Decizia penală nr. 169/2016
Asupra apelului de față
Din actele și lucrările dosarului reține următoarele:
A. Judecata pe fondul cauzei
I. Prin Sentința penală nr. 1017 din 24 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 2531 C. pen. anterior, cu referire la art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 374 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.
A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 861 C. pen. anterior, cu referire la art. 5 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 862 C. pen. anterior.
A făcut aplicarea art. 863 C. pen. anterior cu referire la art. 5 C. pen., în sensul că pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani;
b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 864 C. pen. anterior.
În baza art. 359 C. proc. pen. anterior a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 864 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, cu referire la art. 5 C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
A obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 50 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
II. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul emis la 13 septembrie 2013 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a pus în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen.
Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului B. sub aspectul complicității la infracțiunea de conflict de interese prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2531 C. pen., apreciindu-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Ca atare, inculpatului i s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ, constând într-o amendă în cuantum de 1.000 RON.
Actul de sesizare reține, în fapt, că la data de 23 septembrie 2011, în temeiul art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin Raportul de Evaluare nr. 102.971/G/II din 19 septembrie 2011, în vederea efectuării de cercetări față de inculpat sub aspectul infracțiunii de conflict de interese, prevăzute de art. 2531 C. pen. anterior.
Raportul de evaluare arată că la data de 16 noiembrie 2010, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, cu privire la faptul că inculpatul A., în îndeplinirea demnității de deputat în Parlamentul României, s-a aflat într-un conflict de interese, în sensul că l-a angajat pe fiul său, învinuitul B., în cadrul Biroului parlamentar deținut în Circumscripția electorală nr. 7 Botoșani.
Prin rezoluția din data de 25 iulie 2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul A., apreciindu-se că "nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii."
Ulterior, prin ordonanța din data de 23 ianuarie 2013 a Prim-adjunctului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus "infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse în Dosarul nr. x/P/2011 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică și trimiterea dosarului aceluiași organ de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor", reținându-se, în esență, că "argumentele invocate ca temei al soluției sunt în contradicție cu prevederile legale relevante, iar actele premergătoare efectuate până în prezent nu susțin concluzia incidenței art. 10 lit. d) C. proc. pen.".
Astfel, prin rezoluția din data de 27 martie 2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de A. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior și, respectiv, față de B., pentru complicitate la infracțiunea de conflict de interese prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 2531 C. pen. anterior.
S-a stabilit că inculpatul A. a îndeplinit funcția de deputat în Parlamentul României în legislatura 2008 - 2012, începând cu data de 19 decembrie 2008, potrivit Hotărârii Camerei Deputaților nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși la data de 30 noiembrie 2008. Acesta a solicitat, în temeiul art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, printr-o cerere (nedatată) încadrarea în muncă a fiului său, învinuitul B. "în funcția de consilier, cu salariu de 2.522 lei, pe perioada 1 iunie 2009 - sfârșit de mandat". Astfel, la data de 1 iunie 2009, între Parlamentul României - Camera Deputaților (reprezentată legal prin Secretarul general, în calitate de angajator) și învinuitul B. (în calitate de salariat) s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 4842, având ca obiect "prestarea muncii de către salariat în condițiile fișei postului și salarizarea acestuia de către angajator, conform muncii prestate". Se prevedea că învinuitul B. urma să îndeplinească funcția de consilier.
În ceea ce privește durata actului juridic, aceasta a fost cea specificată în cerere, iar cu privire la drepturile salariale, s-a stipulat că "salariul de bază brut lunar corespunzător funcției de execuție este de 2.522 lei", la care se adăuga un spor de 5% pentru vechime în muncă.
Contractul a fost avizat de inculpatul A. și a încetat la data de 1 octombrie 2011, în temeiul art. 55 lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în urma cererii formulate de către învinuitul B. și a emiterii Ordinului nr. 1169 din data de 23 septembrie 2011 de către Secretarul General al Camerei Deputaților.
Veniturile totale obținute de către învinuitul B. în baza contractului individual de muncă nr. 4842 din data de 1 iunie 200 au fost, în perioada iunie 2009 - septembrie 2011, în cuantum net de 48.118 RON.
Rechizitoriul precizează că în conformitate cu art. 38 ("Birourile parlamentare ale deputaților și senatorilor") din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (atât în forma în vigoare la data comiterii infracțiunii de conflict de interese, cât și de lege lata), în scopul exercitării mandatului în circumscripțiile electorale, deputații și senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaților și, respectiv, al Senatului, echivalentă cu o indemnizație și jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului (alin. (1)). Se arată că, în limitele sumei sus-menționate, deputații și senatorii pot organiza, separat sau prin asociere, birouri parlamentare, ca regulă, în circumscripțiile electorale în care au fost aleși (alin. 2). Se mai precizează că drepturile bănești ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaților și senatorilor se asigură din sumele forfetare alocate deputaților și senatorilor.
Potrivit rechizitoriului, la data comiterii infracțiunii, angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor se făcea prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, încadrarea salariaților se făcea prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaților sau al Senatului, după caz, la propunerea deputaților sau a senatorilor în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheia între deputații sau senatorii în cauză și persoana fizică (alin. 6).
S-a constatat că în forma actuală a alineatului 11 al art. 38 din Legea nr. 96/2006 este prevăzută, în mod expres, interdicția ca membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea să poată fi angajați la respectivul birou parlamentar.
În cursul urmăririi penale, martorul C. a declarat că învinuitul B. s-a ocupat de campania electorală din anul 2008 a tatălui său, inculpatul A. și că, până în anul 2012 a desfășurat efectiv activități în cadrul Biroului Parlamentar. În acest sens, martorul a arătat că l-a văzut pe învinuitul B. în repetate rânduri, în sediul Biroului parlamentar, discutând cu diverse persoane.
