Decizia nr. 54/2015
Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele;
La data de 11 decembrie 2014, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători recursul declarat de Inspecția Judiciară în contradictoriu cu intimatul A., prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, împotriva Hotărârii nr. 9/P din 1 octombrie 2014 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară.
În susținerea recursului, Inspecția Judiciară a invocat incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Autoarea recursului a susținut, în esență, că hotărârea instanței de disciplină este nelegală, fiind încălcate normele de drept material în ceea ce privește dispozițiile art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reținându-se, în mod eronat, că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare reglementate de prevederile legale menționate.
Consideră recurenta, că, în mod greșit, instanța de disciplină nu s-a pronunțat și cu privire la încălcarea de către procuror a măsurilor dispuse prin Adresa nr. 1612/III/13/2010, aceasta făcând referire și la măsurile dispuse prin Adresele nr. 1026/III/13 din 20 septembrie 2004, nr. 618/III din 24 mai 2005 și nr. 1704/II/13 din 26 septembrie 2008, emise de conducerea Secției judiciare penale, din care rezulta că pârâtul ar fi avut obligația de a informa conducerea secției nu numai cu privire la incidentul ivit în cursul judecății, cum s-a reținut, dar și cu privire la soluția pronunțată de instanță.
Sub aspectul laturii subiective a acestei abateri, titularul acțiunii disciplinare susține că, în mod greșit, instanța de disciplină a considerat că forma de vinovăție care caracterizează abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare este intenția, în condițiile în care nu există o distincție expresă a legiuitorului în acest sens.
În opinia recurentei, intimatul pârât a acționat cu intenția de a eluda dispozițiile procurorilor ierarhici superiori, fapt ce ar rezulta din probele administrate, inclusiv din declarațiile magistratului, care ar releva o gravă necunoaștere a dispozițiilor legale și regulamentare care stau la baza funcționării activității autorității respective.
Aceeași recurentă apreciază că forma de vinovăție constând în „culpa scuzabilă”, prin care Secția pentru procurori a reținut săvârșirea abaterii de către pârât, nu s-ar regăsi nici în lege nici în doctrină, iar, în ipoteza în care instanța de disciplină ar fi considerat că fapta s-ar fi săvârșit din culpă, erau întrunite, totuși, elementele constitutive ale abaterii invocate, gradul de vinovăție constituind unul dintre criteriile de individualizare a sancțiunii.
În concluzie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Inspecția Judiciară a solicitat admiterea recursului „astfel cum a fost formulat”.
Intimatul procuror A. nu a formulat întâmpinare.
Constatând că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin încheierea din data de 9 martie 2015, completul de filtru a admis în principiu recursul Inspecției Judiciare.
Analizând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor expune în continuare.
În speță, titularul acțiunii disciplinare critică hotărârea prin care Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară, a respins solicitarea sa de a se stabili săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către procurorul A. și de a se aplica o sancțiune disciplinară magistratului.
În cadrul cenzurii de legalitate exercitate ca instanță de control judiciar, Înalta Curte constată, însă, că, în mod corect, instanța de disciplină a reținut faptul că, în sarcina procurorului pârât, nu se poate stabili săvârșirea respectivei abateri.
Este de necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii răspund pentru abaterile de la serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.
Or, în raport cu dispozițiile art. 64 alin. (1) și cu cele ale art. 65 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectarea dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, reprezintă o îndatorire de serviciu.
Ca atare, neîndeplinirea acestei obligații ar putea, în condiții determinate, să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului disciplinar specific, stabilit prin statutul judecătorilor și procurorilor, dacă, în cauză, ar fi întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare.
În consecință, pentru admiterea acțiunii disciplinare, urma a se stabili, sub un prim aspect, în raport cu prevederile art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora nerespectarea dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, constituie abatere disciplinară, dacă, în speță, sunt întrunite respectivele condiții.
În acest sens, este de reținut că statutul disciplinar al judecătorului și procurorului, integrat statutului profesional al acestuia, precizează acest regim, în sensul concretizării abaterilor disciplinare, a laturii și obiectului acestora.
