Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 3 martie 2003, reclamantul S.Ș. Moise a solicitat, pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, anularea hotărârii pârâtei nr. 1.500 din 16 ianuarie 2003 și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 309/2002, cu acordarea drepturilor respective.
Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că este îndreptățit să beneficieze de drepturile conferite de actul normativ indicat, deoarece a efectuat stagiul militar în condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și contencios administrativ, prin sentința nr. 146 din 20 mai 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre care să constate că în perioada 8 noiembrie 1956 – 30 decembrie 1958, reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 din Legea nr. 309/2002, îndreptățindu-l la drepturile prevăzute de art. 2, art. 4 și art. 5 lit. a) și b) ale Legii nr. 309/2002, cu începere de la 1 septembrie 2002, conform art. 5 alin. (1) al Legii nr. 309/2002.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada, prin mențiunile din livretul militar, că se încadrează în dispozițiile Legii nr. 309/2002.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, solicitând casarea sentinței și, în fond, respingerea acțiunii și menținerea actului administrativ contestat.
Recurenta a susținut, în esență, că intimatul reclamant nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 309/2002, deoarece nu a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, instituție civilă în afara armatei, ci într-o unitate militară, neavând relevanță că a prestat diverse munci în acea perioadă.
Recursul este nefondat.
Din copia livretului militar prezentat de intimatul-reclamant în sprijinul cererii sale, rezultă că reclamantul a prestat muncă în funcția de lucrător la căile ferate, în cadrul UM 03858 Galați, în perioada 8 noiembrie 1956 - 30 decembrie 1958.
Din moment ce nu se contestă prestarea muncii pe durata stagiului militar în detașamente de muncă organizate în acest scop, nu se justifică măsura exceptării reclamantului, de la acordarea drepturilor solicitate, după cum propune recurenta.
În caz contrar, s-ar ajunge la situații inechitabile, de recompensare parțială doar a persoanelor care au efectuat stagiul militar în condiții identice și care, datorită unor împrejurări formale, ce țin exclusiv de subordonarea ierarhică a unității militare sau a detașamentului de muncă, beneficiază de un tratament diferit și, evident, discriminatoriu.
Apreciind, deci, că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt în cauză și că sunt întrunite cerințele de admitere a cererii intimatului-reclamant, prevăzute de art. 1, art. 3 și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a se respinge recursul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, împotriva sentinței civile nr. 146 din 20 mai 2003, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2004.