- Contract de achiziţie publică. Cerere în constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale. Instanţă competentă material să judece cauza.
O.U.G. nr.34/2006, art.286 alin.(1)
Cererile având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze inserate într-un contract de achiziţie publică sunt în competenţa instanţei de contencios administrativ, fiind vorba de o acţiune în anularea unor clauze din contract, date expres în competenţa acestei instanţe de art.286 alin.(1) din O.U.G. nr.34/2006.
- Declinarea competenţei teritoriale de către o instanţă învestită prin regulatorul de competenţă pronunţat în stabilirea competenţei materiale. Nelegalitate
Odată soluţionat un conflict negativ de competenţă, fiind statuată în mod definitiv competenţa de soluţionare a litigiului, instanţa în favoarea căreia s-a stabilit competenţa nu mai are posibilitatea să invoce necompetenţa în temeiul aceloraşi dispoziţii legale avute în vedere de instanţa care a pronunţat regulatorul de competenţă.
Codul de procedură civilă, art. 133 -135
Decizia nr. 3220 din 17 noiembrie 2016
Notă: O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii a fost abrogată, începând cu 26 mai 2016, prin Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, publicată în M.Of. nr. 23.05.2016
- Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a în data de 25.03.2015, reclamanta A SRL a chemat în judecată pe pârâta Comuna B, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate, în temeiul prevederilor art.12-15 şi art.21 din Legea nr.72/2013 privind masurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi autoritatea contractantă, caracterul abuziv al clauzei din art.18.1 fraza a II a din Contractul de execuţie lucrări nr.3924/24.08.2009 având ca obiect Modernizare şi asfaltare drum comunal DC 104 X-Y şi străzi principale în com. B, jud. Vâlcea, urmând să se restabilească echilibrul contractual şi să se dea prioritate unei scadenţe certe de 15 zile de la emiterea facturii şi prevederile art.18.4 alin.1 şi 3 din contract, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 15.832.343,99 lei penalităţi contractuale aplicate în urma întârzierii plăţii în intervalul 13.11.2009-24. 11.2014.
La data de 06.07.2015 pârâta comuna B prin primar a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti.
Pârâta a depus şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea pârâtei la finalizarea lucrărilor de construcţii rămase neexecutate, precum şi la plata sumei de 136.779,74 lei, calculate de la data de 24.11.2014, penalităţi de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Încheierea din data de 24.11.2015 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi s-a înaintat cauza Secţiei a VI-a civilă spre competentă soluţionare.
A reţinut Tribunalul că din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art.2, alin.l lit.c a Legii nr.554/2004, rezultă că nu toate contractele încheiate de autorităţile publice sunt suspuse jurisdicţiei administrative, ci numai acelea care au ca obiect punerea în valoarea a unor bunuri proprietate publică încheiate după data apariţiei Legii nr.554/2004 sau cele încheiate în baza OUG nr.34/2006, adică cele care au ca obiect executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achiziţiile publice.
Instanţa a constatat că în cauza de fată, reclamanta pretinde constatarea caracterului abuziv al unor clauze, situaţie în care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei civile şi nu secţiei de contencios a tribunalului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a Civilă la data de 12.01.2016 sub nr. 10852/3/2015*.
Prin Încheierea din data de 28.01.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă în dosar nr. 10852/3/2015*, s-a admis excepţiei necompetenţei funcţionale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Secţiei a II-a a Tribunalului Bucureşti.
S-a reţinut că cererile având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze inserate într-un contract de achiziţie publică sunt în competenţa instanţei de contencios administrativ, fiind vorba de o acţiune în anularea unor clauze din contract, date expres în competenţa acestei instanţe de art.286 alin.1 din OUG nr.34/2006.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a Civilă la data de 18.02.2016 sub nr. 1140/2/2016.
Investită fiind cu pronunţarea regulatorului de competenţă, în temeiul art. 135, 136 N.C.pr.civ., Curtea a reţinut că raportul juridic care a determinat prezentul litigiul îl constituie un contract de achiziţiei publică.
S-a mai observat că Legea nr. 72/2013 nu conţine norme speciale privind competenţa în ceea ce priveşte raporturile contractuale între profesionist şi autoritatea contractantă, stabilind doar că o clauză abuzivă este lovită de nulitate absolută.
Pe de altă parte OUG nr.34/2006, art.286 alin.1 stabileşte că procesele şi cererile privind actele autorităţilor contractante, executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.
