Cariera magistraţilor. Cerere de transfer în concurs cu o cerere de valorificare a rezultatului la concursul de promovare. Corecta interpretare a dispoziţiilor hotărârii Plenului CSM de reglementare a priorităţii dintre astfel de cereri.
Legea nr. 317/2004, art. 29 alin.(7)
Prin Hotărârea Plenului CSM nr. 298/2007 s-a stabilit că cererile de valorificare formulate de candidaţii la concursul de promovare au prioritate atunci când vin în concurs cu cereri de transfer ale candidaţilor care au fost admişi pentru promovarea pe loc la concurs şi nu au prioritate atunci când vin în concurs cu alte cereri de transfer, formulate de alţi judecători decât aceia care au promovat pe loc în urma concursului.
Prioritatea la care face referire această hotărâre trebuie înţeleasă ca o „prioritate de soluţionare a cererilor” şi nicidecum nu semnifică admiterea automată a unor astfel de cereri, în lipsa verificării respectării dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente.
Decizia nr. 949 din 25.03.2016
1.Circumstanţele cauzei. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (Plenul CSM) supusă examinării
Prin Hotărârea nr. 829 din 24 august 2015, Plenul CSM a respins contestaţia formulată de dna. A, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Bihor, împotriva Hotărârii nr.352 din 19.05.2015 a Secţiei pentru judecători a CSM, prin care a fost respinsă cererea acesteia de transfer de la Tribunalul Bihor la Curtea de Apel Oradea.
Pentru a hotărî astfel, Plenul CSM a constatat că cererea de transfer formulată de doamna judecător A a fost respinsă în şedinţa Secţiei pentru judecători din data de 19.05.2015, prin Hotărârea nr. 352, avându-se în vedere motivele invocate de către doamna judecător, situaţia Tribunalului Bihor, instanţă care se confruntă cu dificultăţi de ocupare a posturilor de judecător, un număr mare de posturi temporar vacante, precum şi situaţia incertă a acestora, în condiţiile în care încărcăturile pe judecător şi pe schemă s-au situat în perioada de referinţă analizată cu mult peste mediile naţionale, dar şi avizul nefavorabil exprimat de Curtea de Apel Oradea.
Art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, prevede mai multe criterii ce trebuie avute în vedere, cumulativ, la analizarea cererilor de transfer formulate de judecători şi procurori, fără a se stabili o ordine prioritară a acestora.
Plenul a constatat că în hotărârea contestată, Secţia pentru judecători a reţinut situaţia posturilor vacante şi încărcătura pe schemă şi pe judecător înregistrate la Tribunalul Bihor şi la Curtea de Apel Oradea, existente la data analizării solicitării de transfer formulată de doamna judecător A, respectiv 19.05.2015.
Astfel, Secţia pentru judecători a constatat că la Tribunalul Bihor, instanţă de la care se solicită transferul, din cele 38 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal erau ocupate 36 de posturi şi 2 posturi erau vacante. Totodată, la această instanţă erau 3 posturi de judecător temporar vacante. La acest tribunal, în anul 2014, încărcătura medie/judecător a fost de 1078 de cauze, faţă de media naţională de 627 de cauze/judecător, iar încărcătura medie/schemă a fost de 880 de cauze, spre deosebire de media naţională de 560 de cauze/schemă.
La Curtea de Apel Oradea, instanţa la care se solicită transferul, la aceeaşi dată, din cele 35 de posturi de judecător prevăzute în schemă erau ocupate 32 de posturi, fiind vacante 3 posturi. Totodată, la această instanţă erau 2 posturi de judecător temporar vacante. La această curte de apel, în anul 2014, încărcătura medic/judecător a fost de 346 de cauze, faţă de media naţională de 378 cauze/judecător, iar încărcătura medic/schemă a fost de 316 cauze, spre deosebire de media naţională de 353 de cauze/schemă.
Totodată, Plenul a constatat că Secţia pentru judecători a avut în vedere, alături de motivele invocate de către doamna judecător, şi avizul nefavorabil exprimat de Curtea de Apel Oradea.