Această reglementare a regimului disciplinar nu privește, însă, condițiile angajării răspunderii disciplinare, așa încât aceste condiții și cauzele exoneratoare de răspundere rămân cele reglementate de dreptul comun.
Așadar, angajarea răspunderii disciplinare cere și în cazul magistraților, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv: obiectul, cu referire la relațiile sociale referitoare la justiție în acest caz; latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligație specifică; subiectul calificat și latura subiectivă, constând în vinovăție, producerea unui rezultat vătămător și nex cauzal.
Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.
În acest sens, omisiunea de a informa conducerea Secției judiciare penale, după participarea în ședința de judecată din data de 10 iunie 2013, a Tribunalului Călărași, secția penală, cu privire la cererea de revocare a obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul B. în Dosarul nr. x/116/2012, incident asupra căruia instanța a rămas în pronunțare, amânând cauza pe fond, înfrânge o obligație stabilită prin Ordinul nr. 21 din 19 mai 2013, cu modificările ulterioare, al procurorului general al Parchetului Național Anticorupție, structură în cadrul căreia activa procurorul A. la acea dată, așa încât aceasta poate fi examinată prin prisma dispozițiilor art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a stabili îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, urma a se examina și dacă fapta a fost săvârșită cu vinovăție, respectiv dacă se poate reține cumulativ existența factorului intelectiv și a celui volitiv.
Or, în mod corect, instanța de disciplină a stabilit că, sub aspectul laturii subiective, fapta procurorului pârât nu este de natură a-i atrage acestuia răspunderea disciplinară.
Astfel, faptul că, după terminarea ședinței de judecată a Tribunalului Călărași din 10 iunie 2013, intimatul procuror a revenit la sediul Biroului Teritorial Slobozia, fără să aștepte pronunțarea soluției instanței cu privire la incidentul ivit, în condițiile în care, o altă asemenea cerere formulată la termenul anterior fusese respinsă, iar situația de fapt nu se schimbase la termenul din 10 iunie 2013, confirmă pretinsa convingere a magistratului că instanța va respinge și această cerere; împrejurarea probată indubitabil că acesta a comunicat telefonic grefei termenul de judecată acordat, ca și faptul că, exceptând acest unic caz, activitatea profesională a intimatului în cadrul Biroului Teritorial Slobozia s-a bucurat numai de aprecieri pozitive, exprimate atât de către judecători din cadrul Tribunalului Ialomița și Călărași, cât și de către conducerea Secției judiciare penale, fac dovada inexistenței factorului intelectiv, ca element al vinovăției.
Mai mult, caracterul absolut izolat al acestei situații, grefat pe îndeplinirea cu conștiinciozitate a atribuțiilor de serviciu, dovedită în mod concordant de probele dosarului, în situația în care procurorul era aglomerat cu activitatea de finalizare a soluționării dosarelor de urmărire penală aflate în lucru, întrucât urma a fi numit prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița și era afectat și îngrijorat cu privire la simptomele pe care le prezenta soția sa, însărcinată în luna a șaptea, dovedesc și inexistența factorului volitiv; în lipsa acestuia, ca și a celui intelectiv, omisiunea reproșată intimatului neputând constitui abatere disciplinară.
Așadar, se constată că, în privința abaterii disciplinare invocate, acțiunea disciplinară a fost corect respinsă, ca urmare a atribuirii de relevanță juridică împrejurărilor probate necontestat, care înlătură caracterul de abatere disciplinară al faptei reproșate intimatului procuror și care, ca atare, înlătură, în mod legal, temeiul răspunderii sale disciplinare.
Pentru toate considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, se constată că este neîntemeiat motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că aspectele astfel reținute, ce relevă neîndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive, înlătură caracterul de abatere disciplinară al faptelor și, deci, atestă legalitatea înlăturării temeiului răspunderii disciplinare pentru abaterea disciplinară invocată.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară, împotriva Hotărârii nr. 9/P din 1 octombrie 2014, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 4 mai 2015.
Procesat de GGC - LM