile favorabile prevăzute de vechiul cadru procedural, caz în care s-ar ajunge ca o lex tertiae să reglementeze situația litigioasă.
Deoarece cererea de revizuire în speță a fost formulată la data de 17 iulie 2015 (data poștei) și având în vedere natura imperativă a termenului fix, prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal, în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de revizuire a sancționat nerespectarea acestuia cu decăderea.
În raport cu considerentele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 2419 din 24 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2016.