În aceste condiţii, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat faptul că în lipsa unei alte norme exprese care să stabilească o competenţă funcţională diferită, raportul litigios având ca obiect nulitate parţială a unui contract de achiziţie publică trebuie soluţionat de secţia de contencios administrativ şi fiscal, motiv pentru care, raportat la dispoziţiile art. 286 din OUG nr.34/2006 şi ale art. 135-136 Ncpc, a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, fiind pronunţată Sentinţa nr.63/ 26.02.2016.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a Contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 3031/10.05.2016, şi-a declinat competenţa de soluţionarea în favoarea Tribunalului Vâlcea, invocând dispoziţiile art. 286 alin. 1 din OUG nr.34/2006, apreciind că instanţa competentă teritorial este secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 16 august 2016, sub numărul 2390/90/2016.
La termenul din 23 septembrie 2016 reclamanta-pârâtă A SRL a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Vâlcea.
Prin Sentinţa nr.1232 din 23.09.2013, Tribunalul Vâlcea a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei , a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, reţinând următoarele.
Chestiunea competenţei de soluţionare a cauzei a mai fost tranşată odată în prezenta speţă, Curtea de Apel Bucureşti soluţionând, prin sentinţa civilă nr. 63/26.02.2016, conflictul negativ de competenţă ivit între Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi Secţia a VI-a Civilă ale Tribunalului Bucureşti. Prin sentinţa menţionată Curtea a stabilit că, în raport de obiectul raportului litigios, privitor la nulitatea parţială a unui contract de achiziţie publică, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
În opinia instanţei, este important de stabilit dacă instanţa sesizată cu un conflict de competenţă are posibilitatea să constate, analizând toate normele de competenţă aplicabile, că niciuna dintre instanţele în conflict nu este competentă să soluţioneze cauza, că o a treia instanţă are această competenţă şi dacă, în această eventualitate, are posibilitatea să trimită dosarul instanţei identificate ca fiind competentă, sau dimpotrivă, instanţa care pronunță regulatorul de competenţă are posibilitatea stabilirii competenţei doar între instanţele aflate în conflict.
Sub acest aspect, tribunalul a apreciat că instanţa învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă are nu numai posibilitatea, dar şi obligaţia de a identifica instanţa competentă şi de a trimite dosarul acestei instanţe.
În concluzie prin stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Bucureşti a tranşat în mod definitiv chestiunea competenţei, iar soluţia pronunţată are autoritate de lucru judecat şi este obligatorie pentru instanţa căreia i-a fost trimisă cauza. Prin urmare, această instanţă nu mai avea posibilitatea să-şi invoce, din nou, necompetenţa, ci era ţinută să soluţioneze cauza, mai ales că, la momentul noii declinări, nu au fost avute în vedere aspecte noi, care să nu fi fost cunoscute instanţei care soluționase anterior conflictul de competenţă.
2. Soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal reţine că revine competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru considerentele ce urmează a fi prezentate în continuare.
Prin Sentinţa civilă nr.63 din 26.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a civilă, în regulatorul de competenţă, în temeiul art.135, 136 N. C.p.c., s-a stabilit că obiectul litigiului îl constituie un contract de achiziţie publică.
În raport de dispoziţiile art.286 alin.1 din OUG nr.34/2006 s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A SRL şi pârâta Comuna B, în favoarea Secţiei a II-a de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.
Se constată că ulterior acestei sentinţe definitive, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, invocând aceleaşi dispoziţii ale art.286 alin.1 din OUG nr.34/2006, prin Sentinţa nr.3031/ 10.05.2016 şi Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă, prin Sentinţa nr.1232/ 23.09.2016, şi-au declinat reciproc competenţa.
Prin Sentinţa civilă nr.63 din 26.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a civilă pronunţată în regulator de competenţă, s-a statuat definitiv asupra competenţei de soluţionare a litigiului (generale, materiale sau teritoriale), fiind reţinut ca temei legal art.286 alin.1 din OUG nr.34/2006.
Or, în acest context, în mod corect Tribunalul Vâlcea a reţinut că instanţa în favoarea căreia s-a stabilit competenţa nu mai are posibilitatea să invoce necompetenţa (teritorială), în temeiul aceloraşi dispoziţii legale avute în vedere de instanţa care a pronunţat regulatorul de competenţă.
Altfel, s-ar nesocoti efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţată în procedura regulatorului de competenţă, ajungându-se la tergiversarea procesului şi încălcarea unuia din principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la un proces echitabil în termen optim şi rezonabil prevăzut de art.6 din Codul de procedură civilă.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art.135 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal.