Decizia civilă nr. 92/2015
Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
La data de 11 martie 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători recursul declarat de A., în contradictoriu cu SC B. SA, Rovinari, împotriva Deciziei nr. 267 din 27 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.
În susținerea recursului, A. a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.
Fără a critica în mod explicit hotărârea atacată din perspectiva cazurilor de nelegalitate invocate, recurenta a susținut, sub un prim aspect, că a formulat cererea de revizuire la data de 12 decembrie 2014, dată când a intrat în posesia Deciziei nr. 2571/2014, pronunțată față de C., decizie invocată în motivarea cererii de revizuire.
În temeiul art. 186 C. proc. civ., recurenta a solicitat repunerea în termenul de revizuire, arătând că nu a putut intra în posesia deciziei menționate mai devreme, întrucât C. nu a fost în țară două luni și că înțelege să facă dovada acestui fapt cu declarația persoanei menționate.
A mai susținut partea că nu a avut cunoștință de decizia supusă revizuirii, întrucât nu i-ar fi fost comunicată.
Sub un alt aspect, recurenta a invocat o serie de critici în ceea ce privește hotărârea atacată, menționând aspecte de fapt și considerente de drept ce vizează fondul conflictului de muncă.
Recursul a fost comunicat intimatei SC B. SA, Rovinari, care și-a formulat apărarea într-un înscris denumit "răspuns la întâmpinare", prin care a solicitat motivat, în esență, respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat.
Constatând că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății în cauză.
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor expune în continuare.
În speță, prin hotărârea atacată pe calea recursului, secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A., în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ.
Sub un prim aspect, se constată că, în mod nejustificat, se susține de către recurentă că ar fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Cu toate că recurenta nu a invocat în mod expres care dintre ipotezele reglementate de textul legal indicat este vizată prin motivul de recurs formulat din această perspectivă, examinând modul în care instanța de revizuire a analizat circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 425 C. proc. civ., astfel încât nu se poate reține o nemotivare a acesteia.
Chiar și eventualele ipoteze privind motivarea contradictorie sau străină cauzei sunt contrazise de conținutul hotărârii Secției I civile a Înaltei Curții de Casație și Justiție, în care se regăsesc considerentele de fapt și de drept care susțin soluția instanței, cu referire la caracterul definitiv, chiar de la pronunțare, al hotărârii atacate cu revizuire; la data formulării cererii de revizuire; precum și la dispozițiile legale ce reglementează termenul de exercitare a acestei căi de retractare, argumentarea fiind logică și coerentă, precum și în acord cu normele legale incidente.
Ca urmare, se constată că nu este incident cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permițând verificarea conformității hotărârii atacate cu legea.
Nu este întrunită nici ipoteza de recurs prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Rațiunea reglementării cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat.
În speță, acest principiu nu este însă încălcat, având în vedere că recurenta nu a dovedit faptul că, relativ la termenul formulare a cererii sale de revizuire împotriva Deciziei nr. 3768/2014 a Curții de Apel Craiova, s-ar fi pronunțat vreo soluție contrară, a cărei autoritate de lucru judecat să fi fost încălcată de Secția I civilă a Înaltei Curții de Casație și Justiție.
În atare situație, se reține că nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat.
Verificând susținerile invocate de recurentă relativ la cauzele care ar fi determinat depășirea termenului legal de formulare a cererii de revizuire în discuție, Înalta Curte constată că acestea vizează cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin (1) pct. 8 C. proc. civ.
Respectivele susțineri nu au, însă, semnificația acordată de autoarea recursului și nu sunt de natură a atrage admiterea acestei căi de atac.
Cererea de revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 și următoarele C. proc. civ., trebuie să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincțiile prevăzute în art. 511 C. proc. civ.
În speță, cererea de revizuire a fost fundamentată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., caz în care, potrivit art. 511 alin (1) pct. 8 din codul menționat, revizuirea se poate exercita în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în cazul de față, de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4, coroborat cu alin. (2) teza finală C. proc. civ., respectiv de la 15 octombrie 2014.
Întrucât textul de lege prevede expres că termenul de o lună are în vedere data pronunțării ultimei hotărâri, nu are relevanță din perspectiva examinată faptul sau data comunicării respectivei hotărâri.
Având în vedere natura imperativă a termenului fix, prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., instanța de revizuire a sancționat nerespectarea acestuia cu decăderea.
Dată fiind depășirea termenului de declarare a revizuirii, recurenta revizuentă a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 186 C. proc. civ., repunerea în termenul de exercitare a căii de atac.
Pentru evitarea, în condițiile legii, a sancțiunii decăderii, textul invocat prevede remediul repunerii în termenul procedural, anume, în cazul în care partea, împotriva căreia curge acel termen, dovedește că întârzierea se datorează unor motive justificate, cererea de repunere în termen trebuind ea însăși să fie formulată în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Autoarea recursului justifică incidența instituției repunerii în termen prin faptul imposibilității intrării până la data de 12 decembrie 2014, în posesia Deciziei nr. 2571/2014 a Curții de Apel Craiova, pronunțată la data de 17 iunie 2014, întrucât persoana căreia îi era destinată acea decizie, C. "nu a fost în țară aproximativ două luni", până la începutul lunii decembrie.
Analizând această cerere și motivul invocat ca pretins temeinic justificat, prin raportare la înscrisul depus în susținere, respectiv la declarația numitei C., Înalta Curte apreciază că solicitarea de repunere în termen este neîntemeiată.
Sintagma "motive temeinic justificate" din art. 186 C. proc. civ. presupune indicarea și dovedirea de către parte a unor motive ce exclud culpa sa.
Or, de la data rămânerii definitive a ultimei Decizii a Curții de Apel Craiova nr. 3768/2014, respectiv de la 15 octombrie 2014 (când a început să curgă termenul de o lună pentru revizuire) și până la data de 3 noiembrie 2014, când, conform declarației pe proprie răspundere, depusă la dosarul de recurs, C. a plecat în concediu, recurenta avea posibilitatea de a promova calea de atac a revizuirii în termenul legal, astfel că cererea de repunere în termen nu este justificată, culpa pentru pasivitate aparținându-i acesteia în întregime.
În raport cu considerentele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile recurentei formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A., împotriva Deciziei nr. 267 din 27 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2014.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie 2015.
Procesat de GGC - NN