Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 13 ianuarie 2003, reclamanții Ț.C., B.G. și N.V. au solicitat, pe calea contenciosului administrativ, în contradictoriu cu pârâții SC A.G. SA, comuna Giubega – Dolj și Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr. 1602 din 27 mai 1996, în ceea ce privește suprafața de 15.000 mp teren, proprietatea lor.
Motivându-și cererea, reclamanții au arătat că prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, contestat, s-a atribuit societății comerciale pârâte, suprafața de 212.311,10 mp teren, din care face parte și terenul de 15.000 mp, proprietatea lor.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 63 din 7 martie 2003, a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții nu au făcut dovada vătămării vreunui drept actual, deoarece chiar dacă terenul în cauză le-a aparținut anterior, în perioada regimului comunist aceștia au pierdut proprietatea asupra lui, ca efect a aplicării legislației acelui moment și nu au făcut dovada că dreptul de proprietate pe care îl invocă, le-a fost reconstituit.
Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat recurs reclamanții Ț.C., B.G. și N.V., solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii pe care au formulat-o.
Prin motivele de casare formulate, recurenții au criticat sentința, pe considerentul că, prin chiar titlul lor de proprietate, au făcut dovada existenței dreptului pe care îl au asupra terenului în litigiu, atribuit eronat pârâtei, care nu a avut titlu niciodată asupra lui, instanța reținând greșit că nu au fost vătămați într-un drept legal.
Au avut și un interes legitim, pentru că solicitarea formulată în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, le-a fost respinsă, cu motivarea că terenul respectiv este inclus în suprafața atribuită în proprietatea intimatei-pârâte, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, contestat în cauză.
Criticile formulate sunt nefondate.
Potrivit prevederilor H.G. nr. 834/1991, eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate este condiționată de faptul deținerii în folosință a terenurilor în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, în măsura în care le sunt necesare desfășurării activității conform obiectului de activitate.
Prin urmare, aceste dispoziții legale nu impuneau ca terenul reclamant să fie în proprietatea intimatei (potrivit vreunui titlu) care a solicitat eliberarea certificatului de atestare, ci să fi fost deținut de aceasta, situație firească, dacă se ține seama de faptul că fondul funciar deținut de fostele întreprinderi agricole constituia proprietatea exclusivă a statului.
Chiar dacă terenul în discuție a fost în proprietatea autorului reclamanților, el a fost expropriat, în baza Decretului nr. 83/1949, așa cum rezultă din certificatul emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului și din procesul-verbal.
Devenind proprietate de stat, terenul a fost atribuit în condițiile H.G. nr. 834/1991, în proprietatea SC A.G. SA, potrivit certificatului de atestare seria M 07 nr. 1602 din 27 mai 1996.
Astfel fiind, în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că reclamanții nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate actual, întrucât titlul de proprietate invocat, în calitatea lor de succesori, este anterior exproprierii, dovada calității de moștenitori nefiind suficientă, cu atât mai mult, cu cât autorul recurenților, la data decesului său, nu mai deținea în patrimoniu, terenul în litigiu.
Corect a reținut instanța că reclamanții aveau la îndemână calea reconstituirii dreptului lor de proprietate în temeiul unor legi speciale și că nu au dovedit că urmare a parcurgerii procedurilor prevăzute de aceste legi, terenul le-a reintrat în patrimoniu. Astfel, se constată că reclamanții au făcut doar notificare, conform prevederilor Legii nr. 10/2001, după cum rezultă din înscrisul aflat la dosar.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ț.C., B.G. și N.V. împotriva sentinței civile nr. 63 din 7 martie 2003, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2004.