De asemenea, martorul D. a precizat că în perioada 2010 - 2011, învinuitul B. și-a desfășurat activitatea în calitate de consilier în cadrul Biroului parlamentar din Circumscripția electorală nr. 7 Botoșani, arătând că îl vedea pe învinuitul B. aproape zilnic, întrucât în același imobil se afla și sediul organizației de partid al cărei președinte era martorul.
Audiat de către organul de urmărire penală, martorul E. a declarat că știe că învinuitul B. s-a ocupat de campania electorală a tatălui său pentru alegerile din anul 2008. A arătat că era angajatul unei societăți comerciale care avea sediul la același etaj din imobilul în care se afla și Biroul parlamentar din Circumscripția electorală nr. 7 Botoșani și că în perioada 2009 - 2011 l-a văzut pe învinuitul B. în repetate rânduri, însă nu a putut preciza ce activități desfășura acesta din urmă.
Învinuitul B. a declarat că "eu nu mă consider vinovat de săvârșirea infracțiunii, întrucât nu am considerat niciodată că tatăl meu s-ar fi aflat într-un conflict de interese, dat fiind faptul că eu fusesem angajat de Camera Deputaților și, nicidecum de către tatăl meu". Pe de altă parte, învinuitul a susținut că nu mai reține dacă a observat semnătura tatălui său în dreptul rubricii "Avizat" de pe contractul individual de muncă. A precizat că și-a desfășurat efectiv activitățile aferente postului de consilier, muncind câte 8 ore zilnic în cadrul biroului teritorial, iar suma de 48.118 RON, încasată în baza contractului, a folosit-o integral pentru nevoile familiei sale, întrucât soția sa nu lucra, iar la data de 15 martie 2011 li s-a născut primul copil.
Inculpatul A. a recunoscut că a completat și semnat cererea de încadrare în muncă pe durată determinată pentru fiul său, B. și că a avizat contractul individual de muncă din data de 1 iunie 2009, arătând însă că nu el l-a angajat pe fiul său, ci Secretariatul Camerei Deputaților. În apărarea sa, inculpatul a susținut și că, deși a îndeplinit funcția de parlamentar, nu se consideră funcționar public, ci este "ales al poporului în Parlamentul României" și, în consecință, nu se consideră vinovat de comiterea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior.
De asemenea, învinuitul A. a susținut că "angajarea fiului meu și desfășurarea de către acesta a activității de consilier în cadrul biroului parlamentar nu se referă la activitatea strictă a parlamentarului, ci ține de desfășurarea acesteia în cele mai bune condiții". A arătat că nu a beneficiat de nicio sumă din totalul de 48.118 RON, toți banii fiind încasați de fiul său, B., care este căsătorit și are 2 copii minori.
Prin rechizitoriu s-a constatat că susținerea inculpatului A. privind lipsa calității sale de subiect activ al infracțiunii de conflict de interese este neîntemeiată.
Rechizitoriul precizează că Parlamentul României este o autoritate publică, în sensul prevăzut de art. 145 C. pen. anterior, iar inculpatul A. a îndeplinit în cadrul acesteia, în legislatura 2008 - 2012, demnitatea de deputat, fiind retribuit.
S-a considerat că art. 147 C. pen. anterior este incident în cauză și pentru că textul de lege nu distinge cu privire la modul în care a fost învestit funcționarul public (deputații și senatorii fiind reprezentanți aleși ai poporului român, prin care acesta își exercită suveranitatea, în condițiile prevăzute de Constituție și de legile țării). Faptul că, de lege lata, art. 38 alin. (1)1 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor prevede, în mod expres interdicția ca membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea să poată fi angajați la respectivul birou parlamentar, nu a fost considerat a însemna că inexistența acestei interdicții la momentul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese nu ar atrage aplicabilitatea art. 2531 C. pen. anterior, ci faptul că, în prezent, prin textul alin. (11) din art. 38 al actului normativ arătat, se încearcă prevenirea unor astfel de conduite de favorizare din partea subiectului activ al infracțiunii.
Persoana vătămată Parlamentul României - Camera Deputaților a comunicat că "nu a înregistrat niciun prejudiciu în evidențele contabile în sarcina învinuiților A. și B. (...)".
Situația de fapt menționată în actul de sesizare se susține cu următoarele mijloace de probă: raportul de evaluare din data de 19 septembrie 2011 al Agenției de Integritate și actele anexe; procesul-verbal de consemnare a efectuării unor acte premergătoare; comunicarea nr. 51/920 din data de 7 martie 2012 a Parlamentului României - Camera Deputaților; comunicarea din data de 1 martie 2012 a Parlamentului României - Camera Deputaților, Direcția Resurse Umane; fișa circuitului de avizare a documentelor; contractul individual de muncă din data de 1 iunie 2009; cererea de încadrare în muncă pe durată determinată formulată de către inculpatul A.; ordinul din data de 26 octombrie 2010 al Secretarului General al Camerei Deputaților privind trecerea într-o tranșă superioară de vechime în muncă a învinuitului B.; lista nr. 60/282 din data de 22 octombrie 2010 a salariaților cărora urma să li se modifice sporul de vechime în muncă la data de 1 noiembrie 2010; cererea olografă formulată de către învinuitul B. de încetare a contractului de muncă, începând cu data de 1 octombrie 2011; ordinul nr. 1169 din data de 23 septembrie 2011 al Secretarului General al Camerei Deputaților privind încetarea, la data de 1 octombrie 2011, a contractului individual de muncă din data de 1 iunie 2009 al învinuitului B.; comunicarea din data de 24 mai 2013 a Parlamentului României - Camera Deputaților; comunicarea din data de 13 iunie 2013 a Parlamentului României - Camera Deputaților; înscrisuri; comunicarea din data de 29 februarie 2012 a Parlamentului României - Camera Deputaților, Direcția de Salarizare privind situația veniturilor nete lunare obținute de către învinuitul B. în perioada 1 iunie 2009 - 1 octombrie 2011; comunicarea din data de 18 iunie 2013 a Primăriei Orașului Darabani, jud. Botoșani; declarația martorului C.; declarația martorului D.; declarația martorului E.; declarațiile învinuitului B.; declarațiile inculpatului A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 18 septembrie 2013 sub nr. x/1/2013, fiind repartizată aleatoriu, inițial la data de 24 februarie 2014, Completului 1.
