Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 21 din 20 noiembrie 2001, Colegiul jurisdicțional Harghita a admis în parte actul de sesizare al Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Harghita, obligând în solidar pe pârâții O.A. și K.A. să plătească Direcției Silvice Miercurea Ciuc, suma totală de 569.160.513 lei, reprezentând majorări de întârziere la plata impozitului pe profit și vărsământului din profitul net, pagubă efectivă și a dobânzii de 35,01%, de la data de 19 iulie 2000, până la data recuperării integrale a pagubei efective. S-a constatat că Direcția Silvică Miercurea Ciuc a achitat bugetului de stat, suma de 11.400.000 lei, împreună cu majorările de întârziere aferente de 9.165.600 lei.
Totodată, instanța de fond a obligat în solidar, pe pârâții O.A. și K.K. să plătească Direcției Silvice Miercurea Ciuc, suma de 9.165.600 lei, reprezentând majorări de întârziere la plata impozitului pe profit, plus dobânda de 35,01% practicată de Banca Națională a României, calculată de la data de 19 iulie 2000, până la recuperarea pagubei efective.
Instanța a constatat că Direcția Silvică Miercurea Ciuc a achitat bugetului de stat, suma de 48.220.812 lei, reprezentând contravaloarea materialului lemnos confiscat, bugetului local Toplița, conform O.P. nr. 11 din 23 decembrie 1999 și a respins actul de sesizare cu privire la obligarea pârâților O.A. și K.K., la plata sumei de 58.043.574 lei reprezentând majorări de întârziere aferente sumei de 45.873.854 lei, reprezentând materialul lemnos confiscat.
Împotriva sentinței pronunțate au formulat recursuri jurisdicționale Regia Națională a Pădurilor, K.K., O.A. și K.A.
Prin decizia nr. 222 din 17 mai 2002, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, s-au admis recursurile formulate de Regia Națională a Pădurilor, K.K., O.A. și K.A.
S-a modificat sentința recurată, în sensul că s-a înlăturat obligarea pârâților O.A. și K.A., la plata sumei de 569.160.513 lei daune și dobânda de 35,01% calculată cu începere de la 19 iulie 2000, la achitarea debitului.
S-a înlăturat obligarea pârâților O.A. și K.K., la plata sumei de 9.165.600 lei și a dobânzii aferente de 35,01%, cu începere de la 19 iulie 2000, la achitarea sumei.
S-a dispus ridicarea măsurilor asiguratorii.
S-a înlăturat obligarea pârâților la plata a câte 300.000 lei cheltuieli judiciare, S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța astfel, secția jurisdicțională a avut în vedere:
Instanța de fond a reținut că recurenții au majorat fondul de rezervă, nelegal, în acest mod diminuând impozitul pe profit pentru anul 1998, culpa acestora constând în semnarea bilanțului contabil pe anul 1998 și a declarației de impozit pe profit, asumându-și în acest fel răspunderea pentru plata majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit și vărsământului din profitul net neachitat.
Cu privire la acest capăt al actului de sesizare s-a avut în vedere că cea care stabilește modul de raportare al veniturilor și cheltuielilor, este Regia Națională a Pădurilor, și nu Direcția Silvică, aceasta din urmă supunându-se dispozițiilor date de Regie, iar instanța de fond trebuia să analizeze dacă trebuiau introduse în cauză persoanele vinovate și raportat la funcțiile deținute de acestea, să analizeze competența Curții de Conturi în soluționarea cauzei.
Întrucât bilanțul și declarația de impunere s-au făcut de alte persoane, trebuia analizată situația în raport cu pârâți, dacă răspunderea le aparține.
La pct. 2 din actul de sesizare, instanța a reținut că suma de 30.000.000 lei nu trebuia trecută la „cheltuieli de exploatare”, deși reprezentând onorariu de expertiză, activitatea expertului se încadrează în „prestări servicii”.
Împotriva deciziei nr. 222 din 17 mai 2002 a formulat recurs Regia Națională a Pădurilor, criticând-o astfel:
Regia Națională a Pădurilor a formulat recurs jurisdicțional, pe motiv că instanța de fond, deși a constatat că sumele obținute din vânzarea materialului lemnos confiscat s-au virat de către Direcția Silvică Harghita, de două ori, o dată pe seama bugetului local Toplița și o dată pe seama bugetului de stat, nu a dispus nici obligarea la plata majorărilor de întârziere aferente, nici restituirea acestor majorări de la bugetul de stat.
Pe de altă parte, decizia nr. 222/2002 este nelegală și neîntemeiată, cu referire la admiterea recursului pârâților și modificarea sentinței instanței de fond, referitoare la pct. 1 și 2 din actul de sesizare al procurorului financiar.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Într-adevăr, în recursul jurisdicțional declarat de Regia Națională a Pădurilor împotriva sentinței civile nr. 21/2001, a Colegiului jurisdicțional Harghita, a arătat că deși s-a reținut prin sentință că sumele obținute din valorificarea materialului lemnos confiscat, s-au virat de Direcția Silvică Harghita, de două ori, nu s-a dispus obligarea pârâților la plata majorărilor de întârziere aferente și nici nu a dispus restituirea acestor majorări de la bugetul de stat.
Secția jurisdicțională, prin decizia nr. 222/2002, nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs invocat.
Cu referire la pct. 1 din actul de sesizare, prin decizia recurată se menționează că nu s-a elucidat problema răspunderii față de persoanele care au dispus raportarea și întocmirea bilanțului.
Avându-se în vedere aspectele de mai sus, se va admite recursul Regiei Naționale a Pădurilor, se va casa decizia nr. 222/2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională și sentința nr. 21/2001, a Colegiului jurisdicțional Harghita și se va trimite cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Bihor, secția de contencios administrativ, când se vor avea în vedere și celelalte motive invocate de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Regia Națională a Pădurilor împotriva deciziei nr. 222 din 17 mai 2002, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională.
Casează decizia nr. 222 din 17 mai 2002, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională și sentința nr. 21 din 20 noiembrie 2001, pronunțată de Colegiul jurisdicțional Harghita și trimite cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Bihor, secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.