Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, înregistrat sub nr. 3488/2001, reclamanta SC C. S.A. Chiscadaga a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara – Deva, solicitând în contradictoriu cu acestea, să se dispună anularea deciziei nr. 809 emisă la 30 mai 2001 și a procesului-verbal nr. 13994 din 20 decembrie 2000, prin care au fost stabilite în sarcina sa, obligații fiscale în cuantum de 2.255.295.868 lei, reprezentând impozit pe profit cu majorări de întârziere aferente, T.V.A., și majorări de întârziere aferente T.V.A. și majorări de întârziere pe venit realizate de persoane juridice nerezidente.
În motivarea acțiunii s-a precizat că actele emise în faza administrativ-jurisdicțională sunt nelegale, fiind date cu aplicarea greșită a O.G. nr. 70/1994, O.G. nr. 11/1996, O.U.G. nr. 217/1999.
În legătură cu suma de 64.322.629 lei reprezentând impozit aferent veniturilor realizate de persoanele nerezidente, 64.322.029 penalități de întârziere și 89.231.091 reprezentând majorări de întârziere pentru neplata în termen, s-a susținut de către reclamantă că întrucât a achitat atât impozitul suplimentar, cât și penalitățile la nivelul actului de control, trebuia să se aplice O.U.G. nr. 163/2000, art. 4 și 7, potrivit căruia majorările de întârziere se scutesc dacă debitele restante se achită până la 31 octombrie 2000, așa cum a și procedat.
În ce privește suma de 704.080 lei reprezentând majorări de întârziere pentru neplata T.V.A. – ului aferent depășirii cheltuielilor de protocol, reclamanta a susținut că, de asemenea, se aplică același act normativ, deoarece a achitat în timpul controlului, suma de 78.231.091 lei.
Aceleași susțineri au fost făcute și în ceea ce privește majorările de întârziere aferente impozitului pe profit, motivat pe faptul că a achitat în timpul controlului, suma de 113.117.596 lei.
În legătură cu plata impozitului pe profit în sumă de 567.410.417 lei determinat prin deducerea cheltuielilor de consultanță, majorărilor de întârziere aferente de 5.106.794 lei și T.V.A. aferent cheltuielilor de consultanță în sumă de 440.068.500 lei, reclamanta a susținut că sumele achitate în baza contractului de asistență în management, încheiat la 1 august 2000 cu SC H.Z. SRL, constituie o cheltuială nedeductibilă astfel că nu datorează impozit pe profit suplimentar, T.V.A. – ul și majorări de întârziere la plata T.V.A. calculate de organele de control.
În același sens s-a susținut că a dovedit cu contractul scris, natura serviciilor, timpul petrecut și tarifele practicate, activitatea de consultanță și că interpretarea făcută de organele de control contravin O.G. nr. 70/1994 și O.G. nr. 217/1999.
De asemenea s-a mai precizat că nu datorează impozitul pe profit suplimentar și majorări de întârziere, precum și T.V.A. - ul suplimentar pentru cheltuielile cu comisioanele, deoarece au fost dovedite cu documente justificative, iar realizarea furnizării serviciilor de către comisionar s-a dovedit prin însăși realizarea tranzacției.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința civilă nr. 211 pronunțată la 11 decembrie 2002, a respins acțiunea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a fost verificată în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2000.
Potrivit art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 163/2000, pentru diminuarea arieratelor, pentru a beneficia de prevederile acesteia, debitorii persoane juridice aveau obligația să depună în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia, la organele fiscale, situația majorărilor de întârziere calculate și neplătite pe feluri de impozite taxe sau alte venituri la bugetul statului.
Controlul efectuat nu s-a referit la împrejurarea dacă reclamanta beneficiază de facilitățile instituite de acest act normativ, ci la obligațiile fiscale pe care le datorează bugetului de stat, pentru perioada verificată și în atare situație, instanța a reținut că în mod corect Ministerul Finanțelor Publice i-a respins contestația reclamantei, ca lipsită de obiect, în ceea ce privește scutirea de plata majorărilor de întârziere aferente impozitului pe venitul persoanelor nerezidente, a majorărilor de întârziere calculate la diferența de T.V.A. aferentă depășirii cheltuielilor de protocol, precum și a majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit, toate aceste sume fiind achitate în timpul controlului.
Curtea a mai constatat că reclamanta nu a contestat debitele care au generat majorările de întârziere și nici modul de calcul al acestor majorări, aceasta a susținut doar că întrucât au fost achitate aceste debite până la 31 octombrie 2000, ea beneficiază de facilitățile prevederilor O.G. nr. 163/2000.