Potrivit Notei de la 28 ianuarie 2013 aflată la dosarul de fond, în baza Hotărârii de Colegiu nr. 24 din 5 decembrie 2013 a fost aprobată solicitarea Secției Penale nr. 323 din 25 noiembrie 2013 de efectuare a unei noi repartizări aleatorii a Dosarului de fond nr. x/1/2013, în respectarea dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, Cauza a fost repartizată aleatoriu, fiind stabilit termen de judecată la data de 29 mai 2014 la Completul 9.
Ca atare, prin rezoluția președintelui de complet, la data de 7 februarie 2014, în conformitate cu art. 353 alin. (10) teza a II-a C. proc. pen., a fost preschimbat termenul de judecată stabilit aleatoriu de la 29 mai 2014, la 3 aprilie 2014.
La termenul de judecată de la 3 aprilie 2014, prima instanță, din oficiu, a pus în discuția părților trimiterea cauzei la judecătorul de cameră preliminară, conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 255/2013, în raport cu situația concretă din cauză, respectiv împrejurarea că nu s-a început cercetarea judecătorească.
În considerentele Încheierii nr. 473 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2013, în ședința de cameră de consiliu, de către judecătorul de cameră preliminară la data de 19 mai 2014, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 345 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, excepția de neregularitate a actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului din 13 septembrie 2013 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în Dosarul nr. x/P/2011, privind pe inculpatul A.
Totodată, s-a constatat legalitatea rechizitoriului din 13 septembrie 2013 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în Dosarul nr. x/P/2011 (înregistrat sub numărul de Dosar nr. x/1/2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție) prin care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în cauza menționată.
Ca atare, s-a dispus începerea judecății privind pe inculpatul A.
Încheierea mai sus menționată a rămas definitivă, fiind stabilit termen în ședință publică, pe rolul instanței, la data de 24 noiembrie 2014.
La dosarul cauzei a fost depusă adresa din 17 noiembrie 2014 emisă de Secretarul general al Camerei Deputaților, înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți sub nr. 37499 din 19 noiembrie 2014, aflată la dosar fond, în care s-a menționat că în legislatura 2008 - 2012, deputatul A. a primit lunar, conform prevederilor art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, suma forfetară destinată organizării și funcționării biroului parlamentar din circumscripția sa electorală.
S-a arătat că suma forfetară primită a fost justificată în fiecare lună, prin întocmirea de către deputat a decontului de cheltuieli, care a respectat prevederile cuprinse în Normele privind utilizarea și justificarea sumei forfetare, aprobate prin Hotărârea nr. 1 din 30 mai 2006 a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, publicată în M. Of. nr. 498/8.06.2006.
Pe cale de consecință, prin adresa menționată s-a învederat instanței că în evidențele contabile ale instituției nu a fost înregistrat vreun prejudiciu și, ca urmare, Parlamentul României - Camera Deputaților nu s-a putut constitui parte civilă în cauza penală care face obiectul Dosarului nr. x/1/2013 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Totodată, la dosarul cauzei a fost depusă o cerere formulată de inculpatul A., înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți sub nr. 37814 la 21 noiembrie 2014, aflată la dosarul de fond, prin care inculpatul a învederat, în temeiul dispozițiilor art. 374 alin. (4) C. proc. pen., că recunoaște în totalitate săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior, pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți.
În consecință, având în vedere îndeplinirea condiției prevăzută de dispozițiile art. 374 alin. (4) privind recunoașterea totală a faptei reținută în sarcina inculpatului, acesta a solicitat admiterea cererii formulate, urmând ca prima instanță să dispună condamnarea sa la o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege (redus cu o treime), având în vedere și faptul că în sarcina inculpatului a fost reținută o singură faptă, că acesta este la primul contact cu legea penală, nefiind niciodată cercetat sau judecat pentru alte fapte penale, că fiul său B., a lucrat efectiv în cadrul Biroului parlamentar deținut în Circumscripția electorală nr. 7 Botoșani, desfășurând activități specifice postului de consilier, că este cunoscut ca o persoană onestă, cu respect față de lege, cu o bună reputație de parlamentar și om politic și are o familie organizată, având copii și nepoți.
Audiat de către instanță după citirea actului de sesizare, în temeiul art. 374 alin. (4) cu referire la art. 375 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul A. a arătat că își menține cererea de a fi judecat exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate, recunoscând învinuirea care i-a fost adusă prin actul de sesizare, precizată în ședință publică și că este de acord să fie judecat potrivit probelor administrate în cursul urmăririi penale, neavând de făcut niciun fel de obiecții cu privire la încadrarea juridică formulată de procuror prin rechizitoriu și menținând declarațiile date în cursul urmăririi penale.
Declarația inculpatului a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei după citire și semnare.