Plenul a apreciat că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept al solicitantului.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii observă că, astfel cum rezultă din hotărârea atacată, Secţia pentru judecători a analizat situaţia concretă a doamnei judecător, în acord cu reglementările în vigoare din Hotărârea nr. 193/2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, avându-se în vedere şi considerentele de ordin personal ale doamnei judecător, şi s-a procedat la analiza criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, referitoare la volumul de activitate al instanţei de la care s-a solicitat transferul şi al instanţei la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele implicate, precum şi avizele exprimate de către instanţele implicate.
Plenul a apreciat că la soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi analizată exclusiv situaţia deosebită a unui magistrat, cu ignorarea criteriilor regulamentare.
Astfel, se remarcă că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu poate acorda prioritate doar acestui criteriu regulamentar, cu ignorarea celorlalte, deoarece acestea trebuie avute în vedere simultan, nefiind prestabilită o ordine.
Secţia pentru judecători a analizat în mod efectiv criteriile subiective reglementate de art. 3 din Regulament, care au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor de judecător de la instanţele implicate în procedura transferului si necesitatea asigurării bunei funcţionări a acestor instanţe.
În consecinţă, Plenul a constatat că Secţia pentru judecători a reţinut în special situaţia deosebită a Tribunalului Bihor, instanţă la care există de mai mulţi ani dificultăţi grave de ocupare a posturilor de judecător vacante şi temporar vacante, precum şi faptul că încărcătura pe judecător şi pe schemă s-au situat cu mult peste mediile naţionale, şi faţă de acest considerent a reţinut că Hotărârea nr. 352/19.05.2015 a Secţiei pentru judecători este temeinică şi legală, şi a respins contestaţia formulată de doamna A, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Bihor.
2.Recursul formulat împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi calificarea juridică a căii de atac exercitate de către Înalta Curte
La data de 12.10.2015, dna. A a înregistrat pe rolul ÎCCJ – SCAF „recursul” declarat împotriva Hotărârii nr. 829/24.08.2015 a Plenului CSM, indicând ca temei de drept al căii de atac exercitate prevederile art. 488 pct.8 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată acordat în şedinţă publică, Înalta Curte, a pus în discuţia părţilor prezente calificarea căii de atac promovate de contestatoare, raportat la dispoziţiile art. 29 alin.(7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare.
Potrivit acestui text de lege, hotărârile Plenului CSM privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia contencios administrativ şi fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare sau publicare.
Întrucât hotărârea atacată, prin care a fost soluţionată o cerere de transfer este o hotărâre privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, în sensul dispoziţiilor legale sus-arătate, demersul procesual al contestatoarei a fost calificat ca având natura juridică a unei „contestaţii”, sens în care au pus concluzii şi părţile din cauză.
În aceste coordonate se reţine aşadar că, prin contestaţia formulată, contestatoarea a criticat hotărârea prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Tribunalul Bihor la Curtea de Apel Oradea, susţinând, în esenţă, următoarele aspecte de nelegalitate ale actului atacat:
•a doua zi după respingerea cererii sale de transfer, printr-o altă hotărâre (nr.491/20.05.2015) Plenul CSM a hotărât promovarea la Curtea de Apel Oradea a dnei. judecător B ca urmare a valorificării rezultatului obţinut la un concurs de promovare, deşi tot Plenul CSM a hotărât, cu valoare de principiu, că cererile de promovare nu au prioritate atunci când vin în concurs cu cereri de transfer formulate de alţi judecători;
•contestaţia sa şi motivele invocate au fost analizate pur formal, nefiind justificată susţinerea în sensul creării unui dezechilibru semnificativ în activitatea tribunalului, în ipoteza admiterii transferului, cu atât mai mult cu cât în cazul celorlalte persoane promovate nu s-a mai pus problema unui atare dezechilibru;
•avizul negativ al Curţii de Apel Oradea nu poate constitui o justificare, întrucât are caracter consultativ, selecţia în mod clar s-a făcut subiectiv, aceasta fiind de altfel a 7-a cerere a sa de transfer, respinsă.
