Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 24 iunie 2003 și înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta U.A. a chemat în judecată Casa de Pensii a județului Cluj și a solicitat anularea hotărârii nr. 9525 din 16 aprilie 2003, să fie obligată pârâta a emite o nouă hotărâre prin care să i se recunoască și să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Reclamanta a susținut că părinții săi au fost obligați pe motive etnice să se refugieze, iar în perioada refugiului s-a născut, având, deci, calitatea și statutul refugiatului, astfel că în mod nelegal pârâta a refuzat recunoașterea drepturilor legale.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 937/2003 a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 9525 din 16 aprilie 2003 și a obligat pârâta să îi recunoască acesteia, statutul de refugiat, pe perioada 4 iulie 1943 - 6 martie 1945 și să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu 1 aprilie 2003.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că reclamanta s-a născut în data de 4 iulie 1943, că părinții acesteia au fost refugiați în Lipova, astfel că și reclamanta are această calitate și drepturi ce se acordă prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinței nr. 937 din 28 august 2003 a declarat recurs, pârâta, criticând hotărârea, ca fiind nelegală, instanța pronunțând hotărârea, cu aplicarea greșită a legii.
Recursul este nefondat.
Este stabilit conform actelor dosarului că părinții reclamantei au fost obligați să se refugieze în urma persecuțiilor etnice datorate ocupației hortyste din Cluj, în luna octombrie 1940, părăsindu-și astfel, domiciliul și mergând în localitatea Lipova. În această localitate, în timpul refugiului, a fost născută reclamanta, anume la data de 4 iulie 1943.
În conformitate cu prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, care a aprobat O.G. nr. 105/1999, cele din H.G. nr. 127/2002 și din Legea nr. 586/2002, beneficiază de prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Aceste drepturi compensatorii sunt acordate, ca o reparație pentru consecințele negative produse ca urmare a persecuțiilor exercitate împotriva cetățenilor români, pe motive etnice și ele se cuvin tuturor celor care îndeplinesc condițiile legii, indiferent de vârsta pe care au avut-o în perioada respectivă.
Excluderea de la beneficiul legii, a copiilor minori, strămutați o dată cu părinții lor sau născuți în perioada refugiului, reprezintă o discriminare negativă, care nu a fost în intenția și voința legiuitorului, în spiritul și scopul urmărit de aceste acte normative cu caracter reparator.
Așa fiind, în raport cu considerentele expuse, reclamanta are calitate de strămutat, iar sentința criticată se dovedește a fi legală, pe cale de consecință recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 937 din 28 august 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.