Examinând ansamblul materialului probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât și faza cercetării judecătorești, în primă instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a stabilit, în fapt, că la data de 23 septembrie 2011, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, prin raportul de evaluare din 19 septembrie 2011, în vederea efectuării de cercetări față de inculpatul A. sub aspectul infracțiunii de conflict de interese, prev. de art. 2531 C. pen. anterior. În cuprinsul raportului de evaluare se arată că, la data de 16 noiembrie 2010, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 cu privire la faptul că inculpatul A., în îndeplinirea demnității de deputat în Parlamentul României, s-a aflat într-un conflict de interese, în sensul că l-a angajat pe fiul său, numitul B., în cadrul Biroului parlamentar deținut în Circumscripția electorală nr 7 Botoșani.
Prin rezoluția din data de 25 iulie 2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul A., apreciindu-se că "nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii."
Ulterior, prin ordonanța din data de 23 ianuarie 2013 a Prim-adjunctului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus "infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse în Dosarul nr. x/P/2011 al secției de urmărire penală și criminalistică și trimiterea dosarului aceluiași organ de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor" reținându-se, în esență, că "argumentele invocate ca temei al soluției sunt în contradicție cu prevederile legale relevante, iar actele premergătoare efectuate până în prezent nu susțin concluzia incidenței art. 10 lit. d) C. proc. pen.".
Prin rezoluția din data de 27 martie 2013, s-a dispus începerea urmăririi penale față de A., pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzut de art. 2531 C. pen. anterior, respectiv, față de B. pentru complicitate la infracțiunea de conflict de interese, prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 2531 din același cod.
S-a reținut că inculpatul A. a îndeplinit funcția de deputat în Parlamentul României în legislatura 2008 - 2012, începând cu data de 19 decembrie 2008, potrivit Hotărârii Camerei Deputaților nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși la data de 30 noiembrie 2008.
Totodată, s-a precizat că inculpatul A. a solicitat, în temeiul art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, printr-o cerere (nedatată) încadrarea în muncă a fiului său, numitul B., "în funcția de consilier, cu salariu de 2.522 lei, pe perioada 1 iunie 2009 - sfârșit de mandat".
Prima instanță a stabilit că la data de 1 iunie 2009, între Parlamentul României - Camera Deputaților (reprezentată legal prin Secretarul general, în calitate de angajator) și numitul B. (în calitate de salariat) s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 4842, având ca obiect "prestarea muncii de către salariat în condițiile fișei postului și salarizarea acestuia de către angajator, conform muncii prestate", în care se prevedea că numitul B. urma să îndeplinească funcția de consilier.
Durata actului juridic a fost cea specificată în cerere, iar cu privire la drepturile salariale, s-a stipulat că "salariul de bază brut lunar corespunzător funcției de execuție este de 2.522 lei" la care se adăuga un spor de 5% pentru vechime în muncă.
Contractul a fost avizat de inculpatul A. și a încetat la data de 1 octombrie 2011, în temeiul art. 55 lit. b) din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, în urma cererii formulate de către numitul B. și a emiterii Ordinului nr. 1169 din data de 23 septembrie 2011 de către Secretarul General al Camerei Deputaților.
Veniturile obținute de către numitul B. în baza contractului individual de muncă din data de 1 iunie 2009, în perioada iunie 2009 - septembrie 2011 au fost, în cuantum net, de 48.118 RON.
Prima instanță a arătat că, potrivit art. 38 "Birourile parlamentare ale deputaților și senatorilor" din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (atât în forma în vigoare la data comiterii infracțiunii de conflict de interese, cât și de lege lata), în scopul exercitării mandatului în circumscripțiile electorale, deputații și senatorii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaților și, respectiv, al Senatului, echivalentă cu o indemnizație și jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului (alin. 1). În limitele sumei sus-menționate, deputații și senatorii pot organiza, separat sau prin asociere, birouri parlamentare, ca regulă, în circumscripțiile electorale în care au fost aleși (alin. 2). În ceea ce privește drepturile bănești ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaților și senatorilor se asigură din sumele forfetare alocate deputaților și senatorilor.
Instanța de fond a precizat că la data comiterii infracțiunii, angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor se făcea prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată sau a unui contract civil. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe durată determinată, încadrarea salariaților se făcea prin ordin al Secretarului General al Camerei Deputaților sau al Senatului, după caz, la propunerea deputaților sau a senatorilor în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta se încheia între deputații sau senatorii în cauză și persoana fizică (alin. 6).
S-a constatat că, în alineatul 11 al art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor este prevăzută în mod expres interdicția ca membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea să nu poată fi angajați la respectivul birou parlamentar.
Prima instanță a făcut referire la cele declarate, în cursul urmăririi penale, de martorii C., D., E. și B., precum și de către inculpatul A.
S-a reținut că inculpatul a susținut și că, deși a îndeplinit funcția de parlamentar, nu se consideră funcționar public ("eu fiind ales al poporului în Parlamentul României") și, în consecință, nu se consideră vinovat de comiterea infracțiunii de conflict de interese, arătând și că "angajarea fiului meu și desfășurarea de către acesta a activității de consilier în cadrul biroului parlamentar nu se referă la activitatea strictă a parlamentarului, ci ține de desfășurarea acesteia în cele mai bune condiții."
Prima instanță a constatat că susținerea inculpatului A. privind lipsa calității sale de subiect activ al infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior este neîntemeiată.
Astfel, instanța de fond a precizat că Parlamentul României este o autoritate publică, în sensul prev. de art. 145 C. pen. anterior, iar inculpatul A. a îndeplinit în cadrul acesteia, în legislatura 2008 - 2012, demnitatea de deputat, fiind retribuit.
S-a arătat că aplicarea art. 147 C. pen. anterior este incidentă în cauză și pentru că textul de lege nu distinge cu privire la modul în care a fost învestit funcționarul public (deputații și senatorii fiind reprezentanți aleși ai poporului român, prin care acesta își exercită suveranitatea, în condițiile prevăzute de Constituție și de legile țării).
