Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 17 iulie 2003, reclamantul H.L. a solicitat anularea hotărârii nr. 3784/2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Mureș și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 309/2002, pentru perioada 30 septembrie 1959 - 15 august 1961, când a fost folosit ca mână de lucru la unități militare, lucrând în construcții.
Prin sentința civilă nr. 307/2003, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâta, susținând în esență că reclamantul nu poate beneficia de dispozițiile Legii nr. 309/2002, deoarece a satisfăcut stagiul militar la unități militare și nu a lucrat în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Recursul urmează a fi respins.
Din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a lucrat în construcții în perioada stagiului militar (30 septembrie 1959 - 15 august 1961), fiind lăsat la vatră, ca soldat neinstruit.
Ca urmare, Curtea de apel a apreciat corect că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, act normativ care a avut în vedere recompensarea persoanelor care au fost obligate la muncă neremunerată, în perioada în care trebuiau să satisfacă serviciul militar.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins în conformitate cu dispozițiile art. 308 alin. (4) teza ultimă C. proc. civ., modificat prin O.U.G. nr. 58/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței nr. 307 din 15 septembrie 2003, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2004.