Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 12 din 23 ianuarie 2003, Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi a respins contestația formulată de C.M. împotriva deciziei de imputare nr. S57 din 14 februarie 2002, prin care C.N. H. SA i-a imputat suma de 80.583.699 lei reprezentând contravaloarea a 2664 litri benzină, a convorbirilor telefonice efectuate în lunile iulie și august 2001 și a asigurării „carte verde”, achitată pentru un autoturism neidentificat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța Curții de Conturi a reținut că în calitate de șef serviciu transport, contestatorul a folosit în mod nejustificat cantitatea de 2664 l. benzină, pentru autoturismul care nu a circulat în interesul companiei, foile de parcurs fiind întocmite în fals, bonurile de consum reprezentând un prejudiciu pentru companie, de 56.075.952 lei.
Cât privește convorbirile telefonice, s-a constatat că acestea au fost efectuate în perioada concediului de odihnă al contestatorului, când se afla în străinătate, fără a se face dovada că au fost în interesul serviciului, paguba cauzată fiind de 23.156.175 lei.
Instanța de conturi a considerat imputația, întemeiată, și pentru suma de 1.351.572 lei reprezentând contravaloare „carte verde” nr. 20/15/K/11003321, achitată din 3 septembrie 2001, pentru un autoturism neidentificat.
Recursul jurisdicțional declarat de contestator a fost respins de secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 257 din 11 aprilie 2003.
La pronunțarea acestei soluții, s-a reținut că în cauză operează răspunderea materială a contestatorului, imputația fiind reală pentru toate cele trei sume în litigiu.
Astfel, cantitatea de 2664 l benzină constituie o pagubă în patrimoniul companiei, neconcordanțele dintre foile de parcurs, ordinele de deplasare și pontajul întocmit de contestator, demonstrând că pontajul a fost întocmit fictiv, fără a avea la bază documente legale.
În legătură cu imputarea convorbirilor telefonice, instanța Curții de Conturi a constatat că în lipsa unor dovezi privind efectuarea acestora pentru organizarea activității de transport a unității, paguba este reală și contestatorul trebuie să răspundă material.
Referitor la contravaloarea unei asigurări „carte verde”, s-a reținut că plata a fost făcută fără temei, pentru un autoturism care nu corespunde celui plecat în Polonia și care a fost asigurat.
Împotriva deciziei a declarat recurs C.M., criticând-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie.
Astfel, recurentul a invocat în principal, necompetența instanțelor Curții de Conturi de a soluționa litigiul, întrucât nu a avut calitatea de gestionar în producerea pagubei imputate, împrejurare în raport cu care competența de judecare revenea Tribunalului Hunedoara.
Pe fondul cauzei, recurentul a criticat hotărârea sub aspectul înlăturării nejustificate a apărărilor sale, în sensul că autoturismul a fost folosit în mod legal, iar deplasările efectuate cu acest autovehicul, atât în țară, cât și în străinătate, au fost reale, cu aprobarea conducerii unității sau a ministerului de resort și confirmate pentru întreaga cantitate de benzină, prin ordinele de deplasare semnate de directorul general al companiei.
Recurentul a criticat decizia, și cu privire la imputarea contravalorii convorbirilor telefonice efectuate în perioada concediului de odihnă, în străinătate.
Astfel, s-a arătat că recurentul a fost solicitat să rezolve probleme de transport survenite ca urmare a accidentului colectiv de muncă de la mina Vulcan. Cu privire la acest aspect, s-a relevat lipsa de la dosar, a listingurilor detaliate ale convorbirilor telefonice efectuate în perioada în discuție, din care se puteau deduce persoanele apelate și costul convorbirilor.
Ca un ultim motiv de recurs, s-a învederat că se află la dosar, actele din care rezultă că asigurarea „carte verde” s-a cumpărat pentru microbuzul Mercedes, închiriat de la un terț prestator de servicii de transport, pentru deplasarea delegației companiei, în Polonia, în septembrie 2002, aspect ce nu a fost avut în vedere.