Împrejurarea că, de lege lata, art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor prevede, în mod expres, interdicția ca membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea să poată fi angajați la respectivul birou parlamentar, nu a fost considerat a semnifica faptul că inexistența acestei interdicții la momentul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese nu ar fi atras aplicabilitatea art. 2531 C. pen. anterior, ci faptul că, în prezent, prin actul normativ menționat, se încearcă prevenirea unor astfel de conduite de favorizare din partea subiectului activ al infracțiunii.
Instanța de fond a reținut că persoana vătămată Parlamentul României - Camera Deputaților a comunicat că "nu a înregistrat niciun prejudiciu în evidențele contabile în sarcina învinuiților A. și B.
S-a constatat că persoana vătămată Parlamentul Românei - Camera Deputaților, prin Secretarul general, a emis adresa din 17 noiembrie 2014, aflată la dosar fond, în care a menționat că în legislatura 2008 - 2012, deputatul A., conform prevederilor art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, a primit lunar suma forfetară destinată organizării și funcționării biroului parlamentar din circumscripția sa electorală, sumă ce a fost justificată în fiecare lună prin întocmirea de către deputat a decontului de cheltuieli.
Ca atare, s-a învederat instanței că în evidențele contabile ale instituției nu a fost înregistrat vreun prejudiciu și ca urmare, instituția nu s-a putut constitui parte civilă în cauza penală care face obiectul Dosarului nr. x/1/2013 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Prima instanță a avut în vedere, atât cererea depusă la dosar, cât și poziția exprimată în declarația dată de inculpatul A., din care rezultă că acesta a fost de acord să fie judecat în procedura simplificată, a recunoscut învinuirea care i-a fost adusă prin actul de sesizare, a fost de acord să fie judecat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, nu a avut de făcut nicio obiecție cu privire la încadrarea juridică formulată de procuror prin rechizitoriu și și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale.
Instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului A., funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu (deputat în Parlamentul României) de a îndeplini acte (a solicitat încadrarea în muncă a fiului său, numitul B. și a avizat contractul individual de muncă din data de 1 iunie 2009) prin care, în perioada iunie 2009 - septembrie 2011, s-a realizat direct un folos material în cuantum net de 48.118 RON pentru numitul B., întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv, conținutul incriminator al infracțiuni prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior, în condițiile legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen. actual.
S-a apreciat că încadrarea juridică a faptei în condițiile reținute se circumscrie condițiilor de tipicitate ale incriminării prevăzută la art. 2531 C. pen. anterior, în condițiile art. 5 C. pen. referitoare la legea penală mai favorabilă.
Astfel, s-a constatat că în cauză se impune determinarea legii penale mai favorabile, prin utilizarea criteriului aprecierii in concreto, evaluându-se modificarea condițiilor de incriminare, modificarea condițiilor de tragere la răspundere penală și modificarea regimului sancționator.
În concret, s-a arătat că dispozițiile art. 2531 C. pen. anterior au fost preluate în noua reglementare, în textul art. 301 C. pen. în vigoare, cu anumite deosebiri de terminologie care nu afectează fondul incriminării și cu o diferență de regim sancționator, minimul special al pedepsei fiind majorat de la 6 luni la 1 an închisoare în noua normă de incriminare.
Ca atare, în raport cu această ultimă mențiune, legea penală mai favorabilă o constituie vechea reglementare prevăzută la art. 2531 C. pen., a cărui sancțiune este închisoarea de la 6 luni la 1 an.
S-a dat eficiență Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372/2014 și, aplicând în mod global legea penală mai favorabilă, prima instanță a constatat că dispozițiile Codului penal anterior sunt mai favorabile, în ansamblu.
Înalta Curte a făcut referire la definiția conflictului de interese, conform art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei: "conflictul de interese se consideră că apare atunci când funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale oficial cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizații cu care funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la orice datorii pe care funcționarul public le are față de persoanele enumerate mai sus".
S-a referit și la dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, care definește noțiunea de conflict de interese ca fiind "situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative."
Prima instanță a menționat că reglementările privind conflictul de interese în sens administrativ nu se suprapun cu infracțiunea de conflict de interese, regimurile juridice, condițiile și răspunderile fiind diferite. A arătat că prin incriminarea conflictului de interese potrivit art. 2531 alin. (1) C. pen. anterior, legiuitorul a urmărit să ocrotească relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității funcționarului public, activitate care presupune o comportare corectă a celui ce exercită o activitate în cadrul unei autorități publice sau instituții publice.
În legătură cu infracțiunea de conflict de interese, prima instanță a precizat că nu poate fi comisă decât de un funcționar public, în sensul prevăzut de textul art. 147 alin. (1) C. pen. anterior, anume orice persoană care exercită permanent ori temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. din 1968.
Precizând că în vederea stabilirii calității de funcționar public în sensul Codului penal anterior, nu are relevanță titlul însărcinării sau modalitatea de învestire (alegere, numire, repartizare, concurs), fiind suficient ca subiectul calificat să exercite, în fapt, o însărcinare în serviciul unei autorități publice, instituții publice, instituții sau alte persoane juridice de interes public, prima instanță a făcut referire la Decizia nr. 279/2006 a Curții Constituționale, prin care, între altele s-a constatat că dispozițiile art. 38 - 41 din Legea nr. 96/2006 sunt constituționale și s-a arătat că "suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, iar Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român. Această poziționare a Parlamentului este organul sistemul autorităților publice implică recunoașterea în favoarea deputaților și senatorilor a unui statut special, cuprinzând și măsuri de protecție a demnității publice pe care o exercită, de natură să le asigure independența și prestigiul necesar la îndeplinirea atribuțiilor, la adăpost de constrângeri materiale și tentații de corupție."