Pentru a beneficia, însă, de aceste prevederi, instanța a reținut că reclamanta nu a depus în termenul de 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, situația majorărilor și nici nu a solicitat organelor de control să verifice dacă beneficiază de aceste facilități.
În ce privește suma de 1.122.784.425 lei, impozitul pe profit suplimentar și majorările de întârziere aferente în sumă de 113.943.907, referitoare la cheltuielile de consultanță, instanța a reținut că potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 402/2002, pentru aprobarea instrucțiunilor privind metodologia de calcul a impozitului pe profit, se au în vedere la calcul, numai cheltuielile care concură direct la realizarea veniturilor și care se regăsesc în costul produselor și serviciilor în limitele prevăzute de legislația în vigoare.
În speță, instanța a reținut că activitățile de consultanță acordate către SC H.Z. SRL București nu au avut legătură cu producția de ciment, var, etc. obținută de reclamantă, iar cheltuielile efectuate nu au fost aferente veniturilor realizate, toate aceste cheltuieli fiind deductibile.
Pentru T.V.A. - ul aferent cheltuielilor de consultanță și majorările de întârziere, instanța a arătat că acestea au fost corect calculate conform prevederilor art. 18, 19, 20 și 21 din O.G. nr. 17/2000 și respectiv, H.G. nr. 401/2000, reținând că acestea nu s-au reflectat în cheltuielile de producție, de investiție sau după caz de circulație, pentru a fi deductibile.
Pentru cheltuielile cu comisioanele facturate de L.B. România SA, în valoare de 2.267.107.794, instanța a reținut că nu au fost justificate cu documente legale, din care să rezulte claritatea serviciilor, operațiunilor la care se referă, confirmări din partea beneficiarilor privind realitatea acestora, încălcându-se astfel prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1991.
Referitor la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanța a reținut că nu a fost luat în considerare, întrucât concluziile acestuia nu s-au bazat pe acte depuse de societatea reclamantă și nu sunt justificate din punct de vedere legal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC C. SA, invocând nelegalitatea acesteia.
În motivarea recursului s-a susținut că instanța de fond greșit nu a luat în considerare raportul de expertiză efectuat în cauză, că nu a precizat ce acte justificative nu au fost depuse și ce acte normative au fost încălcate.
Criticile formulate s-au axat în concret pe apărările susținute în legătură cu scutirea de plată a majorărilor de întârziere, cu privire la cheltuielile de consultanță greșit reținute ca fiind deductibile și cele referitoare la comisioanele facturate de L.B. România.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele dosarului, urmează să constate că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, este legală și temeinică.
Referitor la raportul de expertiză efectuat în cauză, Curtea urmează să rețină că în final problemele ce s-au pus în discuție, au fost legate de respectarea prevederilor legale referitoare la acordarea facilităților instituite de O.U.G. 163/2000 și că neîndeplinirea acestora au determinat neluarea în considerare a acestei probe.
Se constată că în mod justificat instanța de fond nu a dat eficiență juridică acestei probe, de vreme ce controlul efectuat și actele dispuse în acest sens s-au referit la obligațiile fiscale datorate de recurentă la bugetul de stat în perioada verificată, 1 ianuarie - 30 septembrie 2000.
Recurenta-intimată nu s-a conformat prevederilor art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 163/2000, de a depune situația majorărilor de întârziere calculate și neplătite pe facturi de impozite, motiv pentru care, în mod justificat Ministerul de Finanțe a respins contestația, ca fiind lipsită de obiect pentru plata majorărilor de întârziere nerezidente (89.344.132 lei), aferente T.V.A., pentru depășirea cheltuielilor de protocol (704.080 lei), aferentă impozitului pe profit (2.970.540 lei), sume achitate în timpul controlului.
În ce privește critica referitoare la impozitul pe profit, în sumă de 567.410.417 lei, aferentă cheltuielilor de consultanță, instanța de fond a aplicat corect art. 4 din O.U.G. nr. 217/1999, iar în conformitate cu art. 19 din O.G. nr. 70/1994, republicată și art. 13 din O.G. nr. 11/1996, au fost calculate majorările de întârziere.
Și critica referitoare la impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu comisioane, în sumă de 555.374.008 lei, este nefondată, recurentul nedepunând actele justificative din punctul de vedere a legii contabilității.
Nefiind considerate cheltuieli deductibile, nici T.V.A. - ul aferent acestora în sumă de 870.841.872, nu a putut fi dedus de instanță din obligația de plată.
Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează ca în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC C. SA Deva, comuna Chiscădaga, împotriva sentinței civile nr. 211 din 11 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2004.