Recurentul a menționat că nu prezintă relevanță faptul că și prestatorul de servicii a achiziționat și el o carte verde pentru aceeași deplasare, această asigurare nefiind plătită de unitate și nici transportatorul nesolicitând recuperarea sumei.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate, Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru considerentele ce urmează.
Critica privind necompetența instanțelor Curții de Conturi apare ca neîntemeiată, recurentul, în calitatea sa de șef serviciu transport auto și tehnologic, având ca atribuție de serviciu coordonarea parcului auto propriu al aparatului funcțional al companiei și deținând în gestiune piesele de schimb și materialele auto fiind supus jurisdicției prevăzute de Legea nr. 94/1992.
Criticile vizând fondul litigiului, impun, însă, casarea hotărârilor, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea completării probelor, pentru a se stabili în mod cert existența și cuantumul pagubei și dacă operează răspunderea materială în sarcina contestatorului.
Referitor la cantitatea de carburant, considerată ca fiind consumată nejustificat și constituind un prejudiciu de 56.075.952 lei, Curtea apreciază că se impune administrarea de probe suplimentare, respectiv acte și eventual o expertiză contabilă.
Astfel, se constată necesitatea de a se solicita de la C.N. H. SA, relații privind următoarele aspecte: - dacă regulamentul privind activitatea de transport auto, aflat la dosar, se referă numai la mijloacele de transport aflate în proprietatea Stației Centrale de Salvare Minieră și la cele închiriate de la alte firme specializate, or și la autovehiculele proprii ale sediului companiei; - dacă autoturismul i-a fost repartizat contestatorului, în calitate de responsabil cu activitatea de transport; - dacă la deplasările efectuate, contestatorul a beneficiat de cheltuieli de transport, or cursele s-au făcut numai cu autoturismul de serviciu; - dacă pentru cursele efectuate în cadrul județului, era obligatorie întocmirea de referate și ordine de deplasare; - dacă în cazul curselor efectuate în afara județului în baza ordinelor de deplasare semnate de conducerea companiei, mai erau necesare referate de aprobare; - dacă recurentul a efectuat și deplasări în străinătate, cu autoturismul din dotarea intimatei.
Instanța de trimitere, în funcție și de relațiile primite, va putea dispune efectuarea unei expertize contabile care să verifice ordinele de deplasare, foile de parcurs și pontajele întocmite de contestator pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 30 septembrie 2001 și în raport cu destinația curselor, să stabilească consumul de carburanți necesar și dacă paguba imputată este reală.
În legătură cu prejudiciul de 23.156.175 lei, reprezentând contravaloarea unor convorbiri telefonice reținute ca nefiind efectuate în interesul serviciului, se impune, de asemenea, completarea probelor, cu acte.
Astfel, Curtea constată necesitatea de a se solicita relații de la intimată, cu privire la aspectele dacă recurentul, aflat în concediu în străinătate, a fost solicitat să rezolve problemele de transport survenite ca urmare a accidentului de la Mina Vulcan și le-a soluționat telefonic și dacă serviciul de roaming al telefonului contestatorului a fost activat în toată această perioadă.
De asemenea, apare necesară depunerea listingurilor detaliate ale convorbirilor telefonice efectuate în perioada în discuție, urmând a se solicita de la C., relații privind data, ora, numerele de telefon ale apelantului și celui apelat, durata și costul convorbirilor efectuate, pentru a se putea stabili cu certitudine dacă acestea au fost făcute în interesul serviciului.
Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere urmează a se pronunța și asupra apărării contestatorului privind netemeinicia imputării contravalorii asigurării tip „carte verde” încheiată pentru deplasarea în Polonia.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursul declarat, va casa ambele hotărâri, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare.
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 117/2003, privind preluarea activității jurisdicționale a Curții de Conturi, de către instanțele judecătorești, Curtea va trimite cauza, spre soluționare, la Tribunalul Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.M., împotriva deciziei nr. 257 din 11 aprilie 2003, a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională.
Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 12 din 23 ianuarie 2001, a Colegiului jurisdicțional Hunedoara și trimite cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Hunedoara.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2004.