De asemenea, sentința atacată a arătat că, analizând constituționalitatea proiectului legii de modificare a Legii nr. 96/2006, Curtea Constituțională a stabilit că "(...) statutul constituțional și legal al membrilor Parlamentului, ca reprezentanți ai poporului, este diferit de statutul funcționarilor publici și, în general, de al celorlalți cetățeni, ceea ce determină, în consecință, particularități cu privire la exercitarea anumitor drepturi", dar că "acest statut nu poate fi reținut ca justificând o diferență de tratament juridic în raport cu celelalte categorii de persoane cărora li se aplică Legea nr. 176/2010 (privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice). Aceasta, întrucât, din perspectiva obiectului și scopului acestei reglementări - care vizează asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale - toate persoanele menționate la art. 1 alin. (1) din lege se află în aceeași situație juridică, circumscrisă încă din titlul reglementării, prin sintagma "funcții și demnități publice", în considerarea căreia le revin obligații specifice" (Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013).
Totodată, prima instanță a mai precizat că prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 71/29.01.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 5 și art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea art. 2531 C. pen. anterior, care exceptau de la dispozițiile art. 147 C. pen. anterior, precum și de la dispozițiile art. 175 din actualul C. pen. o serie de categorii de persoane, respectiv, Președintele României, deputații, senatorii, miniștrii ș.a. reținând că "în condițiile în care mandatul prezidențial și mandatul parlamentar sunt definite ca funcții de demnitate publică, astfel cum fac referire dispozițiile art. 16 alin. (3) din Constituție, persoanele care ocupă aceste funcții exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul Constituției și a legii, în scopul realizării prerogativelor de putere cu care sunt investite, la nivelul cel mai înalt al statului român. Prin urmare, având în vedere sfera atribuțiilor ce intră în competența funcțiilor alese exceptate de la dispozițiile art. 147 din actualul C. pen. și de la dispozițiile art. 175 din noul C. pen., care, prin excelență au conotații de putere publică este justificată vocația acestora la calitatea de subiect activ pentru infracțiunile de serviciu și pentru infracțiunile de corupție".
Prima instanță a constatat că fapta de conflict de interese comisă de inculpatul A. a fost dovedită cu mijloacele de probă arătate în conținutul actului de sesizare, care se coroborează între ele: raportul de evaluare din data de 19 septembrie 2011 al Agenției de Integritate și actele anexe; procesul-verbal de consemnare a efectuării unor acte premergătoare; comunicarea din data de 7 martie 2012 a Parlamentului României - Camera Deputaților; comunicarea din data de 1 martie 2012 a Parlamentului României - Camera Deputaților, Direcția Resurse Umane; fișa circuitului de avizare a documentelor; contractul individual de muncă din data de 1 iunie 2009; cererea de încadrare în muncă pe durată determinată formulată de către inculpatul A.; ordinul din data de 26 octombrie 2010 al Secretarului General al Camerei Deputaților privind trecerea într-o tranșă superioară de vechime în muncă a învinuitului B.; lista din data de 22 octombrie 2010 a salariaților cărora urma să li se modifice sporul de vechime în muncă la data de 1 noiembrie 2010; cererea olografă formulată de către învinuitul B. de încetare a contractului de muncă, începând cu data de 1 octombrie 2011; ordinul din data de 23 septembrie 2011 al Secretarului General al Camerei Deputaților privind încetarea, la data de 1 octombrie 2011, a contractului individual de muncă din data de 1 iunie 2009; comunicarea din data de 24 mai 2013 a Parlamentului României - Camera Deputaților; comunicarea din data de 13 iunie 2013 a Parlamentului României - Camera Deputaților; înscrisuri; comunicarea din data de 29 februarie 2012 a Parlamentului României - Camera Deputaților, Direcția de Salarizare privind situația veniturilor nete lunare obținute de către învinuitul B. în perioada 1 iunie 2009 - 1 octombrie 2011; comunicarea din data de 18 iunie 2013 a Primăriei Orașului Darabani, jud. Botoșani; declarația martorului C.; declarația martorului D.; declarația martorului E.; declarațiile învinuitului B.; declarațiile învinuitului A., acestea nefiind contestate în niciun fel de către inculpat, care a și menționat expres în declarația dată în fața instanței că este de acord să fie judecat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Prima instanță s-a referit la textul art. 374 alin. (4) C. proc. pen., care stabilește că "În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți și de persoana vătămată, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10)".
Ca atare, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului A., prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. anterior, respectiv, gradul de pericol social concret ridicat al infracțiunii comise, agravat de calitatea deținută de inculpat, de deputat în Parlamentul României, îndeplinind o înaltă funcție de demnitate publică care îi conferea aptitudinea concretă de a îndeplini cele mai înalte standarde de etică și deontologie în exercitarea atribuției de legiferare și care impunea o conduită de abținere de la orice încălcare a statului de parlamentar, condițiile concrete ale comiterii infracțiunii, cuantumul folosului necuvenit încasat, de 48.118 RON, sumă plătită, cu titlu de venituri salariale, din bugetul Camerei Deputaților, ca urmare a angajării fiului său, B., în condițiile arătate, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o conduită socială pozitivă în societate, atitudinea acestuia de recunoaștere a faptei și solicitarea de a se judeca în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, necontestând încadrarea juridică a faptei.