Contestatoarea a invocat, cu titlu de precedent judiciar relevant în cauză, Decizia ÎCCJ nr.2532/16.06.2015 prin care au fost soluţionate cereri similare de transfer ale altor judecători.
3.Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, răspunzând punctual susţinerilor contestatoarei.
În esenţă, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că în speţă, contestatoarea nu a criticat nerespectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente, unicul motiv fiind cel referitor la încălcarea Hotărârii Plenului CSM nr. 298/2007, vizând reglementarea condiţiilor în care operează prioritatea acordată cererilor de valorificare formulate de candidaţii la concursul de promovare.
4.Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei
Examinând şi evaluând legalitatea hotărârii Plenului CSM prin prisma susţinerilor contestatoarei ca şi faţă de normele juridice aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că nu este întemeiată contestaţia de faţă.
Raportat la conţinutul actului atacat, Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale şi regulamentare incidente în cauză sunt cele cuprinse în art. 60 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi în Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr.193/2006.
Astfel, conform cu dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituite publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii".
Potrivit prevederilor art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare, „La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:
-volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;
-vechimea efectivă in funcţia de judecător sau procuror;
-vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul;
-vechimea in gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul;
specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa in alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia;
-domiciliul solicitantului:
-locul de muncă al soţului sau soţiei;
-distanta dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
- starea de sănătate şi situaţia familială ".
De asemenea, în ceea ce priveşte dreptul la valorificare, este de arătat că, potrivit art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare
a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, „Judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27, dar care nu au
fost promovaţi ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovaţi în posturile ce se vacantează la instanţele şi parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 3 luni de la data validării concursului".
În acord cu cele sesizate şi de către intimatul CSM , Înalta Curte reţine că motivul principal de nelegalitate susţinut de contestatoare a vizat încălcarea de către CSM a hotărârii nr. 298/2007, referitoare la modalităţile distincte în care se acordă prioritate cererilor de valorificare formulate de candidaţii la concursul de promovare, apreciind însă că, în cauză, în contextul factual existent, atare critici nu sunt întemeiate.
Prin Hotărârea Plenului CSM nr. 298/2007 s-a reţinut că cererile de valorificare formulate de candidaţii la concursul de promovare au prioritate atunci când vin în concurs cu cereri de transfer ale candidaţilor care au fost admişi pentru promovarea pe loc la concurs şi nu au prioritate atunci când vin în concurs cu alte cereri de transfer, formulate de alţi judecători decât aceia care au promovat pe loc în urma concursului.
Ipoteza avută în vedere de Plen la emiterea hotărârii de principiu se referă la cazul în care pentru acelaşi post vacant se formulează atât cereri de transfer, cât şi cereri de valorificare. Potrivit acestei hotărâri, se analizează cu prioritate cererile de transfer, urmând ca în funcţie de soluţiile date, să fie analizate cererile de valorificare.
Interpretarea contestatoarei este eronată, aceasta înţelegând că prioritatea analizării cererilor de transfer este sinonimă cu admiterea acestora, iar cererile de valorificare trebuie respinse de plano.
O atare susţinere nu poate fi împărtăşită întrucât contravine, pe de o parte, spiritului şi sensului reglementării sus-evocate, iar pe de altă parte, întrucât acreditează ideea soluţionării, în lipsa exercitării controlului îndeplinirii tuturor cerinţelor legale, a „cererilor de transfer”, prioritare.
Prioritatea menţionată şi vizată de textul arătat se referă la „prioritatea de soluţionare a cererilor” şi nicidecum nu semnifică admiterea automată a unor atare cereri, în lipsa verificării respectării dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente.
Or, din această perspectivă, este de arătat că cererea de transfer a contestatoarei a fost, în adevăr, examinată cu prioritate, însă a fost respinsă urmare analizei întreprinse cu privire la îndeplinirea criteriilor legale prevăzute de regulament.
Prin urmare, dispoziţiile Hotărârii Plenului CSM nr. 298/2007 au fost respectate întocmai, criticile referitoare la acest aspect neputând fi primite, întrucât nu sunt întemeiate.
