Decizia civilă nr. 278/2016
Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
La data de 6 octombrie 2015 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători recursul declarat de A., Budapesta, în contradictoriu cu B. Brașov - C. Mureș, împotriva Deciziei nr. 2497 din 8 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.
Cererea de recurs este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta a invocat în drept dispozițiile art. 488 pct. 8 și pe cele ale art. 509 - 513 C. proc. civ. și a criticat explicit decizia atacată din perspectiva nelegalității, susținând, în esență, că soluția atacată ar fi rezultatul unei interpretări greșite a normelor de drept material, atât în ceea ce privește obiectul unei cauze deduse judecății, cât și în privința autorității de lucru judecat.
În esență, autoarea recursului a susținut că, prin toate cele trei hotărâri judecătorești definitive, invocate în cererea de revizuire, s-ar fi stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că autoritatea fiscală intimată ar fi decăzut din dreptul de valorificare a creanțelor fiscale cu care nu s-ar fi înscris la masa credală în procedura de insolvență derulată în Ungaria, aceste creanțe fiind acelea asupra cărora s-ar fi calculat accesoriile a căror punere în executare a fost solicitată în Dosarul nr. x/320/2014.
S-a subliniat faptul că, în condițiile în care creanța fiscală principală nu ar putea fi valorificată, iar acest fapt ar fi fost constatat cu autoritate de lucru judecat, ar fi inadmisibilă executarea accesoriilor calculate la creanța principală.
În atare situație, recurenta consideră că ar exista identitate de obiect între decizia a cărei revizuire s-a cerut și cele trei hotărâri invocate.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând motivat, în esență, respingerea recursului, ca „vădit nefondat”.
După ce i-au fost comunicate apărările intimatei, recurenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea acestora și învederând, în esență, că își menține cererea de recurs astfel cum a fost formulată și motivată.
Constatând că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății în cauză.
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, cu apărările intimatei, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor expune în continuare.
În speță, prin Decizia nr. 2497 din 8 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015, s-a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 433 din 27 august 2015, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă.
În mod nejustificat se susține de către recurentă că ar fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Se observă că argumentele dezvoltate de autoarea recursului în susținerea acestui motiv vizează încălcarea legii de drept substanțial, mai precis a condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, în cazul prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Ipoteza de nelegalitate expusă de parte nu se regăsește, însă, în considerentele hotărârii atacate.
În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Relativ la existența condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în cauză de A., în cadrul controlului exercitat pe calea recursului, se constată că secția a ll-a civilă a Înaltei Curți de Casație si Justiție, ca instanță de revizuire, a stabilit în mod just faptul că dosarele în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu au același obiect și cauză, neputându-se stabili, astfel, o încălcare a autorității de lucru judecat.
Astfel, cauza în care s-a pronunțat Decizia nr. 433/2015 a Tribunalului Mureș, a cărei revizuire s-a solicitat, a avut ca obiect o contestație la executarea silită a unor obligații fiscale accesorii.
Caracterul accesoriu al acestor obligații fiscale, ca și invocarea principiului accesorium sequitur principale, nu au relevanța atribuită de autoarea recursului, dat fiind faptul că hotărârile pretins potrivnice au vizat chestiuni cu totul diferite, respectiv: competența soluționării deschiderii procedurii insolvenței societății recurente (Decizia nr. 391/A/2014 a Curții de Apel Târgu Mureș); reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței (Decizia nr. 370/R/2015 a Tribunalului Mureș) și anularea unui aviz de ipotecă pentru punerea în executare a unui titlu executoriu și, implicit, a dreptului de ipotecă instituit prin acesta (Decizia nr. 413/2015 a Tribunalului Mureș).
În atare situație, se reține că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele de admisibilitate a căii de atac in discuție, prevăzute de textul legal invocat.
Analizarea aspectelor concrete menționate în cererea dedusă judecății relevă faptul că ceea ce semnalează în fapt recurenta - revizuentă sunt o pretinsă greșită aplicare a principiului accesorium sequitur principale, precum și o pretinsă depășire a limitelor sesizării referitoare la soluționarea unei contestații la executare silită, critici de fond ale soluției pronunțate, ce nu pot fi însă examinate și soluționate prin mijlocul procedural ales de parte.
Prin urmare, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, este conformă dispozițiilor legale incidente.
În raport cu considerentele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2497 din 8 decembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în Dosarul nr. x/1/2015.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 septembrie 2016.