S-a considerat că aplicarea unei pedepse într-un cuantum orientat către minimul prevăzut de lege, cu executarea acesteia în modalitatea suspendării executării sub supraveghere, prin caracterul disuasiv, este singura în măsură să asigure scopurile acesteia, educativ dar și de exemplaritate, urmând a fi un avertisment în prevenirea unei eventuale conduite infracționale.
Totodată, instanța de fond a avut în vedere respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul moral și de personalitate al inculpatului A., precum și dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., considerând că pedeapsa ce i se va aplica va da posibilitate inculpatului să conștientizeze consecințele unei asemenea fapte în raport cu o calitate publică de înaltă responsabilitate, precum și efectele pe care încălcarea unei norme de integritate afectează autoritatea publică, dar mai ales încrederea societății pentru cei care sunt aleși în funcții cu o asemenea responsabilitate în Parlamentul României.
B. Judecata în apel
I. Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, la data de 4 decembrie 2014 a declarat apel inculpatul A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători la data de 04 octombrie 2016, sub nr. x/1/2016.
II. Criticile formulate de apelantul A.
Prin motivele scrise de apel, atât cele depuse la dosarul cauzei în ședința publică din 18 octombrie 2016, cât și prin cele orale, apelantul inculpat a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate, iar în rejudecare, redozarea pedepsei aplicate și stabilirea unei pedepse orientată sub minimul special prevăzut de lege (redus cu o treime), având în vedere circumstanțele producerii faptei și cele personale.
III. Parcursul cauzei în fața Completului de 5 judecători
Primul termen de judecată stabilit în urma repartizării aleatorii la data de 28 noiembrie 2016, a fost preschimbat, în temeiul art. 353 alin. (10) C. proc. pen., prin rezoluția administrativă din 3 octombrie 2016 a Președintelui Completului de 5 Judecători P2, pentru data de 10 octombrie 2016, dispunându-se, totodată, citarea apelantului inculpat.
La termenul din 10 octombrie 2016, instanța de apel a acordat părților cuvântul la dezbateri, astfel cum s-a menționat în partea introductivă a prezentei decizii.
IV. Analiza criticilor formulate de către inculpatul A.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține următoarele:
1. Cu referire la situația de fapt incidentă în speță, astfel cum aceasta reiese din probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța de control judiciar constată, în esență, următoarele:
Apelantul A. a îndeplinit funcția de deputat în Parlamentul României în legislatura 2008 - 2012, începând cu data de 19 decembrie 2008, potrivit Hotărârii Camerei Deputaților nr. 40/2008 cu privire la validarea mandatelor deputaților aleși la data de 30 noiembrie 2008.
În conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, inculpatul A. a solicitat, printr-o cerere (nedatată) încadrarea în muncă a fiului său, numitul B., "în funcția de consilier, cu salariu de 2.522 lei, pe perioada 1 iunie 2009 - sfârșit de mandat".
Prima instanță a stabilit că la data de 1 iunie 2009, între Parlamentul României - Camera Deputaților (reprezentată legal prin Secretarul general, în calitate de angajator) și numitul B. (în calitate de salariat) s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 4842, având ca obiect "prestarea muncii de către salariat în condițiile fișei postului și salarizarea acestuia de către angajator, conform muncii prestate", în care se prevedea că numitul B. urma să îndeplinească funcția de consilier.
Durata actului juridic a fost cea specificată în cerere, iar cu privire la drepturile salariale, s-a stipulat că "salariul de bază brut lunar corespunzător funcției de execuție este de 2.522 lei", la care se adăuga un spor de 5% pentru vechime în muncă.
Contractul a fost avizat de inculpatul A. și a încetat la data de 1 octombrie 2011, în temeiul art. 55 lit. b) din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, în urma cererii formulate de către numitul B. și a emiterii Ordinului nr. 1169 din data de 23 septembrie 2011 de către Secretarul General al Camerei Deputaților.
Veniturile obținute de către numitul B. în baza contractului individual de muncă din data de 1 iunie 2009, în perioada iunie 2009 - septembrie 2011 au fost, în cuantum net, de 48.118 RON.
Adresa din 29 februarie 2012 emisă de Camera Deputaților precizează că numitul B., fost angajat cu contract individual de muncă în perioada 01 iunie 2009 - 01 octombrie 2011 în funcția de consilier în cadrul biroului parlamentar al deputatului A. și a obținut următoarele venituri nete: iunie 2009 - iunie 2010 - 1865 lei lunar; iulie 2010 - 1454 lei; august 2010 - octombrie 2010 - 1414 lei/lunar, noiembrie - decembrie 2010 - 1479 lei lunar; ianuarie 2011 - septembrie 2011 - 1691 lei lunar. Aceste sume totalizează un venit net de 48.118 lei obținut de B. în baza contractului de muncă nr. 4842 din 01 iunie 2009.
Situația de fapt anterior prezentată este pe deplin dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv înscrisurile anterior arătate, menționate la fila 23 din sentința apelată, a căror autenticitate și veridicitate nu a fost contestată de către apelant, declarațiile date de martorii: C., D., E., declarația învinuitului B. și declarațiile inculpatului A.
În fața primei instanțe, apelantul a declarat că este de acord să fie judecat în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, potrivit art. 374 alin. (4) și 375 C. proc. pen., în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Totodată, cu ocazia audierii sale de către instanța de control judiciar, apelantul nu a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale ci, dimpotrivă, a menționat expres în declarația dată în fața instanței de apel că recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Ca atare, având în vedere și textul art. 396 alin. (10) C. proc. pen., instanța de control judiciar constată că situația de fapt a fost corect stabilită de către prima instanță, fiind aceeași cu cea descrisă în actul de sesizare al instanței.
Se mai constată că elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior se regăsesc în totalitate în contextul faptelor analizate, a căror încadrare juridică a fost corect stabilită de către prima instanță.