Neîntemeiate sunt în opinia Înaltei Curşi şi celelalte critici ale contestatoarei vizând analiza întreprinsă de Plenul CSM cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr.193/2006, cu modificările ulterioare.
Prealabil înfăţişării, în concret, a argumentelor de fapt şi de drept pe care Înalta Curte îşi întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatoarei, Înalta Curte reaminteşte, astfel cum statuat deja în jurisprudenţa sa, că, în exercitarea atribuţiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii sa de altfel şi entităţile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.
Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost amplu şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art.2 alin.(1) lit.n) din Legea nr.554/2004.
Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor, a prevederilor Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la atribuţiile Consiliului şi a prevederilor regulamentare sus-menţionate.
Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a făcut prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.
Din modalitatea de reglementare a articolului 3 din Regulament, rezultă că primul şi cel mai important criteriu avut în vedere este cel care vizează asigurarea desfăşurării activităţii la instanţele şi parchetele implicate în această procedură.
Secţia pentru judecători a reţinut astfel, în mod corect, că situaţia Tribunalului Bihor era una foarte dificilă la momentul analizării cererii de transfer. Astfel, la data de 30 aprilie 2015, la Tribunalul Bihor erau 2 posturi vacante şi 3 posturi de judecător temporar vacante, iar în anul 2014 încărcătura medie /judecător a fost de 1078 de cauze, faţă de media naţională de 627de cauze/judecător, încărcătura medie/schemă fiind de 880/cauze, spre deosebire de media naţională de 560 de cauze/schemă.
La Curtea de Apel Oradea, în anul 2014, încărcătura medie/judecător a fost de 346 de cauze, faţă de media naţională de 378 cauze/judecător, iar încărcătura medie/schemă a fost de 316 cauze, spre deosebire de media naţională de 353 de cauze/schemă.
În acest context, Înalta Curte reţine aşadar ca fiind deplin pertinentă explicaţia oferită de intimat în sensul că admiterea cererii contestatoarei (chiar dacă au mai existat alte 7 cereri similare, pe care le-a formulat anterior) ar fi îngreunat în mod efectiv situaţia de la Tribunalul Bihor, sens în care, în respectiva sesiune de transfer au fost respinse toate cererile formulate de judecători de la Tribunalul Bihor.
Justificată apare ca fiind şi explicaţia, respectiv răspunsul intimatului cu referire la admiterea cererilor de valorificare formulate de judecători de la Tribunalul Bihor, în cazul cărora CSM este obligat de a dispune promovarea, cu condiţia existenţei posturilor valorificabile şi a notelor care să asigure preeminenţa candidaţilor, nefiind efectuată astfel o analiză profundă, de oportunitate.
Înalta Curte reţine, totodată, contrar susţinerilor contestatoarei, că în motivarea actului atacat s-au făcut referiri şi la celelalte criterii prevăzute în art. 3 din regulamentul cu privire la cererile de transfer.
În fine, Înalta Curte arată că nu poate primi nici susținerile contestatoarei referitoare la relevanța deciziei ÎCCJ nr.2623/16.06.2015, privind situaţia unei alte judecătoare ce a formulat mai multe cereri de transfer, întrucât, oricâte posibile similitudini ar fi identificate, în mod evident elementele de fapt concrete sunt diferite şi au generat, în consecință, evaluări distincte.
În acest sens, în cauza de faţă prezintă relevanță şi în opinia Înaltei Curţi împrejurarea că, Curtea de Apel Oradea a transmis avizul negativ cu privire la cererea de transfer a contestatoarei, iar Tribunalul Bihor a comunicat avizul favorabil, însă condiţionat de admiterea concomitentă a unei alte cereri de transfer la Tribunalul Bihor.
Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de nelegalitate ale Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 829/2015, respectiv ale Hotărârii Secţiei pentru judecători nr. 352/2015 invocate, actele administrative atacate fiind emise în limitele competențelor prevăzute de lege (art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare), cu respectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente, motiv pentru care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de doamna judecător A, în temeiul art. 29 alin.(7) din Legea nr.317/2004, republicată.