2. În ce privește legea penală aplicabilă în speță, Completul de 5 judecători constată că fapta săvârșită de apelant corespunde incriminării C. pen. anterior, care este legea penală în vigoare la data comiterii infracțiunii, în cursul judecării cauzei intrând în vigoare noul C. pen. care a modificat limitele speciale ale pedepsei închisorii pentru infracțiunea de conflict de interese.
Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
În examinarea legii penale incidente cu privire la acuzația formulată față de apelant, se impun a fi analizate existența continuității incriminării, a condițiilor de tragere la răspundere penală și a regimului sancționator.
Sub un prim aspect, se constată că infracțiunea de conflict de interese prevăzută de textul art. 2531 C. pen. anterior, în modalitatea concretă în care a fost comisă de apelant, continuă să fie incriminată în art. 301 C. pen., având, așadar, corespondent în noua reglementare și condiții identice de tragere la răspundere penală.
Sub aspectul regimului sancționator, comparând limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal anterior pentru infracțiunea de conflict de interese, unde fapta era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe durata maximă, cu cele prevăzute de art. 301 C. pen., unde se prevede o sancțiune cu închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, se constată că legea mai favorabilă este Codul penal anterior.
Această concluzie a Completului de 5 judecători confirmă analiza realizată de prima instanță cu privire la stabilirea legii penale mai favorabile.
3. Cu toate acestea, Completul de 5 judecători apreciază că prima instanță nu a valorificat pe deplin criterii cu rol important în stabilirea pedepsei aplicate apelantului A., apreciind ca întemeiată solicitarea apelantului de reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Cuantumul pedepsei se stabilește în raport de criteriile generale prevăzute de legiuitor, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală mai favorabilă (între 6 luni și 5 ani), gradul de pericol social concret al faptei comise și circumstanțele ce caracterizează fapta săvârșită și persoana apelantului.
Ca atare, în stabilirea pedepsei, este necesar a se avea în vedere, pe de o parte, natura infracțiunii comise de apelant, perioada în care s-au obținut foloasele de către fiul acestuia (iunie 2009 - septembrie 2011), calitatea în care apelantul a acționat (deputat în Parlamentul României), scopul urmărit (facilitarea obținerii de foloase materiale fiului său din bugetul statului) și urmarea produsă (afectarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului).
Pe de altă parte, o atenție similară trebuie acordată atitudinii procesuale a apelantului, care s-a prezentat în fața instanței de fond și apel, a fost de acord să dea declarații și a solicitat să fie judecat în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției prevăzută de art. 374 alin. (4) și 375 C. proc. pen., în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Ca atare, potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Se mai constată că apelantul și-a exercitat drepturile procesuale cu bună credință și în cadrul termenelor impuse de lege și, nu în ultimul rând, instanța de control judiciar remarcă faptul că apelantul nu are cazier judiciar, fiind la prima încălcare a legii penale.
Deși toate aceste aspecte nu sunt suficiente pentru a justifica aplicarea, în cazul apelantului, a unei pedepse în cuantum mai mic decât minimul special prevăzut de art. 2531 C. pen. anterior prin raportare la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (4 luni), instanța de control judiciar consideră însă că pedeapsa aplicată de prima instanță este prea aspră.
Se apreciază că, în raport cu elementele specifice ce caracterizează cauza și persoana apelantului, o pedeapsă în cuantum de 6 luni, orientată spre minimul special al pedepsei prevăzute de norma de incriminare, corespunde pericolului social concret al faptei și gradului de periculozitate prezentat de persoana apelantului, fiind suficient pentru a asigura îndreptarea acestuia.
Deopotrivă, sub aspectul modalității de executare a pedepsei, punând în balanță circumstanțele anterior arătate, instanța de control judiciar apreciază că, atât scopul educativ și preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. anterior, cât și dezideratul reinserției sociale a apelantului pot fi atinse și prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. pen. anterior, întrucât datele privind persoana apelantului relevă faptul că acesta are aptitudinea subiectivă de a se îndrepta prin autoeducare.
În acest sens, instanța de control judiciar va stabili, în conformitate cu dispozițiile art. 82 C. pen. anterior, un termen de încercare de 2 ani și șase luni.
Referitor la pedepsele accesorii, se constată că săvârșirea infracțiunii de conflict de interese constituie un argument pertinent și suficient pentru a conduce la concluzia că apelantul este nedemn să exercite funcții publice sau implicând exercițiul autorității de stat, câtă vreme, în calitate de deputat, a ales să asigure beneficii fiului său, cu desconsiderarea fățișă a normei penale, punând interesul privat deasupra celui național.
În consecință, Completul de 5 judecători va menține pedeapsa accesorie aplicată de prima instanță, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din același Cod.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanța de control judiciar urmează a admite apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinței penale nr. 1017 din 24 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/1/2013 și, rejudecând:
Va desființa, în parte, sentința penală apelată și va reduce pedeapsa aplicată apelantului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.
Va înlătura dispozițiile art. 861 și următoarele C. pen. anterior, cu toate consecințele.
În baza art. 81 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., va suspenda condiționat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 2 ani și șase luni stabilit conform dispozițiilor art. 82 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii va suspenda și executarea pedepsei accesorii.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
Totodată, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., va dispune ca toate cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinței penale nr. 1017 din 24 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/1/2013.
Desființează, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând:
Reduce pedeapsa stabilită pentru inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior, cu referire la art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 374 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.
Înlătură dispozițiile art. 861 și următoarele C. pen. anterior, cu toate consecințele.
În baza art. 81 C. pen. anterior cu referire la art. 5 C. pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 2 ani și șase luni, reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior cu referire la art. 5 C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2016.
Procesat de GGC - NN